100, 1.000, 1.000.000 de povesti

Aseară am ajuns cu Irisuca la teatru. Invitaţia a fost o surpriză din partea Laurei, căci o câştigase la un concurs organizat de Prwave şi nu mai putea ajunge. Şi aşa eram cam necăjită că nu am reuşit să mergem la nicio piesă în cadrul festivalului 100, 1.000, 1.000.000 de poveşti, şi am ajus fix la festivitatea de premiere şi la piesa de închidere.

Premiul cel mare al festivalului l-a primit piesa "Oameni şi fluturi", a companiei de teatru Passe Partout DP din Bucureşti. Au mai fost premiate, dacă îmi amintesc bine, "Povestea spicului de grâu" – Teatrul Ion Creangă, la categoria 0-3 ani, şi un premiu special al juriului pentru "Prinţul fericit" – Sally Anne Dance Company, Tel Aviv, Israel.

Noi am asistat la "Cărăbuşii". Piesa este recomadată peste 6 ani, si este destul de abstractă pentru vârste mai mici. Nouă ne-a plăcut, căci este muzicală, iar Irisucăi în mod special i-au plăcut secvenţele de dans. Este povestea unui copil care descoperă, într-un vis, vraja muzicii, iniţiat, în lumea ei fascinantă, de câteva personaje fantastice, după un conflict iniţial cu un tată strict şi care nu este de acord cu improvizaţia. Chiar Iris mă întreba de ce e aşa rău, cânta foarte frumos fetiţa, iar el o pune la exerciţii. Iosif Herţea a imaginat o partitură sonoră inedită şi provocatoare, realizată cu instrumente neconvenţionale şi exotice, instrumente de percuţie sau sunete obţinute prin cele mai bizare improvizaţii. Actorii experimentează şi descoperă diverse sonorităţi, ţes o poveste muzicală în paşi de dans, coordonaţi de regizorul Cornel Todea şi maestrul coregraf Păstorel Ionescu.

Am descoperit prima pasiune a fie-mii pentru un actor :). La un moment dat îmi şopteşte… mami, mami, uite-l pe prinţ!!! Era vorba de Oliviu Cristian Bughiu, de data aceasta în rol de soldat. Iris l-a îndrăgit din "Războiul bucatelor", şi ne-am bucurat să îl revedem.


Imaginile sunt preluate de pe www.teatrulioncreanga.ro.

Sambata: Razboiul bucatelor si Maratonul copiilor

Sâmbătă a fost pentru noi o zi plină şi frumoasă. Nu ne-au ieşit chiar toate planurile aşa cum ne-am dorit, dar… în cele din urmă am împărţit atribuţiile. Stabilisem acum ceva vreme că mergem cu copiii la cros, dar mamicadetoatalauda ne-a trimis la teatru. Iris a ales să mergem la „Războiul bucatelor”, la teatrul Ion Creangă, Andrei a ales la cros. Şi aşa dimineaţa am pregătit echipele… şi am plecat.

Spectacolul era în centru, la sala Rapsodia. Înainte de spectacol copiii au avut parte de o surpriză. Un alai de personaje, din toate piesele puse în scenă de teatrul Ion Creangă, au ieşit pe Lipscani, invitând toţi copiii să vadă piesa. A apărut o maimuţă, ce nu-l avea deloc pe „vino-ncoa'”, şi căluţul…  Iris, după ce s-a asigurat că e un om înăuntru, a trecut la joacă. M-am amuzat copios de discuţia pe care Irisuca a avut-o cu Ioana Ginghină, despre… diademe de prinţese. Se tot chinuia să o descrie pe a ei, aflată acasă din păcate. Nu că n-ar purta-o non stop dacă ar avea voie!

Razboiul bucatelor, Teatrul Ion Creanga

Piesa a fost ok. Mi-au plăcut costumele, originale. Îmi pare tare, tare rău că nu am poze, găsiţi câteva aici, pe pagina dedicată spectacolului. Aproape că aş fi spus că piesa este perfectă pentru copii, dacă nu s-ar fi strecurat şi vreo doi „la dracu” prin dialoguri. Oricum, faţă de ce mi-au mai auzit urechile, puteţi merge liniştiţi la spectacol. Este destul de aproape de povestea „Sarea în bucate”, exceptând faptul că prinţesa nu ajunge slujnică, ci paj deghizat. Pauza ne-a prins bine, căci fetele şi-au încărcat un pic bateriile cu răbdare, să vedem şi finalul piesei.

După piesă, am refăcut echipele… şi am aflat ce s-a întâmplat la cros.

Andrei a alergat. Ca orice sportiv, a ajuns la finish. Îi mai trebuie câteva lecţii de actorie, să ne şi convingă… Avem şi finalul real, undeva în prima jumătate, în urma fetelor… motiv de supărare cruntă. Asta e, poate data viitoare. În schimb de data aceasta a fost mult mai interesant şi amuzant pentru copii, faţă de evenimentul din primăvară. Din cât am înţeles, a fost un concurs pe echipe de la lego, apoi toţi copiii au avut voie să se joace. Mascote din plin, de la Raiffainsen sau Scooby, cadouri promoţionale, ba a venit acasă şi cu un autograf de la Gabi Szabo. Îmi pare rău ca nu am fost şi eu acolo, dar… asta e. Data viitoare. Cu siguranţă nu vom rata!

Maratonul Bucurestiului

Maratonul Bucurestiului

Maratonul Bucurestiului

Maratonul Bucurestiului

 

Un copil cu patru parinti, Anda Calugareanu

Nu stiu de ce, dar Anda Călugăreanu mi s-a parut întotdeauna cea mai fermecatoare actriţă pe scena Teatrului Ion Creangă. Iar acum, urmărind o emisiune la TV (ceea ce fac rar, căci în ultimul timp trebuie să te ţină inima şi nervii ca să rămâi pe orbită), am prins un fragment din înregistrarea de mai jos. Mă bucur că am putut s-o ascult în întregime.

Genial mod de a privi lumea prin ochii unui copil. Şi, de multe ori, când eşti mic, nu ai probleme mici…

La Teatrul Ion Creanga: Cenusareasa

Nevoit să accepte o schimbare provizorie a sălii de spectacole, Teatrul Ion Creangă a transformat vechea sală a Cinematografului Gloria, uitată într-un colţ de Bucureşti, în sală de spectacole. Am plecat împreună cu grădiniţa la teatru, puţin cu inima strânsă; de obicei experienţele de acest gen sunt pline de surprize, şi nu toate plăcute.

Aşteptările nu erau foarte înalte, aveam o vagă idee cam cum arată sala. Dar, surpriza a fost să găsim o sală curată, cu scaunele în dispuse în amfiteatru, copiii aveau fiecare locul lui, nu erau înghesuiţi pe o băncuţă. Şi ei au fost surprinşi, că pot sta singurei.

Poate că ceea ce am simţit că lipseşte este gongul şi cortina. Am privit cu neîncredere decorul improvizat, dar, sincer, nu i-am simţit lipsa după începerea spectacolului. Cenusareasa. Actorii au ştiut, cu talent, să atragă atenţia asupra lor şi a costumelor, şi să ignorăm restul detaliilor. Oarecari nelămuriri a stârnit vârsta celor două surori… dar le-am explicat apoi copiilor că, pe lângă faptul că erau rele, erau şi urâte şi nu voia nimeni să se însoare cu ele. Aşa că nu mai erau tinere… Ca Cenuşăreasa. Oricum, felicitări ambelor actriţe, şi în special surorii mijlocii.

A fost foarte apreciat şi îndrăgit Chiţ-Chiţ, după piesă deja copiii îi făceau declaraţii de dragoste… Eu îl iubesc pe Chiţ Chiţ! A fost acel "ceva" ce a dat savoare piesei.

Dar… prinţesele noastre din sală, căci fiecare fetiţă este o mică prinţesă, au privit, cu gura căscată, la propriu, momentul în care a aparut rochia Cenuşăresei, şi, mai apoi, Prinţul. Erau terminate când i-au văzut dansând, şi altceva n-am mai auzit toată ziua, decât că era aşa frumos…. Adevărul este că perechea de actori părea coborâtă din poveste, iar copiii au trăit momentul, chiar dacă au fost la un moment dat dezamăgiţi că toate vrăjile zânei, mai ales cea cu dovleacul, nu au fost vizibile, ci doar imaginare. Pe drum au intrebat şi de ce s-au grăbit, n-au mai stat la nunta din final…

Costume, lumini, şi actori, au reuşit pentru o oră să ne transpună într-o lume mai bună. Unde, sper să citez bine din scenariu, cei buni să fie răsplătiţi, şi nu doar cei proşti, dar şmecheri, să-şi vadă îndeplinite dorinţele.