Vacanța se termină cu surprize la Disney: începe serialul Goldie și Ursuleț pe 13 februarie

Un nou serial animat, Goldie şi Ursuleț, are premiera la Disney Junior pe 13 februarie, la 10:30. Noi episoade se vor difuza în următoarele 8 zile la aceeaşi oră.

Seria animată dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 2-7 ani își are acțiunea în lumea magică a Pădurii de Poveste şi aduce din nou laolaltă pe Goldie şi Ursuleț, după bine-cunoscutul incident cu terciul de ovăz din „Fata cu Părul de Aur şi cei trei ursuleți”.

GOLDIE & BEAR – „Goldie & Bear,” a fairy tale-inspired adventure series for preschoolers premiering in Fall 2015, follows the fairytale adventures of newfound friends Goldie and Bear, following the renowned porridge incident of „Goldilocks and The Three Bears.” (Disney Junior)
BEAR, GOLDIE

„Goldie şi Ursuleț” reflectă experiența Disney în abordarea unor povesti care să rezoneze la nivelul mai multor generații, cu ajutorul basmelor cu zâne, al basmelor populare şi al cântecelor de leagăn. Fiecare episod cuprinde două povești cu o durată de 11 minute fiecare şi care ne aduce în centrul atenției noua şi neașteptata prietenie dintre Goldie şi Ursuleț în căutare de distracție şi aventuri şi mereu însoțiți de prietenii şi vecinii lor, cu toții inspirați din personaje de poveste îndrăgite. Fie că îl ajută pe Lupul cel rău să învețe să îi pese de ceilalți înainte de a sufla pentru a le dărâma casa, sau pe Jack şi Jill să urce dealul, sau îl salvează pe Hopa-Mitică tot timpul predispus la accidente, după ce are parte de cea mai mare căzătură, Goldie şi Ursuleț se distrează de minune într-o lume de poveste plină de situații din viața reală, accidente amuzante şi momente emoționante.

Seria „Goldie şi Ursuleț” care preia firul poveștilor clasice de la final, celebrează personalitățile diferite ale lui Goldie, Ursuleț şi prietenilor lor neobișnuiți şi încurajează copiii să-şi dezvolte propria relație de prietenie fermecată. Seria este populată de o echipă de distribuție diversă formată din personaje din cărțile cu povești care simbolizează prietenia, comunitatea, respectul pentru personalitate, curajul în fața problemelor şi compasiunea pentru ceilalți şi își propune să dea naștere unor conversații între copii şi părinți despre intrigile şi aspectele de moralitate evidențiate prin prietenia de nemaiîntâlnit dintre Goldie şi Ursuleț şi interacțiunile lor comice care se petrec în Pădurea de Basm.

Maria Tatar, președinta programului pentru Folclor şi Mitologie din cadrul Universității Harvard şi consultant al acestui serial, comentează despre povestire, povesti şi basme: „Când ne aflăm în încurcătură, deseori o poveste ne oferă răspunsul – nu în forma unei remarci, ci ca parte a unei conversații despre lucrurile care ne sunt importante în poveste.”

Animația „Goldie & Ursuleț” a fost special creată pentru a fi difuzată la TV, avându-l în rolul de co-producător executiv pe Jorge Aguirre („Giants Beware!”, roman grafic în mai multe volume); pe Chris Gilligan („Frankenweenie”) în poziția de producător executiv şi regizor; Joe Ansolabehere („Recess”) ca scenarist şi Rob Cantor (din trupa Tally Hall) în rolul de compozitor.

Mergem la școala normalului!

Chiar înainte să înceapă școala am văzut pe unul din grupurile de învățători de pe facebook o clasă decorată care părea desprinsă dintr-o poveste. Toate colegele care au reacționat atunci erau pe linia „așa ceva nu se poate să existe la noi”, spunându-i minune sau atribuindu-i alte calificative de gen.

A început școala și odată cu ea și scandalul. Pe scurt, clasa Disney de la Liceul pedagogic Timișoara nu este „normală”.

Sursă foto și declarație: oradetimis.ro (sunt mult mai multe imagini disponibile)

Am atras atenția asupra faptului că normalitatea este cea care trebuie să predomine, nu este normal să îi îndepărtăm pe copii de realitate. Nu este un lucru care să nu poată fi apreciat, este un lucru frumos, dar școala ar trebui să le ofere copiilor stabilitate, un mediu egal, nediscriminatoriu, în care copilului să i se ofere cunoștințele de care el are nevoie și nu neapărat o lume Disney, unde să trăiască vise. Am fost în mijlocul lor, am avut o poziție despre ceea ce am identificat la fața locului, un lucru este clar, ne bucură priceperea lor și arta pe care au dovedit-o în a pregăti sălile de clasă, au fost extraordinari, dar e normal să păstrăm limitele și normalitatea, a declarat pentru oradetimis.ro, Aura Danielescu, inspectorul școlar general al ISJ Timiș.

Așadar, inspectoratul se scandalizează că, la un liceu pedagogic, care teoretic ar trebui să și experimenteze alternative educaționale, din fonduri private, se realizează un decor care, dincolo de aspectul de poveste, este și practic. Zidul din spate ascunde dulăpioarele copiilor, rafturile cu rechizite sunt în „scorburi”, și ne uităm la tabla spre căsuța piticilor. Nu se spune văd nimic de proiectorul instalat, bănuiesc din aceiași bani, deasupra tablei.

Dacă tot milităm la nivel oficial pentru o școală a normalului, de ce în marea majoritate a școlilor românești nu există acest „normal” la care să ne raportăm? În mediul rural – „un mediu egal, nediscriminatoriu” – sunt școli care au toalete afară, nu au apă curentă, se încălzesc cu lemne. Sunt școli unde băncile au și 100 de ani. Sunt școli unde părinții cumpără la început de an bănci, perdele, dulapuri. Comentez în continuare: „…copilului să i se ofere cunoștințele de care el are nevoie și nu neapărat o lume Disney, unde să trăiască vise.” – sigur, o lume în care îl punem în genunchi la școală, îi spunem că Darwin e un impostor, că trebuie să se supună și să nu gândească. La care „normal” ar trebui să ne raportăm? Declarația celor de la ISJ Timiș dă dovadă de un mod limitat de gândire, un „pat al lui Procust” care domină spațiul de decizie românesc, cel puțin la nivel educațional.

După ce că nu sunt în stare să le asigure copiilor manuale, că i-au transformat în cobai ai unor reforme făcute cu picioarele și din mers, au un tupeu fantastic să ne vorbească despre „normalitate”. Mie nu mi se pare „normal” ca, atunci când, prin lege, învățământul este numit „gratuit”, să cumpăr manuale, pentru că cele de la școală sunt într-o stare jalnică. Nu mi se pare normal să cumpăr cretă, proiector, dulapuri, și tot ce mi-au mai auzit urechile la început de an școlar. Nu mi se pare normal să citesc în manualul de istorie de-a patra, pe care Iris îl folosește anul acesta, că România și-a depus candidatura la aderarea în UE, și să argumenteze de ce se dorește acest lucru. Nu mi se pare normal să avem un învățământ depășit de realitățile în care trăim, și să mai citesc că folosirea magnetofonului la clasă este „mijloc modern de învățare”.

Nu e normal să existe clase cu 36 de copii, la ciclul primar, când în legea educației – art. 63, (1) c), se spune că o clasă de nivel primar are în medie 20 de copii, nu mai puțin de 12 și nu mai mult de 25!

Mă bucur că undeva, pe pământ românesc există 28 de copii (am numărat scăunele din poză) care se duc de plăcere la școală, și, la clasa pregătitoare, se simt bine și nu regretă grădinița. Cei de la inspectorate, ministere, alte comitete și comiții, să-și tină părerile pentru ei, până când vor fi în stare să ne ofere un normal în care să ne simțim respectați, și nu abuzați la orice decizie.

Știu ce se va întâmpla în continuare: clasa nu va fi „demolată”, însă pariez că în toamnă se va da o circulară prin care se interzice cadrelor didactice să intervină în „normalul” clasei. Fără derapaje de la linia de partid, da?

Ca să închei „vesel”… se potrivește bancul următor:

În cimitir, groparul sapă liniștit. Dintr-un mormânt se ridică un schelet. Încearcă să-l sperie, însă el își vede de treabă. Văzând că n-are succes, scheletul se îndreaptă spre gard și dă să sară.
Dintr-odată se trezește cu ditamai lopata după ceafă.
Groparul: Râdem, glumim, da’ nu părăsim incinta!

(orice asemănare cu personajele și faptele reale nu este deloc întâmplătoare 🙂 )

Colectiile DeAgostini pentru copii

Dintre colecţiile pe care am reuşit cât de cât să le avem în totalitate ocupă un loc bine-meritat în bibliotecă enciclopedia Disney, de la DeAgostini, pe care am alcătuit-o acum ceva vreme doar la dorinţa lui Andrei. Le-a văzut prima dată la grădiniţa, la colegi, şi m-a tocat mărunt să le cumpărăm şi noi. Învăţase deja să citească, şi i-am făcut pe plac, mai ales că era totuşi vorba de cărţi, nu de jucării. Apoi le-am răsfoit şi eu, şi mi-au plăcut foarte mult, atât pentru ilustraţii, dar şi pentru explicaţiile scurte şi la obiect, special destinate copiilor, pe care cuprindea.

Este singura colecţie de care ne-am apucat şi ne-am ţinut, o avem aproape toată. Nu ştiu cum a fost perceput DeAgostini în România, însă eu am avut contact cu ei acum mai bine de 15 ani, când tot ceea ce aveam nevoie în biblioteca facultăţii găseam în enciclopediile lor, şi nu erau materiale pentru copii. În momentul în care au apărut pe piaţă, am păstrat acel sentiment de "seriozitate şi calitate" pe care îl aveam de mulţi ani.

DeAgostini - Bani pe mapamond

Sunt mult mai multe colecţiile pe care ei le propun pentru copii. De curând a apărut Bani de pe mapamond, Andrei a făcut cumva şi a vrăjit un adult să-i cumpere primul număr, şi acum se laudă cu "banii lui reali". Visează de ceva ani că atunci când va fi mare se va face "Călător". Ne-a şi explicat, va lua la rând ţările de pe fiecare continent… iar acum are şi argumentul, cum să ştie el banii din toate ţările dacă nu îi iau colecţia? Moneda este din Italia, bacnota din Venezuela. Ambele au suport de protecţie. Colecţia ajută copiii să descopere istoria, principalele caracteristici şi valoarea monedelor de pe întreg mapamondul. Începând cu numărul 7 vor fi disponibile şi separatoarele pentru organizarea colecţiei, precum şi sfaturi pentru aranjarea acesteia. Să vedem, poate cedez până la urmă şi ne abonăm pe site, măcar aşa scap de stresul de a păzi chioşcul de ziare.

Foarte mult a plâns după Cristale si pietre , dar cum nu am nimic de-a face cu medicina naturistă, şi nici înclinaţii geologice nu prea am, am zis pas. Abia uitase de vechea colecţie cu Comorile pamantului, de care am scăpat cu o vizită la muzeul de geologie, unde am admirat atâtea pietre că le-a ajuns.

deagostini-9

Am încercat marea cu degetul la Masini de legenda, aici adulţii au fost mai rău decât copiii, nostalgia fiind mai putenică decât orice altceva. Prima Dacie o avem şi noi, bănuiesc ca toată lumea, dar Andrei a băgat-o urgent în circuitul auto din lada cu jucării.

DeAgostini - Insecte adevarate

Insecte reale au colecţionat-o la grădi, unde aveau amenajată o mini-bibliotecă. Aveau acolo de toate, numai bune de răsfoit, dar şi spaţiu să depoziteze toate insectele. Avem doar scorpionul din colecţie, căci Iris a decis că are nevoie de el să-şi înţeleagă mai bine "zodia". Dar le-am admirat de fiecare dată pe toate, insecte reale, arahnide şi alte artropode de pe cinci continente. Sun încastrate în răşină sintetică transparentă, şi pot fi studiate din toate unghiurile.

Cea mai amuzană mi s-a părut Să gătim cu Tom şi Jerry. Inutil să spun că ai mei pitici vor farfuriile mai mult decât orice. Colecţia include reţete delicioase şi secrete ale unor bucătari profesionişti, iar cadou, pe parcursul întregii colecţii va fi un set de masă de porţelan pentru patru persoane decorat cu imaginile bine-cunoscute ale lui Tom şi Jerry. Mă tentează, deşi personal am două mari probleme. Prima, talentul meu în bucătărie, mai ales "pe bază de reţetă", este 0. Iar reţetele cu imagini mă deprimă, niciodată nu îmi ies "aşa". Am renunţat demult la încercări, bucătăria este pentru mine camera de tortură… Încă e în stand-by, Iris mă anunţă mereu când mai apare câte una, şi probabil luat setul la pachet, măcar pentru două persoane, este o soluţie.

Sunt faine toate, dar din păcate la mine spaţiul limitat a tăiat enorm de multe de pe listă. În schimb pentru colţul de lectură, sau cel de ştiinţă din şcoli şi grădiniţe, colecţiile propuse de DeAgostini sunt materiale binevenite. Mă gândesc mai ales la cele de anatomie, ori enciclopediile şi atlasele. Nu ştiu dacă există o ofertă pentru achiziţii complete, dar ar fi interesante.

Detalii despre fiecare colecţie sunt disponibile pe site-ul oficial, www.deagostini.ro , refăcut de curând în limba română. Dacă doriţi, vă puteţi abona online, există şi această variantă, ori puteţi adresa întrebări referitoare la colecţii.

Alte colecţii disponibile:

Voi ce aveţi? Şi care vă plac cel mai mult şi de ce?

Azi, la biblioteca: Aventurile lui Picur Lin in Laguna Sirenelor

O zi plină pentru grupa Irisucăi de la grădiniţă. Ultima dintr-o serie de activităţi din această săptămână a „lecturii”. Au avut schimburi de experienţă cu şcolarii, copilaşi de clasa a treia, care au venit la grădi să le povestească piticilor despre şcoală.

La noi la grupă s-a lucrat intens. Miercuri am avut lecţie deschisă cu părinţii. Copiii au confecţionat semne de carte, pe care le-au făcut cadou şcolarilor a doua zi. Mai mult, o idee foarte simpatica a domnişoarei educatoare, au confecţionat şi cărticele cu semne grafice. Tot pentru şcolari.

Ideea vizitei i-a încântat atât de mult încât, chiar şi piticii reţinuţi la domiciliu pe motiv de tuse de sezon, au ţinut morţiş ca joi să meargă la grădi. Eu cel puţin, începând de luni, nu am auzit vorbindu-se decât despre aceşti „şcolari vizitatori”.

Azi, în încheirea activităţilor, copiii urmau să afle unde anumă găsim cărţi. Aaa, şi nu la supermarket, chiar dacă şi acolo. Ci acele locuri unde cărţile se simt la ele acasă. Prima a fost biblioteca. Relativ aproape de casă, am vizitat-o acum câţiva ani, când bătea vântul printre rafturi. Recunosc că nu m-am mai dus, mi-am construit-o pe cea de-acasă. Azi am însoţit clasa, pe post de roată de rezervă şi fotograf. Am fost uimită de schimbările din bibliotecă. Ok, nu povestesc cum au năvălit printre rafturi, cum păleau doamnele bibliotecare, sau cum toate fetiţele au fost în extaz la zona de lectură, când au descoperit cărţile cu zâne şi prinţese. Vizita s-a terminat, dar Irisuca era foarte hotărâtă să ne întoarcem. Nu de alta, dar văzuse ea o carte pe care nu o aveam acasă, şi cum era cu Clopoţica (na. coşmarul meu de vreo doi ani încoace) trebuia musai să vedem despre ce poveste era vorba. Ne-am întors la bibliotecă, ne-am făcut permis, şi, surpriză, Aventurile lui Picur Lin în Laguna Sirenelor , din seria Disney, de la Editura Egmont, nu era la împrumut. Doar la sală. Am încercat s-o vrăjesc, să luam altă carte, cu chiu cu vai am luat o enciclopedie pentru copii, despre animalele marine. Dar la uşă…Surpriză. Lacrimi.

Stânga-mprejur, cerem voie la sala de lectură. Şi am stat… habar n-am cât, dar am citit din scoarţă-n scoarţă Aventurile lui Picur Lin în Laguna Sirenelor. Ca să îmi dau seama că e episodul doi, că alta trebuia citită înainte. Nu-i nimic mami, venim şi mâine! I-a plăcut, şi presimt că ne aşteaptă vremuri grele…

PS. Am vizitat şi librăria. Şi, dacă la bibliotecă copiii nu ştiau care e destinaţia cărţilor, măcar de la librărie ştiau că ne trebuie bani să le cumpărăm..

Info preţ: librarie.net

Cu Salmi la Disneyland Paris

Am stat acum ceva vreme de vorbă cu Salmi la marginea unui drum… virtual, căci fizic ne desparte un număr mare de kilometri. Pregătea pe atunci excursia la Disneyland din Paris. Aşteptam demult articolul ei, de fapt cred că mai mult pozele… căci Salmi are cele trei lucruri de care are nevoie un fotograf: o cameră, talent, şi un subiect. Eu am ratat parcul, cu bună-ştiinţă. Era iarnă, copiii erau tare mici, şi am decis să nu-l vizităm. Acum au crescut, şi asteptăm să mai ajungem pe-acolo, dacă ne vor mai creşte vreodată salariile la loc…

Pentru că am promis unei persoane dragi să încep relatarea concediului din această vară cu Disney, iată că mă ţin de cuvânt…

E imposibil să ajungi la Paris, să ai cel putin un copil în dotare şi să nu aloci cel putin două zile pentru vizitarea celor două parcuri: Disneyland şi Walt Disney Studios. Sigur că dacă vrei să aprofundezi şi să ai timp pentru absolut toate atracţiile, atunci trebuie alocate mai mult de două zile. Dar pentru noi au fost suficiente, deşi Silvia ar fi vrut de atunci să ajunga acolo în fiecare zi :). Acum vrea să facă un Disney pe insula :). I-a plăcut tare mult şi cred că vârsta aceasta, în jur de 6-7 ani, e perfectă pentru o vizită în parcurile Disney.

Încă nu am apucat să scriu despre vizita noastră de acum 5 ani la Disney World Florida, unde am vizitat 4 din cele 6 parcuri existente. Comparativ, Disney din Paris e mai mic şi venind de sus în jos (adică văzând prima data Orlando) Disney Paris pare un frăţior mic, dar suficient ca să îţi invoce sentimentul acela de frumuseţe, magie, visare, transpunere în lumea deselor animate şi a personajelor Disney, atât de îndrăgite deopotrivă de cei mici şi cei mari. E fascinant să vezi pe „viu” personajele animate, să poţi da mâna cu ele, să primeşti semnături şi apoi să te transpui în poveştile fiecăruia.

Vizita la Disney nu a fost organizată amănunţit, nu am stat să facem planuri pe unde mergem prin parcuri, am lăsat totul să fie surpriză la faţa locului şi nu am nici un regret. A ieşit minunat, am avut timp de atracţiile importante, de mâncat şi de odihnă pe o bancă, am urmărit paradele de zi şi de noapte şi în prima noapte focurile de artificii.
Am vrut să luăm bilete online, dar ne-am trezit prea târziu şi biletele ajungeau prin poştă după ce noi eram plecaţi. Totul a rămas ad-hoc şi nu ştiu dacă noi am avut noroc sau pur şi simplu aşa e mereu (citeam de la altii care au fost că sunt cozi foarte mari la bilete, ne pregătisem să fie aşa, şi poate de asta nu am fost dezamăgiţi :)). Coada la bilete ne-a „luat” 10 minute. Cu harta parcurilor în mână am pornit la explorat. N-am să vă dau amănunte la ce atracţii ne-am oprit, asta consider că e la alegerea fiecăruia.

Cozile în general nu au fost mari, între 20 şi 40 de minute aşteptare. Aşteptare care e „în mers” şi practic nu simţi că stai la coadă. Şi dacă o iei ca pe o relaxare, unde ai timp să povesteşti cu copilul despre ce distracţie urmează, consider că e o bătalie câştigată. În fapt, am mers la Disney nu să bifăm distracţii, ci să ne simţim bine, indiferent că stăm la „coadă”, că admirăm frumuseţile din jurul nostru sau că visăm cu ochii deschişi la lumea magică în care am intrat. Dar să revenim la lucrurile practice. Există acele fast-pass-uri la aproape toate atracţiile. Fast-pass e un bilet pe care îl obţii de la automatele aflate în imediata vecinătate a atracţiei, sunt gratuite prin „bifarea” biletului de intrare în automatele respective(deci atenţie! păstraţi biletul de intrare în parc până la sfârşitul zilei, în cazul în care luaţi pentru o zi). În zona automatelor eşti anunţat intervalul orar (e de regulă 30 de minute) pentru care obţii fast-pass-ul.

Noi am renunţat la ele pentru că ar fi fost tot un dute-vino, căci peste o ora, două, trebuia să revenim la locul de unde luasem fast-passul. Am preferat, cum spuneam, să stăm la „cozi”, şi eu spun că a fost alegerea bună. Într-un singur loc, unde coada era de „o oră”, am luat fast-pass. Am revenit peste două ore şi am avut neplacuta surpriză să constatăm că toată lumea luase fast-pass :)) Şi acum era îmbulzeala la intrarea aceea :((. Preferam de 1000 de ori să stăm la coadă decât la o îmbulzeală în stil românesc de „care pe care”. Aşa că am stat cât de în spate am putut, ne-am îmbulzit şi noi că lumea ne împingea de la spate şi am intrat în final, ajungând tot la o coada… e drept că de doar 10 minute… Aşadar sfatul meu ar fi: staţi la cozile normale, e mult mai distractiv decat nervii de la îmbulzeală.

Am avut parte şi de senzaţii mai tari. Silviei i s-a facut frică la studiouri la o atracţie. Am fost la Armageddon – efecte speciale. Intrai într-o navă spatială şi era o simulare cum că nava e lovită de meteoriţi şi e în pericol de distrugere. Erau sunete, scuturări, aburi…ce mai, tot tacâmul. Chiar ţi se facea frică… Silvia a început să plângă şi era la Ovi în braţe. A spus că a ştiut că nu e nimic real, dar tare a fost groaznic şi aşa.

Mâncarea în parcuri e variată, găseşti mâncare pe toate gusturile. Pentru cei mai simandicoşi sunt restaurante cu servire ca la carte, cu preţuri pe măsură. Dar sunt şi restaurante gen fastfood, cu mâncare bună, sau pizza, sau locuri de unde poţi cumpăra sandwich-uri delicioase, muffins şi alte prăjiturele sau fructe, la preţuri absolut rezonabile. Depinde de ceea ce doreşti. Tot ce trebuie este să consulţi harta cu indicaţiile de pe ea…

Tips-uri despre cazare nu pot să dau. Am locuit la un hotel Ibis în Paris şi am condus maşina în ambele zile, câte 35 de km dus şi întors. Dar pot să vă dau un tips despre parcare. Nu mergeţi la parcarea parcurilor, unde costa 16 euro pe zi. Urmaţi indicatoarele către parcarea Disney Village şi parcaţi la 8 euro pe zi. Plus că nu e aglomerat…

In rest…mergeti la Disney şi distraţi-vă, trăiţi frumos prin ochii copiilor magia momentelor de neuitat! Şi ce fericire mai mare decât fericirea din ochii copilului tău mai exista?

Pentru cei fermecaţi de imagini, găsiţi mai multe aici.

Salmi la drum | Articol preluat de aici

Colectia Povesti de neuitat, Editura Egmont: Alba ca Zapada

M-am întrebat uneori, oare cum şi-au închipuit-o Fraţii Grimm pe Albă ca Zăpada, atunci când au creat povestea? Oare dacă acum s-ar trezi proiectaţi în secolul XXI, şi le-ar pica în mână un stilou, având drept capac căpşorul celebrei prinţese, ar recunoaşte personajul, fără nici un alt indiciu? Pentru că… un copil, de pe la vârsta de trei ani, este în stare să diferenţieze prinţesele… Disney. Mda, pentru că Albă ca Zăpada, Cenuşăreaşa, nu mai sunt prinţesele Fraţilor Grimm, ele au devenit Disney.

Aş fi vrut să pot trăi un dram din emoţia celor care, în 1937, au creat celuloidele pentru lung metraj. Când amestecau cu înfrigurare culorile, şi nu reuşeau să găsească o nuanţă potrivită pentru ten. Ba prea palidă, ba prea roşie… şi acea inspiraţie de moment de a folosi fard pentru bujorii din obraz… Şi iat-o pe Albă ca Zăpada, mereu tânără, şi ale cărei adânci bătrâneţi fericite nu le vom cunoaşte.

Totuşi, mi se pare complet nedrept ca, din raţiuni comerciale, să renunţi la firul original al poveştii. Nu am înţeles… de ce pieptănul şi cingătoarea lipsesc. Parcă îi lipseşte din suspans… şi dispare replica ce mi-a plăcut întotdeauna pe discul Electrecord… Ai grijă, Albă ca Zăpada, căci a treia oară…

Alba ca Zapada, Colectia Povesti de neuitat, Editura Egmont

Cred că printre primele cărţi pe care le-am cumparat pentru copii a fost aceasta. Îmi amintesc că am stat în librărie, comparând variantele propuse de Egmont. Cea în varianta Disney Classic, şi cea din Poveşti de neuitat. În primă fază a câştigat cea de-a doua, mi s-a părut mie că păstrează mai mult din textul poveştii, chiar dacă era departe de original. Apoi, când copiii au crescut, a doua a apărut mai atractivă din punct de vedere grafic. Plus că le plac imaginile mari.

Alba ca Zapada, Colectia Povesti de neuitat, Editura Egmont

Si totuşi, varianta mică, în format A5, fără hârtie lucioasă, în 96 de pagini, încă mi se pare mai interesantă. Ilustraţiile sunt pe pagina dublă, şi par a fi cadre din film.

În schimb nu o mai citim seara la culcare… căci timpul de lectură se duce spre 45′. Iar ai mei copii nu adorm. Chiar dacă ştiu povestea pe dinafară, aşteaptă, cuminţi, să termin de citit. Uneori aşa îmi doresc să adoarmă şi ei după câteva pagini… ca-n filme… dar… viaţa bate filmul.

Biblioteca Năzdrăvanilor
Info preţ:

Alba ca zapada si cei sapte pitici

Sat de Craciun: epopeea continua…

Cu exact o lună în urmă am relocat satul meu de Crăciun. Mai ceva ca pe vremea comuniştilor, am mutat un sat întreg… nu în inima Bărăganului, ci pe dulăpior la grădi. Copiii au fost încântaţi.

Trebuie menţionat de "deportarea" s-a făcut fără populaţie, piticul meu cel mic nedonând la grădi şi figurinele Disney. Aşadar a rămas de strajă într-un sat pustiu numai omul de zăpadă.

Ieri însă copiii au populat satul. Omul de zăpadă are noi prieteni de joacă, şi fiecare copil şi-a adus contribuţia. Au confecţionat oameni de zăpadă din plastilină. Satul a fost pus pe o măsuţă, fiecare punându-şi singurel creaţia. Asta pe fondul comentariilor disperate ale fie-mii… Nu trage de aia!!! Nu scoate căsuţa!!! Le-a făcut mămica mea, nu le strica!!!

Satul a fost montat la loc pe dulap, iar eu mă bucur să-l revăd în fiecare dimineaţă, şi-l salut pe omul de zăpadă… Dacă copiii sunt fericiţi, atunci munca nu a fost în zadar.

Sat de Craciun, populat cu oameni de zapada din plastilina

Lumea minunata a printeselor Disney

Ca părinte de fetiţă aproape că nu poţi concepe copilăria fără Albă ca Zăpada. Mda, dar ce te faci, că de când eram noi mici numărul prinţeselor a crescut. Eu aş fi dat orice pe un abţipild cu una dintre ele… şi îl păstram frumos, pus în coperta transparentă a unei cărti… cum să-l lipesc?! Doamne fereşte, erau atât de rare că mi se rupea sufletul să-l desprind.
Acum însă sunt alte pretenţii.Totul incepe de la dvd-uri. Pai, cum altfel, decât să se uite copilul la toate bazaconiile pe fel de fel de canale, pe care nu mă obosesc să le numesc, părinţii se dau peste cap şi fac rost de lung-metrajele Disney. Acum mai nou şi dublate în română. Nu ştiu dacă e valabilă şi aici zicala "A sări din lac în puţ", dar merge… După dvd vede prinţesa-păpuşă pe raft.

<Mamiiiii, te rog….> Normal, nu se cumpără prinţesele de parcă ar fi lapte.

<Mami…. te rog… de ziua mea….> Ok, ne mai gândim, hai că vedem. Normal că vedem… dacă n-ar mai urma

şi <Mami…. dar nu mi-l iei şi pe prinţ? Că nu are cu cine să danseze!> Da, corect. Începi şi te gândeşti cum mai plasezi unchilor, bunicilor, din cerinţele petiţiei.

Credeaţi că s-a încheiat? Ar fi prea frumos să fie adevărat. Urmează pe listă cel puţin caleaşca celor doi happily-ever-after, şi ca un cuplu de tineri căsătoriţi, au nevoie şi de o casă. Dar sunt prinţi, le trebuie ditai castelul. Şi utilat, ce dumnezeu, că doar nu trăiesc în epoca de piatră, nu?

Să facem o paranteză şi să spunem că, în cazul Albei ca Zăpada, trebuie să iei în calcul şi cei 7 pitici, cu accesoriile de rigoare. Dacă îi iei la pachet, nu-s ok, căci nu au felinar, diamante, târnăcop… La Ariel musai castelul, la Barbie nici nu vreau să mă gândesc, Frumoasa Adormită are caleaşcă, iar eu caut "punguţa cu doi bani"…

Şi nebunia continuă. Creioane cu prinţese, şosete cu prinţese, agrafe cu prinţese, până când amintirea aceea frumoasă din copilăria mea devine coşmar. Şi când nu mai rezişti, şi cedezi, mi-o retează scurt în două variante:
1. Lasă că-i cer lu buni daca tu nu vrei. Şi
2. O să-mi aducă Moş Crăciun dacă tu nu vrei, mamă rea ce eşti!

Ei, noroc că Moş Crăciun îndeplineşte exact numai dorinţele copiilor foarte cuminţi. La ceilalţi aduce jucăriile rămase…

Multă putere tuturor părinţilor, căci începe sezonul nebuniei… Mos Niculae, Moş Crăciun… uneori i-aş trimite la azil (în locul meu), să mai ia şi ei o pauză…

Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici – variante de păpuşi

Tinker Bell si Comoara pierduta

Ca orice productie Disney de succes, Peter Pan a beneficiat de mai multe „continuari”.

Ca sa incepem cu inceputul, Peter Pan este personajul creat la inceputul secolului trecut de J. M. Barrie. Ilustrat apoi de studiourile Disney in stil extraordinar, a cuprins inimile tuturor copiilor. Cele doua seriale, Peter Pan si Return to Neverland au avut ca personaj secundar pe zana-spiridus TinkerBell. Succesul de care s-a bucurat acesta i-a determinat pe scenaristii de la Disney sa creeze o noua poveste, cea a micutei zane, singura legatura cu povestea lui Peter Pan fiind numele si infatisarea, iar actiunea pare a se petrece inainte ca aceasta sa se intalneasca cu Peter Pan.

„Fairies”, si o noua marca Disney este lansata printre copii. A inceput anul trecut, Tinker Bell: A Fairy’s Tale

, dvd care s-a bucurat si de dublaj in limba romana, si continua si anul acesta,