Mali, fetita noastra

Daa… de azi mai am o fetiţa! Hamsteriţa noastră şi-a luat în primire căsuţa de dimineaţă. Şi… o cheamă Mali. Este rezultatul a două ore de certuri şi lupte. Dar am rămas fermă pe poziţie, şi fiecare a ales o silabă. Iris pentru că e prima sărbătorită, Andrei al doilea.

Copiii nu mai aveau răbdare, şi, s-o spunem pe-aia dreaptă, nici eu. De o lună cautăm, ne documentăm, Iris deja făcea AMR până la ziua ei şi îmi reamintea că nu a sosit cadoul, aşa că, gata, m-am trezit cu noaptea în cap, am dus copilul la grădi şi am plecat la Mihnea, să o iau pe Mali. O alesem doar din poze, şi abia aşteptam s-o văd. I-am cunoscut şi părinţii :), şi am luat-o de lângă frăţiorii ei. Era singura portocalie, şi nouă ne-a plăcut tare tare mult. Pe metrou a fost foarte agitată, aşa că mi-am făcut curaj şi am ţinut mâna în cutie. S-a încălzit, s-a linişit şi a adormit. Am adus-o acasă şi i-am dat drumul în cuşcă. S-a îngropat repede în talaş, apoi a scos capul şi a explorat cuşca. Pe roată nu s-a suit, în schimb mare succes a avut cartonul de la hârtia igienică.

A venit Andrei de la şcoală… a aruncat ghiozdanul şi a năvălit lângă cuşcă. Mali abia adormise, dar ţi-ai găsit… a vrut musai s-o vadă. El, care de obicei nu pune mâna pe animale, a reuşit s-o atingă. Cu chiu cu vai a stat să i se urce pe mână. După-amiază i-am construit din cuburi un castel-labirint.

Iris a stat la grădi ca pe jar. Cum am intrat în clasă a sărit de la măsuţă: A venit? A venit? Aproape că a alergat acasă, s-o vadă, s-o atingă. S-au dus pe apa sâmbetei zilele de instructaj, cum o lăsăm în cuşcă să se obişnuiască… ţi-ai găsit. Noroc cu castelul de cuburi, că putem să ne jucăm cu ea. Îi construim labirinturi noi. I-am lăsat la îndemână câteva alune şi seminţe, şi am avut plăcerea să o vedem ronţăind. Iris cred că nu se mai ridică de lângă ea… E aşa micuţă!!

A urcat pe roată, şi era cam derutată… în schimb Iris, lângă ea, "alerga" să-i arate mişcarea…

Va împlini două luni chiar de ziua Irisucăi. Şi eu trebuie să mă pregătesc de două torturi…

Mali, hamsterul nostruMali, hamsterul nostruMali, hamsterul nostru

PS: Normal, Mali ne-a lăsat şi două amintiri mici în timpul jocului. Mamiii, a făcut kk!! Şi? E hamsterul meu? S-au conformat copii, au luat hârtie igienică, au dus kk la toaletă. Probabil curăţenia în cuşca pe mine pică, dar măcar la joacă se descurcă ei.

Cum iti poate intoarce un hamster viata cu susul in jos

Mai stecor uneori pe blog si postări din categoria personale. Încerc să nu o fac des, căci nu aceasta e tema aici, dar de data aceasta nu ma pot abţine…

Orice copil îşi doreşte un animal de casă. Mi-am dorit şi eu la acel moment, tare, tare mult! Am avut trei porumbei, un hamster, un pui de vrabie, dar nu am avut susţinerea părinţilor. Aşa că prea mult timp nu am avut parte de ei. Vrăbiuţa era rănită, a murit sărmana. Ce am învăţat atunci e că un copil, dacă vrea, poate fi responsabil şi poate avea grijă de un animal.

Acum ceva ani buni mi-am dorit o iguană. Deja găsisem de unde să o adopt, numai că… nu locuiam singură. Iar pasajul „Iguana atinge la maturitate 1,5m fără coadă” mi-a băgat colocatarul în sperieţi.

Am ajuns şi în rolul de „mamă fără suflet”, care nu înţelege dorinţa copiilor… De ceva vreme se dezbate în casă problema unui animal. Eu şi fii-mea avem o înclinaţie spre reptile, aşa că nu mă miră că, după ce a văzut „O poveste încâlcită” tot ce şi-a mai putut dori a fost un cameleon. Ah, şi ce aş mai vrea şi eu!! Dar am tot citit, şi am ajuns la concluzia că este mult prea greu de îngrijit, şi accesoriile nu sunt ieftine deloc. Ca o paranteză, citind despre cameleoni, găsim noi două ceva despre iguane, cum că o baie în cadă le duce în culmea fericirii. Mami, aş putea să fac baie cu ea!! Îţi dai seama ce frumos?? Ooo da, numai eu am zâmbit când mi-am imaginat scena! Restul auditoriului a avut o grimasă…

Şi am tăiat cameleonul de pe listă. Am hotărât să caut o variantă la care accesoriile să nu mă ducă la faliment, şi nici vietatea să nu coste foarte mult, ca să nu plâng din motive suplimentare dacă nu rezistă stresului. Soluţia: hamster.

M-am apucat conştiincios să caut informaţii despre cuşti, accesorii, preţuri, specii… Am hotărât că va fi un hamster sirian (Andrei ar vrea unul cu părul lung), din mai multe motive: se recomandă începătorilor, nu este aşa rapid, şi este cel mai mare. Cu alte cuvinte, când l-oi căuta prin casă (căci cu siguranţă se va întâmpla şi asta), am ceva mai multe şanse să-l găsesc. Trebuie să-l luăm neapărat roşcat. Iris nu vrea gri. Apoi trebuie să fie pui, 4-6 săptămâni maxim. Cuşca… încă sunt în căutări, o variantă cu roată neapărat. Dar Iris face planuri. Mami, are nevoie şi de multe tunele, aşa, prin toată casa, ca la zuzu-pets! Îi face lista de jucării… am propus o soluţie de compromis: vindem păpuşile ei şi luam jucării pentru hamster. Ei bine, nu e de acord. Dar pot să nu-i mai cumpăr ei nimic de-acum înainte.

Am stabilit că eu nu mă voi ocupa de hamster. Ea şi dragul ei frăţior vor curăţa cuşca. Şi amândoi sunt responsabili. Dacă rămâne nemâncat, nu e vina mea! Acum normal că spun şi nu cred nici eu, că doar şi mie îmi place, şi nu mă va lăsa sufletul să chinui animalul.

Mai avem o problemă privind numele. N-am anticipat-o, m-a lovit aseară de nicăieri. Iris vrea fetiţă, Andrei vrea băieţel. Dar cum nu se cunoaşte sexul prea bine la hamsteri, chiar nu mă interesează ce sex are. Pui oricum nu intenţionez să am, deşi cred că ar fi extrem de interesant pentru copii… De dimineaţă, din străfundurile gândirii, Iris hotărăşte să-l cheme Pisi. Nume de pisică la un şoarice?? Nu merge. Am găsit soluţia salvatoare, care să împace şi capra şi varza: fiecare alege o silabă, din două sunete, şi le combinăm. Aştept cu interes să văd ce iese.

Deocamdată am trecut la pregătirea terenului, cum ne vom purta cu X când va sosi în casă. Primele zile nu îl vom stresa, îl lăsăm în cuşcă. Apoi alte câteva zile îl vom hrăni din palmă, şi când nu se va mai speria de noi, vom începe să ne jucăm cu el. Le-am explicat că nici lor nu le place când mergem pe la rude mai îndepărtate să-i smotocească aşa, din prima, să fie şi ei înţelegători cu puiul…

Dar pentru că e un hamster, am ţinut să le spun de la început că nu trăiesc foarte mult. Şi că la un moment dat va muri, va trebui să ne luăm adio de la el şi să-l îngropăm. Eu o să-mi pun o dorinţă, să nu moară! Explică-i copilului la 6 ani că nimeni nu poate îndeplini o astfel de dorinţă. Atât trăiesc ei. Bine, atunci, până moare, o să-l iubesc mult mult de tot!. Bine şi aşa. Am întins coarda, că îl plângem o zi, apoi îl îngropăm. Copilul e capitalist, şi negociază. Putem să-l plângem două?

Cred că stăm bine. Nu l-am găsit încă, dar ştim cum ne purtăm cu el, cine îl îngrijeşte, şi care e „testamentul”. Mai lipseşte să iau eu o doză mare de curaj, căci am vaga impresie că nu ştiu în ce mă bag. Şi încă încerc să-mi dau seama unde voi pune şi cuşca hamsterului la plecarea în concediu, la cât de îndesată e maşina, îl vor ţine în braţe, cu siguranţă!

Dacă aveţi sfaturi sau încurajări, sunt bine-venite. Momentul „0” se apropie cu repeziciune, şi am nevoie…

PS: Motive PRO:
Hamster sirianHamster sirian