Adevarata poveste a lui Mos Craciun, Mauri Kunnas – Editura Cartea Copiilor

Mos Craciun, Mauri Kunnas, Editura Cartea Copiilor

Am primit cartea zilele trecute de la Editura Cartea Copiilor, şi m-am felicitat pentru alegerea făcută. Cartea este delicioasă, ca să nu-i spun altfel. Nu am testat-o încă pe copii, căci va ateriza în ghetuţe peste două săptămâni, dar mie mi-a plăcut. Povestea nu este deloc complicată, aflăm doar cum se desfăşoară viaţa de zi cu zi în satul lui Moş Crăciun de la Polul Nord, cum ajung scrisorile, cum sunt pregătite jucăriile… Este diferită faţă de clasicele poveşti cu Moşul ce trăieşte cu spiriduşii şi se spetesc tot anul să facă faţă cererii. De data aceasta găsim în satul cu căsuţe roşii, la poalele muntelui Korvatunturi din Laponia finlandeză, o comunitate impresionantă de familii de spiriduşi, ce îşi desfăşoară viaţa aproape ca orice alţi muritori, având la dispoziţie chiar şi mijloacele moderne de transport pentru a face faţă cerinţelor populaţiei mereu în creştere a Terrei.

Soţia lui Moş Crăciun, la fel ca şi celelalte soţii, îşi iau rolul în serios, şi se ocupă de gospodării, gătesc, cos, peticesc, toate cele necesare, şi au şi mare grijă de soţii lor. Moş Crăciun în persoană este uns cu cremă antireumatică înaintea călătoriei cu sania din noaptea de ajun. Dar nu vă spun povestea, vă las să o descoperiţi singuri, nu înainte de a puncta cele două lucruri care m-au făcut să-i invidiez pe copiii spiriduşilor: primul, micul dejun – orez cu lapte. Ador să mă trezesc în aroma dulce de scorţişoară, dar din păcate nu prea mai are cine să mă trezească aşa. Al doilea: orarul de la şcoală. Spiriduşii-copii au în orar câte două ore de lucru manual pe zi, foarte necesare în formarea lor ulterioară ca meşteri de jucării. Asta m-a făcut să mă întreb de ce oare la noi e considerată o corvoadă chiar şi acea oră rătăcită prin orar? Dezvoltă îndemânarea, creativitatea, creşte încrederea copiilor în forţele proprii… lucruri "nesemnificative", nu? Să nu uit, metodele lor de învăţare prin descoperire sunt mult mai moderne decât ale noastre, cu siguranţă vor întreba copiii de ce nu poate fi şi la noi la fel.

Mos Craciun, Editura Cartea Copiilor

Paginile nu au foarte mult text, dat ilustraţiile sunt extrem de bogate, cu accent mare pe detalii şi un număr foarte mare de amănunte surprinse. Aici e strecurată ghiduş o fundiţă în barba unui spiriduş, dincolo o farfurie răsturnată, o aventură întreagă în imagini care completează minunat povestea. Mi-au amintit foarte bine de seria educativă "Hoinari prin anotimpuri", în care imaginile nu au nevoie de text pentru a spune o nouă poveste, mereu altfel.

Cartea am trecut-o deja pe lista "cărţi de citit pentru Crăciun", unde găsiţi mult mai multe recomadări.

Info preţ: Editura Cartea Copiilor,  Elefant.ro, Libris, eMag, Librarie.net.

Biblioteca Năzdrăvanilor