Fabuloasele manuale 3D „lansate“ azi

Azi, când am deschis la 16:00 trecute fix invitația din mail primită de la EDP pentru a vedea ce n-a văzut Parisul, manuale 3D în România, mi-am dat seama că îmi va fi imposibil să scriu, obiectiv, un articol. Acum vreo 2000 de ani, Tacitus spunea că el a scris „istoria“ sa fără ură și părtinire, deși mulți au spus că o istorie mai părtinitoare decât a lui nu a scris nimeni. Așadar, nu e că am ceva personal cu EDP, ci am cu o mentalitate învechită de monopol în detrimentul consumatorului.

Vorbesc aici de consumatorul de produs educațional, elevul și familia lui, apoi profesorii de la catedră, iar în interesul lor piața trebuie să fie liberă și corectă. Pentru noi mai e mult până departe, încă nu am uitat experiența de acum câțiva ani când colegi de facultate din țară m-au sunat să mă felicite pentru manualul meu și să-mi spună cu tristețe că de la nivel de inspectorat/partid aveau indicații să ia un altul. N-am uitat atunci nici experiența manualului digital pe care l-am descris la milimetru și pentru care mi s-a spus frumos că nu există buget, să simplific, să tai, nu face nimeni programare dedicată, simulări 3D, să croșetez ceva pe șabloanele existente și să rămân în limitele financiare stabilite. Singura alinare a fost încurajarea că va veni o vreme când voi avea la dispoziție ceea ce îmi doream eu atunci.

În preajma Paștelui am primit de la unul din părinții din clasa mea o recomandare de site. Și-a dat seama cât de greu îmi era totuși să iau resursele în engleză și să le traduc pentru copii, așa că site-ul acesta ar fi trebuit să îmi ușureze un pic munca, căci era în limba română. Contul urma să fie gratuit până la sfârșitul anului școlar. Personal parcă am scăpat în țara bomboanelor și acadelelor, am zăcut efectiv pe site cu orele, aplicațiile de istorie și anatomie au fost preferatele mele. Eu încă nu știu cum predau istorie unii colegi mergând fără hartă la clasă, nu mai zic de prezentări, imagini, filme, simulări… Anatomia, descrisă și la nivel de celulă – o altă pasiune a mea. Dar am continuat cu chimie și fizică, ce-mi mai aminteam sau ce voiam să aflu și eram în extaz. Elevul din mine de acum niște zeci de ani găsea în sfârșit ceea ce și-a dorit în anii de școală.

Pentru cei care mă urmăresc, știu că am un „pitic“ cu manualele digitale. Am tot scris despre ele. Chiar zilele trecute m-am oprit la manualele EDP de pe site-ul oficial cu manuale și, din ceea ce am încercat să aflu până acum, manualele digitale nu au fost pe site, ci doar manualul clasic, dar în format electronic, adică să poți vedea paginile pe ecranul dispozitivului (există încă o mare confuzie între manual în format electronic, cum sunt ebook-urile, și manual digital, care oferă prin aplicații dinamice și interactive o experiență de învățare).

Când am citit prima dată titlul evenimentului cu care EDP se lăuda pe toate canalele, cum că prezintă în premieră manualele lor 3D, am rămas blocată. În naivitatea mea optimistă mi-am închipuit că au renăscut ca phoenixul din cenușă și după manualele catastrofale de acum 3 ani, când au impus monopolul, ne dau acum lecții și de digital.

Așadar, așa cum reclama e sufletul comerțului, am aflat cum (în două ore, apoi trei din cauza probabil a momentelor publicitare) poți deveni un profesor excelent. Istoria are tristul obicei să se repete și ceea ce a simțit pe pielea lui Ceaușescu la balcon în dimineața zilei de 22, când mielușeii lui au început să latre, au simțit și organizatorii acestui eveniment. După luni de frustrări, oamenii voiau să vadă, concret, ce li s-a promis, materiale clare pentru toate ciclurile, de la preșcolar la liceu. Am fost luați metodic de urechi și puși la colț, dacă nu ne place să ne găsim altceva de făcut, e gratis, da? Ce pretenții avem?

Ca lecție de viață, eu știu că nimic nu e gratis. Totul are un preț, chiar dacă e scris mic. Poate prețul a fost construirea rapidă a unei baze de date cu profesori interesați, la care să le vinzi ulterior un curs pe bani. Dar nu vă amăgiți că a fost gratis.

Mai mult, ni se promitea repetitiv și bulinuța de cumințenie, adeverința de participare cu care momești oamenii, căci lupul schimbă greu năravul, mai bine să fie acolo hârtia, că nu cere de mâncare. Bine că e electronică și nu taie un copac pentru ea, căci nu are valoare nici să (știți voi, nu zic). Oamenii care chiar vor să învețe ceva nu așteaptă să li se dea hârtia și să fie pe lista de prezență la o activitate.

Să mai zic că interacțiunea cu publicul a fost jalnică? O „emisiune“ gen teleșcoală, al cărei ridicol l-au simțit mulți după ce în această perioadă experiența interacțiunii online e la cu totul alt nivel. Un chat la mii de oameni e o porcărie, nu înțelegi nimic, cu toate eforturile am reușit să urmăresc și să îmi dau seama că nu sunt singura care considera, mai ales în prima jumătate de oră, o pierdere de vreme. Apariția doamnei ministru a pus paie pe foc, oricum mai toată lumea cu bun simț de la catedră vede roșu în fața ochilor când apare.

Câteva (mai multe) concluzii după evenimentul „fabulos“ de azi, care parcă era licitație: Suntem 3000! Putem mai mult! Pe cine mai chemați? (Nu am căutat citatul exact, nu mă țin nervii, mi s-a părut jenant.)

Cantitatea e sufletul comerțului

  • ne batem în continuare cu pumnul în piept pe cantitate – au intrat aproape 8000 și au rămas spre final 5000; problema pe care și-ar pune-o cineva interesat e de ce au plecat cei 3000; tu când le spui tuturor, de la nivel de minister că gata, grijile lor iau sfârșit, avem manuale 3D, nu îți permiți să le vorbești oamenilor arogant.
  • punctualitatea este un principiu relativ la români. Pe Carol I l-a scos din minți obiceiul și EDP ne-a arătat că e românească până în adâncul sufletului.
  • gafele au curs una după alta, de la „manuale de la grădiniță până la liceu”, știut fiind faptul că, până la clasa întâi, avem doar auxiliare, la „conținutul valoros al manualului de geografie de clasa a VI-a“, la care m-a umflat râsul, mi-am amintit cum Turnu-Măgurele se mutase în amonte pe Dunăre până la Porțile de Fier, dar nici Marea Moartă nu mai era la locul ei și multe altele…
  • calitatea sonorului în prezentare a fost jalnică. E clar că unii nu au fost pregătiți, sau colajele inserate nu erau prelucrate la același nivel. Oamenii s-au plâns, dar erau ironizați că nu știu să dea mai tare. Era pe maxim, dovada a fost că în momentul în care cei doi prezentatori au intrat, am dat urgent încet.
  • total neinspirată alegerea fizicii pentru demonstrație, puțin aprofundată la noi (chiar dacă este unul dintre domeniile foarte bine reprezentate). Puteau alege orice altceva, mai accesibil tuturor, ceva de cultură generală. Dar nu mai contează. Învățătorii protestau, voiau să vadă ceva pentru elevii mici. Ca să nu mai zic că nu am asistat la o „lecție“, ci la pregătirea materialului necesar uneia. Nu am înțeles ce se întâmplă cu testele… Cum verifici ce au făcut elevii? Cum le transmiți feedback?
  • finalul a fost trist. Organizatorii au reacționat prost la criticile primite (vorbesc de cele pertinente, nu de mizeriile care s-au strecurat pe-acolo), nu au avut niciun moment inspirația să realizeze că atitudinea și abordarea nu erau potrivite pe timpul și nervii unor oameni care se străduiesc din martie să se descurce cum pot, fără niciun ajutor, cu mijloacele tehnice pe care le au la dispoziție și căutând orbește soluții. Mulți au intrat sperând nebunește că MEN și-a asumat în sfârșit îndatoririle și oferă tuturor instrumente de lucru. Practic a fost prezentată o platformă cu resurse foarte bune, utile în cele mai multe cazuri.

Mozaik Education

  • în realitate, nici EDP și nici MEN nu au creat nimic; platforma Mozaik Education are o istorie îndelungată în Ungaria și funcționează pentru a satisface cerințe educaționale în vreo 40 de țări. Cum? Democratic. Ai cont, plătești abonament, iei ce ai nevoie. Opțiunile sunt fabuloase. Doar că… nu este proiectată să răspundă cerințelor specifice ale învățământului românesc și programelor noastre de studiu. Cine crede că le va găsi acolo în ordine, pe toate, fix când ai nevoie, se amăgește.
  • platforma oferă însă niște opțiuni extraordinare și luându-ne ochii cu acestea, EDP ne-a arătat de fapt ce putem să facem cu manualele lor, și așa praf: să le facem noi pe înțelesul elevilor. Dacă nu cumva am înțeles eu greșit, ei au făcut parteneriatul, au pus acolo pe platformă manualele EDP, iar rolul profesorului e acum să caute aplicațiile potrivite și să le insereze, ca pictograme, în manual pentru a avea manuale 3D la dispoziția elevului. Mi s-a părut jignitor modul în care ni s-a explicat că secretul manualului 3D stă în aceste pictograme pe care, dacă apeși, vezi 3D structura pământului (ca în exemplu). Ca și cum de opt ani de zile de când facem manuale cu componentă digitală, nu am văzut iconițele…
  • revenind la Mozaik, ceea ce povesteam la începutul articolului se referea la ei. Nu știu cât de profund e parteneriatul cu EDP și MEN, dacă implică abonamente la nivel de școală, sau licențe oferite profesorilor și elevilor care au adrese @școalanr.ro. Sau poate sunt interesați de catalogul lor electronic. Însă sunt foarte multe lucruri utile.
  • ce pot să spun e că oamenii au un produs de calitate, la care au muncit și pe care acum îl vând. Cumpără cine are nevoie, însă speranța mea cea mare e că nu se va impune, cu titlul de monopol. Pentru a putea oferi o experiență de învățare deosebită, varietatea e principala condiție și pe orice piață concurența cinstită nu face decât să crească nivelul calitativ al produselor. Atunci când știi că cel mai bun câștigă, muncești și investești să fii tu acela.

Noi să fim sănătoși, să nu ne mai consumăm atât și să nu uităm că ce nu ne dărâmă ne face mai puternici. Nu știu cum vor evolua lucrurile, însă dacă se va realiza vreodată acea platformă unde elevul să intre să acceseze lecțiile, să învețe singur, având nevoie redusă de asistență din partea unui profesor în carne și oase, vom avea în sfârșit o cernere a resursei umane în învățământ. Cei care se fac că muncesc, care citesc ziarul la catedră, necalificați de toate tipurile, nu își vor mai găsi locul în această lume.

Manuale digitale apărute peste noapte pe net

Trebuie să încep prin a-mi cere scuze pentru că am scris fără să verific sursele. Publicam un articol săptămâna trecută în care acuzam onorabilul minister al educației că a creat acum doi ani niște minunății de manuale pentru clasele întâi și a doua la care nu a catadicsit să realizeze și manualele digitale. Da, e vina mea, că în cazul acestei afirmații trebuia să intru din nou pe siteul oficial cu manuale și să verific dacă nu cumva îi acuz pe nedrept.

Nu, nu m-a tras nimeni de urechi, dovadă că și cei care lucrează în domeniul educației și mă citesc aveau aceeași informație, însă azinoapte, undeva pe la vreo două, aveam eu treabă cu un manual de clasa a II-a, să caut ceva… Și, ce să vezi, cu ochii cam înlăcrimați, de stat prea mult la ecran în ultimele două luni, fără spor de ecran, că nu se dă decât parlamentarilor să joace solitaire (Aurelia K., bună replica!), mă străduiesc să dau click în partea de jos, pe „varianta tipărită“. Nu de alta, dar știam că, dacă nu nimeresc, mai am apoi o fereastră de închis, cu mesajul că nu ai versiune digitală.

Ei bine… am dat click aiurea, și mi s-a deschis minunea! Există manuale digitale pentru manualele EDP publicate acum doi ani! De fericire, fix la cafea, de dimineață, îi dau mesaj colegei mele. Doar ce a terminat alfabetul la clasa întâi, sunt sigură că voia să afle. A fost tare simpatică, dilema era când le-au pus… Noaptea, ca hoții, când să le pună?

Cu ocazia aceasta am învățat și eu ce e acela manual digital, căci ne-a arătat ministerul cum se face. Azinoapte nu văzusem iconițele de navigație (mici, jos, în dreapta), însă puteam da pagina și m-a impresionat foșnetul digital. Fără el pierdeam senzația! Cum să le văd?! Eram varză de oboseală, se suprapunea banda aceea neagră peste toolbar-ul de la calculator, și al meu plin cu iconițe, cine să se mai prindă care pe unde?? Nu am rezistat ca la varianta de mai jos să trec prea mult mai departe, căci „Bine e la noi acasă“, de Emilia Căldăraru, mi-a transmis direct mesajul că e timpul să mă culc. Înregistrarea, disponibilă aici, impresionează prin lectura deosebită. Nu că sunt eu cine știe ce cititor, dar nu sunt actor și nu îmi vând vocea. Cui îi place, mă ascultă, cui nu… asta e. Dar, metodic, începi prin a spune frumos titlul și autorul și faci un banal montaj să apară și scris, la început, pe film. TVR, responsabil cu manualele digitale, rezolvă repede problema cu o secvență video cu copii, probabil din arhivele imense pe care le are. Să mai întreb de gdpr, copii, drepturile lor, căci apar aici? Ascultând și altele, m-a luat groaza, dacă ei au impresia că un copil mic poate urmări o informație audio spusă atât de repede…

Am trecut la a doua variantă propusă, care pare ceva mai lucrată, în primul rând că la fiecare literă îți oferă filmulețul demonstrativ de scriere a literei. Bine că au apărut acum, la sfârșit de an, după ce foarte multe colege s-au străduit să se filmeze singure și să le arate copiilor. Însă m-am bucurat să văd iconițele ce indicau tipurile de materiale: pentru static – poza, se deschide imaginea de la cules, dar aproape la aceeași dimensiune ca cea de pe pagină (nu am înțeles de ce trebuie să o mai „mărești“).

Însă jocurile interactive sunt ceva de vis. În primul rând că, din ce îmi amintesc eu din caietul de sarcini pentru realizarea manualului, era interzisă inserarea de linkuri externe. Stupid, e adevarat, nu aveai voie să ai linkuri active, pe care să dai click și să te trimită pe net. Acum am fost șocată să văd că nu numai că sunt pe net, dar mă scoate din siteul oficial dedicat manualelor și mă trimite pe un domeniu privat, manual.zoranpopovici.eu . Inițial mi-am spus whotf is Zoran Popovici, apoi mi-am amintit că, conectat la net, ești la un click distanță de orice răspuns.

Profesionalismul este impresionant, aplicația se numește „Untitled Quiz (Published)“, puteți da click pe imaginea de mai jos dacă ați da alt răspuns decât am bifat eu. Ca să nu vă emoționați, vă spun că steluța aceea nu e Albă ca Zăpada, mi-a apărut mesajul de eroare, am ales să mai încerc, dar de-aici s-a făcut că nu mă cunoaște. În schimb, după ce i-am cerut să afișeze rezultatul, m-a felicitat! Pentru răbdare, probabil…

Nu știu dacă Einstein, după ce a formulat teoria Universului „finit“, a completat-o cu „prostia este infinită“, dar eu am fost curioasă să văd cum se continuă opera la manualele de matematică. Pe pozele de ecran am pus eu coperta, să vedeți la care din ele mă refer. Cel de mai jos e impresionant. Prima dată m-am uitat cruciș și m-am întrebat de ce, Doamne, ai pune grafică decorativă la cotor? Nimeni nu face așa ceva. Mi-am dat apoi seama că nici ei nu au făcut, dar n-au știut să așeze paginile în varianta online și de fapt nu vedem pagina pereche, vedem față și verso. Orice copil învață că pagina de stânga are număr par și pagina de dreapta, impar. Doar știți câte probleme sunt prin culegeri cu această provocare…

Apoi, pentru lecția la care m-am oprit întâmplător și la care toate recomandările metodice sunt să lucrezi cu material concret, ei ne-au dărâmat cu coloanele de operații. Trecem peste „abordarea integrată“, dacă tot ai lecție despre Pământ, Soare, Lună, ce facem noi cu păsăretul din ogradă? Nu am reușit să găsesc, la o răsfoire rapidă, nicio aplicație digitală, la prima vedere „manual digital“ înseamnă că poți da pagina pe net.

A doua variantă pare mai normală și mai aproape de ceea ce s-ar numi „manual pentru clasa întâi“. Apar și ceva materiale digitale, la aceeași lecție ca mai sus, avem două poze ce se pot mări (deși nu văd ce detalii ar trebui explorate, că se văd foarte bine), dar și o aplicație interactivă – creionașul de la exercițiu 1. Am editat print-screenul ca să pot introduce în același cadru, fără să acopăr pagina, și aplicația care se deschide, și coperta.

Și nu, nu sunt impresionată deloc.

Mai jos am pus imagini din cele două manuale digitale pe care le am la dispoziție, variantele muncite, trecute prin licitații și comisii de experți. Primul, de la Editura Edu, care este disponibil și online, la această adresă – poate înțelegeți ce înseamnă cu adevărat să faci aplicații digitale.

Apoi, al doilea exemplu, aceeași lecție, manualul de la intuitext care, din păcate,  nu poate fi accesat online. Mai sunt și altele, dar eu nu am cd-urile și nu vă pot arăta, comparativ.

Am stat și m-am gândit de ce la noi e dezastrul acesta, de ce vrem să controlăm tot? De ce nu putem lăsa piața să hotărască, și cel mai bun să câștige? Elevii ar trebui să primească vouchere să își cumpere manuale, profesorul să decidă ce, în funcție de nivelul clasei la acel moment, și fiecare să aibă cărțile lui de învățare, pe care să scrie, nu să le transmită într-o stare jalnică mai departe. Ce „drag de carte“ să aibă un copil când primește un manual deteriorat, mâzgălit și cu meniul fostului stăpân imprimat în miros?

De ce învățăm atâta în școală cum să ne alegem un manual, care sunt criteriile de comparație, dacă, în realitate, nu ai de unde alege?

În concluzie, țin să mai spun doar că manualul nu este obligatoriu, este un instrument de lucru. Poți să îți faci lecția foarte bine și fără el, dacă ești pregătit. Profesorul de la clasă este, în cele din urmă, cel care poate lua decizia de a nu folosi un lucru dacă îl consideră prost. Da, e enorm de muncă când vrei să nu mergi pe „calea bătută“… Însă cred că e mai ușor decât să spui „Dragi copii, vedeți că manualul nostru e plin de greșeli, lucrați cu atenție și mai bine îmi scrieți dacă aveți vreo bănuială…“