Idei creative: Decorarea bradului de Craciun, Editura Casa

Idei creative: Decorarea bradului de Craciun, Editura Casa

Mai rezistaţi o săptămână? Atât mai avem până la Crăciun. Aproape că nu îmi vine să cred că mai e atât de puţin, iar au rămas o sumedenie de lucruri de făcut, idei care nu au apucat să prindă viaţă. Acum tocmai am terminat doi pitici, sau mai bine zis spiriduşi, căci aşa îmi par mie.

Pentru amândoi ideile le-am luat din numărul 57 al colecţiei Idei creative, Decorarea bradului de Crăciun. Materialele necesare sunt beţe de scorţişoară, fetru, bile. Eu am folosit la unul din ei catifea, şi în loc de băţ de scorţişoară un fir de sârmă pluşată îndoit, plus că n-am avut clopoţei aurii şi am pus două pompoane albe. Pentru lipit şi-a făcut treaba minunat pistolul cu silicon fierbinte, mai ales la fetru. Capetele sunt bile prepictate din lemn şi hârtie presată, am preferat să merg la sigur decât să încerc să desenez eu şi să dau greş.

Încă n-am făcut bradul, aşa că mai avem timp să răsfoim cartea. Poftă mi-a făcut Laura, cu îngeraşul ei, dar eu am mers spre pitici. Am mulţi şi în realitate, şi mai aveam nevoie de câţiva 🙂 . Ca de obicei, cartea începe cu prezentarea materialelor şi a tehnicilor de lucru. La capitolul materiale, puteţi folosi aproape orice aveţi la îndemână, iar combinaţiile recomandate sunt alb-argintiu, alb-albastru, argintiu-violet, roşu-auriu, bordo-auriu.

Sunt propuse mai multe variante de decorare a bradului. Prima este dulce, cu turtă dulce. Aş încerca reţeta, dar cum dezastru e eticheta pe care mi-o iau singură în bucătărie, mai bine renunţ. Un brad şi o coroniţă arată însă extrem de apetisant în carte…

Urmează variante clasice: ornamente roşii (inimă şi glob cu buline, glob din şnur de satin – cel de pe copertă, decoraţiune pentru uşă din băţ de scorţişoară de 25cm, pitic cu clopoţei, pitic din scorţişoară), coroniţă cu pitici din conuri de brad, ornamente albe (fundiţe, globuri cu şnur, inimioară de dantelă, îngeraş aromaţi – cu săculeţ de cuişoare, îngeraşi legănaţi, îngeraşi cu clemă), farmec oriental (inimioare portocalii, cosuleţe cu bomboane, ornament pentru masă), în stil modern (ornamente cu globuri, omuleţi de zăpadă), un brad argintiu, brăduţul păsărelelor (săculeţi cu seminţe prinsi pe un suport în formă de brad). Sunt o mulţime de idei, pentru cele 32 de pagini tipărite exemplar, la calitate foto, pe hârtie lucioasă.

Sper că aţi lăsat timp şi pentru ceva de meşterit înainte de sărbători!

Idei creative: Decorarea bradului de Craciun, Editura Casa
Idei creative: Decorarea bradului de Craciun, Editura Casa

Info preţ: Librăria Editurii Casa, Libris.ro, Elefant.ro, AdevarulShop, eMAG.ro

Biblioteca Năzdrăvanilor

PS. Şi pentru că tot vorbeam de pitici… unul la care cântam şi eu pe undeva pe-acolo…

 

Idei creative: Coronite de Craciun, Editura Casa

Idei creative 23: Coronite de Craciun, Editura Casa

Unul din numerele colecţiei Idei creative primite de la Editura Casa, şi pe care nu speram să îl pot adăuga anul acesta pe blog, a fost numărul 23, Coroniţe de Crăciun. L-am răsfoit cu mare drag, şi aproape că eram pe punctul de a mă apuca singură, mai ales când vedeam cum vând florăresele pe post de coroniţă decorată doar trei conuri prinse şi o lumânare.

Însă pentru a decora o coroniţă ai nevoie de o mulţime de materiale. Conuri nu am strâns anul acesta, scorţişoară aveam, fructe uscate pentru decor duceam lipsă, nu mai zic de sârme verzi, ori alte mărunţişuri sclipitoare. ?i ca să improvizez ceva cu globuri, mult sub nivelul prezentat în carte, nu prea aveam dispoziţie… Am avut noroc cu o invitaţie primită de la GoKid pentru un atelier de confecţionat coroniţe, găzduit de Andeli Design, pentru Irisuca. Apucasem noi două să răsfoim cartea, dar nu discutasem pe marginea proiectelor, aşa că am ajuns acolo cam nehotărâte. În plus, materialele avute la dispoziţie erau atât de variate, încât cu greu ne-am putut hotărî. Iris ar fi trebuit să lucreze singură, dar pentru câte mişcări erau necesare cu coroniţa, ea era prea mică. Sârmele i-au dat şi ele bătăi de cap… ?i cel puţin la început a existat riscul ca în loc de coroniţă a bucuriei să iasă o sorcovă, căci Iris voia să pună din toate câteceva. Am convins-o destul de greu că trebuie să repetăm modelul, măcar de trei ori, să urmăm indicaţiile de a combina roşu cu auriu şi albastru cu argintiu (hmm, adică ori fierbinte, ori gheaţă!, şi nu ne-a ieşit, căci am pus mărgele argintii la final). Măcar a fost de acord să nu punem globuri strălucitoare, şi am rămas la globuleţe de lemn, bucheţele de scorţişoară şi mulţi clopoţei.

Am lucrat amândouă mai mult pe mama-mpunge şi eu trag. Fiind o repetiţie de trei, primul element în făceam eu, la al doilea o ajutam, al treilea îl făcea ea. Dar tot se văita că e greu, că bradul înţeapă, că sârmele se răsucesc dificil… În schimb era foarte mândră de rezultat, pe care, ca şi fata babei, l-a obţinut singură.

Idei creative 23: Coronite de Craciun, Editura Casa

Cartea explică şi ea cum se poate realiza o coroniţă, pornind de la 0, nu ca noi, cu coroniţa gata făcută. O găsiţi la aprox. 5 lei pe la florării. Apoi aveţi nevoie de sârme, 0.3mm, 0.6mm, 1mm, de preferinţă verzi, ca să nu se vadă. ?i, în rest, orice vă doriţi să folosiţi pe post de decoraţiuni. Sunt prezentate 13 modele, coroniţe şi aranjamente pentru masă, majoritatea cu lumânări. Pentru lumânări aveţi nevoie de o sârmă mai groasă, care se înfige încinsă în ceară, pentru a nu crăpa lumânarea. Aveţi la dispoziţie 32 de pagini cu idei şi soluţii pentru a avea o decoraţiune unică.

Idei creative 23: Coronite de Craciun, Editura Casa
Info pret: Libraria Editurii Casa, eMAG.ro, BestKids, Elefant.ro
Biblioteca Nazdravanilor

Idei creative: Un Craciun auriu, Editura Casa

Idei Creative 33, Un Craciun auriu, Editura Casa

Mi-am dorit mereu, şi cred că mai e mult până voi reuşi să pun în practică, dar aş vrea să am un brad mare, decorat tot într-o singură culoare. La asta m-am gândit în momentul în care am răsfoit prima dată numărul 33 al colecţiei "Idei Creative", Un Crăciun auriu, de la Editura Casa.

Idei Creative 33, Un Craciun auriu, Editura Casa

Nu ştiu cum ar arăta un brad complet auriu, dacă nu ar fi prea strălucitor pentru gustul meu, dar am admirat modelele propuse în carte. Toate, normal, aurii. Am ales cu greu o sursă de inspiraţie, căci la capitolul auriu nu stau foarte bine cu materialele. Am mers aşadar la cumpărături, am luat puţină panglică, câţiva năsturei şi un îngeraş, pe care l-am pictat cu auriu. Din fericire mai aveam un pic de tempera aurie, trebuie să refac însă stocul de vopsele speciale, căci copiii le mănâncă pe pâine.

Am ales felinarul cu îngeraşi. Dar ştampilă cu îngeraşi nu am avut, deşi praf auriu găsisem. De asemenea, nici hârtie de calc cu steluţe nu am găsit, am rămas la varianta simplă. Ultima piedică, paharul pe care trebuia fixat… nu am avut un pahar perfect cilindric, aşadar am folosit un tub de carton mai mare, pe care l-am decupat cu perforatorul decorativ pentru steluţe, iar mijlocul cu foarfeca.

Cartea prezintă la capitolul tehnici embosarea, aurirea, iar la materiale folia embos, carioca embos, folie aurie, cu adezivi speciali. Proiectele propuse sunt: Pomul de Crăciun, Ambalaje speciale pentru cadouri, Brăduleţ pentru decorat masa, Coroniţă aurie, Ornament pentru uşă, Sărutul angelic (felinarul), Săculeţe aromate, Felicitări, glob auriu, Cizmuliţe de Crăciun, Vraja aromelor (portocale decorate cu scorţişoară şi cuişoare), Plăsuţe pentru cadouri, Pandantive, Faţă de masă, Ghiveci pentru lumânări, ?erveţel. În total, 32 de pagini de idei aurii, şi un insert la mijloc cu modelele pentru stelute, brăduţ, cizmuliţe, şi modelele pentru faţa de masă.

Idei Creative 33, Un Craciun auriu, Editura Casa

Info pret: Librăria Editurii Casa, Libris.ro, Elefant.ro, eMAG.ro, Adevărul Shop.

Biblioteca Năzdrăvanilor

Idei creative: Stelute crosetate, Editura Casa

Idei creative 58: Stelute crosetate, Editura Casa

În pachetul cu minuni de Crăciun pe care tocmai l-am primit era şi numărul 58 al colecţiei Idei creative: Steluţe croşetate. Am jubilat un pic, căci modelele sunt foarte faine, şi m-am gândit cu groază la curăţenia de Crăciun, care în ritmul acesta se tot amână. Ca să mă încurajez, mi-am spus că sărbătorile sunt moment de bucurie, în care îţi petreci timpul făcând lucruri dragi pentru suflet. Aşa că am hotărât că mă simt mai bine croşetând steluţe decât spălând geamuri, şi, cu moralul ridicat, voi şterge apoi geamurile mai cu spor.

Ieri am croşetat steluţele, imediat după ce am dat fuga la mercerie după un bobin alb. Mi-a plăcut întotdeauna să croşetez, mai ales lucruri unicat, căci nu-mi plac deloc modelele repetate. Iar steluţele s-au potrivit de minune. Ca timp de execuţie… jumătate de oră fiecare. La clopoţel a fost mai mult de lucru, cred vreo două ore în total. Când au fost gata, mi-am dat seama că nu mai am apret. Apret spray, că apret praf n-am folosit în viaţa mea. Am sunat-o pe mama, şi îmi dă ea repede reţetă, începea cu Fierbi un litru de apă… ooo, stai binişor, am două stele de apretat! Păi atunci pune o lingură de aracet în apă rece! Bon, am pus aracet de construcţii, că la cel de craft, care se face transparent, ţin prea mult. Am bălăcit steluţele, apoi le-am întins cu ace pe o bucată de polistiren şi le-am lăsat la uscat. Au înţepenit bine (şi mi-am amintit cât uram guleraşele apretate când eram mică), şi au fost gata. Clopoţelul nu l-am apretat, mi s-a părut că stă destul de bine şi aşa, şi nici nu aveam clopoţel de polistiren ca să-l întind la uscat.

Idei creative 58: Stelute crosetate, Editura Casa

Din carte îmi mai face cu ochiul globul, dar mă mai gândesc. Plus celelalte modele. Se adaugă şi Iris, care vrea neapărat s-o învăţ şi pe ea…

Ca de obicei, cartea începe cu prezentarea materialelor şi tehnicilor de lucru. Deşi mă descurc de la bine spre foarte bine cu croşeta, am avut nevoie de aceste pagini ca să înţeleg legenda fiecărui model. Eu am învăţat să croşetez uitându-mă, şi habar n-am cum se numesc toate tipurile de picioruşe pe care ştiu să le fac. Ei bine, am aflat acum…

Cartea include 10 modele de fulgi, eu am făcut "Scânteie" şi "Zori de zi", dar mai sunt Dalia (mai jos in imagine), Margareta, Fulg de nea, Rotiţă mică şi mare, Floare de gheaţă, Steaua Nordului şi Luceafăr. În plus, clopoţelul şi globul (8 cm diametru). În total, 32 de pagini care să dea pomului de Crăciun un plus de originalitate.

Idei creative 58: Stelute crosetate, Editura Casa

Info pret: Librăria Editurii Casa, Elefant.ro, Libris.ro, eMAG.ro

Idei creative 62: Obiecte din rafie, Editura Casa

Idei creative 62, Obiecte din rafie, Editura CasaPrintre apariţiile de vara trecută de la editura Casa a fost şi numărul 62 al colecţiei Idei Creative, număr dedicat obiectelor din rafie. Prima reacţie când am primit cartea a fost că nu… eu aşa ceva nu voi reuşi niciodată. Apoi am vrut să încerc, dar nu am avut cu ce. Rafia parcă intrase în pământ, nu găseam nicăieri. M-am dus chiar într-un magazin de articole hobby, unde s-au uitat la mine ca la urs, nu ştiau ce vreau. Culmea e că aveau cartea la vânzare, le-am arătat, şi s-au uitat la mine de parcă am reinventat roata.

Am luat apoi la puricat magazinele de uz casnic, dar nu am găsit fir de rafie în capitală. Culmea e că la mare, căutând cu totul altceva, dau într-un colţ de magazin de un ghem de rafie! 3 lei, şi vânzătoarea nu ştia de ce jubilez. Mă întorc acasă, mă apuc de citit instrucţiunile, şi parcă mă văd iar în faţa andrelelor de tricotat. N-am suportat niciodată acţiunile repetate la infinit. Iar la rafie exact asta trebuie să faci. Am hotărât că nu am un ac cu ureche suficient de mare ca să bag rafia, am pus cartea în bibliotecă, ghemul la cutie şi proiectul pe hold.

Acum vreo două săptămâni i-am cumpărat Irisucăi două seturi hobby, de făcut colier şi brăţară din fetru. ?i cum toate minunile se înşirau pe panglică, în set era inclus un ditai acul, din plastic, cu ureche lată de 1mm şi lungime de 1,5cm. În momentul acela am ştiut că urmează rafia…

Idei creative 62, Obiecte din rafie, Editura Casa

Azi mi-am făcut curaj, am recitit instrucţiunile, şi m-am apucat de lucru. Pe la jumătate deja mă uitam la ceas, am pus căştile la telefon şi am început să caut pe cineva cu care să stau de vorbă, că altfel nu cred că mai terminam! Vera, tnks! E drept că opera nu e foarte dichisită, e şi albă, nu ca modelele colorate din carte… dar acum am suport pentru cană! Pornitul a fost uşor, încheiatul mai greu (noroc că nu se vede spatele în poză 🙂 ), dar cu siguranţă la noapte visez 1, 2, 3, 4, 5, 6 răsuciri, o buclă, şi din nou 1, 2, 3, 4, 5, 6 răsuciri, o buclă…

Idei creative 62, Obiecte din rafie, Editura Casa

Modelele din carte arată bestial. Normal că eu am ales cel mai simplu lucru de-acolo. Sunt propuse pe lângă suporturile de pahare, cutii pentru bijuterii, suporturi pentru creioane, bomboniere, coşuleţe natur pentru aţe, coşuri mari cu capac, set de coşuri bordo, vaze, ciupercuţe, ouă de Paşte, ornamente pentru Crăciun, fluturaşi.

Dacă aş avea fire colorate, poate aş încerca măcar câteva ouă… dar deocamdată îmi ajunge. Este o reţetă minunată pentru terapie ocupaţională, dar eu am o problemă cu răbdarea, adică e sublimă şi-mi lipseşte cu desăvârşire.

Cartea are 32 pagini la interior, tipărită color pe file groase şi lucioase. O puteţi găsi în Librăria Editurii Casa, ori în librăriile online Libris, Elefant şi eMAG.ro.

Felinar de Halloween

Am tot căutat cu Irisuca o idee pentru tema de săptămâna trecută, aceea de a realiza un dovleac de Halloween. De multe ori când suntem în pană de idei, răsfoim colecţia de Idei creative. E aproape imposibil să nu găsim ceva. Acum nu am găsit un dovleac, am găsit o idee. Papier-mache, numărul 11 al colecţiei. Nu am lucrat niciodată aşa ceva, dar cum Iris e mare fan al emisiunilor "Atacul artei" de pe Disney Junior, am zis să încercăm. Nu am folosit ziare, ca în reţetă, ci şerveţele, să poată fi un felinar portocaliu, mai mult un lampion.

Am umflat un balon, am înmuiat serveţelele în amorsă de perete, şi le-am lipit de balon. S-au uscat, dar nu am fost mulţumite de rezultat. Aşa că am cumpărat o găletuşă de aracet pentru construcţii şi am mai lipit un strat de şerveţele. De data asta s-a întărit. A muncit ceva Iris să-l picteze cu portocaliu, a înghiţit şi o groază de tempera, căci nu am pus deloc apă. A mai stat o zi la uscat, apoi s-a străduit să nu greşească la negru, căci nu prea puteam repara.

Ce-a iesit… iată:

Lampion de HalloweenFelinar de Halloween

Ne-au fost foarte utile şi sfaturile din carte, deşi nu prea ne-am ţinut noi de ele. Ne-am propus în schimb să încercăm, poate ne iese şi nouă ceva. Cartea are 32 de pagini, primele fiind dedicate sfaturilor practice. Apoi sunt propuse modelele: clovn cu bomboane, grădinar, hipopotam, zebră, caracatiţă şi rechin, pisică, purceluş, iepuraş de Paşte, elefant, broască, Moş Crăciun, ospătar.

Idei creative nr. 11: Papier macheIdei creative nr. 11: Papier mache

Info preţ: Librăria Editurii Casa
Librării online: Libris, eMAG, Elefant

Biblioteca Năzdrăvanilor

Idei creative 68: Figurine jucause din linguri de lemn

Idei creative 68: Figurine jucause din linguri de lemn

Dacă tot am vorbit zilele trecute despre apariţiile noi la Editura Casa din vara aceasta, adaug şi nr. 68 din colecţia Idei Creative, Figurine jucause din linguri de lemn. Cu linguri am mai lucrat în trecut, şi am avut chiar şi câteva modele realizate. Din păcate, cele trei de atunci au ajuns la grădiniţă. Chiar dacă au fost puse la panou, copiii tot le-au agăţat şi le-au smotocit.

Acum când am văzut coperta cărţii am avut o senzatie puternică de deja-vu. Cu câteva diferenţe, era buburuza mea! Am scotocit bine-bine prin cutia cu "reciclabile", adică proiecte distruse, din care încercăm să recuperăm ce se mai poate, şi am găsit-o. A fost nevoie de o pereche nouă de ochi şi de antene, i-am adăugat braţe din sârmă pluşată şi mânuţe din lemn, plus o jumătate de ghiveci şi nişte floricele de plastic, şi e gata.

Ce găsiţi în acest număr:

  • Porcuşori rozalii
  • Pitici de grădină
  • Cloşcă
  • Paşte fericit! (iepuraş cu morcov)
  • şoricel în sacul cu bani
  • Suport colorat (info pentru birou)
  • Buburuză
  • Bună dimineaţa! (broscuţă şi răţuşcă)
  • Bine aţi venit! (văcuţă)
  • Aşteptând primăvara (puişor şi iepuraş)
  • Cuier personalizat (din palete de lemn)
  • Surpriza clovnului
  • Pisicuţe Euro

IIdei creative 68: Figurine jucause din linguri de lemn

Ceea ce am găsit nou aici sunt idei cu palete de lemn, acelea drepte, pentru prăjit, cum sunt elementele pentru cuier. Sunt folosite în rest lingurile acestea model nou, nu cele de lemn de pe vremea bunicilor (care de altfel se găsesc din ce în ce mai rar!) În plus, o bună parte din modele presupun prelucrări suplimentare, cu burghie mici ataşate unei maşini de găurit. Astfel pot fi trecute transversal beţişoare, sau prinse mâini ori picioare cu snuruleţe.

Poate fi folosit cam orice material, şi ideal este să aveţi la îndemână şi un pistol de lipit cu silicon. Vopselele acrilice sunt cele mai indicate, iar pentru elemente folosiţi foile gumate.

Primele pagini ale cărţii sunt dedicate materialelor şi uneltelor de lucru şi explică pe înţeles cum se dau găurile şi cum se prelucrează fiecare element.

La mijloc există şi un insert, a3, cu contururile ce trebuie întâi desenate. Sunt incluse inclusiv schemele după care vor fi pictate lingurile.

Idei creative 68: Figurine jucause din linguri de lemn

Lucrarea are 32 de file groase, lucioase, tiparite color, de o calitate foarte bună, în format 165x235mm.

Figurine din linguri de lemn

Info pret: Libraria Editurii Casa, Librarii online: Elefant.

Atelierul de creaţie | Biblioteca Năzdrăvanilor

Idei Creative 66: Decoratiuni quilling inedite

Idei Creative 66: Decoratiuni quilling ineditePrintre apariţiile noi de la Editura Casa vara aceasta este şi nr. 66 din colecţia Idei Creative, Decoratiuni quilling inedite. Aveam şi numărul mai vechi, 38, am crezut iniţial că se repetă, dar nu, este o colecţie cu totul nouă. De când am văzut coperta am ştiut ce voi lucra, mai ales că aveam o cutiuţă rămasă de la unul din ateliere.

Ce găsiţi în acest număr:

  • Coş cu flori
  • Ornament de masă cu margarete
  • Levănţică
  • Coroniţă de flori
  • Suport pentru lumânări
  • Cutie mov cu flori
  • Trandafiri
  • Mandala Triskelion
  • Flori jucăuşe
  • Globuri de zăpadă
  • Glob alb-negru şi card pentru cadouri
  • Cutii albastre cu flori

Idei Creative 66: Decoratiuni quilling inedite

Iris vrea să facă coroniţa. Eu în schimb aş vrea să fac mandala!! Dar încă n-am timp, şi nici suficientă răbdare cred :). Globurile le păstrăm pentru la iarnă. Ah, şi deja mi s-a creat un pitic cu hârtia specială in culorile curcubeului…

Idei Creative 66: Decoratiuni quilling inedite

Lucrarea are 32 de file groase, lucioase, tiparite color, de o calitate foarte bună, în format 165x235mm. Nu lipsesc de la început explicaţiile, materialele, unelte şi paşii de lucru, folosind şi scobitoarea.

Info pret: Libraria Editurii Casa, Librarii online: Libris, BestKids, BookCity, emag, Elefant.

Atelierul de creaţie | Biblioteca Năzdrăvanilor

Idei creative: fantome de Halloween

Idei creative: Ornamente din hârtie si margele termoadezive, Editura Casa

Am prezentat acum ceva vreme numărul 42 al colecţiei Idei Creative, Ornamente din hârtie şi mărgele termoadezive, de la Editura Casa. Coperta pune în evidenţă doar partea a doua a titlului, deşi proiectele propuse din hârtie mi se par de-a dreptul minunate. Am realizat atunci o zebră, folosind o cutie de chibrituri şi hârtie imprimată cu model (sugestii). Dar cea la care mi-a rămas gândul a fost fantoma spiralată, ca decoraţiune de Halloween. Este extrem de simplu de realizat, se poate cu puţină atenţie realiza cu mâna liberă.

Aveţi altfel nevoie de:

  • şablon (modelul recomandat în carte sau improvizaţi, folosind imagini din revistele copiilor)
  • imprimantă pentru hârtia cu model de sezon (am încercat aici să realizez câteva modele printabile)
  • foarfecă

Idei creative: Ornamente din hârtie si margele termoadezive, Editura Casa

Ce am reuşit să facem:

Idei creative: Ornamente din hârtie si margele termoadezive, Editura Casa

Cartea prezintă întâi modalităţile generale de lucru pentru proiectele propuse: flori din hârtie, cu mijloc din mărgele, ornamente suspendate din hârtie de orez, decupate prin rupere, marionete din hârtie, calendarul zilelor de naştere, semne de carte cu mărgele, fantomă, cozoroc amuzant, lampion din hârtie de mătase, rachete, indieni pentru decoraţiuni de aniversări.

Info preţ: Editura Casa; În librării: Libris.ro, Elefant.ro, eMAG.ro

Atelierul de creaţie | Biblioteca Năzdrăvanilor

Idei creative: Figurine si animale origami, Editura Casa

Figurine si animale origami, Idei creative, Editura Casa

Vara aceasta a fost una foarte animată pentru colecţia de "Idei creative", apărută în traducere la editura Casa.

Dintre numerele speciale pentru cei mici face parte şi 67, Figurine şi animale origami. O bună parte dintre modele se pot găsi şi pe net, dar lucrarea este foarte utilă celor mici atunci când lucrează la măsuţă, în grupuri mici, şi nu pot urmări un filmuleţ demonstrativ. Am încercat şi eu să lucrez după film, dar trebuie să pui mereu pauză, să realizezi pasul respectiv, apoi să mergi mai departe. Am încercat şi după carte, şi cred că timpii morţi au fost mai puţini, chiar dacă uneori indicaţiile mi-au dat şi niţică bătaie de cap.

De ce? Păi din vina mea, normal, căci am sărit primele pagini de explicaţii şi legendă. Cartea conţine la început prezentarea principalilor paşi, cu numele cu care ei s-au consacrat deja în arta origami (ceea ce am văzut şi pe câteva tutoriale în engleză, când explicaţiile ajungeau la… acum realizăm o îndoitură de tip munte), urmată de legenda indicaţiilor care apar lângă schemele explicative.

Ce găsiţi în cuprins: bărcuţă cu pânze, răţuşcă, lebădă, cocor în zbor, cocostârc, păun, crap japonez, peştişor, căţel, elefant, broscuţă săltăreaţă, cap de dragon, morişcă, lampion şi jucărie.

Pentru fiecare dintre modele găsiţi atât explicaţii în imagini, cât şi detalii în text.

Figurine si animale origami, Idei creative, Editura Casa

Am stat un pic şi am îndoit. Din păcate nu aveam decât hârtie origami 10×10 cm, şi păunul nu a ieşit chiar cum ar fi trebuit… dar în rest avem o răţuşcă portocalie, un cocostârc roz, un cocor verde şi o lebădă albastră. Cocorul şi lebăda seamănă foarte tare, diferenţa este de două îndoituri suplimentare.

Figurine si animale origami, Idei creative, Editura Casa

Cartea are 32 de pagini, printate pe file grosuţe şi lucioase. 

Info preţ: Editura Casa. Librării: LibrisElefant.

Biblioteca Năzdrăvanilor