La ce bun atâtea manuale, dacă nu poți alege?

Eram pe băncile facultății acum mai bine de un sfert de veac atunci când s-a pus la cale prima reformă majoră a învățământului românesc. Mă pregăteam cu mare entuziasm să devin profesor și când au apărut prima dată manualele alternative mi s-a părut cea mai tare idee. Cum să alegi manualul școlar era temă de examen. După anii mei de gimnaziu, în care istoria o învățasem fără manuale, apoi anii de liceu, cu „cărămizile“ de a XI-a și a XII-a, oferta care venea acum era ceva minunat.

Și… a venit și prima dezamăgire, odată ce am ajuns la catedră. Acum că mă gândesc, niciodată nu mi-am putut alege, ca profesor, manualul școlar. Din diverse motive, întotdeauna alegerile le făceau alții, chiar dacă mie nu mi se părea normal ca la clasele de real să folosesc același manual ca la uman, unde aveam două ore pe săptămână. Dar… nu se comenta, autorul era consacrat, nu putea exista altă alegere.

Am înțeles încet – și asta pe măsură ce m-am hotărât să plec din învățământ, dar și mai târziu – că alegerea manualului nu are nimic de-a face nici cu stilul profesorului, nici cu profilul sau nivelul clasei, așa cum ar trebui. Alegerea manualului este mai presus de acestea, sunt la mijloc interese financiare care depășesc muritorii de rând de la catedră.

15 ani mai târziu, m-am întors la catedră

Reîntoarcerea, pe alt nivel de studii și cu o nouă specializare, a fost mai puțin entuziastă ca primii pași la catedră, la 20 de ani. La 30+ îmi mai venise mintea la cap, nu mai credeam în fluturași și unicorni. Știam că va trebui să mă mulțumesc cu ce găsesc.

Dar, între timp, învățasem un lucru esențial: manualul nu e obligatoriu. Dacă nu îți place, schimbi strategia. Pare simplu. Problema e că orice schimbare costă și… buzunarele părinților nu sunt sacul fără fund la care să apelezi tot timpul. Iar fără bani e aproape imposibil. Așa că am rămas între limite de bun simț.

Prima dată când am avut clasa a patra eram și studentă la master, în ultimul an. Manualul de matematică avea atâtea greșeli că „tema“, dacă nu apucam eu să rezolv toate exercițiile înainte, avea mereu un factor ridicat de risc. Când depistam greșelile, corectam pe manual în clasă, cu cerneală, să rămână. Când nu – rugam doi-trei copii mai conștiincioși să rezolve primii tema, iar dacă e ceva în neregulă, să îmi dea imediat mesaj pe whatsapp.

Indiferent ce făceam eu la facultate, mă opream, rezolvam, iar dacă aveau dreptate, anunțam pe grupul clasei ce schimbare trebuie făcută.

Inuman mi s-a părut… să nu ai încredere în manualul cu care lucrezi la clasă!

Și nu a fost singurul manual cu probleme, eram mândră de ei când găseau singuri greșelile – secole la istorie, fenomene la științe… „Doamna, în carte nu e cum ne-ați zis!“ Cea mai tristă observație a lor!

Acum, din nou clasa a patra, altă generație: răsfoiam manualele alese pentru ei acum doi ani. Am tras aer în piept, iar cred că trebuie să fiu foarte, foarte atentă. Nu-mi plac. Nu sunt ceea ce vreau eu de la un manual. Și nu știu dacă o să am energia și timpul de a pregăti, pentru fiecare lecție, oră de oră, prezentări cu alte materiale, pe placul meu. În mod normal, energia și timpul ar fi… dacă cel puțin unii profesori n-ar trebui să-și ia și al doilea job, un after sau altceva, ca să poată trăi decent, ei și copiii lor.

Revenind la manuale, mi s-a aprins un beculeț!

Imediat după pandemie, prin program european, toți elevii școlii au primit tablete. Într-un moment în care gândurile mele zburdau departe, m-am întrebat de ce nu folosesc eu tableta pe post de manual. Așa pot folosi la clasă oricare dintre manualele digitale disponibile. Eu oricum am proiector în clasă (tablă smart nu visez, că „nu este fonduri“), dar copiii ar trebui să vină mereu cu tableta.

Și i-am întrebat pe ei, la „testul de sinceritate“ de la finalul anului școlar: 7.   Ce părere ai dacă, în loc să folosim manualele pe hârtie, pe care nu le mai luăm la școală, am folosi manualele pe tabletă?

Abia așteptam să văd răspunsurile lor, mai ales că ziua cu tableta la școală e una foarte îndrăgită. Și totuși, deși la test  au fost prezenți toți, doar jumătate au considerat întrebarea suficient de serioasă ca să răspundă la ea.

  • Nici rea, nici bună.
  • Ne-ar ușura ghiozdanul și nu vom mai putea spune niciodată „Mi-am uitat manualul!“.
  • Da. Nu ne-am mai rupe spatele cu ghiozdanele cele grele.
  • Da, că tableta este mai ușoară.
  • E o idee bună, dacă îți uiți manualele, ai tableta.
  • Da, ocupă mai puțin loc în ghiozdan.
  • Nu sunt de acord, pentru că mă doare capul.
  • E o idee bună și nu ne mai chinuim să ducem ghiozdanul greu.
  • O părere bună, că nu mai tăiem copaci.

Înclin să cred că cei care n-au răspuns sunt indiferenți față de această decizie, iar ceilalți au văzut beneficiul imediat: un ghiozdan mai ușor.

Eu… am continuat să visez unicorni.

Îmi și imaginam că ar fi posibil să am un abonament PearDeck. Cele trei luni din pandemie, când am primit bonus abonamentul pentru achiziționarea tabletei, au fost pentru mine un moment în care mi-am dat seama că o lecție cu adevărat interactivă, digitală, dar la clasă, ar fi posibilă. Să ții lecția cu o prezentare suport, care să aibă momente cu întrebări, la care elevii răspund toți, în timp real… să poți vedea instant răspunsurile, cine a înțeles, cine nu…

Doar că… costă! Oare acel voucher minunat ce (sper) va sosi în octombrie poate fi folosit pentru achiționarea de abonament la Kahoot, Pear Deck?

Dar: De ce te agiți?

E întrebarea pe care mi-am pus-o la fiecare pas pe podul umilinței, în iunie, la Basarab. Mi-am pus-o apoi și când nu mai aveam putere să scandez la Cotroceni, dar oricum nu aveam cui. Mi-am pus-o și când am plâns cu fluturașul de salariu din luna mai în mână, când știam câte am de plătit. Și mi-o pun mereu… pentru ce mă agit atât? Prietenele îmi spun că eu, orice-ar fi, nu sunt genul care să nu se agite și că n-o să pot să fiu calmă, relaxată, să intru la oră și să spun o poveste fără să mă dau peste cap.

Așa că vara aceasta am o mare problemă de rezolvat: mă dau peste cap, aleg eu manualele pe care le consider potrivite clasei mele, și le folosesc în format digital sau… mă calmez, mă resemnez, fac ce pot cu ce există, ca peste tot?

Manualele digitale si sperantele utilizatorilor

Am păşit grăbit într-un nou mileniu, am luat cu noi tot ce secolul XX ne-a oferit, şi am pus multe speranţe pentru viitor. Tehnica pare în ultimul timp să fie cea care ne prinde şi ne aruncă în vârtejuri ameţitoare, şi de la an la an simt că îmbătrânesc, şi efortul de a ţine pasul este tot mai mare. Acum aproape 15 ani s-a luat hotărârea ca şcoala să se transforme, să ofere copiilor mai mult, mai ”altfel”, şi s-au introdus manualele alternative. Schimbarea am prins-o pe băncile facultăţii, şi entuziasmul de viitor dascăl a primit din tot sufletul această initiativă. Seminariile de metodică erau o plăcere, strategiile noastre de alegere a manualelor, căutarea punctelor forte şi a celor slabe ne transformase în critici visători. Entuziasmul s-a frânt repede. Înainte de a păşi în cancelarie aveam deja în minte toate manualele, ştiam pe care îl vreau, cu care voi lucra… până când realitatea te ucide. Eşti informat scurt şi la obiect că scoala a comandat acum X ani manualul Y, şi că vei lucra după acela, asa cum lucrează toată catedra. Nu vii tu, absolvent visător şi cu fluturaşi în cap să ne spui că nu e ok. Ce dacă manualul A e prea stufos pentru o clasă de real, sau una de economic, sau manualul B este prin de aiureli… asta e situaţia, descurcă-te.

Mă întorc din nou pe băncile facultăţii, unde era cât pe-aci să pic examenul de metodică-oral, pentru că dinozaurul aflat în faţa mea era încă în epoca magnetofoanelor şi diapozitivelor, iar eu îmi argumentasem planul de lecţie cu un biet laptop cu proiector, ca materiale auxiliare. Da, ştiu, îmi veţi spune că e lipsită de respect afirmaţia mea, dar să predai în anul 2000 cursul pe care l-ai scris în anii 70 era pentru mine un chin, mai ales la nivel de mentalitate…

Ceea ce îndrăznea să viseze absolventul de atunci este acum pe cale să devină realitate în câţiva ani: manualele digitale. Ce mi-aş dori eu acum, dacă m-aş întoarce la catedră, de la un astfel de manual?! În primul rând, calitate la nivelul informaţiei. Imagini color, hărţi, animaţii, susţinerea informaţiilor cu documente de arhivă (mai ales filme, acolo unde există). Un manual digital nu se cântăreşte la tipărire, nu se taie pe format, cu număr rentabil de pagini pentru buget. El trebuie să satisfacă atât nevoile profesorului, ca material ajutător, cât şi curiozitatea elevului. Dar mai ales să ofere punctele de plecare atunci când doreşti să aprofundezi. Un profesor foarte drag mie, care din păcate ne-a părasit, ne spunea că nu vrea decât să învăţăm cum să învăţăm şi să găsim ceea ce căutăm. Nu cantitatea de date memorate ne va da un plus, căci de aceea alţii au scris tabele cronologice. Dar degeaba avem unul, dacă nu ştim ce căutăm în el. Este ceea ce admir la copii de azi, care sunt în stare să găsească ceea ce caută. Nu să dai pe google ”Matei Basarb referat”, să iei cu copy/paste orice găseşti, şi să bifezi o temă, ci să cauţi surse multiple, argumente pentru care politica lui a reprezentat un punct de referinţă în istoria Tărilor Române. Poate că visez prea mult, dar aş vedea aceste manuale legate direct de o bibliotecă online pentru elevi, la care să te poţi loga gratuit cu contul creat la primirea manualului. Undeva, la sfârşitul lecţiei, rubrica Vrei să ştii mai multe? Recomandări… şi enumerate 10 articole. Învăţăm toţi despre monarhia în România, ştim anii de domnie ai regilor noştri. Dar nu le-am citit jurnalele, nu i-am văzut în filme de arhivă, nu i-am cunoscut. Iar această barieră poate fi trecută.

Încerc să revin la realitate, şi îmi dau seama că ajung din nou la acel elev de referinţă, care vine la şcoală dornic să înveţe. Care îşi respectă profesorul şi nu compară fişa lui fiscală cu telefonul pe care mama sau tata i l-a dat cadou de ziua lui. Acel elev care nu se gândeşte la ultimele parade de modă, ci la testul de a doua zi. Acel elev pentru care şi eu m-aş întoarce la catedră…

lectia-verde

Gândurile de mai sus au încercat să răspundă la provocarea lansată de BlogalInitiative, cum văd eu viitorul în educaţie. Deocamdată îl văd trist. Cât timp noi, părinţii, considerăm profesorul o marionetă la catedră, ce nu merită respect şi credit, cât timp nu avem pretenţii de la copiii noştri, să respecte acei oameni, nu vom ajunge nicăieri, cu niciun manual de mileniul 3.

Am avut ocazia să răsfoiesc un astfel de manual digital. Îl deschisesem deja pe calculator, şi mi-a ajuns în faţa ochilor şi la Bookfest, când o fetiţă a venit la mine cu un ipad să mi-l prezinte. Am reuşit să văd cu această ocazie aplicaţiile video ale manualului, care nu sunt disponibile în forma pdf. Lecţia verde – Creează-ţi mediul! este primul manual digital realizat în România şi propune un curs ecologic interactiv pentru elevii claselor III-VII (copiii cu vârste cuprinse între 8 şi 13 ani). Se adresează elevilor, profesorilor, dar şi părinţilor, marcând începutul unei noi etape în dezvoltarea mijloacelor educaţionale româneşti. Manualul a fost lansat la iniţiativa Holcim România, dezvoltat cu avizul şi în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, în 2004, iar în 2013 a fost disponibilă şi aplicaţia pentru  iPad.

La nivel de informaţie manualul mi-a plăcut. Însă m-a dezamăgit la nivelul graficii folosite, în totalitate digitală. Nu am zărit fotografii relevante, animaţii, mi se pare aiurea să vorbim despre natură, despre ce încercăm să protejăm, şi să nu vedem realitatea. De ce să protejez apele pentru o balenă vectorizată, sau o pădure tropicală desenată? Educaţia pentru protejarea mediului trebuie să atingă, din punctul meu de vedere, alte puncte sensibile ale sufletului uman. Începând cu acel punct care să spună locul acestui ambalaj nu este pe jos.

Ce v-ati dori voi de la manualele digitale?