Mi-am început primăvara „bine” anul acesta. Aveam programată inspecție fix în vinerea în care madam zice-se primar al Capitalei a dat liber școlilor din București. Cât mi-am dorit și eu să ciocnesc liniștită ouă de Paști! N-a fost să fie, căci am reprogramat într-o zi fără superstiții, vineri, 13. Mi-am tot zis că 13 e în familie un număr frecvent: mama stă la numărul 13, bunicul a murit într-o zi de 13, eu am fost 13 la catalog și pot să mai găsesc exemple. Așa că ce atâta agitație că urma ziua de vineri, 13? Dimineața a debutat bine, cu un întors din drum acasă. Mai lipsea o pisică neagră în drum spre stație! Apoi mi-a fost imposibil să stau în pantofi de la cancelarie până în clasă, am schimbat instant cu balerinii de rezervă din dulap. Calculatorul făcea figuri, dar și-a revenit când am pornit laptopul de rezervă. Mă întrebam ce mai putea merge prost…
Colega mea se convinsese că n-am toate planetele aliniate când m-a întrebat, cu o zi înainte, cum mi-am pregătit copiii. „Nu le-am zis nimic!” S-au bulbucat ochi. Dimineață, la prima oră, când mă aștepta și directorul cu încurajări că „o să fie bine, să n-am emoții”, avea ea și pentru mine. „Domnu’ director, nu le-a zis nimic nici copiilor!” Omul – calm, că până la urmă e mai bine, nu-i stresăm inutil…
Adevărul este că am încercat să le spun oarecum. Cu două săptămâni în urmă am avut ședință cu părinții, i-am rugat să-și cumpere șabloane cu cercuri, să verifice penarele, să aibă lipici, creioane colorate, pixuri și creion. Le-am reamintit și în vacanță, pe grup. Miercuri copiii s-au întors din vacanță atât de relaxați, că și-au luat orarul de luni, iar joi după Paști – orarul de marți, că era „a doua zi de școală”. Ce atâta agitație la mine că urma vineri?? Sondajul pe grupul de părinți arăta că vreo 8 și-au cumpărat șabloane, deci minunata mea lecție era pe minus cu 15 instrumente de lucru, obligatorii pentru reușită. Pentru lecția de științe aveau o listă de produse de adus, lucruri „imposibile” precum un burete (nou) de vase, un obiect greu, un arc de pix, o bucată de plastilină, o monedă… hai, poate mingea de ping-pong a fost mai dificil de găsit. Măcar la română și la arte nu ar mai fi avut nevoie de altceva… Mi-am călcat pe inimă și am dat mesaj seara, că totuși, e cald afară, să se țină cont că avem totuși niște culori stabilite pentru vestimentație, și că aș aprecia să nu întârzie nimeni…
La 8 fără 10 mă agitam în clasă ca picătura pe plită, moment în care gașca mea de vrăbiuțe realizează că făceam cam multe drumuri să așez diverse dosare pe masa apărută în plus în clasă și trag concluzia cu o unică voce în cor, cuprinsă de disperare. Doamnaaaaa, avem inspecție???? No, bine, așteptam momentul, am tras aer în piept, am răspuns calm. Și au început… că de ce nu am spus, că uite cum s-au îmbrăcat, că-și făceau temele… Haaa??? Și aici mi-am dat seama că am făcut bine. Oare când o să învățăm că trebuie să ne comportăm corect și atunci când nimeni nu se uită la noi? De ce trebuie să facem lucrurile așa cum trebuie doar când ne văd alții? E prin metrou un poster, nu știu cu cine și de la cine, dar mesajul e „treci pe roșu când nu te vede nimeni?”…
Așa că și-au scos bluzele colorate, au rămas în tricou, un tricou alb cu paiete sclipitoare a venit să mă întrebe dacă e ok… întreb și eu… tu ce crezi? Nu prea… Atunci de ce ai luat-o de dimineață??
Adun copiii în clasă, îi anunț oficial programul special de azi, constat că am 3 absenți. Verific telefonul, niciun sms cum că vreunul lipsește. Așadar, am toate șansele ca ora mea să fie întreruptă de trei ori! Trag iar aer în piept, e doar „vineri, 13”. Sun clopoțelul, pun absențele în catalog și apar și musafirii… Încep relaxat. În vreo 5 minute ajung la momentul critic. V-ați adus șabloanele…? Cine nu are? Luasem 16, să fiu sigură, ar fi ajuns vreo 10, atâția nu aveau. La 23 de copii, înseamnă aproape jumătate din părinți pentru care am vorbit degeaba. Aveau o scuză poate, că nu au fost la ședință (însă știu că, așa cum un elev absent își ia temele, și părintele absent întreabă ce s-a discutat… apoi, anunțasem și copiii de miercuri). Și de parcă nu era destul, se mai și comentează din clasă: ce bine că aveți atâtea, doamna, că nu aveam cum să ne descurcăm! Nuuu maaaai spune… am înghițit în sec, directorul râdea, inspectorul asemenea… se informaseră că au parte de o zi „obișnuită”.
A trecut, a venit prima pauză, am respirat. Am inventariat trusele de științe… Stăteam bine, toate grupurile aveau. Și a fost momentul în care mi-am zis că n-am avut ce face cu mingiile de ping-pong… când au început să cadă de pe bănci! Și în pauză, și când am început ora. Și dacă nu cădea singură, avea grijă cineva să cadă. Știu că vorbeam și îl văd pe unul din copii că o ia încet din pungă… o apropie de margine… măsoară înălțimea… și îmi spuneam în gând… „te rog, te rog, nu-i da drumul!” Telepatia nu merge, așa că în următoarea secundă am văzut mingiuța țopăind veselă pe parchet, cu sunetele aferente. Completa probabil faptul că nu avusese creion, apoi că i-a rupt vârful celui primit…
La ora 10, ne dă voie domnul inspector să alegem ce facem a treia oră, căci nu stă și la a patra. Numai că îmi „dă voie” de față cu copiii, iar eu i-am învățat că decidem democratic. So, prin vot, ce aveți chef, dragi copii, vinerea a treia oră, (când orarul normal nu avea română)… arte sau română? S-a votat pentru arte. Am votat inclusiv dacă punem peștii în acvarii individuale sau facem un acvariu mare cu toți. Pfai, aici mai e mult de lucru, să înveți să te supui și să accepți decizia majorității… Dar dacă mă uit cum acceptă românii asta la alegeri, pare aproape misiune imposibilă!
Și ne-am spart în figuri la ora de arte până la ora 11. A fost de-a dreptul impresionant momentul în care domnul inspector le-a vorbit copiilor, lăudându-i cum n-am făcut-o eu niciodată pentru modul în care s-au comportat. Iar eu deja era terminată când am auzit mesajul. Exact lucrurile pentru care am muncit cel mai mult anul acesta, de când am luat clasa, tocmai acelea au fost lăudate: faptul că nu doar stau în grupuri în clasă, chiar știu să lucreze în grup, și că sunt autonomi. La ultima încă e mult de muncă, însă se vede.
Mi-am demonstrat în primul rând mie că se poate oricând să ai o asemenea zi, că nu e nevoie să stresezi copiii înainte. N-aș ști să spun când am auzit prima dată cuvântul „inspecție” în familie, însă având părinții profesori, am știut mereu ce înseamnă: un moment în care tu arăți ceea ce faci de obicei la clasă, nu acela în care te dai peste cap cu regii, scenarii fantastice, costumații consumatoare de bani. Și cu siguranță nu acel moment pentru care faci repetiție, nu scrii lecția în caiete, ci pe foi, și a doua zi o faci din nou, „să iasă bine”…
Model inspirat din „Figurine din cerculețe de hârtie” – Idei creative, Editura Casa
La finalul orei, nu erau chiar toți peștii gata. Dar cum ei plecau acasă la 12, au avut timp extra să finalizeze colajele. Rămâne să aflu luni de ce n-am găsit pe tablă, așa cum i-am rugat, 21 de peștișori, câți copii erau la școală, ci doar 19…
