Săptămâna trecută am exersat festonarea, pe polistiren, pentru că fetele aveau mare nevoie de un antrenament înaintea lucrului pe textil. Și încă le-am ușurat foarte mult sarcina, căci le-am dus pluș care nu se deșiră, deci festonau „la sigur”. Am fost extrem de mulțumită de ce-a ieșit azi, tehnica era, cel puțin teoretic, înțeleasă, și am mers pe consolidare.

Trec peste extazul lor general că acum „cos de-adevăratelea” (le-am explicat că abia când bagă în ac din prima putem vorbi de vreun nivel), și ajung la faptul că erorile au fost puține, că au știut să și le corecteze din mers, și au avut foarte puțin nevoie de mine. Pentru că încerc să strecor mereu ceva nou, azi le-am explicat cusătura în urma acului, pe care sper s-o pot consolida cum trebuie data viitoare, când facem în sfârșit pernuța de ace. Au fost și aici probleme, și m-am bucurat că le-au observat singure. A lucra „din ochi” este nu greu, ci foarte greu. Să poți face pași uniformi, să nu încrețești materialul, sunt „detalii care contează”.

Au cusut destul de repede câte o literă. Eu aș fi vrut inițiala lor, însă ele au preferat numele păpușilor care își vor decora camerele cu noile carpete… 

Dar partea cea mai frumoasă a orei de azi a fost alta… am început să le povestesc despre șezători, cum se întâlneau fetele și lucrau, ce e aceea zestre și de ce era așa importantă de-și petreceau iarna cosând… Cel mai mult le-a plăcut însă partea cu spusul poveștilor. Așa că au început să povestească… apoi m-au pus pe mine… am scotocit repede după câteva snoave scurte, am schimbat de la cele chinezești la Aventurile lui Păcală, și le-a plăcut. Apoi le-am povestit „Mica vrăjitoare”, că tot era proaspăt citită, însă mi-e destul de clar că pentru data viitoare nu se poate să pregătesc doar materiale, ci trebuie, neapărat, să am în tolbă și niscai povestioare pe gustul lor. Partea aceasta de literatură pentru copii n-o prevăzusem deloc în plan :), dar ne adaptăm.

Festonarea ar trebui învățată la grădiniță. Unii copii au noroc dacă au făcut măcar șnuruirea, nici nu-mi amintesc când am văzut ultima oară ceva de genul acesta. Apoi, la școală, timid, la semne de carte, se încearcă. Tot mai rar, și sunt puțini cei pe care îi știu că ajungă la cusături și „finețuri” de genul acesta. Și nu-i condamn deloc! Să lucrezi așa cu 30 de copii, sau chiar mai mulți, e… no comment.

Chiar mă gândeam cât îmi e mie de greu, cu grupuri de 8-10 copii. Ce-o să fac la clasă? Cred că voi avea un grupuleț de „experți”, pe care îi antrenez în timpul meu liber, și care la activități devin ajutoarele mele. Altfel nu cred că voi răzbi cu toți. Toți 25, așa cum spune legea. Ca să revin, azi mi-am propus să le învăț pe fete să festoneze. Și cum a încerca direct pe material ar fi fost prea mult, am ales tot bolurile de polistiren…

Un rând drept l-am cusut eu, și prima sarcină a fost să facă „nodurile”. Nodul  e jos, două bucle strânse, de fapt nodul de încheiere a cusăturii. Apoi ne-am apucat să festonăm marginea de sus. Nodul a mers binișor. L-am exersat de două luni aproape, și aproape toate fetele au înțeles. Și la festonare a mers binișor, mișcarea era de fapt aceeași, doar că poziția obiectului era diferită. Dar a fost greu. Greu și pentru mine, căci toată ora m-am învârtit în jurul lor cu diverse probleme… Generația este „grăbită”, nu are răbdare, nu este atentă la detalii, în schimb vor performanță rapid și cu orice preț!

Planul era să facem pe muchie festonarea de două ori, cu două culori. Nu ne-a ieșit, în schimb am fost foarte fericită că toți au terminat modelul așa cum apare în imagine. Partea negativă este că încă sunt probleme cu tehnica, și ar trebui s-o mai exersăm… cu acul, pe material.