bete lemn idei craciun

Decorațiuni de Crăciun din bețe de lemn

De când le-am descoperit la articole medicale, cu spatulele de lemn fac aproape orice. Pe net, dacă vreți să căutați idei, încercați pe pinterest sau pe google cu popsicle. Sunt o mulțime. Dintre toate, am ales câteva mai de „sezon”. Sâmbăta aceasta am la mine la școală un atelier pentru copiii care vor veni la toamnă la pregătitoare și am încercat cu ajutorul părinților de la mine din clasă răspândirea prin cartier a anunțului, poate reușesc să îmi cunosc ceva mai devreme viitorii elevi, într-o atmosferă relaxată. Sper ca experiența să se repete și înainte de Mărțișor, când avem „porțile deschise”.

Așadar, m-am gândit la ultima piesă, dar dacă vor dori să încerce, și celelalte se pot face foarte ușor. Am luat modelele la școală, să le pun la colțul creativ. Mi-am dat seama că nu le făcusem poză, așa că într-o pauză le așezam frumos pe catedră. Vine una dintre prichinduțe… dialog foarte interesant: Doamna, le puneți pe blog? Da! Ce drăguț… puneți și acum film cum se fac? Bineînțeles că nu făcusem film, așa că mi-am luat o bilă neagră. Copiii vor să vadă cum se fac, iar eu i-am obișnuit pe ai mei așa la AVAP: film demonstrativ.

În loc de film, vă spun că se pictează bețele în funcție de ce model doriți Pentru cele din mai multe bucăți, vă recomand întâi să le lipiți pe un băț potrivit cu lățimea însumată, apoi să le pictați. De asemenea, vă recomand să faceți mai multe simultan, cât se usucă unul, pictați altul. De exemplu, pentru moșul mic, am pictat întâi haina și fesul, apoi am trecut la următoarele. Între timp s-a uscat moșul și i-am pictat și fața. Cele din imagine sunt pictate cu acrilic, dar ies foarte bine și cu tempera. Doar să nu adăugați nicio picătură de apă!

Decorațiunile pot fi din orice: vată, dischete demachiante, resturi de spumă de la seturile creative (nu arunc niciodată nimic, nu știi când se potrivesc!) Și, neapărat, ochi mobili…

bete lemn idei craciun

Sper să vă arăt curând și variantele copiilor!

Decorațiuni naturale pentru primăvară și vară - idei creative 122 - melc din lemn

Decorațiuni naturale pentru primăvară și vară – idei creative 122

Decoraţiuni naturale pentru primăvară şi vară - Idei creative 122Îmi plac provocările, și, de ce nu, accept câte una care – e clar de la prima vedere – mă depășește. Cu decorațiunile prin casă nu prea am eu mare experiență, când casa e mică, și aglomerată, să mai pui și decorațiuni, nu prea îți arde… Pe cele pe care le-am realizat în timp am preferat să le dau cadou, și, într-un fel, abia aștept să am clasa mea, și să-mi amenajez „colțul”, unde să-mi pun creațiile. Până atunci, am parte de cea mai mare expoziție pe care am visat-o, online, pe blog, și adaug în colecție un melc din lemn.

Am dat, ce-i drept, o tură și prin magazinele de hobby după materiale, însă parcă nu era ce trebuia, dacă nu reciclam un pic. Tata m-a ajutat, și mi-a „feliat” unDecorațiuni naturale pentru primăvară și vară - idei creative 122 - melc din lemn salcâm din curte, cu diametrul de 10 centimetri, pentru un proiect pe care îl aveam eu în minte pentru grădiniță. Numai că salcâmul cu pricina nu s-a dovedit alb ca neaua pe interior, cum visam eu să fie, ba mi-a și decojit feliile, că s-a gândit el că arată mai bine fără… așa că acum am 20 de felii de salcâm, care așteaptă idei.

Volumul de la editura Casa, numărul 122 al colecției Idei creative – Decorațiuni naturale pentru primăvară și vară, aproape că le-a găsit un sens. Prima felie a devenit melc. Nu arată melcul meu ca cel din poză, dar îmi place. Dacă aș fi avut ochi cu arcuri cred că ar fi fost mult mai haios!

Pentru următoarele trebuie să mai găsesc o buturugă mică, și o modalitate de a simula coaja răzuită, căci îmi plac la nebunie cactușii ce apar într-una din propunerile din volum. Mi-au plăcut la fel de mult și ideile marine, însă trebuie să găsesc o sursă rentabilă pentru sticluțe decorative, elemente ce apar și în alte proiecte din carte, îmbinate foarte fain cu lemn și flori. Cum volumul este orientat pentru primăvară și vară, bună parte din cele 15 proiecte sunt decorațiuni legate de sărbătorile pascale, dar nu numai. Pentru altele însă e nevoie să-ți petreci un timp considerabil în pădure, căutând vreascurile potrivite, de exemplu, pentru fluturi – corpul cu tot cu antene, ori la masa de traforaj (mi-am dat seama că n-am set de traforaj…) ca să decupezi peștișori…

Decorațiuni naturale pentru primăvară și vară - idei creative 122

Volumul îl găsiți în librăria online a editurii Casa , dar și în alte librării online, precum: elefant (transport gratuit la pick-up point), Libris (transport gratuit la orice comandă), librarie.net.

bradut filigran

Atelier gratuit pentru copii la târgul de carte Gaudeamus – 21 noiembrie 2015

filigran_gaudeamusÎncep articolul cu un zâmbet, deoarece, cum se apropie târgul de carte în ultimii ani – indiferent că este Bookfest sau Gaudeamus, primesc o întrebare, cel puțin: Și, ce faci anul acesta la târg? Așadar se presupune că împreună cu editura Casa mai pregătesc o surpriză… Ei bine, da, tuturor celor cărora nu le-am răspuns până acum, le pot spune că și toamna aceasta venim cu o nouă provocare: Decorațiuni de iarnă realizate prin tehnica filigranului.

Și cum am făcut deja sondaj și teste pe această temă, știu că e foarte puțin încercată de adulți, și aproape deloc de copii. Pentru că nu este totuși simplu, atelierul se adresează copiilor 6+, care au minime abilități de scriere. Nu exclud clasa pregătitoare, fiecare își cunoaște mai bine copilul, însă este nevoie de concentrare, de efort de a ține instrumentul în mână, și de o destul de bună dezvoltare a motricității fine, de aceea am menționat abilitățile de scriere.

Copiii vor decupa un brăduț, ca cel din imaginea de mai jos. Vor folosi pentru aceasta un instrument special, care la prima vedere aduce cu un stilou, se manevrează ușor, numai că în loc de peniță va avea un vârf de cuțit. Vor asambla apoi brăduțul și îl vor lua acasă. Modelul face parte din ultima colecție creativă apărută la editura Casa, „Decupaje de iarnă pentru ferestre”, numărul 119. Nu este primul de acest gen din colecție, cu aceeași tehnică ne-au mai delectat și numerele Decoratiuni cu filigran și Mandale din hârtie, despre care am povestit deja. Din numărul 119 sper să vă arăt în curând creațiile finalizate, cu siguranță cei care vor participa la atelierul de la târg le vor vedea în realitate. Participanții la atelier vor avea parte și de un cadou surpriză pregătit de magazinul online Tribeka.

bradut filigran

bradut filigran

Atelierul se va desfășura sâmbătă, 21 noiembrie, între orele 12.30-14:00, pavilionul central Romexpo, nivel 3.20 (harta), Salonul de carte pentru copii „Ion Creangă”. Sunt așteptați să participe 12 copii (în limita spațiului și părinții își pot pune la încercare îndemânarea), care se înscriu prin intermediul acestui articol, sau prin SMS, la numărul 0722/955`103. Vă rog specificați numele, vârsta copilului și un număr de telefon de contact. De asemenea, am rugămintea ca, în cazul în care nu mai puteți ajunge, să mă anunțați la numărul de telefon de mai sus, pentru a putea primi alți copii prezenți în târg la momentul desfășurării evenimentului.


 

Update: 15-XI-2015, ora 21,30 – nu mai locuri libere. Lista de așteptare va fi onorată în ordinea înscrierilor, dacă se retrage cineva.

Decoratiuni florale de Pasti – Idei creative 72

Decoratiuni florale de Pasti - Idei creative 72, Editura Casa

Dacă v-aţi propus să realizaţi acasă decoraţiunile pentru masa de Paşti, atunci numărul 72 al colecţiei Idei creative este exact ce aveţi nevoie. Pe lângă acesta, aveţi nevoie şi de ouă, din plastic sau polistiren, cercuri, panglici, pene, figurine decorative, mărgele, dantele, paiete, dar şi pistol de lipit, lacuri diverse pentru tehnicile folosite, coroniţe, crenguţe… O mulţime de materiale. Pentru realizarea obiectelor sunt folosite tehnici diverse de decorare: realizarea fundelor, tehnica şerveţelului, efect de crăpare.

Cartea propune următoarele modele: puişori în leagăn, ouă dantelate, ghiveci şi suport de serveţele, decorate cu decoupage, ouă quilling (le puteţi vedea aici), atmosferă primăvăratică (mai jos), frunze transparente, taina rozei (cu ouă transparente), ouă decorate cu şnur, ouă îmbrăcate în textile, aranjamente de masă cu card nominal, felicitare şi inel pentru şerveţel, coroniţă cu turtă dulce, coroniţă de primăvară, crenguţe de Paşti, decor pentru uşă, tablou cu iepuraşi.

Pentru că tot aveam panseluţe, am ales ouăle din atmosfera primăvăratică. Am folosit ouă din lemn, că tot le aveam la îndemână, panglică satinată şi mărgele.

Decoratiuni florale de Pasti - Idei creative 72, Editura Casa
idei creative 72

Cartea are 32 de pagini, şi o găsiţi în librăria editurii Casa, sau în librăriile online elefant.ro, librarie.net, adevarul-shop, Libris, eMAG.ro

Idei creative: Decoratiuni interioare

Idei creative 15, Decoratiuni interioare, Editura Casa

Unul dintre numerele colecţiei Idei creative care m-a lăsat fără replică a fost 15, Decoraţiuni interioare. În primul rând pentru că la capitolul acesta sunt mai mult decât paralelă. Apoi, pentru că subiectele alese sunt prea exotice pentru mine, pe teme africane şi japoneze. Aceasta nu înseamnă că nu am savurat fiecare pagină, rezultatele sunt impresionante.

Materialele necesare sunt mozaicuri, lacuri speciale, adezivi, vopsele acrilice, folie aurie, pastă de modelat, mărgele, pietre, bucăţi de sticlă şi oglindă. Modelele necesare sunt inserate pe planşe la mijlocul cărţii, şi pot fi pregătite uşor şabloanele de transfer. Dintre toate proiectele, singurul la care puteam spera să am un rezultat acceptabil, fără să fac investiţii aiurea în materiale, a fost "Safari cu aţă". Astă-vară era o alegere bună, dar a venit toamna şi a rămas tot în stadiul de proiect.

Acum tot căutam idei pentru sărbători, şi mi-am amintit de modelul cu aţă. Pânză pe cadru nu aveam, aşa că am folosit un carton pe care eu îl credeam mai gros. Am început să bobinez un fir de mohair fără puf, în degrade, fir lângă fir, dar cartonul a început să se îndoaie încet, până ce s-a curbat. Forma rezultată era chiar interesantă, aşa că am continuat cu ea, i-am făcut un pic de ramă sus şi jos, şi am pregătit şablonul… Am căutat pe net un înger, pe care să-l pot folosi pe post de stencil. Am decupat modelul dintr-o folie de acetofan de la o cutie de păpuşi, apoi cu acuarele am umplut cu grijă spaţiul. Modelul propus la safari era exact invers, pictat decorul şi în degrade modelul, dar mie mi s-a părut mai interesant aşa.

Decoratiune cu inger

Lucrarea prezintă la început materialele, unelte şi tehnicile de lucru. Apoi sunt propuse 11 teme: atmosferă japoneză, motive clasice, ambianţă chinezească, tablouri cu pietre, mirajul deşertului, undeva în Africa, în ?ara Soarelui-Răsare, continente exotice, safari cu aţă, vraja Orientului, Roşu şi negru. Ca şi celelalte din colecţie, lucrarea are 32 de pagini, tipărite pe hârtie groasă şi lucioasă.

Idei creative 15, Decoratiuni interioare, Editura Casa

Info preţ: Librăria Editurii Casa

Librării online: Elefant, Libris, eMAG.ro

Biblioteca Năzdrăvanilor

Tablou de Craciun – Decoratiuni cu filigran, Editura Casa

Idei Creative, Editura Casa, nr. 29: Decoratiuni cu filigran in alb si negru

Un proiect pe care mi l-am trecut pe listă de astă vară era realizarea unui tablou de Crăciun folosind modelele din "Decoraţiuni cu filigran", numărul 29 al colecţiei Idei Creative de la Editura Casa. Am muncit atunci la câteva imagini, dar stocul de carton negru era 0, şi nu am fost chiar foarte încântată de rezultat. Acum am refăcut stocul, am luat un top întreg (chiar nu ştiu ce voi face cu atâtea, dacă staţi prin apropiere şi aveţi nevoie, daţi un semn).

Am scanat modelul, l-am mărit un pic, să se încadreze pe A4. La cât de finuţe au fost unele decupaje, cred că trebuia să-l fac a3, dar nu aveam carton atât de mare :). Am încercat să printez pe negru modelul cu galben, dar imprimanta nu mai avea tonner color, aşa că am printat cu negru pe negru. Se vedea, dar uneori am avut nevoie să ţin modelul pe ecran ca să-mi dau seama cum trebuie să tai… Nu am decupat "decât" vreo trei ore, atât cu foarfecă subţire, cât şi cu cutterul. Nu am cuţite speciale pentru filigran, dar banuiesc că ar fi rezolvat mai bine chestiile de fineţe din decupaj.

Acum sunt în căutare de ramă de sticlă, va deveni cadou de Crăciun, pentru că altceva nu mă lasă inima să fac cu el. Copiii voiau să facem felinar, nu era o idee rea, dar parcă aş vrea să-l conserv. L-am fotografiat lipit de fereastră, pentru că altfel nu reuşeam să surprind detaliile.

Idei Creative, Editura Casa, nr. 29: Decoratiuni cu filigran in alb si negru

Alte modele disponibile în carte: Ghivece ornamentale, Grădinăriţa, Motive de nuntă, Chemarea naturii, În stil clasic, Atmosferă de seară, In vino veritas, Ramuri înflorite, Brâu de flori, Zvon de primăvară, La cules de mere, Tril de păsărele, Masă festivă, Galerie, Parfumul amintirii, Noaptea de Crăciun. Mai multe detalii despre carte şi imagini din interior aveţi aici.

Info preţ: Editura Casa, Librării: Libris.ro, Elefant.roeMAG.ro

Biblioteca Năzdrăvanilor

 

Decorațiuni cu filigran în alb și negru - editura Casa, Idei creative 29

Idei creative: Decorațiuni cu filigran în alb și negru, Editura Casa

Decorațiuni cu filigran în alb și negru - editura Casa, Idei creative 29 Printre activităţile trecute pe listă vacanţa aceasta a fost şi realizarea unui model după numărul 29 al colecţiei Idei Creative de la Editura Casa.

Tehnica am încercat-o acum ceva mai bine de un an, de Crăciun, când copiii au avut ca temă realizarea unor lampioane. Atunci m-a chinuit şi pe mine talentul şi am realizat o variantă. Am avut nevoie de un pic de curaj să mă apuc de modelele din carte, mai ales că păreau foarte migăloase şi delicate. Noroc că s-a inventat totuşi scannerul şi imprimanta, şi nu a fost nevoie să copiez pe calc, apoi din nou pe carton modelele.

Din păcate carton negru nu mai aveam, aşa că am optat pentru argintiu. Data trecută am pictat cartonul alb cu tempera neagră, dar de data aceasta nu am vrut să mă complic. Am ales trei modele ce amintesc de serile de vară de acum două secole, undeva „la şosea”… nostalgie şi întoarcere în timp. Am decupat cu o forfecuţă de unghii, căci nu am vrut să risc cu un cutit de birou. Iris a ales trei modele mult mai simple, şi s-a descurcat binişor.

Cartea are 32 pagini, file lucioase, tipărite impecabil. Din cuprins fac parte: Ghivece ornamentale, Grădinăriţa, Motive de nuntă, Chemarea naturii, În stil clasic, Atmosferă de seară, In vino veritas, Ramuri înflorite, Brâu de flori, Zvon de primăvară, La cules de mere, Tril de păsărele, Masă festivă, Galerie, Parfumul amintirii, Noaptea de Crăciun.

Ultima temă are trei tablouri superbe de Crăciun, dar pentru ele trebuie musai să refac stocul de carton, şi să le realizez aşa cum se cuvine. La mijlocul lucrării sunt inserate, pe coală alba, modelele printate (cca. 32 modele) pentru decoraţiunile propuse.

Info preţ: Editura Casa, Librării: Libris.ro, Elefant.ro, eMAG.ro

Biblioteca Năzdrăvanilor

Decoratiuni de Craciun din polistiren


Decoraţiunile pentru Crăciun de anul acesta vor avea un farmec aparte. Am ales să confecţionăm câteva folosind materiale din polistiren. Am primit pentru joacă câteva seturi de modele decupate, iar duminică am pictat şi lipit toată ziua. Nu aş putea spune care ne-au plăcut cel mai mult, dar pot să le iau pe rând.

Seturile de figurine cu brăduţi, steluţe, reni şi îngeraşi le-am pregătit ca globuri de Crăciun. Le-am pictat şi le-am lipit pe un carton, decorat la rândul lui. Îngeraşul şi steluţa le-am lăsat fără decor, dar le-am pictat faţă-verso. Urmează să le mai prindem o agăţătoare şi pot fi prinse direct în pomul de iarnă. La loc de cinste au fost confetti, glitterul şi perforatoarele decorative. Nu au lipsit nici ochişorii mobili. Să nu uit, am improvizat nimbul îngerului dintr-un fir de sârmă, înfipt în polistiren.

Suportul de lumânare este pictat cu acuarele metalizate, apoi adăugat glitter, paiete şi mărgele. Din păcate nu am avut şi ramuri de brad, s-ar potrivi minunat în aranjamente de Crăciun.

Figurine de Craciun din polistiren

O soluţie tot cu figurinele de polistiren am găsit şi pentru rama ceasului. Am avut varianta de toamnă, acum este pregătită cea de iarna. Trebuie doar s-o schimb. Am încercat şi varianta numai cu fulgi de nea, dar nu era foarte veselă. În schimb fulgii pot fi folosiţi pentru decoraţiuni pe geamuri, sau suspendaţi, mai ales că sunt disponibili şi la dimensiuni mult mai mari.

Figurine de Craciun din polistiren

Cel mai mult însă am muncit la mini-macheta noastră de Crăciun. Iris a pictat sania, şi o parte din reni. Eu am finisat şi am lipit. Brăduţul cel mare era din setul cu patru figurine, iar omul de zăpadă am vrut noi neapărat să-l facem din bile de polistiren. Pe Moş Crăciun l-am reciclat dintr-un ornament de anul trecut.

Figurine de Craciun din polistiren

Pentru noi joaca abia a început. Am reuşit să pictăm doar câteva figurine, iar Iris e hotărâtă să împodobească bradul cu mânuţele ei. Sperăm să şi reuşim, căci nu cred că îmi dau seama exact la ce ne-am înhămat. Cred că vom folosi câteva şi pentru felicitări, fulgii de nea şi îngerii ar arăta foarte bine.

Atelierul de creaţie

Materialele au fost realizate cu sprijinul "Art & Hobby Creativ".

Art / Hobby Creativ

Frunze de toamna – cusaturi cu acul

Din când în când mai scoatem din cutia cu unelte acul de cusut. Copiii care participă constant la activităţile de pe site au deja câteva probe la activ, şi antrenamentul îşi spune cuvântul. Ceilalţi, care au încercat pentru prima dată proba, au fost însă la înălţime. Avem aşadar la expoziţie un covor de frunze, colorate în toate culorile toamnei. Inclusiv roz, ca să anticipez una din întrebări. Artistul are dreptul de a hotărî modalitatea în care arta sa transpune realitatea.

Ce mi-a plăcut în mod deosebit la această probă a fost ambiţia piticilor de a coase frunza, chiar dacă ei au avut variantă alternativă pentru această probă. Şi să nu uit de plusul pe care unii dintre ei l-au adăugat modelului, transformându-l în colaj.

Felicitări, dragii mei! Şi ţineţi-o tot aşa!

Frunza de toamna. CusaturiFrunza de toamna. CusaturiFrunza de toamna. CusaturiFrunza de toamna. CusaturiFrunza de toamna. CusaturiFrunza de toamna. CusaturiFrunza de toamna. CusaturiFrunza de toamna. CusaturiFrunza de toamna. CusaturiFrunza de toamna. CusaturiFrunza de toamna. CusaturiFrunza de toamna. CusaturiFrunza de toamna. CusaturiFrunza de toamna. CusaturiFrunza de toamna. CusaturiFrunza de toamna. Cusaturi

Detaliile probei

frunze carton calc

Frunze… pe contur

Nu ştiu de ce, la capitolul decoraţiuni de toamnă mi se par lucrurile înţepenite… adică nu prea ai variaţie deloc. Ori fructe şi legume de toamnă, ori frunze… ok, mai sunt picaturile de ploaie şi umbreluţele, dar şi aşa, tot nu e foarte mult.

Am căutat modalităţi de a schimba un pic nişte banale frunze. Am ajuns la cele cu interior de calc. Schema am văzut-o aplicată la ornamente de Crăciun, şi cu siguranţă voi încerca şi la iarnă ceva îngeri şi steluţe, dar acum – frunze.

frunze carton calc

Materiale necesare:

  • imprimantă, pentru model, sau poate nu, dacă aveţi talent la desen.
  • carton colorat – normal, culori de toamnă.
  • coală de calc.
  • foarfecă fină, lipici.

Decupaţi frunzele pe conturul exterior, şi apoi cu mare grijă pe conturul interior. Adăugaţi lipici şi lipiţi conturul pe o foaie de calc, apoi redecupaţi pe exterior, pentru a potrivi calcul. Eu am încercat să sar o etapă, am decupat interiorul frunzei, am lipit pe calc, iar la exterior am tăiat simultan şi calcul, şi cartonul. Din păcate am cam dat cu lipici pe partea vizibilă, şi nu sunt foarte mulţumită de rezultat. Ştiu… din avion nu se vede… dar e acolo….

Ce puteţi face cu ele? Ghirlande de toamnă. Arată minunat suspendate în lumina!

Spor la lucru!