Într-o nu-știu-care-țară, într-o nu-știu-care-școală, într-un nu-știu-care-catalog, un oarecare profesor constată că pe 12 iunie nu are rubrica completată la opțional. Și cum trebuie să plece în concediu, ia repede calendarul, vede datele, scrie de sus până jos niște note în dreptul copiilor, bazate pe te-miri-ce aduceri aminte din singura oră pe săptămână pe care o avea cu ei…
Copiii se trezesc cu mediile gata încheiate, neavând habar nici ce note au, nici cum le-au luat, nici de ce nu le pot îndrepta… așa cum civilizat se procedează când vrei să închei mediile… Popescu, îți iese 9, vrei mai mult? Nu? Ok, felicitări, stai jos. Întotdeauna am spus media cu voce tare înainte s-o scriu. Ori pentru că copilul poate are 8-8-9, și dacă vrea, poate să o îndrepte, ori pentru că a greși e omenește, nu sunt atentă o clipă, și poate am calculat greșit!
Am avut mulți „scriitori în catalog” (iertare, dar nu-i pot numi dascăli!) care dădeau o lucrare, apoi dublau nota, sau puneau și ei ce vedeau în stânga și în dreapta rubricii lor. Aiasta… nu se cheamă evaluare, se cheamă bătaie de joc. Asta în epoca în care ne batem cu pumnul în piept că avem învățământ centrat pe elev, că evaluarea formativă și formatoare contribuie la desăvârșirea personalității acestuia, că venim în întâmpinarea nevoilor lui… vax albina. Nici nu-l cunoaștem pe elevul Popescu căruia, dintr-o unduire de peniță, îi punem lacrimi pe obraz.
Elevul Popescu (ca-n Caragiale, un copil normal), s-a zbătut tot anul. Nu e ușor, într-o lume nebună, să ai 10 pe linie. Ba chiar să ajungi și la olimpiadă, în faza pe Municipiu. Luni, în ultima săptămână de școală, la opțional, culmea, extindere fix pe linia la care a performat (dar cu alt profesor), ți se pun, din burtă, doi de 9… motive? Ah, auzi, a vorbit mereu cu colegul de bancă! Și, într-o zi de luni, coronița lui s-a transformat în abur și s-a risipit în lacrimi pe obraz. Doamna nu e de găsit, fișele în baza cărora „susține” că a pus notele, nu au apărut, mediile generale s-au încheiat… și dânsa își vede liniștită de concediu.
Am scris, recent, un articol despre profesorii care nu ajung modele… azi este despre acei profesori care nu înțeleg rolul lor în evaluare, la catedră. Care, după cum se vede, sunt departe de a înțelege legătura dintre predare, învățare și evaluare, care nu pot păși dincolo de cathedra, și prin aceasta nu înțeleg catedră, ca mobilier, ci piedestalul pe care s-au suit și au impresia că, aflați acolo, sunt mai presus de judecata copiilor.
Elevii au dreptul să ne judece, să ne intre bine în cap acest lucru. Este secolul XXI, au dreptul să ceară un anume nivel de instruire, un nivel de atenție personalizată, evaluare corectă, și mai ales respect! Au dreptul și ei să ne evalueze, iar când ei ne dau Insuficient, n-ar trebui să plecăm în concediu…
Era o replică celebră la Cronicuță, înainte să se ducă pe apa sâmbetei. Rușinică tuturor celor care nu puteți să depășiți condiția de a completa, din burtă, o rubrică din catalog…
