Tablou de Craciun: scena nasterii Domnului

Trecem mai departe la capitolul idei de Crăciun: una la care eu şi Iris am muncit în paralel, dar separat, a fost scena naşterii lui Isus. Am avut un model din beţe de lemn, şi noroc cu Iris, că a fost fetiţă strângătoare şi toată vara le-a pus de-o parte pe cele de la îngheţată. A mai avut şi Andrei, dar el n-a terminat tabloul… Vara viitoare sigur le strângem cu mai multă atenţie, căci acum eu am rămas fără….

Materiale necesare:

  • şase beţişoare de îngheţată, şi unul subţire, de cafea
  • acuarele
  • lipici
  • sârmă pluşată

Tăiaţi 3 beţişoare pe jumătate. Veţi avea 2 jumătăţi pentru pereţii laterali, două pentru Iosif şi Maria, două pentru bebeluş (atenţie la proporţii) şi înger. Pictaţi cu atenţie, şi de preferat ochii îi faceţi la final, după ce se usucă, cu un creion. Ieslea o faceţi din beţişoarele subţiri.

Iris a folosit sârma pluşată să facă aura îngerului, eu am scos un fir aurit de la un ambalaj de flori, din care am umplut ieslea şi am realizat şi aura. M-am chinuit niţel şi am pus hârtie de calc pe spate, pentru a închide tabloul.

Proiectul este foarte simplu, aveţi însă nevoie de multă răbdare.

 

Nasterea Domnului. Tablou din betisoare de lemn
Nasterea Domnului. Tablou din betisoare de lemn

Atelierul Năzdrăvanilor – ediția a XIIIa, epilog

Astăzi am avut parte de o zi frumoasă de toamnă, în care noi ne-am pregătit cu zel pentru iarnă, la Grădiniţa Cuibuşorul Zânelor. Ne-am pictat săniuţele, şi am confecţionat o figurină. A fost suficient să vină Anais cu ideea unui om de zăpadă, şi copiii au început să improvizeze oameni coloraţi din pompoane. Au avut la dispoziţie o mulţime de materiale. Capul l-au realizat toţi din bile presate de hârtie, iar pentru corp, eventual membre au preferat pompoane cu canal median şi sârme pluşate.

Bineînţeles că i-am lăsat să facă exact ceea ce doresc, şi creaţiile sunt deosebite. La final, au fost premiaţi cu cărţi din colecţia „Idei creative” de la Editura Casa. Sper să le fie utile, mai ales că zilele friguroase încep să fie din ce în ce mai multe…

Pentru ziua minunată de astăzi le mulţumim Editurii Casa, pentru premiile oferite, şi grădiniţei Cuibuşorul Zânelor pentru găzduire.

Gradinita Cuibusorul Zanelor

 

Idei creative 68: Figurine jucause din linguri de lemn

Idei creative 68: Figurine jucause din linguri de lemn

Dacă tot am vorbit zilele trecute despre apariţiile noi la Editura Casa din vara aceasta, adaug şi nr. 68 din colecţia Idei Creative, Figurine jucause din linguri de lemn. Cu linguri am mai lucrat în trecut, şi am avut chiar şi câteva modele realizate. Din păcate, cele trei de atunci au ajuns la grădiniţă. Chiar dacă au fost puse la panou, copiii tot le-au agăţat şi le-au smotocit.

Acum când am văzut coperta cărţii am avut o senzatie puternică de deja-vu. Cu câteva diferenţe, era buburuza mea! Am scotocit bine-bine prin cutia cu "reciclabile", adică proiecte distruse, din care încercăm să recuperăm ce se mai poate, şi am găsit-o. A fost nevoie de o pereche nouă de ochi şi de antene, i-am adăugat braţe din sârmă pluşată şi mânuţe din lemn, plus o jumătate de ghiveci şi nişte floricele de plastic, şi e gata.

Ce găsiţi în acest număr:

  • Porcuşori rozalii
  • Pitici de grădină
  • Cloşcă
  • Paşte fericit! (iepuraş cu morcov)
  • şoricel în sacul cu bani
  • Suport colorat (info pentru birou)
  • Buburuză
  • Bună dimineaţa! (broscuţă şi răţuşcă)
  • Bine aţi venit! (văcuţă)
  • Aşteptând primăvara (puişor şi iepuraş)
  • Cuier personalizat (din palete de lemn)
  • Surpriza clovnului
  • Pisicuţe Euro

IIdei creative 68: Figurine jucause din linguri de lemn

Ceea ce am găsit nou aici sunt idei cu palete de lemn, acelea drepte, pentru prăjit, cum sunt elementele pentru cuier. Sunt folosite în rest lingurile acestea model nou, nu cele de lemn de pe vremea bunicilor (care de altfel se găsesc din ce în ce mai rar!) În plus, o bună parte din modele presupun prelucrări suplimentare, cu burghie mici ataşate unei maşini de găurit. Astfel pot fi trecute transversal beţişoare, sau prinse mâini ori picioare cu snuruleţe.

Poate fi folosit cam orice material, şi ideal este să aveţi la îndemână şi un pistol de lipit cu silicon. Vopselele acrilice sunt cele mai indicate, iar pentru elemente folosiţi foile gumate.

Primele pagini ale cărţii sunt dedicate materialelor şi uneltelor de lucru şi explică pe înţeles cum se dau găurile şi cum se prelucrează fiecare element.

La mijloc există şi un insert, a3, cu contururile ce trebuie întâi desenate. Sunt incluse inclusiv schemele după care vor fi pictate lingurile.

Idei creative 68: Figurine jucause din linguri de lemn

Lucrarea are 32 de file groase, lucioase, tiparite color, de o calitate foarte bună, în format 165x235mm.

Figurine din linguri de lemn

Info pret: Libraria Editurii Casa, Librarii online: Elefant.

Atelierul de creaţie | Biblioteca Năzdrăvanilor

Atelierul Năzdrăvanilor – ediția a zecea (epilog)

O zi frumoasă şi un atelier cu emoţii… şi din partea mea, şi din partea copiilor. Pictura nu ne-a dat bătăi de cap, aici ne-am descurcat toţi minunat. Emoţii am avut din pricina interviurilor pentru emisiunea „Jurnal pentru copii”, care se difuzează pe Digi24. De obicei suntem extrem de relaxaţi la joacă, vorbareţi mai mult decât pot duce urechile, dar camera de filmat a transformat complet copiii, căci erau aproape de nerecunoscut.

Abia aştept reportajul realizat astăzi, să văd ce anume am spus eu despre Atelier, căci de atâtea emoţii nu îmi mai amintesc. De-acasă n-am putut pregăti nimic, căci nu am ştiut întrebările. S-ar putea să ne puteţi vedea duminica viitoare, vom şti mai sigur peste câteva zile.

Revenind la activitate, am pictat o cutiuţă pentru bijuterii, şi un suport info tot din lemn. Aşa cum le stă bine creativilor, la final am adăugat un pic de „culoare” cu mărgele, paiete, buburuze şi ochişori mobili. Activităţile de pictură continuă acasă, căci efortul copiilor a fost răsplătit de către magazinul online RechiziteleMele.net cu un set pentru pictură, ToyColorBus. Vă lăsăm în compania imaginilor, care spun mai multe despre strădaniile noastre.

Mulţumim grădiniţei-afterschool Cuibuşorul Zânelor pentru găzduire, şi magazinului online RechiziteleMele.net pentru minunatele premii oferite!

Ediţiile precedente: 123456789.


*La cerere, activitățile se pot desfășura și la domiciliu. Detalii la telefon 0722 955 103

Pictura pe panza, set Amos

Set pictura Amos, canvas

Iepuraşul de anul acesta şi-a propus să pună la încercare talentul artistic al piticilor mei. Nu că ar fi prea mult, am spus doar întotdeauna că la noi nu e vorba de talent, ci de voinţă şi de acceptarea provocărilor. Printre cadouri s-au strecurat şi două pânze preimprimate pentru pictură. Un set cu căluţ şi o pânză suplimentară cu delfin.

Setul include pe lângă pânză şi şase creioane speciale: roşu, roz, verde, albastru, galben, alb. Creioanele seamănă destul de bine cu cele cerate, atât că sunt moi, şi aplicate pe pânză rezultă un fel de pastă moale care poate fi întinsă cu uşurinţă, dând un efect de ulei, fără a fi însă un astfel de material. Poţi picta fără a irosi creionul şi fără să faci mizerie. Nu sunt toxice şi nu miros, şi se spală cu uşurinţă. Se recomandă totuşi spălarea imediată a hainelor pentru a evita petele.

Creioanele se pot folosi pe hârtie sau pe pânză (canvas), nu se recomandă pentru face-painting. Alor mei le-a venit ideea, căci seamănă foarte bine creioanele cu cele speciale pentru faţă, şi voiau să se picteze. Dacă sunt lăsate fără capac, se usucă în timp.

Pentru efecte deosebite pe pânză poate fi folosită o pensulă şi puţină apă. Creaţiile noastre n-au beneficiat de atenţie suplimentară, căci până să le citesc instrucţiunile erau deja aproape gata… Andrei a fost mai puţin interesat, dar Iris a "reparat" căluţul şi apoi delfinul, deşi a fost nemulţumită de nuanţa prea închisă, iar albul adăugat nu a schimbat prea mult rezultatul final. Asta nu i-a împiedicat deloc să se laude că au făcut tablouri "adevărate", căci pânza este fixată pe ramă de lemn, şi să încerce să le vândă bunicilor pentru muzeul-expoziţie dedicat nepoţilor, unde orice creaţie este expusă cu mândrie, şi cotată mai ceva ca pânzele lui Picasso.

Set pictura Amos, canvas

Set pictura Amos, canvas

Info preţ: Kids Magic Store

Jocuri educative

Tablou cu buburuza din ipsos

Pictura pe obiecte este din punctul meu de vedere o provocare pentru copii. Necesită coordonare, atenţie, şi mai ales nu lasă loc pentru eroare. Trebuie să fii atent, căci şansa să poţi repara în cazul în care ai depăşit marginile este aproape inexistentă.

Este motivul pentru care la Ateliere le-am strecurat de fiecare dată copiilor, pe lângă cadoul de participare oferit de sponsor, şi piese turnate din ipsos, de diferite forme, pentru a picta acasă. Pentru atelierul de poimâine le-am pregătit o duzină de ouă, iepuraşi, puişori şi alte modele cu care pot realiza tablouri de primăvară. Pot fi lipite pe orice suport, dar recomand tablouri realizate pe amestecătoare din lemn. În plus, copiii vor primi şi un număr din colecţia "Idei Creative" de la Editura Casa, partenerul evenimentului.

Tablou cu buburuza din ipsos

Materiale necesare pentru un tablou ca cel de mai sus:

  • piese turnate din ipsos.
  • amestecătoare din lemn (la supermarket, obiecte de unică folosinţă).
  • aracet.
  • acuarele.

Grilajul se realizează lipind între ele beţişoarele, iar apoi ataşaţi piesa cu aracet din belşug. Mai multe sfaturi nu pot da, decât mare atenţie la pensulă.

Tablou cu oua din ipsos

Atelierul de creaţie

Oale si ulcele, tablou de primavara

Duminica trecută a fost una din zilele mele preferate, în care am lucrat materiale pentru blog. Şi pentru prima dată copiii au lucrat cot la cot cu mine, fără să mă mai rog de ei. Am pregătit mărţişoarele pentru proba săptămânii, apoi am realizat câte un tablou de primăvară.

Am căutat îndelung beţişoare de lemn, şi nu le găseam. Puteţi să râdeţi, dar îmi stresam toţi prietenii să fie strângători, şi să nu arunce la gunoi amestecătoarele din lemn. Ba la Mc’D mai zâmbeam un pic şi ceream câteva extra, pentru micile proiecte de acasă. (Apropo, zâmbesc la fel de călduros pentru dopuri de plută de la sticle de şampanie!)

Cert e că ieri aveam suficiente pentru a pune în practică o veche idee. Am scos din cutie două ulcele de ceramică, păstrate cu grijă, să nu se spargă, şi i-am întrebat în doară pe copii dacă au chef de decorat. Cu acuarele nu au vrut, dar le-am dar markere permanente şi carioci cu glitter. Iris a preferat să-i desenez eu schiţa, şi ea să-l îmbunătăţească, dar Andrei a lucrat singur-singurel. Sunt tare mândră de el, căci de obicei îl ia pe "nu ştiu, nu mă pricep în braţe", iar ulcica lui e chiar simpatica!

Cât au decorat copiii ulcelele, eu am lipit beţişoarele. Apoi am început împreună, cu plastilină uşoară, să realizăm flori şi frunze. Ei, aici Andrei s-a cam plictisit, dupa 3 floricele mici s-a declarat mulţumit, şi am continuat cu Iris ambele tablouri. Nu sunt mari, 14x14cm, si sunt foarte uşoare, iar piticii nu se hotarăsc cui să le facă cadou…

Tablou de primavara cu ulcica de ceramica

Tablou de primavara cu ulcica de ceramica

Dacă aveţi amestecătoare din lemn, lipiţi-le între ele pentru a realiza suportul. Deasupra puteţi realiza un colaj folosind orice materiale, pe orice temă. Noi am realizat din hârtie, pe aceeaşi idee, şi:

Tablou de primavara cu furnici Tablou cu trifoi si buburuza Tablou de primavara. Decoratiune cu puisori Tablou de primavara. Decoratiune cu buburuza

Atelierul de creaţie

Tomy-Clayzee, noile seturi de modelaj

Tomy Clayzee Cork, wood, stone, rock, pottery - lemn, pluta, piatra, roca, lut  - seturi si refill

Acest articol a pornit de la un experiment pe care l-am făcut destul de sceptică. Am primit un mail cu o informare, despre noile articole de la Tomy, seria Clayzee: lemn, piatră, rocă, lut şi plută. În mod normal aş fi aşteptat un pic, să văd despre ce este vorba, dar produsele sunt noi pe piaţă. Am riscat, căci marca Tomy nu m-a dezamăgit niciodată. Nu ar fi putut să iasă pe piaţă cu un produs care să nu fie la înălţime. Aşadar, am făcut comandă… toate seturile de refill, în afară de cel cu lut, şi setul complet pentru lemn, căci aici mi s-a părut că nu pot improviza acea ştampilă pentru crearea nervurilor. Restul uneltelor de modelaj le aveam deja. Singurul pe care nu l-am încercat a fost lutul, căci aici nu văd ce ar putea fi mai nou faţă de pachetele normale de pastă ceramică pe care le am. Eventual doar matriţele pentru clopoţeii din exemplu.

Tomy Clayzee Cork, wood, stone, rock, pottery - lemn, pluta, piatra, roca, lut  - seturi si refill

M-am jucat, întâi singură, apoi cu copiii (pozele de mai sus sunt variante oficiale, nu sunt realizate de mine). Suntem unanim de acord că dintre toate, cea mai simpatică este pluta. Ne-am tot gândit a ce seamănă, şi am folosit formele dintr-un set de modelaj pentru a-l face pe Prăjiturică. L-am decorat cu spumă pentru modelaj, dacă tot avem, şi l-am pregătit ca ornament pentru pomul de iarnă. Fiecare pe al lui, căci nu se putea altfel. Setul de refil include 3 pacheţele de material, mari cât o prăjitură măgura fiecare. Aş vrea să spun un gramaj… dar nu este trecut, şi nici nu este relevant căci materialul este foarte uşor.

Tomy Clayzee Cork, wood, stone, rock, pottery - lemn, pluta, piatra, roca, lut  - seturi si refill

Tomy Clayzee Cork, wood, stone, rock, pottery - lemn, pluta, piatra, roca, lut  - seturi si refill

Pe locul al doilea s-a situat piatra. Este nisipoasă, gri, şi are în conţinut mică sclipitoare. Iris a decis că este numai bună pentru o statuie cu delfini, cum am văzut la delfinariu. Mi s-a părut că se întăreşte destul de repede, dar efectul e foarte interesant. Dpar să fii hotărât ce creezi înainte să desfaci pachetul, şi să-ţi iasă din 2-3 încercări. Cutia de refill include două pacheţele, aceeaşi dimensiune ca cele de mai sus.

Tomy Clayzee Cork, wood, stone, rock, pottery - lemn, pluta, piatra, roca, lut  - seturi si refill

Pe locul trei, roca. Arată exact ca o bucată gălbuie de granit. Mi s-a părut mai greu de modelat, iar Andrei a ales un brăduţ pe suport. Nu am vrut fosile, căci tocmai am asamblat un dinozaur de 50 cm, primit cadou de ziua lui, şi mie îmi ajunge… Cutia de refill include două pacheţele.

Tomy Clayzee Cork, wood, stone, rock, pottery - lemn, pluta, piatra, roca, lut  - seturi si refill

Lemnul l-am lăsat ultimul, deşi a fost primul pe care l-am încercat cu mare entuziasm. Pasta este lipicioasă, şi, dacă se modelează cel mai uşor dintre toate versiunile, în schimb se usucă cel mai greu. Amprenta cu nervuri din setul de modelaj lasă într-adevăr o impresie foarte bună, dar uscarea obiectului durează, şi pe tot timpul acesteia trebuie întors, eventual retuşat, căci, dacă este un strat foarte subţire, se deformează. Dar după o încercare ratată, ne-am luat revanşa. Setul de modelaj include şi acuarele, şi patru ustensile pentru lucru, precum şi o matriţă pentru diverse forme. Am reuşit până la urmă să avem o ramă foto, pentru care este inclus în set şi un suport.

Tomy Clayzee Cork, wood, stone, rock, pottery - lemn, pluta, piatra, roca, lut  - seturi si refill

Nu am încercat lutul, dar presupun că se comportă asemănător. Dacă aveţi imaginaţie, ustensile de modelaj şi diverse forme, puteţi folosi kiturile de refill, dar pentru un cadou sunt recomandate pachetele complete.

Eu le-am vrut pentru mine, ca şi cadou de sărbători… numai că Andrei a deschis uşa curierului… şi… surpriza a fost dezvăluită, iar Moş Crăciun trebuie acum să treacă altceva pe listă. În schimb păstrăm câteva pacheţele pentru mărţişoare, sunt sigură că vor interesante.

Tomy Clayzee Cork, wood, stone, rock, pottery - lemn, pluta, piatra, roca, lut  - seturi si refill
Rezerve Clayzee: preţ recomandat – 22 lei

Refill lut Refill pluta Refill rocă Refill lemn Refill piatră

Tomy Clayzee Cork, wood, stone, rock, pottery - lemn, pluta, piatra, roca, lut  - seturi si refill
Seturi creative Clayzee: preţ recomandat – 54 lei

Prietenii olari Creaţii în lemn Creaţii din plută Amintiri în piatră Fosile din epoca de piatră
TOMY Clayzee Activity: Set de creatie Set de creatie

     

Le gasiti la : eMAG.ro

Jocuri educative

Figurine pe linguri de lemn

Toamna aceasta organizez un nou concurs pentru copii, Toamna la noi acasă, cu sprijinul magazinului online Art&Hobby Creativ. Deşi colaborarea cu ei este mai veche, iar concursul a fost proiectat încă de la începutul verii, am avut o surpriză deosebit de plăcută când am primit de la ei lista cu produse recomandate. Coincidenţa a făcut ca tema pe care eu o stabilisem pentru concurs să se potrivească cu o serie nouă de produse din magazin, zânele şi spiriduşii din hârtie.

În schimb, la aceeaşi categorie, erau incluse şi câteva figurine pe linguri de lemn. Am inventariat puţin materialele, mi-am dat seama că am cam tot ce-mi trebuie, şi am plecat prin piaţă după linguri. Mi-era teamă că păţesc ca astă iarnă, cu românaşii şi româncuţele , dar am scăpat şi uşor, şi mai ieftin decât cu cele tradiţionale. Cum am luat doar trei linguri… a fost nevoie să aleg ce modele pregătesc. Buburuza o voiam eu… puiul l-a ales Iris, şi Andrei coşarul.

Întâi de toate, am pictat lingurile şi le-am lăsat la uscat. Toate decoraţiunile sunt realizate din hârtie eva, panglici şi fire chenille. Se adaugă, normal, ochişorii mobili, care dau farmec oricărei creaţii.

La buburuză am realizat elitrele după conturul lingurii, iar bulinele mici le-am perforat cu un perforator clasic de îndosariat coli. Cele mai mari – cu un şablon de cercuri. Asamblarea este uşoară, dacă se foloseşte firul chenille pentru prinderea elitrelor şi a fundiţei. Mai dificil a fost să lipesc antenele, dar a mers până la urmă.

Coşarul a fost cel mai uşor. Un fir chenille pentru mâini, pălăria din hârtie eva… iar accesoriile din staniol răsucit.

Puiul nu ridică mari probleme, doar ceva mai multă atenţie la decupat ciocul şi creasta.

În speranţa că v-am deschis pofta şi v-am provocat îndemânarea, spor la lucru!

ceas de toamna

La „ceas de toamna”

Printre piesele de decor care nu au parte de personalizare în clasă la grădi este ceasul… util şi nelipsit cred din orice sală. Şi, ca să-l integrăm în decor, i-am pregătit o ramă de sezon. Partea bună a proiectului este că poate fi adaptat oricărui anotimp.

Materiale necesare:

  • stinghiuţe subţiri. Cele folosite în imagine sunt dintr-un număr al seriei de reviste cu corăbii, de luna aceasta cred… corabia nu mi-am propus s-o construiesc, dar când am văzut mănunchiul de beţişoare nu m-am putut abţine să nu le dau altă întrebuinţare. În funcţie de modelul de ceas avut, potriviţi rama şi lipiţi beţişoarele.
  • lipici, sau bandă dublu-adezivă, pentru lipit beţişoarele.
  • hârtie eva, sau carton colorat pentru frunze. Pentru model am folosit şablonul de la proba de pictură, de aici. Cu hârtie eva frunzele ies mult mai atrăgătoare. Şi, ca să le puteţi desprinde uşor, le puteţi lipi cu patafix.

ceas de toamna

Atelierul de creaţie