scoala online pandemie

Elev la școala online

Pentru hibrid ne-am împărțit în două grupe, cum am spus deja săptămâna trecută. Grupa 1 a mers în prima săptămână la școală, iar în a doua a stat acasă. Distracție și mai mare cu noul sistem de învățare online…

Pe scurt:

Luni. La religie am înțeles că nu s-au putut conecta. Eu nu particip, așa că nu este treaba mea. La TIC  nu prea se auzea, iar profesoara dicta în draci și schimba slide-urile la fel de repede; la matematică nu a venit profesorul (o problemă cu orarul, se pare). La fizică a fost distracție maximă: profesoara ne întreabă pe toți dacă am înțeles, din online a răspuns o fată cu un da mai timid, iar profesoara s-a apropiat de monitor și ne-a spus că fețele noastre spun tot, așa că ne-a mai explicat o dată. Ora de română mi-a plăcut foarte mult, sincer mi s-a părut că am răspuns mai mult cei din online.

Ce nu înțeleg eu este de ce profesorii ne lasă cu camera înspre catedră și fereastră în loc să ne lase să-i privim pe coleguții noștri dragi. Le-am recunoscut după voce pe două fete din a doua grupă, Mi. și R., dar atât. Cam asta este interacțiunea dintre cele două grupe… Bine, oricum mai vorbim și pe grupulețul de whatsapp, dar nu prea poți să o consideri ca „socializare”.

Marți. Mai mulți profesori au impresia că noi, cei de acasă, nu vrem să participăm la ore și că nu ne interesează. De exemplu, profesoara de biologie a intrat în forță cu ascultare la cei din online (celor din clasă nu le-a adresat nicio întrebare). Nu am înțeles de ce ne-a întrebat despre personalități importante în biologie (nici nu mi-am dat seama că trebuie să notez așa ceva), dar mă bucur că nu m-a „ascultat“ pe mine. A, și conexiunea mea la internet a avut puțină pică pe profa, a trebuit să reintru în meeting de cel puțin patru ori, iar de două ori mi s-a întrerupt fix când răspundeam. La ultima oră am descoperit un lucru… pot face printscreen la slide-uri (am fost nevoită, din cauza maratonului în care se credea profesoara, căci nu apucam să scriu).

Miercuri și joi. Am reușit să ne conectăm la toate orele cu chiu, cu vai, un coleg din clasă a ajutat profesorul cu zoom-ul și ne-a și făcut cu mâna. Am descoperit că nu putem ieși la tablă… Chiar dacă avem tablă smart și teoretic putem scrie pe ea, ar trebui s-o facem cu mouse-ul. Dacă eu scriu hieroglife cu pixul, cu mouse-ul nici nu vreau să mă gândesc…

Vineri. Cea mai tare zi dintre toate… din cauza alegerilor, profesorii au predat de la ei de acasă. Profesorul de matematică a încercat să ne scrie pe un flipchart, dar la o imagine cam pixelată și o lumină mai slabă în cameră (care de asemenea se reflecta în foaie)… nu prea se vedea. După o mică discuție pe grupul clasei, un coleg i-a spus că nu se vede bine. Ce-a urmat? O serie de „mai sus“, „mai jos“, „mai la stânga“. Ce oră interactivă de matematică!

La ora de muzică a fost la fel de interesant. Din fericire nu am cântat, doar am spus cam ce simbolizează un cântec împreună cu alți colegi. Unul dintre cei care aveau aproape mereu camera și microfonul oprit a fost întrebat dacă a fost vreun cuvânt pe care nu l-a înțeles, a răspuns că nu, apoi a fost întrebat ce înseamnă ciocoi. Dacă nu știați, e ceva asemănător cu ciocănitoarea

scoala online pandemie

Concluzii

O să încep cu părțile bune. Am vorbit mai mult ca oricând cu cei din grupa mea, căci până ne conectau trebuia să facem și noi ceva. De asemenea Ș. și M. m-au salvat de la o zi plictisitoare de școală, ne-am dat chiar și mesaje vocale, am râs până a început să mă doară burta. Bineînțeles, nu am vorbit (foarte mult) în timpul orelor, un mesaj-două acolo, să mai destindem atmosfera.

Am ajuns să ne cunoaștem mai bine între noi și am realizat ce colegi mișto am. Acum mai trebuie să-mi cunosc și cealaltă jumătate din clasă.

Nu mai mor de cald, este mult mai lejer fără mască. Și nu mai trebuie să stau să-mi asortez pantalonii cu bluza, pot sta în cei de pijama.

Părțile rele: se pierde conexiunea, profesorii se mai depărtează de microfon și nu se aude, avem dificultăți la sharescreen. Puțini stăm cu camera pornită, așa că ai mei colegi au devenit niște ecrane negre. Mi-am ținut camera pornită mai mereu, iar cei care în mod normal o aveau închisă o mai deschideau când li se cerea. Sunt destul de sigură că nu toți cei care sunt în meeting conectați sunt aici și cu mintea.

Nu putem ridica mâna pentru a răspunde, adică putem, dar nu știu cum ar trebui un profesor să se uite și la cei de acasă și la cei din clasă. Așa că ori vorbești, ori rămâi mut acolo. 

Uneori nu aveam timp de pauză pentru ne chinuiam să ne conectăm.

Am prea multe elemente în jur care îmi distrag atenția, de fapt unul: fratele meu. În primul rând, împărțim aceeași cameră, iar el nu vrea să se mute în sufragerie (cu argumentul că este și camera lui). Râde la orele mele, a râs mai ales la franceză. Când vorbește la telefon, eu nu mai pot să răspund sau să pun întrebări la oră pentru că vorbește el. În final am ajuns la o înțelegere, a observat vineri că și el are nevoie de liniște la orele lui online.

Majoritatea profesorilor interacționează cu toți elevii, dar avem câțiva care zici că după ce ne conectează uită de noi. Când au întrebat dacă totul este clar, iar cei din online am spus  nu, nu prea, profesorul și-a continuat liniștit lecția.

După ziua de vineri am realizat că orele online se pot desfășura cât timp profesorii au cu ce.

Să închei cu o scurtă întâmplare amuzantă. La ora de fizică i-am dat mesaj lui Ș., dacă noi nu am putea „ieși“ la tablă dacă avem mousepad, referindu-mă de fapt la tableta grafică a mamei. În momentul în care mi-a explicat ce este de fapt mousepad-ul și că nu mă ajută la nimic, m-a bufnit râsul, a trebuit să-mi opresc câteva minute camera, dar mi-am revenit.

În final, poate o să spuneți că nu-mi convine nimic. În clasă nu e bine, dar acasă e mai acceptabil; dacă am fi toți conectați online sau toți în clasă, ei, atunci ar fi ceva ce mi-ar conveni. La școală suntem prizonieri, iar acasă suntem niște surzi.

P.S: Profu’ de sport tocmai ne-a anunțat că la ora lui o să facem dans, atât cei de la școală, cât și cei de acasă. Voi cum desfășurați ora de sport?

 

 

Emma Pass: Ghid de supraviețuire pentru profesorul „hibrid“

Am obosit și am ajuns să trag de mine. Dacă în loc de temperatură mi-ar măsura entuziasmul, m-ar trimite la morgă direct după nivelul înregistrat. Totuși încă sper. Nu mai vreau să aud nicăieri că formarea profesorilor e prioritară, am intrat pe site la CCD-București, mai toate cursurile sunt cu plată, nu gratuite, cum ar fi normal. De ce nu putem să le plătim cu vouchere de vacanță?! Oricum nu le-am folosit… mă rog, nu mai contează, ideea e că am început să selectez și din mediul online conferințele care par a avea ceva de spus și să închid rapid acele sesiuni unde mi se pare că se bat câmpii cu stil. Și timpul meu e prețios.

Am ales săptămâna trecută să particip la maratonul Google și nu regret, căci atât de atentă nu am fost de multă vreme, și asta nu doar pentru că era în engleză. Emma Pass, unul dintre vorbitori, a făcut „cadou“ participanților The Hybrid Teacher. Survival Guide pe care îl puteți descărca dacă dați click pe titlu. Aveți câteva etape de citit până ajungeți efectiv la pdf, menționarea drepturilor de autor, dar vă garantez că merită. Pe scurt, autoarea este profesor într-o școală care folosea modelul hibrid cu mult timp înainte de pandemie și explică destul de detaliat cum funcționează acesta, dar și cum s-au adaptat la învățarea online. Deși avem multe de învățat, puține se pot aplica și la noi, căci elevii lor au dispozitivele și la școală… sunt obișnuiți să lucreze astfel în grup încă din clasele mici.

Sunt câteva lucruri care mi-au plăcut enorm. Primul, povestește cum organizează o activitate online, care sub nicio formă nu intră în cele 30 min. ce se speculează pe la noi – asta dacă vrei cu adevărat să faci ceva. Citind, m-am simțit de multe ori ca elevul acela lăudat de doamna care primește bulinuțe cu smiley, căci îmi confirma de destule ori că am intuit ce trebuie online. Iar acolo unde nu am reușit, am găsit idei și sugestii de îmbunătățire. Tot ghidul este plin de linkuri și sugestii de aplicații ce pot fi folosite la clasă, de la unele banale, doar să atragă atenția copiilor – cum este transformarea mouse-ului în diverse personaje în timpul prezentării – până la modalități de proiectare a activităților interactive. Pentru că lucrează cu copii de gimnaziu, a acoperit o sferă mai largă de lucruri pe care le pot face elevii online și nu am putut să nu îi invidiez puțin pe cei care au dincolo de ecran copii care știu și pot mai mult decât să-și pornească/oprească microfonul.

Am realizat că, pe lângă clasicele „reguli ale clasei“ trebuie să fac, oficial, unele pentru clasa online, și aici intră neapărat manevrarea microfoanelor, pe on doar când ești solicitat să vorbești. Aș adăuga, dintr-un alt curs, înlocuirea scaunelor clasice de birou, cu roți, cu unele normale, fixe, în timpul orei, astfel încât să nu se distragă singur. Aștept cu nerăbdare noutățile de la Google Meet, opțiunile de „ridicat mâna“, prezență, lucru în grup și am o sumedenie de detalii la care să mă gândesc până începe școala!

Mi-a confirmat ceea ce simțeam și eu: procesul de evaluare online e un eșec, aceasta trebuie să aibă loc la școală, fie pe intervalul în care grupa e programată, fie creat special. De acasă… ori nu le punctezi… ori îi „crești“ formându-le o valoare reală de corectitudine astfel încât să nu trișeze. Pe buneee… despre ce vorbim? Părinții elevilor noștri nu doar că suflă răspunsurile, ci scriu și temele și cu mâna lor… Dar să mai fie vorba de un calificativ/o notă de trecut în catalog?!

O altă idee super-faină este cea a cursurilor de utilizare a dispozitivelor și aplicațiilor, realizate la începutul anului și cu elevii, dar și cu părinții care îi asistă, iar pentru acestea chiar sugerează o clasă pe G-Class pe care toți să o folosească la nevoie pentru a cere ajutor. E ceea ce îmi doream și eu, măcar o dată, să pot prezenta părinților platforma școlii – sunt încântată că vom avea G-Suite – și modul în care ne vom organiza. Da, știu, mergem să sărbătorim pacea și eu mă pregătesc de război, dar nu cred că miracolul întoarcerii la școală va dura prea mult.

La final, face un inventar al modelelor hibrid pe care școlile din toată lumea le au la dispoziție pentru această toamnă și l-am regăsit pe cel care mi se părea și mie cel mai logic – alternarea săptămânală a grupurilor. Nu știu în ce măsură mai e o soluție când după-amiaza în sala de clasă intră alt grup de copii… însă această variantă e considerată cea mai bună pentru scăderea numărului de îmbolnăviri și nu cea care alternează zilnic copiii.

Cu ce să închei? Chiar dacă nu considerați că stăpâniți limba engleză la nivelul unei lecturi fluente, încercați. Google Translate vă poate fi de ajutor, acolo unde ideea se lasă greu înțeleasă. Dar până acum, prin ceața prin care bâjbâim de niște luni, e cel mai organizat material pe care l-am văzut.

Apropo de „văzut“, poate aveți propuneri…

Sursa: http://www.ms.ro/2020/08/18/draft-ordin-emis-in-temeiul-legii-de-modificare-a-legii-nr-1-2011-si-a-legii-nr-55-2020-ordin-pentru-aprobarea-normelor-privind-instituirea-de-masuri-sanitare-si-de-protectie-in-unitatile-de-invatam/

Inspecții la lecțiile… online

Să vedem, poate e un scenariu ipotetic. Sau poate nu. Am buchisit un pic ultimele texte publicate de minister și e un pic ambiguu cum se vor desfășura, pentru examenele naționale ale profesorilor, unele inspecții „la clasă“… Încă nu sunt foarte sigură, dar am așa un feeling confirmat parțial că … ni se pregătește (încă) ceva. Nu că n-ar fi posibil, nu-i așa? Tehnic orice este posibil, ia să vedem, cine ce oră are, sunăm profesorul pe telefonul de contact să trimită ACUM, dar acum! codul clasei la care are următoarea oră că… va fi inspectat!

Ce-i drept, nu mai poate nimeni să asculte pe la uși să dea buzna exact când trebuie, ca să dea bine la știri… nuuu, acum măcar trebuie să ceară să intre în întâlnire, deci teoretic trebuie să îi dai ok. Eu am încetat să mai fac haz de necaz, la noi e ca la nebuni. Probabil vrem să facem și noi ceva „ce n-au mai făcut alții“, să rupem știrile la BBC, CNN și care or mai fi. Uite, dom’le, ce treabă bună fac profesorii români!! I-am văzut noi, cu ochii noștri, că am făcut captură de ecran!

Ce părere aveți, dacă veți fi confruntați cu o asemenea situație, ca profesor, ca părinte? Ca elev – am întrebat-o pe fiimea, dar reacția ei nu poate fi redată în cuvinte, a spus chestii la care trebuie să pun BIP și nu e frumos să scriu. Acum serios, am înțeles, au pus pe toată lumea „să muncească“, pe unii „să se facă“, că na, așa fac și la oră, timpul trece, leafa merge.

Eu sunt, cum se zice, cu fundul în două luntrii… și profesor, și părinte. Îi judec și pe unii, și pe alții, prin prisma experienței mele, de om care răspunde întâi în fața propriei conștiințe.

Cum să vii tu, profesor, care din martie până acum nu ai întrebat măcar de copii, să faci mofturi, că nu îți place ce platformă folosesc și pentru orele tale să intre pe ce zici tu? Că tu nu poți să faci ore decât la 7.30 (dimineața), așa cum era în orar, și nu negociezi, că tu ai copil mic și nu poți altfel? Cum să începi să ai pretenții să-i apară numele copilului pe ecran fix ca în catalog, n-are inițiala tatălui, nu îl primești la oră? Cât de om ești? Nu te gândești că la toamnă vei privi copiii aceștia în ochi, care vor ști exact cât respect ai tu față de ei, față de munca și datoria ta? Și de data aceasta sunt sigură că nu ei vor pleca privirea! Să nu vii atunci să spui că e obraznic, că te tratează cu indiferență, că te desconsideră… tu ți-ai săpat singur groapa! După faptă și răsplată… vai, câte se vor întoarce ca bumerangul!

Ca părinte, sunt norocoasă. În primul rând că am copii mari. Apoi, că se descurcă. Și că au pe cine să întrebe. Și că au cu ce să intre pe net, slavă Domnului, aici chiar e bine. Și că stăm în zonă cu fibră optică și duce simultan trei conferințe video. Și că am imprimantă, deși cartușul începe să dea semne că se pensionează… Dar sunt părinți disperați, la limită, cu mai mulți copii, care nu știu cum să facă să împartă, ca în proverb, un pai la trei măgari. Nu știu dacă vă amintiți, era demult în folclorul școlii… Gigel, frate-tu de ce nu a venit la școală? – Pentru că e rândul meu azi să port cizmele… Cam așa și acum, de ce ai lipsit? A stat frate-miu la pc, n-am avut loc!

Azi îmi povestea o prietenă că fac lecția la oră fixă pe fluxul (chatul) clasei. Adică profesorul le pune text, ei transcriu în caiet, mai dau o replică, mai scriu ceva… Doamneee… asta e lecție? Chiar așa, să nu ai tu dorința aia de a face mai mult decât să citești ziarul la oră? Căci cam așa seamănă, deschideți la pagina x și conspectați. Pe bune? Doar ca să ne facem că muncim și avem „dovezi“??

Cum nu era destul de dărâmată școala, i-au mai tras una la temelie cu „obligativitatea“ asta. Măcar făceau copiii online lecții până acum cu profesorii care chiar își doreau asta. Acum sunt bieții de ei siliți să înghită toate frustrările celor obligați să muncească.

Și peste toate acesta, mai vii și la inspecție…?

Parcă văd… „Stimate domn profesor X. A picat măgăreața pe dumneavoastră în loteria de la inspectorat, a fost extras câștigător contractul de muncă cu numărul xx/xx. Vă rugăm să ne comunicați codul de acces pentru următoarea lecție live pe care o aveți cu clasa.“

Și… „Stimate domn inspector. Mulțumesc pentru onoarea de a afla că exist. Vă atașez procesul-verbal semnat online de clasa mea prin care părinții nu sunt de acord ca o persoană străină să se uite la copii timp de o oră fără niciun motiv real.“

„Stimate domn profesor. Vă rugăm să ne puneți la dispoziție datele de acces în clasa dumneavoastră online pentru verificarea activității.“

„Stimate domn inspector. Părinții clasei mele nu sunt de acord să răsfoiți dumneavoastră filmele, înregistrările și creațiile copiilor, căci n-ați semnat niciun acord gdpr cu ei.“

Cei care au făcut legea gdpr-ului… cred că râd și curcile de ei acum, căci a luat-o totul razna! În relația cu clasa mea am mers pe bun-simț reciproc și s-au extins cumva regulile din grupul clasei și asupra noii locații virtuale. Ce punem acolo e numai pentru noi. Cred că o singură dată am folosit o aplicație din clasă și am cerut acordul mămicii să folosesc filmulețul. În rest, pun buline pe fețele copiilor, așa mi se pare normal.

Dacă fișe de inspecție la clasă am văzut la viața mea, cam știu ce se urmărește, vă spun sincer că aștept cu nerăbdare să văd ce le mai trece prin cap acum. O singură chestie mi-am amintit-o acum… „profesorul folosește tehnologia în pregătirea lecției“. Se mai pune?

classroom

Metamorfoza unui profesor

Până acum o lună, oricine putea fi profesor, oricine putea da sfaturi, oricine putea să bage mâinile în buzunar până la cot și să-i arunce profesorului că „nu pare să știe prea multă carte”. Și… ne-a lovit pandemia. Ne-a luat pe nepregătite (dar deja pentru neprevăzut ne-au antrenat mult autoritățile) și ne-am trezit că am fi avut nevoie de toate acele competențe pe care le trâmbițăm de aproape un deceniu.

Cum ar fi fost dacă era deja formată competența digitală și cea de comunicare într-o limbă străină?
Nu-i așa că nu-ți mai prindeai urechile în fața calculatorului când te dai de ceasul morții să trimiți temele copiilor? Eeee, ce bine ar fi fost!

Ghinionul școlii de acasă e că profesorii (aceia câți au ales să își facă treaba în continuare) trebuie să delege atribuții. Și nu e că delegi supravegherea copiilor, nuuu, trebuie să delegi secvențe de lecție pentru care tu ți-ai tocit coatele vreo trei sau chiar cinci ani pe băncile facultății, dacă nu cumva ai și liceul pedagogic și se mai adaugă niște ani în plus. Dacă, să spunem, ți-a luat cinci ani să te transformi și să devii un om capabil (cel puțin teoretic) să îi învețe pe alții, acum trebuie – pocnind din degete – să îi înveți pe părinți cum să devină măcar asistenți la clasă. Peste noapte, trebuie să îi scoți din ou direct fluturi!

Am crezut că doar la noi e problema aceasta, căci na, sistemul educațional e pe butuci, toată lumea se pricepe din afara școlii și nimeni nu știe ce face. Dar am vorbit cu prieteni din afară, cu copii mici, la clasele primare. Ei mi-au spus că se confruntă fix cu aceleași probleme ca părinți, dar și profesorii lor se zbat la fel ca ai noștri, copleșiți de avalanșa de indicații pe care trebuie să le dea.

Vorbesc și cu prietenii din țară, care nu mai știu cum să umple timpul petrecut în casă. Care timp!? Căci, de o săptămână, n-am avut timp să deschid niciuna dintre cărțile de pe noptieră. Pregătirea lecțiilor durează de 10 ori mai mult. Nu numai că pregătesc materialul (ori îl creez, ori îl scanez, filmez, editez etc.), dar apoi trebuie să scriu pentru fiecare activitate, detaliat, pas cu pas, cum se desfășoară. Cu cât copilul este mai mic, cu atât este mai dificil de lucrat. Și dacă să scrii proiecte de lecție era un coșmar, ceea ce facem acum este – în engleză sună mai bine – living hell.

Eram sigură că nu ne vom întoarce la școală, așa că am urmat un sfat practic. Uneori suntem prea săraci ca să ne permitem lucruri ieftine. Nu am vrut să improvizez în materie de lecții pe net și scurta experiență de a da de lucru pe grupul de facebook al clasei a fost exact imboldul necesar pentru a ieși din zona de confort și a face lucrurile cum trebuie. Știam de ceva ani de Google Classroom, mi-ar fi plăcut la nebunie să intrăm din prima așa, dar… cum să convingi oameni care nu știu/nu pot/nu vor/dați voi altă variantă să facă un efort să învețe lucruri noi de care nu consideră că au nevoie? Nu poți. Așa că am rămas la prima variantă decentă de comunicare. (Whatsapp e cea mai proastă, de departe!)

Totuși, nu am avut probleme cu a da/explica temele, însă când a venit vorba de feedback, de a contoriza cumva temele, de a întocmi un raport (eram sigură că ni se va cere și azi chiar am dat prima informare), deja am constatat că îmi lua extrem de mult timp să fac muncă de secretar. Așa că m-am apucat să setez consola de la google, G Suite for Education.

Google Classroom

Ca să fie clar, am experimentat de trei ori învățatul online ca participant la curs. Aveam idee cum e în banca virtuală, însă acum, când m-am ambiționat să stau și la o catedră online, m-am simțit ca atunci când cobori în beci și dai cu capul de grindă. Te ia cu amețeală rău de tot. Am văzut steluțe, am aplicat soluția fifty-fifty (alege ce-ți trebuie) și sună un prieten, căci am și eu limite, iar lucrurile au început să se miște. Am folosit domeniul web al site-ului, dar ideal ar fi ca școala, dacă are un domeniu propriu, să seteze consola pentru toți profesorii. Apoi sarcina ta de profesor virtual la clasă e ceva mai simplă. Poți activa o clasă și de pe contul personal, dar nu recomand, căci sunt limitate opțiunile de interacțiune.

Câteva dintre lucrurile pe care le-am învățat „de trei zile-ncoace“:

  • Pot organiza clasa pe discipline (Topics, Subiecte) și la fiecare dintre acestea pot să adaug teme.
  • Lecțiile pot fi publicate imediat sau pot fi programate. Așa pot aranja frumos orarul pe o săptămână și sper ca săptămâna viitoare să îmi iasă mai bine.
  • Temele se predau de către elevi individual și un plus pe care nu l-am văzut inițial, sunt doar între mine și familie/copil, nu vede toată clasa ce face copilul tău. Pe grupul de facebook erau toate vizibile. Pe de-o parte regret, căci recomandările de lucru erau citite de toți cei care se poticneau în același loc, pe de alta, unii se simt mult mai confortabil în privat și au început să trimită temele.
  • Există mai multe tipuri de teme, în funcție de ce ai nevoie. Mâine încerc primul „test“ (de fapt o lecție sub formă de întrebări pentru copii), mai mult cu răspunsuri deschise decât cu puncte acordate. Cum de ceva ani mă joc cu Google Forms, nu mi se pare complicat. A fost nouă doar setarea pentru acordarea punctajului și introducerea răspunsurilor corecte, la care încă am de studiat.
  • Fișierele puse la dispoziție pot fi și linkuri, trimiteri pe youtube, dar poți crea și fișiere în Google Drive, iar elevii, la rândul lor, să cloneze și să rezolve provocarea.
  • Verificarea temelor mi s-a părut complicată, însă am descoperit că, dacă o fac direct de pe catalog, merge mult mai repede. Văd dacă cineva a urcat tema, o deschid, o verific, dau punctele (chiar dacă e clasa pregătitoare, dau un număr de puncte în funcție de dificultate) și văd apoi automat, centralizat, cine și cam cum stă cu lucrul.
classroom

Sunt prezenți online 17 din cei 20 de elevi.  

Celebrele „conferințe“

Da, normal că am încercat și întâlniri video, dar e halucinant și cumplit de obositor cu copii mici.

Părți bune:

  • Copiii au fost atât de emoționați prima dată când s-au revăzut că am stat jumătate de oră să ne salutăm și să ne facem cu mâna.
  • S-a lăsat cu lacrimi, cu declarații, au uitat ce voiau să spună…
  • Dacă proiectez ceva (share screen), văd toți foarte clar, nu ca ce se zărește cu proiectorul de la clasă.
  • Chiar aveau nevoie de aceste momente!

Părți mai puțin bune:

  • Este aproape imposibil să le explici cum e cu liniștea. Nu știu de ce mă agit atât, nu îmi ieșea nici la clasă, dar… cum zice fiimea, cine te oprește să le tai microfonul? Păcat că nu merge și la școală… Sunt însă optimistă, căci săptămâna viitoare trebuie să predau litere noi așa cum nu ne-a învățat nimeni niciodată! Dacă deja ați încercat, vă rog, orice sfat e binevenit!
  • Când manevrez o prezentare, pierd din vedere fețele lor. Aici cred că o rezolv, voi atașa laptopului încă un monitor. Pe unul rulez prezentarea, pe unul mă uit la conferință.
  • Toți vor să vorbească. Noroc cu memoria vocilor, îmi dau seama cine deschide gura și fără să văd.

Sugestii:

  • Am stabilit că ridicăm mâna. Data trecută am realizat că nu îi pot vedea pe toți, așa că azi le-am spus să scrie un V pe chat dacă vor să vorbească. Când ne-am luptat cu litera V și am căutat-o în jur, ei au descoperit că, atunci când ridică două degete se formează un V de la vreau (să) vorbesc. Rezultatul a fost bun, pentru că așa am avut o listă clară de luări de cuvânt. Probleme au avut cei care au intrat de pe telefon.
  • Pentru că m-am gândit totuși la o ordine, le-am pregătit propoziții scurte de citit care începeau cu numele lor. Îți vezi numele – e rândul tău să citești. A mers și nu prea, căci erau și absenți, am redistribuit rolurile. Dar e o idee, să pregătesc sarcinile de lucru și să scriu numele copilului.

Dincolo de toată această agitație, profesorii au ridicat mănușa provocării. S-au adaptat, citesc, participă la webinarii ajutătoare pe net. Inspectoratul se mișcă și el, deși abia miercurea viitoare e o conferință despre Google Classroom, când probabil deja voi fi dibuit multe chichițe. Rămân însă lucruri pe care nu le vor putea rezolva: copiii care sunt privați de o șansă pentru că părinții lor decid să nu se implice sau sunt pur și simplu depășiți și copiii care, deși și-ar dori, nu au cu ce, tehnic vorbind.

 

 

 

 

mini turbinca: joc cu numere

Adevăratele provocări ale pandemiei

Pandemia aceasta ne-a arătat că suntem exact ca cei trei purceluși, nu gândim deloc în perspectivă și prostia, din păcate, ucide. Educația pro-vaccinare, care spunea că trebuie asigurat un număr optim de persoane imunizate pentru ca cei care nu o pot face să fie protejați, se aplică și acum, doar că cei care nu sunt în grupele de risc trebuie să se izoleze ca să nu-i expună pe ceilalți. Ce vedem noi… te ia cu dureri de cap: „prostia la putere“ e de multă vreme răsuflată, lipsă de educație, lipsă de cultură civică, inconștiență, toate la un loc, plus minciună și lipsă de asumare. Cam aici suntem.

Totuși, e și o provocare pozitivă. Deși școala s-a închis timp de nici două săptămâni, reacția și încurajările de a propune activități online cu elevii mi se pare un plan cu bătaie lungă. Alături de acestea, numărul în creștere de cazuri confirmate de infecție sunt semne că întoarcerea la școală odată cu primăvara astronomică are din ce în ce mai puține șanse să se realizeze și s-ar putea să ne vedem direct să ciocnim ouă.

Încerc să spun de mulți ani că nu ne educăm corect copiii în ceea ce privește folosirea resurselor online, toate la un click distanță. Copiii de azi au o șansă nesperată de a alege ce vor să învețe fără prea mare efort. Când eram mică, îmi construisem un album cu piese origami. Colecționam nebunește pagini de reviste cu explicații. Dacă voiai să faci un pește, de exemplu, și nu aveai model, ori nu găseai pe cineva să îți arate… improvizai sau renunțai. Acum cauți pe youtube și găsești nu unul, ci un banc întreg de modele, mai simple sau mai complicate, doar să te așezi și să le îndoi. Avem o generație digitală care este educată prost, nu știe să selecteze informația și să o utilizeze în interesul propriu.

Încerc aici, pe portal, de 10 ani, să încurajez părinții să lucreze acasă cu copiii, iar în ultimii ani am renunțat să mai sper într-o schimbare. Oamenii sunt prea ocupați să stea cu cei mici să „facă lucruri“. Și iată ca a fost declarată pandemia. Trebuie să ținem copiii în casă. Disperare, căci un copil frustrat și plictisit îți pune urgent nervii pe bigudiuri. Și totuși…

Lecțiile acasă sunt o șansă de a organiza timpul de calitate. Trei activități pe zi pentru cei mici, impuse, dar nu mai lungi de jumătate de oră-45 minute, separate de timp petrecut cu activități la alegerea copilului. Apoi, poate în sfârșit unii părinți vor înțelege că nu trebuie să aibă parte de fiecare răsuflare a copilului, acesta trebuie lăsat „să se plictisească“ în preajma jucăriilor, creioanelor și a cărților. Nu trebuie să aibă televizor în camera lui, nici telefon, tabletă sau calculator la dispoziție. Trebuie să caute singur idei de a-și petrece timpul, de a inventa jocuri și găsi soluții când se plictisește. Aici se naște dorința de a rezolva probleme, și nu mă refer la cele de matematică, ci la cele de viață.

E poate momentul să se înțeleagă enorma contribuție pe care familia o poate avea în educația copilului, colaborând cu școala și nu aruncând totul pe umerii profesorului, „că de-asta e plătit“. Nu neapărat suplinind ce nu se face la școală (deși de multe ori nu ai de ales, dar e altă discuție), ci completând. Orice joc, orice activitate pe care o încerc, câte un minut cu fiecare copil, dacă am noroc, o poți consolida tu acasă de 30 de ori. Să luăm formarea numerelor de la 11 la 20, despre care am scris ieri. La clasă, le facem pe rând la tablă, iese câte un copil. 20 de copii în clasă, 10 numere, clar 1/2 dintre ei nu vor forma un număr cu mânuțele lor. Ei vor rezolva altă provocare, când le vine rândul. Teoretic, în bancă fiecare lucrează ce se face la tablă, de-asta avem jocuri individuale. Practic… nici 1/3 nu sunt atenți atunci când nu vorbești direct cu ei.

Am clasa pregătitoare. Am ales pentru această perioadă de activitate online să consolidez ultima literă predată și să le recapitulăm în același timp pe toate, iar la matematică să facem cât mai multe jocuri cu material concret. Pentru distracție, proiecte la arte și abilități, povești de citit și fișe de lectură cu desene. Fără ajutorul părinților mi-ar fi imposibil să lucrez cu copii atât de mici, iar misiunea nu este ușoară, căci explicațiile metodice ale desfășurării unei activități nu sunt chiar la îndemâna oricui. Mă gândesc deja la o sesiune video, nu atât cu un scop educativ, cât cu unul de socializare și, după ce ne obișnuim să ne vedem mutrițele pe ecran, să încercăm să și lucrăm ceva. Cred că nu ar fi o idee rea să convoc o ședință cu părinții, virtuală, să dezbatem modalitățile de lucru. Poate chiar le place și le facem pe toate așa 😀 (cred că e din povestea cu vrabia și mălaiul).

În altă ordine de idei, am „noroc“ că ai mei sunt copii mari, complet independenți în ceea ce înseamnă școala de acasă. La Iris comunicarea cu profesorii se face pe mail, fiind an cu examen, durerea este la română și matematică. La celelalte discipline se fac și se trimit proiecte. Să vedem ce va urma, cât vom sta acasă, cum se vor modifica calendarele de examene naționale, căci aici cred că urmează adevărata tragedie.

La Andrei a fost activat Google Classroom. El, care spera într-o vacanță relaxată, s-a trezit aseară că trebuie să activeze contul și că azi se face organizarea inițială. Când i-am explicat, cu exemple, cum funcționează școala online, cum vede dacă ai deschis lecția, dacă ai urcat tema, plus catalogul, mai că trebuie să caut și psiholog online, că intră copilul  în depresie din cauza activității online prea intense, la care nu te mai poți face mic în bancă, să nu te asculte, nu mai poți să dormi cu ochii deschiși și nu mai scapi la verificarea temei că nu a avut profesorul timp decât de vreo  4-5 caiete. M-a umflat râsul, pe bune… Acum aproape 15 ani am terminat primul master pe o platformă online și, deși eram adult și mi-am dorit acel program, am simțit exact aceleași lucruri. Programul era foarte strict, cu ore la care să accesezi cursurile, cu termene de predat temele, cu tot cu examene (unele le dădeam pe calculator în facultate, altele de acasă). Acum doar ce am încheiat cursul CRED și partea de online a cursului nu a fost chiar simplă, însă statul în conferință, instaurarea liniștii în casă, i-au obișnuit cumva și pe copii cu ideea că se poate învăța și altfel.

Dincolo de cât de productive pot fi aceste activități, rămâne o parte întunecată: nu toți copiii au posibilitatea de a participa la ele. Multe nu se pot face de pe telefon, pentru fișe ai nevoie de imprimantă, varianta color e ceva de vis, dacă părinții nu sunt atât de familiarizați cu tehnica, pierde și copilul. Apoi, sunt zone defavorizate unde nici semnal la telefon nu au, ce să mai vorbim de altele…

Și, de ce să nu închei, cel mai dur motiv este lipsa de interes. Avem și din aceasta din plin!

 

Lecții de desen cu Danny & Daddy

Cât a fost Andrei mititel, MiniMax a fost postul favorit. Acum a primit eticheta de „post de bebeluşi”, şi ne uităm mai rar.danny_daddy

Emisiunea noastră preferată a fost ceva vreme Danny & Daddy. Andrei se amuza copios cu cele două figurine galbene, probabil „vorbeau” pe înţelesul lui, iar eu încercam să captez imaginea pentru mai târziu, când lipsa mea totală de talent grafic ar trebui să suplinească nevoile lui de a învăţa să deseneze. Ce e foarte interesant e că, cu ceva atenţie, chiar poţi realiza desene foarte reuşite.

Scenariul este simplu, dar extrem de educativ. Danny desenează, iar Daddy trebuie să ghicească. Normal, copilul este mai inventiv decât tatăl său care, cu toate strădaniile, nu nimereşte varianta corectă a desenului decât foarte rar. Aici mi s-a părut extraordinar, căci, pe lângă desenul final, înveţi să creezi şi alte variante, din forme aparent simple.

Şi… tot căutând ici şi colo pe YouTube filmuleţele, am ajuns pe site-ul Tiji, varianta franceză a lui Minimax. Dacă aveţi răbdare, puteţi parcurge toate cele 52 de episoade. Sunt sigură că veţi avea multe de învăţat, şi, de ce nu, să petreceţi timpul într-un mod plăcut împreună cu copilul.

1. Pantofi
2. Telefon
3. Elicopter
4. Porc
5. Cal
6. Scroafă
7. Şoricel
8. Răţoi
9. Şarpe
10. Insulă
11. Pasăre ciugulind
12. Căţel
13. Doi purcei
14. Ren
15. Clown
16. Copoi
17. Veveriţă
18. Porc dormind
19. Pisică
20. Cameleon
21. Cal păscând
22. Tobă
23. Fluture
24. Vrăbiuţă
25. Floare
26. Oaie
27. Focă
28. Trompeta
29. Capra
30. Broască
31. Hippopotam
32. Şoricel
33. Porcuşor roz
34. Ochelari
35. Girafă
36. Cerb
37. Om de zăpadă
38. Familie de răţuşte
39. Fluture
40. Trotinetă
41. Căţel
42. Buburuză
43. Broasca ţestoasă
44. Locomotivă
45. Pui/găină
46. Peştişori
47. Hippopotam
48. Taurul
49. Daddy supărat
50. Albina
51. Pinocchio
52. Elefantul

Am mai găsit şi:

Rachetă:

Carte:

Soldăţel:

O toaletă:

Pantof:

Un os: