Geoparc Hateg - Macheta Magyarosaurus dacus - Centrul de Știință și Artă din comuna General Berthelot

La pas prin Țara Hațegului

Ei bine, recunosc, nu e chiar „la pas”, e mai mult la volan pentru cele ce urmează a fi descrise, însă pentru mine au fost toate, la un loc, o mare, mare surpriză!

Geoparc Hateg

Am poposit prima dată în Hațeg anul trecut, când am plecat cu țintă fixă: cetățile dacice din Munții Orăștie. Cu greu am strecurat în program zimbrăria de lângă Hațeg, și asta pentru că, încercând să-i vedem pe cei de la Bucșoaia, am eșuat lamentabil; dar voiam musai să vedem aceste animale impresionante. De aici ne-am oprit direct la Grădiștea de Munte, după ce am ignorat cu talent Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, lăsând-o pe altă dată…

Ceea ce nu am căutat însă a afla atunci este „povestea Pământului” pe care o spune Țara Hațegului, am vrut să știm doar istoria oamenilor de aici, mult mai recentă decât cea pe care o spun pietrele… și tocmai această poveste am aflat-o împreună cu prietenii de la Adaconi, care ne-au făcut o surpriză de proporții prin excursia organizată.

Ca introducere, eu și dinozaurii suntem… așa, cum să zic… ne salutăm. Am aflat ceva mai multe în urmă cu un an, când am vizitat parcul de la Râșnov. Tot atunci mi-a atras atenția unul din exponatele temporare de aici, rămășițele Balaurului bondoc, un dinozaur pitic descoperit la noi, în Țara Hațegului (mai exact totuși, lângă Sebeș), și singurul dinozaur cu nume românesc. Și, parcă anticipând cumva excursia, la sfârșitul lunii iulie am fost la Antipa cu ocazia prezentării reproducerii lui Hatzegopteryx thambema, și a poveștii lui. Ce am reținut eu atunci: dinozaurii pitici de la noi, vegetarieni mulți dintre ei, erau „mâncați” de „cineva”. L-au căutat ceva vreme, iar Hatzegopteryx s-a dovedit a fi acest prădător.

Ei bine, a fost nevoie să ajungem la Hațeg, să ne întâlnim cu dr. Cristian Ciobanu, care ne-a făcut să vedem lucrurile „altfel”. Am să vă spun ce am văzut eu: în primul rând, oameni pasionați de munca lor. Oameni care pot aplica pentru proiecte, iar munca lor să fie recunoscută. Din 2005 Geoparcul este membru în Rețelele Europeană și Globală a Geoparcurilor, iar din 2015, Geoparcul Hațeg este sit UNESCO, și se muncește în continuare pentru ca acest statut să nu fie pierdut, geoparcurile fiind evaluate foarte strict din patru în patru ani.

Geoparc Hateg - Casa Vulcanilor - punte peste timp

Geoparc Hateg – Casa Vulcanilor – punte peste timp. Pășind încet, pleci din timpul real, ajungi în preistorie, treci peste dispariția dinozaurilor și te trezești în timpul lor. Credit foto: Triaxon.ro. Preluarea imaginilor este interzisă.

Mereu mi-am spus că niciodată nu poți reține tot ce ți se spune, dar contează enorm acel „lucru” pe care îl iei cu tine. Am călătorit în timp, și m-am lămurit – într-un final, de ce dinozaurii noștri sunt mai mici. Pentru că aici, în Țara Hațegului, în vremuri în care Carpații erau încă fund de mare, nu începuseră să se „încrețească”, se afla o insulă. Și, fiind hrană mai puțină, dinozaurii noștri au „suferit” de nanism insular…

Am ascultat mult, mi-am dat silința să învăț, și în același timp m-am lăsat plăcut cuprinsă de pasiunea cu care oamenii de aici muncesc. L-am rugat, așadar, pe dr. Cristian Ciobanu să ne vorbească, ca reprezentant al echipei Geoparcului, despre programul educațional desfășurat aici.

Geoparc Hațeg

Bună ziua. Vă mulțumesc în primul rând pentru amabilitatea de a acorda acest interviu. Apoi, vă rog să ne spuneți cine sunteți, domnule dr. Cristian Ciobanu, și cum ați ajuns la Hațeg?

Dr. Cristian Ciobanu: Bună ziua! Cu mare plăcere! Sunt un geograf bucureștean care a venit ca voluntar de la Universitatea din București pentru Geoparc în Țara Hațegului, și care a rămas până la urmă aici.

Hațegul este o zonă cu potențial turistic enorm, și nu vorbesc doar de vestigiile dacice și romane, ci și de Biserica de la Densuș și Mănăstirea de la Prislop. În ce puncte de vizitare îi așteptați pe turiști, și cum pot afla „povestea Pământului”?

C.C.: Noi la Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului credem că nu e suficient să ai niște valori, ci contează și modul în care le transmiți, adică interpretarea acelor obiective. Strategia Geoparcului este să creeze puncte de vizitare mici, în fiecare comunitate din Geoparc. În felul acesta, vizitatorul, în loc să vadă un singur centru de vizitare și apoi să plece din zonă, este „invitat” să parcurgă un „labirint” cu puncte de vizitare și trasee prin comunități. Concret, Geoparcul a creat până acum 6 puncte de vizitare

  • Centrul din orașul Hațeg, cu expoziția Balauri, Dragoni, Dinozauri
  • Centrul de Știință și Artă din comuna General Berthelot
  • Casa Vulcanilor de la Densuș  
  • Casa Dinozaurilor Pitici de la Sânpetru
  • Casa Tradițiilor tot de la Sânpetru
  • Casa Miniaturilor de la Totești

Pentru grupurile organizate de copii, aflați aici în excursii tematice, ce programe speciale au la dispoziție și în ce condiții pot fi accesate?

C.C.: Grupurile organizate ne pot contacta urmărind fie www.hateggeoparc.ro, fie pagina noastră de facebook/geodinohateg. În funcție de ce anume doresc îi putem primi noi sau îi putem direcționa spre unul dintre partenerii noștri educaționali locali.

Dar grupurile de adulți?

C.C.: La fel. Avem solicitări pentru team building-uri de exemplu. Anumite activități le putem oferi noi, echipa Geoparcului, altele pot fi realizate de parteneri. [Contact: Administrația Geoparcului, Strada Libertății, nr. 9A, Hațeg, HD,  0254777853, e-mail: hateggeoparc@yahoo.com]

Turistul „normal”, cel care vine aici cu familia, un grup până în 10 persoane să spunem, ce poate face?

C.C.: Cei care vin în Geoparc pot în primul rând vizita punctele noastre și pot parcurge traseele recomandate de noi. După cum știți deja, o vizită la punctele noastre nu este ca o vizită la muzeu, ci e o adevărată călătorie în Timp, în Știință, în Artă, în Mit și în Geografia Mentală a locuitorilor.

De asemenea, vizitatorii pot participa la evenimentele organizate de noi, adică: Crosul Cetății Regale, Săptămâna Europeană a Geoparcurilor, Ziua Geoparcului, Festivalul Dinozaurilor și Ziua Vulcanilor.

În al treilea rând putem oferi la cerere experiențe personalizate.

Ce planuri aveți pe termen scurt ? Am văzut că urmează să participați la Red Bull SoapBox Race 2016, desfășurată în 3 septembrie, în Parcul Colina din Cluj-Napoca, cu „Doamna Bondoc”, pe care am votat-o cu plăcere. Dar în afară de a vă susține de la distanță, sau online, ce putem face pentru ca Geoparcul să devină mai vizitat?

C.C.: Până să ajungem la planuri trebuie să spun că nu îmi doresc neapărat ca Geoparcul să devină mai vizitat. Nu cred că scopul nostru ar trebui să fie unul cantitativ – număr de turiști. Îmi doresc în primul rând ca vizitatorii să fie aceia pe care îi vrem și care înțeleg ce înseamnă un turism inteligent (fie că e numit ecoturism, geoturism sau turism educațional). Îmi doresc ca acei vizitatori să aibă parte de o experiență, nu de o vizită, să-i facem nu doar să primească informații, ci să aibă atitudini și revelații despre Pământ, Timp, Natură și Om. Nu în ultimul rând îmi doresc ca localnicii să beneficieze direct din turism, să fie pregătiți și tehnic și psihic de a face bani din asta.

Planurile pe termen scurt înseamnă în primul rând organizarea Zilei Vulcanilor, un eveniment aflat la prima ediție și care va avea loc miercuri, 24 august.  Mai departe avem participarea la Soapbox Race, apoi finalizarea celor trei proiecte aflate acum în derulare: Ambasadorii Geoparcului, Educație în Geoparc cu Andi Andezit și Banca de Ecoinvestiții în Educație. Urmează începerea anului școlar și automat activitatea cluburilor „Exploratorii”, coordonate de noi, și în general un nou sezon pentru Rețeaua EduGeoparc, care reunește tot ce e relevant în educație pe plan local și județean.

Vă mulțumesc pentru amabilitatea de a ne împărtăși aceste informații! Vă doresc un eveniment cât mai reușit mâine, și succes în cursa de weekendul viitor în activitățile ce vor urma. Personal sper să vă vizităm din nou, cât mai curând, căci ne-au rămas pe listă cel puțin încă trei centre de vizitare și câteva activități de realizat.

Credit foto: Triaxon.ro. Preluarea imaginilor este interzisă.

Ca notă pentru vizitatorii care vor da curs recomandării mele, vizita în Geoparc este gratuită. Cum însă acest proiect trăiește din pasiune și entuziasm, vă recomand să nu ignorați cutiile de donații pe care le veți întâlni pe parcursul vizitelor, mai ales dacă în urma programării telefonice veți beneficia și de ghidaj.

DinoParc – un nou punct de atracție pentru copii, cu dinozauri

Anul acesta iunie a venit cu o surpriză, pentru mine și pentru copii, am fost invitați să vizităm parcul de dinozauri deschis la Râșnov. Zona am mai vizitat-o și cu alte ocazii, am bifat deja celelalte două atracții – Peștera Valea Cetății și Cetatea medievală, aflată imediat în vecinătatea parcului. Despre construcția parcului aflasem demult, iar în primăvară, urcând la cetate, i-am zărit printre copaci exponatele.

Pentru un nepasionat de dinozauri ca mine, parcul este o surpriză. Și, dacă ar exista în realitate Jurassic Park, cel din film, cred că aș prefera să-i văd în varianta din fibră de sticlă. Nu mi se pare „pașnic” niciunul, și nu am deloc înclinații spre animale fioroase. Vizita noastră în parc a fost una mai mult creativă, cel puțin în a doua parte, când încercam să găsim noi modalități de a ne „juca” cu dinozaurii. Pentru răspunsuri la întrebări am profitat de disponibilitatea d-nului Adrian Apostu, unul dintre fondatorii parcului, care a avut amabilitatea de a-mi lămuri câteva lucruri. Sper ca răspunsurile de mai jos să ofere informații utile tuturor celor care își doresc să viziteze parcul.

Am vizitat parcul la o oră de vârf. Nu s-a simțit ca spațiu, cât s-a simțit prin comportamentul vizitatorilor. Cum ar arăta, din perspectiva celui care „îngrijește” un parc cu dinozauri, un vizitator ideal? La zoo știm, nu hrănim animalele, nu băgăm mâna în cuști. Cum să ne purtăm cu dinozaurii?  Am apreciat că nu există în interiorul parcului plăcuțe care încep cu „NU…”. Dar v-am văzut cu un dinte de dinozaur în mână. Se împacă cele două?

Adrian Apostu: Un vizitator ideal se comportă civilizat. Nu am limitat accesul la exponate în mod intenționat, atingerea lor face parte din interacțiunea normală vizitator-exponat. Sigur că,  în principiu, dinozaurii nu sunt căluți și nu ar trebui călăriți. Despre rupt dinții, nu mai amintim.

DinoParc Râșnov

Câți dinozauri v-ați propus să aduceți în parc?

A.A.: Nu avem un număr maxim de dinozauri. Cu certitudine, în fiecare an, vom aduce noi specii în noi ipostaze.

DinoParc Râșnov

Este posibil ca în viitor să îmbogățiți traseele cu variante de holograme (Augmented Reality)?

A.A.: Da, în viitor ne vom extinde mult oferta interactivă, inclusiv cu holograme. De asemenea, etajul centrului de vizitare este în plină amenajare cu 2 cinematografe (dintre care unul 9D), touch – screen interactiv și alte amenajări high tech.

DinoParc Râșnov

Dinozaurii din parc sunt la dimensiunile reale? În film păreau mai mari față de oameni. [N.A: mie mi s-au părut mici. Față de proporțiile folosite în cinema, mă așteptam să nu mă pot uita în ochii lui T-Rex. Acum îmi dau seama de ce elefanții sunt rude cu ei, ca dimensiune.]

A.A.: Desigur, toți dinozaurii sunt în mărime naturală, atestați științific.

DinoParc Râșnov

Cum funcționează vulcanul din parc? Senzația de cutremur este unică. [N.A: există o platformă de lemn, acționată cu telecomandă, care simulează un cutremur simultan cu eliberarea de aburi din vulcan.] Ar putea să erupă și puțină lavă? Poate fi escaladat? Am văzut mulți copii încercând și nu părea foarte sigur.

A.A.: Vulcanul este aproape un obiect de artă, realizat de niște colaboratori ai Hollywood. Nu este posibilă escaladarea (există niște plăcuțe în acest sens ), iar momentan nu avem posibilități tehnice pentru eruperea cu lavă. Simularea cutremurului în sine reprezintă o realizare tehnică remarcabilă, iar aspectul este identic cu realitatea.
DinoParc Râșnov
Ce vom putea vedea în muzeul de la intrare? Exponatele existente acum vă aparțin?

A.A.: În muzeul de la intrare sunt expuse diverse machete de dinozauri, cranii, schelete, printuri cu imagini 3D. Toate aparțin Dino Parc. Cel mai valoros exponat, care este doar împrumutat în baza colaborării cu Geoparcul Hațeg, este scheletul original, autentic al „Balaurului Bondoc”,  singurul schelet de dinozaur, aproape complet, găsit pe teritoriul țării noastre.

Urmează să amenajați căsuțele pentru dormit o noapte în jungla dinozaurilor. De ce vor avea parte vizitatorii? Nopți albe cu fundal din triasic? Copiii vor veni cu izopren și saci de dormit? Vor exista și căsuțe mai sălbatice, cu scări din funie, sau doar variantele mai sigure, existente deja în parc?

A.A.: Din păcate, axa pe care am aplicat cu proiectul nu permite amenajarea de spații de cazare. Momentan, în căsuțe sunt organizate activități educaționale (pictură, sculptură, desenat), iar după terminarea perioadei de implementare ne vom gândi la cazare.

DinoParc Râșnov

Traseele aventuroase prin copaci vor fi mai numeroase? În momentul de față este un singur punct de plecare, și nu face față doritorilor.

A.A.: Traseele de adventure vor fi extinse, începând chiar din acest an.

Când estimați că ne vom putea bucura de un „sejur complet” în parc și care vor fi costurile acestuia?

A.A.: 1 august este data de la care vom funcționa 100% , prețurile nu vor fi diferite față de cele de acum.

DinoParc Râșnov

Grupurile care vin cu școala pot cumpăra biletele în avans? (nimeni nu vrea să stea cu 30 de copii la coadă și la numărat…)

A.A.: Nu se vând bilete în avans, nici nu se așteaptă mai mult de 3-4 minute. Credem noi că este un timp de așteptare decent.

Biletul de intrare include și cățărarea prin copaci? Traseele pentru ce vârsta sunt? Noi n-am stat la rând, era mult prea aglomerat, si copiii n-au vrut să aștepte. Am observat că există o singură siguranță de prindere. Este traseu cu intrare-ieșire sau copiii schimbă singuri siguranța?

A.A.: Traseul de copii este inclus în intrare. Pentru continuare există un minim de vârstă, respectiv 5 ani, și un cost de 10 lei. Asigurarea copiilor este continuă.

Cinematografulul va avea tarife separate?

A.A.: Cinematograful 9D va avea tarif separat, pe care îl vom comunica la momentul deschiderii. 

Traseele pe poteci păreau destul de instabile, nisipoase pe margini, poate pentru că nu trebuia părăsit traseul sau vor fi consolidate?  Balustradele sunt cam înalte pentru copiii mici, pe alocuri chiar cu pante mai abrupte.

A.A.: Traseul a fost consolidat, iar la balustradă s-a adăugat plasă de protecție pentru copii.

Când am trecut în primăvară pe lângă parc se făceau și probe de sunet. Azi n-am auzit nimic. Are momente în care e pornit? S-au speriat copiii?

A.A.: Sunetele vor fi disponibile din 1 august. 

Vă mulțumesc!

DinoParc Râșnov

Cred că vă puteți da seama, din întrebări, care au fost curiozitățile noastre și ce-am observat în parc. În momentul de față sunt aici 46 de exponate, iar dacă vă documentați înainte, puteți transforma vizita într-o excursie foarte frumoasă. Mă gândesc că în curând voi putea să-mi organizez, din nou, propriile excursii, și zona Brașov-Râșnov devine din ce în ce mai interesantă pentru copii. După cetate, peșteră și dinozauri, un picnic completat cu atelier origami de realizat dinozauri le poate transforma total ziua celor mici.

De asemenea, reiau observația din prima întrebare: exponatele sunt realizate din fibră de sticlă, acoperite cu rășină specială, rezistentă în aer liber și garantată 50 de ani. Pot fi atinse, cercetate, dar e de bun simț să nu vă suiți pe ele, căci pentru asta nu au fost testate. Poate vi se pare amuzant să vă fotografiați copilul călare, însă trebuie să dăm dovadă că cel puțin din punct de vedere al gradului de civilizație am evoluat dincolo de epoca de piatră. ()

De asemenea, în interiorul parcului există și un restaurant, concesionat unui lanț de restaurante, și unde, dacă nu ați venit pregătiți cu ceva gustări, puteți găsi de mâncare. Mi s-a părut însă mic, și cam piperat. În schimb l-aș fi văzut mai repede pe varianta de gustări rapide, decât pe cea de servire clasică, la farfurie, mai ales că, după vizita în parc, și cu copii nerăbdători, timpul disponibil pentru așteptare este foarte redus.

Ați vizitat parcul? Cum vi s-a părut?

dinozauri rasnov

Atenție, dinozauri pe dreapta!

Cam așa a sunat avertismentul pe care l-am dat copiilor de Paști, când am fost la cetate, la Râșnov. Din parcare până sus sunt 10 minute de urcat, majoritatea poporului urcă cu trenulețul (o fi fun, dar nu e sănătos nici pentru cei care merg pe jos… tractoarele alea scot un miros înfiorător de motorină arsă!), însă noi am profitat de ocazie și am cercetat cu privirea, peste gard, viitorul parc cu dinozauri. Ne-am sucit și la intrare, pe sub cel care păzește poarta, și am privit cu scepticism paznicii care ne spuneau că se deschide în vară… ei aș, unde au văzut ei în România lucrare predată la timp?!

Ei bine, se poate! Vineri, 12 iunie, se deschide Dino Parc Râșnov. Dacă aveți copii pasionați de dinozauri – și am întâlnit chiar fanatici, nu pasionați! – cel mai apropiat parc de România era cel din Austria. Acum avem, în buricul târgului, ca să nu spunem în mijlocul țării, în zona cea mai fierbinte din punct de vedere turistic (și cu aproape zero variante de distracție pentru copii), primul parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei, la Râșnov. Cu o suprafață totală de 1,4 hectare, parcul găzduiește 45 de dinozauri în mărime naturală, atestați științific. Dino Parc Râșnov este un proiect în valoare de 5 milioane de euro, finanțat cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2007 – 2013 – Dezvoltare durabilă și promovarea turismului. Este, poate, prima inițiativă cu cap pe care o văd pusă în practică la noi în țară! Fondurile necesare pentru dezvoltarea proiectului au provenit în proporție de 70% din finanțare europeană, în timp ce 30% reprezintă co-finanțare din fonduri proprii.

Suntem fericiți să deschidem cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei, un proiect inedit care va sprijini puternic turismul din zona Brașov-Râșnov. Este un proiect ambițios, dezvoltat în numai un an, care își propune să devină o atracție atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari, mai ales că își pot petrece timpul în aer liber, înconjurați de dinozauri atestați științific și colorați natural. Dinozaurii au fost construiți în România, cu sprijin tehnic și științific din partea unei echipe care conduce  un parc similar în Germania. Ne așteptăm ca parcul de la Râșnov să fie vizitat de cel puțin 100.000 de turiști, în primul an”, a susținut Adrian Apostu, managerul de proiect.

Ce găsiți aici: căsuțe în arbori, un cinematograf, tiroliene și multe alte surprize completează traseul spectaculos care urmează evoluția istorică a dinozaurilor.

Dino Parc Râșnov este o zonă de agrement și un muzeu în aer liber, situat pe Strada Cetății, în apropiere de Cetatea Râșnov. Parcul este deschis vizitatorilor în fiecare zi, în intervalul 09.30 – 20.00. Prețul unui bilet este de 28 de lei pentru un adult și de 22 de lei pentru copii. Pentru copiii cu vârsta sub 3 ani, intrarea este gratuită. Detalii.

Colectia Portalul Magic – editura Paralela 45

Concursul ce tocmai a început în această săptămână este organizat împreună cu editura Paralela 45. Cinci dintre participanţii la concurs vor primi, prin tragere la sorţi, câte o serie din colecţia apărută la sfârşitul anului trecut, „Portalul magic”. Seria cuprinde deocamdată patru volume – patru nuvele uşoare pentru cei mai tineri cititori, ori ascultători de poveşti. În viitorul nu foarte îndepărtat vor fi publicate şi următoarele patru, despre care aveţi pe site mai multe detalii.

Volumele 1-4 – Dinozaurii vin spre seară, Cavalerul misterios, Secretul piramidei, Comoara piraţilor, îi au ca protagonişti pe Jack şi Annie, doi fraţi, de 8 şi 6 anişori, care descoperă întâmplător o căsuţă magică în cel mai bătrân copac din pădurea de lângă casă. Imaginaţie, curaj, curiozitate, sete de aventură, sunt ingredientele pe care autoarea le foloseşte pentru a alcătui fiecare dintre povestioare. Le-au citit şi piticii mei (10 şi 8 ani) şi i-am întrebat ce le-a plăcut. Iris e încântată că fetiţa, mai mică, e mereu protejată de fratele ei. S-a regăsit cumva în pielea personajului (şi eu am zărit un pic, mai ales la partea de „idei creative”). Andrei şi Jack sunt pasionaţi de cărţi. Le citesc cu atenţie şi învaţă din ele. Sunt calculaţi şi deloc impulsivi. Dacă copiii din carte fac o pereche minunată, ajungând la un echilibru, sper că şi ai mei vor învăţa în timp să facă lucrul acesta.

Titlurile celor patru volume vă pot da o idee unde merg copiii. Fiecare experienţă este pentru ei ocazia de a învăţa lucruri noi, de a-şi completa vocabularul, de a învăţa prin experienţă directă. Sarcofag, piramidă, mumie, îmbălsămare, fiecare volum are partea lui de termeni noi, asimilabili natural. Ce mi s-a părut interesant a fost finalul, când copiii află cum de a fost posibil ca ei să fie prinşi în aventură. „…căsuţa din copac… e invizibilă… dar aţi venit voi doi şi aţi intrat în vraja mea. …Cred din două motive. În primul rând, Annie crede în magie. Aşa că ea a văzut de fapt căsuţa din copac. Şi credinţa ei te-a ajutat şi pe tine să o vezi, Jack. … Pe urmă, tu ai ales o carte, Jack. Şi pentru că îţi plac atât de mult cărţile, ai făcut ca vraja mea să funcţioneze. … Am făcut o vrajă pentru căsuţă. Atunci când aşez degetul pe o imagine şi îmi pun dorinţa, căsuţa mă duce chiar acolo.” (vol. IV, p. 56-57) Aşa reuşesc să plece copiii în timp, şi, tot cu ajutorul zânei, să şi scape basma curată din faţa unui T-Rex, a piraţilor, din temniţa medievală sau din capcana piramidei.

portalul-magic-p45

Cărţile se adresează celor mici, la vârsta la care încă nu s-au rupt de copilărie, şi înainte să crească, atunci când încă îşi doresc să creadă în zâne, când e suficient să închizi ochii şi să visezi. Mi-au plăcut, chiar dacă pentru mine au însemnat două ore de lectură, copiii nu sunt atât de rapizi. Cărţile sunt scrise cu font mare, special pentru cititorii mici. Sunt şi ilustrate la interior, chiar dacă nu color (variantele în engleză sunt tot alb-negru), dar imaginaţia lor este suficientă pentru a vedea dincolo de contururi.

Le găsiţi în librăria online a editurii Paralela 45, dar şi în librăriile online elefant, librarie.net, bookcity, libris, eMag, Cărturești .

Linkuri utile:

Cum sa desenez dinozauri, Editura Teora

Cum sa desenez dinozauri , Editura Teora

Continuăm să învăţăm să desenăm în vacanţă, cu colecţia „Cum să desenez” de la Editura Teora. Am trecut deja de două lecţii, animale marine şi spaţiul cosmic, astăzi Irisuca a ales dinozaurii. Nu că ar fi ea foarte îndrăgostită de dinozauri, dar aventurile lui Picioruş, alături de pasiunea pe care prietenul ei Alex o are pentru giganţii preistorici, i-au deschis şi ei „apetitul”.

Lucrarea îmbină frumos o poveste cu lecţii de desen şi jocuri cu autocolante. Avem astfel parte de aventură alături de Adi, unul dintre cei mai mici dinozauri descoperiţi: un Compsognathus. Mic cât un pui de găină, visează la scară mare, şi vrea să participe la olimpiada dinozaurilor. Alături de el învăţăm să desenăm câteva dintre speciile participante: Apatozaurus, Pterodactil, Sauroposeidon, Ankylosaurus, Mamenchisaurus, Ornithomimus, Stegosaurus, Diplodocus, şi celebrul Tiranozaurus Rex. Acestuia din urmă îi datorează Adi obţinerea medaliei de aur la olimpiadă… căci, dacă nu s-ar fi întâlnit cu el pe traseu, nu s-ar fi speriat atât de rău încât să fugă mai repede decât orice alt concurent… Fiecare pagină de poveste are un element lipsă, ce poate fi completat cu autocolante. De asemenea, elementele care pot fi desenate sunt şi ele prezente pe autocolante, plus o mulţime de floricele şi insecte pentru decor.

Cartea este însoţită de un caiet de desen, prins de ultima copertă, să nu se piardă. Poate fi folosit pe măsură ce cartea este răsfoită, iar filele sale sunt pretiparite, pe metoda „continuă desenul”.

Cum sa desenez dinozauri, Editura Teora

Lucrarea are format mare, 215x275mm, conţine 12 file color, două pagini de autocolante si un caiet de lucru cu 12 file alb-negru.

Şi… iată ce a reuşit Iris să pună pe hârtie cu ajutorul cărţii. Dinozaurul cel mic este copiat, dar cel mare l-a desenat singurică, după model. Fetiţa este ea… călătorie în timp, căci pe hârtie totul este posibil.

Spatiul cosmic

 Biblioteca Năzdrăvanilor

Le puteți găsi aici: Libris (transport gratuit la orice comandă), Librărie.net, elefant.

Din aceeaşi colecţie:

 

Dinozaurii. Editura Teora

Dinozaurii. Editura Teora

Habar n-am când a început mai exact pasiunea asta cu dinozaurii… poate când au văzut prima dată filmul de animaţie cu Dinozauri, şi l-au îndrăgit pe Picioruş şi pe prietenii lui. A continuat cu enciclopedii, mulaje, o sacoşă de dinozauri de cauciuc de pe la muzee…

E, într-adevăr, o lume fascinantă. Deşi e demult dispărută, încă te înfioară… iar teoriile recente de prin Jurassic Park, chiar dacă ştii bine că sunt SF-uri, te gandeşti… dacă uriaşii ar reveni pe Pământ?

Ei, măcar paleontologii ar elimina o mulţime de supoziţii despre specii şi obiceiuri. Ei ar fi fericiţi, nu ştiu însă pentru câtă vreme…

Andrei, în mania lui de a învăţa cifre şi clasificări, a fost încântat de noua materie de studiu. De la Bucureşti şi până dincolo de Piteşti am studiat a doua zi de Crăciun luptele dintre dintre machetele de hârtie. Cred că a fost lucrul care a deosebit cartea de celelalte, faptul că figurinele sunt animate în cele 6 tablouri principale, dar şi în numeroasele tablouri secundare, cu detalii despre caracteristicile de bază ale fiecărei specii..

Dinozaurii. Editura Teora

Mie mi-au plăcut că sunt rezistente. Cartea este format mare, 19x25x6cm, şi este realizată integral din carton. Machetele sunt minunate, cu finisaje de calitate şi perfect funcţionale. Mai mult, casetele mici se pot bloca, la nevoie, pentru a proteja şi mai mult decupajele. Am răsfoit în faţa camerei enciclopedia tridimensionala:

Info preţ: Teora.ro, elefant.ro, librarie.net, eMAG.ro | Biblioteca Năzdrăvanilor

Cum functioneaza corpul meu. Editura Teora

Cum functioneaza corpul meu. Editura Teora

Mai aveam două cadouri de la Moş Crăciun, şi cum nu mă puteam hotărî cu care să închei prezentările, aşa că l-am întrebat pe Andrei… dintre Cum funcţionează corpul meu şi Dinozaurii care îi place mai mult. Fascinat de ceea ce avem pe sub piele, nici nu mă aşteptam să n-o aleagă pe prima. Dar… greşit. Dinozaurii i-au plăcut cel mai mult, aşa că azi povestesc despre Corpul meu. Cartea, nu al meu cel existent, căci după sărbători în stil tradiţional nu-i frumos să vorbeşti de funie în casa spânzuratului.

L-am întrebat dacă nu-i place cartea. Îi place, dar nu aşa mult. Îi plac ferăstruicile, şi îi place să se uite "înăuntru". Trec peste dorinţa exprimată la un moment dat, cu regrete, că nu a văzut creier de om "pe viu", sper nici să nu vadă. (Şi nici să nu prindă secvenţa aceea ciudată din Hannibal.)

Dar să revin la carte, o enciclopedie minunată pentru copii: 13 file presărate cu surprize la fiecare colţ. Mereu ai ceva de descoperit, de investigat. Dar cartea nu a fost "citită" frumos, pagină după pagină. Am început întâi cu cele mai atractive pop-up-uri, ce sunt, cum funcţionează, daca avem şi noi, şi pe unde. Apoi au început să-şi amintească de ce au suferit ei de-a lungul timpului, şi să le arăt care erau zonele cu pricina. În final au trecut la investigaţii în familia extinsă, care ce oase şi-a rupt, şi să le arate pe schemă. Am culminat cu un amic, aflat în vizită, şi care le-a arătat pe ce bifurcaţie aortică are el montat un stent. Nu mai spun la ce discuţii am ajuns…

Cum functioneaza corpul meu. Editura Teora

Macheta cu craniul au spus că e "greşită". Ochii nu pot fi atât de aproape de creier… De fapt, nu şi-au închipuit ei niciodată că în spatele ochilor începe… creierul. Încă nu au descoperit-o toată, dar e printre cărţile pe care le scot din bibliotecă atunci când avem vizitatori. Poate-poate mai prind ocazia să investigheze o afecţiune…

Lucrarea, realizată sub coordonarea lui Steve Parker, este realizată în format mare, 26x26cm, şi cuprinde 13 capitole: corpul, scheletul, creierul şi nervii, muşchii, circulaţia, respiraţia, digestia, hormonii, ochii şi urechile, nasul şi gura, piele, unghii şi păr, reproducerea, creşterea şi îmbătrânirea. La final, un index are rolul de a ajuta navigarea în interiorul lucrării.

Info preţ: Libraria Teora.ro  | Biblioteca Năzdrăvanilor

Muzeul cu dinozauri, Editura Teora

In vizita la muzeul cu dinozauri, Editura Teora

Un cadou întârziat… dar se pare inspirat! Da… am băieţel de 7 ani, deşi îmi vine greu să cred asta, şi a trecut aproape o lună. Îl privesc cum aproape îmi trece de umăr, şi parcă tot mogâldeaţa mică de 49 de cm o văd… ştiu, ştiu… şi când se va însura, eu tot aşa îi voi vedea…

Anul acesta, ca în cei mai mulţi ani trecuţi, de ziua lui am fost la mare. Drept cadou am pregătit două cărţi. Prima, despre maşini, l-a dat pe spate. O săptămână m-a terorizat, să-i spun ce i-am luat. A scotocit peste tot prin cort, a cerut cheia de la maşină. Numai în camera lui nu a căutat… :)… cert e că pe 2 august, la 6.30 trecute fix, copilul dădea buzna peste mine. Acum îmi arăţi?? Irisuca văzuse cu o seară înainte, şi părerea ei autorizată a fost că sigur îi place! Normal… i-a plăcut. Mai ales când la maşini sport şi-a găsit favoritele… apoi partea despre montagne-russe mi-a arătat câtă adrenalină zburdă prin el… Toată vacanţa mai citea ceva din ea, apoi venea extaziat… mami, ştiai că… De unde Doamne-Iartă-mă să ştiu? Că maşinile nu sunt marea mea pasiune… dar bine că ştie el, şi-mi spune şi mie.

A doua carte am zis eu că va fi interesantă. Şi a fost, cât m-au pus pe mine să fac dinozauri. Adică era fun să se uite, şi să ceară modelul. Mi-a ieşit cel mare şi zburător, dar şi-a şi luat zborul pe plaja. Ei, şi de aici am ajuns la cadoul întârziat, sosit de la o prietenă acum, când Andrei e plecat la bunici. În vizită la muzeul cu dinozauri, de la Editura Teora. Mi-e să nu încurajez prea tare pasiunea cu dinozaurii, că am auzit că e boală grea, scapi taaare greu. Dar cartea este interesantă, şi cred că vor fi amândoi încântaţi. Am mai avut una cu animale, tot pop-up, şi au avut mare grijă de ea, deşi erau mult mai mici. Acum nu m-am abţinut şi, cum din poze nu înţelegea Andrei mare lucru despre ce a primit, am filmat… răsfoitul.

In vizita la muzeul cu dinozauri, Editura Teora

Şi noroc că tehnica a ajuns şi la bunici, că am stat de vorbă şi-am tot făcut schimb de linkuri, până s-a dumirit că e foarte tare!!

Cartea, în format mare (26x26cm), ne introduce în laboratorul paleontologului. Putem să schimbăm lamelele microscopului, sau să cotrobăim prin sertare. Tabelul la scară ne arată cam cât de mici… sau de mari erau dinozaurii. Intrăm apoi în „muzeu”. „Ghidul” ne anunţă că vom vedea nu numai dinozauri, ci şi reptile zburătoare (pterozauri), şi reptile marine. Explicaţiile trimit la exemplele din laborator… care pot fi mai uşor înţelese acum, încep să aibă legătură.

Prima sală, Carnivorii. Mi se pare normal, când spui dinozaur, toată lumea se gândeşte la T-Rex, sau Tyrannosaurus rex, „regele tiran al reptilelor”. El e şi vedeta pop-up. Urmează Erbivorii, apoi Uriaşii blânzi, vedeta fiind Diplodocus. Mici, dar răi ne aminteşte de scenele de groază din Jurassic Park. Urmează Platoşe, dinozauri care se apărau mai uşor în faţa prădătorilor, şi Reptile zburătoare (deci… pteranodonul pe care eu l-am facut din hârtie nu era un dinozaur… şi eu mă lăudam că am făcut unul!). Ultima „sală cu exponate” este dedicată reptilelor acvatice. În încheiere, se prezintă sfârşitul perioadei dinozaurilor, precum şi împărţirea acesteia în ere.

Textul şi explicaţiile aparţin lui Neil Clark, profesor la Universitatea din Glasgow. Călătoria prin paginile cărţii este interesantă la orice vârstă. Mi-a plăcut şi mie, mai ales că eu şi dinozaurii nu ne-am „întâlnit” prea des până acum.

In vizita la muzeul cu dinozauri, Editura Teora

Construieste din hartie dinozauri, Editura Teora

Contruieste din hartie dinozauri, Editura Teora

Acum ceva vreme am citit cu luare-aminte articolul Roxanei despre dinozaurii din Austria, din parcul special dedicat în apropiere de Viena. Acum căutam ceva suficient de interesant pentru Andrei, doar nu mai poţi primi de ziua ta maşinuţe, mai ales când ai un sac, iar 7 ani înseamnă totuşi ceva. Până am zărit Construieşte din hârtie dinozauri, la Editura Teora. Mi-am zis că trebuie să fie foarte interesant să poţi construi acasă propriul tău parc cu dinozauri, şi sper să fie suficient de provocator pentru a încerca origami, la un alt nivel decât simple bărcuţe din hârtie. Nu ştiu de ce, dar am un feeling că mă voi specializa şi eu în îndoit dinozauri…

Cartea arată minunat. Mare(235x260mm), coperţi groase, cartonate, iar filele din interior prinse cu arc metalic. După paginile introductive, ce prezintă structura cărţii, urmează câteva lecţii simple de îndoituri, pentru a explica semnele din legendă. Apoi, pe 2 sau 4 pagini pereche, urmează dinozaurii. Îndoiturile sunt prezentate de la modelele simple, pentru începători, apoi se trece la grade superioare de dificultate: ucenic, expert şi maestru.

Normal, primul este unul celebru, Tyrannosaurus Rex. Încastrat în copertă, într-o căsuţă închisă cu acetofan, găsim unul deja asamblat. Pe lângă explicaţiile de realizare, paginile dedicate fiecărui dinozaur conţin şi scurte informaţii despre acesta.

Sunt prezentaţi 14 dinozauri: Tyrannosaurus Rex, Dimetrodon, Pteranodon, Stegosaurus, Psittacosaurus, Styracosaurus, Spinosaurus, un pui de dinozaur ieşind din ou, Velociraptor, Diplodocus, Pterozaur, Plesiosaur, Ophthalmosaurus, Antarctosaurus. A doua jumătate a cărţii este dedicată foilor de lucru. 14 sunt color, tipărite pentru ca la final dinozaurul să fie deja decorat, 14 sunt alb-negru, pentru exerciţii. Cred că pentru exerciţii va trebui să ne printăm în plus fooarte multe…

Dar dacă reuşim, vom avea acasă o machetă minunată. Căci aş vrea ca apoi să le construim şi căsuţe, după modelul machetei noastre de primăvară. Şi să nu întrebaţi pentru cine e de fapt cadoul :D… în fond, ziua lui de naştere este ziua mea specială, nu?

Contruieste din hartie dinozauri, Editura Teora

Contruieste din hartie dinozauri, Editura Teora

Info preţ: Editura Teora, Libris.ro, Elefant.ro, eMAG.ro, librarie.net, bookdepository, amazon.co.uk | Biblioteca Năzdrăvanilor


dinozaur-origami

Atentie, Dinozauri!

STYRASSIC PARK, AUSTRIA

Copiii preiau de la părinţi culoarea sau forma ochilor, atitudinile sau limbajul mai puţin ortodox – sau catolic, după orientare -, înclinaţiile către anumite preocupări şi multe alte trăsături pe care le combină şi le adaptează după bunul lor plac. Cel mai des observă ceea ce ţie îţi place şi fac exact pe dos, mă tem că doar pentru a arăta „pe viu” adultului cum e atunci când nu primeşti jucăria pe care o vrei, atunci când o vrei.

Depăşind totuşi aspectele cu care ne mândrim mai puţin în amprenta pe care o regăsim în copil, există şi mici detalii care ne umplu de bucurie: fetiţa noastră e mare amatoare de călătorii. Şi e la fel de „acasă” ca şi noi când vine vorba de Austria. Credeam că încearcă doar să mă imite când mi-a spus că vrea să îşi facă ziuă acolo unde mi-am făcut-o eu; dar atunci când a renunţat la a şi-o serba alături de colegi, cu multe cadouri şi în locul de joacă preferat, am înţeles că dorinţa ei e veritabilă. Iată cum am ajuns să ne planificăm plecarea în Croaţia în jurul aniversării ei, cu o deviere a traseului prin Austria.

Aniversarea s-a consumat corespunzător, copilul şi-a asigurat o porţie de motive de laudă să îi ajungă până la anul următor, iar după trei zile de răsfăţ şi bălăceală la Furstenfeld şi Bad Blumau, am reuşit să pornim spre Croaţia. Eram pe drumul spre Slovenia, ne apropiam de intrarea în Bad Gleichenberg când un semn mi-a atras atenţia. Eram pe motor şi la prima benzinărie am oprit şi l-am întrebat pe Alex, care era cu copiii în maşina (unul producţie proprie, al doilea luat cu împrumut), dacă a văzut şi el ce am văzut eu. M-a privit uşor sceptic, nu ştia prea bine despre ce e vorba (nici eu nu ştiam dar mai citisem păreri despre parc) şi aveam încă destul de mult drum de făcut.

Copiii n-au fost la fel de sceptici, cum le-am pomenit de dinozauri cum au răspuns : DAAAAAA, vrem acolo! Am făcut cale întoarsă şi am ajuns la Styrassic Park. Am lăsat maşina şi motorul în parcare, m-am schimbat pe furiş de echipamentul în care mi-aş fi dat duhul de cald, cu toată pădurea din jur, şi ne-am uitat lung la panoul de la intrare, neînţelegând dacă vorbeşte serios sau nu. Nu mai ştiu exact textul dar ideea de bază era că intri acolo pe propria ta răspundere. Am privit oamenii din jur şi văzându-i destul de relaxaţi am ales interpretarea pozitivă, aha, e o glumă!

La intrare n-am reuşit să aflăm nici măcar din limbajul mâinilor despre ce e vorba în parc. Pe cât de mult îmi place mie Austria şi pe cât admir felul în care se speculează orice colţ cu potenţial turistic, pe atât mă deranjează uneori mândria exagerată pe care austriecii o au faţă de limba lor, sublimă dar a cărei cunoaştere îmi lipseşte cu desăvârşire. Lucru de mirat pentru că, după ei, toată lumea ştie germana. Şi nu e primul loc în care întâmpin această problemă. Aşa că, nereuşind să aflăm mai mult decât preţul biletelor, le-am achitat, am luat o hartă şi am pornit încrezători în căutarea lui Rex. Tyranosaurus Rex!

STYRASSIC PARK, AUSTRIA. Dinozauri pentru toate varstele.

Imediat după intrare am înţeles sensul avertismentului de afară. Păi da, intri pe propria răspundere, vezi dinozaurii pe răspunderea copilului, adică după ce te cerţi cu el explicându-i că nu ai venit ca să se dea pe tobogane, să cumpere jucării sau să se uite cu orele la nişte iepuri şi capre. Şi am avut mare noroc că, atrasă fiind de atâtea detalii, nu a văzut piscina!

De aici deducem primul sfat referitor la acest parc: nu veniţi pe grabă! Dacă puteţi şi vă permiteţi puteţi să vă cazaţi în căsuţele din copaci – o idee tare frumoasă dar destul de costisitoare. Dacă nu, cu siguranţă puteţi găsi o pensiune rezonabilă în zonă, Austria este plină de pensiuni cochete şi gazde minunate.

STYRASSIC PARK, AUSTRIA. Dinozauri pentru toate varstele.

Am reuşit să trecem de oraşul miniatural al iepuraşilor(care avea de toate: primărie, biserică etc) şi am urmat traseul prin pădure descoperind, pe rând, diverse specii de dinozauri, realizaţi la dimensiunea lor reală, inspirat încadraţi în mediul natural şi în scene care ilustrau modul preistoric de viaţă sau provocările la care erau supuşi. La o privire atentă nu ar fi reuşit să te convingă că sunt adevăraţi dar poziţionarea lor, printre raze de lumină şi umbre, completată cu ceva sunete pe care le mai auzeai din când în când, era reuşită.

Mă aşteptam să avem parte de mai multă acţiune, să se întâmple ceva cât de cât interactiv (asta îmi aduce aminte că pe acelaşi panou de la intrare scria că dacă te întâlneşti cu un dinozaur trebuie să stai nemişcat) însă uriaşele reproduceri nu ne-au oferit nici măcar un clipit.

STYRASSIC PARK, AUSTRIA. Dinozauri pentru toate varstele. STYRASSIC PARK, AUSTRIA. Dinozauri pentru toate varstele.

STYRASSIC PARK, AUSTRIA. Dinozauri pentru toate varstele. STYRASSIC PARK, AUSTRIA. Dinozauri pentru toate varstele.

STYRASSIC PARK, AUSTRIA. Dinozauri pentru toate varstele. STYRASSIC PARK, AUSTRIA. Dinozauri pentru toate varstele.

STYRASSIC PARK, AUSTRIA. Dinozauri pentru toate varstele.STYRASSIC PARK, AUSTRIA. Dinozauri pentru toate varstele.

STYRASSIC PARK, AUSTRIA. Dinozauri pentru toate varstele.STYRASSIC PARK, AUSTRIA. Dinozauri pentru toate varstele.

STYRASSIC PARK, AUSTRIA. Dinozauri pentru toate varstele.STYRASSIC PARK, AUSTRIA. Dinozauri pentru toate varstele.

STYRASSIC PARK, AUSTRIA. Dinozauri pentru toate varstele.STYRASSIC PARK, AUSTRIA. Dinozauri pentru toate varstele.

 STYRASSIC PARK, AUSTRIA. Dinozauri pentru toate varstele.STYRASSIC PARK, AUSTRIA. Dinozauri pentru toate varstele.

STYRASSIC PARK, AUSTRIA. Dinozauri pentru toate varstele.

La finalul traseului am găsit şi câţiva oameni care ilustrau evoluţia speciei, pe care asta mică i-a cercetat cu atenţie, spre amuzamentul nostru, căutând să vadă care e băiat şi care e fată.

STYRASSIC PARK, AUSTRIA. Dinozauri pentru toate varstele.

Vine acum şi al doilea sfat: nu ştiu cum puteţi face dar cred că merită să prindeţi o vizită cu ghid sau una din „aventurile” despre care scrie la ei pe site. Altfel turul e destul de scurt şi nu te impresionează cine ştie ce.

Am încheiat buclă la tobogan, am râs mult în timp ce ne-am pus capetele în gura dinozaurilor, la panoul de poze şi gata, am fost gata din nou de drum.

STYRASSIC PARK, AUSTRIA. Dinozauri pentru toate varstele.

La final mă veţi întreba: merită? Da, merită, pentru copiii cu adevărat pasionaţi de subiect. Sau, aşa cum am spus, dacă staţi mai mult şi dacă intraţi într-un program interactiv. Eu personal am fost puţin  dezamăgită. Copiilor le-a plăcut. Acum hotărâţi şi voi părerea cui contează mai mult!

Site (ca să vedeţi că am dreptate, vă rog să analizaţi câtă informaţie este în Engleză)

Cum ajungi acolo

Dinspre Viena – pe A2 spre Graz, ieşirea 150 spre Gleisdorf (B65), apoi spre Feldbach (B68), se merge în direcţia Bad Radkersburg (graniţa cu Slovenia, pe B66) pentru a ajunge Bad Gleichenberg

Când e deschis:

Între 1 aprilie – 31 octombrie, zilnic între 9 a.m. – 5 p.m. (în luna octombrie până la 4 p.m.). Este deschis în weekend şi în martie sau noiembrie, dar cred că trebuie rezervare sau grupuri mai mari.

Tarife:

  • adulţi 9,50 € sau redus la 8,50 €
  • copii între 2 – 14 ani 6 € sau redus la 5 €
  • bilet familie (doi adulţi, doi copii) 27 €

Articolul şi imaginile aparţin Roxanei şi a fost preluat de pe Lumea Mare.