Martisoare cu floricele din hartie

Am continuat procesul de fabricaţie pentru mărţişoare, şi am încercat ceva floricele din hârtie. Copiii au fost nemulţumiţi, aşa că am îmbogăţit colecţia cu ceva vietăţi pe gustul lor.

Materiale necesare:

  • carton pentru suport, perforator decorativ, foarfecă decorativă
  • ac quilling
  • benzi de hârtie colorate
  • lipici
  • şnur de mărţişor

Confecţionaţi suportul de mărţişor dintr-un carton, şi folosiţi foarfeci decorative sau perforatoare pentru a-l înfrumuseţa. Aveţi nevoie de benzi de hârtie, pe care le puteţi tăia cu un cutter, sau le puteţi gasi în seturi, gata tăiate. Pentru răsucire, puteţi folosi o scobitoare şi un şablon geometric, dacă nu aveţi la îndemână un ac pentru quilling, cu uneltele necesare. Şablonul cu cercuri este necesar pentru a confecţiona petale de aceeaşi mărime.

Martisoare cu flori prin quilling

Martisoare cu flori prin quilling

Martisoare cu flori prin quilling

Martisoare cu flori prin quilling

Dacă aveţi nevoie de ajutor, urmăriţi acest filmuleţ introductiv:

Spor la lucru şi distracţie plăcută!

Alte modele la Atelierul de creaţie

Martisoare din hartie rasucita (quilling)

Hartie rasucita, quilling, om de zapada Am scos din raft pentru câteva mărţişoare "Twirled Paper", lucrare ce a fost oferită ca premiu de Librăria Books-Express la concursul "Amintiri de vacanţă". Cartea, sau mai bine zis setul de lucru, conţine acul pentru quilling (instrumentul de bază), lipici cu aplicator, ochişori mobili decorativi, benzi de hârtie colorată. Se adaugă paginile cărţii, în care sunt cuprinse o mulţime de modele interesante, sursă de inspiraţie pentru orice proiect care necesită decoraţiuni, sau poate fi realizat în întregime din hârtie răsucită. Lucrarea, în limba engleză, ofera exemplele organizat, pe teme. Pentru început sunt oferite câteva sfaturi de bază pentru quilling, apoi sunt explicate câteva modele simple. Urmează exemplele de tablouri tematice: lumea subacvatică, ferma veselă, felicitări, planeta extratereştrilor, păsări, fructe, legume, jungla, câini şi pisici. Nu este nevoie de cunoştinţe foarte avansate de limba engleză, ilustrarea grafică a etapelor este foarte bună.

Pentru mărţişoare am avut nevoie de următoarele materiale:

  • carton colorat, pentru suport
  • set quilling, ac şi benzi de hârtie colorate
  • ochişori mobili
  • glitter
  • şnur pentru mărţişor

Nu e deloc simplu… Personal cel mai mult îmi plac omida şi bufniţa. Aveţi nevoie de multă răbdare şi şi îndemânare la răsucit hârtia. Dacă nu aveţi la îndemână un set de quilling, puteţi improviza. Tăiaţi benzile de hârtie cu ajutorul unui cutter (3-5mm lăţime) şi folosiţi o scobitoare pentru a răsuci hârtia. Rezultatul este destul de bun. Mai jos sunt câteva modele, cel mai simplu cred că este fluturele. Urmează omida, puiul, peştele şi bufniţa.

Martisor din hartie rasucita, quilling

Martisor din hartie rasucita, quilling

Martisor din hartie rasucita, quilling

Martisor din hartie rasucita, quilling

Martisor din hartie rasucita, quilling

oita_quilling

Spor la lucru!

 

Cartea o gasiti la: Book DepositoryBooks-ExpressAtelierul de creaţie

Felicitare de martisor cu ghiocei

Vă amintiţi felicitările acelea micuţe… cu un buchet de ghiocei abia ieşind din zăpadă? Ei bine, acum vreo două zile am zărit, în curte la grădiniţă, câteva frunze de ghiocei. Ştiam aproximativ unde trebuie să-şi scoată căpşorul din zăpadă, căci i-am admirat şi anul trecut. Abia cinci frunzuliţe, fără floare… Dar aşteptăm răbdători, e semn că primăvara e la uşă.

Până atunci, acelaşi bucheţel de ghiocei l-am aşezat, din amintiri, pe o felicitare simplă, cu florile în relief.

Materiale necesare:

  • carton colorat, pentru suportul felicitării. Evitaţi verdele, sau cel puţin folosiţi o nuanţă mai deschisă.
  • imprimantă, pentru model, sau, de ce nu, puteţi desena, nu e greu. Modelul se va imprima foarte discret, cu gri.
  • carioci, acuarele verzi
  • hartie albă, foarfecă, lipici, glitter, foarfecă decorativă

Printaţi modelul şi coloraţi frunzele şi codiţele. Tăiaţi apoi o bandă de hârtie cu lăţimea aproximativă de 2cm, şi îndoiţi-o în evantai, cu lăţimea de 1 cm. Desenaţi un oval pe una dintre părţi, şi decupaţi. Număraţi câte aţi obţinut, şi repetaţi operaţiunea până aveţi suficiente "petale" albe. Aveţi nevoie de câte trei pentru fiecare floare.

Lipiţi câte o petală pe mijloc, la fiecare ghiocel. Va părea îmbobocit. Puteţi lăsa şi boboci, dacă doriţi. Pentru un ghiocel înflorit trebuie să mai adăugaţi două petale. Luaţi un oval şi îndoiţi-l pe lung. Adăugaţi lipici pe una dintre jumătăţi, şi lipiţi după model. Repetaţi operaţiunea până terminaţi florile.

La final, folosiţi o foarfecă decorativă pentru marginile felicitării, si adăugaţi glitter, de preferinţă verde, peste frunze. Pentru flori – argintiu.

Felicitare cu ghiocei 3DFelicitare cu ghiocei 3D

Nu mai rămâne decât să stabiliţi destinatarul…

Spor la lucru!

Atelierul de creaţie

Ghiocel, mărțișor din sârmă plușată

Ce ar fi primăvara dacă nu am strecura câțiva ghiocei celor dragi? Dacă nu îi putem avea în grădină sau în ghiveci, putem confecționa câteva flori nemuritoare, din sârmă plușată. Nu este dificil, iar exercițiul acesta de metaloplastie poate fi realizat de copii chiar de grădiniță, cu puțin sprijin.  
Ghiocel din fire chenille

Pentru că de azi începe deja oficial sezonul ghioceilor, ne conformăm şi începem şi noi să-i confecţionăm. Pentru moment, un mărţişor-ghiocel ce poate fi oferit ca atare sau poate fi atașat pe un suport de carton.

Materiale necesare:
  • două fire de sârmă plușată, unul alb şi unul verde; (eMag, Diana)
  • un şnur de mărţişor;
  • suport colorat din carton (dacă îl atașați pentru a-l trimite).

Realizaţi trei bucle din firul alb, de aceeaşi mărime, şi folosiţi capătul firului pentru a le prinde între ele. Acoperiţi nodul cu ajutorul firului verde, răsucind de câteva ori, apoi confecţionaţi codiţa ghiocelului şi frunzele. Îl puteţi prinde pe o felicitare, sau doar pe un suport de carton. Nu uitaţi nici de tradiţionalul şnur alb-roşu.

Dacă doriți ghiocei cu coada mai lungă, veți avea nevoie de un fir de sârmă verde în plus. Nu veți confecționa frunza din sârma tulpinii, ci o veți realiza separat și atașa la tulpină, așa cum apar cei trei ghiocei din imaginea de la începutul prezentării video de mai jos.

În cazul în care lucrați cu copii care solicită o viteză mai mică de redare a filmului, puteți seta aceasta din „rotița“ cu opțiuni a filmului de pe youtube.

Spor la lucru!

Martisoarele Andrei

Se pare că surprizele la proba de mărţişoare abia încep. Andra tocmai a trimis la expoziţie trei mărţişoare deosebite, realizate din hârtie răsucită. M-a impresionat.

Martisor confectionat cu suflet de copil

Martisor confectionat cu suflet de copil

Martisor confectionat cu suflet de copil

Mulţumim Andra pentru exemplul din filmuleţul demonstrativ!

Martisoarele lui Alexandru

Mi-au placut foarte mult şi mărţişoarele cu care s-a înscris în final la proba năzdrăvanilor, dar am ţinut să vi le arăt şi pe cele care nu s-au încadrat cerinţelor. Mărţişoarele sunt realizate din din frunze şi flori uscate în cuptorul cu microunde. Iar mie îmi plac foarte mult.

Martisor din frunze si flori uscate

Martisor din frunze si flori uscate

Martisor din frunze si flori uscate

Martisor din frunze si flori uscate

Felicitare de martisor

Martisor-colaj

Când Irisuca se apucă de lipit, ideile îi vin continuu… În febra ce ne-a cuprins săptămâna asta, privind confecţionarea mărţişoarelor, un episod aparte a fost cel "pentru doamna".

De ajutat, am ajutat-o puţin. Adică i-am decupat fluturaşii, albinuţa, şi floricica din stânga. Plus suportul. Apoi a lipit singurică. Floricica din dreapta este realizată din confetti. Le-am găsit la articole pentru party, la punguţă. Caut încă steluţe, dar parcă au intrat în pământ.

Cred că e evident, felicitarea-mărţişor reprezintă un peisaj de primăvară. Soarele străluceşte sus pe cer, nu avea cum să lipsească ustensila ei preferată, lipici-glitter. Apoi pixul cu sclipici… (se asigură de câte ori îl foloseşte că îi cumpăr altul când se termină :D).

Fiecare fluturaş stă pe o floare. Am convins-o să-i lipească puţin lângă, să se vadă şi floricelele. Apoi a cerut o albinuţă. Care… are miere pe picioruşe (cele două paiete).

La final, nu putea lipsi din peisaj o zână, şi cine alta decât Clopoţica.

Acum să vedem, ce va spune doamna când va primi mărţişorul. Dar ea este încântată de realizare.

Martisoare confectionate din ipsos

Năzdrăvanii s-au pus pe treabă la concursul de săptămâna aceasta. Theo tocmai ne-a făcut o surpriză tare frumoasă cu două modele confecţionate din ipsos. O albinuţă şi o libelulă. Setul este special, cu forme, ipsos şi vopseluri. Partea mai grea a fost uscarea ipsosului, două zile s-a tot învârtit pe lângă ele. Şi ca să nu fie doar un mărţişor, albinuţa (Theo zice că e gândăcel) este broşă, iar libelula este o agrafă.

Martisor confectionat din ipsos. Albinuta.Martisor confectionat din ipsos. Libelula.

Al treilea mărţişor din concurs este un ursulet din piele. S-a decupat cam greu, dar mami era pe-aproape.

Martisor confectionat din piele. Urs.

Martisoare pentru concursul de Talente

Ne-am mobilizat aseară pentru a termina mărţişoarele. Era de-a dreptul ruşinos, să ştim de atâta timp de proba din concurs şi să nu ne mişcăm.

Aşadar, am ales să confecţionăm trei variante de mărţişoare. Doar nu era să le facem pe toate la fel…

Irisuca şi-a ales o pasăre din lut. A pictat-o cum a putut. Nu i-a ieşit rău deloc şi aduce bine cu un porumbel. Apoi a abuzat de pixul cu sclipici. După tuburile de glitter, pixul asta e noua ei dragoste.

Martisor confectionat cu suflet de copil

Pentru că tot ne-am aprovizionat cu paiete, a ales să facă un fluture. La câţi fluturaşi are în căpşorul ei mic, nu mă miră. Am desenat împreună conturul cu forma de fluture de la plastilină. Apoi ea a colorat-o cu lipici. Chinul a venit când am pus-o să ia paietele cu penseta să le lipească. Dar se pare că fetele se nasc cu deprinderi gata instalate, căci a prins imediat cum se foloseşte instrumentul (faţă de Andrei, care n-a reuşit). După paiete a fost simplu. Glitter la greu :D.

Vulpe. Martisor confectionat cu suflet de copil

Ultimul ne-a dat cea mai mare bătaie de cap. Trebuia să facem un animal. Iniţial mi-am zis că e simplu. Un cap de pisicuţă, căţeluş, sau şi mai simplu, ursuleţ. Dar Irisuca a avut ac de cojocul meu…

Eu vreau să fac o vulpe!

Şi m-a încuiat. Model de vulpe ioc. Şi una mică, să încapă în cei 5x5cm…. Dar am avut noroc cu domnişoara educatoare, care ne-a ajutat cu un model de vulpe şireată. Noi nu a fost nevoie decât să micşorăm proporţiile şi să rezolvăm problema. După ce am reuşit cu chiu cu vai să terminăm vulpea, mă trezesc că vulpea e singură şi nu are ce să mănânce… aşadar…

Mami, ce mănâncă vulpea? Pui?

Pui să fie, şi neapărat cu glitter, să sclipească.

Martisor confectionat cu suflet de copil

Cu Andrei, ca de obicei, un chef de muncă debordant. În traducere, am tras de el… Bine-nţeles că nu putea să se istovească cu noi creaţii. Şi cum pentru 1 martie se pregăteşte de ceva vreme cu mărţişoare, a ales unul din mărgele. Apoi, tractoraşul pictat duminică pe lut. I-am cerut să-l "decoreze" puţin… şi… a apărut o şosea sclipitoare.

Martisor confectionat cu suflet de copil

Iar pentru modelul de animal, normal, a ales… un ursuleţ. Simplu de făcut, şi fără prea mult stres.

Martisor confectionat cu suflet de copil

Concluzii de final: Capsatorul a fost instrumentul care le-a atras de data asta. Nu stă la îndemâna lor (logic de ce, nu?), iar acum au avut voie să prindă ei şnuruleţele. Maaare distracţie.

Şi aşteptăm cu nerăbdare să vedem operele celorlalţi participanţi la concursul de mărţişoare, şi mai ales cui le vom expedia pe ale noastre…

Atelierul de creaţie

Martisoare confectionate din plastilina

E drept că uneori mă chinuie talentul. Azi a fost una din acele zile în care am zis… de ce nu?! Aşa că am încercat să văd ce-mi mai amintesc la categoria modelaje. Copiii nu erau acasă, aşa că am putut să mă desfăşor. Am scos cutia cu forme pentru plastilină, şi ce-a mai rămas din plastilina copiilor. Ce-a mai rămas… pentru că au amestecat-o, nu mai găseşti culoare simplă.

sabloane pentru modelat plastilina

Aşadar, mai mulote tipuri de forme. Clasice, pentru decupat, sau tip cofrag, pentru forme mai elaborate. Neaparat necesar un tub pentru întins "plăcinta" şi un cuţit pentru plastilină (asta pentru copii, căci eu am luat un cuţit serios din bucătărie :D)

Să le iau pe rând, căci a fost o aventură…

Martisor modelat din plastilina

Căsuţa. În primul rând, am făcut de fapt două căsuţe din plastilină: una roşie, una albastră. Le-am tăiat şi le-am îmbinat corect. Şindrila de pe acoperiş şi iarba le-am făcut cu un ac. Cred că merge foarte bine şi o scobitoare pentru copii. Fereastra şi uşa le-am făcut ultimele.

Fluture.Martisor modelat din plastilina

La fluturele din plastilină nu credeam că o să ma chinui atât de mult. şerpişorii de pe margine mi-au tocat nervii, erau atât de subţiri, plastilina se încălzise, şi abia i-am pus. la biliţe, noroc cu acul, că le-am putut aşeza la locul lor. Pentru corp, am răsucit un şerpişor. Şi-am fost tare fericită când am terminat!

Martisor modelat din plastilina

Îngheţata… am avut un şablon. Pe care nu l-am mai găsit, bine-nţeles, la sfârşit. Secretul a stat la îmbinarea plastilinei, înainte de a tăia cu şablonul. Am potrivit cele trei culori. Apoi le-am tăiat pe toate trei, drept. apoi am tăiat şi plastilina maro. Le-am potrivit, apoi am aplicat şablonul. Şi, la final, puţin topping 😀

Capsuna. Martisor modelat din plastilina

Modelul de căpşună.Am greşit un pic… Întâi am umplut spaţiul de codiţă cu plastilina verde. Apoi, corpul cu roşu. Şi am tăiat de pe cofrag plastilina excedentară. Mare greşeală, căci n-am mai avut cum să o scot pe cea din şablon. M-am cam chinuit, cu acul, şi se vede că nu e o căpşună standard, e puţin strâmbă.

Catel. Martisor modelat din plastilina

Cu lecţia învăţată de la căpşună, am trecut la modelul de căţeluş. Mai întâi, am întins o foiţă foarte subţire de plastilină maro. Şi am tăiat-o pe contur. Apoi am luat plastilină "amestecată" (dacă nu ştiţi de e, citiţi povestea :)) şi am pus cât am putut de multă, am umplut tot capacul. Am apăsat bine… şi căţelul a ieşit. I-am adăugat la final limba, ochii, puţină iarbă la picioare.

Apropo, capacul cu şablon îl am de la cutiile cu plastilină ecologică. Foarte simpatice modelele!

Rata, Ratusca. Martisor modelat din plastilina

După reuşita cu căţelul, am încercat să modelez şi raţa. Aici trebuia să îmbin culorile. La fel, foiţă foarte subţire de plastilină portocalie. De ce subţire? Pentru ca la presare puternică, să nu se amestece prea mult. Apoi, peste portocaliu, galben. Tot foiţă subţire. Şi în final, multă umplutură. La sfârşit, puţin decor, pentru impresia artistică.

Melc. Martisor modelat din plastilina Melc. Martisor modelat din plastilina

Melcul… Am probat să văd cam ce-ar putea ieşi. Se putea şi mai bine.

La final, modelajele se lipesc pe suportul de carton cu aracet. Sau, dacă se poate, cu un adeziv mai puternic. Lipiciul simplu pentru hârtie nu prea ţine.

Mărţişoarele din plastilină au nevoie şi de ambalaje de acetofan. Altfel nu au şanse să supravieţuiască până la destinaţie, iar cel mai sigur e să le înmânezi personal.