Desenam vietuitoare marine

Chiar dacă nu am luat încă vacanţă, de săptămâna aceasta ne gândim la ea mai mult ca niciodată… e iunie, mai e un pic şi gata. Materia e terminată cam la toate obiectele… şi peste tot se simte deja adierea brizei, de mare sau de munte.

Începem şi noi seria probelor mai relaxate, căci avem ceva mai mult timp la dispoziţie pentru realizarea lor. Sper ca vacanţa aceasta să ne-o petrecem împreună cât mai creativ cu putinţă.

Concursul "Vacanţa la mare" va cuprinde trei probe, în care sper să îmbinăm imaginaţia cu câteva lecţii simple. Cele trei probe se vor desfăşura sub apă, lângă apă şi pe apă. Prima dintre acestea îi provoacă pe pitici să-şi imagineze că sunt scafandri. Urmăriţi cu atenţie filmuleţele de mai jos şi încercaţi să desenaţi singuri câteva vieţuitoare marine. Exemplele sunt mai multe, vedeţi care este cerinţa probei în funcţie de vârsta fiecăruia.

Dar, pentru că vacanţa e lungă, nu ar fi rău să le încercaţi pe toate. Veţi fi uimiţi cât de simplu puteţi realiza un peisaj marin minunat.

Cum sa desenezi delfini si alte animale marine, Editura TeoraIdeea acestei probe mi-a venit răsfoind una din cărţile oferite ca premiu de Editura Teora în cadrul ultimului atelier, organizat la Grădiniţa Cuibuşorul Zânelor. Cărticica este deosebit de utilă celor care vor să înveţe să deseneze, şi este prea greu să folosească doar o imagine dintr-un atlas zoologic. Am folosit orientativ cam jumătate dintre modelele din carte, şi sper că sunteţi îngăduitori cu talentul meu la desen… oricum, nu aş fi reuşit fără ajutorul cărţii, şi recunosc că am trişat puţin, căci am ţinut modelul "sub foaie".

Dacă vi se pare interesantă, găsiţi aici o prezentare mai detaliată a acesteia.

Până atunci, vă provoc să desenaţi peisajul. Detaliile probei le găsiţi aici.

 

cum sa desenez delfini si alte animale marine teora

Cum să desenez delfini și alte animale marine

cum sa desenez delfini si alte animale marine teora

Săptămâna care urmează avem două prietene sărbătorite, aşa că am umplut o zi de grevă plimbându-mă cu Irisuca prin magazine. Mi-am dat seama că fetele au microbul cumparaturilor de la naştere, căci am intrat să probez o haină, şi pitica îşi dădea cu părerea… Mda, drăguţă, dar probează şi celălalt model, să vad, cum îţi vine… mami, cred ca trebuie să mai slăbeşti!! Ok, nu râdeţi, recunosc şi eu că trebuie, aşa că mai aşteptăm.

Dar am intrat în librărie să rezolvăm cumva cadourile pentru pitici. Am lăsat-o pe Iris printre rafturi… şi îmi vine în braţe cu un căluţ de mare. Mania căluţilor încă nu ne-a trecut, aşa că nu m-am putut înţelege cu ea. Vine şi ziua mea, vreau şi eu, te rog, te rog… Am convenit că va fi parte din cadoul ei, chiar dacă o ia înainte. Aşa că învăţăm Cum să desenez Delfini şi alte animale marine. Cartea îmbină frumos o poveste cu lecţii de desen şi jocuri cu autocolante.

Pe măsură ce povestea lui Neptun, căluţul de mare, înaintează, îi cunoaştem prietenii şi învăţăm să-i desenăm pe: Clic-Clac (crabul), Aurel (peştele scalar), Lena (balena), Flip şi Flop (delfinii), Rori (leul de mare), Octavia (caracatiţa) , dar şi inamicii: o pisică de mare, meduze şi un rechin. Povestea urmăreşte aventurile căluţului prin ocean, în căutarea sirenei Mira, pe care învăţăm să o desenăm la finalul poveştii. Fiecare pagină de poveste are un element lipsă, ce poate fi completat cu autocolante. De asemenea, animalele care pot fi desenate sunt şi ele prezente pe autocolante, plus o mulţime de flori si alge pentru decor.

Cartea este însoţită de un caiet de desen, prins de ultima copertă, să nu se piardă. Poate fi folosit pe măsură ce cartea este răsfoită, iar filele sale sunt pretiparite, pe metoda „continuă desenul”.

Acum aştept să văd cum va arăta primul peisaj marin, pe care Iris a promis că-l realizează…

cum sa desenez delfini si alte animale marine teora cum sa desenez delfini si alte animale marine teora

Lucrarea are format mare, 215x275mm, conţine 12 file color, două pagini de autocolante si un caiet de lucru cu 12 file alb-negru.

Pei Pei, Nini si Chen Chen, noii delfini de la delfinariul din Constanta

Dacă pleci la mare cu doi copii mici, este aproape imposibil să eviţi un spectacol cu delfini. Anul acesta am revenit la delfinariul de la Constanţa, după experienţa de la Varna. Încă din primăvară toate canalele de şitri anunţau sosirea a trei noi delfini la Constanţa, aduşi tocmai din China. Pei Pei, Nini şi Chen Chen, chiar dacă sunt încă la începutul programului de dresaj, au reusit, preţ de 20 de minute, să îi încânte pe copii.

Numai unul dintre ei poate să execute cerinţe mai complicate, cum ar fi mersul pe coadă, salut, dans sau cântat. Acrobaţiile aeriene se reduc la lovirea mingii, încă nu au fost introduse cercurile sau alte elemente mai dificile. Poate sunt cârcotaşă, dar la un preţ al biletelor de 20 lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copii aveam ceva mai multe pretenţii. Chiar şi piticii mei îşi aminteau că la Varna a fost "mai frumos". Dar delfinii promit, sunt foarte receptivi la dresaj, şi probabil anul viitor vom avea un spectacol mult mai bun. Şi poate vor fi şi mai mulţi, căci am înţeles că se încearcă obţinerea unor pui în captivitate, toţi trei (un mascul şi două femele) fiind foarte tineri.

Un punct în plus a căpătat spectacolul pentru folosirea bazinului în aer liber, cu mult mai multe locuri şi mult mai potrivit pentru copii. Un punct l-a pierdut, cel puţin din punctul meu de vedere, pentru că spectaclul se desfăşoară numai în limba română. Iarăşi, compar cu delfinariul din Constanţa cu cel din Varna, acolo cel puţin o treime din spectacol a fost prezentat în limba engleză. Aici… am avut "noroc" că suntem români.

Dar să las şi pozele să vorbească:

Delfinariul de la Constanta, 2010

Delfinariul de la Constanta, 2010

Delfinariul de la Constanta, 2010

Delfinasul Delfi are barca, Editura Teora

Delfinasul Delfi are barca

Lego… sau o carte-jucărie? Cam pe aici stătea balanţa, trebuia să iau un cadou " de 5 ani". Mi s-au părut tare interesante cărticelele cu jucărie, şi… normal că nu m-am putut abţine şi le-am montat. În fond, cum se spune, nu da cadou o carte pe care n-ai citit-o… Aşadar, Definaşul Delfi are barcă.

Ştanţele sunt foarte bine executate, s-au desprins uşor, ba chiar le-am şi montat la loc după ce le-am fotografiat, fără să bată prea tare la ochi că au fost desfăcute. Şi pun pariu că şi pentru copil e mai uşor acum.

Cărticica este pătrată (21,5 cm) şi are 6 file cartonate, şi caşerate cu filă lucioasă. Povestea, pentru copilaşi mai mici, îl prezintă pe Delfi pe lângă plasele pescarilor, în golf cu focile, sau însoţind ambarcaţiunile în larg. Necăjit, îi roagă pe copii să-i construiască şi lui o barcă.

Când m-am apucat să desprind şabloanele, mi se părea că arată ciudat cartea cu ferestrele lipsă. Chiar nu-i vedeam sensul… Până când am închis-o să o fotografiez cu bărcuţa. Surpriză! Ferestrele se potriveau, şi completau valurile de pe copertă.

Acum să vedem dacă am şi ales bine cadoul… căci am adăugat şi celelalte cărţi ale colecţiei: Căţeluşul Ham Ham are maşină, Văcuţa Muu are tractor şi Răţusca Mac Mac are avion

Delfinasul Delfi are barca

Delfinasul Delfi are barca

Info preţ | Biblioteca Năzdrăvanilor

 

Spectacol cu delfini talentati

Săptămâna trecută Năzdrăvanii s-au transformat în antrenori de delfini. Spectacolul oferit de ei a fost deosebit de cel de la delfinariu. Pentru dresaj au folosit intrumente speciale: pensule, acuarele, forfecuta si lipici. Uneori chiar si cateva carioci. Cu mai multă sau mai puţină atenţie, delfinii au prins viată şi-a ieşit o bălăceală pe cinste.

Uneori antrenorii au trecut peste indicaţiile de bază, iar delfinii au căpătat jucării, sau chiar s-au transformat în personaje de basm – prinţi şi prinţese. Toate colajele 3D sunt deosebite şi merită laudele spectatorilor:

Delfini la joaca, colaj 3D

Delfini la joaca, colaj 3D

Delfini la joaca, colaj 3D
Un delfin se joaca cu o minge in valurile Oceanului .Ceilalti delfini sar in apa si se joaca, bucurosi de vremea frumoasa.

Delfini la joaca, colaj 3D

Delfini la joaca, colaj 3D

Delfini la joaca, colaj 3D

Până joi se desfăşoară perioada de evaluare, timp în care fiecare participant, dar nu numai, acordă punte celorlalte lucrări. Să vedem cum va aprecia "juriul" colajele 3D.

Detaliile probei

Flipper… sau cum organizezi o iesire de dragul copiilor

„Delfinariu”… cel puţin în amintirea mea însemna un fel de circ cu delfini. Un bazin rotund, cu gradene în jur, şi o mulţime de copii. Repet, DELFINI. Adică la plural. Aşa că, imediat ce piticii mei au părut să înţeleagă ceva, am dat fuga la delfinariu.
Ce-am găsit la Constanţa? Dezamăgire totală. În miezul verii, spectacolele în sală. Gradene pe o singură parte, jumătate vedeau spectacolul cu unicul delfin rămas, cealată jumătate – pe cel cu două foci morăcănoase, ce după câteva giumbuşlucuri au refuzat să mai coopereze.

Delfinariul din Constanta
Delfinariul din Constanta

Aşa că am zis să compensăm anul viitor, si cel mai apropiat delfinariu era la… Varna. Faţă de Mangalia nu era mare distanţa, aşa că am purces la drum. Am plecat dimineată, pe ideea că nu dormim la bulgari… numai că delfinariul lunea era închis.
Am rămas în Varna.

Cu puţin noroc, în imensul parc de pe faleză, care găzduieşte şi delfinariul, am găsit o vilă pitită printre copaci. Preturi foarte ok faţă de altele de prin parc, gazdele extrem de primitoare şi amabile, mai ales că aveam doi copii mici. Păcat că n-am apucat să ne bucurăm şi de piscina din curte… Iar condiţiile – excepţionale. Ca paranteză, mi-au mai rămas lucruri de văzut prin Varna, şi următoarea oprire va fi tot la ei.

Cazare la Varna
Cazare la Varna

Ce nu mi-a plăcut… faleza. Urăsc să urc şi să cobor pe plajă, nu mi-a plăcut asta nici când mergeam în Eforie Nord. Dar acolo era floare la ureche pe lângă faleza din Varna. Groaznic urcuşul, plaja îngustă (însă un nisip minunat!), iar programul de “expunere” la soare: 8-17:00. Uf, şi ce-ar trebui să fac dacă mie îmi place de la 7 la 8 ?

A umplut ziua cu o vizită la Zoo. Animale destule, îngrijite, dar expuse în acelaşi stil comunist cu care suntem obişnuiţi la noi acasă. Îmi amintesc foarte bine tigrul… îmi e tare greu să văd animale cu orgoliu, umilite. Un tigru cu lăbuţa amputată, chinuindu-se printr-o cuşcă mică.
Cât e el de tigru, copiii l-ar fi luat în braţe să-l aline. Şi eu…

Gradina zoologica din Varna
Gradina zoologica din Varna

În schimb am avut un noroc chior la expoziţia de reptile. Dacă iguanele nu s-ar ambiţiona să crească… până la un metru jumătate fără coadă, sunt sigură că aş avea una acasă.

Era... rece... si... catifelata!

Apoi, a doua zi, delfinariul. Ne-am dus devreme, să nu ratăm o vizită la cafeneaua din spatele bazinului. Poţi savura o răcoritoare ochi în ochi cu un delfin. Un perete întreg de sticlă te face să te simţi subacvatic.
Spectacolele sunt de la 10:30, 12, 15:30. Adulţi: 20 leva, copiii până la 12 ani: 14 leva, foto-video: 5 leva. Dar merită în totalitate.

Şi am intrat… eu poate mai nerăbdătoare decât copiii. Spectacolul, cu 4 delfini, şi unul în curs de dresaj, care nu participa. Am rămas fără cuvinte. Şi copiii la fel.

Delfinariul din Varna
Delfinariul din Varna
Delfinariul din Varna

Cel puţin pentru noi, Varna rămâne o pioneză înfiptă pe hartă. Merită chiar şi un drum special.