felinar de hartie

Felinar confecționat din hârtie de calc

felinar de hartie

Nu ştiu de ce felinarele au reprezentat întotdeauna un obiect fermecător… probabil ţine de puterea omului de a stăpâni focul. Am învăţat când eram mici să le facem din pepeni. Ce nebunie era vara, să bântuim încolonaţi cu monştrii după noi. Şi nu-i era teamă niciunuia că se frige, sau că provoacă un incendiu…

Acum doi ani am ratat un concurs frumos în gaşcă. Fetele au confecţionat felinare (l-am ratat şi pe cel de anul asta, dar chiar n-am avut timp… poate reuşesc ceva în afara concursului!) Nu vă arăt acum felinarele lor, că l-aş eclipsa cumplit pe cel alăturat. Eu am pornit de la ideea că trebuie să fac un felinar pe care ar putea să-l asambleze şi un copil. Un copil mai măricel, e drept, unul mai mititel n-ar putea să facă decât decorul.

Şi cred că am reuşit. Ai mei pitici au fost încântaţi când au văzut opera.

Materiale necesare:

  • o cutie de carton rotundă, de la brânză topită.felinar de hartie
  • o coala A3 de hârtie de calc
  • lipici, foarfecă
  • hârtie glasată (autocolantă ar fi minunat!) şi/sau carton colorat
  • glitter
  • foarfecă şi perforatoare decorative
  • lumânare cu suport metalic

Pentru început, se măsoară coala de hârtie pe circumferinţa cutiei, se lasă o margine de 1cm-1,5cm pentru suprapunere şi se taie partea în exces. Se procedează la fel cu înălţimea felinarului. Se stabilesc marginile, sus şi jos, şi se începe decorarea felinarului. Aceasta poate fi şi ultima etapa, dacă copilul este mai mare şi poate lucra cu felinarul deja montat. Dacă este mai mic, atunci se realizează întâi decorul, apoi va fi ajutat de părinţi la montaj.

Se ia cutia cu marginea mai lată, şi se adaugă lipici pe toată partea exterioară. Se lipeşte cu grijă coala de calc, se adaugă lipici şi pe partea unde cele două se suprapun pe cutie. Nu se lipesc cele două părţi pe toată muchia verticală. Se ia capacul cutiei şi se decupează cu grijă interiorul, lăsând doar marginea. Se adaugă lipici pe partea exterioară, se introduce în cilindrul deja format, cu partea tipărită în interior, şi se lipeşte cu mare grijă coala de calc.

Se taie două benzi late de hârtie autocolantă, una dintre muchii fiind realizată cu o foarfecă decorativă (Dacă nu există hârtie autocolantă, felinarul se întăreşte jos şi sus cu bandă adezivă). Se îmbracă marginea de jos a felinarului. Se procedează identic cu partea de sus, şi nu uitaţi să-i prindeţi şi un mâner dacă consideraţi că va avea nevoie. Aveţi grijă doar să fie suficient de mare pentru a putea introduce şi lumânarea în interior.

Decorarea felinarului rămâne la nivelul inspiraţiei fiecăruia. Folosiţi carton sau hârtie mai groasă, opacă, pentru un efect cât mai deosebit la căderea întunericului.

Felinarul din imagine a fost realizat folosind şabloane de plastic, pentru desenarea figurinelor din hârtie eva. Benzile sunt realizate din hârtie glasată autocolantă, aurie şi argintie. Fulgii şi steluţele sunt decupaţi cu un perforator decorativ, iar la final am adăugat glitter.

La sfârşit se introduce lumânarea aprinsă, cu grijă, de către un adult. Nu uitaţi, hârtia este un material inflamabil, nu lăsaţi felinarul nesupravegheat!

Spor la lucru, şi inspiraţie maximă!

Atelierul de creaţie

Om de zapada, colaj

Om de zapada, colaj

Dintre creaţiile de anul trecut, am păstrat pentru activităţile de iarnă un model de om de zăpadă. Irisuca l-a realizat la grădi, la patru anişori… În funcţie de vârstă, poate fi "perfecţionat".

Materiale necesare:

  • tampoane demachiante, pentru bulgării de zăpadă
  • pentru decoraţiuni, pot fi folosite: hârtie glasată, hârtie eva
  • carioci, foarfeca
  • carton colorat pentru suport
  • acuarele pentru fulgii de nea (sau un perforator decorativ pentru mai mult efect)
  • lipici

Spor la lucru!

Atelierul de creaţie

suport creioane galetusa iaurt

Suport de creioane confectionat din galetusa de iaurt

Din categoria „de sezon“, dar nu numai, este următorul proiect: un suport de creioane, solid şi încăpător, confecţionat cu propriile mânuţe, dintr-o găletuşă de iaurt.

Materiale necesare:

  • o găletuşă curată şi uscată;
  • carton colorat, de preferinţă două culori, pentru decor;
  • hârtie eva (opţional, poate fi înlocuită cu orice hârtie sau carton), divers colorată;
  • perforatoare decorative (opţional, la nevoie pot fi confecţionate manual);
  • confetti sclipitoare;
  • foarfecă, lipici, bandă adezivă.

În prima etapă se taie cu un cutter partea de sus a găleţii. Necesită forţă şi atenţie şi trebuie îndepărtată de un adult, dacă nu lucrează un copil mai mare. Pentru a tăia cât de cât drept, înfigeţi cutterul până la jumătate, şi ţineţi-l sprijinit de muchie.

Se taie o coală de carton pe muchia scurtă, cu o lăţime care să acopere înălţimea găletuşei. Este nevoie de două astfel de bucăţi. Prima se lipeşte cu bandă adezivă direct de găletuşă. Atenţie, nu se va alinia marginea colii cu găletuşa, ci se va urmări suprafaţa curbă. A doua parte se adaugă în acelaşi mod, numai că, pentru un aspect plăcut, va fi lipită. Se corectează aşezarea până când hârtia este perfect lipită de găletuşă. Cu ajutorul cutterului se îndepărtează excesul de hârtie din partea de jos şi de sus, dacă este nevoie.

Am ales ca „peisajul“ să fie unul de iarnă, aşadar jos este zăpadă. Dacă se alege un model de primăvară, se poate franjura hârtie verde. Se taie o bandă de hârtie albă (eva în cazul meu), ondulat. Se adaugă lipici pe suport şi se lipesc „nămeţii“. Se corectează cu un cutter dimensiunea şi îmbinările, după ce a fost lipită.

Pentru muchia de sus a suportului se pregătesc două benzi de carton. Se îndoaie şi se ondulează prima jumătate. Pot fi folosite şi foarfeci decorative. Cealaltă jumătate se franjurează, pentru a permite o lipire uşoară pe interior. Se lipesc de suport cu lipici pe exterior, iar pe interior, cu bandă adezivă.

suport creioane galetusa iaurt

Urmează partea cea mai plăcută a realizării suportului, unde, dacă există materiale gata pregătite, copilul poate lucra singur. Perforatoare decorative, paiete sclipitoare, confetti, pot fi acum de mare ajutor pentru finalizarea colajului. Sper ca filmuleţul de mai jos să fie de ajutor.

Spor la lucru!

Atelierul de creaţie