Până acum o lună, oricine putea fi profesor, oricine putea da sfaturi, oricine putea să bage mâinile în buzunar până la cot și să-i arunce profesorului că „nu pare să știe prea multă carte”. Și… ne-a lovit pandemia. Ne-a luat pe nepregătite (dar deja pentru neprevăzut ne-au antrenat mult autoritățile) și ne-am trezit că am fi avut nevoie de toate acele competențe pe care le trâmbițăm de aproape un deceniu.

Cum ar fi fost dacă era deja formată competența digitală și cea de comunicare într-o limbă străină?
Nu-i așa că nu-ți mai prindeai urechile în fața calculatorului când te dai de ceasul morții să trimiți temele copiilor? Eeee, ce bine ar fi fost!

Ghinionul școlii de acasă e că profesorii (aceia câți au ales să își facă treaba în continuare) trebuie să delege atribuții. Și nu e că delegi supravegherea copiilor, nuuu, trebuie să delegi secvențe de lecție pentru care tu ți-ai tocit coatele vreo trei sau chiar cinci ani pe băncile facultății, dacă nu cumva ai și liceul pedagogic și se mai adaugă niște ani în plus. Dacă, să spunem, ți-a luat cinci ani să te transformi și să devii un om capabil (cel puțin teoretic) să îi învețe pe alții, acum trebuie – pocnind din degete – să îi înveți pe părinți cum să devină măcar asistenți la clasă. Peste noapte, trebuie să îi scoți din ou direct fluturi!

Am crezut că doar la noi e problema aceasta, căci na, sistemul educațional e pe butuci, toată lumea se pricepe din afara școlii și nimeni nu știe ce face. Dar am vorbit cu prieteni din afară, cu copii mici, la clasele primare. Ei mi-au spus că se confruntă fix cu aceleași probleme ca părinți, dar și profesorii lor se zbat la fel ca ai noștri, copleșiți de avalanșa de indicații pe care trebuie să le dea.

Vorbesc și cu prietenii din țară, care nu mai știu cum să umple timpul petrecut în casă. Care timp!? Căci, de o săptămână, n-am avut timp să deschid niciuna dintre cărțile de pe noptieră. Pregătirea lecțiilor durează de 10 ori mai mult. Nu numai că pregătesc materialul (ori îl creez, ori îl scanez, filmez, editez etc.), dar apoi trebuie să scriu pentru fiecare activitate, detaliat, pas cu pas, cum se desfășoară. Cu cât copilul este mai mic, cu atât este mai dificil de lucrat. Și dacă să scrii proiecte de lecție era un coșmar, ceea ce facem acum este – în engleză sună mai bine – living hell.

Eram sigură că nu ne vom întoarce la școală, așa că am urmat un sfat practic. Uneori suntem prea săraci ca să ne permitem lucruri ieftine. Nu am vrut să improvizez în materie de lecții pe net și scurta experiență de a da de lucru pe grupul de facebook al clasei a fost exact imboldul necesar pentru a ieși din zona de confort și a face lucrurile cum trebuie. Știam de ceva ani de Google Classroom, mi-ar fi plăcut la nebunie să intrăm din prima așa, dar… cum să convingi oameni care nu știu/nu pot/nu vor/dați voi altă variantă să facă un efort să învețe lucruri noi de care nu consideră că au nevoie? Nu poți. Așa că am rămas la prima variantă decentă de comunicare. (Whatsapp e cea mai proastă, de departe!)

Totuși, nu am avut probleme cu a da/explica temele, însă când a venit vorba de feedback, de a contoriza cumva temele, de a întocmi un raport (eram sigură că ni se va cere și azi chiar am dat prima informare), deja am constatat că îmi lua extrem de mult timp să fac muncă de secretar. Așa că m-am apucat să setez consola de la google, G Suite for Education.

Google Classroom

Ca să fie clar, am experimentat de trei ori învățatul online ca participant la curs. Aveam idee cum e în banca virtuală, însă acum, când m-am ambiționat să stau și la o catedră online, m-am simțit ca atunci când cobori în beci și dai cu capul de grindă. Te ia cu amețeală rău de tot. Am văzut steluțe, am aplicat soluția fifty-fifty (alege ce-ți trebuie) și sună un prieten, căci am și eu limite, iar lucrurile au început să se miște. Am folosit domeniul web al site-ului, dar ideal ar fi ca școala, dacă are un domeniu propriu, să seteze consola pentru toți profesorii. Apoi sarcina ta de profesor virtual la clasă e ceva mai simplă. Poți activa o clasă și de pe contul personal, dar nu recomand, căci sunt limitate opțiunile de interacțiune.

Câteva dintre lucrurile pe care le-am învățat „de trei zile-ncoace“:

• Pot organiza clasa pe discipline (Topics, Subiecte) și la fiecare dintre acestea pot să adaug teme.
• Lecțiile pot fi publicate imediat sau pot fi programate. Așa pot aranja frumos orarul pe o săptămână și sper ca săptămâna viitoare să îmi iasă mai bine.
• Temele se predau de către elevi individual și un plus pe care nu l-am văzut inițial, sunt doar între mine și familie/copil, nu vede toată clasa ce face copilul tău. Pe grupul de facebook erau toate vizibile. Pe de-o parte regret, căci recomandările de lucru erau citite de toți cei care se poticneau în același loc, pe de alta, unii se simt mult mai confortabil în privat și au început să trimită temele.
• Există mai multe tipuri de teme, în funcție de ce ai nevoie. Mâine încerc primul „test“ (de fapt o lecție sub formă de întrebări pentru copii), mai mult cu răspunsuri deschise decât cu puncte acordate. Cum de ceva ani mă joc cu Google Forms, nu mi se pare complicat. A fost nouă doar setarea pentru acordarea punctajului și introducerea răspunsurilor corecte, la care încă am de studiat.
• Fișierele puse la dispoziție pot fi și linkuri, trimiteri pe youtube, dar poți crea și fișiere în Google Drive, iar elevii, la rândul lor, să cloneze și să rezolve provocarea.
• Verificarea temelor mi s-a părut complicată, însă am descoperit că, dacă o fac direct de pe catalog, merge mult mai repede. Văd dacă cineva a urcat tema, o deschid, o verific, dau punctele (chiar dacă e clasa pregătitoare, dau un număr de puncte în funcție de dificultate) și văd apoi automat, centralizat, cine și cam cum stă cu lucrul.

Celebrele „conferințe“

Da, normal că am încercat și întâlniri video, dar e halucinant și cumplit de obositor cu copii mici.

Părți bune:

• Copiii au fost atât de emoționați prima dată când s-au revăzut că am stat jumătate de oră să ne salutăm și să ne facem cu mâna.
• S-a lăsat cu lacrimi, cu declarații, au uitat ce voiau să spună…
• Dacă proiectez ceva (share screen), văd toți foarte clar, nu ca ce se zărește cu proiectorul de la clasă.
• Chiar aveau nevoie de aceste momente!

Părți mai puțin bune:

• Este aproape imposibil să le explici cum e cu liniștea. Nu știu de ce mă agit atât, nu îmi ieșea nici la clasă, dar… cum zice fiimea, cine te oprește să le tai microfonul? Păcat că nu merge și la școală… Sunt însă optimistă, căci săptămâna viitoare trebuie să predau litere noi așa cum nu ne-a învățat nimeni niciodată! Dacă deja ați încercat, vă rog, orice sfat e binevenit!
• Când manevrez o prezentare, pierd din vedere fețele lor. Aici cred că o rezolv, voi atașa laptopului încă un monitor. Pe unul rulez prezentarea, pe unul mă uit la conferință.
• Toți vor să vorbească. Noroc cu memoria vocilor, îmi dau seama cine deschide gura și fără să văd.

Sugestii:

• Am stabilit că ridicăm mâna. Data trecută am realizat că nu îi pot vedea pe toți, așa că azi le-am spus să scrie un V pe chat dacă vor să vorbească. Când ne-am luptat cu litera V și am căutat-o în jur, ei au descoperit că, atunci când ridică două degete se formează un V de la vreau (să) vorbesc. Rezultatul a fost bun, pentru că așa am avut o listă clară de luări de cuvânt. Probleme au avut cei care au intrat de pe telefon.
• Pentru că m-am gândit totuși la o ordine, le-am pregătit propoziții scurte de citit care începeau cu numele lor. Îți vezi numele – e rândul tău să citești. A mers și nu prea, căci erau și absenți, am redistribuit rolurile. Dar e o idee, să pregătesc sarcinile de lucru și să scriu numele copilului.

Dincolo de toată această agitație, profesorii au ridicat mănușa provocării. S-au adaptat, citesc, participă la webinarii ajutătoare pe net. Inspectoratul se mișcă și el, deși abia miercurea viitoare e o conferință despre Google Classroom, când probabil deja voi fi dibuit multe chichițe. Rămân însă lucruri pe care nu le vor putea rezolva: copiii care sunt privați de o șansă pentru că părinții lor decid să nu se implice sau sunt pur și simplu depășiți și copiii care, deși și-ar dori, nu au cu ce, tehnic vorbind.