hora | Talente de Năzdrăvani

Serile din această vară au devenit parcă mai altfel cu ajutorul unei vecine, pianiste. Slavă domnului că nu e începătoare, să învețe „Melc, melc” și să mă omoare! Este destul de bună și se ambiționează să interpreteze fără greșeală. Am căutat să aflu ce partitură o chinuia, știu cum se aude prin ploaie, noaptea în liniște sau ziua, când pici de cald. Încă exersează la ea, dar știu că o să fiu tare tristă când frigul o să ne oblige să închidem ferestrele…

La ea (deși nu o cunosc) m-am gândit prima dată când Bufnița Nemi a bătut la poartă cu seria nouă de „Povești din Pădurea Muzicală”. Cristina Andone, autoarea poveștilor, le-a reeditat într-un format mai mare și mai atrăgător la editura Nemi. Seara s-a lăsat încet peste paginile din „Enescu și hora razelor de soare”, cu pianul vecinei pe fundal. Volumul, marcat „Ediție centenară”, este o trecere în revistă, pe scurt, prin intermediul cuvintelor și al imaginilor, a ceea ce ne definește ca români, pornind de la faptul că Enescu a fost martor al făuririi României Mari, în urmă cu 100 de ani. Bine văzut la Palatul Regal, favorit al reginei Elisabeta, el a îndulcit ororile frontului din Primul Război Mondial cu arcușul.

Din cuprins fac parte următoarele povestiri și povești:

Să-l cunoaștem pe Enescu
Cuibușor de muzică
Povestea unui pui de soare (ciocârlia), completată cu două pagini cu păsări cântătoare de pe plaiurile mioritice, pentru cultura generală a copiilor
Cele două dulapuri cu note muzicale
Învârtită cu nucă, o rețetă ruptă din soare de ciocârlia Lia (pare foarte simplă pentru anti-talente ca mine!)
Școala muzicală a iezilor talentați (Enescu, ca profesor)
Cântarul lui Gheorghiță pentru fructe și note muzicale
O poveste scrisă cu acul
Prințesa iubită din orașul amorțit
Dor de doină
Jocuri și exerciții – de colorat, completat sau rezolvat.
Despre George Enescu

Motivele populare, pe ceramică sau veșminte, ori cele culese din folclorul popular, se împletesc plăcut cu povestea și istoria, fără să deranjeze deloc. Am ghicit printre personaje și pe cele din viața reală a compozitorului, cum este prințesa Maruca. Însă dintre toate poveștile, cel mai mult mi-a plăcut Dor de doină, pentru că niciun moment nu am realizat, până la final, legătura cu realitatea, iar deznodământul m-a luat pe nepregătite.

Volumul nu mai este însoțit de cd, așa cum au fost primele publicate ale Cristinei Andone, însă compensează din plin cu o listă de recomandări muzicale pe care le găsiți cu ușurință dacă vă doriți. Mai jos câteva dintre celebrele compoziții ale lui Enescu, pe care orice român ar trebui să le recunoască. Vă recomand însă cartea, să urmăriți și creațiile populare care l-au inspirat.

Publicat în an centenar, volumul cred că poate fi un punct de plecare pentru activități în programul „școala altfel”, dacă l-ați programat în această toamnă. Dar și altfel, dacă copiii citesc pe rând, fiecare altă poveste, o prezintă colegilor, eventual inspirați de colecțiile din carte, să realizeze la rândul lor postere despre embleme ale spațiului românesc.

Cu o grafică deosebită, coperte cartonate, file groase, lucioase, un singur cusur aș găsi volumelor. Textul, redactat cu caractere mari (este recomandată de la 6 ani), cu spațiere suficientă, nu are alineate. A fost destul de derutant pentru mine să citesc în această formă, dar trebuie să testez pe câțiva copii să văd dacă ei observă.

Volumele – până acum Enescu, Vivaldi și Bach – sunt disponibile la librăria Nemira, chiar în pachet promoțional la data acestui articol, dar și în alte librării precum: libris, cartepedia, elefant, carturesti, librarie.net, eMag.

Istoria… acel „ceva” ce face parte din noi fără să vrem. Chiar dacă unii dintre noi consideră că trecutul nu are de-a face cu prezentul, că într-o Europă unită nu mai contează de unde vii, cred că trebuie să păstrăm măcar respectul pentru efortul şi sacrificiul înaintaşilor noştri.

Şi cred că un copil are nevoie să ştie cine sunt dacii, cine sunt romanii, şi care au fost marii noştri voievozi. Şi, între evenimentele despre care trebuie să afle, se află la loc de cinste actul de la 24 ianuarie 1859, poate cel mai curajos din istoria românilor, când liderii au avut curajul de a pune înainte de orice interes particular interesul naţiunii noastre. Poate că este lecţia pe care mulţi dintre cei astăzi în viaţă au uitat-o.

Ţinând cont de toate acestea, i-am provocat pe Năzdrăvani săptămâna aceasta la realizarea unui decupaj pe tema unirii. Probabil la grădiniţă vor învăţa cu această ocazie Hora unirii. Tema săptămânii cere ca, din hârtie, să fie realizată o horă, iar băieţii şi fetele să fie îmbrăcaţi în costume naţionale.

Cum se poate realiza: luaţi o coală de hârtie albă, şi îndoiţi-o pe lung, apoi tăiaţi de-a lungul îndoiturii. Realizaţi un evantai, cu lăţimea aproximativă de trei centimetri, dacă doriţi o horă numai de fete sau băieţi, sau cinci centimetri, dacă doriţi o horă mixtă. Desenează apoi pe una dintre părţi modelul după care vei decupa.

Pliază evantaiul şi decupează cu grijă.

Pentru realizarea şablonului se desenează pe muchia evantaiului jumătate din figurină. Pentru a obţine figurine înlănţuite, este obligatoriu ca figurina să se termine pe muchia cealaltă, iar decupajul să nu fie complet, pentru a se păstra muchia îndoită, zona în care figurinele vor fi înlănţuite.

Desfă apoi omuleţii. Este posibil să obţii în margini „jumătăţi”. Acelea le poţi îndepărta cu foarfeca. Apoi, cu ajutorul cariocilor sau creioanelor colorate, „îmbracă” omuleţii. Fetele cu băsmăluţă sau flori în păr, ie, fotă, băieţii cu ie, ilic şi iţari.

Apoi să „dăm mâna cu mână” şi să realizăm propria noastră horă!