Diplome de sfarsit de an, scolari si prescolari

diploma-premiu-2011Încerc să-mi ţin promisiunile, şi acest articol este una dintre ele. Am promis o diplomă de sfârşit de an, şi, în ciuda faptului că nu am putut avea o grafică nouă, specială, tot am reuşit să pun cap la cap ceva.

Diploma este pregătită în mai multe variante: pentru preşcolari, şcolari din ciclul primar, şi şcolari premianţi. Pentru cei mai mari am pregătit şi o variantă mai „clasică”, fără atâta explozie de vieţuitoare.

Sper că vă sunt utile, şi sosesc la timp :). Diplomele sunt color, format A4.

Se poate descărca modelul pentru anul 2017.

Vacanţă plăcută tuturor!


vezi si:
diploma1iunie2011

Atelierul Nazdravanilor (4), epilog

Astăzi s-a desfăşurat la Grădiniţa-After School "Cuibuşorul Zânelor" a patra ediţie a Atelierului Năzdrăvanilor. Vremea de afară se pare că nu ne-a fost favorabilă, soarele i-a ţinut în parc pe copii, doar 11 au fost mai silitori şi s-au aşezat la măsuţele de lucru. Până ne-am mobilizat forţele, ne-am delectat cu câteva jocuri pe covor, puzzle gigant sau jocuri logice.

Atelierul Nazdravanilor, editia a patra

Am inceput apoi să lucrăm. Am desfăcut unul dintre modele de păpusi din chenille, l-am analizat, am încercat să vedem cum se confecţionează fiecare parte. Nu a fost uşor… firele chenille le-au dat ceva bătaie de cap copiilor, dar în cele din urmă, cu puţin ajutor, am reuşit. Fetiţele şi-au luat munca în serios, şi au decorat insistent rochiţele şi pălărioarele.

Atelierul Nazdravanilor, editia a patra
Atelierul Nazdravanilor, editia a patra
Atelierul Nazdravanilor, editia a patra
Atelierul Nazdravanilor, editia a patra

Acordarea punctelor a rămas un mister. Raţiunile după care copiii au acordat punctele sunt departe de a fi înţelese de adulţi… Totuşi, trebuie să recunosc că cea mai reuşită figurină îi aparţine Karinei. A fost singura care a ales să deseneze alt decor, iar păpuşica ei este deosebit de elegantă.

Toţi năzdrăvanii merită însă felicitări pentru efortul de astăzi. Efortul lor a fost răsplătit de Editura Teora cu un premiu din colecţia "Cum să desenez": Spaţiul cosmic, Şoricelul pleacă la oraş, Animale din junglă, Animale de la zoo, Animale îndrăgite, Animaluţe, Delfini şi alte animale marine, Dinozauri. Prin tragere la sorţi au fost acordate cinci premii, din noile apariţii ale editurii:

Activitati Micii detectivi Invata impreuna cu ursuletul - Activitati pentru prescolari, verdeInvata impreuna cu ursuletul - Activitati pentru prescolari, galbenInvata impreuna cu ursuletul - Activitati pentru prescolari, albastruAtlas cu animale - carte cu autocolante

Dar iată "fotomodelele" zilei:

Atelierul Nazdravanilor, editia a patra
Atelierul Nazdravanilor, editia a patra
Atelierul Nazdravanilor, editia a patra
Atelierul Nazdravanilor, editia a patra
Atelierul Nazdravanilor, editia a patra
Atelierul Nazdravanilor, editia a patra
Atelierul Nazdravanilor, editia a patra
Atelierul Nazdravanilor, editia a patra
Atelierul Nazdravanilor, editia a patra
Atelierul Nazdravanilor, editia a patra

Atelierul Nazdravanilor, editia a patra

Evenimentul a fost organizat de portalul Talente de Năzdrăvani, în colaborare cu:

Editura Teora     Gradinita Cuibusorul Zanelor

Zâna Vară – decor pentru fereastră

Dacă tot am început luna aceasta cu diverse zâne şi zâniţe, mai mult sau mai puţin drăgălaşe, am zis să închei cu cea mai aşteptată dintre ele: zâna vară, modelul de decor pentru fereastră. Nici nu mai ştiu de câte ori am trimis până acum pe suratele ei, dar ştiu că foarte mulţi dintre cei care mi-au cerut modelele aşteaptă cu nerăbdare şi pe fiica cea mică a familiei. Cu sprijinul ArtBook, şi mai ales al graficianului Emanuel Pavel, a prins viaţă şi Vara.

Sper doar că este la înălţimea aşteptărilor, şi mai este timp pentru instalarea decorului.

Zana Vara, decor pentru fereastra, la gradinita sau la scoala

Decorul este pregatit pe module, partea principală pe coli A3. Se printează, se decupează, şi se recompun pe fereastră, având ca model orientativ imaginea de mai sus. Bineînţeles, fiecare poate îmbunătăţi sau simplifica modelul, în funcţie de propriile dorinţe sau materiale disponibile. Dacă vă place modelul, şi doriţi să-l realizaţi, accesați butonul verde de mai jos, după imaginile de prezentare.

Spor la lucru!
Atelierul de creaţie


Edit:
Prima realizare primita pe mail:


Zâna vara la Scoala Bâldana-Tartasesti, jud Dâmbovita


Edit – Lămuriri necesare

Vă rog ca în momentul în care solicitaţi materialele să lăsaţi doar un singur mesaj, la un singur articol din serie. Veţi primi pachetul complet, cu toate cele patru zâne, precum şi decorul cu Moş Timp. Puteţi accesa paginile dedicate dând click pe imaginile de mai jos, aveti exemple de montaj de la colegele care le-au folosit deja.

Mailul îl primiţi în câteva zile, maxim o săptămână, nu este nevoie să reveniţi cu mesaje suplimentare dacă primul a fost aprobat şi apare pe blog. Verificaţi şi în folderul spam al mailului la sfârşitul săptămânii.

Menţionez că primiţi materialele cu drept de folosinţă, adică le printaţi şi le utilizati. Distribuţia acestora este interzisă. Nu urcaţi aceste materiale public pe niciun alt site sau reţea de socializare. Este un material pe care îl ofer gratuit, cu pretenţia de a-mi fi respectată această dorinţă. Vă rog să citiţi în mod special articolul dedicat decorului cu moş Timp, aveţi acolo mai multe explicaţii despre motivele mele.

Mulţumesc pentru înţelegere!

spiridusiZana toamna, fereastra decorataZana iarna, fereastra decorataZana primavara, fereastra decorata

 

buton-zane

Atelierul Nazdravanilor, editia a patra

Atelierul Nazdravanilor

A patra ediţie a Atelierului Năzdrăvanilor va fi găzduită sâmbătă, 21 mai 2011, de Grădiniţa – After School "Cuibuşorul Zânelor", (vezi detalii). Activităţile de bricolaj se vor desfăşura între orele 11:00-14:00.
Copiii vor avea ca temă în prima parte a evenimentului realizarea unor figurine folosind fire chenille şi diverse articole hobby pentru lucru manual, precum şi realizarea unui decor potrivit pentru figurina construită. Toate materialele necesare realizării cerinţelor sunt asigurate de organizator.

Atelierul Năzdrăvanilor este un exerciţiu în cadrul căruia toţi învăţăm să lucrăm şi să evaluăm obiectiv, iar acest efort este răsplătit printr-o diplomă şi un premiu de participare oferit de sponsorul evenimentului.

După o scurtă pauză, în cea de-a doua parte a activităţii, aceiaşi copii vor deveni membri ai juriului şi vor acorda puncte lucrărilor participante.

Câştigătorii vor primi multe aplauze, iar Editura Teora şi Talente de Năzdrăvani vor oferi premii tuturor participanţilor.
Pe lângă aceasta, ne vom amuza cu o tombolă organizată pentru copiii înscrişi la eveniment, la care vom avea cinci premii, constând în lucrări pentru cei mici, oferite tot de Editura Teora:

Activitati Micii detectivi Invata impreuna cu ursuletul - Activitati pentru prescolari, verdeInvata impreuna cu ursuletul - Activitati pentru prescolari, galbenInvata impreuna cu ursuletul - Activitati pentru prescolari, albastruAtlas cu animale - carte cu autocolante

Pot participa la eveniment copii din grupa mare şi pregătitoare, precum şi şcolari din clasele întâi şi a doua. La Atelier vor fi prezenţi cel mult 25 de copii, care se vor înscrie până la data de 20 mai 2011 la adresa admin@talentedenazdravani.eu. Taxa de participare este de 39 lei de copil.

Evenimentul este organizat de portalul Talente de Năzdrăvani, în colaborare cu:

Editura Teora     Gradinita Cuibusorul Zanelor

Pentru orice întrebări referitoare la eveniment, folosiţi vă rog formularul de contact din această pagină.

Mulţumim ArtBook pentru sprijinul acordat în realizarea graficii dedicate pentru acest eveniment.

Afişul evenimentului este disponibil în format A4 aici.


Imagini de la eveniment


Ediţiile precedente: 1, 2, 3.

Decor de primavara pentru gradinita: o zana la fereastra

Aşa cum am promis, am continuat seria decorurilor pentru fereastră. După zâna iarnă şi zâna toamnă, primăvara bate la uşă. E drept că în calendar e încă ianuarie, mai avem o lună de iarnă… dar am senzaţia că mâine este 1 martie. Ştiu că este foarte aşteptată, şi că nu mai e nici foarte mult timp de lucru, de aceea m-am grabit cu decorul de primăvară. Sper ca sălile de clasă să fie un pic mai vesele cu decorul meu.

M-a ajutat, ca de obicei, Emanuel Pavel, şi-i mulţumesc încă odată, pe această cale. Sper ca ArtBook să fie mereu alături de Năzdrăvani, şi să finalizăm împreună cât mai multe proiecte utile sau plăcute copiilor.

Decorul este pregatit pe module, partea principală pe coli A3. Se printează, se decupează, şi se recompun pe fereastră, având ca model orientativ imaginea de mai jos. Bineînţeles, fiecare poate îmbunătăţi sau simplifica modelul, în funcţie de propriile dorinţe sau materiale disponibile.

zana-primavara

Pentru a le lipi pe fereastră vă recomand patafix, sau plastilină repoziţionabilă , nu atât pentru uşurinţa la montaj, cât pentru demontarea rapidă.

Dacă vă place modelul, şi doriţi să-l realizaţi, accesați butonul mare verde de la finalul acestui articol. Veți primi modelele în câteva zile la adresa de mail cu care adăugaţi mesajul. Verificati neaparat si folderul SPAM, este foarte posibil să ajungă acolo.

PS: Au început să sosească zâne…

Zana primavara, fereastra decorata
Sc. cu clasele I-VIII Batrani, PH, Inst. MIHAELA MORARU

Zana primavara, fereastra decorata
Sc. cu clasele I-VIII Durnesti, Botosani, Inv. Cristina Hriscu

Zana primavara, fereastra decorata
Clasa I, Scoala „Mihail Sadoveanu”, Baia Mare, Prof. înv. primar Hosu Adriana Ramona

Zana primavara, fereastra decorata
Gr. PP nr. 70, Bucuresti, prof. Stănilă I.

Zana primavara, fereastra decorata
Grupa mijlocie „Fluturasii” de la G.P.N. Petresti, AG, inst. Tudoreci Madalina


Edit – Lămuriri necesare

Vă rog ca în momentul în care solicitaţi materialele să lăsaţi doar un singur mesaj, la un singur articol din serie. Veţi primi pachetul complet, cu toate cele patru zâne, precum şi decorul cu Moş Timp. Puteţi accesa paginile dedicate dând click pe imaginile de mai jos, aveti exemple de montaj de la colegele care le-au folosit deja.

Mailul îl primiţi în câteva zile, maxim o săptămână, nu este nevoie să reveniţi cu mesaje suplimentare dacă primul a fost aprobat şi apare pe blog. Verificaţi şi în folderul spam al mailului la sfârşitul săptămânii.

Menţionez că primiţi materialele cu drept de folosinţă, adică le printaţi şi le utilizati. Distribuţia acestora este interzisă. Nu urcaţi aceste materiale public pe niciun alt site sau reţea de socializare. Este un material pe care îl ofer gratuit, cu pretenţia de a-mi fi respectată această dorinţă. Vă rog să citiţi în mod special articolul dedicat decorului cu moş Timp, aveţi acolo mai multe explicaţii despre motivele mele.

Mulţumesc pentru înţelegere!

spiridusiZana toamna, fereastra decorataZana iarna, fereastra decorataZana primavara, fereastra decorata

 

buton-zane

Azi, la biblioteca: Aventurile lui Picur Lin in Laguna Sirenelor

O zi plină pentru grupa Irisucăi de la grădiniţă. Ultima dintr-o serie de activităţi din această săptămână a „lecturii”. Au avut schimburi de experienţă cu şcolarii, copilaşi de clasa a treia, care au venit la grădi să le povestească piticilor despre şcoală.

La noi la grupă s-a lucrat intens. Miercuri am avut lecţie deschisă cu părinţii. Copiii au confecţionat semne de carte, pe care le-au făcut cadou şcolarilor a doua zi. Mai mult, o idee foarte simpatica a domnişoarei educatoare, au confecţionat şi cărticele cu semne grafice. Tot pentru şcolari.

Ideea vizitei i-a încântat atât de mult încât, chiar şi piticii reţinuţi la domiciliu pe motiv de tuse de sezon, au ţinut morţiş ca joi să meargă la grădi. Eu cel puţin, începând de luni, nu am auzit vorbindu-se decât despre aceşti „şcolari vizitatori”.

Azi, în încheirea activităţilor, copiii urmau să afle unde anumă găsim cărţi. Aaa, şi nu la supermarket, chiar dacă şi acolo. Ci acele locuri unde cărţile se simt la ele acasă. Prima a fost biblioteca. Relativ aproape de casă, am vizitat-o acum câţiva ani, când bătea vântul printre rafturi. Recunosc că nu m-am mai dus, mi-am construit-o pe cea de-acasă. Azi am însoţit clasa, pe post de roată de rezervă şi fotograf. Am fost uimită de schimbările din bibliotecă. Ok, nu povestesc cum au năvălit printre rafturi, cum păleau doamnele bibliotecare, sau cum toate fetiţele au fost în extaz la zona de lectură, când au descoperit cărţile cu zâne şi prinţese. Vizita s-a terminat, dar Irisuca era foarte hotărâtă să ne întoarcem. Nu de alta, dar văzuse ea o carte pe care nu o aveam acasă, şi cum era cu Clopoţica (na. coşmarul meu de vreo doi ani încoace) trebuia musai să vedem despre ce poveste era vorba. Ne-am întors la bibliotecă, ne-am făcut permis, şi, surpriză, Aventurile lui Picur Lin în Laguna Sirenelor , din seria Disney, de la Editura Egmont, nu era la împrumut. Doar la sală. Am încercat s-o vrăjesc, să luam altă carte, cu chiu cu vai am luat o enciclopedie pentru copii, despre animalele marine. Dar la uşă…Surpriză. Lacrimi.

Stânga-mprejur, cerem voie la sala de lectură. Şi am stat… habar n-am cât, dar am citit din scoarţă-n scoarţă Aventurile lui Picur Lin în Laguna Sirenelor. Ca să îmi dau seama că e episodul doi, că alta trebuia citită înainte. Nu-i nimic mami, venim şi mâine! I-a plăcut, şi presimt că ne aşteaptă vremuri grele…

PS. Am vizitat şi librăria. Şi, dacă la bibliotecă copiii nu ştiau care e destinaţia cărţilor, măcar de la librărie ştiau că ne trebuie bani să le cumpărăm..

Info preţ: librarie.net

Ghirlande decorative pentru Craciun: stelute, braduti si ingerasi

Ghirlande decorative pentru Craciun

Pentru că am dat startul la decoraţiunile de Crăciun, şi 1 decembrie se apropie repejor, am trecut la treabă. La grădi obişnuim să agăţăm de ce pe 8 aplice din clasă ghirlande. Anul trecut am agăţat fulgi de nea. În primăvară, flori, în toamnă – fructe şi legume. Acum am zis să încercăm altceva. Ghirlande asortate…

Materiale necesare:

  • carton colorat pentru printarea şablonului
  • naylon de pescuit
  • foarfecă
  • bandă adezivă
  • opţional, perforatoare decorative.

Se adaugă foarte multă răbdare, sau o clasă de elevi silitori, care să ajute la decupat.

După decupare, modelele pot fi decorate cu perforatoare decorative. Pentru steluţe am folosit un model asemănător, pentru îngeraşi un perforator de margine. Pot fi decupaţi şi cu foarfeci decorative. Dacă răbdarea este în cantităţi suficiente, brăduţii pot fi decoraţi cu steluţe.

Fiecare model se lipeşte pe un fir de naylon cu bandă adezivă transparentă, iar aşezarea este opţională. La fel, culorile pentru steluţe sau îngeraţi pot fi variate. Cu cât mai multe, cu atât mai "colorat" va fi rezultatul. Pot fi folosite şi pentru decorarea ferestrelor, în acest caz lipindu-se direct pe sticlă cu bandă adezivă.

Spor la lucru!

Atelierul de creaţie

Decor de iarnă pentru grădiniță, o zână la fereastră

Recunosc, în septembrie, când am realizat decorul cu zâna toamnă, nici nu mi-a trecut prin cap că va avea succes. Şi mai ales că, aşa stângace cum am realizat-o, va fi apreciată. A fost o senzaţie deosebită aceea pe care am încercat-o trimiţând toată toamna, aproape în fiecare zi, câte un mail. Multe dintre cereri au venit însoţite de rugăminţi suplimentare, pentru celelalte zâne. Nu le aveam, dar am simţit că trebuie să continui ideea.

Şi pentru că „talentul” meu e mai mult o chestie de tehnică şi de voinţă, am vrut ca zâna iarnă să fie cu adevărat magică, aşa cum este toată luna decembrie pentru copii. Am avut nevoie de ajutor, pentru a da contur ideilor, şi ajutorul a venit de la Emanuel Pavel, grafician. Lucrăm împreună de multă vreme, mereu cu gândul la copii, şi ne face o enormă plăcere să ştim că ideile noastre vor strânge luna viitoare multe zâmbete de mici dimensiuni.

Aşadar, iată propunerea noastră pentru decorul de fereastră, sau, de ce nu, pentru un perete.

Zana-Iarna

Şablonul este disponibil la cerere (accesați butonul mare verde de la finalul articolului). Este pregătit pe pagină A3, se printează faţă-verso pentru fereastră. Imaginea se compune din 4 piese principale, fulgii fiind adăugaţi individual, fără legătură cu şablonul. Pot fi realizaţi din hârtie pliată, sau cu spray de zăpadă. Am adăugat pentru print şi o mulţime de steluţe albastre, pentru decor. Partea de sus a ferestrei poate fi împodobită cu ghirlande de sărbători, sau decupaje în formă de ţurţuri. O vom încerca şi la noi la grădiniţă, să vedem până unde vom ajunge cu imaginaţia.

Pentru a le lipi pe fereastră vă recomand patafix, sau plastilină repoziţionabilă , nu atât pentru uşurinţa la montaj, cât pentru demontarea rapidă.

Încă o menţiune, am rugămintea să aveţi răbdare cel mult o săptămână de la adăugarea mesajului pentru a primi modelele. Îmi este imposibil să răspund tuturor cererilor în timp real.

Inspiraţie maximă şi spor la lucru!

Atelierul de creaţie

PS: Au început să sosească zâne…

buton-zane

Gandacei si paianjeni din lut si chenille

Ieri spuneam că am dat în mania insectelor… şi iată episodul doi. Gândăcei sau păianjeni, cum vreţi să le spuneţi…

Insecte din fire chenille si pasta ceramica Materiale necesare:

  • pastă ceramică pentru modelaj
  • mărgele de lemn sau alt material potrivit, pentru picioare
  • fire chenille
  • ochişori mobili
  • glitter
  • acuarele metalizate

Pentru început, am modelat din pastă ceramică bilele. Am înfipt scobitori, pentru a creea orificiile prin care urmau să treacă firele chenille pentru picioare, sau cele care urmau să susţină capul. Apoi le-am lăsat la uscat. Am vrut să le usuc mai repede, în cuptorul cu microunde, dar se crăpau, aşa ca am oprit şi le-am lăsat afară. După uscare, le-am pictat, fără să scot scobitorile. Erau şi mai uşor de manevrat aşa. Peste primul strat de acuarelă mată, am aplicat acuarele metalizate, argintiul pe negru se vede minunat. Şi iar au trecut la faza de uscare.

Pentru picioare am trecut un fir chenille pus în două prin canalele din interiorul bilei. Le-am îndoit apoi în formă de picioruşe, şi le-am încălţat cu nişte mărgele. Am adăugat ochişorii, şi puţin glitter, şi gândăceii sunt gata. Mai simplu, poate fi făcută în grădiniţă o variantă în care capul este pictat direct pe corp, şi cu trei perechi de picioare. Timpul de execuţie scade dacă se folosesc doar acuarele mate, care se usucă foarte uşor, bilele sunt pregătite cu o zi înainte, iar decorarea se face numai la final, cu glitter.

Spor la joacă!

Atelierul de creaţie

 

Colaje din materiale de toamna

Am scos de la "naftalină" creaţiile de anul trecut. Da… a trecut un an la Talente de Năzdrăvani! Şi, aşa cum la reuniunile de familie răsfoim albume cu fotografii, la fel răsfoiesc şi eu creaţiile. Pentru că aceasta a fost poate cea mai frumoasă probă a toamnei trecute, în care piticii şi-au dat silinţa şi au realizat nişte tablouri deosebite. Sper ca toamna aceasta să depăşim cu mult creaţiile trecute, dar să ne aducem aminte cu plăcere de ele.

Ideile pentru colaje din materialele pe care toamna ni le oferă pot fi oricând folosite cu succes la şcoală sau la grădiniţă. Aveţi nevoie doar de câteva plimbări lungi prin parc, şi ceva răbdare să presaţi frunze, flori. Apoi daţi frâu liber imaginaţiei.

"Toamna în grădina mea" – Colaj facut din frunze, petale de flori, grau, pietre.
Fantana arteziana tasneste in sus cu apa si multi clabuci.
Petra, colaj din frunze de toamna

"Vas din castane cu frunze vesele"
Maria, colaj din frunze de toamna

"Florile şi goangele din grădina mea" – Au fost folosite pentru colaj frunze de eucalipt, seminţe,
fructe de plante tropicale şi flori fuschia, gardenia, mandevilla, culese cu mama din grădină.
Florile si goangele din gradina mea

"Fluturele în zbor către o floare"
Silvia, colaj din frunze şi flori de toamna

"Ariciul" – Confectionat dintr-un cartof cumparat de la piata, ariciul Flaviei e tare mandru
de tepii lui din scobitori.Cauta printre frunze ruginite si floricele cateva seminte
bune de mancat, dar nu gaseste decat doua rosii brumarite.
Flavia, colaj din frunze si flori de toamna

"Zână cu păsări " – zâna are aripi şi fustiţa de frunze, decorată cu buline albe
de floarea miresei si măceşe roşii. Pe cap are o coronită din seminţe
de roşcovă, şi un diamant, în mâini are o floare şi o baghetă magică,
iar păsările sunt din seminte, ghinde şi con de brad.
Iris, colaj din frunze de toamna

"În grădină " – un cuib cu ouă pe o rămurică, o pasăre pe marginea cuibului şi una care se întoarce acasă. Au fost folosite pentru colaj frunze, maceşe, ghinde, seminţe. Jos, în iarbă, un arici şi câteva floricele, din măceşe, seminţe de roşcovă, buline de floarea miresii..
Andrei, colaj din frunze de toamna

"Toamna cea bogată" – Materiale: frunze, flori, ghinde şi solzi din con de brad, câteva paste de grâu.
Alexandra, colaj din frunze si flori de toamna

"Dovleac înainte de Haloween"
Roxana Elena, coloaj din frunze de toamna

"Zâna Toamnă"
Oana Maria, colaj din frunze de toamna
"Acvariu de toamnă"
Acvariu, colaj din frunze de toamna

Preluarea imaginilor și textelor prezentate, fără acordul scris al autorului, este interzisa. Protected with PIXSY
Talente de Năzdrăvani - Marcă înregistrată OSIM, © 2009 - 2024