Axa de simetrie

Capitolul meu preferat din manualul de matematică, începând cu clasa a doua, apoi a treia, și mai ales la clasa a patra, este cel dedicat elementelor de geometrie. Avem timp acum, în clasele primare, să punem bazele necesare unor deprinderi corecte de lucru cu instrumentele de geometrie. Timp pe care, să recunoaștem, profesorii nu îl au la gimnaziu. Ori poate nu vor să îl aibă.

Mă declar aproape mulțumită de modul în care copiii mei trag linii pe pătrățele. Rigla parcă nu se mai mișcă din loc, cu mici excepții avem linii strâmbe sau deviate de la traseu. Pentru mine e o dovadă că a cere riglă mică în penar de la clasa pregătitoare și a o folosi cu orice ocazie (a se citi orice tabel, de câte ori e nevoie, se desenează cu rigla) a fost o decizie înțeleaptă, oricâte dureri de cap mi-a dat. Normal că e loc și de mai bine, dar paharul nu e mai mult gol decât plin.

O lecție la care joaca și imaginația anticipativă se îmbină în cel mai plăcut mod este lecția dedicată axei de simetrie.

Aș fi susținut acum ceva vreme că nu există copil care să nu poată înțelege acest concept geometric. Vorbesc despre orice copil care nu are niciun fel de dificultăți. Până m-am convins singură. Copilăria a fost petrecută cu ochii în ecran sau la diverse sporturi, a declarat că el niciodată, dar niciodată, nu a făcut proiecte artistice, la grădiniță nu a mers și la școală „nu aveau timp“.

A ajuns la mine în clasa a patra. Am încercat orice, de la fluture pictat pe jumătate și imprimat în oglindă, la origami și desene, figuri îndoite. Părea că e ok, dar când trebuia să ilustreze singur, desenând pe pătrățele ceva simetric față de o dreaptă dată, pur și simplu… se bloca. Exerciții pe care la școală, cu clasa a doua, le făceam cu viteza luminii, la el nu ajungeau la niciun rezultat. Nu am reușit să îl ajut.

Simetria în joacă – figurine decupate. Detalii aici.

Lecția la clasă

Am povestit deja acum doi ani, în mare parte, cam cum desfășor lecția, găsiți aici pe blog articolul. Anul acesta însă, pentru că știu că pot face ceea ce le cer, am decis să îi implic în pregătirea materialelor ce trebuie decupate.

Cu vreo două zile înainte de desfășurarea activității, le voi da două pagini imprimate să-și decupeze singuri figuri geometrice ale căror axe de simetrie le vom căuta. Așadar vor avea pe listă cerc, cele trei tipuri de triunghiuri (oarecare, isoscel, echilateral), pătrat și dreptunghi, paralelogram și romb, dar și mult-iubitul hexagon regulat.

Chiar dacă la clasa a treia nu învățăm toate aceste figuri, nimic nu ne împiedică să ne familiarizăm cu forma. Ei întreabă cum se numesc, eu le spun, dacă rețin, nu le dăunează sănătății. Le vom folosi și în clasa a patra unde, cu excepția hexagonului, toate sunt pe listă.

Figurile sunt suficient de mari pentru a putea fi manevrate, iar fișierul printabil este disponibil aici timp de o săptămână de la publicarea articolului. După această dată, este disponibil la cerere persoanelor care susțin printr-o donație acest site.

Cuburi didactice confecționate din burete

Aș vrea să pot schimba un pic percepția despre „timpul profesorilor”, în măsura în care publicul larg consideră că această categorie profesională este privilegiată și beneficiază de o cantitate de timp liber impresionantă și care nu se justifică în dimensiunea salariului. Căci, dacă tragi linie, vii la 8 și pleci la 12, ai apoi toată ziua liberă. Ca să nu mai zic de cele 62 de zile de concediu… Totuși, un profesor dedicat nu are nici pe departe acest timp. Să îți pregătești lecțiile pentru a doua zi îți ia cel puțin o oră (pentru fiecare), dacă ai ceva experiență și inspirație la activ. Dacă cumva trebuie să te mai și documentezi pe acea temă, și mai mult! Cu cât copiii sunt mai mici, cu atât ai mai mult de lucru, dacă vrei să lucreze fiecare. Bineînțeles că poți să le arăți și să le vorbești, dar când vine vorba de material distributiv… care mai trebuie și decupat/pregătit… ai nevoie de timp. Știu prietene – educatoare – care transformau serile în șezători în familie, toți stând să decupeze materialele necesare pentru a doua zi.

Dacă vrei ceva deosebit, sau ți-ai pus în minte cine știe ce proiect, dai și o fugă până în piață, să cumperi diverse. Uneori sunt mărunțișuri – 3 lei, 5 lei, dar cumperi azi, cumperi mâni, astfel salariu-i gata. Dacă nu ai norocul să poți atenta fără grijă la bugetul familiei, susținut masiv din alte surse, este un sport periculos pentru cadrele didactice. Am și prietene care îmi spun că le e rușine pentru 5 lei să dea bonul la fondul clasei… Nu pot să mă gândesc ce categorie profesională mai vine de-acasă cu cele necesare ca să-și poată îndeplini datoria, fără să le poată deconta. Și nu doar că iei pentru tine, dar mai iei și pentru ceilalți.

Ce-i drept, uneori îți asumi aceste cheltuieli. Așa am făcut și eu pentru cuburile de burete. Tot bănănăind pe net – că doar ce să faci cu cele 62 de zile de concediu? – în căutarea unor idei drăguțe de jocuri pentru clasa pregătitoare, m-am tot lovit de diverse imagini care ilustrau metoda cubului, însă pusă în aplicare cu niște cuburi mari. Prețurile sunt însă destul mari. Cât de greu poate să fie să ți le faci singur? Ei bine, ușor nu e sigur. Însă a fost amuzant.

Am plecat în Obor cu Iris și prietena ei. Cristina, ce căutăm? – Materiale să punem în practică o idee! M-am dus la raionul cu bureți pentru saltele – vânzătorul săritor: cu ce mă ajută. Știți, sunt învățătoare… Când încep așa devine foarte amuzant. Oamenii zâmbesc și apreciază efortul. Vreau să fac niște cuburi din burete. Nu știu exact ce material vreau, dar îmi trebuie niște bucăți groase și cu mărimi ce multiplică grosimea. Și omul mi-a arătat ce are, am făcut repede în minte niște construcții geometrice, amplificări de dimensiuni și m-am decis. Cu două bucăți de burete gros în brațe mă mut la metraje. Doamnele de acolo mă cunosc, nu e prima dată când mă ajută. Eu le spun ce vreau, cam care e bugetul, ele știu materialele și îmi recomandă.

Din bureții ăștia vreau să fac niște cuburi… cu ce să le îmbrac să se întindă frumos? Aveau multe culori de tricot, dar normal că am ales verde. Ce altceva puteam, ținând cont cum arată site-ul? Acasă a început distracția. Am măsurat și împărțit buretele, cel mai avantajos a fost ca din fiecare bucată să fac un cub cu latura de 20cm. Dar… să tai drept burete de 5cm grosime nu a fost atât de simplu, m-au trecut toate apele, lucram în pereche, eu pe-o parte, copilul pe cealaltă, să nu deviem de la linie.

Cuburi didactice din burete

Cuburi didactice din burete

„Resturile”, pe care în proiectul inițial nu le luasem în calcul, s-au dovedit foarte potrivite pentru exact nouă cuburi mai mici, cu latura de 10 cm. Am crezut că va fi ușor să cos husele cuburilor la mașină, apoi să bag bureții în ele și doar să închid o muchie cu o cusătură de mână. Greșit! Poate se așază tricotul frumos pe proiect, dar e al naibii de greu de cusut la mașină. Am renunțat, s-a dovedit mai simplu de manevrat dacă le coseam complet de mână. Până la urmă, după câteva zile, le-am dovedit.

Inițial m-am gândit să le cos niște buzunărașe transparente, în care să introduc imaginile necesare pentru a pune în aplicare metoda de lucru la clasă. Nici asta nu mi-a ieșit, căci plasticul de la foliile transparente nu este destul de elastic și se spintecă atunci când încerci să îl coși. Mi-ar trebui unul mai moale, spre cauciuc, eventual mai gros. Cum încă n-am dibuit o sursă, mi-am dat seama că pot rezolva problema jocului cu bandă adezivă transparentă. Lipesc pătrățelele de hârtie toate simultan cu o bandă de jur împrejur. De pe tricot se desprinde ușor, nu lasă urme, pot înlocui pentru următorul joc. Eventual plastifiez cartonașele, să fie ușor refolosibile și să nu li se îndoaie colțurile la aruncare. Trebuie să mai cumpăr vopsea acrilică albă, să le fac totuși buline pentru a deveni zaruri adevărate, la nevoie transformabile în cuburi cu mesaje. Un alt avantaj în această formă e că sunt lavabile. Dacă se murdăresc de atâta aruncat pe jos, nu pățesc nimic la mașina de spălat.

Sigur că poți face oricând cuburi din carton, dar după ce am lucrat cu această variantă am constatat că se duce un pic din farmecul jocului când încerci să „nu le strici“. Acestea, de burete, sunt mult mai amuzante: destul de mari, nu se îndoaie când le arunci, iar pentru copii mici cred că vor fi distractive.

Cum spuneam, mi-au ieșit mai multe. Am decis că am nevoie de cele două mari și de încă patru mici, dar cinci dintre ele sunt în plus. Dacă le vrea cineva, costurile pentru unul dintre ele se ridică la 20 lei. Pentru alte detalii vă rog să mă contactați folosind formularul de comentarii de mai jos. (EDIT: cele disponibile s-au epuizat, pot confecționa doar la cerere.)