Rama foto decorativa: cadou pentru mama

Acum mulţi ani, era o adevărată surpriză pentru mama să primească de 8 martie o poză cu piticul ei. Încă o ţin minte pe cea alb-negru, făcută în clasa a patra, cu două pampoane, căzute de la locul lor (deh, dadea bine pe vremuri să ai bentiţă cu pampoane), cravata de pionier bătută de vânt şi guleraşul sucit de la uniformă. Poezia siropoasă de lângă, şi ghioceii aferenţi, au reprezentat "felicitarea" mea pentru mama, de 8 martie.

Obiceiul se poarta încă, prin grădiniţe şi şcoli umblă tot felul de fotografi, care, în schimbul unui comision (amortizat în preţ), realizează cu mai mult sau mai puţin talent montaje cu personajele Disney, în jurul căpşorului puţin speriat…

Dar, dacă tot vrei să-i faci mamei o surpriză foto, poţi opta pentru o ramă din carton, decorată de tine. Sunt sigură că se va bucura nespus.

Materiale necesare pentru rama foto A5:

  • un carton A4, decorativ, şi suficient de gros pentru a sta în picioare (se găsesc la librărie, cu diverse texturi şi culori)
  • hârtie glasată
  • lipici, glitter
  • carton colorat
  • o scobitoare
  • foarfeci decorative
  • o fotografie

Am construit un şablon pentru o ramă foto cu două feţe. Primul model este unul folosind hârtie răsucită . Am tăiat benzi subţiri, de 5mm, pentru frunze şi mijlocul florii. Se foloseşte cu succes un cutter şi o riglă, pe un suport de lemn (care să poată fi distrus fără regrete). Apoi, pentru petalele florilor, benzi de diverse mărimi. Se răsucesc pe o scobitoare… şi se lipesc la final.

Rama foto din carton decorata cu flori din hartie glasata

Cele două feţe ale felicitării se lipesc pe toată muchia de sus, aproximativ un centimetru. Apoi în partea de jos se decupează şi se îmbină. Pentru marginile ramei se pot folosi foarfeci decorative.

Se lipeşte fotografia, decupată în formă de inimioară, cerc, sau orice altă variantă, după dorinţă. Apoi se aşează floricelele pe margine şi se adaugă glitter.

Rama foto din carton decorata cu flori din hartie glasata

A doua faţă a felicitării este realizată cu floricele din hârtie glasată. Se taie pagina din şablon, şi se lipesc floricelele pe spatele unei coli glasate roşii, steluţele pe una galbenă, şi frunzuliţele pe una verde. Apoi se decupează. Se îndoaie petalele, şi se lipesc pe ramă. Se decupează şi steluţele, şi se lipesc în mijloc. Apoi frunzuliţele, şi la final se decorează cu glitter. Ideală este o hârtie glasată lucioasă, nu mată.

Rama foto din carton decorata cu flori din hartie glasata

Bine-nţeles, se poate realiza o ramă cu o singură faţă, nu este obligatorie decorarea ambelor.

Atelierul de creaţie

Vulpe. Colaj geometric

În căutare de soluţie pentru un mărţişor, am găsit ajutor la grădi. Domnişoara educatoare a fost foarte drăguţă şi ne-a ajutat cu un model de colaj geometric, o vulpiţă.

Model de colaj geometric. Vulpe.

Pentru confecţionare nu e nevoie decât de

  • o foarfecă
  • şabloane cu forme geometrice (sau multă îndemânare)
  • hârtie glasată
  • lipici.

Apoi doar urmaţi modelul.

Pentru un tablou deosebit, puteţi ca mai întâi să creaţi, cu acuarele, un decor de pădure. Lăsaţi la uscat şi la final lipiţi vulpiţa în poiană.

Model de colaj geometric. Vulpe in padure.

Atelierul de creaţie

Felicitare de Dragobete

În sfârşit, credeam că nu mai apuc ziua în care piticii mei să lucreze cu drag pentru probele Năzdrăvanilor. Cea de săptămâna aceasta solicita realizarea unei felicitări de Dragobete. M-am chinuit eu să le explic cum că trebuie realizată pentru cineva la care ţii… şi… au ales! Iris pe prietenul ei imaginar, Peter Pan, care de Dragobete merită o atenţie deosebită [!], iar Andrei, pe Daria, prietena lui de la grădiniţă.

Am profitat de ocazie să le explic o varianta nouă de felicitări.

Pe hârtie glasată am decupat o inimioară. Apoi am decupat una din carton, şi le-am suprapus. Cu un perforator, am dat găurele pe margine. Şi aici s-a încheiat contribuţia mea la felicitarea Irisucăi, dedicată, cu toată seriozitatea, lui Peter Pan. Ticălosul ăsta mic m-a dat la o parte de pe scaun, să stea lângă pitic şi să-şi dea cu părerea apropo de cum şi ce anume trebuie lipit pe felicitare… Astfel, şi-a dorit să fie cu Ariel. De ce? Pentru că lui Peter îi plac sirenele! Ca o paranteză, vrea şi ea să devină sirenă, şi aşteaptă să-i crească coadă. Încă n-am reuşit să-i explic că Ariel se chinuia să devină om… şi ea ar trebuie să fie fericită că are picioare.

Inimioara din carton, colaj

Ok, a lipit tot ce-a găsit abţipild cu micuţa sirenă. Gata, altele cu ea nu mai avem. Apoi, glitter. Cât mai mult glitter, de toate culorile. Ar mânca glitter pe pâine dacă ar putea. Struţul din ea, cu ochii după sclipici. Tot aşteptând să se usuce gliterul, ca să poată pune ştampiluţe cu zâne (doar lui Peter îi plac şi zânele, nu?), a dat cu ochii de mărţişoarele făcute de mine… Vreau şi ei fluturaşi! Încă mai aveam sacoşica de carton de pe care am decupat, aşa că şi-a ales câţiva fluturi, pe care m-am chinuit să-i decupez cât mai bine, căci cartonul ăla nu se lăsa cu una cu două.

Felicitare de dragobete, colaj din carton

Pe Andrei l-am lăsat întâi să aleagă ce vrea să facă. Întâi, el nu a vrut fundal roz, a vrut roşu. Pentru că inimioarele de dragoste sunt roşii! Cu chiu cu vai a cioplit pe linie. Cam aşa se cheamă stilul lui de decupat, noroc că nu devia mai mult de 2-3mm, pe stânga sau pe dreapta, şi nu se vede finisajul la poză (în schimb se vede la inimioarele mici, care nu se suprapun perfect :D). Dar a văzut-o pe-a Irisucăi, cu panglicuţă pe margine, şi a vrut şi el să facă la fel. Aşa că i-am dat găurele, şi s-a apucat să pună pănglicuţa. Chin. Iris a prins din două mişcări, Andrei era la jumătate şi încă nu prinsese cu totul smecheria de împins panglica. Dar până la urmă a reuşit.

A urmat partea a doua, realizat fereastra şi mesajul. Dacă era după el, în mijloc acolo era ditai declaraţia. Citez: Te iubesc, Daria, vreau să ne căsătorim. Aşa că-mi dau şi eu cu părerea, că nu e bine să şochezi fetele aşa, din prima cu declaraţii categorice. Oricum, povestea cu Daria e cea mai de durată de până acum… Şi cum cerinţa de la concurs spunea că trebuie să găsească un motiv "special", l-a găsit. În schimb, e prima dată când nu-şi dorea să termine mai repede colajul. Mai lipea puţin… Dar oare îi place?!… Hai să mai pun piţin sclipici… şi nişte zâne, fetelor le place. Aproape terminase… Mami, îmi dai şi mie nişte fluturaşi? Să iasă mai frumos! Într-un final s-a declarat mulţumit. Şi s-a oprit. Iată ce-a ieşit.

Felicitare de dragobete, colaj din carton

Martisoare confectionate din hartie

Vrei să confecţionezi mărţişoare şi nu ştii de unde să începi. Iată o idee: ascute întâi cu grijă creioanele colorate din penar, în aşa fel încât să menţii întreagă banda de lemn tăiată cu ascuţitoarea.

Ascutitura de creion

Materiale necesare:

  • carton pentru suport
  • hârtie creponată
  • hârtie glasată
  • aracet, lipici lichid (transparent)
  • lipici glitter (cu sclipici)
  • foarfeci decorative
  • carioci, şampiluţe

Confecţionează apoi suportul pentru mărţişor. Poţi proceda ca aici, sau poţi, pe un carton, să lipeşti o coală de hârtie glasată.

Suport. Martisoare confectionate din hartie creponata

Întinde aracet cu o pensulă pe partea care nu conţine culoare. Lipeşte cu grijă o rozetă din ascuţitură de creion pe suportul confecţionat. Dacă se rupe, potriveşte cu grijă bucăţile rămase.

.

Modelele de mărţişoare care vor rezulta sunt trei tipuri de floricele.

 

Floricele din hârtie mototolită.

Ai nevoie de hârtie creponată, pentru a realiza mici mototoale de hârtie. Dacă nu ai mai realizat aşa ceva, aruncă un ochi aici.

Martisoare confectionate din hartie creponata

Taie o fâşie de hârtie creponată (aprox. 1cm lăţime) pentru codiţă, şi răsuceşte-o între degete pentru a semăna cu un fir de aţă. Din ea vei tăia cu ajutorul unei foarfece.

Martisoare confectionate din hartie creponata

Din mototoalele de hârtie realizează o floricică. Lipeşte şi codiţa cu lipici transparent, nu cu aracet. Apoi, taie două dreptunghiuri mici de hârtie creponată. Umezeşte-ţi degetele şi răsuceşte marginile pentru a le da forma unor frunzuliţe. Lipeşte-le tot cu lipici transparent.

Martisoare confectionate din hartie creponata

Martisoare confectionate din hartie creponata

La final, poţi folosi glitter pentru decorarea marginilor.

Martisoare confectionate din hartie creponata

Floricele din hârtie glasată

Pentru acest model ai nevoie de hârtie glasată. Decupează petale (aproximativ 10, sau chiar mai multe), de 1cm lungime.

Martisoare confectionate din hartie creponata

Lipeşte în mijloc un mototol de hârtie creponată, dar adaugă mult mai mult lipici decât este nevoie, în aşa fel încât să poţi lipi şi petalele. Suprapune-le cu grijă, pentru un efect cât mai plăcut.

Martisoare confectionate din hartie creponata

Pentru codiţă, foloseşte acelaşi sistem ca mai sus, dintr-un fir "tors" din hârtie creponată. Pentru decor, poţi folosi glitter. Este recomandabil să adaugi în jurul mijlocului, pentru a masca excedentul de aracet.

Martisoare confectionate din hartie creponata

 

Floricele din fire de hârtie glasată

Dacă ai exersat deja primul model, atunci firele răsucite din hârtie glasată îţi sunt familiare. Adaugă lipici în mijlocul rozetei. Lucrează cu grijă, iar dacă aracetul atinge alte zone, şterge-l cu un beţişor de bumbac. Realizează bucle şi, cu ajutorul unui creion, apasă-le să se lipească bine. Repeta operaţiunea de căte ori consideri necesar.

Martisoare confectionate din hartie creponata

La final, adaugă în mijloc un mototol de hârtie creponată. Codiţa o poţi realiza dintr-un fir verde, sau, dacă ai la îndemână, glitter verde.

Martisoare confectionate din hartie creponata

Mărţişoarele sunt gata.

O primăvară cât mai frumoasă!

Alte mărţişoare

Martisoare confectionate din hartie creponata

Dacă ai găsit prin casă hârtie creponată, dar nu ai idei cum să confecţionezi cu ajutorul ei mărţişoare, iată câteva idei. Normal, în funcţie de îndemânare şi talent rezultatele pot fi diferite…

Materiale necesare:

  • carton pentru suport
  • hârtie creponată
  • hârtie glasată
  • aracet, lipici lichid (transparent)
  • lipici glitter (cu sclipici)
  • foarfeci decorative
  • acetofan pentru buclele de protecţie
  • o papiotă
  • carioci, şampiluţe

Pentru început, lipeşte pe un carton subţire hârtie creponată, în funcţie de ce fundal vrei pentru mărţişoare. Ai grijă cu aracetul, daca fundalul este închis, pot apare pete albe.Şi lasă-l la uscat sub presă, altfel cartonul se va curba. După ce se usucă, taie cu ajutorul unor foarfeci decorative cartonaşe de dimensiuni diferite, pătrate sau dreptunghiuri, după inspiraţie.

Suport. Martisoare confectionate din hartie creponata

Cea mai simplă variantă de mărţişor este cea care foloseşte imagini deja imprimate. De pe o hârtie de ambalaj, de exemplu, poţi decupa un fluturaş. Îndoi aripile de-o parte şi de cealaltă a toracelui acestuia. Partea centrală va fi unsă cu aracet şi lipită cu grijă, iar aripile uşor ridicate vor crea impresia de bătăi. Va fi mai greu de ambalat, dar poţi crea o buclă de acetofan pentru a-l proteja. Bine-nţeles, poţi crea propriul tău fluturaş, şi să-l decorezi cu mărgele.

Martisoare confectionate din hartie creponata. Fluturas.

A doua variantă propusă este un papucel… cred că, dacă ar fi să aşez în ordinea preferinţelor mărţişoarele din copilărie pe primul loc ar fi mărţişoare de sticlă (animale) şi papucei de orice tip. EI, nu mi-a ieşit mie un papucel clasic, cu vârful uşor întors, a ieşit mai mult un şlap modern. Dar nu este greu de realizat.

Din hârtie glasată decupează suportul papucelului şi partea de deasupra. Dreptunghiul se va îndoi pe muchiile scurte aproximativ 2mm. Ceea ce rămâne trebuie să fie mai lată decât "talpa" papucelului. Decorează apoi cele două părţi. Poţi folosi carioci-ştampile, sau proporiul talent. Dacă ai la îndemână foarfeci decorative, nu ezita să le foloseşti. Lipeşte cu grijă cele două aripioare îndoile, pe talpa pantofului.

Martisoare confectionate din hartie creponata. Papucel

Când papucelul este gata, adaugă aracet pe toată talpa şi lipeşte-l pe suportul deja confecţionat. Foloseşte glitter pentru a decora papucelul, apoi realizează din acetofan o bandă de porotecţie.

Martisoare confectionate din hartie creponata. Papucel

A treia variantă este mai dificilă, ai nevoie de puţin mai multă îndemânare: o glastră cu maci.

Pentru a realiza florile, taie pătrăţele mici de hărtie creponată, de aproximativ 2x2cm. Suprapune două pătrate, apoi leagă-le împreună, ca şi cum ai realiza o fundiţă. Îndoaie apoi fundiţa şi preseaz-o cu degetele. Înnoadă firele, şi taie-le.

Martisoare confectionate din hartie creponata. Maci

Martisoare confectionate din hartie creponata

Din hârtie glasată decupează o glastră. Lipeşte-o pe suport împreună cu florile de mac.

Martisoare confectionate din hartie creponata. Maci

Foloseşte glitter verde pentru a desena codiţele florilor, apoi auriu sau orice altă culoare pentru a decora glastra. Poţi folosi şi carioci pentru decor.

Martisoare confectionate din hartie creponata. Maci

Mărţişoarele sunt gata.

O primăvară cât mai frumoasă!

Alte mărţişoare

Marte, Marte, martisor…

Anul trecut ne-am chinuit, la cei trei anişori, respectiv cinci şi jumătate să facem mărţişoare. Pentru că îndemânarea nu era la nivelul optim, am ales să facem colaje din hârtie glasată.

Cu chef mai puţin sau mai mult, am început să facem pentru bunici şi mătuşi.

Materiale necesare:

  • carton, pentru suport;
  • hârtie creponată, pentru decorarea suportului
  • hârtie glasată pentru decupaj
  • optional, ceva mărgele şi fire de aţă
  • lipici, de preferat lipici lichid, transparent
  • foarfeci decorative

Pentru început, se lipeşte hârtia glasată peste carton. După ce se usucă bine, se taie pătrăţele, romburi, dreptunghiuri, cercuri, după preferinţele artistului. Dacă nu s-a uscat bine lipiciul, marginile se vor desface (a se vede mai jos, vorbeşte Stan-Păţitul). Foarfecile decorative sunt minunate la această etapă, pentru a franjura cu uşurinţă.

Pentru decor, numai imaginaţia şi foarfeca pot da o mână de ajutor. Dacă copilul este prea mic, cum s-a întâmplat la noi, poate fi ajutat cu decupajul, iar el doar să le lipească. Sau poate fi lăsat singur, surprizele vor fi pe măsură.

La final, câteva snuruleţe de mărţişor de la mercerie vor decora opera. Şi normal, plicuri, pentru expedierea lor către destinatari… Care vor aprecia cu această ocazie nu numai gestul, ci şi efortul depus pentru realizarea lui.

Anul acesta nu ştiu încă ce vom crea, dar sigur ne vom îndeletnici cu fabricarea mărţişoarelor în ultima săptămână a lui februarie. Şi, normal, le vom adăuga coleţiei.

Mărţişoarele Irisucăi:

Martisoare, colaje din hartie glasata

Martisoare, colaje din hartie glasata

Martisoare, colaje din hartie glasata
Căţeluş, nu pisică.

Martisoare, colaje din hartie glasata

Martisoare, colaje din hartie glasata

Martisoare, colaje din hartie glasata

Martisoare, colaje din hartie glasata

Mărţişoarele lui Andrei:

Martisoare, colaje din hartie glasata

Martisoare, colaje din hartie glasata

Martisoare, colaje din hartie glasata

Martisoare, colaje din hartie glasata

Mărţişoare confecţionate din hârtie creponată | Alte modele la Atelierul de creatie

Inger, ornament din hartie pentru Pomul de Craciun

"Mami, Vârful!!"

Daaa, acesta a fost strigătul disperat pe care l-am auzit pe când despachetam globurile. Se pare că am fost un pic neatenţi, şi nu am împachetat cu grijă cel mai important element al pomului de iarnă.

Bradul era în suport, globurile aşteptau, iar noi nu mai aveam ce să punem în vârf.

"Hai să facem o steluţă !!"

"Ba nu, un îngeraş!"

Îngeraş să fie, dacă aşa este cererea. Am căutat repede pe net o pereche elegantă de aripi, i-am dat print şi m-am apucat de treabă.

Ingeras, ornament pentru pomul de Craciun

Ingeras, ornament pentru pomul de Craciun

Din hârtie albă am decupat capul. Două cercuri. Am decupat încă unul galben, mai măricel, pe care l-am lipit între cele două. E un inger, are aură, nu?

Rochiţa îngerasului. Dintr-o coală A4, am tăiat una din laturi. Din ochi, bine-nţeles.

Ingeras, ornament pentru pomul de Craciun

Ingeras, ornament pentru pomul de Craciun

Apoi am întins lipici pe marginea laterală, am răsucit şi am lipit cornetul.

Ingeras, ornament pentru pomul de Craciun

Partea de jos am rotunjit-o cu ajutorul unei foarfeci decorative, iar vârful l-am tăiat.

Ingeras, ornament pentru pomul de Craciun

Am lipit apoi cornetul intre cele două buline decupate pentru cap, am realizat ochii şi gura din hârtie glasată. Dacă ai la îndemână un perforator, este foarte bun pentru a rotunji doi ochi.

Ingeras, ornament pentru pomul de Craciun

Ingeras, ornament pentru pomul de Craciun

Am pregătit cele două aripi. Adevărate aripi de înger.

Ingeras, ornament pentru pomul de Craciun

Şi le-am lipit cu grijă…

Ingeras, ornament pentru pomul de Craciun

Şi pentru că aşa alb şi simplu nu l-au plăcut copiii, l-am decorat cu lipici scipitor…

Ingeras, ornament pentru pomul de Craciun

Acum brăduţul nostru este complet decorat! Îl aşteaptă pe Moşul, cu cadourile 🙂

 

Cum confectionam un om de zapada

Nimic mai plăcut iarna decât să confecţionezi un om de zăpadă. Şi dacă nu-l poţi face din zăpadă autentică, cel mai simplu este să-l faci din plastilină. De multe ori nu ai însă suficientă plastilină albă. Iată câteva trucuri pentru a confecţiona un om mare de zăpadă.

Să ne oprim întâi la plastilină. Caută prin lada de jucării 3 mingiuţe mici, sunt sigură că ai câteva. Acoperă mingiuţele cu un stat subţire de plastilină. Vei folosi mult mai puţină decât dacă ai realiza o bilă întreagă. Suprapune apoi mingiuţele, adaugă năsturei din plastilină neagră, ochi şi un morcov. Realizează şi o pălărioară şi omuleţul tău este gata.

Dar iată o variantă mai interesantă. Cum să confecţionezi din vată un om de zăpadă.

Ai nevoie de: vată (în funcţie de cât de mare vrei să fie omul de zăpadă), aracet (nu alt tip de lipici!), o ceşcuţă cu apă, hârtie glasată pentru pălărie, acuarele şi pensulă, bandă adezivă, o rămurică.

Împarte vata în trei grămăjoare: una mică, una mijlocie şi una mare. Din ele vei face viitorii bulgări ce alcătuiesc omul de zăpadă.

Adaugă linguriţa de aracet în ceşcuţa cu apă şi amestecă bine. Umezeşte-ţi mâinile şi începi şi modelează bulgăraşii. Ai grijă să nu umezeşti bulgăraşul de vată decât la suprafaţă, şi adaugă apă în palme cât ai nevoie. Rotunjeşte-l între mâini până capătă formă. Procedează apoi identic cu ceilalţi bulgăraşi. Când sunt gata, lipeşte-i între ei cu aracet şi lasă omul de zăpadă să se usuce.

Om de zapada confectionat din vata/bumbac

Între timp, poţi confecţiona pălărioara. Îţi propun ca model un coif de vrăjitoare. Decupează cu ajutorul unui bănuţ un cerc din hârtie glasată. Acesta va fi borul pălăriei. Pentru coif, ai nevoie de o treime sau un sfert de cerc. Răsuceşte-l pe deget, ca şi cum ai face un degetar, şi adaugă puţină bandă adezivă pentru a-l lipi. Crestează apoi cu o forfecuţă, ca în imaginea de mai jos, şi creează mici aripioare pentru lipit. Adaugă foarte puţin aracet, apoi lipeşte coiful în mijlocul bulinei decupate.

Palarie de vrajitoare

Om de zapada confectionat din vata/bumbac

După ce omul de zăpadă s-a uscat, lipeşte-i pălăria cu puţin aracet. Pictează apoi cu mare grijă nasturii, ochii şi guriţa. Lipeşte apoi cu puţin aracet rămurica, pe post de mătură.

Om de zapada confectionat din vata/bumbac

Felicitări! Tocmai ai confecţionat primul om de zăpadă al acestei ierni! Mi-ar face mare plăcere să-mi arăţi omul tău de zăpadă.

Omuleţi de zăpadă din plastilină | Atelierul de creaţie

La multi ani, Andrei si Andree!

La mulţi ani! Este urarea sinceră pentru toţi Andreii şi Andreele care ne urmăresc!

Şi, pentru că este o zi cu totul specială, avem pentru ei un cadou, un ursuleţ.

Ursulet, colaj din buline

Colajul a fost realizat din buline de hârtie glasată, iar marginea din hârtie creponată. Pentru realizarea lui s-au folosit buline de diferite mărimi, de culori diferite.

Gaşca de Năzdrăvani a realizat însă o mulţime de felicitări, pentru Sfinţii sărbătoriţi astăzi. Vă invităm să le admiraţi.