Semn de carte din hârtie

1 septembrie azi, ziua în care, oficial, am revenit la școală, ca profesor. Sau, în traducerea liberă a tuturor celor din afara școlii, ziua aia în care profesorii iau banii degeaba și nu se duc la muncă. Deh, e la modă să spui așa! Oare chiar, de ce sunt plătiți profesorii până pe 14, că doar nu „muncesc“, ba chiar 8 ore pe zi, să își merite leafa!

Mi-am început dimineața mai lejer, așa, precum corporatiștii, pe la 9.30, nu cum va fi peste două săptămâni, de la 6. M-am apucat să fac un pic inventarul materialelor și să pun în practică o idee de cadou pentru copii. Habar n-am dacă ne vom vedea toți sau pe rând sau nu ne vedem deloc, dar eu le pregătesc ceva: un semn de carte cu o urare personalizată, scrisă de mână, un banal „Succes în clasa întâi, Gigeluș!“. Nu am ales întâmplător o rachetă, deși le puteam personaliza mult mai repede cu orice altceva din colecția de perforatoare decorative, am vrut ca mesajul ascuns să fie „Sky is the limit“ pentru tot ceea ce urmează să se întâmple de acum înainte, atât cu noi toți, dar și cu învățarea, ca proces individual.

Cum ziceam, m-am apucat de treabă, până pe la 12 eram gata cu semnele în varianta origami de bază și formele geometrice necesare. Lăsasem ultimele hublourile, eram aproape convinsă că am un perforator de dimensiunea aceasta și când am văzut că e prea mic, un atac de panică amenința la orizont. Era exclus să decupez atâtea cerculețe. Mi-am amintit însă de punga cu confetti și până la urmă m-am declarat mulțumită de ce a ieșit, reflexiile chiar dau un farmec aparte.

Cele două ore de „școală online“, cu toți colegii în conferință, despicând în 5, în 7, în fără număr firul organizării începutului de an, l-am petrecut cu urechile și coada ochiului la laptop și mâinile potrivind și lipind. Pe la 3 eram gata cu toate. Normal, m-am apucat să mă laud cu ele și mi-am dat seama că ar trebui să completez poza cu ceva animație. Dar deja nu vedeam decât triunghiuri, pur și simplu nu am mai avut chef de încă o rachetă și pentru filmul de mai jos am folosit altceva. Pentru că este un proiect simplu, ușor de realizat de copii, m-am chinuit să pun camera între ochi și mâini, să vezi exact cum manevrez.

Aveți nevoie de un pătrat, îndoit pe diagonală, apoi de elemente decorative sau orice altceva doriți. Pe net, dacă dați căutare cu „paper bookmark“ descoperiți o mulțime de variante creative pentru a-i încuraja pe copii să facă orice altceva.

Dacă îl decorați cu elemente plane (să nu iasă în relief precum castelul meu), îl puteți folosi și la caiete pe post de colțar, să nu răsucească colțurile paginii cu antebrațul. Țin minte că aveam când eram mică, părinții mei erau obsedați de cum arată „tema“ mea (și nu era niciodată impecabilă), iar colțurile îndoite erau parcă marca autorului.

La final, pentru că eram la atelier și trepiedul pentru filmat era acasă, am improvizat pentru telefon un suport, apropo de ce se află „în spatele“ obiectivului când te străduiești să realizezi, pentru elevi, un material util:

Cu ocazia aceasta urez elevilor și tuturor celor care în acest an vor sta la catedră mult succes! Să avem un an școlar în care să dovedim că merităm respect din partea părinților și apreciere din partea decidenților!

„Minunea” unui film

Am acceptat vineri seară invitația primită de la Itsy-Bitsy de a vedea în avanpremieră specială filmul „Minunea”, realizat după cartea cu același nume de R.J. Palacio. Deși programul era mai mult decât dat peste cap, copiii erau în colțuri diferite ale orașului, ne-am sincronizat și am pornit toți într-o singură direcție.

„Minunea” este una din cărțile pentru care nu am ezitat să contrazic un profesor. Mi s-a părut aberant să susții, de pe o poziție superioară, că singura „salvare” a copiilor de azi este revenirea la literatura clasică pentru copii, că tot ceea ce se publică acum este prost. Da, ok, se publică și prostii, nu zic nu. Dar să respingi TOT? Să nu fi citit tu Roald Dahl? Michael Ende? Nu mai zic de Palacio…

Dacă copilul nu se regăsește în ceea ce citește, nu va citi niciodată de plăcere. Va citi pentru că trebuie… și atât.

Despre „Minunea” am scris deja, și mai mult decât am adăugat în acel articol nu am de spus. Acum a venit rândul filmului. M-am dus mai mult decât pesimistă. Îmi aminteam cu ce entuziasm am alergat la „Jocul lui Ender”, cu scenariu după altă carte favorită în copilărie, iar vizionarea a fost o dezamăgire de proporții. Vineri seară chiar am sperat ca filmul să fie la înălțime. Nu știu ce ordine veți decide, însă dacă nu citiți cartea înainte, musai să o citiți după.

Deși ca orice film nu poate surprinde toate detaliile din carte, este însă la înălțimea subiectului. Da, am plâns – iar – când este eutanasiat cățelul, mi-am amintit replica Irisucăi, că era oricum suficient de trist, nu mai era nevoie și de acest detaliu. Mi-a plăcut Julia Roberts. Am remarcat și decizia de a realiza totuși o față mai umană a lui Auggie care, cel puțin pentru noi, care ni-l imaginasem citind cartea, era aici mult mai plăcut.

Mi se pare totuși că scenaristul putea insista mai mult pe termenul de „bullying” în momentele în care analiza scenele. Îl pronunță totuși o singură dată și vizionarea ar trebui însoțită de explicații în acest sens. Pentru că ceea ce se întâmplă aici se întâmplă peste tot, dar asta nu înseamnă că e ok. Pentru a înțelege însă cu adevărat aveți nevoie de al doilea volum, Cartea lui Julian. Am sperat ca filmul să abordeze și această perspectivă, dar probabil ar fi fost prea mult pentru două ore.

În curând filmul va rula în cinema. Era poate mai bine să fi fost creat ca film didactic, pe care să îl poți vedea cu clasa… Este o temă inepuizabilă pentru discuții despre ceea ce simt toate personajele implicate în acțiune. Cum relua și Nadia Tătaru, fondatoarea Itsy-Bitsy, „bullyingul începe acasă și se continuă la școală”. Nu prea ai cum să te porți frumos, respectuos, dacă tu nu ai parte de așa ceva. Am scris mult despre bullying și sunt sigură că vor mai multa multe rânduri pe acest subiect. Programele de combatere susținute de Salvați Copiii în colaborare cu posturile de media văd doar vârful aisbergului. Ceea ce se întâmplă în realitate în școlile românești ne depășește demult și încă suntem extrem de nepregătiți și înceți în a lua măsuri și a interveni eficient. Însă doar pentru că avem impresia că orice am încerca e doar o picătură într-un ocean, asta nu înseamnă că trebuie să ne oprim.

Exemplul din film este grăitor. Abaterile sunt sancționate imediat. La noi însă… Nu poți face mai nimic să aperi victima, fie că agresorul este un coleg sau, mai grav, un profesor. Pentru că la noi – de ce să nu recunoaștem – tocmai unii dintre cei care ar trebui să-i apere îi lovesc mai tare și mai adânc.

Însă până atunci, dacă sunteți la grădiniță, vedeți ceea ce și-a propus Itsy Bitsy în programul Grădinițe fără bullying, iar până la apariția filmului în cinematografe, citiți cartea!

Jocul lui Ender – cartea bate filmul

Întotdeauna am avut dilema aceasta. Ce alegi, filmul sau cartea? Sau amândouă? Şi cum se face că întotdeauna cartea învinge? Ender… Ender e dragostea mea din liceu. Am citit atunci pe nerasuflate cele trei volume apărute la Nemira. M-am bucurat când au reeditat de curând seria şi mai să-mi sară inima când am văzut că iese şi film! Aşa că, înainte de film, am mai citit o dată toată seria, ca să fie proaspătă. Ba l-am convins şi pe Andrei să citească. I-a plăcut la nebunie.

Ne-am dus la film.

Îl aşteptam amândoi cu sufletul la gură. Părţi bune: ne-a plăcut la modul general. Dar… amândoi am fost nemulţumiţi. Au tăiat… în carne vie cum se spune, scenariul seamănă mai mult a rezumatul pe care îl pui în faţa articolelor în publicaţiile de profil. Tot farmecul cărţii, lupta interioară, relaţia cu sora şi fratele lui, antrenamentul de la Şcoala de luptă, lipsesc… Eu şi Andrei am putut urmări uşor, căci aveam în spate lectura. Dar Iris a fost ameţită complet. Ne-a terorizat la final cu întrebările, o sumedenie de „de ce”-uri, ocazie cu care ne-am dat seama că s-a tăiat esenţialul. A decis să citească şi ea cartea.

În plus, m-a enervat că au găsit o motivaţie pentru venirea Gândacilor (chestia cu Formics nu e pentru mine, vor rămâne mereu Gândacii din carte, care apropo, în volumele următoare sunt descrişi şi nu au nimic de-a face cu imaginea de acolo).

Nu au venit să caute apă… erau pur şi simplu o specie în expansiune. Lipsa de comunicare a avut ca rezultat exterminarea… Iar el nu s-a întâlnit niciodată cu un gândac până nu a eclozat matca…

Cum arată de fapt Gândacii…

Îmi pare rău că nu am găsit pe net o imagine din film cu realizarea, mai a fluturaş simpatic, a unei Formic…

În clipa aceea, călăuza sosi. (…) braţul subtire şi negru, ce avea la capăt doar două degete, în timp ce-i atingea mâna lui Ender. Imediat, Ender prinse un deget în mâna sa stângă; celalalt deget se închise ca un cleşte peste mâna lui. (…) trupul gândacului caruia îi apartinea membrul cu pricina
(…) o umbră de înălţimea unui copil şi parcă lucirea slabă a carapacei. (…) Lucrătoarele mişunau peste tot, dar acum, în plină lumină şi în prezenţa Mătcii păreau toate foarte mici şi fragile. Cele mai multe nu aveau mai mult de un metru înălţime, în vreme e Matca însăşi măsura cu siguranţă trei metri lungime. Elitrele ei imense, grele, aproape metalice, reflectau lumina naturală într-un curcubeu de culori. Avea abdomenul suficient de lung şi gros pentru a cuprinde în întregime corpul unui om. (…)

(Fragment din volumul Xenocid)

Cu alte cuvinte, puteţi vedea filmul. Dar pregătiţi-vă pentru un pic de dezamagire. Şi citiţi cartea. Cărţile, mai corect. Sunt minunate! Seria este compusă din: Jocul lui Ender, Vorbitor in numele mortilor, Xenocid, Umbra lui Ender, Umbra Hegemonului, Umbra marionetelor, Umbra uriasului, Copiii mintii, și le găsiți la Cărturești, Nemira, Libris, eMag, Cartepedia.

Ghid practic: cum sa te pregatesti pentru 1 iunie

Vi se pare simplu? Mie deloc… statisticile spun că cel mai mult pe lumea aceasta copiii îşi doresc să petrecem timpul cu ei, făcând orice. Pentru ei contează mai puţin că facem gravură în foiţă de aur sau desene cu creta pe asfalt, ori ne plimbăm cu bicicleta până la apus. Important e să fii lângă el.

Anul acesta 1 iunie este sâmbătă, şi aş putea spune că ”lucrez”, dat fiind faptul că ajut Editura Casa să le facă cadou copiilor prezenţi în târgul de carte un atelier de decupaj. Ai mei kinderi vor fi cu mine, şi după atelier ne vom petrece timpul în târg aşa cum vor ei. Le-am arătat programul pentru copii (îl găsiţi aici), şi au făcut deja alegerile. Iris vrea musai pictată pe faţă, Andrei pe la Editura Art după Jurnalul unui puşti…

Dar… dacă nu sunteţi ocupaţi, GoKID.ro vă dă o mână de ajutor în pregătirea surprizelor pentru 1 iunie, în funcţie de ce anume vă doriţi: teatru si filme pentru copii, ateliere pentru copii, expozitii si targuri .

Voi ce vă gândiţi să faceţi de 1 iunie?

Idei de petrecut timpul cu copii, la sfarsit de saptamana

Ce faceţi la sfârşit de săptămână? Iată câteva idei de spectacole de teatru şi filme pentru copii:

Miercuri, 27 martie 2013, 10:00, Războiul bucatelor-Teatru de copii,
Miercuri, 27 martie 2013, 17:00, LaLaLaDoDo – Teatru de copii mici,
Joi, 28 martie 2013, 10:00, De-as fi Scufita Rosie – Teatru de copii,
Vineri, 29 martie 2013, 10:00, Cartea Junglei – Teatru pentru copiii peste 6 ani,
Sâmbătă, 30 martie 2013,
11:00, Pinocchio – Spectacol de teatru copii,
Duminică, 31 martie 2013, 10:30, Punguta cu doi bani – Spectacol pentru copii,
Duminică, 31 martie 2013, 10:30, Spectacol pentru copii mici – Noapte bună,
Duminică, 31 martie 2013, 11:00, Teatru de copii – Inimă Rece,
Duminică, 31 martie 2013, 11:00, Ziua Păsărilor – Eveniment educativ pentru copii si parinti,
Luni, 1 aprilie 2013, 11:00, Spectacol de opereta pentru copii – Cocoselul neascultator.

Program preluat de pe GoKid.ro. Pentru detalii accesaţi linkul de pe numele fiecărui spectacol.

Papusile Muppets. Filmul

Încep acest articol prin a-i mulţumi lui Cristi pentru că m-a trimis la film. Auzisem că păpuşile copilăriei mele au revenit, şi-mi era teamă să mă uit despre ce este vorba. Nu de alta, dar Muppets + copilărie = amintire minunată, şi nu voiam să stric nimic.

Aşa că nu m-am uitat la trailer, în ciuda Andreiului meu bântuise pe net şi îl văzuse deja. Dar deşi făcea pe atoate-ştiutorul, el habar n-are cine sunt cu adevărat Muppets.

În primul rând, Muppets nu au culoare. Sunt alb-negru, pentru cea mai mare parte a copiilor "de atunci". Îmi închipuiam că e verde Kermit, doar era broască. Dar coloraţi i-am văzut prima dată când am primit de la părinţi un breloc, Kermit pe o parte, Piggy pe cealaltă.

Filmul nu vreau să-l laud decât pentru un singut talent: acela de a mă purta înapoi în timp. Pentru că aşa m-am simţit când Walter şi-a prins la mână ceasul cu Kermit, ca atunci când ţineam cu mâini tremurânde brelocul meu… Şi ca să dau un exemplu tot din desene animate, a fost senzaţia pe care a avut-o Anton Ego atunci când a gustat "Ratatouille". Poate e ea o biată tocăniţă de legume, dar senzaţia contează.

Pentru copiii de azi e de neînţeles, cum adică să ai cinci minute de program pentru copii pe săptămână. Asta e pentru ei o pedeapsă cruntă. Noi… cei cu 30+, savuram atunci din plin secundă cu secundă. “Pepetul”, căci aşa îi spuneam show-ului Muppets, era undeva după-amiaza, duminică cred, căci îmi amintesc că veneam la Bucureşti la tratamentul săptămânal, şi alergam de la gară până la Maia mea, care mă aştepta cu tv-ul pornit, nu cumva să ratez vreo secundă.

Ce am simţit când am auzit din nou genericul? Greu de spus, dar mi-au dat lacrimile…

Copiii s-au amuzat la film. I-am văzut râzând în hohote, comentând scenele după film. Dar pentru ei este în film replica Selenei Gomez: Băieţi, eu nu ştiu cine sunteţi, dar impresarul mi-a spus să vin. Exact aşa au mers la film copiii mei. Nu ştiau cine sunt păpuşile, dar au mers cu mine.

Ce e trist de adevărat şi doare… momentul în care Kermit vrea spaţiu pe tv, şi i se spune că nu este la modă, pentru că acum publicul vrea altceva. Eu sunt sigură că publicul nu ştie ce vrea, şi e prea leneş să trieze ce vede. Sunt sigură că un show de genul Muppets nu are vârstă, şi ar fi primit de public în orice secol. Sunt sigură că directorii de programe, mai ales cei ai programelor pentru copii ar trebui să dea dovadă de mai mult curaj în ceea ce priveşte trierea materialelor. E ca şi cum ai spune că te plictiseşti la Tom& Jerry…

De ce să mergeţi la film? Pentru a încerca senzaţia de întoarcere în timp. Ştiu că se va inventa cândva, dar aveţi acum posibilitatea de a încerca demo.

PS. Normal că nu puteam rata figurinele. Care, să fie clar, sunt pentru mine.

Muppets. Kermit. Piggy

Lecții de desen cu Danny & Daddy

Cât a fost Andrei mititel, MiniMax a fost postul favorit. Acum a primit eticheta de „post de bebeluşi”, şi ne uităm mai rar.

Emisiunea noastră preferată a fost ceva vreme Danny & Daddy. Andrei se amuza copios cu cele două figurine galbene, probabil „vorbeau” pe înţelesul lui, iar eu încercam să captez imaginea pentru mai târziu, când lipsa mea totală de talent grafic ar trebui să suplinească nevoile lui de a învăţa să deseneze. Ce e foarte interesant e că, cu ceva atenţie, chiar poţi realiza desene foarte reuşite.

Scenariul este simplu, dar extrem de educativ. Danny desenează, iar Daddy trebuie să ghicească. Normal, copilul este mai inventiv decât tatăl său care, cu toate strădaniile, nu nimereşte varianta corectă a desenului decât foarte rar. Aici mi s-a părut extraordinar, căci, pe lângă desenul final, înveţi să creezi şi alte variante, din forme aparent simple.

Şi… tot căutând ici şi colo pe YouTube filmuleţele, am ajuns pe site-ul Tiji, varianta franceză a lui Minimax. Dacă aveţi răbdare, puteţi parcurge toate cele 52 de episoade. Sunt sigură că veţi avea multe de învăţat, şi, de ce nu, să petreceţi timpul într-un mod plăcut împreună cu copilul.