In luna lui Florar ne jucam cu forfecuta

Pentru proba de săptămâna viitoare am stat mult pe gânduri… pe de-o parte nu am vrut, încă, să renunţ la forfecuţă. Şi am crescut puţin gradul de dificultate. Pe Năzdrăvani îi aşteaptă o probă de colaj, aşa cum nu au mai avut până acum. Animalele vor fi colorate, lipite pe un carton, decupate, şi apoi ataşate pe o foaie, cu ajutorul aripioarelor. Vor decupa pe linia punctată, şi vor îndoi una în faţă, una în spate, pentru mai multă stabilitate. Sper ca fiecare vieţuitoare să-şi găsească cu uşurinţă căsuţa potrivită, iar finalul să semene cu modelul de mai jos.

1

2

Piticii Năzdrăvani trebuie să completeze un desen. Au deja desenate o pasăre, o veveriţă şi o vulpe. Copiii trebuie să deseneze un copac şi căsuţele celor trei animale, un cuib, o scorbură şi o vizuină, apoi să-l coloreze. Pot folosi culori sau carioci, după preferinţă.

Materialele pentru probele din această săptămână pot fi solicitate pe mail, la adresa participanti(at)talentedenazdravani.eu. Sper ca proba să nu ridice prea mari probleme, dar dacă sunt întrebări, le aştept.

Detaliile probei

Colajul lui Andrei

Colajul lui Andrei

Azi am reuşit într-un final să ne apucăm de colajele geometrice. Surprinzător, nu s-a lăsat cu plânsete deloc. Am început prin a studia modelul, şi a hotărî culoarea pentru fiecare element. Apoi mami le-a desenat… şi şi-a văzut de ale ei.

Andrei s-a ocupat singurel. Doamne, ce linişte a fost în casă vreo oră! A ciopârţit singurel acolo, cu forfecuţa, mai pe linie, mai pe lângă… apoi le-a lipit.

Elementul "surpriză" a fost o roabă. Nu l-am înduplecat şi pace să facă şi el un animal, ceva… Dar cel puţin faptul că va fi primul, că va primi ticheţelul de "cel mai harnic năzdrăvan", l-a mai împins de la spate.

Din păcate elementele sunt disproporţionate. Asta e, lui îi place. Mai creştem şi rezolvăm noi problema.

Dar, mai mult decât orice, mi-a plăcut proba. Aproape o oră a reuşit să stea singurel şi să se concentreze la ce are de realizat. Ceea ce pentru el este un maaare progres. Parcă începe să răsară soarele şi pe strada noastră, şi poate la anul, în "clasa întâi", nu voi albi… aşa cum am uneori senzaţia.