Proiectele cu materiale reciclate (care ar trebui să contribuie cumva la formarea acelei competențe transversale de responsabilitate socială) se lovesc de cele mai imprevizibile piedici. Cea mai mare dintre ele este aceea că nu avem obiceiul de a recicla… nimic. Nici hârtie, nici pet-uri, și în niciun caz banalele dopuri. Un an de zile am strâns, acasă, tot ce îmi pica în mână. Și la școală la fel. Însă doar eu și câțiva copii, numărați pe degete, nu erau de ajuns pentru a realiza „ceva” impresionant. Nici măcar când am anunțat că vom face mozaic cu dopuri, am dat exemple găsite pe net, tot nu s-au mișcat lucrurile… tot pe degetele de la mână pot număra pe cei care au înțeles ce au de făcut. Mi-au venit unii cu cinci-zece dopuri… Ce să zic? Le spusesem că le dau și eu din ce am strâns tot anul încă pe atât cât au ei. Dar… ce să faci cu 10-20?
I-am lăsat să se organizeze pe echipe de câte 2-3. Nu îmi plac echipele de 4, în această combinație e mereu unul care șomează și îl acoperă ceilalți. Așa, câte 3, au reușit să aibă, cât de cât, o cantitate satisfăcătoare de dopuri. Tragedia a venit în momentul în care le-am explicat ce au de făcut și au constatat că nu au culorile dorite! Au început schimburile și negocierile: îți dau X și îmi dai Y? Am avut de rezolvat dileme existențiale: Doamna, Popescu are galbene și nu îmi dă și mie! Dar tu ce culori ai avut? Câte? Ce schimburi avantajoase îi oferi? De ce nu ți-ai adunat? Prea ne-am învățat să ni se dea, că ni se cuvine, așa, doar pentru că vrem noi și cerem!
Am făcut apoi paralela cu Greierele și furnica. Unii m-au luat în serios, din septembrie, să adunăm… și acum au avut. Alții – nu. Doar cu o zi înainte au adunat 5 dopuri. Morala nu e cazul să o mai discutăm. Însă din toată experiența, distractivă pentru unii și cam amară pentru alții, căci nu au reușit să pună în practică planul, am învățat ceva. Anul viitor ne apucăm de treabă serios, strângem toți și poate reușim să facem ceva impresionant.
Când trag linie, mă gândesc la ceea ce se întâmplă cu lumea. Wall-E e o poveste pe cale să devină adevărată. Nu învățăm să reciclăm, nu avem un comportament de protejare a mediului, legile europene de colectare selectivă a gunoiului se apropie, deși ne facem că nu ne privește. Dar aș vrea ca atunci când apare o cerință, indiferent cât de idioată pare, să o punem în practică. Poate că nu e doar un proiect stupid pentru ora de arte, de la care nu ai pretenții, ci are niște obiective mai adânci, pe care nu le vezi și pe care nu are cine să ți le explice.
Vă las să analizați mozaicurile. Sunt curioasă dacă vă dați seama, de la stânga la dreapta, ce reprezintă.