Glob din catifea decorat cu vasc din margele

Prima felicitare de anul acesta îi aparţine Irisucăi. Am tras linie, ea are ceva mai mult timp liber decât mine, aşa că i-am explicat în linii mari ce vreau să facă, şi s-a conformat.

Pe catifea roşie i-am zis sa deseneze un cerc. A folosit un pahar mare, apoi a decupat cu foarfeca. Chiar pe final, i-am desenat eu agăţătoarea pentru glob. A cusut apoi o bandă de fetru subţire. Cam greu cusutul real cu aţă pe pânză, dar a mers.

glob-vasc-margele

Am descoperit în cutia ei cu mărgele – căci are o pasiune nouă, unele în formă de frunzuliţe… şi ne-a venit o idee… le-am cusut, împreună cu trei mărgeluţe roşii. A urmat glitter pentru decor şi l-am lăsat să se usuce.

La final, cartoane colorate, unul mic suprapus peste cel îndoit, şi felicitarea este gata. Ne mai gândim la mesajul de la interior. Timpul de lucru efectiv cred ca a fost vreo 20 de minute, cu tot cu explicaţii şi deşirat de vreo două ori. Se adaugă noaptea lăsată la uscat.

Astfel de globuri din hârtie, 2D, pot fi decorate prin absolut orice metode. Puteţi îmbina două astfel de cercuri, şi obţineţi iluzia unei sfere, şi puteţi umple de globuri brăduţul de acasă sau de la şcoală.

Atelierul de creatie

Goana dupa fluturi, la final de concurs

Luna aceasta ne-am propus, la început, să alergsăm un pic după fluturi. În schimb am alergat după fulgi de nea, după o rază de soare, dar fluturii nu s-au ivit nicăieri. Grădinile sunt departe de a fi pline de flori si gâze, aşa că ne-am mulţumit cu primăvara virtuală creată de pitici.

Prma temă a fost una de dactilopictură, unde s-au întrecut să aducă pe hârtie câteva flori de primăvară. Toate creaţiile sunt disponibile în pagina dedicată probei.

Flori de primavara. Dactilopictura. Flowers. FingerpaintingFlori de primavara. Dactilopictura. Flowers. Fingerpainting

A doua etapă a fost una de pictură în oglindă, mult mai aproape de tema concursului. Copiii au realizat un fluture, şi de data aceasta, căci am mai avut în trecut acesst exerciţiu, au înţeles mai bine modalităţile de execuţie. Toată colecţia de fluturi este disponibilă aici.

Fluturi. Pictura in oglinda. Butterfly. Mirror paintingFluturi. Pictura in oglinda. Butterfly. Mirror painting

Ultima etapă a fost una de răbdare, îndemânare şi imaginaţie. Din mărgele copiii au confecţionat fluturi. Unii şi-au uşurat munca, folosind sârmă, alţii au mers pe varianta clasică. Oricum creaţiile sunt toate foarte frumoase, merită să le acordaţi puţină atenţie.

Fluturi din margele. ButterflyFluturi din margele. Butterfly

 

Comoara cu basmeConcursul a fost alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Pentru fiecare temă rezolvată, copiii au primit o şansă la extragerea celor cinci premii oferite de Editura Paralela 45, constând într-un volum din Povești și legende din Europa, carte ce face parte din colecţia "Lumea Poveştilori”.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile prin adăugarea unui comentariu la acest articol, acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj care să conţină numele câştigătorului, numele părintelui care ridică premiul, adresa poştală de expediţie, inclusiv codul poştal, şi un număr de telefon de contact. Aceste date nu vor fi publicate, şi vor fi transmise sponsorului.

01.04.13

Câştigătorii sunt:

47. Carla C., Câmpina, 6 ani
16. Anastasia D., Ruseni , clasa I
50. Cosmin M., Holbav, 4 ani
142. Stefania I.,Bucuresti, 4 ani
7. Alexandru T., Pascani, 6 ani

 

Participanţii la extragere au fost:

1 Adriana Elena C., Sarbova, 6 ani 51 Cosmin M., Holbav, 4 ani 101 Laura Ioana H., Iasi, clasa I
2 Adriana Elena C., Sârbova, 6 ani 52 Cosmin Marian M., Burduca 5 ani 102 Laura Ioana H., Iasi, clasa I
3 Alexandra B. Bucuresti, 3 ani 53 Cosmin Marian M., Burduca , 5 ani 103 Laura Ioana H., Iasi, clasa I
4 Alexandra P., Brasov, 6 ani 54 Cosmin Marian M., Burduca, 5 ani 104 Luca N., Bucuresti, 4 ani
5 Alexandru T., Pascani , 6 ani 55 Cristian C., Campina, 6 ani 105 Maia M., Satu Mare, 5 ani
6 Alexandru T., Pascani, 6 ani 56 Cristian C., Câmpina, 6 ani 106 Maia M., Satu Mare, 5 ani
7 Alexandru T., Pascani, 6 ani 57 Cristina R., Botosani , 6 ani 107 Maia M., Satu Mare, 5 ani
8 Alexia R. Bucuresti, 3 ani 58 Cristina R., Botosani, 6 ani 108 Maria D., Bucuresti, 4 ani
9 Amalia Nicoleta C., Sarbova , clasa III 59 Cristina R., Botosani, 6 ani 109 Maria Rita L., Costeiu, 5 ani
10 Amalia Nicoleta C., Sârbova, clasa IIIa 60 Daniela B., Plopu, 3 ani 110 Maria Rita L., Costeiu, 5 ani
11 Amalia T. Plopu, 4 ani 61 Daria L., Bucuresti, 3 ani 111 Maria Ruxandra F., Bucuresti, 5 ani
12 Amely Theodora N., Bucurest, clasa III 62 Daria R., Bucuresti, 3 ani 112 Maria Ruxandra F., Bucuresti, 5 ani
13 Amely Theodora N., Bucuresti, clasa IIIa 63 David J, Simeria, 4 ani 113 Mihai B., Amarastii de Jos, 4 ani
14 Ana Maria N., Holbav, 4 ani 64 David J., Simeria, 4 ani 114 Mihai B., Amarastii de Jos, 4 ani
15 Ana Maria Nica. Holbav, 4 ani 65 David N., Bucuresti, 6 ani 115 Mihai B., Amarastii de Jos, 4 ani 1 luna
16 Anastasia D., Ruseni , clasa I 66 David S., Holbav, 4 ani 116 Mirabela M ., Arad , 2 ani 7 luni
17 Anastasia I., Bucuresti , clasa I 67 Davis S., Holbav, 4 ani 117 Mirela Maria G., Plopu, 6 ani
18 Anastasia I., Bucuresti, clasa I 68 Denis D. Plopu, 4 ani 118 Nicoleta- Diana R., Plopu, 6 ani
19 Anastasia Teofana T., Pascani , 6 ani 69 Denis L, Nasaud, 5 ani 119 Radu G., Bragadiru, clasa II
20 Anastasia Teofana T., Pascani , 6 ani 70 Denis L, Nasaud, 5 ani 120 Raluca A., Bucuresti , 6 ani
21 Anastasia Teofana T., Pascani , 6 ani 71 Denis L., Nasaud, 5 ani 121 Rares C. Oradea, 3 ani
22 Andra J., Campina, 6 ani 72 Denisa Maria H, Iasi, 4 ani 122 Rares C., Oradea, 3 ani
23 Andra J., Campina, 6 ani 73 Denisa Maria H., Iasi, 4 ani 123 Rares D., Bucuresti, 4 ani
24 Andra Roxana U., Reghin, clasa a IIIa 74 Denisa Maria H., Iasi, 4 ani 124 Rares N., Bucuresti, 3 ani
25 Andra Roxana U., Reghin, clasa III 75 Elisa M., Arad , 4 ani 3 luni 125 Razvan Viorel U., Satu Mare , clasa a IIIa
26 Andra Roxana U., Reghin, clasa IIIa 76 Emilian Gabriel D., Plopu, 6 ani 126 Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa IIIa
27 Andreea Alexandra C., Bucuresti, clasa a Iia 77 Emma B, Bucuresti, 5 ani 127 Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa IIIa
28 Andreea Alexandra C., Bucuresti, clasa a IIa 78 Filippos S, Bucuresti, 5 ani 128 Razvan-Daniel C., Plopu, 6 ani
29 Andreea Giulia S., Tandarei , clasa a IIa 79 Florin B., Plopu, 4 ani 129 Robert L., Nasaud, clasa a IIa
30 Andreea Giulia S., Tandarei , clasa a IIa 80 Gabriel L., Costeiu, clasa a IIIa 130 Robert L., Nasaud, clasa IIa
31 Andreea Giulia S., Tandarei, clasa a IIa 81 Gabriel L., Costeiu, clasa IIIa 131 Robert L., Nasaud, clasa IIa
32 Andreea Rodica M., Tandarei , clasa a IIa 82 Gabriel V., Timisoara, 5 ani 132 Ruxandra T., Otopeni , 6 ani
33 Andreea Rodica M., Tandarei , clasa a IIa 83 Gabriel V., Timisoara, 5 ani 133 Ruxandra T., Otopeni, 6 ani
34 Andreea Rodica M., Tandarei, clasa a IIa 84 George Gabriel S ., Tandarei , clasa a IIa 134 Ruxandra T., Otopeni, 6 ani
35 Andrei Cristian M., Burduca Dragodana, 5 ani 85 George Gabriel S., Tandarei, clasa a IIa 135 Sandra C ., Bucuresti, 6 ani
36 Andrei Cristian M., Burduca Dragodana, 5 ani 86 George Gabriel S., Tandarei, clasa a IIa 136 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 5 ani
37 Andrei G., Bragadiru, clasa IV 87 Georgian Laurentiu M., Plopu, 6 ani 137 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 5 ani
38 Andrei Horia H., Iasi, 6 ani 88 Georgiana N ., Bucuresti, 6 ani 138 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 5 ani
39 Andrei Horia H., Iasi, 6 ani 89 Gloria V , Timisoara , 2 ani 7 luni 139 Sofia B., Bucuresti, 3 ani
40 Andrei I., Brasov, 5 ani 90 Gloria V , Timisoara , 2 ani 7 luni 140 Sophie U. Bucuresti, 3 ani
41 Andrei S., Plopu, 6 ani 91 Havin B. Bucuresti, 3 ani 141 Stefania I , Bucuresti, 4 ani
42 Andrei-Horia H, Iasi, 6 ani 92 Iasmina C., Oradea, clasa I 142 Stefania I.,Bucuresti, 4 ani
43 Angelica M, Plopu, 5 ani 93 Iasmina C., Oradea, clasa I 143 Teodor T., Dorohoi, 4 ani
44 Bianca Nicoleta M., Plopu, 6 ani 94 Iasmina C., Oradea, clasa I 144 Teodora M ., Brasov, 6 ani
45 Bogdan R., Plopu, 4 ani 95 Ioana Maia H, Iasi, 4 ani 145 Teodora Maria M., Moreni , clasa a IIIa
46 Carla C., Campina, 6 ani 96 Ioana Maia H., Iasi, 4 ani 146 Teodora Maria M., Moreni , clasa a IIIa
47 Carla C., Câmpina, 6 ani 97 Ioana Maia H., Iasi, 4 ani 147 Tiberiu T., Dorohoi, clasa a IIIa
48 Carla C., Câmpina, 6 ani 98 Ionela Florentina S., Plopu, 3 ani 148 Vlad C., Bucuresti, 3 ani
49 Carmen C., Bucuresti, 3 ani 99 Ionut B., Matasaru, clasa a IIa 149 Vlad C., Bucuresti, 3 ani
50 Cosmin M., Holbav, 4 ani 100 Ionut B., Matasaru, clasa IIa

 

Mulţumesc Editura Paralela 45 pentru susţinerea concursului şi felicitări tuturor participanţilor!

Editura Paralela 45

Fulgi de nea din margele termoadezive

Dacă tot suntem în căutare de idei şi materiale, unul pe care îl avem de ceva vreme prin casa ne-a dat soluţia zilei: fulgi de nea din mărgele termoadezive. Am folosit un suport rotund, cu ţepii dispuşi în raze. Mai avem, tot de la Ikea, patrat, cu ţepi paraleli, şi inimioară. Modele nu am avut. Doar ne-am propus să facem fulgi şi am lăsat imaginaţia să zboare.

Ai mei sunt cei coloraţi. Mărgele albe nu prea mai sunt, aşa că eu am mers pe culorile la îndemână. Iris şi Andrei au preferat să mai caute prin borcan. Steluţa albă simplă este a lui Andrei, cealaltă a Irisucăi.

Dacă nu cunoaşteţi mărgelele termoadezive, sunt mici cilindri de plastic coloraţi, care se aşează pe suporţi. Îi puteţi vedea aici. După ce sunt aşezaţi pe suport, de acoperă cu o hârtie de copt şi se calcă drept cu fierul de călcat, până mărgelele se turtesc puţin şi se lipesc între ele. Nu lăsaţi prea mult fierul, dacă ajungeţi cu el la suport devin inestetice.

Fulgi de nea din margele termoadezive

Spor la joacă!

Atelierul de creaţie

Silver Girl – set cu margele

Lena: Silver Girl, set margele

Pentru că toată lumea e acum în goană după cadouri, am zis că nu pot rata să prezint unul dintre cele mai inspirate cadouri de la ziua Irisucăi, dovadă că autorul surprizei cunoştea şi sărbătorita, dar şi produsele pentru copii.

Setul cu mărgele Silver Girl de la Lena nu era la prima vedere cu nimic diferit faţă de un set normal, în schimb Iris a remarcat imediat diferenţele. Erau incluse o mulţime de pandantive, şi primul ei gând a fost să-şi facă o brăţară "pentru mare", cu pandantive marine. Închizătorile incluse nu sunt de jucărie, cum am văzut prin alte seturi, sunt cât se poate de serioase. Surpriza a venit când am constatat că setul include şi elementele pentru confecţionarea a trei perechi de cercei, moment în care Iris a explodat de fericire, şi nu vreţi să vedeţi ce idei i-au trecut prin căpşor, de concura triburile africane la obiecte atârnate de cele două aparate auditive.

Să nu vă închipuiţi că este o jucărie de fete, băieţii o pot folosi cu succes. Pot confecţiona cadouri pentru mămici şi bunici, căci şi ei trebuie să-şi dezvolte atenţia, răbdarea şi îndemânarea. Cred că acesta e avantajul să ai şi fată şi băiat. Au acces amândoi la jucăriile catalogate de toţi ceilalţi ca fiind pentru "celălalt sex", când de fapt unisex ar fi cea mai bună etichetă. Brăţările din imagine sunt confecţionate una de Iris, cealaltă de Andrei. Nu s-au oprit aici, au mai urmat două coliere şi cercei. Mai avem mărgele, sper pentru a ocupa vreo două seri lungi de iarnă.

Lena: Silver Girl, set margele
Lena: Silver Girl, set margele

Info preţ: elefant

Alte Jocuri educative

Idei creative: Ornamente din hârtie si margele termoadezive, Editura Casa

Idei creative: Ornamente din hârtie si margele termoadezive, Editura CasaLa târgul de carte am avut mult de lucru. Poate pare simplu să lucrezi cu copiii, dar cei care ştiu foarte bine ce înseamnă acest lucru sunt chiar piticii mei. Ştiu ce înseamnă ca mami să fie foarte, dar foarte ocupată. Şi, dacă Andrei a ales să se detaşeze (a se citi „Mă duc la standul X, am telefonul la mine”), Iris a rămas să mă ajute. Îi place foarte mult să facă pe asistenta (şi să îşi dea ceva mai multă importanţă printre copii). Pentru tot efortul depus sâmbătă, i-am dat voie să îşi aleagă o carte din colecţia „Idei creative”. A ales numărul 42, i-a plăcut ei că are pe copertă mărgele termo-adezive, şi voia nişte modele noi.

Sincer nici n-am apucat să o răsfoiesc la stand. A vrut-o, i-am promis, i-am luat-o. Acasă în schimb mi-am dat seama că modelele pentru termo-adezive nu sunt aşa multe, dar celelalte proiecte propuse sunt cu adevărat simpatice. Am ales animăluţele cu surprize pentru opţionalul de la grădiniţă, şi cel mai simplu de confecţionat a fost zebra, căci am multiplicat repede nişte hârtie imprimată.

Materiale necesare:

  • o cutie de chibrituri
  • hârtie imprimată cu model (sugestii)
  • şablon (modelul recomandat în carte sau improvizaţi, folosind imagini din revistele copiilor)
  • lipici, foarfecă

Idei creative: Ornamente din hârtie si margele termoadezive, Editura Casa

Am realizat eu proiectul, apoi am folosit toată duzina de chibrituri la grădi. Acasă vom lucra celelalte animăluţe, la următoarea duzină de chibrituri. Proiectul este extrem de simplu, puteţi vedea aici ce am lucrat cu copiii la grupă.

Idei creative: Ornamente din hârtie si margele termoadezive, Editura Casa

Cartea prezintă întâi modalităţile generale de lucru pentru proiectele propuse: flori din hârtie, cu mijloc din mărgele, ornamente suspendate din hârtie de orez, decupate prin rupere, marionete din hârtie, calendarul zilelor de naştere, semne de carte cu mărgele, fantomă, cozoroc amuzant, lampion din hârtie de mătase, rachete, indieni pentru decoraţiuni de aniversări.

Info preţ: Editura Casa; în librării: Libris.ro, eMAG.ro Elefant, Cărturești, Librăria Delfin

Edit: Alt model din volum, o rățușcă

Daca am vrea sa facem un om de zapada…

… ar trebui să fie iarnă afară!

Da, s-ar putea face, daca ar ninge. Nu mai jelesc, că de trei săptămâni tot aştept să prind şi eu picior de fulg la geam… Prin alte părţi a mai nins, azi pe la Iaşi, dar tot nu suficient.

Aşa că, împreună cu grupul nostru de Năzdrăvani, am făcut oameni de zăpadă din ce ne-a picat în mână: bile de polistiren, ciucuri, chiar mărgele. Am ales, ca de obicei, câţiva. Primul – pentru că e pufos, al doilea – nu m-am hotărât, dar cred că nu zâmbetul m-a cucerit, ci peisajul din spate, care trebuie să arate ca în basme după o ninsoare autentică! Al treilea, pentru decor. Seria a patra – pentru originalitate, un om din cuburi! La 5… mărgele. Cred totuşi că la urechi arată mai fain fărăr fular. Nr. 6, pentru căciuliţă. Seria 7 îmi place enorm, cel prin quilling, dar cel mai mult cel din ou fiert. Grozav aperitiv pe un platou de iarnă! Ultimul… l-am ales pentru pălărie. Are el un aer arhaic…

Om de zapada. ColajOm de zapada. ColajOm de zapada. ColajOm de zapada. ColajOm de zapada. ColajOm de zapada. ColajOm de zapada. ColajOm de zapada. Colaj

Acestea fiind spuse, nu terminăm cu oamenii de zăpadă, căci săptămâna aceasta le-am pregătit copiilor o planşă de cusut. În varianta ei cea mai simplă am realizat-o deja la grădiniţă, dar cum Năzdrăvanii au o săptămână la dispoziţie, am mai complicat un pic planşa. Detaliile probei sunt disponibile aici.

Concursul beneficiază de cinci premii oferite de Editura Teora, reprezentând cărţi din colecţia „Cum să desenez”. Premiile vor fi acordate în urma unei trageri la sorţi, la care vor participa copiii ce rezolvă la timp toate temele concursului. Fiecare copil are o singură şansă de a câştiga unul din premii. Temele vor fi realizate săptămânal, şi nu pot fi rezolvate temele din urmă. Din păcate lista teoretică a copiilor care participă la extragere s-a închis, având această şansă doar cei care au rezolvat la timp prima şi a doua temă a concursului. Dar dacă vă place să lucraţi, puteţi trimite tema rezolvată.

Cum sa desenez dinozauri , Editura Teora Cum sa desenez spatiul cosmic, Editura Teora Cum sa desenezi delfini si alte animale marine, Editura Teora

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 7 zile de la anunţarea câştigătorilor, acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Editura Teora decide, în funcţie de recomandările de mai sus şi stocul disponibil al colecţiei, premiul fiecărui câştigător.

Figurine din dopuri de pluta

Figurine: papagal, maimuţă, balerină

Săptămâna aceasta avem o probă dificilă pentru copiii care participă săptămânal la exerciţiile de pe site. Sunt conştientă că nu este uşor nici pentru părinţi, dar nici pentru cadrele didactice înscrise în concurs. Uneori probele sunt simple, alteori e nevoie de o provocare pentru a încerca şi altceva. Răsfoiesc de multe ori site-uri străine, şi sunt impresionată de avalanşa de idei. La noi se face puţin, sau deloc. Ieri citeam mesajul unei prietene… supărată – pe drept – că piticul ei clasa întâi nu face deloc educaţie plastică şi abilităţi practice, doamna înlocuieşte orele cu română şi matematică… Trecem peste faptul că ce e prea mult, ajunge să strice, dar trebuie să recunoaştem şi meritele lucrului manual… dezvoltă îndemânarea, puterea de concentrare, simţul estetic, şi ne învaţă să gândim, să găsim soluţii, să inventăm. Aşa am gândit şi programul de exerciţii încă de la început, un "opţional" de lucru manual, pentru copiii care doresc să încerce şi altceva.

Prin urmare, săptămâna aceasta mi-am făcut curaj şi am lansat provocarea (mulţumesc, Cristina ;), că m-ai încurajat!). Uneori evit să cer materiale care se găsesc greu, sau nu sunt la îndemâna oricui ca preţ. Dar… un dop de plută găseşte oricine. Ce facem în continuare cu el? Deja copiii au câteva idei. [aici]

În schimb, am reuşit să lucrăm şi noi. Şi eu, şi copiii. Am căutat idei… şi am ales. Copiii mai au de lucru, creaţia finală din cadrul probei include şi realizarea unui decor pentru figurină. Eu le-am fotografiat în stare "brută".

Papagal confecţionat din dop de plută

Papagal confectionat din dop de plutaMateriale necesare:

  • un dop de plută de la şampanie,
  • fulgi,
  • ochişori mobili,
  • acuarele tempera,
  • două scobitori, sau un băţ de frigăruie,
  • două mărgele mari,
  • o bucată de sârmă,
  • o bucată de carton,
  • un ac gros şi rezistent.

Pentru început, pictaţi dopul de plută integral şi lăsaţi-l să se usuce. Adăugaţi cu o a doua culoare pântecele şi ochii, şi lăsaţi din nou la uscat.

Îndoiţi o bucată de carton şi decupaţi ciocul, în formă de triunghi cu laturile un pic curbe. Trebuie să aveţi două triunghiuri identice. Le lipiţi între ele, lăsând un spaţiu de siguranţă pe latura mică, pe care o îndoiţi câţiva milimetri, astfel încât să formeze două aripioare de-o parte şi de cealaltă a ciocului. Aceasta va fi partea cu care îl veţi ataşa la dop.

Luaţi o altă bucată de carton, mai mare, îndoiţi-o şi decupaţi aripile. Pictaţi-le cu aceeaşi culoare.

Cu un ac gros perforaţi dopul. Aveţi nevoie de orificii sus şi jos, pentru a fixa fulgii şi penele, dar şi orificii laterale, pentru a înfige scobitorile. Ideal ar fi să străpungeţi complet dopul, şi să treceţi un băţ de frigăruie prin el. Dopul meu în schimb era cam vechi… şi prea tare, aşa că am realizat două orifici laterale, şi am fixat scobitorile.

Din acest moment puteţi începe finisajele. Lipiţi ochişorii, ciocul şi aripile, şi înfigeţi câţiva fulgi. Pentru cei din urmă, ţin să mulţumesc vecinei mele, posesoare de papagali, care îmi adună conştiincioasă fulgii şi penele căzute, dar şi celor două raţe albe de la ţară care au sfârşit pe varză luna trecută, pentru donaţia importantă de fulgi.

Tăiaţi o bucată de sârmă subţire (eu o am din iarnă, de când am făcut sorcove, am găsit la Bricostore), îndoiţi-o şi fixaţi-o cu ajutorul celor două mărgele.

Maimuţă confecţionată din dop de plută

Maimuta confectionata din dop de plutaMateriale necesare:

  • un dop de plută de la şampanie,
  • un fir chenille mai pufos ,
  • ochişori mobili,
  • acuarele tempera,
  • o bucată de carton,
  • un ac gros şi rezistent.

Dintre toate modelele pe care le găsisem, Andrei a ales maimuţa. Trecem peste prima fază, în care voia roboţi şi alţi monştrii extratereştri, i-am explicat că scopul acestei probe este să vedem cât de bine va semăna figurina cu realitatea. Am revenit cu picioarele "pe pământ" şi am ales.

Pentru început, pictaţi dopul integral. După uscare, pictaţi botul şi burtica. Lăsaţi din mou la uscat.

Decupaţi trei cercuri mici. Două dintre ele vor fi urechile. Le îndoiţi aproape pe jumătate, iar partea cea mică o foloţi pentru a ataşa urechea cu puţin lipici. Aşteptaţi să se fixeze bine, apoi pictaţi şi urechile. Pe a treia bulină de carton desenaţi boticul. Puteţi folosi puţină hârtie eva, dacă aveţi.

Luaţi un fir chenille şi tăiaţi cinci fragmente. Unul mai lung – coada, celelalte 4 egale.

Dacă acuarelele s-au uscat, folosiţi acul cel gros pentru a realiza cinci orificii, în care veţi fixa membrele şi coada. Lipiţi ochişorii şi boticul, şi maimuţica este gata.

Balerină confecţionata din dop de plută

Balerina confectionata din dop de plutaMateriale necesare:

  • un dop de plută,
  • ochişori mobili,
  • o pietricică roşie ,
  • două scobitori,
  • două mărgele mari, două mici,
  • o bucată de sârmă,
  • o bucată de polistiren,
  • un fir de bumbac,
  • o bucată de hârtie creponată,
  • un ac gros şi rezistent.

Dintre toate vieţuitoarele pe care le aveam ca model, Iris a ales o balerină. E drept că părea mai uşor de confecţionat, dar s-a dovedit apoi că avea nevoie de ajutor, la tăiat dopul şi sârma.

Pentru început, pregătiţi materialele. Tăiaţi din dopul de plută o bucată de cel mult un centimetru, care va fi folosită pentru cap. Tăiaţi scobitorile, pentru gât şi braţe. Puteţi folosi şi pentru picioare, noi am ales sârma căci Iris voia s-o asezăm făcând piruete, dar nu era stabilă deloc într-un singur picior :).

Adaugaţi puţin lipici pe dop şi lipiţi fustiţa, apoi corsetul. Noi am folosit un fir chenille pe post de centură, să fim sigure că nu se desface. Folosiţi un ac gros pentru a realiza orificiile pentru membre şi pentru gât, şi fixaţi-le.

Părul a fost invenţia Irisucăi. De fapt, voia cu codiţe, dar a înfăşurat firul de aţă pe două degete, şi a ieşit prea scurt. apoi am văzut că se potriveşte… şi l-am lipit aşa, fără să-l mai tăiem. A lipit ochii şi guriţa, i-am făcut şi o fundiţă, apoi am montat şi capul la locul lui.

Am încălţat-o cu o pereche de balerini roz şi acum e în aşteptarea scenei pe care o desenează Iris, ca să debuteze în rolul lui Odette.

Dacă găsiţi câteva dopuri de plută în sertar, nu le aruncaţi… provocaţi copilul… nu se ştie niciodată ce va putea crea!

Atelierul de creaţie

Sirag de margele din triunghiuri

Dacă tot trebuie să punem şi un cadou în cutiuţa pe care o confecţionăm în această săptămână, iată încă o idee de a confecţiona un şirag de mărgele.

Materiale necesare:

  • carton colorat
  • un beţişor de frigărui sau o scobitoare
  • foarfecă, lipici

Margele din triunghiuri rasucite

Pentru început, trebuie să tăiaţi triunghiuri de carton. Cu cât triunghiurile sunt mai înalte, cu atât mărgelele vor căpăta volum, dar vor fi mai greu de răsucit de către un copil mic. Dacă nu doriţi să le desenaţi, puteţi printa modelul de aici. Triunghiurile au baza de 3cm, şi înălţimea de 6. Puteţi printa mai multe variante colorate, pentru un şirag multicolor. Sau, dacă folosiţi o singură culoare, puteţi să conturaţi muchiile cu carioci de diferite culori.

Pentru început, aşezaţi beţişorul pe latura mică a triunghiului, şi începeţi să rulaţi încet. Când vă apropiaţi de vârf, adăugaţi puţin lipici şi rulaţi până la final. După ce s-a lipit, puteţi scoate beţişorul. Repetaţi operaţiunea până obţineţi suficiente mărgele pentru un şirag, apoi înşiraţi-le

Margele din triunghiuri rasucite

Spor la lucru!

Atelierul de creaţie

Idei pentru 8 martie: colier din margele de hartie creponata

Dacă tot confecţionăm săptămâna aceasta o cutiuţă pentru cadou, m-am gândit că nu ar fi rău să pregătim şi ceva de pus înăuntru. Nu ştiu dacă mămicile chiar vor purta "colierul", dar în mod sigur va sta bine în cutiuţa cu amintiri.

Hartie creponataMateriale necesare

  • un băţ de frigăruie, sau orice alt beţişor de plastic, nu foarte lung (a mers de minune cu codiţa unui steguleţ de la Mc’D)
  • hârtie creponată moale (sunt şi variante mai dure pe piaţă), dar nu şervetele
  • lipici, foarfecă

Pentru început, tăiaţi benzi de hârtie, un pic mai scurte decât beţişorul folosit, şi late de 4-5cm. Adăugaţi lipici pe una dintre muchiile lungi, şi rulaţi pe beţişor începând cu muchia fără lipici. Nu strângeţi foarte tare, lăsaţi să aibă joc, şi beţişorul să se poată mişca cu uşurinţă. Rulaţi până se termină banda şi lipiţi. Aşteptaţi un pic să se lipească, apoi încreţiţi hârtia creponată pe beţişor. Dacă aţi strâns prea tare, aceasta etapă va fi un pic mai dificilă…

Scoateţi apoi tubuleţul astfel format de pe beţişor. În acest moment puteţi să-l folosiţi cum doriţi. Pentru şiragul de mărgele trebuie să confecţionaţi mai multe tubuleţe, preferabil de culori diferite, pe care să le tăiaţi apoi în părţi mai mici şi să le înşiraţi pe o bucată de aţă sau nylon de pescuit. Puteţi confecţiona simplă brăţară sau un colier.

Margele creponate

Cumva în afara subiectului este colajul de mai jos. O floricică realizată din astfel de tubuleţe colorate.

Hartie creponata

Spor la lucru!

Atelierul de creaţie

Bijuterii pentru fetite, Editura Teora

Bijuterii pentru fetite, Editura Teora

Moş Crăciun ne-a făcut o surpriză tare frumoasă, şi a trecut pentru noi pe la Editura Teora. Şi, chiar dacă Iris e încă mică, îi sclipesc ochişorii când aude de mărgele, brăţări, fire argintii… Struţ mic, abia dacă mai avea răbdare, aşa că Bijuterii pentru fetiţe a fost primul cadou pe care l-am pus în funcţiune.
Pe celelalte s-a putut uita şi singură, dar aici avea nevoie de mine. Cu croşeta mă descurc, aparatul pentru împletit nu-mi era străin, confecţionam unul dintr-un capac de deodorant şi câteva ţinte când eram mică. Dar nu am folosit niciodată mărgele în timp ce croşetam, şi nici fire elastice.

Setul include peste 500 de mărgele, în diferite forme şi culori, 6 variante de elastice, ustensilele de lucru şi 48 de pagini cu modele şi instrucţiuni. Pentru cei care nu ştiu să croşeteze, primele lecţii sunt foarte utile, se porneşte de la realizarea ochiurilor simple până la modele mai complexe.
Cred că, de pe la 7-8 ani, pot fi realizate modelele pe aparatul de împletit, apoi cele simple croşetate. Mie mi s-ar fi părut logic ca mărgelele să aibă orificiul suficient de larg, pentru a fi prinse cu croşeta, trecând ochiul prin interior. Instrucţiunile cărţii în schimb sunt diferite. Mărgelele trebuie înşirate înainte pe firul de aţă, apoi se croşetează. E un pic ciudat, până te obişnuieşti, apoi e chiar simplu. E de preferat să înşiri mai multe mărgele decât este necesar, mai bine rămân decât să nu ai suficiente.

Bijuterii pentru fetite, Editura Teora

Deocamdată am ajuns la al patrulea model, unul deja l-am pierdut… iar dacă ar fi după Iris, toată ziua aş face brăţări şi inele. Este artistă la dat sfaturi, înşirat mărgele, şi bătut omul la cap să-şi atingă scopul. Foarte inspirat moşul, ne-a dat de lucru în vacanţă!

Bijuterii pentru fetite, Editura Teora

Info preţ: Teora.ro, elefant.roBook Depository  | Biblioteca Năzdrăvanilor