Bun, prima zi adevărată de liceu. Ignorăm ziua de luni, ne-am întâlnit doar în curtea școlii, să începem cu ziua de marți. Sunt în prima grupă, așa că am fost fizic la școală. 

Hai mai devreme la liceu… Luni diriginta ne-a anunțat că marți ne așezăm în bănci cum vrem să rămânem tot anul, ceea ce este destul de important pentru un elev, așa că mai mulți dintre noi ne-am gândit să venim mai devreme pentru a ne alege un loc. Pot să spun că ne-am gândit prost! Ca să intrăm în școală a trebuit să așteptăm să iasă toți copiii de dinaintea noastră, să se dezinfecteze etc. Fiind prima zi, nu se știa exact cât durează… și a durat ceva. Iar după ce au terminat ei, a venit rândul nostru. După strigăte înfiorătoare de luptă „Păstrați distanța!“, „Treci pe rândul celălalt!“, „Nu mai vorbiți așa de aproape!“, „Nu bateți palma!!!“, am ajuns și în clasă. Paravane peste tot, în fiecare bancă, aduceau a cuști, iar cu noi așezați în bancă, clasa aducea a grădină zoologică. Una cu animale foarte triste… 

Prima oră – franceză. Nu știu voi, dar franceza mea este foarte… nu este – pe scurt. Profesoara intră, se prezintă în română, apoi începe să vorbească fluent franceză, ca în telenovele. După un „peo peo la sheson ma“ și tot așa (încerc să reproduc ce am auzit, nu am înțeles nimic), profesoara a realizat că suntem.. lemn. Nada. Ne-a întrebat în ce limbă am prefera să vorbească, la română nu s-a auzit nimic, dar când a spus „sau franceză“, N. a răspuns cu un glas agitat că am prefera în română. Ne-a rugat să ne prezentăm… Ăla eu, ăla eu, a numit ea pe cineva. M-aș fi oferit, de prezentat știu totuși să mă prezint, dar ne punea câte o întrebare în franceză… iar dacă tot ce înțelegi din întrebare sunt doar niște sunete, nu e bine. O fată a răspun cu un „Si“ spaniol, iar un băiat, după o lungăăăăă pauză în vorbire s-a decis să spună „Non“. Dacă nu știi despre ce este vorba mai bine spui nu, nu-i așa? Bine, eu aș fi răspuns cu comme ci comme ça…

Ca să ne conectăm cu cei de acasă ne-au trebuit doar vreo 20 de minute, pentru că am avut ceva defecțiuni tehnice. În final colegul meu Ș. a intervenit.

Trecem mai departe. Istorie – nimic interesant, profesoara super drăguță.

A treia oră… Imaginați-vă că se sună de intrare și primiți un mesaj pe grupul clasei alături de un link pe zoom: intrați toți, profesoara de română este în concediu medical. Noi ce să facem? Nu toți aveam zoom pe telefon, în plus se făcea și microfonie… Ș. s-a dus să se conecteze de pe calculatorul aflat în clasă. Îl deschide și, ce să vezi, ne trebuia o parolă. Propun să chemăm pe cineva.. O fată a zis să meargă unul dintre noi la secretariat să ceară parola. Mă ridic în picioare și spun că merg, când realizez că nu aveam nici cea mai mică idee unde este secretariatul.. Întreb cine știe, până la urmă o colegă a mers cu mine.

Intrăm amândouă în secretariat. Bună ziua! salutăm noi. Doamnele de acolo se uitau extrem de ciudat la noi, așa că am continuat. Avem o problemă de logare la ora de română, nu știm parola de la calculator. / Nu este profesoara în clasa? / Mmm.. nu, este în concediu medical. Știm să ne conectăm, dar avem nevoie de parolă.

S-au mirat, dar până la urmă o doamnă a venit și ne-a scris parola (mai târziu am aflat că era doamna directoare). De acolo Ș. și N. ne-au conectat la oră, au pus pe tabla smart ca să vedem toți și asta a fost partea tehnică. Profesoara ne-a rugat să ne prezentăm, a început cu cei care erau acasă, deoarece era mai ușor, apoi a încercat să continue cu noi. Fata din prima banca a reușit, deoarece era foarte aproape de calculator și se auzea. Ne sugerase să venim pe rând pe scaunul apropiat de microfon, dar după a realizat că nu putem, nu avem voie să atingem aceleași suprafețe. A încercat și N. să se prezinte, stătea într-un fel aplecat pe vine în timp ce vorbea, ca cei de acasă să-l audă și să-l vadă. Profesoara ne-a spus că este penibil și că probabil o să ne prezentăm săptămâna viitoare, când e rândul nostru să stăm acasă.

A patra oră. Tot română. În pauză, pc-ului i-a venit ideea să se închidă singur, nu s-a gândit la noi… Așa că am mai făcut un drum până la secretariat. De data aceea ne-au dat parola direct, în caz că mai avem nevoie, să nu se mai plimbe cineva toată-ziua-bună-ziua. 

Scriu parola, mă dezinfectez, deoarece tastatura era atinsă și de către alte persoane, și-l rog pe Ș să preia ștafeta și să ne conecteze.

Fiind a doua oră, a fost o oră… normală. Doar că cei de acasă nu ne mai auzeau foarte bine pe noi. Așa că profesoara de română a venit cu o idee. Pentru DA ridicați mâna, pentru NU o mișcați. Și ne-a întrebat dacă mai putem, dacă avem voie în curte și tot așa. Mă gândesc dacă să învăț limbajul semnelor, s-ar putea să se dovedească util…

Informatica. Aici ne-am descucat, ora s-a desfășurat binișor.

Biologie… Distracția începe din nou. Profesoara pare super de treabă, dar este mai în vârstă. Încerca să se conecteze cu whatsapp-ul de pe telefon la calculator ca să le trimită link-ul.. Și a dat search pe google pentru opțiunea web, a intrat pe wikipedia care descria whatsapp-ul… în final am rezolvat-o, a intrat pe zoom. Apoi a trebuit să stea să le dea accept, dar nu înainte de a verifica că sunt elevi de la noi din clasă, nu toți aveau numele de familie trecut, așa că unde avea doar prenumele ne întreba „este în clasă cu voi?“ După un răspuns afirmativ, se mai întreba o dată, ca să fie sigură. Înțeleg de ce face asta, mulți străini intră si strică orele. Dar dacă mie mi-ar lua vreo 5 minute să-i verific pe toți și să le dau acces, gândiți-vă cam cât îi ia cuiva care nu folosește tehnologia în viața de zi cu zi… altă oră pierdută!

Geografie… Pe scurt, nu am putut să facem ora și cu cei de acasă, din cauza defecțiunilor tehnice.

Concluzii

Profesorii de la liceu nu se compară cu cei de la gimnaziu, sunt foarte înțelegători. Când am răspuns greșit la geografie, profesoara nu m-a făcut să mă simt prost că nu am știut răspunsul, pur și simplu m-a corectat și cred că pe sub mască mi-a și zâmbit. Din cei pe care i-am întâlnit, niciunul dintre ei nu mă sperie, poate puțin cea de franceză, dar ne-a transmis că va încerca să ne ia de la început.

Diriginta. Cred că am noroc chior la diriginți. În gimnaziu am avut-o pe doamna profesoara de română, care ne asculta toate fițele și figurile noastre și ne ajuta cum putea. Diriginta de la liceu ne-a spus că, indiferent de ce boacănă facem, dacă-i spunem toată povestea, tot adevărul, mereu există o cale prin care poți s-o scoți la capăt, trebuie doar să recunoaștem. Putem să venim la ea cu orice în orice formă mesaj/apel/față în față (sau mască în mască).

Pauzele. Nu credeam că o să spun în viața mea asta, dar sunt oribile. Nu ai voie să te ridici din bancă, dacă ai și mască și plexiglas, nu poți vorbi cu colega din fața, pentru că nu te aude. Am încercat cu fata din fața mea, M., și nu ne înțelegeam. Ca să te auzi, trebuie să ridici destul de mult vocea, așa că pa-pa private discussion. Câteva vorbe schimbate cu Ș si M și cam atât. În unele pauze, șefa de grupă mai încerca să facă conversație, nu prea mergea, nu ne cunoaștem. În pauze noi vorbim mai puțin decât în timpul unei ore…

În final. Înainte de începerea școlii eram pro-venitul fizic, acum realizez ca este o mare nebunie. Ori ne tii pe toți acasă, ori ne trimiți pe toți la scoala. Altfel nu merge. Am o întrebare pentru cei care au elaborat planul cu scoala hibrid: cum vreți să stau 6 ore pe un scaun? Ce doriți să fac acolo? Să număr secundele care trec? Hai sa zicem că poate la ore v-ati gândit (dacă se poate numi gândit). Dar sincer, câți elevi credeți voi că veneau la școală doar pentru a învăța? În plus, sunt destul de sigură că am citit undeva că statul pe scaun nemișcat era o metodă de tortură… Spun cu toată sinceritatea că nu mai vreau la școală fizic, hai online. Nu mai vreau să vorbesc cu colegii doar înainte și după școală. Liceul nu mai are atmosfera care trebuie. Sunt copil, chiar dacă sunt mai mare, asta nu înseamnă ca pot să stau atâta nemișcată.. Eu sunt curioasă doar ce fac cei mici… Cum am spus, nu știu cine a gândit acest plan, dar nu l-a gândit.

A și încă ceva: v-ati gândit că plexiglass-urile au o suprafață care reflectă lumina? Iar tu când te uiți la tablă și teoretic ar trebui să citești fără probleme ce se scrie acolo, te vezi pe tine, o ființă minunată, decorul din spatele tău și pe ceilalți. Da, înțeleg ce se scrie, dar mă dor ochii îngrozitor, iar pentru cei care mai au și alți colegi în fața lor, trebuie să se uite prin plasticele lor, prin reflexiile lor… la asta nu v-ați gândit, dragi din minister?

Ore de 40 de minute. Ce puțin 5 minute se pierd pe deschiderea zoom-ului, încă 5 pentru transmiterea link-ului, mai adăugați și pentru verificarea identității ca să nu te trezești cu Nenea gică la oră, apoi întrebările „Se aude?“, „Vedeți?“ și tot așa. Avem noroc că este liniște și nu avem nebuni în clasă… altfel o să ajung la celelalte materii la același nivel cum sunt la franceză.

P.S: Învățați cât mai mult cu fiecare ocazie, acum e pe apucate.

P.P.S: Cum a fost prima zi de școală? Ca părinte/profesor/elev?