Cu gândul la Săptămâna Verde și la ce activități artistice aș putea face, că nu se poate fără, am tăiat din start clasicele colaje din materiale reciclate. În primul rând, pentru că am tot făcut. Așa mi-a venit ideea de a pune pe hârtie copaci, ca să fim în ton cu tema. Însă ce să fac dacă talentul la desen este la mine o doză mare de voință?!
O paranteză, dacă îmi permiteți, cum spun copiii mei, Doamna desenează foarte frumos oi! Acum, la final de clasa a patra, ne-am făcut agende cu amintiri. Prin ale copiilor sunt și pagini cu solicitarea proprietarului de a desena „ceva“ acolo. Și îi auzeam vorbind: … și ghici ce o să deseneze doamna… o oaie!!
Probabil că, dacă aș avea timp, aș putea, încet-încet, să-mi perfecționez tehnica și să am câteva rezultate admirabile pentru efort. Însă încep să cred că nu trebuie să știu să le fac pe toate. Faptul că eu nu puteam desena a fost pentru copii o încurajare că poți fi foarte bun, dar uneori nu poți fi perfect, că poți greși, dar e loc să înveți.
Așa că m-am gândit să le ofer totuși ocazia unei lecții de desen cu un artist pe care, indirect, ei l-au cunoscut de la clasa pregătitoare. Emanuel Pavel a fost alături de mine încă de când am lansat site-ul, el este autorul mascotelor mele, părintele zânelor și al lui Moș Timp, cel care m-a ajutat cu grafica amuzantă pentru portofoliile copiilor și fără de care clasa mea ar fi mai tristă, căci posterele didactice de pe pereți sunt decorate cu personajele cărora el le-a făcut chip după poveștile mele.
Acum, Emanuel este și tatăl lui Puf.
Creator ani de zile de ilustrație de carte pentru copii, atât cărți cu povești, cât mai ales manuale și auxiliare școlare, Manu, cum îi spun eu, a strâns între coperți glume și glumițe pentru copii sau pentru adulți puși pe haz. Benzile sale desenate, aproape fără cuvinte, dar extrem de ușor de înțeles, îl au în centru pe iepurașul Puf, ce locuiește într-un joben de magician, și pe prietenii săi, deocamdată fără nume. (Vezi aici câteva pagini.)
Benzile desenate sunt la mare cinste printre copii, chiar dacă eu nu am acceptat nicicum în programul de lectură de la clasă astfel de cărți. Așa că planul meu inițial cu copacii a fost ușor deturnat când l-am prezentat pe Manu, iar ei au vrut să afle cum se „face“ o bandă desenată.
Manu a lucrat povestea cu ei, de la realitatea pe care o trăiesc. Așa cauți poveștile și le faci speciale. Te apuci de teme. Normal, fără chef. Orice lucru e mai interesant decât ce ai tu de făcut, chiar și o muscă. Apoi te întrebi de ce durează oare temele atât de mult?!
Copiii erau cu gura căscată. Pe tabla noastră nu știu dacă au prins vreodată viață asemenea desene, dar niciodată nu e prea târziu. Planul inițial s-a schimbat, copiii au vrut să vadă alte tehnici de desen, cum transformi un omuleț filiform în personaj, ba chiar am încercat să-l desenăm pe Puf. Dacă tot desena toată lumea, m-am străduit și eu, pe tablă, spre deliciul copiilor. Și, pentru că Puf al meu era în picaj, am zis să pice pe ceva moale și am desenat o… oaie.
După multe râsete, am ajuns în cele din urmă și la copaci.
Nu doar că îmi doream să nu mai văd copacii răsărind din muchia de jos a foii, ci și să arate ceva mai uman în desene. Așadar, întâi începi să desenezi un copac trasând… ghici? Iarba! Apoi… nu, nu trunchiul, ci coroana, ocazie cu care stabilești și cât din foaie umpli cu copacul tău. Și apoi trunchiul, rămurelele, detaliile, scorburile, cuiburile, frunzele și orice alte orătănii mai e nevoie.
Bineînțeles că lecții de desen sunt o sumedenie, dar cu Manu acolo, văzându-le prinzând viață pe tablă, și copiii au fost mult mai receptivi în a încerca să pună pe hârtie schițe de copaci.
Lumea magică a lui Puf . Aventuri într-un joben
Cartea lui Emanuel Pavel este disponibilă online, la Editura Art, eMag, Cărturești, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Librăria Humanitas, Libraria Delfin.
O parte din aventurile lui Puf, dar și alte serii (Scufița Foarte Roșie, Figuri) pot fi urmărite pe contul de Facebook sau Instagram aparținând autorului.
