Lalea, martisor cu surpriza

Blogul şi site-ul Talente de Năzdrăvani au început ca un hobby, apoi au fost un mod de a mă organiza mai bine, de a lucra constant cu copiii. În schimb, după doi ani, constat că a devenit mai mult de atât. Aş vrea să spun că s-au legat prietenii, că am reuşit cumva să creez legături speciale între copiii care lucrează după orarul de pe site. Nu e uşor în fiecare săptămână să-ţi faci tema "la concurs", când mai ai şi temele de la şcoală, şi activităţile extra, şi părinţii la muncă… Apoi să nu uiţi să dai note, să vezi ce-a făcut X la tema în curs.

Şi totuşi, lucrând de atâta timp, parcă programul a intrat în rutină: luni aflăm tema, ne dăm peste cap să lucrăm, şi uite ne trezim duminică că n-am fotografiat-o, repede trimitem, luăm şi tabelul pentru note, judecăm aspru şi rece prietenii de joacă şi le dăm punctele cu mai multă exigentă decât calificativele de la şcoală. E distractiv, avem şi altceva de făcut, mai colorat, mai creativ, în rutina noastră de fiecare zi.

Vreau să revin la legăturile dintre copii, pe care am reuşit să le mut din mediul virtual într-un plic. De câte ori confecţionăm felicitări, mărţişoare, le trimitem prin poştă. Fiecare copil află cui trebuie să trimită, dar nu ştie de la cine va primi. Cu emoţie mare lipesc timbrele, apoi păzesc cutia poştală. Un plic pe numele lui, pe lângă facturile care sosesc constant. Chiar acum avem în desfăşurare un schimb de mărţişoare, şi două câte două au plecat să străbată ţara în lung şi-n lat.

Am avut parte şi noi de unul surpriză, de la Maria B., care, deşi nu a participat la concurs, i-a făcut Irisucăi o mare, mare surpriza! Un mărţişor original, primul primit anul acesta, şi pentru care îţi mulţumim, Maria!

lalea-maria

Atelierul de creaţie

Pentru maine, de Martisor

Ne-am pregătit cum se cuvine pentru Mărţişor, şi îl întâmpinăm cu snuruleţele tradiţionale, în ciuda fulgilor de nea care cad chiar acum leganat pe lângă fereastră. Încă de acum doi ani am renunţat la mărţişoarele "cumpărate", şi am optat pentru cele realizate în casă. La început mai stângaci, anul trecut cu mai mult entuziasm, iar anul acesta pot spune că sunt mulţumită. Mulţumită de copii, căci la mine nu stiu cum se strâng cele mai multe de rezolvat exact atunci când aş vrea să îmi petrec timpul cu activităţi mai aproape de sufletul meu. Şi pentru că "mami lucrează", cum spun copiii, i-am rugat pe ei să confecţioneze mărţişoarele anul acesta, atât pentru colegele de la şcoală, respectiv grădiniţă, cât şi pentru rude şi prieteni. Ca o paranteză, nu ştiu ce făceam dacă nu era an bisect, şi azi era mărţişorul…

Sperăm că fiecare strop de suflet lipit de copii, chiar dacă pare neînsemnat şi nu are poleială aurită, să fie apreciat la adevărata sa valoare, căci le-au lucrat cu drag.

Materiale folosite: hârtie, carton, paiete, fulgi, spumă eva, lipici, foarfecă decorativă, ac, aţă albă şi colorată etc.

Am mers pe modelul dat şi săptămâna trecută copiilor ce lucrează pe site, un model ce presupune un grijal cusut. Deasupra – poţi realiza orice, în funcţie de inspiraţie. Câteva zile au tot cusut, cot la cot, amândoi. Iris a încercat chiar să le facă diferite, să îmbine culorile, ce mai, trei zile, cum ajungea de la grădi, nu se oprea. Pentru colegii de grupă a încercat să realizeze acelaşi stil de mărţişor, şi a folosit insecte autoadezive din hârtie buretată (spumă eva). Andrei, pe acelaşi grilaj cusut, a folosit flori realizate cu perforatorul decorativ. M-am cam suparat pe el, căci putea să folosească hârtii lucioase, pentru contrast… dar dacă erau deja făcute, de ce să mai facă altele?! Două flori diferite, şi paiete, şi sperăm ca fetelor să le placă.

Martisoare

Dar Andrei şi-a luat revanşa la mărţişoarele din quilling. L-am văzut că lucrează destul de bine cu cartea în faţă, şi aşa a apărut primul, un mic monstruleţ-marţian, pe care cu greu s-a lăsat convins să îl dea. Am observat şi la copiii de la concurs, se ataşează de micile lor creaţii, şi nu vor să le dăruiască. Dar… încercăm să lucrăm pe ideea că, dacă ţie îţi place atât de mult, imaginează-ţi ce impresie va face altcuiva. Aşa că monstruleţul a fost atribuit unei "persoane importante", care trebuie musai impresionată.

Martisoare

De la monstruleţ a trecut la flori, fluturi, iar eu muream de plăcere văzându-l învârtind foiţele de hârtie, pe care le tăia singurel. Am început să-l laud, şi am produs o altă reacţie, pe lângă umflatul lui în pene. Pitica mai mică, care tot îl lua în braţe pe "e greu, eu nu mă descurc", a pus mâna pe acul de quilling. Mai întâi stângaci, apoi cu din ce în ce mai multă îndemânare, a început să răsucească. Întâi modele simple, de floricele, apoi m-a dat gata când a copiat un puişor realizat de mine anul trecut. A cerut doar un pic de ajutor la cioc şi gheruţe, căci erau foarte mici.

Martisoare

Mai mult, i-am lăsat liberi în faţa cutiei cu "reciclate", adică toate acele mărunţişuri pe care nu le arunci căci nu ştii când vor folosi la ceva. Mai greu să improvizeze, dar au început. Sper ca pe viitor să profite de tot ceea ce au la îndemână. Anul acesta Iris s-a oprit la punga cu fulgi, din care a făcut şi pentru concurs o mască. Aici doar i-am sugerat să adauge ochi mobili, în rest este numai a ei. Şi azi am tras linie. Le-am fotografiat şi le-am pregătit pe grupuri, grupuleţe. Pentru mâine, când, calendaristic, vine primăvara!

Martisoare

Martisoare

Mărţişoarele din cadrul concursului au fost primele care au plecat, în plic, către destinatari, pentru că proba de mărţişor este completată cu un joc la care majoritatea copiilor participanţi s-au înscris. Două dintre cele trei mărţişoare le trimit zilele acestea prin poştă prietenilor de joacă, şi fiecare dintre ei va primi, fără să ştie înainte de la cine, alte două mărţişoare. Nu este prima dată când ne jucăm aşa, dar ştiu că copiii aşteaptă cu nerăbdare un plic pe numele lor. Ai mei au încercat să tragă cu ochiul la tabelul cu adrese, să vadă de la cine vor primi anul acesta, dar nu i-am lăsat. Să aibă şi ei răbdare, la fel ca ceilalţi copii!

Şi cu acestea vă doresc o primăvară frumoasă, mai ales în suflet!

Atelierul de creaţie

Atelierul Nazdravanilor, editia de martisor – epilog

Soare, călduţ afară, în ciuda munţilor de zăpadă pe care îi întâlneşti la tot pasul prin Bucureşti. O zi ce nu a contrastat deloc cu şnuruleţele de mărţişor pe care le-am pregătit astăzi.

Atelierul Nazdravanilor

În cadrul celei de-a opta ediţii a Atelierului Năzdrăvanilor ne-am jucat, din nou, cu plastilină uşoară Daco Art. Am pregătit împreună cu copiii un mărţişor deosebit, folosind ghivece mici de ceramică, scobitori şi plastilină uşoară. Am adăugat mărgele şi paiete, pentru decor. După ce au fost gata mărţişoarele, am trecut la tabloul de primăvară, cu flori viu colorate, realizate tot din plastilină uşoară, pe suport de lemn.

Copiii s-au descurcat minunat, dovadă fiind şi micile lor creaţii.

Atelierul Nazdravanilor

Atelierul Nazdravanilor

Atelierul Nazdravanilor

Atelierul Nazdravanilor

Greu de spus care sunt cele mai frumoase, însă, ca niciodată, am avut în câştigător detaşat, lucrarea Mariei primind puncte de la toţi participanţii.

Premiile copiilor au fost oferite de magazinul online DacoMag.ro: o ramă foto din spumă şi ştampile cu ursuleţi. Pe lângă acestea, nu m-am putut abţine să nu le strecor în pachet câteva ingrediente pentru mărţişoare: buburuze, insecte autoadezive, ochişori mobili, chiar şi o rama foto din ipsos, gata pentru a fi pictată. Sper să continue activitatea acasă şi să întâmpine primăvara cum se cuvine.

Mulţumim magazinului DacoArt pentru premiile oferite, şi Grădiniţei After-School "Cuibuşorul Zânelor" pentru atmosfera caldă şi primitoare cu care ne-a obişnuit în noua locaţie.

www.dacomag.ro


Ediţiile precedente: 1234567.

Martisoare cusute

Anul acesta am insistat mult pe cusut, pentru că este o activitate ce exersează atenţia şi îndemânarea. Exerciţiul repetat poate avea rezultate deosebite. Săptămâna trecută am realizat cu copiii câteva modele de mărţişoare, şi au fost foarte încântaţi de rezultat, în primul rând pentru că vor avea "altfel" de mărţişoare. Le puteţi vedea aici. Piticii mei n-au apucat să vadă ce am lucrat la opţional decât seara, când am descărcat pozele pentru articol. Am mai printat o serie, pentru că Iris a vrut imediat să se apuce de cusut buburuze.Am realizat şi noi acasă o serie, apoi am mai desenat câteva modele, căci puţină variaţie nu strică.

Martisoare cusute

Am vrut însă încă un model, un pic mai simplu, dar cu mai multe elemente. Aşadar am cusut fundalul, ca tablou, şi am folosit apoi perforatoarele decorative, câteva articole hobby, chiar şi acul de quilling. Mai important este decorul, ce se adaugă peste e doar o provocare a imaginaţiei. Şi Andrei a hotărât să-şi surprindă colegele anul acesta. Nu ştiu cât e de dragul fetelor, cât mai ales să se laude că le-a confecţionat singur. Anul trecut a venit umflat ca un curcan după ce l-a lăudat doamna pentru mărţişoarele realizate.

Martisoare cusute

Dacă vreţi să încercaţi, puteţi printa modelele de aici. Sunt şi câteva în plus faţă de cele prezentate. Pentru al doilea model puteţi folosi a doua pagină, şi în funcţie de culoarea bumbacului folosit, alegeţi cartonul. Dacă aveţi nevoie de câteva îndrumări pentru cusut, folosiţi sfaturile de aici.

Spor la lucru!

Atelierul de creaţie

Atelierul Nazdravanilor, editie de martisor

Atelierul Nazdravanilor

Ediţia specială de mărţişor a Atelierului Năzdrăvanilor va fi găzduită sâmbătă, 25 februarie 2012, de Grădiniţa – After School "Cuibuşorul Zânelor", (vezi detalii). Activităţile se vor desfăşura între orele 11:00-13:00.

În prima parte a evenimentului copiii vor realiza un mărţişor şi un tablou cu flori de primăvază, folosind plastilină uşoară Daco şi diverse articole hobby. Toate materialele necesare realizării cerinţelor sunt asigurate de organizator, iar obiectele realizate aparţin copiilor.

Atelierul Năzdrăvanilor este un exerciţiu în cadrul căruia toţi învăţăm să lucrăm şi să evaluăm obiectiv, iar acest efort este răsplătit printr-o diplomă şi un cadou oferit de organizatori.

După o scurtă pauză, în cea de-a doua parte a activităţii, aceiaşi copii vor deveni membri ai juriului şi vor acorda puncte lucrărilor realizate.

Câştigătorii vor primi multe aplauze, iar DacoMag şi Talente de Năzdrăvani vor oferi premii tuturor participanţilor.

Pot participa la eveniment copii din grupa mare şi pregătitoare, precum şi şcolari din clasele primare. La Atelier vor fi prezenţi cel mult 12 de copii, care se vor înscrie până la data de 24 februarie 2012 la adresa admin@talentedenazdravani.eu. Taxa de participare este de 39 lei de copil.

Evenimentul este organizat de portalul Talente de Năzdrăvani, în colaborare cu:

www.dacomag.ro Gradinita Cuibusorul Zanelor

Pentru orice întrebări referitoare la eveniment, folosiţi vă rog formularul de contact din această pagină.

Afişul evenimentului este disponibil în format A4 aici.


Ediţiile precedente: 123456, 7.

La multi ani, de Martisor!

O primăvară frumoasă tuturor Năzdrăvanilor, precum şi părinţilor şi îndrumătorilor lor!

În special pentru mămici, adăugăm un mărţişor muzical:

Cu drag,
Naz şi Ani

Martisor cap de fetita, colaj

Martisor cap de fetita. colajUltimul mărţişor de anul acesta este un colaj, un cap de fetiţă. Ideea mi-a venit într-unul din magazinele cu articole pentru bricolaj, când Andrei a ţinut morţiş să-i cumpăr un set de ochi mari autocolanţi. Eu nu i-aş fi luat, în primul rând pentru că mi se păreau prea mari! I-am zis atunci că îi cumpărăm, cu o singură condiţie. Va face cu ei mărţişoare pentru colege. Inutil să spun că a fost de acord fără să se gândească prea mult, dar ieri am avut grijă să-i reamintesc :). A cam bombănit el, dar… cuvântul dat se respectă întotdeauna. Am primit inclusiv replica… Dar tu faci mai repede şi mai bine, fă-le tu! Ei bine, nu sunt colegele mele, şi nu eu am vrut ochişori. I-am făcut un model… şi e drept că a fost nevoie să "coafez" fetele, căci după simţul lui estetic bărbătesc erau cam ciufulite…

Materiale necesare:

  • suport de carton pentru mărţişor, decorat cu foarfeca
  • tampoane demachiante pentru faţă
  • ochişori mobili
  • carioca neagră
  • glitter roşu
  • bumbac colorat, după preferinţe.
  • decoraţiuni colorate
  • aracet
  • şnur de mărţişor

Lipiţi întâi faţa fetiţei, apoi pregătiţi codiţele. Tăiaţi 8-10 fire de bumbac de aprox. 20cm, şi folosiţi unul dintre ele pentru a le lega la mijloc. Cu alte două fire maimici, legaţi de două ori, pentru a marca sferturile. Adăugaţi aracet pe marginea tamponului demachiant, şi lipiţi "părul". Urmează ochişorii. Nasul se realizează cu carioca. Pentru guriţă, folosiţi glitter, sau decupaţi dintr-o hârtie glasată lucioasă. Floricele la codiţe, şi mărţişorul este gata.

Trebuie menţionat că ochişorii au aproximativ 1cm înălţime. Prea mici nu cred că merg…

În încheiere, iată ce i-a ieşit lui Andrei:

Martisor cap de fetita. colaj

Spor la lucru şi distracţie plăcută!

Alte modele la Atelierul de creaţie

Martisor „cap de fetita”

Aşteptau de ceva vreme pe listă, şi am avut în sfârşit timp de ele. Iniţial când am cumpărat pălărioarele îmi propusesem să fie un cap de fetiţă şi unul de băieţel. Dar… când le-am terminat, Irisuca mea a spus că şi "băieţelul" e o fetiţă, dar tunsă mai scurt. Eu nu m-am îndurat să-l mai retuşez, aşa că au rămas fetiţe. Dacă cea cu codiţe era blondă, le-aş fi spus Maria-Mirabela.

Martisoare din bile de polistirenMateriale necesare:

  • bila de polistiren şi o pălărioară pe măsură
  • ochişori mobili
  • o pietricică pentru guriţă
  • un fir chenille
  • bumbac colorat pentru codiţe
  • ac şi aţă
  • aracet, foarfecă
  • şnur de mărţişor

Întâi de toate am lipit ochişorii şi guriţa pe bila de polistiren. Dacă nu aveţi materialele, le puteţi desena. Am confecţionat un guleraş, răsucind firul chenille pe un creion, apoi dându-i o formă de inel. Guleraşul se poate realiza şi dintr-o panglică încreţită, sau orice alt material. Teoretic ar fi trebuit să stea lipit de bila de polistiren, dar, pentru mai multă siguranţă, l-am cusut. Dacă tot am folosit acul şi aţa, am cusut şi codiţele, deşi păreau destul de bine lipite, şi am trecut acul şi prin pălărie, pentru a putea lega mai uşor şnurul de mărţişor.

Cu un adeziv foarte bun la îndemână, un copil poate realiza cu uşurinţă proiectul. Altfel, dacă este nevoie de ac şi aţă, are puţină nevoie de ajutor, mai ales dacă este preşcolar.

Martisoare din bile de polistirenMartisoare din bile de polistiren

Spor la lucru şi distracţie plăcută!

Alte modele la Atelierul de creaţie

Martisoare din materiale din natura

Martisoare din materiale naturaleCa să ies un pic din rutină, iată şi alte modele de mărţişoare, confecţionate din materiale din natură, sau aproape 😉

Materiale necesare:

  • carton pentru suport
  • seminţe diverse, melci, scoici, flori sau frunze uscate
  • un adeziv bun
  • snur de mărţişor

Indicaţii nu există… decât un sfat: improvizaţi din ceea ce aveţi la îndemână, şi folosiţi din plim imaginaţia!

Spor la lucru !

Alte modele la Atelierul de creaţie

PS: Multumesc, Oana, pentru ajutor!