educație civică | Talente de Năzdrăvani

La începutul lui mai, când protestele se anunțau și s-a ieșit în stradă prima dată, au început și comentariile referitoare la dreptul la grevă al profesorilor. Poate că acele ore de „Constituție“ de odinioară nu erau atât de inutile, căci viitorii cetățeni cu drept de vot citeau, ghidat, actul fundamental al statului și li se explica acel capitol dedicat drepturilor fundamentale.

Cred că părinții de azi, mai ales cei tineri, nu au citit în viața lor actul care stă la baza democrației din România și mă îndoiesc că, în multe cazuri, vor înțelege ceea ce citesc. Altfel cum ai putea tu să întrebi cine îi dă voie unui angajat să facă grevă?!

Cel mai greu a fost să le explic elevilor mei de ce fac eu grevă. Cumva, în căpșoarele lor de doar 10 anișori, ceva nu avea sens. Încă de la Paști am avut un feeling că trebuie să mă dau peste cap să termin materia la toate disciplinele până la Săptămâna verde, care începea la noi pe 22 mai. Nu știu de ce, eram convinsă că orice sacrificiu merită făcut.

Am negociat cu ei, am mutat orele de arte și joc și mișcare în ultima săptămână de școală, când oricum căldura nu ne lasă să stăm în clasă, am rămas două zile pe săptămână suplimentar câte o oră și am reușit. Că tot ne-am luptat anul acesta cu „module“ la școală, am aplicat învățarea modulară: am separat disciplinele pe module.

În vinerea de dinainte de grevă, încheiasem evaluarea ultimei unități la română și științe, am făcut prima recapitulare la matematică și civică, ba chiar am terminat și toate notele muzicale. Așadar, după ritmul susținut de muncă din ultimele săptămâni, oare ce mă apucase să intru și eu în grevă?

Doamna, puteți să-mi spuneți cinci motive pentru care faceți grevă?

N-aveți idee ce mutriță serioasă a avut copilul când m-a întrebat! Nu știu de ce cinci, căci i-am învățat că e suficient să ai trei când argumentezi o idee. Mie mi se cereau cinci. Și mi se dădea și o mână de ajutor: știu că unul este salariul, așa zice mama. Dar copilul mai avea nevoie de argumente. Și le-am găsit, deși am avut un pic emoții că nu voi reuși să îi explic pe înțeles.

Dezamăgirea lor a fost mare când am anunțat vineri că intru în grevă în Săptămâna verde. Așa cum reușisem eu să încropesc programul, se anunța destul de distractiv și ei abia așteptau. Încerc să nu mă învinovățesc eu pentru suferința lor, pentru că ar putea avea parte de mult mai multe dacă guvernanților le-ar păsa cu adevărat de ei și de viitorul acestei țări.

De data aceasta, profesorii au suflet de doctor. Faci ce trebuie făcut, dar nu te lași impresionat de suferința pacientului. Dacă piciorul trebuie tăiat și nu ai anestezic, nu îl lași să moară ca să nu îl chinui. Nu există să nu îți pese că se amână examenele sau îngheață anul școlar. Toți știm ce implică.

În timpul grevelor de după revoluție, când îmi vedeam părinții, și ei profesori, dând înapoi, îi condamnam pentru că nu merg până în pânzele albe. Nu poți, mă tată, să îngheți anul. Nu sunt vinovați copiii! Dar nici noi!

Care e cel mai rău lucru care se poate întâmpla dacă e grevă?

Întrebarea lor m-a luat prin surprindere. În fața atâtor ochișori curioși, am explicat ce înseamnă înghețarea anului școlar. Panică și deznădejde, cum adică să reluăm clasa a treia?

Și totuși, împreună cu ei, mi-am dat seama că nici măcar nu ar fi o tragedie atât de mare. Mereu am considerat că anul școlar 2019-2020 trebuia înghețat, pentru binele lor. Poate că e o șansă acum.

Ar fi exact momentul de a recupera ceea ce doi ani de pandemie au distrus. Unii ar avea acum timpul să asimileze, în sfârșit, alții să ajungă la un cu totul alt nivel de performanță. Nu ar fi „din nou“, ar fi „altfel“. Am fi clasa a treia-bis.

Pentru mine, cel mai rău ar fi să nu pot susține gradul I în 2025, așa cum am programat. Să mai pierd un an din cauza vechimii incomplete. Deși știu că nu sunt singura în această situație, iar răspunsurile la întrebări vin târziu și cam neasumate, au fost două zile în care m-am gândit și răzgândit dacă intru sau nu în grevă.

Dar nici acasă nu eram susținută: Cum să nu intri în grevă? Dă-l încolo de an… Ce exemplu dai?

Și când pui pe hârtie bune și rele, când vezi că ești băgat în aceeași oală cu alții care nu-și fac treaba și ești acuzat că nu-ți meriți salariul, dar te uiți ce sacrificii faci și nu știi cum o să ieși la liman, viața nu mai e deloc roz.

Dacă nu îți convine, de ce nu pleci?

Eterna întrebare pe care o primesc mai ales de la cunoscuți. Și când vin și cu argumente precum „cu cv-ul tău, oricând te angajezi pe dublu în privat“, simți cum ești tratat ca fraier. Vai, ai luat 10 la examenele de grad, și? Tot ca ultimul cerșetor trăiești, calculând banii de rată, de mâncare, de motorină și pentru nevoile suplimentare ale copiilor. Și ți se mai spune apoi și candid: „Te credeam mai deșteaptă!“

Când, în aceste condiții, vezi că ești atacat din toate părțile, îți pui des întrebarea „La ce bun și pentru cine?“, că doar de mine nu i se rupe nimănui inima.

Totuși, ultima lecție la clasă de educație civică a avut surprizele ei. Am regretat în momentul în care am văzut în ce direcție curge discuția că nu le-am cerut de la început să scrie pe caiete ideile, însă îmi place să îi văd cum dezbat.

Exercițiul de mai jos a fost reconstituit ulterior. Pare ușor, însă nu a fost deloc. Drepturi și îndatoriri, întotdeauna sosesc în pereche, însă tindem să le vedem mereu pe cele din urmă.

Nu a fost greu să facem o listă cu tot ce „trebuie“ să facă o mamă, dar drepturi… greu au scos câteva. Sper că cel la respect și ascultare din partea copilului va prinde rădăcini în mintea lor.

Începusem cu „mama“ pentru că era cel mai ușor.

Dar și când am trecut la cadrele didactice a fost un moment memorabil. Primul drept pe care mi l-au dat a fost acela de a face grevă, că tot era subiectul la ordinea zilei. Da, am dreptul și nimeni nu trebuie să mă condamne că mi-l exercit. (Și nici să mă împiedice, cum a făcut ulterior guvernul prin OUG 42/25.05.2023.)

Altul, la fel de amuzant, a fost dreptul la pauză, așa cum au ei recreație. Eu m-am distrat copios, căci i-am întrebat cum mi-l respectă, din moment ce nici nu ajung în cancelarie și vin după mine cu diverse probleme, iar dacă stau de vorbă cu o colegă pe culoar, vin și întrerup nepoliticos discuția. Nu mai zic că rar plec din clasă, de teamă să nu pățească drobul de sare ceva.

Așadar, am dreptul să iau pauză, să merg la toaletă, să stau cu prietenii de vârsta mea. Au râs. Și eu.

Îndatoririle le-au găsit, deși inițial s-au blocat. Cele trei idei pe care le-am scos de la ei cred că sunt rezumatul cel mai simplu a ceea ce se dorește de la noi: să venim pregătiți la ore, punctuali și să evaluăm corect.

Frământ serios ce au spus și aș vrea să se gândească la asta cât mai mulți dintre cei care deschid ușa cancelariei și apoi a clasei. Doar așa vom începe acea schimbare de jos în sus, că invers … m-am convins, nicio șansă.

Prima unitate de învățare la educație civică semestrul acesta a fost una dintre cele mai dificile. Nu pentru că erau de neabordat conținuturile, ci pentru că într-o societate ca a noastră, unde valorile sunt sublime și lipsesc cu desăvârșire, să discuți despre ele a fost o provocare. În ordine, am avut: bunătatea, răutatea, respectul, lipsa de respect, sinceritatea, minciunea, modestia, lipsa de modestie, curajul, frica, lașitatea, și încheiem în glorie înainte de Paște cu încrederea și lipsa de încredere.

Primul lucru pe care l-am observat e că ei identifică foarte greu în viața de zi cu zi situațiile care pot primi etichete din cele de mai sus. I-am stresat la fiecare oră cu teste-fulger, din categoria: „Descrie o situație în care tu ai dat dovadă de (de regulă cele negative). Cum ar fi trebuit să procedezi?” În 5 minute scrii repede câteva rânduri.

Întâi, de ce îmi plac „fulgerele”?

Ei nu citesc lecțiile din manual. Și cum nu știi când te „trăsnește” doamna, dar o face la aproape fiecare oră, mai bine citești. Nu merge, stați calmi, tot nu citesc, dar măcar procentul de cititori e în creștere!
Dacă i-aș asculta pe rând, oral, știu eu povestea. M-a ascultat azi, pentru data viitoare nu mai citesc. În plus, la test apare la ei acea solidaritate de grup. Toți sunt tratați la fel, evaluați la același lucru, nu e că pe Gigel l-am întrebat azi dacă Pământul e rotund și Ionel a demonstrat teoria relativității.
Am ocazia să-i cunosc. Pe toți. Situațiile descrise de ei sunt cotidiene. Și câte am aflat! Am observat că „fulgerele” de la lecția cu minciuna n-au ajuns în portofoliu, le-au pitit, preventiv, căci la ședințe invit părinții să răsfoiască dosarele…

Dar cea mai dureroasă a fost lecția despre respect. Ca lecție la clasă a fost cea mai reușită. Am lucrat în grup, am făcut joc de rol, brainstorming cu situațiile în care respectul intră în acțiune, ce mai, eram aproape de lecție-model! Dar… să nu zici hop până nu sari! A trecut ora… și așa s-a dus și respectul descoperit pe apa sâmbetei. Dacă în relația cu mine copiii sunt ok (spumeg doar la vorbit neîntrebat și în cor), între ei e jale. Nu-și așteaptă rândul, se îmbrâncesc, își vorbesc urât și pot s-o țin așa mult și bine. Uite că greșesc, generalizez, am și câteva floricele care însă nu-mi ajung să aduc „primăvara” în clasă.

Mi-am stors mintea cum să-i fac pe ei să conștientizeze aceste lucruri. Și… cum la cei mici o imagine face cât 1000 de cuvinte, le-am pregătit una. Întâi de toate, am mizat pe spiritul de dreptate pe care fiecare îl are și la cât de bine se pricep să se aprecieze unii pe alții. Le-am dat un tabel de completat. Pe prima coloană era numele tuturor colegilor, inclusiv al celui care completa. Apoi urmau alte coloane: lipsit de respect, foarte puțin respect, puțin respect, respectuos, foarte respectuos, model de urmat. Și am integrat organizarea datelor în tabele la o activitate extra. Trebuia să marchezi cu X celula tabelului după cum considerai că se potrivește fiecăruia, inclusiv ție! Au fost anonime, nu am trișat nici eu să aflu cine ce a scris, i-am lăsat să se dezlănțuie. Centralizarea nu a fost grea, cercetarea educațională din facultate a lăsat urme adânci, am aplicat formula lui Likert pentru scală de 6 trepte, apoi un grafic în excel și a rezultat tabelul de mai jos (originalul are numele trecut pentru fiecare coloană).

Momentul în care am pus graficul pe proiector a fost marcat de cele câteva muște amețite din clasă care puteau da concert, le auzeam cu siguranță. Atâta liniște, fără s-o cer eu, n-am avut până acum! Știau foarte bine că eu n-am avut nimic de-a face cu graficul. Erau evaluările lor. Și-au ridicat singuri oglinda și nu le-a plăcut ce-au văzut. Am analizat… am încercat să tragem concluzii… e clar că avem o problemă. L-am printat și l-am pus la avizier.

Minunile nu durează decât un minut, așa că nu vă închipuiți că s-a schimbat ceva vizibil. Nici Titanicul n-a cotit la timp, dar a cotit în cele din urmă. Păcat că s-a scufundat. Eu sper ca până anul viitor pe vremea asta, când deja se vor gândi intens la gimnaziu, să „cotesc” suficient cât să dau mai departe un grup unitar de copii. Și știu, iar sunt optimistă, idealistă, dar măcar o să încerc.

Însă vom repeta evaluarea, așa am stabilit, că luna viitoare vedem dacă s-a mai schimbat ceva, dacă reușim măcar să ridicăm media clasei. Până una alta mă gândesc cum scriu eu mare ceva inspirațional legat de respect pe peretele din față. Au zis că nu le aduce nimic aminte să fie respectuoși…

Închei cu cireașa de pe tort. I-am amenințat că modific calificativele la civică, pentru că ei îmi dovedesc zi de zi că n-au învățat nimic din acele lecții… „Doamna, dar nu e corect, lecția cu respectul a fost acum trei săptămâni!”

Dacă aveți și alte idei, spuneți. Deocamdată aplicăm penalizări pentru îmbrâncelile la rândul de săpun (eu sunt „dozatorul” care îi trimite să se spele pe mâini în pauza de masă). Ai îmbrâncit colegul – treci la coadă. Nu mai zic dacă treci peste rând. Ignor răspunsurile fără ridicat mâna, cele peste colegul care răspunde. Țin să spun că atâta „material didactic real” nu am avut la nicio temă. Și cât mi-aș dori să nu mai am!