Manuale digitale apărute peste noapte pe net

Trebuie să încep prin a-mi cere scuze pentru că am scris fără să verific sursele. Publicam un articol săptămâna trecută în care acuzam onorabilul minister al educației că a creat acum doi ani niște minunății de manuale pentru clasele întâi și a doua la care nu a catadicsit să realizeze și manualele digitale. Da, e vina mea, că în cazul acestei afirmații trebuia să intru din nou pe siteul oficial cu manuale și să verific dacă nu cumva îi acuz pe nedrept.

Nu, nu m-a tras nimeni de urechi, dovadă că și cei care lucrează în domeniul educației și mă citesc aveau aceeași informație, însă azinoapte, undeva pe la vreo două, aveam eu treabă cu un manual de clasa a II-a, să caut ceva… Și, ce să vezi, cu ochii cam înlăcrimați, de stat prea mult la ecran în ultimele două luni, fără spor de ecran, că nu se dă decât parlamentarilor să joace solitaire (Aurelia K., bună replica!), mă străduiesc să dau click în partea de jos, pe „varianta tipărită“. Nu de alta, dar știam că, dacă nu nimeresc, mai am apoi o fereastră de închis, cu mesajul că nu ai versiune digitală.

Ei bine… am dat click aiurea, și mi s-a deschis minunea! Există manuale digitale pentru manualele EDP publicate acum doi ani! De fericire, fix la cafea, de dimineață, îi dau mesaj colegei mele. Doar ce a terminat alfabetul la clasa întâi, sunt sigură că voia să afle. A fost tare simpatică, dilema era când le-au pus… Noaptea, ca hoții, când să le pună?

Cu ocazia aceasta am învățat și eu ce e acela manual digital, căci ne-a arătat ministerul cum se face. Azinoapte nu văzusem iconițele de navigație (mici, jos, în dreapta), însă puteam da pagina și m-a impresionat foșnetul digital. Fără el pierdeam senzația! Cum să le văd?! Eram varză de oboseală, se suprapunea banda aceea neagră peste toolbar-ul de la calculator, și al meu plin cu iconițe, cine să se mai prindă care pe unde?? Nu am rezistat ca la varianta de mai jos să trec prea mult mai departe, căci „Bine e la noi acasă“, de Emilia Căldăraru, mi-a transmis direct mesajul că e timpul să mă culc. Înregistrarea, disponibilă aici, impresionează prin lectura deosebită. Nu că sunt eu cine știe ce cititor, dar nu sunt actor și nu îmi vând vocea. Cui îi place, mă ascultă, cui nu… asta e. Dar, metodic, începi prin a spune frumos titlul și autorul și faci un banal montaj să apară și scris, la început, pe film. TVR, responsabil cu manualele digitale, rezolvă repede problema cu o secvență video cu copii, probabil din arhivele imense pe care le are. Să mai întreb de gdpr, copii, drepturile lor, căci apar aici? Ascultând și altele, m-a luat groaza, dacă ei au impresia că un copil mic poate urmări o informație audio spusă atât de repede…

Am trecut la a doua variantă propusă, care pare ceva mai lucrată, în primul rând că la fiecare literă îți oferă filmulețul demonstrativ de scriere a literei. Bine că au apărut acum, la sfârșit de an, după ce foarte multe colege s-au străduit să se filmeze singure și să le arate copiilor. Însă m-am bucurat să văd iconițele ce indicau tipurile de materiale: pentru static – poza, se deschide imaginea de la cules, dar aproape la aceeași dimensiune ca cea de pe pagină (nu am înțeles de ce trebuie să o mai „mărești“).

Însă jocurile interactive sunt ceva de vis. În primul rând că, din ce îmi amintesc eu din caietul de sarcini pentru realizarea manualului, era interzisă inserarea de linkuri externe. Stupid, e adevarat, nu aveai voie să ai linkuri active, pe care să dai click și să te trimită pe net. Acum am fost șocată să văd că nu numai că sunt pe net, dar mă scoate din siteul oficial dedicat manualelor și mă trimite pe un domeniu privat, manual.zoranpopovici.eu . Inițial mi-am spus whotf is Zoran Popovici, apoi mi-am amintit că, conectat la net, ești la un click distanță de orice răspuns.

Profesionalismul este impresionant, aplicația se numește „Untitled Quiz (Published)“, puteți da click pe imaginea de mai jos dacă ați da alt răspuns decât am bifat eu. Ca să nu vă emoționați, vă spun că steluța aceea nu e Albă ca Zăpada, mi-a apărut mesajul de eroare, am ales să mai încerc, dar de-aici s-a făcut că nu mă cunoaște. În schimb, după ce i-am cerut să afișeze rezultatul, m-a felicitat! Pentru răbdare, probabil…

Nu știu dacă Einstein, după ce a formulat teoria Universului „finit“, a completat-o cu „prostia este infinită“, dar eu am fost curioasă să văd cum se continuă opera la manualele de matematică. Pe pozele de ecran am pus eu coperta, să vedeți la care din ele mă refer. Cel de mai jos e impresionant. Prima dată m-am uitat cruciș și m-am întrebat de ce, Doamne, ai pune grafică decorativă la cotor? Nimeni nu face așa ceva. Mi-am dat apoi seama că nici ei nu au făcut, dar n-au știut să așeze paginile în varianta online și de fapt nu vedem pagina pereche, vedem față și verso. Orice copil învață că pagina de stânga are număr par și pagina de dreapta, impar. Doar știți câte probleme sunt prin culegeri cu această provocare…

Apoi, pentru lecția la care m-am oprit întâmplător și la care toate recomandările metodice sunt să lucrezi cu material concret, ei ne-au dărâmat cu coloanele de operații. Trecem peste „abordarea integrată“, dacă tot ai lecție despre Pământ, Soare, Lună, ce facem noi cu păsăretul din ogradă? Nu am reușit să găsesc, la o răsfoire rapidă, nicio aplicație digitală, la prima vedere „manual digital“ înseamnă că poți da pagina pe net.

A doua variantă pare mai normală și mai aproape de ceea ce s-ar numi „manual pentru clasa întâi“. Apar și ceva materiale digitale, la aceeași lecție ca mai sus, avem două poze ce se pot mări (deși nu văd ce detalii ar trebui explorate, că se văd foarte bine), dar și o aplicație interactivă – creionașul de la exercițiu 1. Am editat print-screenul ca să pot introduce în același cadru, fără să acopăr pagina, și aplicația care se deschide, și coperta.

Și nu, nu sunt impresionată deloc.

Mai jos am pus imagini din cele două manuale digitale pe care le am la dispoziție, variantele muncite, trecute prin licitații și comisii de experți. Primul, de la Editura Edu, care este disponibil și online, la această adresă – poate înțelegeți ce înseamnă cu adevărat să faci aplicații digitale.

Apoi, al doilea exemplu, aceeași lecție, manualul de la intuitext care, din păcate,  nu poate fi accesat online. Mai sunt și altele, dar eu nu am cd-urile și nu vă pot arăta, comparativ.

Am stat și m-am gândit de ce la noi e dezastrul acesta, de ce vrem să controlăm tot? De ce nu putem lăsa piața să hotărască, și cel mai bun să câștige? Elevii ar trebui să primească vouchere să își cumpere manuale, profesorul să decidă ce, în funcție de nivelul clasei la acel moment, și fiecare să aibă cărțile lui de învățare, pe care să scrie, nu să le transmită într-o stare jalnică mai departe. Ce „drag de carte“ să aibă un copil când primește un manual deteriorat, mâzgălit și cu meniul fostului stăpân imprimat în miros?

De ce învățăm atâta în școală cum să ne alegem un manual, care sunt criteriile de comparație, dacă, în realitate, nu ai de unde alege?

În concluzie, țin să mai spun doar că manualul nu este obligatoriu, este un instrument de lucru. Poți să îți faci lecția foarte bine și fără el, dacă ești pregătit. Profesorul de la clasă este, în cele din urmă, cel care poate lua decizia de a nu folosi un lucru dacă îl consideră prost. Da, e enorm de muncă când vrei să nu mergi pe „calea bătută“… Însă cred că e mai ușor decât să spui „Dragi copii, vedeți că manualul nostru e plin de greșeli, lucrați cu atenție și mai bine îmi scrieți dacă aveți vreo bănuială…“

Ce manuale folosim anul viitor??

Vă avertizez că va fi un articol lung și cu destule probleme, poate nu toate analizate suficient, dar cu care vă provoc în comentarii. Toate încep de la reluăm/nu reluăm școala clasică în septembrie și cum vom face față în acest nou context situației de a învăța online. Țin să încep cu mulțumiri pentru toate editurile din țară care au pus la dispoziție, gratuit, resurse, manuale digitale, pentru a ajuta profesorii dedicați în pregătirea lecțiilor, „altfel“ decât a da o poză întunecată cu fișa pe whatsapp. Dacă nu poți face conferință, n-ai cum să pregătești o prezentare animată a lecției (cu cât copilul este mai mic, cu atât provocarea este mai mare), materialele acestea au fost butelia cu oxigen de care aveam nevoie.

Dar…

Ce manuale primesc copiii la toamnă?

Colega mea mi-a atras atenția că, neîntorcându-ne la școală, nu am strâns manualele transmisibile, așadar în toamnă nu vom avea ce să le dăm copiilor! Nu mă gândisem la aceasta pentru că am clasa pregătitoare, nu predau manuale, trec clasa întâi, vor primi oricum manuale noi. Dar ceilalți? Și apoi, vin copiii cu manualele, le predau, le dăm clasei următoare, cu tot cu… virusuri? Că tot ne facem 1000 de calcule de prevenție, nu? Și pentru că tot discutăm de prevenție și măsuri, de ce nu se ia decizia ca manualele să nu mai fie transmisibile?

Singurii care scapă sunt copiii acum în clasa a VIII-a. Ei nici măcar nu ar trebui să le mai predea, căci ar ajunge oricum direct la topit, manualele acelea nu vor mai fi în uz anul viitor. Și scapă și cei care vor fi clasa a VIII-a în anul școlar 2020/2021, ei oricum nu au avut niciodată manuale la început de an, deja sunt „obișnuiți“ cu situația!

Dar întrebarea aceasta aduce și altă problemă. Acum doi ani, Ministerul Educației a decis (mai contează cine era ministru?) că editurile sunt incapabile să facă manuale de calitate și fac ei, împreună cu EDP, manualele pentru clasa a VI-a. Editurile erau obligate să atașeze și manual digital, dar EDP… nu. Urmarea: la clasa a VI-a nu avem manuale digitale…

Pentru că a fost așa o decizie bună să faci totul singur, heirupist, să nu delegi, să dai bine politic, să te bați ca gorila cu pumnul în piept că tu ai pus manuale pe bănci, nu ca „alții“, ai ascuns sub preș dezastrul calitativ al acestor manuale… iar despre cele digitale, nu a suflat nimeni nimic. Cine le folosea?! Nimeni!!

Ba mai mult, mândru de manualele cele noi ca împăratul de hainele sale, Ministerul a decis să repete isprava cu manualele de clasa întâi și a doua. Le-a făcut în două variante chiar, să ai opțiunea de a „alege“, căci la noi așa stă treaba, ne facem că muncim. Autorii, chiar cu experiență, căci lucraseră în antecedente cu alte edituri, nu aveau ce să facă dacă la butoane era unul fără simț artistic, fără experiență, fără… multe, poate doar cu arbore genealogic, recomandat ca nepotul cine-știe-cui. Au ieșit manuale pline de greșeli, fără armonie, estetic niște colaje ieftine. Timpul scurt nu a permis autorilor să stea să le verifice atent, sincer nici nu cred că au apucat să îl vadă decât la tipar, prea târziu.

Manualele digitale atașate acestora… sunt extraordinare. Conform paginii de titlu de la unul din manualele de clasa întâi, Manualul digital este realizat cu sprijinul Societății Române de Televiziune. Aceasta în anul de grație 2018, acum suntem în 2020, verbul este încă la prezent, și ele tot n-au apărut! Să mai întreb ce produse de succes recomandă TVR ca producător de material digital educativ?

După ce s-a decis că Ministerul nu plătește decât aceste materiale pentru elevi, toate celelalte edituri s-au trezit că au manuale aprobate, care din punct de vedere legal pot fi folosite la clasă, dar… pe care ministerul nu le cumpără pentru elevi să le ofere gratuit! Din punct de vedere financiar a fost o lovitură pe la spate. Ce părinți ar da bani pe manuale dacă „se dau gratis“ de la școală altele?

Dar ne-am trezit acum, în 20-20, ca părinți, că trebuie să facem lecții cu copiii, că era bun la lecția X un filmuleț care să-ți arate cum se scrie litera, cum se leagă de o alta. Părinții cu copii clasa întâi și a doua cred că înțeleg mult mai bine despre ce vorbesc, la celelalte clase mă amăgesc că profesorii au folosit din plin manualele digitale pe care le au. Aveam sau nu nevoie de manuale digitale? Ooo, și ce bune ar fi fost! Să mai zic de ce utile erau în forma unor aplicații pe telefon??

Manuale.edu.ro

Site-ul e destul de cunoscut, găsești aici manualele în vigoare (exceptând pe cele de dinainte de 2011), cu tot cu versiunile digitale. Când Ministerul a decis să introducă manualele EDP-2018 la clasa I și a II-a, erau încă aici disponibile manualele digitale ale celorlalte edituri. Dar… la un moment dat, au dispărut. Nu știu de ce. A decis ministerul să le scoată, să nu mai avem cu ce compara? Editurile au intervenit, din moment ce produsul lor nu mai era pe lista de opțiuni de achiziție? Una peste alta, am fi avut nevoie de ele acum! Dacă s-ar putea, în al 13-lea ceas, să se revină la posibilitatea de a comanda celelalte manuale? Și, mai ales, să se pună repede la loc cele digitale, pe site…

Dar discuția despre manualele digitale este una lungă. Când am citit prima dată, acum niște ani, caietul de sarcini pentru realizarea unui astfel de manual, am considerat de la început că e o prostie. Aplicațiile erau în proporții complet ilogice pentru un astfel de produs. Ceea ce înțelegeau prin „digital“ cei care au scris acea listă era departe, departe de a înțelege realitatea. În discuțiile preliminare cu V., de la Infomedia, care urma să se ocupe de manual, am avut plăcerea de a primi un compliment fantastic, că înțeleg perfect ce e acela manual digital și știu ce să cer, dar ceea ce vreau eu are un cost pe care nimeni nu va accepta să îl plătească, chiar dacă ar fi fost în interesul elevului.

Ministerul a considerat că „manual digital“ înseamnă o proporție 9-6-3 a aplicațiilor, 45 statice, 30 dinamice, 15 interactive. Adică 45 pe care poți da click și se deschide o poză, 30 pe care dai click-play-stop, audio sau video, și 15 tip joc, test, sau orice altceva. Prostia continua, căci manualul, TOT, trebuia să încapă pe un CD, căci de descărcare liberă de pe net nu au auzit. Și dacă voiai să muncești, gratuit, de dragul de a avea un produs utilizabil de către copii, tot nu puteai, că trebuia să „încapi” în 700 MB. Ce făceai? Micșorai pozele, făceai filmulețele la rezoluție mică, nu HD… și tot așa, serie de compromisuri. Aa, și nu aveai voie să pui linkuri pe net, să le recomanzi, de exemplu, copiilor, un muzeu… Toate pentru că lista aceea a fost făcută de oameni nepricepuți.

Manualul digital ar fi trebuit să fie în primul rând interactiv. Cât costă un asemenea soft puteți vedea pe site-urile editurilor de profil din România – Infomedia, Editura Edu, Ascendia, CD-Press, Intuitext, din ce îmi vine acum repede în minte (puteți completa în comentarii dacă ratez pe cineva și merită pomenit).  Dar dacă vrem cu adevărat să avem o soluție viabilă de învățământ digital, atunci raportul prezentat mai sus trebuie inversat. O poză nu înseamnă digital, când o să înțelegem acest lucru?

Ce facem cu manualele anul viitor?

De ceva ani varianta „nu cereți bani părinților“ a fost propagată și mulți au înțeles să nu se implice, că face statul tot. Însă tot la fel de mulți și-au dat seama că de sus nu se va întâmpla nimic și că, dacă vrei să ai parte de ceva diferit pentru copilul tău, nu ai de ales. Învățământul e gratuit pentru elevi, nu pentru părinți, sper că vă mai amintiți! Am început anul cu multe temeri și modul în care urma să lucrez la clasă în condițiile în care am primit clădirea proaspăt renovată și… goală! Nu aveam nici dispensere pentru săpun, nici coșuri de gunoi (două luni am pus gunoiul din clasă în cutiile de la lapte), dar nici imprimantă la dispoziția profesorilor. Așa că am strâns părinții, le-am spus că aduc eu calculator, dar imprimantă… nu am. Soluțiile erau simple:

  • nu folosim nimic printat, căci nu avem unde;
  • le dau seara materialul pentru a doua zi, se descurcă fiecare cum vine cu el printat la școală – cine nu are… puteam pune pe proiector sau se uita la colegul;
  • delegau un responsabil cu printul, care printa pentru toți și se descurcau ei cu contribuțiile;
  • vedeam cum putem lua o imprimantă și printam eu dimineața, la școală, ce aveam nevoie.

Slavă Domnului că a fost ultima, 17 lei/copil, iar cu tonnerul inclus am printat tot semestrul vreo 2700 pagini, cost pe pagină care scade mereu din moment ce o reîncărcăm.

M-am gândit de multe ori cu groază la clasa întâi și la manualele date gratuit ori de câte ori vedeam colegele văitându-se că sunt praf. Toamna trecută am văzut că editurile care aveau anterior manuale pentru clasele I-II au scos pachete promoționale, caietele și manualele la preț special. CD-Press, dacă nu mă înșel, au fost primii. Apoi fiecare s-a chinuit să adapteze caietele pe care le avea pentru manualele tipărite de EDP, dar e un fel de ciorbă reîncălzită.

Acum, în varianta în care vom (mai) lucra online, mi se pare că decizia asupra materialului ce va fi folosit la clasă, mai ales la cei mici, este una foarte importantă, iar dacă are sau nu un manual digital de calitate este esențial. Nu mai e doar care e financiar avantajos, ci dacă suntem prea săraci ca să ne cumpărăm lucruri ieftine. Așadar, vor fi părinții de acord să cumpărăm manuale care au și varianta digitală sau nu? Și nu vorbesc doar de clasa întâi, ci și de a doua, care ar trebui să preia manuale folosite de colegi, în bună parte deja deteriorate de doi ani, căci copiii sunt obișnuiți să scrie pe ele și nici prea mulți profesori care să îi împiedice nu sunt. Și cum să nu facă asta, din moment ce percep manualul ca instrument de învățare și îl folosesc în consecință?

Personal mă gândesc serios să comand deja pachetul manual + caiete de la editurile care par serioase și să decid ce propun părinților. La capitolul „iluzii deșarte“ mai trec una, să ajungă acolo sus cineva care să fie capabil să ia decizii, chiar dacă dureroase, dar în interesul elevului. Sper și că părinții, având acum acces la materiale altfel disponibile doar cu abonament, au realizat care este diferența de valoare între a face învățământ tradițional și a avea acces la resurse adevărate, construite cu scop didactic.

Acea „platformă“ cu lecții pe care Ministerul o tot promite, disponibile gratuit, nu înseamnă să strângi la un loc materiale create de profesori, filmate cu telefonul, ci să creezi, cu oameni capabili, atât din punct de vedere științific și metodic, dar și tehnic (programare), materiale pentru elevi. Și să ții cont și de lucrul diferențiat, de copiii cu CES, care au alte nevoi… Chiar crede cineva că acea platformă se va realiza curând la un standard calitativ acceptabil? Se va face, o vor bifa pe listă, dar alternativele funcționale vor veni tot din mediul privat!

Manual de istorie, clasa a V-a, Bogdan Teodorescu și Cristina Hornoiu – editura ALL

Manual de istorie, clasa a V-a, Bogdan Teodorescu și Cristina Hornoiu – Editura ALL

Manual de istorie, clasa a V-a, Bogdan Teodorescu și Cristina Hornoiu – editura ALLAnul acesta am avut blogul pe avarie… n-am putut, de foarte multe ori, să răspund la multele întrebări sosite în privat „De ce nu mai scrii?”, „Ești ok?”, decât că da, sunt bine, dar fără detalii. Azi pot spune și de ce… am luat decizia, împreună cu colegul meu, Bogdan Teodorescu, să acceptăm provocarea lansată de Ministerul Educației prin noua programă de istorie la clasa a V-a și să lucrăm împreună la un manual pentru prima generație de copii care a intrat, acum cinci ani, în clasa pregătitoare.

Mi-este foarte greu acum, privindu-mi numele pe copertă, să exprim ce simt. Odisee sau golgotă, cam așa se poate descrie perioada din acest an în care am lucrat la manual. Ca absolvent al Departamentului de Formare a Profesorilor la Facultatea de Științele Educației, mi-a revenit în acest proiect partea de amenajare didactică, în totalitate, și rolul consultativ în problemele de istorie. Eram la curent cu caracteristicile reformei, așa că elementele ce presupuneau dezvoltarea competențelor nu m-au surprins deloc. Erau și foarte aproape de modul în care, la rândul meu, am predat la clasele gimnaziale istoria. Conținuturile cred însă că au uimit pe toată lumea.

Aud de foarte mult timp că istoria înseamnă „date și evenimente”, că nu așa ar trebui învățată. Cred că ar trebui să parcurgeți noul manual, indiferent dacă sunteți profesori, elevi, pasionați sau nu. Aș fi foarte curioasă dacă perspectiva pe care o aveați despre studiul istoriei se schimbă. Știu că este altfel, pentru că am lucrat având-o alături pe Iris, acum în clasa a VI-a. La școală învăța după vechile manuale și ofta tristă că al ei „nu e așa”. Citea lecțiile, alături de mine, și o consultam în privința sarcinilor didactice. Pe unele dintre ele chiar a ales să le facă și ar fi greu să descriu ce reacție a avut când și-a văzut proiectul, ca exemplu, în pagina 7. A fost primul meu critic și am încercat să țin cont de cât mai multe sugestii: teme creative, informația prezentată în așa fel încât să nu se plictisească, imagini mari și explicite.

Am spus odisee și golgotă, pentru că drumul de la momentul în care am deschis programa până la 16 iunie nu a fost unul ușor. Pentru a putea lua o decizie, am studiat programa și am început detalierea conținuturilor. Săream cu mult peste 200 de pagini, fără „paginile impuse”. Ne-am dat seama că e enorm, nimeni nu va accepta, văzând manualele de la ciclul primar, un manual atât de stufos. Am început să tăiem, am ajuns pe la 160. Ni se părea decent… și nu vedeam ce am mai putea condensa. Apoi a venit, așteptat prea mult (ca la noi!), caietul de sarcini, cu specificații, al Ministerului… și „sentința”: 108-120 de pagini, limita în care trebuia să ne încadrăm. Am plâns, la propriu, am zis că e imposibil, nu intră. Vreo 20 de pagini sunt fixe – introduceri de capitole, evaluări, organizatorice, nici gând să poți „scăpa”, ceea ce însemna circa 80 de pagini pentru conținut. Am trecut, așa cum îmi spune prietena mea, în zona „pesimistului de serviciu”, că manualul nu va fi coerent, că nu o să-mi placă ce iese, că… că… Colegul meu, Bogdan Teodorescu, cu foarte multă experiență la activ în alcătuirea manualelor, deși îmi împărtășea părerea, m-a lăsat să mă liniștesc, și mi-a vorbit spartan și rece. Iese! Și… a ieșit.

Recitind manualul, la final, îmi dau seama că, în condițiile noii programe și ale criteriilor impuse de evaluatori, am început o călătorie pe autostradă acum câteva mii de ani și am realizat-o cu viteza maximă, privind doar pe partea dreaptă, numai la anumite aspecte, în marea majoritate plăcute. Este totuși o istorie a oamenilor, și reprezintă un punct de plecare. Manualul, așa cum a fost alcătuit, reprezintă noul rol pe care profesorul trebuie să îl aibă în cadrul procesului de educație: acela de a mijloci contactul dintre elev și conținuturi, de a-l ajuta să înțeleagă, de a-l învăța să caute și să selecteze informațiile.

Poate că mai mult decât competențele generale enunțate în programă mergem spre competența-cheie de a învăța să înveți, utilă pe tot parcursul vieții. Nu am vrut să scriem un manual din care să memorezi. Am vrut să scriem un manual care să te provoace să gândești. E drept că ai nevoie de ancore și informații pentru a judeca corect. Dacă ar fi fost posibil, manualul ar fi fost o carte cu ferestre. Știți, pe care le deschizi și afli informații noi… Rămâne însă o carte de școală, cu rigorile ei, dar care sper să fie mult mai aproape de sufletul copiilor.

Un manual pentru profesori

Ultimii ani de specializare mi-au arătat că școala, așa cum mi-o imaginam eu când am pășit prima dată la catedră, este posibilă. În primii ani am colecționat nebunește fotografii și ilustrații, pentru a face orele „altfel”. Am desenat contururi de hărți și am tras la xerox (și acesta rar), pentru exerciții și fișe, ce acum par banale. Am fost însă uimită să găsesc, în deceniul 2 al secolului XIX, profesori de istorie care încă intră la clasă, dictează… și ies. Nu mi-a venit să cred că poți, în 2015, să predai, de exemplu, Arta în Orientul Antic, fără ilustrație; fără să citești câteva versuri din Epopeea lui Ghilgameș; fără să te duci cu un text despre piramide, fără să citești pasaje din Herodot. Manualul pe care l-am semnat este o provocare pentru profesori. Eu știu că ei sunt oameni care pot. Trebuie și să vrei să fii tu, altfel, la catedră. Sunt idealistă, dar schimbarea nu începe de la Minister și în mod sigur manualul singur nu o va produce. Schimbarea va începe atunci când fiecare dintre noi va accepta această provocare, de a crede în șansele schimbării, de a face lucrurile altfel.

N-am să spun că va fi ușor. Aproape nimic din ceea ce am făcut în Facultatea de Istorie nu m-a pregătit pentru această nouă abordare a istoriei. Însă atunci am învățat să învăț. Nu poți învăța pe altul până nu ești capabil să te înveți pe tine. Va fi greu, pentru mulți profesori, să renunțe la abordarea cu care eram obișuiți, dar cred că vor descoperi, împreună cu copiii, o nouă pasiune pentru istorie.

Manualul digital

Manualul digital a fost pentru mine gura de oxigen, supapa de siguranță. Pentru foarte multele manuale „digitale” acum pe piață la ciclul primar, conținutul este puțin diferit de manualul tipărit. Cercetări efectuate în rândul profesorilor, privind folosirea acestui manual, se situează sub 10%. Ele conțin ceva ilustrații, o animație…

În ceea ce ne privește, am profitat aici de caracteristica informației digitale: nu ocupă „pagini la tipar”. Am explicat pe larg temele condensate din lipsa spațiului, am adăugat imagini suplimentare, texte, am explicat cuvintele mai dificile, am adăugat schițe de hărți… Am realizat complementar cele două manuale, și le-am legat strâns între ele, cumva propunându-ne să-i obligăm să le folosească împreună.

Are totuși limitele lui, sau cel puțin eu le văd, căci proiectele digitale pe care le-am schițat eu sunt încă de domeniul fantasticului la capitolul „buget”. Însă sunt optimistă. Știu că viitorul merge în această direcție și poate la un moment dat va exista un proiect central al Ministerului, care să strângă resursele recomandate, pe teme, și să le pună la dispoziția profesorilor. Am văzut acest lucru pe site-uri din străinătate și am fost de-a dreptul impresionată de interesul pe care îl au pentru educație. Noi încă pășim timid în lumea digitală. Încă ne este frică să facem un manual online, cu linkuri active…

Istorie, clasa a V-a. Bogdan Teodorescu și Cristina Hornoiu, împreună cu Editura ALLFA

Reiau titlul, iar dacă dați click pe el, veți fi direcționați pe pagina de prezentare a editurii. Aveți două linkuri, unul către manual, în format PDF, și către manualul digital. Cred că este prima dată în care voi aștepta comentariile și impresiile voastre, exprimate public sau privat, cum veți considera de cuviință.

Și este tot prima dată în care lansez rugămintea de a da share sau de a recomanda articolul mai ales prietenilor profesori de istorie. Îmi doresc ca alegerea lor, luna viitoare, să se facă în cunoștință de cauză. Indiferent care va fi manualul ales, feedback-ul lor (ce și-au dorit, dar manualul nu le-a oferit) este deosebit de important.

Învățământul românesc s-a schimbat. Vorbim de centrare pe elev, de introducere a evaluării în structura procesului de învățământ, pe care o cuprinde în relație cu predarea și învățarea. Evaluarea formativă însă înseamnă feedback, și este ceea ce îmi doresc să primesc din partea voastră.

În încheiere, mulțumesc tuturor celor care m-au susținut pe acest drum: domnului profesor Bogdan Teodorescu, familiei mele, care mi-a răbdat toate momentele de scufundare în proiect, prietenilor, care m-au încurajat în momentele în care mă cuprindea disperarea, profesorilor mei care mi-au răspuns atunci când am avut nevoie de un sfat, și echipei de la Editura ALL, care mi-a demonstrat că într-o lună se pot face minuni.

felicitare fluturasi

Felicitare aniversară cu fluturași

felicitare fluturasiMomentul în care Iris află de aniversarea prietenilor este urmat imediat de un zâmbet lung: facem felicitare! Încercăm să nu ne repetăm, deși o rețetă care a avut succes e greu de abandonat. Deocamdată mai avem dantelă adezivă, așa că încă putem realiza felicitările pe aceeași linie decorativă…

Am folosit cartoane speciale pentru suport. Le-am primit cadou, cu mențiunea „sigur faci tu ceva fain cu ele”. Și mă străduiesc. Pentru partea de sus am lipit hârtie imprimată, cu unul din modelele mele preferate din setul Prin grădină (Daco, HR930), apoi perforatoarele decorative de margine, bandă dublu-adezivă buretată (Daco, BA318), pangligă albastră, fluturi 3D realizați cu perforatorul, flori pentru decor.

Cartonul crem a fost tăiat oblic, decorat cu perforatorul. Banda albastră a fost tăiată în același unghi, pe o parte am pus același model, cu inimioare, pe cealaltă – pentru că am pus greșit modelul, am îndreptat cu trimerul, ondulat. A fost suspendată cu banda buretată, și peste am adăugat dantela.

Trandafirii și fluturii au fost prinși cu pătrățele dubluadezive (Daco, AD001), pentru a sta „în aer”. Normal aș putea tăia din bandă bucățelele mici necesare, dar dacă tot există de-a gata, nu mai reinventez roata.

La fiecare proiect lucrăm împreună. Mie îmi revine cel mai des partea de tăiat/potrivit cu ghilotina, Iris potrivește elementele și vine cu idei, iar eu mă străduiescă să o las să hotărască ea. Și la fiecare exercițiu mai adaugă pe listă… ne-ar trebui și ceva de genul… Deocamdată a mai pus niște modele de perforatoare, hârtie imprimată – și încă n-am depistat o sursă de modele faine și mai mărunțele în ilustrație, pixuri care să scrie cu pastă în relief… buget să avem!

 

Mihai Viteazul, Domnul Munteniei, al Moldovei și al Ardealului, întâiul ctitor al bisericii metropolitane de la Alba Iulia, 1599

Manual de istorie, clasa a IVa (1)

La începutul lunii am răspuns rugăminții de ajutor a unui prieten care are în această lună o sarcină grea: aceea de a propune un manual pentru clasa a IVa, clasă care, începând cu anul școlar viitor, va avea o nouă programă, bazată pe formarea de competențe, și nu pe obiective, cum s-a lucrat până acum. Această clasă este seria de sacrificiu a noii reforme, clasă care n-a avut niciodată, la 15 septembrie, manuale noi pe bancă. Este seria cadrelor didactice care au răspuns, așa cum au putut, enormei provocări de a se descurca la catedră legate la ochi, și de mâini, și de picioare, care a făcut fișe până târziu în noapte, materiale, și au suplinit lipsa manualelor până la momentul sosirii acestora. Și apoi au continuat să facă același lucru, pentru că manualele erau departe de a fi un instrument de lucru așa cum și l-ar fi dorit.

În dorința de a ajuta, am alcătuit un chestionar online (îl puteți accesa dacă ați predat de curând la clasa a IVa, nu l-am închis) și am rugat toți profesorii de învățământ primar din lista mea de facebook să răspundă la întrebări. Nu au fost puține, în doar 24h, și le mulțumesc tuturor celor care au tăiat din timpul propriu pentru a oferi feedback. Mi-am petrecut dimineața citind, și deocamdată nu sunt „decât” 15 de pagini, mesaje care, cu siguranță, vor fi un duș extrem de rece pentru viitorii autori care le vor primi. Problemele ridicate sunt multe, și personal mi se aprind toate beculețele… în curând mă voi lovi din plin de toate aceste probleme.

Întrebările, cu răspuns deschis, sunt:

  1. Ce manual ați utilizat pentru orele de istorie ultima dată când ați abordat la clasă această disciplină?
  2. Cât de satisfăcut/ă ați fost de acest manual?
  3. Care au fost problemele pe care le-ați întâmpinat în utilizarea materialului din manual?
  4. Care au fost problemele întâmpinate de copii în utilizarea manualului?
  5. Ce ați avea nevoie să includă viitorul manual de istorie în forma tipărită?
  6. Dar în forma digitală?

Și… iată concluzii preliminare de analiză (unele dintre ele cred că se pot aplica tuturor manualelor, nu neapărat de istorie):

Manualul folosit de aproape jumătate dintre cei care au răspuns este cel de la Aramis. Însă, pe o scală de la 1 la 10, gradul de satisfacție dat de manual nu diferă față de celelalte. „Notele” acordate au fost următoarele:

  • Carminis (o mențiune) 6
  • Corvin ( de la Deva) (o mențiune) 10 (combinat cu materialele de la Fundația 2000+)
  • editura Sigma (o mențiune) 1
  • editura Ana (4 mențiuni) 3
  • editura Corint (5 mențiuni) 2.8
  • editura Didactică și Pedagogică (7 mențiuni) 4.28
  • editura Aramis (24 mențiuni) 4.29

Mă abțin de la comentarii, căci, judecând numai manualele cu cel puțin 2 mențiuni, s-a picat, la modul cel mai trist, acest examen. Motivele sunt multe, și, deocamdată, în această prima parte a articolului (intenționez ca, la final, să realizez un raport de cercetare cu toate datele), aș enumera:

  • programa școlară lipsită de logică. Este vorba de cea veche, care își dorea să ofere o viziune globală asupra istoriei. Și asta la 10 ani, când mulți dintre ei nu au nici o viziune locală a mediului în care trăiesc, când gândirea este încă bine ancorată în concret, iar operațiile de abstractizare abia dacă dau semne că există, le cerea să facă paralele între istoria națională și universală, figuri marcante, perioade reprezentative… Partea bună este că programa s-a schimbat. A fost publicată programa nouă de istorie, aprobată prin ordin de ministru nr. 5003 / 02.12.2014. (Acum aș vrea o explicație, :), de ce în octombrie, pe site-ul ministerului, era încă programa veche, și abia acum, de curând, a fost publicată cea nouă? Că doar are un an de când stă în sertar…
    Am căutat, pe net, grupul de lucru implicat realizarea programei (menționat la final): Carmen Tomescu (profesor istorie, gimnaziu), Daniela Beșliu (consilier psihopedagogic), Mirela Popescu (profesor istorie, liceu), Emoke Bukkosi (profesor istorie, gimnaziu), Ciuperceanu Marian (învățător), Laura Elena Căpiță (cercetător), Doru Dumitrescu (inspector general). Am lecturat programa, și, din punctul meu de vedere, e mult, mult mai bine. Cât de bine, vom vedea în anul școlar următor, când o vom testa. Însă cel puțin din punct de vedere al acestui document, lucrurile ar trebui să se îmbunătățească substanțial.
  • conținutul neadecvat vârstei copiilor. Aici reproșurile au fost multe, și le consider justificate. Toate converg spre ideea că istoria este o poveste. Copiii sunt acum la vârsta poveștilor, și astfel înțeleg lucrurile. Iar din manual povestea lipsește cu desăvârșire. Așadar a urmat o muncă titanică din partea profesorilor, să pună în aplicare principiul accesibilității și adaptării la specificul vârstei, și să „traducă” aceste texte pe înțelesul lor. Au fost folosite din plin lecturile istorie – Dumitru Almaș (aș recomanda și Petru Demetru Popescu), și o recomandare din partea mai multor profesori, ca material extrem de util la clasă, (mai ales pentru suportul animat) este cd-ul educațional de la editura Edu, pe tema Istorie. Am răsfoit acum cuprinsul, este realizat pe vechea programă, de aceea sper că, odată cu publicarea celei noi, adaptarea va fi rapidă și, dacă toamna viitoare nu ne va aduce manuale, măcar materialele suport și făcute cu cap să ne ajute.
  • conținut provocator, care să trezească curiozitatea și dorința de a învăța. Dacă facem un sondaj, la orice vârstă, cu întrebarea „îți place istoria?”, veți afla că, cel puțin trei sferturi, spun NU. Pentru că, pentru mulți, istoria a fost și rămâne o înșiruire de date. Și este greșit. Istoria înseamnă fapte, oameni, relații. Datele le găsești oricând, în orice tabel cronologic. Doar că trebuie să știi pe cine cauți. Puși în fața unei cantități impresionante de informație, fără a avea capacitatea de a organiza și structura, fără a deține abilitatea de a lucra cu timpul istoric, copilul este copleșit și renunță.
  • necorelarea conținuturilor cu celelalte discipline. Ioi, și aici doare! Ce am nevoie eu la istorie: de matematică – axa numerelor întregi, cifrele romane, geografie – orientare pe hartă, citirea hărții… Bun, nu se poate. Copilul nu știe. Descurcă-te fără. Atunci ce sens are să pui un tabel cronologic, în prima lecție, din care copilul să nu priceapă nimic?? La ce bun să delimitezi secolele, numerotate cu cifre romane, când acestea nu se fac atât de devreme? Cum ai pretenția ca într-o lună, copilul să-ți arate cele trei Țări române, când el încă n-a învățat despre Carpați? Aștept, cu nerăbdare, să văd noile conținuturi pe această temă!
  • manualul digital este o nouă provocare. Am văzut câteva studii, despre utilizarea la clasă a celor existente. Concluzia – puțini profesori o fac. Însă de ce nu o fac, nu prea răspunde nimeni! Toți sar că nu ai cum, cât timp nu ai cu ce. (Curent electric, de exemplu). Sunt calculatoare, dar nu poți întoarce monitorul spre clasă, și să te aștepți să vadă și să fie atent și cel din ultima bancă. Faci rost de proiector, și te rogi să fie prins în tavan, ca să nu se împiedice nimeni de fire. Și când reușești să apeși toate butoanele, constați că manualul e identic cu cel tipărit, sau ceea ce include e inutilizabil. Am văzut, la CLR, utilizat manualul digital pentru lectura model a textului. Nu știu dacă eu aș face-o, pentru că vocea era stridentă și rece, intonația puțin perceptibilă, lectura prea rapidă pentru nivelul copiilor.
    Revenind la sugestiile de istorie, în manualul digital s-a propus și realizarea unor lecții model – prezentări .ppt, utilizabile. Nu știu în ce măsură timpul îmi va permite, și cum se va intersecta acest lucru cu respectarea drepturilor de autor, dar voi încerca, pe cât posibil, să dau o mână de ajutor la acest capitol, și să pot publica aici pe blog, la rubrica de istorie, astfel de sugestii.

Mă opresc cu analiza de această dată, o cercetare calitativă, aproape un focus-grup virtual este o muncă copleșitoare. În încheiere am să citez câteva colege (îmi pare rău că nu am solicitat în chestionar și numele, pentru a le putea atribui, m-am gândit că fiind anonim profesorii se simt mult mai liberi să vorbească):

Manualul să fie scris pentru copii, nu pentru învățător sau părinte.

Ar fi foarte bine să se ocupe de manualele de la ciclul primar profesorii de la învățământul primar, nu profesorii universitari. Dumnealor să conceapă materiale pentru studenți.

Dacă vreți ca generațiile care vor urma să cunoască istoria acestei țării și importanța unor date istorice trebuie să aveți grijă ce scrieți în acele manuale!

Eu am propus ca autorii de manual să se întoarcă la nivelul de practică pedagogică, și să lucreze la clasă cu manualul pe care îl proiectează. Sunt sigură că nu va mai trebui să le spunem noi ce nu e în regulă…

Engleza la scoala, sau cum am buchisit limba lui Shakespeare

Nu îmi place să trezesc amintiri amare… iar campania propusă de BlogalInitiative, cel puţin în cazul meu, exact asta a făcut. Nu am vrut să-mi amintesc cum nu am învăţat eu limba engleză. Ca mai toţi din generaţia mea, am început franceza într-a cincea, şi engleza într-a şasea. Am început cu un profesor lung şi deşirat, care cred că nu intrase la facultate şi îi aranjase mama un post la catedră, să ne împărtăseaşcă din bruma lui de cunoştinţe de engleză. La final de an, aveam o idee despre salut, ceva noţiuni de citit şi vocabular cât să numeri pe degetele de la o mână. Generala a continuat în acest ritm, cu suplinitori nepricepuţi, lipsiţi de interes. Am ajuns la liceu cu ceea ce am putut aduna. Ai mei ştiau rusă, nu m-au putut ajuta. La liceu a început coşmarul pentru mine, căci am avut o profesoară foarte exigentă, şi în acelaşi timp foarte creativă. Nu eram singura care nu o suporta, şi care acum regretă că nu ne-a forţaţ mai mult. De ce? Pentru că am recuperat enorm, şi sunt sigură că era loc şi de mai bine. Lecţii interactive, mici piese de teatru puse în scenă în faţa clasei, lectură obligatorie în engleză… pentru mine, pentru colegii mei, era atunci prea mult. Dar ne-a suportat patru ani, şi nu a cedat în faţa încăpăţânării noastre. Nu am iubit-o deloc, dar acum o regret.

Am continuat apoi singură în facultate, unde nu am avut de ales. Majoritatea bibliografiei era în engleză, franceză, italiană… cu germana nu am reuşit să mă împrietenesc niciodată, de aceea nu am avut acces la o sursă importantă de informaţie. Am recuperat la capitolul vocabular, la conversaţie mai greu. Nu mă pot opri… căci nu avem de ales. Trăim într-o lume care merge spre o cunoaştere universală a limbii engleze.

Mă uit şi la copiii din ziua de azi. La şcoală, din păcate, nu fac nimic. Ai mei au la catedră o fetişcană depăsită de situaţie, care nu reuşeşte să controleze, să atragă, să se impună în faţa a 20 de copii de ciclul primar. Îmi vine să plâng de ciudă, pentru că văd cumva prăjina mea din clasa a VIa, la fel de depăşit de situaţie. Se poate şi altfel. Noi am început cu softurile educaţionale de la Edu, cu pachetele de engleză. Toamna trecută am prins la târgul de carte lansarea lui Ziggy şi Zaggy, „Adventures in Englishland”, manualul cu cd editat de Shakespeare School. L-am primit cadou de la ilustratorul manualului, Emanuel Pavel, unul dintre preferaţii mei la capitolul ilustraţie pentru copii (şi mulţumită căruia am două mascote atât de frumoase pe site!). Revenind la momentul lansării manualului, am avut parte de o lecţie demonstrativă, cu cele două mascote de pluş, lecţie la care piticii mei au reacţionat neaşteptat de bine. Metoda propusă se pare că este pe gustul lor, şi puteţi să încercaţi metodele distractive de învăţare prin înscriere la un curs de vară la Shakespeare School. Aveţi detalii aici. Copiii de toate vârstele, cât şi părinţii, pot participa la Clubul de conversaţie cu profesori englez, English over a Cup of Tea, unde îşi îmbunătăţesc pronunţia, capătă fluenţa în exprimare şi nu primesc teme pentru acasa.

Dacă sunteţi curioşi în privinţa manualului, puteţi răsfoi câteva pagini aici. Este disponibil în librăriile online: elefant, librarie, Libris, Cărturești.

Voi cum îi ajutaţi pe cei mici?

 

Engleza la gradi

Am descoperit de curand un blog… care mi-a plăcut foarte mult. Mi-a plăcut ideea, şi, de aceea, vă povestesc un pic despre el. Engleza la Gradi . Se adresează profesorilor de engleză din grădiniţe. Când am citit articolele (e drept că sunt deocamdată puţine, dar sper ca autoarea să aibă timp şi răbdare să adauge mereu ceva nou), mi-am dat seama că pretenţiile mele ca părinte nu sunt exagerate.

Fac o lungă o paranteză aici… apropo de opţionalele "obligatorii", şi de "obligativitatea" părinţilor de a plăti aceste optionale. Să mă corectaţi vă rog dacă greşesc, dar nu sunt jurist de meserie, am citit şi eu, cu logica pe care o am, regulamentele… Cel puţin acolo, pe înţelesul meu, spune că părinţii nu plătesc opţionalele la grădiniţă. Acestea se asigură de către unitatea şcolară şi, în limita fondurilor disponibile, pot contracta în acest sens o firmă de profil. Dar contravaloarea cursurilor se asigură din bugetul grădiniţei. Ajungând la acest buget … el poate fi alcătuit din "donaţii" ale părinţilor, donaţii care coincid ce-i drept cu contravaloarea cursurilor…

Ok, suntem în România, şi asta ne ocupă tot timpul, aproape că ne-am obişnuit să trăim la limita legalului, să facem tot felul de artificii pentru a supravieţui. Dar… de unde exagerată pretenţia ca, dacă tot eşti "donator universal", să nu iei un pic la rost pe cei responsabili de randamentul şi eficacitatea acestor cursuri?! Ok, nu plătesc "legal" acest serviciu, dar dacă mă obligi să aleg un opţional, vreau să ştiu cu ce îşi iroseşte timpul copilul meu.

Să mai spun că nu înţeleg de ce se lucrează cu grupuri de 25-30 de copii? Nu am făcut, şi nu am citit niciodată metodica predării unei limbi străine, şi cu siguranţă nu am văzut astfel de materiale pentru preşcolari, dar nu e oare cam mult…? Asta dacă, bineînţeles, îţi propui ca toţi elevii să atingă la sfârşit obiectivele lecţiei, stabilite iniţial… Căci, ca orice lecţie, are nişte obiective…

Ajung la materialele didactice folosite. Anul trecut am avut parte de o discuţie foarte aprinsă cu directoarea unei astfel de "firme" de opţionale. Am refuzat să înscriu copilul, pentru că ceea ce se petrecea la acel curs mi s-a părut bătaie de joc. (Şi da, din oferta grădiniţei engleza era singura care mă interesa…) În momentul în care am obiectat că nu poţi învăţa animale, fructe, legume, culori, fără să le şi vezi, doar aşa, ca papagalii, în cor… răspunsul m-a lăsat cu gura căscată: Nu credeam că aveţi pretenţii la astfel de lecţii şi metode moderne!!

Nuu… mie nu mi s-au părut deloc pretenţii… şi urmărind de ceva vreme blogul de care v-am vorbit, m-am tot gândit dacă să scriu acest articol… chiar ne place să pierdem timpul şi banii, complet aiurea? Sau pur şi simplu ne obişnuim să bifăm pe o listă că facem 5 opţionale, deşi regulamentul prevede maxim două pentru nivelul doi de grădiniţă…? După discuţia aprinsă de la începutul anului, lucrurile la opţional s-au mai schimbat un pic. Au mai apărut câteva fişe, a mai putut să povestească acasă ce s-a întâmplat acolo, deci – se poate. Dar păcat că în ţara asta obţii ce ţi se cuvine abia după ce te lupţi… şi ceri…

Sunt curioasă anul acesta ce urmează. Din păcate, suntem "obligaţi" de regulament la cel mult două opţionale. Vom avea aşadar engleză…

Idei pentru 8 martie: colier din margele de hartie creponata

Dacă tot confecţionăm săptămâna aceasta o cutiuţă pentru cadou, m-am gândit că nu ar fi rău să pregătim şi ceva de pus înăuntru. Nu ştiu dacă mămicile chiar vor purta "colierul", dar în mod sigur va sta bine în cutiuţa cu amintiri.

Hartie creponataMateriale necesare

  • un băţ de frigăruie, sau orice alt beţişor de plastic, nu foarte lung (a mers de minune cu codiţa unui steguleţ de la Mc’D)
  • hârtie creponată moale (sunt şi variante mai dure pe piaţă), dar nu şervetele
  • lipici, foarfecă

Pentru început, tăiaţi benzi de hârtie, un pic mai scurte decât beţişorul folosit, şi late de 4-5cm. Adăugaţi lipici pe una dintre muchiile lungi, şi rulaţi pe beţişor începând cu muchia fără lipici. Nu strângeţi foarte tare, lăsaţi să aibă joc, şi beţişorul să se poată mişca cu uşurinţă. Rulaţi până se termină banda şi lipiţi. Aşteptaţi un pic să se lipească, apoi încreţiţi hârtia creponată pe beţişor. Dacă aţi strâns prea tare, aceasta etapă va fi un pic mai dificilă…

Scoateţi apoi tubuleţul astfel format de pe beţişor. În acest moment puteţi să-l folosiţi cum doriţi. Pentru şiragul de mărgele trebuie să confecţionaţi mai multe tubuleţe, preferabil de culori diferite, pe care să le tăiaţi apoi în părţi mai mici şi să le înşiraţi pe o bucată de aţă sau nylon de pescuit. Puteţi confecţiona simplă brăţară sau un colier.

Margele creponate

Cumva în afara subiectului este colajul de mai jos. O floricică realizată din astfel de tubuleţe colorate.

Hartie creponata

Spor la lucru!

Atelierul de creaţie

Idei pentru 8 martie: cana pictata manual

Ei bine, această idee de cadou pentru 8 martie a debutat cu ceva emoţii. Toţi, sau aproape toţi, avem o sensibilitate crescută când vine vorba de căni personalizate. Ori că are doar ochişori, şi te privesc dimineaţa de pe birou, ori că e termosensibilă şi ai poze cu toată familia în funcţie de cât de fierbinte e cafeaua… tot vrei o cană numai a ta.

Ce-ar fi dacă… ar fi pictată de piticul tău? Aşa cum poate el, după puterile vârstei. Nu ar fi cea mai minunată cană din lume? Am găsit o astfel de cană, şi m-am apucat de pictat. Irisuca voia să încerce ea, dar cum eram cam sceptică în privinţa rezultatului, nu am vrut să o văd plângând în cazul în care se sterge… căci acesta era riscul final.

Materiale necesare:

  • cană pentru decor
  • acuarele acrilice
  • pensulă subţire
  • opţional, pentru cei anti-talent ca mine, perforatoare decorative şi o folie de autocolant.

Aşadar, se ia cana şi se pictează. Eu… nu m-aş lăuda că am talentul acesta, aşa că am apelat la ajutor. Cu perforatoarele decorative am creat negative din autocolant, le-am lipit pe cană, am pictat în interior şi apoi le-am îndepărtat cu grijă, pentru a nu întinde vopseaua. Am aşteptat să se usuce…

Indicaţiile spuneau ca produsul final să fie lăsat la cuptor 10 minute, la 140’C. Vopselele acrilice se întăresc şi cana poate fi spălată. Le-am urmat, apoi am spalat cana. Cu un burete normal de vase şi apă călduţă nu a păţit nimic. Puteţi încerca, rezultatul este foarte interesant.

Cana decorata de copii

Info preţ  |  Atelierul de creaţie

Limba engleza, optional

Am o problemă… şi  nu ştiu dacă o pot şi trata.
Opţionalele de la grădiniţă.

Ok, recunosc importanţa activităţilor opţionale la orice vârstă, şi mai ales importanţa de a învăţa de mic o limbă străină. Aşadar, nu mi se pare nimic în plus în programă, prin faptul că se introduc cursuri opţionale.

Dar, ca de obicei, la capitolul formă stăm bine, însă… când vine vorba de conţinut îţi vine să-ţi faci bagajele şi să pleci. Peste graniţă.

În primul rând mă scoate din minţi modul în care se fac opţionalele la grădi. De exemplu, la grupele mici şi mijlocii, programa prevede un opţional. Adică din cinci zile, în două au, pe lângă activităţile curente, şi jumătate de oră de opţional. La grupele mari şi pregătitoare, sunt prevăzute două opţionale, adica 4 zile din 5 au jumătate de oră « opţională ».

 Toate bune şi frumoase, oferta este generoasă. Dans, muzică, engleză, pictură, calculator.

Acum să revin la nervii mei. Un copil, la grupa mijlocie, înscris la patru opţionale. Oare s-a gandit cineva care este programul copilului?

  • Dimineata, de la 8.30 la 9, masa.
  • De la 9 la 9.30 activitate organizatorică. Sunt pregătiţi pentru opţional.
  • 9.30-10, primul optional.
  • 10-10.30 se reîntorc de la opţional, se alcătuieşte grupa pentru următorul opţional, mai au timp de 2 guri de apă.
  • 10.30-11, al doilea opţional.
  • 11-12: copiii revin de la opţional, se apucă de ceva activitate la clasă.
  • 12… se pregătesc pentru masă.

Programul de mai sus este improvizat, luând în calcul durata opţionalelor, şi un timp mediu de organizare pentru 30 de copii (în cazul în care nu sunt mai mulţi).
Dar, în linii mari, patru zile pe săptămâna, acesta este. În cazul în care una din zile nu se înjumătăţeşte, să fie şi a cincea zi ocupată. Poate am exageat eu cu timing-ul, dar corectaţi-mă daca greşesc. Şi extins la o grădiniţă mare, cu 8…10 sau chiar 13 grupe…

Acum, nu mă opresc la muzică, desen… sau ce poţi învaţa un copil despre calculator la 4 ani (scheme logice sau joacă?), ci la engleză. Am văzut în şcoală cât de greu era să stăpâneşti 30 de copii. Nu ştiu cum se descurcă o profesoară (sper!) cu 30 de copii mici, pe care nu-i cunoaşte. Şi mai ales când sunt şi grupe combinate (daa… fir-ar, că se practică!) Şi, mai ales, ce reuşeşte să-i înveţe în 30 de minute.

O limbă străină se învaţă în grupe mici… dacă vrei într-adevăr să faci ceva. Nicidecum în turmă.

Dar nu pot să nu mă întreb… dacă nu ar fi mai practic ca, în loc de vânzoleala de mai sus, copiii să stea frumuşel împreună cu educatoarea. Să numere, să cânte… să modeleze sau să deseneze. Sau să se joace Dechide urechea bine. Nu ar fi oare mai câştigaţi? Sau părinţii să aleagă pe principiul unanimităţii, toată lumea face engleză şi dans. Şi profesoara vine la clasă, nu se plimbă copiii, educatoarea este şi ea în sală, pentru impresionarea neastâmpăraţilor.

Am auzit şi scuza cu… Aşa au ales părinţii. Dar oare li s-a spus părinţilor care e programa? Ce anume trebuie să facă copilul la grupă? Sau direcţiunea se uită întâi la comisionul încasat din opţionale, şi apoi la binele copiilor?

Şi, în încheiere, voiam să prezint un alt mod de a face engleză. Tot opţional, tot jumătate de oră. Dar cu manual.

Limba engleză pentru grupa pregătitoare, Editura Aramis. A fost alegerea profesoarei. Pentru că am cerut să schimbăm metoda. Să încercăm altceva. Şi pun pariu că-i este şi ei mai uşor, şi copiilor, şi nouă. Când am cumpărat-o am tras-o şi la xerox. Aşa o are şi acasă, şi o folosesc şi eu, să văd ce-au mai învăţat. Şi sunt maxim 20 de copii în grupă, lucrează la ei în sală, iar cărticelele şi le iau de fiecare dată din raft… Iar planşele de colorat le rezolvă cu doamnele educatoare.

Limba engleza pentru grupa pregatitoare, editura Aramis

Pentru că se poate face şi altfel. Iar la sfârşitul anului, când te intrebi pe ce ai dat 200ron, să vezi că ştie ceva mai mult decât să numere…

Biblioteca Năzdrăvanilor

Limba engleza pentru gradinita Limba engleza pentru clasa I Limba engleza - Sally & Mike. Manual clasa a II-a

elefant.ro librarie.net