metaloplastie litere clasa pregatitoare

Litere modelate din staniol – un pic de metaloplastie

Acum mulți ani, când blogul era încă la început, colaborările cu diverse magazine își aveau provocările lor. O astfel de provocare a fost să utilizez și să prezint într-un articol cum să confecționezi un felinar din… benzi de staniol. Și cum fotografia de pe ambalaj arăta minunat, mi-am dat seama că nu e o glumă și am trecut la treabă.

De atunci am recurs destul de puțin la tehnică, mai ales cu copiii, deoarece e destul de greu să găsești în comerț un staniol mai gros cu care să te joci. Cel alimentar este destul de subțire față de ce am folosit atunci. Însă, când nu îți dorești să creezi chiar opere de artă, te descurci și cu acesta. Mă străduiesc uneori să fac ceea ce le cer și copiilor… să ies din zona de confort a primei idei descoperite și să caut alta. Treceam la litera O… din ce să o confecționez? Simplu. Din plastilină, căci au toți, ce mare lucru să faci un șerpișor și să-l pui să-și înghită coada? Doar că mi-a venit ideea cu staniolul și am lăsat plastilina pentru U, unde încă nu am altă idee…

metaloplastie litere clasa pregatitoare

Am tăiat (mai bine zis rupt, cu ajutorul unei rigle) bucăți de staniol de aproximativ 10 cm lățime și lungi cât permitea rola cumpărată de părinți. Adevărata artă e să lucrezi cu fâșii mai fine, fără să rupi, însă până se obișnuiesc, e bine să fie mai late. Le-am arătat cum să o mototolească încet, apoi să înceapă să o răsucească delicat, până obțin o sârmuliță căreia să îi înnoade capetele astfel încât să nu se vadă și să rezulte un O perfect.

Am avut două accidente, când sârma s-a rupt, dar au reluat și au reușit. Majoritatea s-au descurcat minunat, mai greu acolo unde copilul le știe pe toate și nu are nevoie de explicațiile adultului din fața clasei. La final le-au folosit pe post de brățări și au insistat să le ia imediat acasă, ceea ce însemna că musai trebuie să se laude.

Dincolo de laudele mele – chiar s-au descurcat foarte, foarte bine pentru o tehnică nouă la 6 ani, în timpul record de 15 minute cu tot cu explicații, am fost tare mândră de un prichinduț care, deși nu știa să scrie nici măcar numele în prima zi, face pași mari spre adaptare și autonomie. La început i-am arătat cum să copieze literele de pe unul din caiete unde e scris de mine, câte să scrie (are și un nume lung…), ca să știu al cui e. Și azi, fără caiete, a copiat de pe cutia cu rechizite și a venit să-mi arate că a reușit! Știu că mă plâng, însă într-o zi dificilă un licăr de speranță de acest gen îți dă… aripi, e acea licoare magică ce șterge toate necazurile și îți dă putere să o iei a doua zi de la capăt.

litere clasa pregatitoare banda izoliera

Desenarea literelor la clasa pregătitoare

Printre cele mai amuzante cursuri pe care le-am avut în facultate erau cele de română, când profu venea direct de pe la inspecții de grad și ne lua pe noi în primire cu „așa să nu faceți”. Cele mai lungi discuții erau pe tema clasei pregătitoare… și ne spunea că vrea să ne intre bine de tot câteva lucruri în căpșor, printre care: nu dai dictări la clasa pregătitoare, nu scrii litere, ci le desenezi, nu stresezi copiii cu pagini întregi de litere. A, și să nu uit, nu e clasa „zero”, e „pregătitoare”, că e rolul nostru să îi corectăm pe cei cu care intrăm în contact atunci când îi auzim.

Așa că așteptam cu maaari emoții să încep literele și, mai ales, să găsesc moduri să le confecționez. Dacă s-ar putea, din aceleași materiale ca hainele cele noi ale împăratului, să nu coste nimic, că na, învățământul e gratuit și dacă la școală ai nevoie de atâtea… Am primit chiar un mesaj, că (din motive obiective, ce-i drept),  nu își permite multe. Nu-i nimic, e bine că știu, văd eu cum împart, acolo unde se poate. Iar dacă nu au… e ca în gluma aceea de copii:

– Mami, ce mănâncă leul?
– Mănâncă ce găsește!
– Și dacă nu găsești nimic?
– Atunci mănâncă altceva!

Cam așa și la școală… când nu și-au adus ce trebuie… improvizezi, doar de-aia ești la catedră, să răspunzi creativ provocărilor. Sau să cumperi tu… Chiar îmi spunea colega mea că le-a cerut la clasa întâi câte două rânduri de caiete, să poată să aibă mereu unul la ea să înceapă rândurile. Ei bine… După o lună de zile are copii care nu au decât un rând. Poate că sunt părinți cu inițiativă, care știu mai bine că un caiet e suficient…

Pentru că posibilitățile de a confecționa litere nu sunt infinite și sunt mai mult sau mai puțin „perene”, am căutat ca măcar acolo unde se poate să mai ies din tipare, eventual cu ce am la îndemână. Am de la începutul anului, de când ne-am făcut boluri pentru creioane, bandă izolieră, diverse culori, suficiente role să ajung cu joaca măcar la jumătatea alfabetului. Literele care sunt alcătuite din linii drepte se pretează cel mai bine, fie cu creioanele aflate la îndemână, fie cu… bandă. Pentru litera A ne-am jucat pe parchet. Benzile nu se lipesc tare, se curăță ușor și arată fain rezultatul. Au fost încântați de activitate, făceau „multe”, schimbau și culorile. Ca să nu rămână doar în memorie, am folosit, în caiete, pe același model de confecționare, benzi de quilling.

litere clasa pregatitoare banda izoliera

Când am trecut la E, am încercat să complic lucrurile și să fac primii pași spre activitățile de măsurare, care sigur îmi vor da mari bătăi de cap. Linia verticală trebuia tăiată cu aceeași lungime cu a degetului lor arătător. Care e arătătorul?? Acela pe care îl folosești să arăți cu degetul! (Am constatat cu această ocazie că unii au mânuțele atât de mici… of, vedea-i-aș mari!) Liniile orizontale să aibă jumătate din lungimea celei verticale. Le-am arătat cum să taie una la fel, să o îndoaie și să o mai taie o dată. Unii au preferat să o lipească îndoită…

Spre tristețea lor, pe E nu l-am mai făcut pe parchet. L-au făcut pe bănci și regula era ca pentru linia verticală să folosească un creion ca etalon, iar când eu vin să „văd”, să-mi arate și creionul cu care au măsurat. Mai bine de jumătate s-au descurcat minunat, ceea ce e foarte încurajator! Ba îmi arăta unul dintre copii că și pentru cele orizontale a folosit lipiciul să măsoare.

Pare așa lung alfabetul privit de la primele litere!

Voi din ce le mai confecționați?

tangram

Tangram și literele pentru școală

Iris e supărată. Luna aceasta protestează mai vocal sau nu împotriva jocului de-a școala. Ba a venit pe la noi și prietena ei și am avut cor pe două voci, că nu e drept ele să mănânce culegeri pe pâine și „ăștia mici“ să se joace până nu mai pot. Că ele… nici când erau de vârsta lor nu se jucau atâta, ele făceau treabă serioasă, română și matematică la greu.

Când m-a văzut cu tangramul a venit să se uite curioasă ce fac acolo. Eu îmi zbăteam creierul să scriu literele… Serios?? Asta mai lipsea! După ce că a răsfoit caietele pentru pregătitoare abia sosite de la Edu și era în delir, cu comentarii din seria asta nu e școală, totul e vesel și plăcut, după ce a tot asistat la crearea jocurilor pe care le pun pe rând pe blog, acum, să le iau și tangram, era prea de tot.

Despre tangram a mai fost vorba aici pe blog, mai jos găsiți și articolele în care am prezentat două versiuni ale jocului. Gândindu-mă acum la ele și la activitatea de la clasă, cred că jocul de spumă este mult mai potrivit pentru copiii mici, căci nu se pot răni, comparativ cu cel din lemn, pe care îl aveam eu. Nici când l-am primit pe acesta însă nu am dat prea multă atenție etichetei produsului și încă mă mir cum de am păstrat-o, căci nu obișnuiesc.

Știam că se recomandă la clasa pregătitoare jocuri de tip tangram pentru realizarea literelor mari de tipar, mi-am spus la acel moment un mda, bine, caut când o fi, după care mi-a ieșit din minte. Făcând curat la materiale, dau de joc. Îl așez frumos și când arunc un ochi pe etichetă, care avea și verso pentru modelele de realizat și erau chiar literele noastre. Ba chiar și cifrele! Nu mai contează animalele de-acolo, eram încântată de descoperire și nici nu par (prea) greu de făcut pentru cei mici. Dacă inițial aș fi considerat că e cam mură-n-gură rezolvarea, căci, în loc să fie umbre în contur, acestea erau împărțite pe culori, mi-a mai venit mintea la cap și mi-am dat seama că, pentru cei mici fără experiență cu acest joc chiar și așa este greu, până identifică formele.

tangram

tangram

Vor avea nevoie de modelul mărit, cel de pe etichetă e mult prea micșorat, însă sunt convinsă că va fi distractiv să vă jucați astfel. Pentru ei, cu siguranță mult mai distractiv decât să scrie o pagină de litere pe liniatură! Iar dacă nu îl găsiți de cumpărat, le puteți da o temă pentru acasă părinților să confecționeze unul, eventual dintr-un carton mai gros, să pară mai interesant.

Și pentru că m-am jucat și eu, am compus literele din clasicul mesaj de început de școală Bine ați venit!, fără cratimă, cum am mai văzut prin unele părți. Dacă credeți că se potrivesc cu tema clasei și nu le considerați prea simple față de cele încărcate de vegetație sau faună excesivă, sunt disponibile aici pentru o săptămână, în format A4. La expirarea linkului le trimit doar la cerere celor care fac o donație către site folosind paypal (se poate și cu cardul). Pentru a fi mereu la curent cu articolele și a nu rata ocaziile de acest tip, vă recomand să vă abonați aici sau să bifați căsuța de abonament la blog atunci când adăugați un comentariu.

planse litere de tipar si de mana E F

Planșe cu literele de tipar și de mână

Imagini pentru CELINA IORDACHE Literele alfabetului cu Aramis - 32 de planse

CELINA IORDACHE, Literele alfabetului cu Aramis: Elefant Librărie.net Libris  eMag

Unul din materialele de care cu siguranță voi avea nevoie la clasă în anul următor sunt planșele cu litere. M-am gândit mult cum să le pregătesc, pentru că cele care există pe piață și în spațiul virtual nu m-au mulțumit. În primul rând, cele care conțin toate cele patru variante, și de tipar, și de mână, nu sunt potrivite pentru lecția de predare, ci pentru cele de recapitulare. Altele sunt atât de sufocate de elemente grafice „armonizate cu numele clasei“ că devin inutile. Apoi, la pregătitoare nu ai nevoie de cele scrise de mână. Aproape că găsisem unele potrivite, cu imagini, dar m-a pierdut la „elementele care compun litera de tipar“ (dacă doar o desenezi… la ce bun să o dezmembrezi? O prezinți, o recunoști, treci mai departe.)

Oricum erau mult prea colorate pentru gustul meu și voiam unele simple. Dar parcă așa, doar literele așezate în mijloc nu aveau farmec. Îmi trebuia un chenar. De departe, chenarul pare alcătuit din mici semne colorate. Vocalele au culori calde, consoanele culori reci. Dar dacă le privești de aproape, acele mici semne sunt de fapt litere scrise cam cu toate tipurile de caractere pe care le-am găsit prin calculator. Copiii se dau în vânt după „ciudățenii”, așa că m-am gândit să le arăt, ca fapt divers, cam în câte moduri poți scrie o literă.

Ne străduim, ce-i drept, să rămânem în sfera lui Arial și Times New Roman până învățăm să citim (până la clasa a II-a, fonturile drăguțe și amuzante sunt de evitat), dar ei trebuie măcar avertizați că nu toată lumea scrie literele la fel. Plus că întâlnesc și ei o mulțime de reclame ce folosesc litere cu forme care mai de care mai buclucașe, pe care normal că încearcă să le deslușească.

Mi-am pregătit două serii de planșe pe care le voi printa față-verso și le voi plastifia, să le pot folosi și în clasa întâi. Literele de tipar pe o parte, cele de mână pe cealaltă. Ar fi însă de-a dreptul trist să agăț planșele astfel, așa că m-am gândit ca pentru partea a doua a activității să pregătesc un alt mic poster cu imagini care sugerează obiecte/viețuitoare a căror denumire începe cu sunetul în cauză. În linii mari, le pot da copiilor reviste și pliante în care să caute ei imaginile și să le lipească pe o planșă A4 (sau chiar să pregătesc eu coli cu imagini din care să decupeze ei), până o umplem, sau pot avea ca temă să găsească ei acasă aceste imagini și a doua zi să le lipim, poate pe o foaie A3, căci sigur având mai mult timp vor fi mai multe. Jocul cu imagini se poate complica. Pot primi mai multe, și să le trieze după poziția inițială, mediană sau finală a sunetului. Va fi un pic greu până demarăm exercițiul și ei știu ce au de făcut. Ținând cont că alfabetul are destule litere ca să avem timp să ne jucăm, pot repartiza câte una unui grup, sau toate grupurile lucrează la aceeași literă, urmând să comparăm a doua zi cine a găsit mai multe exemple.

Mai jos am făcut o simulare pe calculator cu imagini, cam cum sper să arate și la școală rezultatul acestui exercițiu. Sper copiilor să le placă și, dacă cuvintele descoperite de ei se pretează la jocuri de despărțire în silabe, vom continua astfel, căutând sunetul pe care abia l-am învățat.

planse litere de tipar si de mana E F

Sursa foto: pixabay.com

Planșele conțin toate literele de tipar și de mână, plus grupurile de litere pentru clasa întâi. Am lucrat foarte mult la acest material, extrem de migălos, de aceea am decis să îl ofer acum doar celor care în ultimele patru luni au făcut o donație către acest site. Cei care au donat prin PayPal l-au primit deja la adresa de mail pe care au folosit-o pentru donație, dar și cei care au folosit cardul (există în partea de jos a formularului opțiunea de utilizare a cardului dacă nu ai cont de PayPal, unde sunt iconițele Visa si Mastercard) la adresa de mail menționată în tranzacție. După data publicării articolului este disponibil doar celor care realizează o donație și specifică printr-un comentariu la acest articol că doresc acest material.

Intenționez să folosesc această formulă pentru unele materiale create de acum înainte, căci am în plan câteva pentru reușita cărora chiar trebuie să investesc și financiar, nu doar timp. Le voi distribui respectând condiția de mai sus. Mulțumesc pentru sprijin, pentru înțelegere și pentru respectul acordat muncii mele de-a lungul timpului.

joc bingo cu vocale pentru clasa

Joc de BINGO cu vocale

Unul din lucrurile pe care le-am tot auzit până să ajung să lucrez și eu cu clasa pregătitoare a fost acela că în primul an de școală copilul nu învață să scrie, dar învață literele de tipar, eventual și să citească. Trebuie să le recunoască, să le poată desena (pe cele mari de tipar), dar nu îl stresezi să le scrie, ba chiar și pe liniatură, rânduri-rânduri. Literele de tipar nu sunt alcătuite din elemente grafice ușor de realizat. Și în niciun caz nu te apuci să dai dictări!

Așadar, ce mai poți să faci? Poți să iei fragmente de reviste și să-i ceri să recunoască litera. Poți să iei tu pur și simplu un text pe care îl consideri potrivit și să îl modifici pe calculator, să îl scrii mare (16) și cu un font accesibil (Arial, Times, nu cu alte ciudățenii considerate „amuzante”, dar pentru identificarea cărora copiii întâmpină mari dificultăți). Le poți cere să taie/încercuiască o anumită literă, să coloreze cu roșu cuvintele care încep cu un anumit sunet, cu albastru pe cele care îl au la final. Orice poți face, dacă nu vrei să alegi calea cea simplă a dictării.

Copiilor le place să se joace, iar dacă reușești să faci la școală totul în joacă, este mult, mult mai ușor să îi conduci, încet, către scopul pe care tu ți l-ai fixat. Programa de comunicare sugerează jocurile de bingo, însă de aici până la punerea în practică e cale lungă. Am văzut că în momentul în care își dau seama că „jocul” cu care vii nu e pe bune, i-ai pierdut, pentru că pentru ei joaca și jocul se fac la modul cel mai serios, cu foarte multă implicare emoțională. Ei nu au neapărat o problemă cu jocurile în care „cineva” câștigă, ci cu corectitudinea jocului. Ferească sfântul să trișeze cineva sau să încerci să joci bingo-care-nu-e-bingo.

Cum ideea nu am inventat-o azi, iar prin alte părții unii chiar se preocupă de modul în care livrează conținut copiilor, eram sigură că pot rezolva online acest aspect. Așa că, după câteva cercetări, am descoperit un mod de a juca bingo pe bune. Care era de fapt problema mea? Să generez cartonașe diferite pentru fiecare copil, astfel încât ei chiar să se concentreze să câștige. M-am gândit și la un sistem prin care concurența aceasta să se transforme în altceva. De exemplu, să am 10 cartonașe, numerotate 1-10, pe care să le poată colora și colecționa. Și așa sunt înnebuniți ei să facă colecții. Sau pot să fac apoi diverse liste de „schimb”: pentru cinci cartonașe poți primi o cutie personalizabilă să îți ții celelalte cartonașe. Marketing curat, poate așa realizează și ei cum sunt manipulați în lumea din afară.

Revenind la jocul de bingo, nu ai cum să anticipezi ce variante vei avea nevoie pentru un an întreg, să te apuci să le fabrici. Dar atunci când ai nevoie repede, să poți folosi o unealtă practică și rapidă să le pregătești. De exemplu, am testat myfreebingocards.com pentru un joc bingo cu vocalele învățate. Pentru generare, scrii într-o căsuță, câte una pe rând, toate literele/cuvintele pe care vrei să le folosești. Vocalele sunt 7, 14 dacă scrii și literele mari și mici de tipar. Am considerat că un chenar de 9 este suficient și combinațiile cu cele 5 rămase să genereze suficiente cartonașe unicat. Apoi, cu cât chenarul este mai mare, cu atât jocul durează mai mult, trebuie să te gândești și la asta când îl proiectezi.

Aplicația îți generează un .pdf pe care îl printezi. Ai și cardul celui care „strigă”, cu toate variantele posibile, și carduri individuale. Puteți vedea aici fișierul pe care mi l-am generat. Există pe net o mulțime de variante, poți construi bingo cu numere (0-31) sau cu imagini. Încă n-am încercat, dar mă gândesc la unul cu fructe și legume de toamnă, pentru începutul anului școlar. Pentru asta trebuie întâi să caut pe net imaginile, să le tai pe dimensiune (am înțeles că merge mai bine dacă sunt deja micșorate), apoi să generez cartonașele. Bineînțeles că asta presupune să ai disponibilă o imprimantă, de preferat color și reîncărcabilă, să nu ajungă să te coste un joc cât nu face…

joc bingo cu vocale pentru clasa

Știu că la noi există „obiceiul” de a da share pe grupurile online materialelor pe care le creezi pentru tine. Când construiești ceva de la zero, tu singur, e alegerea ta dacă îl dai celorlalți, gratis sau contra cost. Dar respectul față de munca altuia, ca să nu spun de fapt drepturi de autor, îi permit să pună condiții de folosire. De exemplu, pentru materialele pe care le-am creat eu am cerut insistent să nu fie urcate pe grupuri, ci să fie recomandat articolul cu link. Pe altele le-am creat pentru abonații la newsletter, iar vara aceasta voi face unele de care vor beneficia cei care au donat cel puțin o dată o sumă cât de mică acestui portal.

Și site-ul pe care vi l-am recomandat are o asemenea politică, iar dacă eu nu am ajuns să dau în judecată pentru încălcarea drepturilor de autor pentru că tot sper că ne vom civiliza, vă recomand să nu vă jucați cu termenii și condițiile aplicațiilor pe care le utilizați. De exemplu, se cere ca pdf-urile generate să nu fie modificate în niciun fel, să fie salvate și utilizate doar de cel care le-a făcut, și în niciun caz să le vinzi. Dacă vrei să îl recomanzi, îl recomanzi cu linkul pus de ei la dispoziție, așa cum am făcut-o și eu mai sus. Partea „proastă” e că, deși ai muncit la joc – poate ai făcut unul mai complicat – nu ai drepturile de autor pentru el. Acestea aparțin portalului care ți l-a generat. Ei îl pot păstra, îl pot șterge, îl pot recomanda în numele lor, fără să aibă vreo legătură cu tine. Te-au ajutat să îți rezolvi problema, aceea de a avea un joc practic, dar ei își cresc baza de jocuri pe care o oferă utilizatorilor. Nimic nu e gratis pe lume, dacă sapi suficient.

Cum vi se pare?

Alte recomandări: bingocardcreator.com eslactivities.com

felicitare 8 martie cu litere MAMA

Felicitare de 8 martie pentru MAMA cu litere

Zilele trecute, pe unul din grupurile colegilor de pe facebook a apărut un model de felicitare dedicată zilei de 8 martie, dar, din păcate, doar cu imagine…

Аппликация - Открытка к Дню Матери-1

Problema cu această idee e că nu exista un model printabil, mai ales unul care să poată fi folosit ușor la clasă. Cu puțină ambiție, un copil din clasele primare superioare ar putea confecționa singur modelul. Mi-a plăcut, și vreau să-l încerc și eu cu grupa mea, și îi cunosc, nu sunt la nivelul la care pot decupa un model desenat de ei înșiși. Așa că am confecționat singură un model printabil, care să economisească cât mai mult carton, dat fiind faptul că mai nimeni nu are la clasă buget nelimitat. Îl puteți descărca și printa de AICI.

Pregătind modelul pentru articol, mi-am dat seama că va avea un grad ridicat de dificultate decuparea interiorului de la „A”. Eu folosesc deja la grupa de 5 ani cuțitul pentru filigran, am unul asemănător acestuia , cu care copii taie singuri după două activități în care l-am folosit exclusiv. La activitățile de decupaj, acolo unde ei simt că foarfeca (nici chiar cea ascuțită) nu poate rezolva problema, aleg să-l folosească pentru a-și atinge scopul.

O altă observație făcută în timp ce decupam: liniile de la print se pot vedea inestetic pe față, de aceea am realizat modelul în două variante. Prima este „normală”, dar cu contur foarte fin (paginile 1-4 din model). A doua parte este „în oglindă”, astfel încât cerneala să rămână pe spate (paginile 5-8), iar un decupaj mai puțin satisfăcător să nu aibă un rezultat inestetic.

Decorul rămâne la alegerea fiecăruia. Fie quilling, ori pur și simplu lipirea de decorațiuni cumpărate ori realizate cu perforatoarele decorative. La interior por fi scrise mesaje sau realizate desene. Pentru a prinde fundița am realizat orificii cu un perforator floricică, de mici dimensiuni, și mi-am adus aminte că am pe listă un perforator cu bulină, de diametru foarte mic – cca 3mm, pe care încă nu l-am achiziționat, și care mi-ar fi fost util și la mărțișoare…

Dacă realizați modelul la clasă, mulțumesc anticipat pentru feedback. Poate este nevoie de modificări, corecturi. 🙂

felicitare 8 martie cu litere MAMA

Și rezultatele grupei de 5 ani (de menționat că singurul meu amestec a fost să decupez interiorul de la A în vreo 3 situații, și să leg fundița. Restul a fost rezultatul muncii individuale, fiecare ce și cum a dorit. Îl ador pe F., care și-a scris numele, câte o literă pe fiecare spațiu.)

felicitare 8 martie cu litere MAMA