Cinci ani de facultate mi-am auzit profesorii repetând la infinit să avem grijă la clasa pregătitoare, să nu uităm să ne jucăm cu ei! După experiențele mele cu clasele pregătitoare la care am intrat, iar anul acesta – și cu a mea, mi-am dat seama că în primul rând trebuie să îi învățăm să se joace, căci ei nu prea mai știu… Jocurile lor sunt violente, imită ceea ce văd pe net, nu percep pericolul și nu înțeleg că nu ai „trei vieți” dacă la prima te dai cu capul de pereți și vine salvarea. Dacă la școală mai era cum mai era, online a fost ceva … fantastic.
Partea cu joaca în învățare a trebuit să o externalizez părinților, cu descrieri, acolo unde era nevoie, filme, ce să facă cu obiectele. Crunt. Până la urmă voi vedea la toamnă dacă a mers, deși îmi cam dau seama din interacțiunea online cine a făcut și cine nu.
La unul dintre webinariile la care am participat în această perioadă s-a pomenit de Jamboard, ca aplicație a unei table interactive pentru lecțiile online. Dacă copiii mei ar avea toți calculator și deprinderi de a lucra cu mouse-ul, ar fi o variantă de joacă, la cei mici. Plus că ai mei erau înnebuniți să scrie la tablă, pauza în care nu aveam eu nimic de așezat acolo era momentul lor de libertate!
Așa cum la școală ies la tablă să mai scrie un cuvânt, așa ar putea și acum. Dar… destui intră de pe telefon și nici de la calculator nu sunt capabili să jongleze cu ferestre… adică într-una să aibă conferința, în alta – deschisă tabla pe care lucrăm. Ai mei sunt mici, însă aplicația e de exploatat.
Ce poți face:
- scrii cu mouse-ul în câteva culori, de parcă ai avea markerele colorate de la școală, varianta Ikea;
- pui fundal cu linii, puncte, pătrățele, sau chiar colorat „clasic“, albastru sau negru;
- lipești post-it-uri pe tablă – le folosesc mai mult pentru indicații, uneori chiar mi-e greu să scriu cu mâna;
- încarci poze pe care să scrii ulterior;
- ai laser, dacă vrei să le arăți ceva, chiar amuzant, că lasă așa, o coadă ca de cometă;
- ai un burete care șterge toată tabla cu un clik, nu stai cu „guma“;
- salvezi tabla lucrată ca poză sau pdf;
- poți avea mai multe table în același fișier, cam cum sunt cele de prin amfiteatre, care se deschid/ridică, să nu fie nevoie să ștergi des și să și păstrezi ce ai lucrat.
Ce n-am putut face și aș fi vrut (sau nu am descoperit încă cum):
- să renunț la o tablă, dacă am adăugat-o, să am mai puține cadre;
- să pun decorul cu pătrate mai mari sau linii mai depărtate;
- să mut conținutul de pe o tablă pe alta.
Era însă prea tentantă aplicația ca să nu îmi fac de cap cu ea, așa că le-am dat linkul părinților și… cine a intrat a avut parte de „altceva“. Aici am pregătit și puteți vedea o tablă specială pe care am inserat poze din cele lucrate. O puteți vedea, dar dacă tot deschideți (cred că aveți nevoie de cont google totuși) puteți să vă creați propria tablă, să invitați un prieten și să încercați ce poate face. (Primul lucru pe care l-am făcut eu a fost să joc „X și 0“ cu fratele meu.)
Pe prima tablă copiii și-au scris numele, eu m-am chinuit să desenez și să fac literele mai amuzante. Apoi am creat tot felul de joculețe, la care dau sarcinile pe rând. Cine intră și găsește ceva de făcut, poate rezolva. Ca o „vânătoare de comori“. După ce le verific, le mai adaug altele. Am mers pe exerciții cu axele de coordonate, am lucrat mult cu ei așa. Nu sunt doar matematică, sunt și română, căci trebuie să cunoască literele, corespondența literă mare-literă mică, să scrie mesaje/bilețele, să se orienteze în pagină, numărând pătrățele (sus, jos, stânga, dreapta, diagonală), m-am apucat și de scriere cu simboluri pentru a comunica un mesaj. Am exagerat un pic cu rebusul, pe care l-am multiplicat pentru fiecare copil pe câte o tablă. Le-am zis că, dacă le e greu să deseneze pe calculator atâtea litere (și mici!), le pot da varianta pentru print, dar nu au vrut, le-a plăcut așa. Am mai dat litere amestecate, să descopere cuvântul și să îl scrie, să caute rime și mă mai gândesc, poate îmi mai vin idei. Săptămâna aceasta am intrat mai puțin, nebunia aceasta cu hârtiile și raportările și tot ce mai aveam de făcut m-a terminat, n-am mai avut timp de joacă, opțional, pe lângă activitățile normale.
Ce mi-aș fi dorit? Să o pot folosi pe post de prezentare a lecției. Slide-urile pe care eu le fac în power-point să le aduc ca poze pe tablă și acolo unde, de obicei, scriu eu, să scrie ei, pentru a face lecția interactivă. Dar… „aiasta nu se poate“, mi-am dat cu apă rece pe față, n-am încă cu cine.
Ce-i drept, nu au intrat toți, au intrat copiii care deja au dobândit autonomie în fața ecranului și care se descurcă fără ajutorul părinților în rezolvarea provocărilor. Vor mai mult, le place, e cumva datoria mea să mă străduiesc măcar să fie altfel această experiență. Cum era expresia aceea, este „începutul unei frumoase prietenii“, aș spune eu al unei alte relații între mine și copii, mai personală, așa cum nu am timp la școală să o transform.
Jocul de mai jos a fost o idee de cadou pentru una din colegele Irisucăi. Din câte am aflat ulterior, cadoul a fost bine primit de copil, ceea ce mă face să îl consider o recomandare utilă celor care sunt în pană de idei când vine vorba de cadouri pentru 5-6 ani. Ştiu că e foarte simplu să iei o păpuşă…. dar are toate şansele să sfârşească ciufulită în lada cu jucării. Sau o maşinuţă, care în vreo câteva zile să fie nevoită să intre în "service". 
