Învățare prin joacă la clasa pregătitoare

Cinci ani de facultate mi-am auzit profesorii repetând la infinit să avem grijă la clasa pregătitoare, să nu uităm să ne jucăm cu ei! După experiențele mele cu clasele pregătitoare la care am intrat, iar anul acesta – și cu a mea, mi-am dat seama că în primul rând trebuie să îi învățăm să se joace, căci ei nu prea mai știu… Jocurile lor sunt violente, imită ceea ce văd pe net, nu percep pericolul și  nu înțeleg că nu ai „trei vieți” dacă la prima te dai cu capul de pereți și vine salvarea. Dacă la școală mai era cum mai era, online a fost ceva … fantastic.

Partea cu joaca în învățare a trebuit să o externalizez părinților, cu descrieri, acolo unde era nevoie, filme, ce să facă cu obiectele. Crunt. Până la urmă voi vedea la toamnă dacă a mers, deși îmi cam dau seama din interacțiunea online cine a făcut și cine nu.

La unul dintre webinariile la care am participat în această perioadă s-a pomenit de Jamboard, ca aplicație a unei table interactive pentru lecțiile online. Dacă copiii mei ar avea toți calculator și deprinderi de a lucra cu mouse-ul, ar fi o variantă de joacă, la cei mici. Plus că ai mei erau înnebuniți să scrie la tablă, pauza în care nu aveam eu nimic de așezat acolo era momentul lor de libertate!
Așa cum la școală ies la tablă să mai scrie un cuvânt, așa ar putea și acum. Dar… destui intră de pe telefon și nici de la calculator nu sunt capabili să jongleze cu ferestre… adică într-una să aibă conferința, în alta – deschisă tabla pe care lucrăm. Ai mei sunt mici, însă aplicația e de exploatat.

Ce poți face:

  • scrii cu mouse-ul în câteva culori, de parcă ai avea markerele colorate de la școală, varianta Ikea;
  • pui fundal cu linii, puncte, pătrățele, sau chiar colorat „clasic“, albastru sau negru;
  • lipești post-it-uri pe tablă – le folosesc mai mult pentru indicații, uneori chiar mi-e greu să scriu cu mâna;
  • încarci poze pe care să scrii ulterior;
  • ai laser, dacă vrei să le arăți ceva, chiar amuzant, că lasă așa, o coadă ca de cometă;
  • ai un burete care șterge toată tabla cu un clik, nu stai cu „guma“;
  • salvezi tabla lucrată ca poză sau pdf;
  • poți avea mai multe table în același fișier, cam cum sunt cele de prin amfiteatre, care se deschid/ridică, să nu fie nevoie să ștergi des și să și păstrezi ce ai lucrat.

Ce n-am putut face și aș fi vrut (sau nu am descoperit încă cum):

  • să renunț la o tablă, dacă am adăugat-o, să am mai puține cadre;
  • să pun decorul cu pătrate mai mari sau linii mai depărtate;
  • să mut conținutul de pe o tablă pe alta.

Era însă prea tentantă aplicația ca să nu îmi fac de cap cu ea, așa că le-am dat linkul părinților și… cine a intrat a avut parte de „altceva“. Aici am pregătit și puteți vedea o tablă specială pe care am inserat poze din cele lucrate. O puteți vedea, dar dacă tot deschideți (cred că aveți nevoie de cont google totuși) puteți să vă creați propria tablă, să invitați un prieten și să încercați ce poate face. (Primul lucru pe care l-am făcut eu a fost să joc „X și 0“ cu fratele meu.)

Pe prima tablă copiii și-au scris numele, eu m-am chinuit să desenez și să fac literele mai amuzante. Apoi am creat tot felul de joculețe, la care dau sarcinile pe rând. Cine intră și găsește ceva de făcut, poate rezolva. Ca o „vânătoare de comori“. După ce le verific, le mai adaug altele. Am mers pe exerciții cu axele de coordonate, am lucrat mult cu ei așa. Nu sunt doar matematică, sunt și română, căci trebuie să cunoască literele, corespondența literă mare-literă mică, să scrie mesaje/bilețele, să se orienteze în pagină, numărând pătrățele (sus, jos, stânga, dreapta, diagonală), m-am apucat și de scriere cu simboluri pentru a comunica un mesaj. Am exagerat un pic cu rebusul, pe care l-am multiplicat pentru fiecare copil pe câte o tablă. Le-am zis că, dacă le e greu să deseneze pe calculator atâtea litere (și mici!), le pot da varianta pentru print, dar nu au vrut, le-a plăcut așa. Am mai dat litere amestecate, să descopere cuvântul și să îl scrie, să caute rime și mă mai gândesc, poate îmi mai vin idei. Săptămâna aceasta am intrat mai puțin, nebunia aceasta cu hârtiile și raportările și tot ce mai aveam de făcut m-a terminat, n-am mai avut timp de joacă, opțional, pe lângă activitățile normale.

Ce mi-aș fi dorit? Să o pot folosi pe post de prezentare a lecției. Slide-urile pe care eu le fac în power-point să le aduc ca poze pe tablă și acolo unde, de obicei, scriu eu, să scrie ei, pentru a face lecția interactivă. Dar… „aiasta nu se poate“, mi-am dat cu apă rece pe față, n-am încă cu cine.

Ce-i drept, nu au intrat toți, au intrat copiii care deja au dobândit autonomie în fața ecranului și care se descurcă fără ajutorul părinților în rezolvarea provocărilor. Vor mai mult, le place, e cumva datoria mea să mă străduiesc măcar să fie altfel această experiență. Cum era expresia aceea, este „începutul unei frumoase prietenii“, aș spune eu al unei alte relații între mine și copii, mai personală, așa cum nu am timp la școală să o transform.

monede tema istorie izvoare

Istoria la început de an

Am așteptat cu multe emoții anul acesta, se întâmplă doar o dată la 5 ani să am ocazia, la clasă, să fac exact ce îmi place. Știu că, dacă peste patru ani copiii mei vor alege la teză, într-a opta, istorie sau geografie, nu va fi doar „vina” profesorului din gimnaziu, va fi și a mea. Trebuie s-o iubească sincer, să-i aprecieze satisfacțiile… s-o învețe, de fapt, „altfel”.

Ca o paranteză fie spus, nici pe geamăna ei, geografia, nu o tratez diferit. Le ador pe amândouă. Dacă ar fi după mine, aș face un semestru istorie, cu teză la istorie, un semestru geografie, cu teză la geografie 😀 . Aș împăca și capra și varza!

Încet și sigur mă apropii de sfârșitul primei unități, cea mai „distractivă” dintre toate. Am tras și primele concluzii, care arată că socoteala de-acasă nu se potrivește deloc cu cea din târg. De exemplu, la lecția de cronologie. Ce-mi propusesem eu de anul trecut, cu intuirea numerelor negative prin studierea termometrului, a ieșit. N-am avut probleme. Apoi, la matematică, descompunerea în sute mergea minunat. Doar că… la istorie, cu ei, n-a mers să translatăm informația… M-am trezit așadar că întreb de câte mănunchiuri de 100 de bețișoare avem nevoie să facem un grup de 1234, primesc răspuns 13, dar când am ajuns la istorie și bețișoarele au devenit ani, lucrurile s-au complicat. Puteam, normal, s-o las moartă, cum fac mulți, pe ideea că face într-a cincea, îi explică atunci, înțelege el. Am căutat ceva ce să le fie accesibil și am ajuns la bancnote… Ai plecat la piață numai cu bancnote de 100 de lei. Ai cumpărat de 1234 lei… câte bancnote îi dai vânzătorului? Trec peste „la sume așa mari plătim cu cardul”, exercițiul a funcționat brici. Și știi că merge în momentul în care vezi că și acei copii care de regulă nu reușesc te privesc satisfăcuți. Toate ca toate, dar de banii lui fiecare are grijă ca de ochii din cap! Urmează să reluăm exercițiile de cronologie, mai ales când vom începe cu adevărat studiul istoriei, însă sunt mult mai liniștită.

Izvoarele istorice au mers așa cum speram. Am scris deja pe această temă (1, 2), am remarcat doar că nu sunt așa curioși, impresia „artistică” a semănat mai mult a foc de paie. Făcusem lecția într-o vineri, n-am mai stat să se uite pe materiale, le-am spus să le ceară luni, căci le mai țin la școală. Nu le-am adus nici acum acasă, tot aștept să-și amintească de ele să le ceară… I-am impresionat, dar nu prea adânc.

Tot la izvoare istorice am avut o aplicație care mie îmi e tare dragă. Aș fi avut nevoie de mult mai mult timp, ca să studiem mult mai în detaliu o monedă, de un grup mai mare când am fost la muzeu, pentru ca erorile să fie mai mici. Au avut de realizat o monedă, așa cum și-o doresc, pentru statul ipotetic al cărui lider ar deveni în viitor. Chiar dacă unii consideră că proiectele, ca temă, sunt așa, moment de a scăpa repede de sarcină, este pierderea lor. Totuși, am avut câteva exemple extrem de reușite.

Am pregătit, din carton, discuri (nu am decupat eu, am perforator suficient de mare), pe care le-am împărțit. Am stabilit că monedele pot fi de aur (galbene), de argint (argintii), de cupru (roșiatice) – căci ne refeream la cele din trecut. Au desenat singuri, cum s-au priceput. Am ales mai jos câteva exemple, avers și/sau revers.

monede tema istorie izvoare

Ca o concluzie, este mare păcat că aceia care au făcut programele nu au verificat „cu prețul vieții” că elevii dețin noțiunile ancoră pentru ceea ce vrei să le spui nou. „Popoare de ieri și de azi” a fost living hell, în condițiile în care nu au noțiuni de geografie a Europei, iar ceea ce vrei să le spui esențial despre un popor, dar în același timp despre alte nouă, pare o salată grețoasă de cronologie și personalități. Prea devreme, prea mult pentru ei, și istoria nu mai este, în acest mod, acea poveste pe care să o asculți cu drag.

Experimentează… motto-ul școlii de azi

Cred că nu există lucrare despre învățarea școlară care să nu sublinieze cât de important e să vezi și să faci pentru a învăța eficient. Temele de acest gen sunt, așadar, mai mult decât binevenite. La fel ca tema lui Iris la chimie de săptămâna aceasta. Pe scurt, într-o seară, când ajunsesem bucăți acasă, vine la mine și îmi cere o… tigaie să-și facă tema. Dar îți mai trebuie după? Că o sacrific! Și aici mi s-au aprins beculețele… ce treabă are ea cu tigaia și, printre dinți, am transmis cele bune doamnei care vrea să-mi facă loc în dulap.

Aflu așadar că sunt la lecția despre amestecuri și trebuie să cristalizeze sarea din soluție. De azi pe… mâine. Exclus să am timp să-i aduc ce avea nevoie din trusa mea de la școală, adică clește de lemn pentru eprubetă, spirtieră, sau, și mai simplu, un cristalizator. Noroc că eprubete mai am acasă, am construit spirtiera, am improvizat cu un clește de rufe și și-a făcut tema. E drept că fitilul dădea rateuri și am mutat-o la aragaz, ca apoi să-l spăl, dar la final avea o eprubetă cu cristale pe toți pereții, și interiori și exteriori.

Mi-a povestit apoi cum au fost verificate proiectele, cum la al ei nici n-a mai studiat ce avea pe perete, dar că alții nici nu s-au obosit să facă tema… sau au adunat într-o punguță doar sarea de pe tigăile celorlalți.

Am pus pauză și m-am întors la ale mele. Orele de științe sunt preferatele la clasă și n-am ratat ocazia de a experimenta ori de câte ori am avut ocazia. Am avut inspirația ca la evaluarea inițială să le las jumătate de pagină unde, dacă au terminat, să deseneze ceea ce le-a plăcut lor cel mai mult în clasa a III-a în lecțiile desfășurate la clasă. Rezultatele evaluării aproape că nu au mai contat când am văzut cam ce au desenat. Da, e greu să organizezi lecția cu experiment. Ba nu ți se aprinde spirtiera, ba ia prea mult timp evaporarea… însă toate fac mai mult decât orice altceva. experimente la scoala - stiinte ale naturii

Știu, la mine înclinația vine din familie. Mama a fost profesoară de chimie. Primul lucru pe care l-am învățat, de la grădiniță, e că zahărul nu se topește când îl pui în ceai, se dizolvă. Era cumplit de enervantă, în fiecare dimineață, repetând mereu, mereu: zahărul s-a dizolvat, nu s-a topit. Apoi a fost și curiozitatea mea de a descoperi lucruri… indiferent că e vorba de plante, animale, optică, electricitate sau orice are legătură cu lumea care ne înconjoară.

Desele acestea sunt cel mai frumos cadou pe care îl puteam primi la început de an, acel „Continuă”  de care avem atâta nevoie. Săptămâna trecută am reluat ciclul de viață la plante cu monitorizarea fasolei, doar că învățăm să prezentăm mult mai bine, prin imagini, realizarea proiectului. Trebuie să fotografieze cu telefonul momentele importante din viața plantei, apoi să le așeze în pagină. Am și copii care nu se descurcă cu tehnica, așa că vom avea, când pozele sunt gata, o oră specială pentru a face acest lucru.

Săptămâna aceasta discutăm despre ciclul de viață la animale și, cu puțin noroc, exact la momentul lecției, Pikaciu și Eva, hamsterii noștri colegi de clasă, vor deveni din nou părinți (s-au hotărât în vară, când nu i-am observat decât eu și elevii mei care mă urmăresc pe instagram), astfel încât să studiem, pe parcursul următoarelor câteva săptămâni, o viețuitoare de la naștere până la maturitate.

Dar până atunci, aștept cu nerăbdare temele la chimie, la fizică, acelea pentru care ar întoarce toată casa pe dos…

experimente la scoala - stiinte ale naturii

monede_si_bancnote_leul

La școală: monede și bancnote

Mai am un pic de tot până termin materia… și am ajuns aproape de lecțiile finale: Monede și bancnote, leul și euro. Manualul de matematică nu se arată extrem de generos cu imaginile și încercarea mea de a face învățare prin descoperire se cam oprește la limita de 5-10 lei, cu care copiii ar putea veni totuși la școală. Dar manualul are din belșug adunări…

Am stat să caut imagini… nici eu nu am de 200 și 500 lei, de la bancomat am încercat să scot tot salariul, dar mi-a dat numai bancnote de 50 și 100. Dacă cu leul o mai scoți la capăt, distracția cu euro e și mai și. Ce să faci cu o floare…? Adică cu cele câteva bancnote și monezi pe care le am în casă…?

Și vine iar o întrebare minunată… de ce Ministerul nu anticipează aceste probleme? Nu zic să ne furnizeze fizic materialele necesare pentru lecții, ci măcar digital, că doar ne-am obișnuit, pe banii noștri, să învățăm. Mi-ar fi trebuit, de exemplu, câte un specimen din fiecare pentru cele 5-6 grupuri pe care le pot alcătui la clasă. Să caute ei cine/ce este reprezentat pe ele, eventual să le și măsoare, dacă e scara 1:1, să poți face și lecție integrată. Poate chiar și o planșă de colorat, să-și imagineze o monedă și o bancnotă care ar circula în țara în care fiecare dintre ei ar fi rege/regină.

monede_si_bancnote_leul

Ca de obicei, ne descurcăm singuri. Am ajuns, cum era normal, pe site-ul Băncii Naționale a României. Știam că acolo voi găsi cu siguranță descrierile monedelor și bancnotelor în circulație și nu m-am înșelat. Aici aveți toate informațiile. Dacă dați click pe fiecare, și apoi apăsați și pe „Descriere”, cu siguranță aveți ceva nou de citit. Însă… acele imagini pentru analiză de care eu aveam nevoie… nu erau. Ok, fie, trecem mai departe, vedem cum ne descurcăm… facem research acasă, fiecare cu ce găsește, material real.

Apoi vine provocarea euro. Deja eram demoralizată, dar am intrat pe site-ul Băncii Centrale Europene. Când colo… surpriză! Oamenii ăștia chiar s-au gândit că, dacă vrei ca populația să cunoască monedele și bancnotele, trebuie să înveți la școală despre ele, așa cum trebuie. Culmea, au pregătit materiale și prezentări pentru profesori! Când am văzut că sunt disponibile în toate limbile europene… am rămas mască. Nu știu unde aș putea printa afișul, acum când toate sunt închise… dar prezentarea este minunată. Sunt aproape 3 pagini A4 de explicații pe slide-uri despre cum arată și ce semnifică desenele de pe monede și bancnote. Ar fi fost perfectă dacă mergeau și linkurile de detalii, dar oricum e mai mult decât am sperat să găsesc.

Când am tras linie și-am inventariat cu ce mă voi duce la clasă, am ajuns la veșnica întrebare… DE CE la noi nu se poate?? Cât le lua să pregătească materialele necesare într-o lecție? (Aha, am înțeles, e o provocare pentru noi, profesorii, să învățăm să umblăm cu calculatoarele…)

Închei într-un ton pozitiv, ca să o ascult și pe prietena mea (îmi tot spune să caut mai bine partea bună a lucrurilor). Am descoperit pe site-ul BNR trimitere la o aplicație, disponibilă pentru mobile: Leul Românesc, creată chiar de Banca Națională. Nu mai contează că merge doar pe landscape, că nu are butoane de navigare (back) și îl folosești pe cel al telefonului, că are 85MB… are poze cu toate monedele și bancnotele, le poți întoarce, studia, citi informațiile suplimentare pentru detalii. Așa că mi-a mai venit o idee, că tot umblă copiii cu telefoanele la ei! În plus, au și un joculeț. Dacă știi cine se află pe bancnote (așa, după moacă, nu după nume!), primești acces să-ți faci un selfie și să ți-l plasezi pe o bancnotă, pe care o poți apoi salva. Îmi încolți o idee, să dau un bonus pentru cine îmi trimite pe mail bancnota cu mutrița lui, nu de alta, dar la română am făcut emailul, formarea competenței digitale ne omoară încet, și mai avem și lecție nouă despre bani…

Întrebare pentru cititori:

De ce pe spatele bancnotelor euro sunt poduri și ferestre?

Presenter-ul: o unealtă necesară în activitatea la clasă

Din ce în ce mai mult descoperim că tehnologia se integrează, mai mult sau mai puțin, în viața noastră de zi cu zi. Cu ani în urmă, a avea un calculator în sala de clasă părea un lucru irealizabil. Acum, a nu avea proiector în munca la catedră este considerat un handicap.
Totuși, din experiență, am constatat că viața profesorului poate deveni mai ușoară dacă lecția este însoțită de o prezentare bine pregătită, care să urmeze natural momentele lecției. Și, chiar și în acest condiții, este dificil să controlezi în același timp și clasa, și derularea prezentării.
Am experimentat cu un an în urmă folosirea unui presenter, și am decis să folosesc unul. Este exact unealta de care am nevoie în clasă, pentru a putea interacționa cu elevii, plimbându-mă printre rânduri, și, în același timp, să controlez în timp real prezentarea. Cu alte cuvinte, nu este nevoie să alerg din spatele clasei să apăs „NEXT”, este suficient să am un presenter.

Ce este un presenter?

Este un accesoriu pentru video-proiectoare, care se conectează la calculator cu un dispozitiv USB asemănător unui stick. Funcționează asemănător unui mouse wireless, dar nu are un cursor vizibil pe ecran, ci doar butoane, cu diferite funcții. De reținut că nu poate fi folosit ca mouse!
În general, funcțiile sunt aceleași pentru toate modelele, dar în funcție de preț pot avea și altele. Eu am testat un presenter Logitech, mi s-a părut ergonomic și are o rază mai mare de acțiune decât altele pe care le-am folosit (15 metri).

Dintre funcțiile sale:

  •  laser pointer de culoare roșie, pentru a indica anumite zone sau date în prezentare și care înlocuiește clasicul indicator. Aș fi preferat însă raza verde, pentru că aceasta este vizibilă în totalitate ochiului uman, fiind o prelungire a dispozitivului, și îndrumând privirea copilului către zonele de interes.
  •  indicator de baterie – util, mai ales la folosire îndelungată.
  •  butoane înainte-înapoi pentru controlarea prezentării.
  •  buton pentru „ecran negru”, atunci când dorești ca audiența să se concentreze la tine, și nu la imaginea din spate.
  •  buton pentru lansarea prezentării (slide show).

Când l-am folosit prima dată la clasă copiii au fost impresionați. Nu vedeau ce am în mână – este destul de mic, și nu înțelegeau cum se schimbă imaginile, chiar în timp ce eu vorbeam, culmea, cu fața la ei. Apoi le-am explicat și „telecomanda” a devenit brusc preferata lor. L-am folosit și în prezentările din cadru oficial, unde chiar nu îmi imaginez cum aș putea să și vorbesc sălii, și să-mi schimb și slide-urile/elementele din animații/ de pe calculator.

Dacă folosiți în mod curent prezentările, este o investiție ce merită făcută.

Info preț: eMag, evoMag,Cel

Sursă foto: emag.ro

Histria. Muzeu. Cetate. Cartierul de est. Curte cu coloane. Domus.

Ce-aș face dacă aș fi muzeu de istorie…

Din păcate, nu sunt. Dar așa mă apucă o furie când văd lipsa de interes pe care o avem față de educațiile „altfel”, că nu mai știu în ce colț de lume să mă duc să urlu la lună de neputință. Pregătesc pentru anul școlar următor un proiect experimental la istorie, clasa a IV-a, în care vreau să arăt că lucrurile făcute altfel pot avea rezultatele acelea pe care ni le dorim toți, și care încep cu copii zâmbitori, dornici să învețe, și abia așteaptă să ajungă la școală.

Una din componentele lecției de istorie este vizita la muzeu. Ei bine, la noi muzeele sunt făcute „științific” (asta dacă nu sunt închise!). Adică, te duci cu copiii, dar șansa să poți să și aplici efectiv ceva acolo e… mică. Iar cu clasa a IV-a nu mai spun.

Să luăm de exemplu prima temă – izvoarele istorice. O temă de-a dreptul minunată, care deschide incursiunea în trecut, și reprezintă primul pas pe care copiii îi fac pe tărâmul acestei discipline, nestudiată până acum la clasa a IVa (partea de cronologie e subiectul altui articol). Ce se întâmplă la clasă: împărțim repede izvoarele în categorii, facem schema, arătăm niște poze care să ilustreze fiecare categorie, și se cam duce ora, încercând să menținem interesul unor copii plictisiți. Copilul de 10 ani are încă gândirea ancorată în concret. Da, mai are un pas până la următorul stadiu, în care funcționează abstractizarea, generalizarea, dar dacă începem să-i vorbim științific de la această oră… se duc pe apa sâmbetei bunele intenții de a-i deschide apetitul față de această disciplină.

Și nu, nu se va ocupa de asta profesorul de la a V-a, anul următor, căci, dacă vine deja din primar cu ideea preconcepută că istoria e oribilă, și nu-i place, e muncă de Sisif să mai schimbi ceva!

Ce mi-aș dori să pot face? Păi, o vizită la Muzeul Național – în eventualitatea în care mai stă deschis, că oricum expoziția permanentă nu dă semne să mai fie vizitabilă în următorul deceniu (chiar, știți, ne apropiem de momentul în care putem scoate din școală o generație care nu a avut șansa să vadă în original Gânditorul de la Hamangia sau Donariul de bronz de la Biertan!).

Ce aș vrea să găsesc acolo? O expoziție mică, pregătită într-un colț, cum sunt multe în holul de la intrare, care să expună pe înțelesul celor mici tipurile de izvoare:

  • izvoare nescrise
    • unelte, arme, podoabe, vase (și ce Cucuteni avem de arătat!)
    • locuițe, morminte (expoziția „Radiografia unei lumi dispărute” este un exemplu minunat aici, despre cum se pot face lucrurile)
    • machete de cetăți, mai ales cele care apar și în lecturile literare (exemplu: Neamț)
  • izvoare scrise:
    • monede – din diferite epoci, materiale, dimensiuni
    • inscripții – simple, pe care să le poată chiar înțelege
    • documente
    • acte
    • hărți
    • scrieri istorice și literare

Ce mi-aș mai dori? Expoziția să aibă un ghid, sau o prezentare detaliată care să fie furnizată înainte profesorilor însoțitori ai clasei, căci nu toți au pregătire de specialitate, să poată improviza la fața locului. Și vă garantez că în felul acesta veți avea parte de o experiență unică, de o lecție la muzeu așa cum scrie la carte. Care va fi impactul pentru elevi? Vor mai avea probleme în a clasifica izvoarele, ori în a da exemple? Dar nu se poate…

Așa că în proiectul pe care mi l-am propus am luat în calcul misiunea imposibilă, și faptul că a merge la muzeu pentru lecție este exclus. Nu am nevoie să văd tot tezaurul din seif, pentru că nu mi-am propus să fac un tur prin toată istoria României, și nici să bifez pe o listă „făcut lecție la muzeu”. Eu aș vrea piesele aranjate exact ca mai sus!

Histria. Muzeu. Cetate. Cartierul de est. Curte cu coloane. Domus.

Cartierul de est. Curte cu coloane. Domus. Histria

Ce-o să fac… păi probabil o prezentare frumoasă, cu multe-multe poze pe care le-am realizat de-a lungul timpului în scop didactic, la diversele expoziții vizitate. „Radiografia unei lumi dispărute” mi-a furnizat enorm material privind viața comunităților din vechime, turul la cetățile din Dobrogea la fel, și voi completa cu un tur „virtual” al unei cetăți, mai mult ca sigur cetatea Neamț. Puteți găsi AICI lista obiectivelor turistice care oferă tur virtual, mai ales că nu e la îndemâna tuturor vizita la fața locului. Mi-aș dori să am câteva cioburi, ceva, de pe un șantier arheologic, și voi încerca să văd dacă măcar aici pot să obțin ceva de la foștii colegi de facultate care lucrează în domeniu. Se adaugă un mic atac la buget, căci intenționez să trec pe la magazinul MNIR și să achiziționez o statuetă a „Gânditorului de la Hamangia”, nu miniatură, ci la dimensiune reală. Dacă mai rămâne ceva după acest atac, și „Femeia”, să nu se simtă singur.

În schimb, la categoria izvoare scrise, mi-aș fi dorit să le pun, concret, în mână, obiectele. Aș fi vrut să am o replică a primei monede bătute pe teritoriul României, la Histria, în secolul VII î.Ch., o monedă de argint mică cât o unghie. Dar Muzeul B.N.R., care deține acest exponat, nu face și replici, spre vânzare, și nici la monetărie nu poți rezolva nimic. Îmi rămân așadar câteva monede de prin epoca comunistă, vreo două bancnote de după revoluție, și două monede de argint din vremea regalității, una cu Carol I, una cu Mihai I.

La inscripții mi-am propus să confecționez o cărămidă din lut pe care să realizez ștampila unei legiuni romane care a staționat în Dacia. Ar fi extrem de ușor de înțeles, și, eventual, să completez cu două inscripții importante pentru noi: Tabula Traiana, de la Cazanele Dunării, și Donariul de bronz de la Biertan.

Tabula Traiana - Cazanele Dunării

Tabula Traiana – Cazanele Dunării

Pentru documente și acte… n-am decât actele de studii ale părinților. Am căutat, de la bunici am doar certificatele de naștere emise după cel de-al doilea război mondial, nu cele din 1913. Mi-aș dori să pot avea măcar o foaie matricolă din secolul XIX! Am însă fotografii cu un Abecedar realizat manual de un învățător, la 1878, și de-acolo aș vrea să citim câteva propoziții, căci se zugrăvește exact tabloul din satul românesc dunărean la acel moment.

Titlu de abecedar din 1878, realizat manual de învățător. Imagine document. Preluarea interzisă.

Titlu de abecedar din 1878, realizat manual de învățător. Imagine document. Preluarea interzisă.

Hărți – atlasul istoric, reproducere după Tabula Peutingeriană, pe care să și încercăm să o comparăm, în secțiunea dunăreană, cu o hartă reală. Scrieri istorice: Letopisețul lui Grigore Ureche, e drept, retipărit, din care să citim câteva rânduri din portretul lui Ștefan cel Mare.

Aceasta este schița mea de proiect pentru luna septembrie 2016. Mult? Puțin? Ce-ar putea face ministerul? Ar putea să revină la buna practică a pregătirii kiturilor didactice, la prețuri de bun simț, astfel încât școlile să și le permită – de fapt profesorii să și le permită… Cât ar costa un set care să-mi rezolve mie necesarul la această lecție? Dar sunt mai importante manualele virtuale, care nu conțin nici a mia parte din ce-am înșirat eu mai sus, ca necesar… și bunele intenții, alăturate multelor pretenții de a schimba „ceva” în ora de istorie.

Ceva ce să ne facă mândri să spunem că suntem români.


 

Edit:

Pentru că m-am plâns că „n-am”, mi s-a rezolvat problema… în târgul de vechituri de la Vitan, am achiziționat, cu 5 lei, certificatul de naștere (1925) și actul de absolvire a cursului de ucenic tipograf-zețar (1943) pentru Păun Dumitru, bucureștean. Răsfoind cred cutia cu acte a familiei, am găsit și carnetul de membru de partid, și legitimația de membru MAI, deci băiatul a crescut în carieră… doar că nu m-au interesat. Personajul în cauză și-a luat, în 1960, și bacalaureatul, însă pentru aceasta trebuie să ajung la un centru foto, căci am găsit, pe film, fotocopiată, diploma: 8.89 media generală, și ca probă de examen era Istoria R.P.R. și Bazele comunismului, la care are 9.

Ca idee, timbrele fiscale de pe diplome sunt minunate, primul cu Ferdinand, al doilea cu Mihai.

paun.dumitru

Am găsit și monede, de pe la 1900, dar 30 lei bucata încă nu sunt dispusă să sacrific, pe material didactic.

 

Engleza la scoala, sau cum am buchisit limba lui Shakespeare

Nu îmi place să trezesc amintiri amare… iar campania propusă de BlogalInitiative, cel puţin în cazul meu, exact asta a făcut. Nu am vrut să-mi amintesc cum nu am învăţat eu limba engleză. Ca mai toţi din generaţia mea, am început franceza într-a cincea, şi engleza într-a şasea. Am început cu un profesor lung şi deşirat, care cred că nu intrase la facultate şi îi aranjase mama un post la catedră, să ne împărtăseaşcă din bruma lui de cunoştinţe de engleză. La final de an, aveam o idee despre salut, ceva noţiuni de citit şi vocabular cât să numeri pe degetele de la o mână. Generala a continuat în acest ritm, cu suplinitori nepricepuţi, lipsiţi de interes. Am ajuns la liceu cu ceea ce am putut aduna. Ai mei ştiau rusă, nu m-au putut ajuta. La liceu a început coşmarul pentru mine, căci am avut o profesoară foarte exigentă, şi în acelaşi timp foarte creativă. Nu eram singura care nu o suporta, şi care acum regretă că nu ne-a forţaţ mai mult. De ce? Pentru că am recuperat enorm, şi sunt sigură că era loc şi de mai bine. Lecţii interactive, mici piese de teatru puse în scenă în faţa clasei, lectură obligatorie în engleză… pentru mine, pentru colegii mei, era atunci prea mult. Dar ne-a suportat patru ani, şi nu a cedat în faţa încăpăţânării noastre. Nu am iubit-o deloc, dar acum o regret.

Am continuat apoi singură în facultate, unde nu am avut de ales. Majoritatea bibliografiei era în engleză, franceză, italiană… cu germana nu am reuşit să mă împrietenesc niciodată, de aceea nu am avut acces la o sursă importantă de informaţie. Am recuperat la capitolul vocabular, la conversaţie mai greu. Nu mă pot opri… căci nu avem de ales. Trăim într-o lume care merge spre o cunoaştere universală a limbii engleze.

Mă uit şi la copiii din ziua de azi. La şcoală, din păcate, nu fac nimic. Ai mei au la catedră o fetişcană depăsită de situaţie, care nu reuşeşte să controleze, să atragă, să se impună în faţa a 20 de copii de ciclul primar. Îmi vine să plâng de ciudă, pentru că văd cumva prăjina mea din clasa a VIa, la fel de depăşit de situaţie. Se poate şi altfel. Noi am început cu softurile educaţionale de la Edu, cu pachetele de engleză. Toamna trecută am prins la târgul de carte lansarea lui Ziggy şi Zaggy, „Adventures in Englishland”, manualul cu cd editat de Shakespeare School. L-am primit cadou de la ilustratorul manualului, Emanuel Pavel, unul dintre preferaţii mei la capitolul ilustraţie pentru copii (şi mulţumită căruia am două mascote atât de frumoase pe site!). Revenind la momentul lansării manualului, am avut parte de o lecţie demonstrativă, cu cele două mascote de pluş, lecţie la care piticii mei au reacţionat neaşteptat de bine. Metoda propusă se pare că este pe gustul lor, şi puteţi să încercaţi metodele distractive de învăţare prin înscriere la un curs de vară la Shakespeare School. Aveţi detalii aici. Copiii de toate vârstele, cât şi părinţii, pot participa la Clubul de conversaţie cu profesori englez, English over a Cup of Tea, unde îşi îmbunătăţesc pronunţia, capătă fluenţa în exprimare şi nu primesc teme pentru acasa.

Dacă sunteţi curioşi în privinţa manualului, puteţi răsfoi câteva pagini aici. Este disponibil în librăriile online: elefant, librarie, Libris, Cărturești.

Voi cum îi ajutaţi pe cei mici?

 

Manualele digitale si sperantele utilizatorilor

Am păşit grăbit într-un nou mileniu, am luat cu noi tot ce secolul XX ne-a oferit, şi am pus multe speranţe pentru viitor. Tehnica pare în ultimul timp să fie cea care ne prinde şi ne aruncă în vârtejuri ameţitoare, şi de la an la an simt că îmbătrânesc, şi efortul de a ţine pasul este tot mai mare. Acum aproape 15 ani s-a luat hotărârea ca şcoala să se transforme, să ofere copiilor mai mult, mai ”altfel”, şi s-au introdus manualele alternative. Schimbarea am prins-o pe băncile facultăţii, şi entuziasmul de viitor dascăl a primit din tot sufletul această initiativă. Seminariile de metodică erau o plăcere, strategiile noastre de alegere a manualelor, căutarea punctelor forte şi a celor slabe ne transformase în critici visători. Entuziasmul s-a frânt repede. Înainte de a păşi în cancelarie aveam deja în minte toate manualele, ştiam pe care îl vreau, cu care voi lucra… până când realitatea te ucide. Eşti informat scurt şi la obiect că scoala a comandat acum X ani manualul Y, şi că vei lucra după acela, asa cum lucrează toată catedra. Nu vii tu, absolvent visător şi cu fluturaşi în cap să ne spui că nu e ok. Ce dacă manualul A e prea stufos pentru o clasă de real, sau una de economic, sau manualul B este prin de aiureli… asta e situaţia, descurcă-te.

Mă întorc din nou pe băncile facultăţii, unde era cât pe-aci să pic examenul de metodică-oral, pentru că dinozaurul aflat în faţa mea era încă în epoca magnetofoanelor şi diapozitivelor, iar eu îmi argumentasem planul de lecţie cu un biet laptop cu proiector, ca materiale auxiliare. Da, ştiu, îmi veţi spune că e lipsită de respect afirmaţia mea, dar să predai în anul 2000 cursul pe care l-ai scris în anii 70 era pentru mine un chin, mai ales la nivel de mentalitate…

Ceea ce îndrăznea să viseze absolventul de atunci este acum pe cale să devină realitate în câţiva ani: manualele digitale. Ce mi-aş dori eu acum, dacă m-aş întoarce la catedră, de la un astfel de manual?! În primul rând, calitate la nivelul informaţiei. Imagini color, hărţi, animaţii, susţinerea informaţiilor cu documente de arhivă (mai ales filme, acolo unde există). Un manual digital nu se cântăreşte la tipărire, nu se taie pe format, cu număr rentabil de pagini pentru buget. El trebuie să satisfacă atât nevoile profesorului, ca material ajutător, cât şi curiozitatea elevului. Dar mai ales să ofere punctele de plecare atunci când doreşti să aprofundezi. Un profesor foarte drag mie, care din păcate ne-a părasit, ne spunea că nu vrea decât să învăţăm cum să învăţăm şi să găsim ceea ce căutăm. Nu cantitatea de date memorate ne va da un plus, căci de aceea alţii au scris tabele cronologice. Dar degeaba avem unul, dacă nu ştim ce căutăm în el. Este ceea ce admir la copii de azi, care sunt în stare să găsească ceea ce caută. Nu să dai pe google ”Matei Basarb referat”, să iei cu copy/paste orice găseşti, şi să bifezi o temă, ci să cauţi surse multiple, argumente pentru care politica lui a reprezentat un punct de referinţă în istoria Tărilor Române. Poate că visez prea mult, dar aş vedea aceste manuale legate direct de o bibliotecă online pentru elevi, la care să te poţi loga gratuit cu contul creat la primirea manualului. Undeva, la sfârşitul lecţiei, rubrica Vrei să ştii mai multe? Recomandări… şi enumerate 10 articole. Învăţăm toţi despre monarhia în România, ştim anii de domnie ai regilor noştri. Dar nu le-am citit jurnalele, nu i-am văzut în filme de arhivă, nu i-am cunoscut. Iar această barieră poate fi trecută.

Încerc să revin la realitate, şi îmi dau seama că ajung din nou la acel elev de referinţă, care vine la şcoală dornic să înveţe. Care îşi respectă profesorul şi nu compară fişa lui fiscală cu telefonul pe care mama sau tata i l-a dat cadou de ziua lui. Acel elev care nu se gândeşte la ultimele parade de modă, ci la testul de a doua zi. Acel elev pentru care şi eu m-aş întoarce la catedră…

lectia-verde

Gândurile de mai sus au încercat să răspundă la provocarea lansată de BlogalInitiative, cum văd eu viitorul în educaţie. Deocamdată îl văd trist. Cât timp noi, părinţii, considerăm profesorul o marionetă la catedră, ce nu merită respect şi credit, cât timp nu avem pretenţii de la copiii noştri, să respecte acei oameni, nu vom ajunge nicăieri, cu niciun manual de mileniul 3.

Am avut ocazia să răsfoiesc un astfel de manual digital. Îl deschisesem deja pe calculator, şi mi-a ajuns în faţa ochilor şi la Bookfest, când o fetiţă a venit la mine cu un ipad să mi-l prezinte. Am reuşit să văd cu această ocazie aplicaţiile video ale manualului, care nu sunt disponibile în forma pdf. Lecţia verde – Creează-ţi mediul! este primul manual digital realizat în România şi propune un curs ecologic interactiv pentru elevii claselor III-VII (copiii cu vârste cuprinse între 8 şi 13 ani). Se adresează elevilor, profesorilor, dar şi părinţilor, marcând începutul unei noi etape în dezvoltarea mijloacelor educaţionale româneşti. Manualul a fost lansat la iniţiativa Holcim România, dezvoltat cu avizul şi în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, în 2004, iar în 2013 a fost disponibilă şi aplicaţia pentru  iPad.

La nivel de informaţie manualul mi-a plăcut. Însă m-a dezamăgit la nivelul graficii folosite, în totalitate digitală. Nu am zărit fotografii relevante, animaţii, mi se pare aiurea să vorbim despre natură, despre ce încercăm să protejăm, şi să nu vedem realitatea. De ce să protejez apele pentru o balenă vectorizată, sau o pădure tropicală desenată? Educaţia pentru protejarea mediului trebuie să atingă, din punctul meu de vedere, alte puncte sensibile ale sufletului uman. Începând cu acel punct care să spună locul acestui ambalaj nu este pe jos.

Ce v-ati dori voi de la manualele digitale?

Cum sa desenez dinozauri, Editura Teora

Cum sa desenez dinozauri , Editura Teora

Continuăm să învăţăm să desenăm în vacanţă, cu colecţia „Cum să desenez” de la Editura Teora. Am trecut deja de două lecţii, animale marine şi spaţiul cosmic, astăzi Irisuca a ales dinozaurii. Nu că ar fi ea foarte îndrăgostită de dinozauri, dar aventurile lui Picioruş, alături de pasiunea pe care prietenul ei Alex o are pentru giganţii preistorici, i-au deschis şi ei „apetitul”.

Lucrarea îmbină frumos o poveste cu lecţii de desen şi jocuri cu autocolante. Avem astfel parte de aventură alături de Adi, unul dintre cei mai mici dinozauri descoperiţi: un Compsognathus. Mic cât un pui de găină, visează la scară mare, şi vrea să participe la olimpiada dinozaurilor. Alături de el învăţăm să desenăm câteva dintre speciile participante: Apatozaurus, Pterodactil, Sauroposeidon, Ankylosaurus, Mamenchisaurus, Ornithomimus, Stegosaurus, Diplodocus, şi celebrul Tiranozaurus Rex. Acestuia din urmă îi datorează Adi obţinerea medaliei de aur la olimpiadă… căci, dacă nu s-ar fi întâlnit cu el pe traseu, nu s-ar fi speriat atât de rău încât să fugă mai repede decât orice alt concurent… Fiecare pagină de poveste are un element lipsă, ce poate fi completat cu autocolante. De asemenea, elementele care pot fi desenate sunt şi ele prezente pe autocolante, plus o mulţime de floricele şi insecte pentru decor.

Cartea este însoţită de un caiet de desen, prins de ultima copertă, să nu se piardă. Poate fi folosit pe măsură ce cartea este răsfoită, iar filele sale sunt pretiparite, pe metoda „continuă desenul”.

Cum sa desenez dinozauri, Editura Teora

Lucrarea are format mare, 215x275mm, conţine 12 file color, două pagini de autocolante si un caiet de lucru cu 12 file alb-negru.

Şi… iată ce a reuşit Iris să pună pe hârtie cu ajutorul cărţii. Dinozaurul cel mic este copiat, dar cel mare l-a desenat singurică, după model. Fetiţa este ea… călătorie în timp, căci pe hârtie totul este posibil.

Spatiul cosmic

 Biblioteca Năzdrăvanilor

Le puteți găsi aici: Libris (transport gratuit la orice comandă), Librărie.net, elefant.

Din aceeaşi colecţie:

 

Ma joc cu plastilina: Animale domestice (Teora)

Ma joc cu plastilina, Animale domestice, Editura TeoraJocul de mai jos a fost o idee de cadou pentru una din colegele Irisucăi. Din câte am aflat ulterior, cadoul a fost bine primit de copil, ceea ce mă face să îl consider o recomandare utilă celor care sunt în pană de idei când vine vorba de cadouri pentru 5-6 ani. Ştiu că e foarte simplu să iei o păpuşă…. dar are toate şansele să sfârşească ciufulită în lada cu jucării. Sau o maşinuţă, care în vreo câteva zile să fie nevoită să intre în "service".

Un astfel de joc creativ poate fi folosit o lungă perioadă, mereu altfel. Şi este o lecţie de abilităţi practice, utilă oricărui copil.

Despre ce este vorba: o carte cu lecţii de modelaj, însoţită de un kit de modelaj, compus din 16 batoane de plastilină divers colorată, 4 unelte de modelat (cuţitaşe din plastic de diferite forme), o punguţă cu ochişori mobili, şi o planşă din material plastic, imitând decorul unei ferme. Planşa poate fi folosită atât ca protecţie pentru spaţiul de lucru, cât şi ca decor pentru joacă.

Lucrarea include o scurtă lecţie generală de modelaj, apoi sunt detaliate câteva dintre animalele şi păsările domestice: raţă, porc, cocoş, vacă, curcan, găină, oaie, cal, pisică, şoricel, câine, iepuraş.

Ma joc cu plastilina, Animale domestice, Editura Teora

Am oscilat, ce-i drept, între Animale domestice şi perechea ei, Animale din grădină, ambele din seria "Mă joc cu plastilină". Dar oricare dintre ele cred că va fi pe placul copiilor, mai ales ţinând cont că vacanţa este lungă.

Info preţ:

Animale din grădină Animale domestice
Elefant.ro Elefant.ro

Biblioteca Năzdrăvanilor