Jocuri cu zaruri: bacara

M-am apucat de scris acest articol la rugămintea unui prieten pe care tocmai l-am „virusat” cu jocul… și care, după vreo câteva serii de întrebări, mi-a spus că musai trebuie să pun pe hârtie regulile. Jocul este total atipic pe lângă toate cele prezentate pe blog, și, trecând peste partea de „noroc la zar”, putem considera că este un joc matematic și educativ (se exersează din plin număratul din sută-n sută, din 50 în 50, adunări rapide cu sute și mii).

Nu mai țin minte când am jucat prima dată bacara… însă cu siguranță că era la mare. Acolo se desfășoară de ani încoace sesiunea noastră de vară cu zaruri. Chiar dacă gașca s-a spart când am relocat vacanțele pe altă plajă, noi am rămas cu jocul în sânge, virusul gata de răspândit printre victime nevinovate la ceas de seară.

zaruri_dice

Bănuiesc că de Yamms ați auzit, se joacă cu cinci zaruri, și este mult mai cunoscut. Bacara se joacă cu șase zaruri, și, ca simplitate, se compară cu tradiționalele table. Scopul jocului este să ajungi primul fix la 10.000 de puncte. Nu vă panicați, nu se numără punctele de pe zar, se dau valori, în funcție de punctele obținute la o singură aruncare, astfel:

z5 – singur, sau două bucăți, valorează fiecare 50p.

z1 – singur, sau două bucăți, valorează fiecare 100p.

Toate celelalte combinații de zar nu valorează nimic dacă, la o singură aruncare, nu apar cel puțin trei zaruri identice. În acest caz, punctajele sunt următoarele:

z2 z2 z2 – 200p.

z3 z3 z3– 300p,

z4 z4 z4 – 400p.

z5 z5 z5 – 500p.

z6 z6 z6 – 600p.

z1 z1 z1 – 1000p.

Fiecare al patrulea zar identic dublează valoarea, la fel al cincilea și al șaselea, și obținute la o singură aruncare.

Exempluz1 z1 z1  = 1000p; + z1 = 2000p; + z1 = 4000p; + z1 = 8000p.

O serie crescătoare de la 1 la 6 valorează 2500p. și se numește bacara, numai dacă este aruncată dintr-o singură mână.

Exempluz1z2 z3 z4 z5 z6 = 2500p. (bacara)

Notarea punctelor începe separat, pentru fiecare jucător, în momentul în care a reușit să strângă 1000p. dintr-un singur tur. Ai dreptul să arunci zarurile de oricâte ori dorești, cu condiția ca la fiecare mână să existe cel puțin un zar cu valoare, care se păstrează. Dacă sunt mai multe, jucătorul decide câte puncte rămân și câte zaruri aruncă în continuare (încercându-și norocul la „trei de-un fel”). În momentul în care a punctat cu toate șase zarurile, are dreptul să le arunce din nou, pe toate.

La obținerea celor 1000p (sau mai multe), jucătorul „a intrat”, și începe să acumuleze puncte, până la suma de 10.000p, indiferent de valoarea unei mâini. Decizia de a „păstra” punctele se ia în momentul în care a punctat pe o aruncare, înainte de următoarea. Dacă la o mână niciun zar nu punctează, jucătorul pierde toate punctele strânse până atunci și rândul trece mai departe la următorul jucător.

Exemplu:

  • prima aruncare: z1 z1 z2 z5 z6 z6 = 250p. Jucătorul poate păstra z1 z1, adică 200p., și aruncă din nou cu celelalte patru zaruri, cu mai multe șanse pentru o combinație triplă. Dar poate păstra și zarul z5, și atunci are cele 250p. Considerăm a doua variantă, și jucătorul aruncă din nou cu trei zaruri.
  • a doua aruncare: z6 z6 z6 = 600p. Are din prima mână 250p, și în acest moment un total de 850p. A punctat cu toate zarurile, are așadar dreptul să arunce din nou, cu toate șase.
  • a treia aruncare: z5 z2 z2 z6 z6 z3 = 50p. Păstrează zarul de z5, și dă cu celelalte cinci încă o dată. Dacă se oprește aici, anunță „mă opresc” și își trece în clasament 900p. Dar continuă.
  • a patra aruncare: z3 z3 z2 z4 z4  = 0p. În acest moment, pentru jucătorul nostru turul s-a terminat. Nu are niciun zar cu puncte, nu are așadar ce păstra din această mână, pierde cele 900p. acumulate, și jocul merge mai departe, cu următorul participant.

Câștigă jucătorul care ajunge primul la 10.000p, fix. Dacă ultima aruncare aduce un punctaj ce depășește această sumă, punctele se scad și jocul se reia. De exemplu, jucătorul are 9800p. Are nevoie de 200p. pentru a câștiga, dar în loc de două zaruri de 1, sosesc trei, ceea ce înseamnă 1000p. Jucătorul va avea la tura următoare 9800-1000=8800p, și continuă jocul, până când se oprește la 10.000.

În același exemplu, dacă jucătorul a dat două zaruri de 1 și două de 5, nu poate să păstreze două de 5 și să dea încă odată. Când suma dintr-o singură aruncare a depășit pragul de 10.000, se scade imediat și jocul continuă cu următorul participant.

Este un joc care se poate juca cu un număr infinit de jucători, adică cu toată gașca prezentă. Se joacă destul de repede, chiar dacă începe greu – cele 1000p sosesc cu încăpățânare – , iar suspansul este pe măsură, mai ales la final. Se joacă mai rapid ca yamms, unde totuși le mai calculezi un pic, și rămâne jocul nostru preferat de vacanță.

Dacă nu-l știați, sper să-l încercați!

Vis de iarna – a treia etapa a concursului

Săptămâna aceasta rezolvăm ultima temă din cadrul concursului Vis de iarnă, concurs cu premii de la editura Gama. Abia am încheiat a doua etapă, ocazie cu care am aprofundat înţelesurile unor celebre versuri de iarnă, şi le-am pictat în acuarele. Creaţiile sunt disponibile în pagina dedicată concursului

Casute din hartieCasute din hartieCasute din hartie

dreamcatcher

Concursul se desfăşoară în perioada 20 ianuarie – 9 februarie 2014 şi este alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Tema este anunţată luni dimineaţa, şi poate fi realizată şi trimisă până duminică seara. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului. Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite de editura Gama.

A treia probă trebuie finalizată până la data de 9 februarie. Copiii vor realiza un prinzător de vise (dreamcatcher). Mai multe detalii găsiţi în pagina dedicată probei. Copiii care se vor implica în realizarea temelor săptămânale ce vor urma au şansa ca la final să primească un joc Genius, la alegere, dacă se numără printre cei cinci norocoşi extraşi. Despre jocurile-enciclopedie am povestit aici, puteţi citi articolul dedicat să vedeţi despre ce premii este vorba.

Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!

Concursul Vis de iarnă beneficiază de 5 premii oferite de editura Gama, constând în cinci jocuri din seria Genius. Câştigătorii îşi pot alege orice variantă disponibilă în stoc la momentul încheierii concursului.

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.  

Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pot înscrie un singur copil din clasă.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea "Din culisele concursurilor"), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat, care să conţină adresa şi datele de indentificare.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 11 februarie. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile urmăriţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.

Pentru cadrele didactice care doresc să încurajeze participarea copiilor împreună cu părintii la astfel de exerciţii, am pregătit separat un banner al concursului, care poate fi afişat pe blogul grupei/clasei, în cazul în care acesta există. Codul este:

<a href="http://talentedenazdravani.eu/promo.htm" target="_blank" title="Talente de Nazdravani"><img src="http://talentedenazdravani.eu/img/promo/concursuri160x160.gif" alt="Talente de Nazdravani" border="0" title="Talente de Nazdravani" /></a>

Mulţumesc anticipat pentru susţinere şi mult succes tuturor participanţilor!

Vis de iarna, a doua etapa a concursului cu premii de la editura Gama

Săptămâna aceasta rămânem alături de editura Gama, în cadrul unei noi provocări din cadrul concursului Vis de iarnă. Am încheiat prima etapă, am ridicat statui, modelate din plastilină sau alte materiale. Fulg de Nea a fost încântat de operele ce-l lăudau, încât şi-a făcut apariţia la ferestre împreună cu toată familia. Creaţiile sunt disponibile în pagina dedicată concursului

Casute din hartieCasute din hartieCasute din hartie

Concursul se va desfăşura în perioada 20 ianuarie – 9 februarie 2014 şi va fi alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Tema este anunţată luni dimineaţa, şi poate fi realizată şi trimisă până duminică seara. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului. Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite de editura Gama.

A doua probă trebuie finalizată până la data de 2 februarie. Copiii vor realiza un tablou de iarnă. Mai multe detalii găsiţi în pagina dedicată probei. Copiii care se vor implica în realizarea temelor săptămânale ce vor urma au şansa ca la final să primească un joc Genius, la alegere, dacă se numără printre cei cinci norocoşi extraşi. Despre jocurile-enciclopedie am povestit aici, puteţi citi articolul dedicat să vedeţi despre ce premii este vorba.

Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!

Concursul Vis de iarnă beneficiază de 5 premii oferite de editura Gama, constând în cinci jocuri din seria Genius. Câştigătorii îşi pot alege orice variantă disponibilă în stoc la momentul încheierii concursului.

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.  

Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pot înscrie un singur copil din clasă.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea "Din culisele concursurilor"), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat, care să conţină adresa şi datele de indentificare.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 11 februarie. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile următiţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.

Pentru cadrele didactice care doresc să încurajeze participarea copiilor împreună cu părintii la astfel de exerciţii, am pregătit separat un banner al concursului, care poate fi afişat pe blogul grupei/clasei, în cazul în care acesta există. Codul este:

<a href="http://talentedenazdravani.eu/promo.htm" target="_blank" title="Talente de Nazdravani"><img src="http://talentedenazdravani.eu/img/promo/concursuri160x160.gif" alt="Talente de Nazdravani" border="0" title="Talente de Nazdravani" /></a>

Mulţumesc anticipat pentru susţinere şi mult succes tuturor participanţilor!

Vis de iarna, concurs cu premii de la editura Gama

Anul Nou a bătut demult la uşă, i-am deschis cu inima tremurând… oare ce aduce? Ce are în desagă pentru noi? L-am invitat la masă, la un ceai de portocale, şi am început să vorbim. E secretos tânărul, are desaga plină, dar nu dă semne că vrea să o deschidă. A tras un pic de ciucuri, şi a scos cu două degete prima surpriză: primul concurs pentru copii, Vis de iarnă.

Ce-i drept, iarna asta doar visăm… la zăpadă, la ger, la flori de gheaţă în fereastră. Privesc copiii dimineaţa când se apropie de pervaz, dezamăgiţi… nici azi nu a nins! Şi totuşi, în fiecare seară merg la culcare optimişti. Poate mâine. În cele trei săptămâni ce urmează vom visa împreună, dacă nu la iarnă, cel puţin la cele cinci premii oferite de editura Gama. Copiii care se vor implica în realizarea temelor săptămânale ce vor urma au şansa ca la final să primească un joc Genius, la alegere, dacă se numără printre cei cinci norocoşi extraşi. Despre jocurile-enciclopedie am povestit aici, puteţi citi articolul dedicat să vedeţi despre ce premii este vorba.

Concursul se va desfăşura în perioada 20 ianuarie – 9 februarie 2014 şi va fi alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Tema este anunţată luni dimineaţa, şi poate fi realizată şi trimisă până duminică seara. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului. Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite de editura Gama.

Prima probă trebuie finalizată până la data de 26 ianuarie. Copiii vor folosi plastilină pentru a realiza o statuie dedicată unui fulg de nea. Mai multe detalii găsiţi în pagina dedicată probei.

Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!

Concursul Vis de iarnă beneficiază de 5 premii oferite de editura Gama, constând în cinci jocuri din seria Genius. Câştigătorii îşi pot alege orice variantă disponibilă în stoc la momentul încheierii concursului.

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.  

Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pot înscrie un singur copil din clasă.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea "Din culisele concursurilor"), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat, care să conţină adresa şi datele de indentificare.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 11 februarie. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile următiţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.

Pentru cadrele didactice care doresc să încurajeze participarea copiilor împreună cu părintii la astfel de exerciţii, am pregătit separat un banner al concursului, care poate fi afişat pe blogul grupei/clasei, în cazul în care acesta există. Codul este:

<a href="http://talentedenazdravani.eu/promo.htm" target="_blank" title="Talente de Nazdravani"><img src="http://talentedenazdravani.eu/img/promo/concursuri160x160.gif" alt="Talente de Nazdravani" border="0" title="Talente de Nazdravani" /></a>

Mulţumesc anticipat pentru susţinere şi mult succes tuturor participanţilor!

Genius: joc-enciclopedie pentru copii de la editura Gama

Vacanţa aceasta, atât cât am petrecut-o împreună cu copiii, a fost una dedicată jocurilor. Chiar dacă rummy rămâne modul ideal de a „pierde timpul” în familie, mare priză au avut anul acesta jocurile inteligente, cum le spune Andrei. La târgul de carte am văzut prima dată la editura Gama jocurile-enciclopedie, pentru copii de cel puţin clasa I – căci trebuie neapărat să ştie să citească cursiv – din seria Genius. Poate nu devii chiar geniu după câteva runde, dar în mod sigur ai ce învăţa din ele. I l-am arătat pe cel cu Mitologia greacă, zeii şi eroii, căci tot ne chinuim de ceva vreme să aprofundăm Legendele Olimpului. (Dar nu ii plac şi pace. Preferă să citească orice altceva…) Prima lui reacţie când l-a văzut a fost Uite, mami, un joc la care o să mă baţi măr. Ei bine, nu e chiar aşa, căci din toată încrengătura familiilor olimpiace, îmi mai amintesc şi eu în linii mari poveştile…

genius-gama1

De Crăciun a găsit sub brad celelalte variante, şi preferatul lui imediat (bucuros mai ales că scăpa de Zei) a fost cel despre oameni celebri. Recunosc că şi eu sunt depăşită, şi jocul este un mod foarte bun de a reactualiza informaţii demult căzute sub praful timpului. Maniera de joc este aceeaşi pentru toate cele patru formule disponibile în acest moment. Fiecare jucător îşi alege o culoare (ideal este ca la repetarea jocului să schimbi culoarea, sau să o tragi la sorţi), şi primeşte o carte cu informaţii. Pe lângă aceasta, fişa cu întrebări ce-i revine o primeşte oponentul său din stânga. Jocul include o clepsidră, care măsoară timpul avut la dispoziţie pentru a parcurge fişa (3 minute). Dai cu zarul… în funcţie de numărul de puncte şi poziţia pe tabla de joc, vezi ce fişă trebuie să parcurgi. Ai la dispoziţie o clepsidră pentru a citi, apoi răspunzi la întrebarea corespunzătoare de pe fişă… nu ai răspuns corect, tura următoare rămâi la aceeaşi fişă, pentru aprofundare. Jocul este prevăzut şi cu capcane, te aşteaptă un Bonus sau un Impas (cu pedepse mai amuzante pentru ceilalţi participanţi la joc 🙂 decât pentru tine).

genius-gama3

Pentru că tot am pomenit de Oameni faimoşi din lumea-ntreagă, iată cu cine vă puteţi „întâlni”: Cristofor Columb, Fernando Magellan (geografie), Benjamin Franklin, Charles Darwin, Louis Pasteur, Dimitri Mendeleev, Thomas Edison, Marie Curie, Alexander Graham Bell, Albert Einstein, Pitagora, Arhimede, N. Copernic, Galileo Galilei, Isaac Newton (ştiinţă), W. Shakespeare, Lewis Carroll, Jules Verne, Charles Dickens, Miguel de Cervantes, Mark Twain, E. Hemingway, Marcel Proust, Franz Kafka, Platon, Homer, Dante Alighieri, Voltaire, Goethe, H. de Balzac, V. Hugo, F. Dostoievski, Lev Tolstoi, A. Dumas (literatură), Leonardo da Vinci, Michelangelo, Rembrandt, Van Gogh, Claude Monet, P. Picasso, Auguste Rodin, Ludwig van Bethoveen, W.A. Mozart, J.S. Bach, R. Wagner (artă), Th. Jefferson, A. Lincoln, A. Hitler, Iulius Caesar, Cleopatra, Alexandru Macedon, Ginghis Han, Carol cel Mare, Ludovic al XIV-lea, Napoleon, Elisabeta I, Ioana d’Arc, George Washington (istorie).

Paginile dedicate includ portretul, numele complet, locul naşterii, perioada în care a trăit, un citat celebru ce-i aparţine, domeniul de activitate, principalele realizări. Pentru Minuni ale naturii, descrierile includ şi imaginile cu zona/monumentul naturii descris, la fel şi cel despre Animale spectaculoase, cu imaginea vieţuitoarei. De menţionat ca poza reprezintă mai puţin de un sfert din pagina 15x13cm.

Jocurile sunt recomandate de la 8-9 ani, pentru 2-6 copii, şi includ 60 de provocări pe temele stabilite. Le puteţi găsi în librăria editurii Gama, dar şi în librăria elefant (Minuni ale naturii, Mitologie, Animale spectaculoase)

În primăvară seria Genius va continua la editura Gama cu Oameni celebri din România, Invenţii incredibile, Monumente faimoase, Plante uimitoare.

genius-gama2

Geomag – un fel de lego magnetic, pentru copii de toate varstele

geomag

E ceva vreme de când mi s-a pus magnetul pe creier cu biluţele şi beţişoarele Geomag. Dacă nu aţi încercat încă, vă avertizez, magnetul e puternic, prinde repede. Pe scurt, Geomag, în varianta de bază, este compus din biluţe (ca cele de rulmenţi, dar mari) şi beţişoare colorate, cam de 5-7 cm lungime, cu magneţi la capete, sau magnetizate. Aş spune totuşi că sunt magneţi, din moment ce au poli şi se resping destul de bine.

Ce poţi face cu Geomag? Orice structură îţi trece prin cap, sau până îţi trece ceva, poţi folosi modelele incluse. Eu cu setul cel mic din imagine am devenit prieteni la deschiderea ZooperKids, dar microbul e în sânge, şi se extinde. Am ajuns cu el acasă, şi am împărţit un pai la doi copii. Noroc că piesele sunt ambalate frumos, în două cutii de spumă izolatoare, fiecare conţinând 10 bile şi 12 beţişoare. Fiecare şi-a luat cutia, apoi au început negocierile de colaborare, şi în final urletele. Cine era vinovat? Eu! Ce-a fost în capul meu când am cumpărat un set… atât de mic! Eu nu văd că nu ajunge să faci mai nimic? Începi frumuseţe de structură şi te trezeşti fără beţişoare! Aşa că am primit sarcină să dezvolt colecţia, şi pasez şi eu sarcina către doi buni prieteni ai mei, Nicolae şi Crăciun, am auzit că ei stau mai bine la finanţe în sezonul ce urmează. Sper unul din ei să rezolve problema… căci e gravă.

Dar cum orice faptă bună nu rămâne nepedepsită, în excursiile lor internautice, copiii au făcut niţel research pe produs. Uite-aşa au aflat de seturile colorate (eu le dădusem ca idee pe cel albastru, de 140 piese…), cu alte modele de piese pe lângă cele standard, şi stăteau şi se minunau câte se pot face.

Din fericire pentru mine, nu i-a apucat şi febra Lego. Anul acesta rămânem la Geomag. Din nefericire pentru mine, febra a fost contagioasă. M-a prins şi pe mine. Vreau şi eu un set… nu de alta, dar, la fel… m-am apucat de construit, şi e extrem de relaxant. Mi-a adus aminte de bilele acelea chinezeşti, de relaxare, de le ţineai în palmă şi aveau nu ştiu ce efect miraculos. Pun pariu că biluţele astea magnetizate, plus provocarea la adresa neuronilor, are acelaşi efect. Şi, dacă nu ştiaţi ce să-i cereţi moşului… vedeţi mai jos.

Geomag Kids – sunt amuzante, sunt piese pentru modele predefinite, diverse maşinării SF sau structuri. Sunt uşor de realizat după model. Recomandări: elefant.

GEOMAG - Pro Panels 176Geomag Pro Panels – include seturi de la 60 la 176 piese, conţin magneţi, bile de metal, tăbliţe (galben, albastru, rosu, verde – romb, dreptunghi, pentagon, triunghi). Recomandări:  elefant, BestKids

Geomag Pro Metal – conţine seturi de la 40 la 140 de piese. Este varianta clasică, bile argintii, beţişoare albastre. Recomandări: elefant

Geomag Pro Color – conţine seturi de la 66 la 200 piese, cu beţişoare colorate, faţă de versiunea anterioară. Recomandări:  elefant

În încheiere, doar un sfat: dacă nu ştiţi ce cadou să faceţi unui copil, pentru că nu aveţi idee ce anume are deja, sau ce va primi, mergeţi pe jocuri de construcţie (lego, geomag), care niciodată nu vor fi în plus, indiferent de vârstă sau sex. Sau, chiar dacă strică din surpriză, îi puteţi duce un voucher într-un magazin de jucării. Aşa îşi va putea alege oricând un cadou care să-i fie pe plac.

Sequin Art – jocuri creative cu paiete

sequin-art, joc cu paiete

După jocurile cu mărgele, jocurile cu paiete mi se par una din ideile cele mai inspirate de cadou pentru cei mici, dar nu foarte mici. Despre sequin art am aflat cred înainte de Crăciun, când căutam recomandări de jucării, altceva decât clasicele păpuşi şi maşinuţe. Încerc să repet de câte ori pot că o jucărie care ţi-a arătat în 5 minute cam tot ce ştie să facă nu este un instrument de învăţare. Copilul trebuie s-o descopere, să o studieze, să o adapteze propriilor sale planuri. O jucărie nu trebuie să-i umple timpul, trebuie să-l ajute să-şi formeze deprinderi, să exerseze altele deja învăţate.

Aici ar intra jocurile cu paiete, care pun le încercare atenţia, îndemânarea, răbdarea, asocierea de culori. De 1 iunie Iris a primit cadou un astfel de joc, şi la prima vedere am crezut că este versiunea pe care o studiasem eu pe net. Era însă una altfel, n-aş putea să spun dacă mai simplă sau nu. Jocul cuprinde săculeţi cu paiete de diverse culori, şi tablouri de carton pe care acestea trebuie lipite. Se adaugă lipiciul cu grijă pe spaţiul unei culori, apoi se lipesc paietele corespunzătoare, şi se aşează cu ajutorul unui aplicator. Sistemul este mult mai potrivit pentru tablouri cu nisip colorat. Iris s-a cam plâns de aplicator, că nu e de prea mare ajutor, şi a preferat un ac. Rezultatele nu au impresionat-o, şi după câteva încercări, a decretat că mai bine păstrează paietele pentru alte proiecte.

sequin-art, joc cu paiete

Paietele incluse sunt mai mici decât cele din comerţ. Celelalte versiuni de jocuri am văzut că au o altă structură, conţin o bază din polistiren, suport plastifiat negru/pretiparit, cu textura specială, care mie îmi pare catifelată, paiete şi bolduri mici pentru fixare. Aşadar în această variantă paietele sunt adăugate cu mâna, una câte una, pentru a alcătui tabloul. Nu au dimensiuni foarte mari, se învârt în jurul a 20x20cm. Ziua Irisucăi se apropie încet, dar sigur, şi mă gândesc foarte serios la această variantă.

sequin-art-iris

Modelele găsite sunt pentru toate gusturile posibile. Animăluţe de casă, sălbatice, păsări exotice sau de la pol, păcat că nu sunt ceva mai bine reprezentate personajele din desene animate. O ofertă au cei de la Elefant, la raionul de jucării (aici), dar si la Dinoland, cu seturi din alte colecţii.

Aţi testat astfel de produse? Ce părere credeţi că ar avea copiii despre ele? Vi se par periculoase din cauza boldurilor incluse?

sequin-art, joc cu paiete

Concurs pentru parinti: Cui i-e frica de lupul cel rau

Se apropie 1 iunie şi, dacă este ziua copilului, este, indirect, şi ziua părinţilor. Anul acesta avem si o supriză pentru părinţi. Vă invităm la concurs, împreună cu Parentime.

Ce aveţi de făcut:

  • Răspundeţi printr-un comentariu la acest articol, folosind formularul de mai jos, la următoarea întrebare:
    De ce îi este (i-a fost) frică copilului tău şi cum îl ajuţi (l-ai ajutat) să îşi depăşească frica?

Ce câştigaţi:

  • toţi cei care răspund la întrebare primesc o invitaţie gratuită la cursul de interacţiune prin joc.
  • toţi participanţii primesc un discount de 15% la orice curs Parentime.
  • un premiu va fi tras la sorţi şi constă în participarea unui cuplu la cursul de primajutor.

Cursul de interacţiune prin joc se va organiza la sediul Parentime din Bucureşti, seara, de la orele 18:30 sau 19:00, în funcţie de programare, după încheierea concursului.

Durata cursului este de o oră şi jumătate, pe parcursul căreia trainerul Parentime vă povesteşte cum puteţi să ajutaţi copilul să depăşească dificultăţi prin joc. Următoarea jumătate de oră răspunde la întrebări şi abia aşteaptă să afle experienţele proprii legate de joc.
Dintre subiectele abordate sunt:

  • Cum să te joci cu copilul tău astfel încât să construieşti o relaţie mai strânsă cu el
  • Cum să te joci cu copilul tău când este tachinat de copiii din parc, grădiniţa sau şcoală
  • Cum să îl ajuţi prin jocuri de inversare de rol să îşi mărească încrederea în sine şi să se simtă puternic
  • Cum poţi să te joci cu el si să îl ajuţi să îşi depăşească fricile (de monştrii, furtună, animale, mersul la doctor, etc.)
  • Ce poţi să faci când foloseşte cuvinte urâte

Cursul de prim ajutor se desfăşoară la sediul Parentime din Bucureşti, în funcţie de programare. Cuprinde 3 şedinţe, a câte 3 ore fiecare, care se desfăşoară pe parcursul a două săptămâni.

Poate participa la concurs orice părinte interesat, cu un singur răspuns. Răspunsurile multiple (mai multe mesaje de la acelasi utilizator) nu vor fi aprobate. Concursul se desfăşoară în perioada 28 mai-7 iunie, tragerea la sorţi urmând a avea loc în data de 8 iunie.


Edit 7 iunie:
Concursul se prelungeste pana sambata, 9 iunie, iar tragerea la sorti va avea loc duminica, 10 iunie.


Edit 10 iunie:
Castigatorul premiul constand intr-o invitatie la cursul de prim ajutor este nr. 32, Roxana Anastase. Inregistrarea extragerii poate fi vazuta aici.
Toti participantii la concurs vor fi contactati la adresa de mail pusa la dispozitie prin intermediul formularului de comentarii pentru a li se comunica data cursului de interactiune prin joc. De asemenea, folosind mailul de contact primit ulterior puteti valorifica si reducerea de 15% la orice curs organizat de Parentime. Detalii aici.


Carte pentru joc si joaca, Editura All

vALLuntar

Carte pentru joc şi joacă este cea de-a doua lucrare pe care am cerut-o Editurii All, în cadrul campaniei vALLuntar. Prima a fost Vino să cunoşti Uniunea Europeană, la care puteţi comenta dacă nu aţi făcut-o încă. Fiecare comentariu unic la articolele dedicate campaniei valorează trei minute de voluntariat pe care echipa de la All le va realiza într-un centru ales de cei care reuşesc să adune cele mai multe minute.

Am ales din nou o carte pentru copii, deşi poate m-am fi oprit un pic la colecţia „Iubiri de altă dată„, lansată chiar de Dragobete într-o atmosferă foarte faină. Nu vreau să deviez, şi aici veţi găsi mereu recomandări pentru copii. Dacă prima carte am ales-o pentru Andrei, a doua mi-am propus să fie pentru Iris. Nu cunoşteam deloc această colecţie a editurii, am citit un pic despre ea şi am zis să încerc. Cartea este exact ceea ce spream să fie, un intrument foarte amuzant pentru petrecerea a timpului liber şi consumarea chefului de joacă. Momentan sunt patru volume, dedicate câte unui nivel de studiu. Noi l-am ales pe cel de clasa I, deşi mai avem un pic până să punem ghiozdănelul în spate, dar m-am gândit că, dacă nu le va termina anul acesta, sigur anul viitor nu i se vor părea plictisitoare. Asta pentru că nu intenţionez să o presez să lucreze, doar să i-o las la îndemână, atunci când are ea chef de joacă să o deschidă.

Carte pentru joc si joaca, Editura AllVolumul are format aproape a4, cu file mate, nu lucioase, pe care copii pot scrie şi colora cu uşurinţă, mai ales că destul de multe dintre exerciţii presupun astfel de activităţi. Este tipărit color, iar grafica nu este dificilă sau foarte elaborată, ci suficientă scopului pentru care a fost creată. Copilului îi sunt oferite activităţi integrate de abecedar, matematică şi cunoaşterea mediului, cele trei arii din clasa I. Activitatea de învăţare prin joc este organizată pe parcursul a 50 de lecţii, fiecăreia fiindu-i repartizate două pagini şi aproximativ 9-10 exerciţii, în funcţie de spaţiul disponibil.

Seamănă extrem de bine cu almanahurile din copilăria noastră de odinioară, pline de tot felul de jocuri şi exerciţii, lipsesc doar articolele.

Dar ce găsiţi în acest volum: desene de completat, desene după model, exerciţii cu mulţimi şi ordonări de elemente, exerciţii de colorat după legendă, labirinturi de toate tipurile, probleme de aritmetică, teme logice, exerciţii de scriere, şi extrem de multe alte variante utile pentru a exersa deprinderi necesare la nivel de clasa I. „Găseşte diferenţele” au devenit noua pasiune a Irisucăi, a rezolvat unul şi întreba dacă mai sunt şi altele. Bănuiesc că le va rezolva pe toate selectiv.

Aştept cu interes, deocamdată a aşezat-o lângă caietul ei de semne grafice, pe birou.

Carte pentru joc si joaca, Editura All

Carte pentru joc si joaca, Editura All

Acest articol a fost scris în cadrul campaniei vALLuntar iniţiată de Grupul Editorial All. În cadrul campaniei, pentru fiecare articol scris, echipa ALL va lucra 15 minute pentru un centru ales de bloggeri, iar pentru fiecare comentariu referitor la carte şi la campanie se mai adaugă încă 3 minute de voluntariat.

Validarea comentariilor:
Comentariile ce vor primi minute vor fi validate de către un reprezentant al Editurii ALL la un interval de o săptămână şi vor fi făcute publice. Dacă un utilizator a dat mai multe comentarii la postul cu recenzia, se va lua în calcul un singur comentariu. Munca voluntară va fi făcută de o echipă ALL în perioada 26 martie – 8 iunie (cu posibilitate de prelungire în cazul în care numărul de ore este prea mare).

Ţinând cont de cele de mai sus, vă invit să postaţi un comentariu la acest articol. Preferaţi să-i cumpăraţi copilului o astfel de carte, sau revistele cu „cadouri”, traduse pe toate temele posibile, şi cu un minim conţinut educaţional?


Lucrare recomandată de Editura All.

Biblioteca Năzdrăvanilor

<strong>CARTE PENTRU JOC SI JOACA, VOL. I</strong> <strong>CARTE PENTRU JOC SI JOACA, VOL. II</strong> <strong>CARTE PENTRU JOC SI JOACA, VOL. 3</strong> <strong>CARTE PENTRU JOC SI JOACA, VOL. 4</strong>
Volumul I Volumul II Volumul III Volumul IV
În librării:
Libris
eMAG.ro
Elefant.ro
Librarie.net
Libris
eMAG.ro
Elefant.ro
Librarie.net
Libris
eMAG.ro
Elefant.ro

Librarie.net
Libris
eMAG.ro
Elefant.ro
Librarie.net

Joc Planetarium (Clementoni)

Planetarium Clementoni

După vizita din noiembrie la observatorul astronomic şi intensificarea pasiunii de privit stelele, i-am sugerat lui Moş Crăciun să îi facă în acest sens o surpriză lui Andrei. Cum un telescop se potrivea numai copiilor foarte, dar foarte cuminţi, anul acesta moşul i-a adus un mic planetarium. Asamblarea o face un adult, copilul având doar rolul final. De menţionat că este recomandat de la 8 ani.

Planetariumul, în versiunea oferită de Clementoni, prezintă aspecte ale bolţii cereşti nocturne pe întreaga perioadă a anului. Stelele mai importante, precum şi principalele constelaţii sunt localizate pe mica hartă. Instrumentul este prevăzut cu o cupolă de plastic pe care se proiectează astrele cu ajutorul sursei de lumină. Suportul planetariumului are marcate orele zilei, dar şi un calendar circular al anului. Suportul este de asemenea prevăzut cu o deschidere de formă eliptică, ce reprezintă prin proiecţie orizontul ceresc, marcat de punctele cardinale.

Harta conţine astrele care pot fi văzute din emisfera nordică, precum şi numele latin al constelaţiilor. Dintre astre sunt prezentate doar Steaua Nordului, Sirius, şi norul stelar al Pleiadelor.

Din manualul ce însoţeşte instrumentul, aflăm că în emisfera nordică, în centrul domului luminat, se găseşte Steaua Polară. I-am explicat lui Andrei că marinarii foloseau această stea să se orienteze, căci ea avea întotdeauna o poziţie fixă. În jurul ei, neapunând niciodată, se rotesc Carul Mic (ce are în vârful oiştei Steaua Polară), Carul Mare şi constelaţia Casiopeea. Rotind harta, Steaua Polară râmâne în aceeaşi poziţie tot timpul anului.

Dimensiunile nu sunt foarte mari: 15 cm înalţime, si aproximativ 20x20cm la bază. Diametrul hărţii este de 11cm. Am încercat să realizez o fotografie cu o proiecţie cât mai bună, dar nu am reuşit să surprind realitatea. Proiecţia este ok, se citesc foarte bine numele constelaţiilor, deşi recunosc că iniţial am fost dezamăgită de dimensiunile reduse ale bolţii de proiecţie.

Planetarium Clementoni

Info preţ: librarie, eMAG.ro

Alte intrumente asemănătoare:

Jucarii stiintifice National-geographic
National Geographic Star Planetarium Planetariu Planetariu

Alte Jocuri educative