Examenul pentru care tocmai am distrus toată vara a avut partea lui de experiență clasică. Dacă de ceva vreme funcționăm cu coduri afișate în locul numelor la capacitate și bacalaureat, ei bine, la examenele profesorilor, acest obicei încă nu a fost schimbat. De ce? Păi… motive se găsesc destule. Însă ce-ar mai fi dacă n-ai putea să iei la puricat listele și să afli ce-au făcut X și Y la examen?
Cred că ne stă în ADN să nu putem dormi de grija altuia. Ereditatea. Sau influența mediului mioritic. Ori… mai repede educația?? Nu mai bine, dacă chiar îți pasă de cineva, pui mâna pe telefon și îl întrebi? Dacă nu ai o relație atât de apropiată ca să poți face asta, înseamnă că nu e deloc problema ta ce face X la examen…
Dar nu. La noi nu se poate.
Așadar, în ziua rezultatelor, cu notele la vedere, hai să luăm la puricat candidații… Pentru că am avut emoții cu mult peste capacitatea mea normală de procesare, am decis să aștept afișarea listelor pe ușa facultății. Dar fiindcă există totuși GDPR, nu se pot pune pe net cu nume și prenume, se afișează la sediu, preventiv. Ei, dar ce GDPR? Se găsește cineva care să facă un bine și să le pună pe facebook, că doar, ce naiba, GDPR e pentru fraieri…
Nu mi-a fost rușine cu nota mea. Dar știu și cum e să nu vrei să îți vezi numele acolo. Aș fi dat orice să fie un cod, pe care să îl știu doar eu. Și asta și-ar fi dorit o mulțime de alți oameni.
Și pentru că niciodată nu te simți suficient de prost, se mai poate și mai rău, stăteam în fața listelor și îmi căutam colegele. Toată lumea era emoționată, plânsete de bucurie, telefoane la cei apropiați pentru a da veștile bune. Și un alt telefon care mi-a atras atenția, pentru că receptorul acolo prezent reproducea cu voce tare numele pe care trebuia să le caute pe listă. Primul era al colegei mele de școală… al doilea, al celeilalte colege, iar al treilea, al meu!! Și dacă informația nu ar fi fost însoțită și de comentarii, poate că mi-aș fi ținut gura.
Dar am întrebat și eu, băgându-mă ca musca în lapte, Cine întreabă de… că doar eu eram, nu? Eee, cineva care o cunoaște! Dar de ce? Așa, de curiozitate, mă aflam și eu în treabă! S-a prins după alte niște secunde să mă întrebe dacă eu sunt și a plecat.
Atunci, a-nu-știu-câta-oară, mi-am dorit să fiu un simplu cod anonim pe listă. N-am primit niciun telefon ulterior, doar prietenii care mă sunau direct să mă întrebe rezultatul. Așadar curiosul nu avea nicio tangență personală cu mine. Atunci de ce nu poate dormi de grija mea?! Chiar ne plictisim dacă nu suntem la zi cu ultimele „știri”?
Oare cât va mai dura până când și la examenele de definitivat și alte grade didactice va fi respectat dreptul la intimitate? Sau nu suntem destul de umiliți în sistem, trebuie să mai fim puși și la zid cu orice ocazie?
