Uimitor, și de-a dreptul fantastic, există talente pe care nu le am, în ciuda numelui blogului. După ce am „moștenit” mașina la divorț, am avut acel moment de revelație că, dacă ai numele pe talon, trebuie să ai și o relație de încredere cu un doctor de mașini, pentru a nu lăsa a treia fată a familiei pe mâna oricui. Universul a fost de partea mea, a aliniat planetele, și nu știu cum s-a făcut, dar am găsit persoana care, dacă tot are ocazia să râdă de nu mai poate pe linia „ce poate o femeie să-i facă unei mașini”, măcar o să mă ajute să și trec cu bine peste „astenia de primăvară”.
Noi, fetele, când avem o relație, simțim imediat când ceva nu merge. Cam așa și eu cu a mea trăsurică, știam că la ieșirea din iarnă figurile ei de eroină peste gropile patriei se vor sfârși la mine în seif, dar am supraviețuit. Cât de rău putea să fie…? La ITP ultima dată, când mi-a văzut capota dată peste cap, că am uitat să o încui și s-a întors peste parbriz, m-a felicitat, a zis că, să scap fără nicio zgârietură, doar cu o sperietură, e noroc chior. Prost să fii, noroc să ai, clar. Mi-a dat exemple, că știe cazuri, parbriz spart, accident, intrat în diverse… mai că nu m-a pus la panou, că uite, am scăpat teafără și nevătămată la 120km/h. Dar eu știam acum să-mi încui capota cu îndoiturile ei originale, și mai ales s-o descui, ceea ce am omis să explic, că doar mi se părea logic să cauți un firicel metalic, să te agăți bine de el cu un patent, să tragi cât poți de două-trei ori pe an când pui lichid de parbriz. Că doar nu merg nici zilnic…
Au urmat, normal, prezentările. Ce problemă are? Na, ca tot omul, când te duci la doctor, ceri și tu setul standard de analize… Cum habar n-am, am zis și eu… Păi… uleiul, și ce-o mai fi nevoie. Am încercat s-o scald și să spun că accidental am mai dus mașina la service, dar ce s-a făcut acolo habar n-am. Ce ulei i-ați pus ultima dată? Doamne-păzește, nici nu știam când e acel „ultima dată”, dar și ce ulei!! Și a venit și momentul în care m-am dus să-mi iau filtre… Curajoasă, dau la magazin talonul, spun ce vreau, omul mă întreabă de modele, aleg și eu cum îmi spusese că trebuie să cam coste… Încercam să nu leșin de râs, să par serioasă și preocupată, mai ales că nu aveau și uleiul de pe lista mea!
Paranteză: Iris comentează, să nu uit să vă povestesc și de melci. Dacă uit, să-mi amintiți!
Vine domnul respectiv cu două cutii, și-mi spune foarte serios că „acestea sunt piesele”, și dă să le scoată din cutie să mi le arate… îi spun că nu e nevoie, „nu, că așa e politica firmei”. Seriozitatea mea s-a terminat, i-am zis că habar n-am cum trebuie să arate, dar dacă el trebuie să bifeze… și m-am abținut în continuare să nu râd, până a scos filtrul (de aer, am reținut!) și am început să râd în hohote… săracul… i-am zis că mă bucur că am învățat ceva, și mai ales că a ales unul pe roz, pentru fete… I-am mulțumit apoi serios, le-am pus în mașină și-am plecat. Bănuiesc că au fost ok, că n-a fost nevoie să le schimb.
Odiseea căutării uleiului s-a terminat repede în hipermarket, cu o poză orientativă pe telefon și atâtea caracteristici, că m-am simțit ca bărbații trimiși să cumpere tampoane, întrebându-se cine dracu’ a inventat atâtea picături!! Dacă ați încercat vreodată să-i arătați care e pachetul al cărui ambalaj îl are în mână, și cum se luminează nefericitul la față, veți ști cum m-am simțit eu când am trimis poza cu ce era pe raft, pe telefon, și mi-a zis să abandonez misiunea, nu e ok, există și alte soluții.
Apoi a venit acel moment al adevărului… când vin analizele de laborator, și coloana „ta” e marcată mai toată ca fiind neconcordantă cu standardele… Încă n-am avut curiozitatea să și-mi explic toți acei termeni care răsunau vag în mintea mea a ceva substantiv existent în limba română. Îi citeam expresiv, dar suferind de analfabetism funcțional, căci nu pricepeam nimic. Ideea centrală era aceea că eu în mașină mă sui cu copiii, alea sunt chestii care împreună dau siguranță, așa că nu trebuie să-mi bat capul, care nu e blond, să priceapă prea multe…
Apogeul a fost momentul în care mi-a spus că mi-a umflat și roțile, și, ca orice doctor bun, mi-a pus bilețele cu datele când ar trebui schimbate diverse. Noroc că google calendar funcționează și pe termen lung. Am adus-o acasă, după o săptămână de „internare”, și mă gândeam doar la acei părinți care n-o au nici în clin, nici în mânecă cu puericultura, și ajung cu copilul la spital de se minunează doctorii că încă respiră…
Mi-am promis să am mai mare grijă de ea. Să nu dau în gropi. Să nu mai iau bufnițe pe parbriz. Și, dacă se poate, să nu mai înjur la volan, ca să nu perturb Universul, încă de partea mea…