Pungi de cadouri din hârtie decorate cu filigran

Adevărata provocare pe care Daco mi-a lansat-o în această iarnă a fost… setul de pungi pentru cadouri, din hârtie. Proiectele realizabile cu ele sunt dintre cele mai diverse, și o simplă căutare pe net te aruncă într-o ceață densă, din care nu poți decide să ieși. În plus, pungile din set nu au și burduf, pentru a se preta mai bine proiectelor descoperite, așadar nu pot sta în picioare.

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să o desfac pe prima și să încerc, folosind tutoriale de pe net, să-i fac un „fund” care să se deschidă. De reușit am reușit, însă când a fost gata, nimic din ce proiectasem pentru el nu se mai potrivea. M-am enervat, și am început să iau la rând toate uneltele și materialele primite, poate-poate îmi vine o idee. Rămăsese nefolosit cutterul pentru lucru manual (Daco CR118), și atunci am hotărât ca punga să fie decorată cu filigran. Este prima dată când lucrez pe o placă de tăiere (PL400). În plus, am hotărât ca modelul pe care l-am printat să-l tai simultan pe două coli. Și cutterul, și placa s-au comportat minunat.

În final am ajuns să decorez trei pungi, pentru că niciuna nu se potrivea pretențiilor. Prima a fost cea cu burduf, la care am vrut să se vadă capacul, ondulat. Cum închis nu se vede, am decupat, cu cutterul, o hârtie albă și am dublat onduleurile. Am perforat punga, am agățat cu sfoară o etichetă (AB009) și tabloul filigran pe care l-am decupat.

A doua variantă a fost tot cu filigran, un tablou cu două planuri, suprapuse. Nu a fost ușor, dar a mers repede, chiar și la părțile foarte fine. În final am decorat partea de sus cu o bandă realizată cu perforatorul, și prinsă cu spumă dubluadezivă buretată. A treia variantă a menținut perforatorul pentru dantelărie, însă am lipit câteva benzi decorative (AD209, AD210). Cum voiam și puțin contrast, am reciclat niște spumă cu glitter. Apoi mi s-au părut goale, și am adăugat câțiva fulgi de nea, realizați cu perforatorul.

Acum nu îmi este foarte clar ce voi pune în ele, însă cel puțin vor fi cadouri mici, ca să încapă :). Pentru mine, împachetatul nu este doar o etapă, mă străduiesc să fie în așa fel încât să-ți fie milă să-l rupi…

PS: momentan nu am putut adăuga linkuri către produse, dacă le căutați cu codurile indicate, le veți găsi cu siguranță.

Șemineu de Crăciun în miniatură

Va mai dura cu siguranță încă o viață și ceva până când o să am unde să agăț eu, cu adevărat, șosetele, așa că am rezolvat problema cu un șemineu în miniatură. Am primit zilele trecute șosetuțele de la Daco (AD224) și ne-am dat peste cap, și eu și Iris, ce să facem cu ele. Nu știu cum ne-a venit ideea cu șemineul, însă nu a fost chiar atât de ușor s-o punem în practică…

Teoretic era simplu. Însă construcția a presupus multă muncă migăloasă, bazată pe reciclare. Din resturile de spumă de la căsuța lui Moș Crăciun am decupat, la dimensiunea de 1-2cm lungime, cărămizi… am tăiat din carton suportul, l-am acoperit cu bandă dubluadezivă (BA325), și apoi am început să zidim. Pe spate am lipit alte câteva, pentru a da volum, păstrând o distanță între șemineu și perete, să putem face moșul să încapă…

Ideea cu Moșul (AD226) care verifică dacă copiii dorm îi aparține lui Iris, însă nu am cedat de pe poziții, i-am zis că la mine în șemineu o să ardă focul. Moșul ar fi bine să aibă costum ignifug… Ca să fim totuși sigure că nu pățește nimic, i-am pus un înger păzitor (AD228), deși el umblă însoțit de spiriduși.

Cadoul din dreapta l-au lăsat copiii pentru Moșul. Coronița este realizată cu croșeta, pe un inel de chei. Am fi vrut să punem și a treia șosetă, însă îi cam venea peste ochi, Iris nu voia să-l acopere cu nimic, am renunțat și tot ei îi aparține și ideea cu coronița. Pe post de tablou am folosit un băț de lemn, lat, pe care am pus autocolant.

Nu știm încă ce vom face cu el. Se pretează de minune la un interior de felicitare tip triptic, ori fixată într-o ramă de lemn cu adâncime, și terminate decorațiunile pentru aceasta. Podeaua are 4cm și este îndoită la 90 de grade. Avem încă timp să ne gândim la final, dar poate ne ajutați cu idei…

Felicitare din fetru pentru Crăciun

De vreun an și mai bine Iris și-a dorit să meargă la Cercetași. Dacă stau să discut cu ea, și mie mi-ar face mare plăcere să merg… însă ca voluntar încă nu am timpul necesar pentru programul de instruire. Poate mai încolo. Însă când o văd că se pregătește să meargă mi se face dor de singurul lucru bun pe care l-am apreciat înainte de 89: programul de activități al copiilor.

Pentru activitatea din acest weekend, au fost informați să aducă o felicitare făcută manual. A fost prima sarcină la care fața i s-a luminat de satisfacție, căci până acum era „cea nouă”, are o listă întreagă de cărți și activități de realizat pentru a „avansa” la cravată, nod & co.

Cum realizează felicitarea a fost subiect de gândire o săptămână, însă aseară a finalizat. I s-a părut prea ușor cu quilling, și a ales fetru. A decis ca nimic din ceea ce va reprezenta felicitarea să nu fie atins de mine, însă a acceptat propunerea să-i decupez din hârtie modelul de frunză. După acesta a decupat, cu forfecuța de unghii, frunzele din coală de fetru. (Partea de hârtie se prinde cu un ac de fetru, ca să nu se miște, și se decupează cu grijă). În mijloc a adăugat pom-pom, din setul de Crăciun de la Daco (AD220), și a completat cu fulgi de nea (AD083). Pentru a le lipi am folosit silipici, lipici cu silicon, folosit rece, pentru orice alte tipuri de materiale (puf, fetru, plastic etc.)

* Imaginea prezintă produsele fără a respecta proporțiile dintre acestea!

La final a scos cutia cu „de toate”, și a mai lipit câteva benzi strălucitoare. Din păcate hologramele sunt greu de surprins în poză, însă arată foarte bine în realitate. A asortat felicitarea verde cu un plic roșu, și a plecat… O aștept să văd ce s-a întâmplat mai departe cu proiectul.

Mignoni din bețe de lemn

Încă mai am de „studiat” de ce fenomenul mignoni are un impact atât de mare printre copii, poate că ar trebui să (re) văd filmele… Vara aceasta, acolo unde a putut alege ce lucrează, Iris a ales mignoni, aproape din orice. Când am ajuns să lucrăm cu bețe late din lemn, pe lângă proiectele noastre, au intrat încet în calcul și doi mignoni…

Am pictat lemnul cu acrilice, și, dacă n-ar fi atât de scumpe și greu de îndepărtat de pe hăinuțe, aș lucra cu ele și la atelier. Am riscat odată, și feedbackul ulterior nu a fost pozitiv din acest punct de vedere. Ca să evităm murdărirea, a pictat întâi „pantalonii”, și a lăsat bețele să se usuce într-o ceșcuță, puse invers. Apoi a pictat „pielea” galbenă, și le-a mai așteptat o rundă de uscare, până la momentul final când au fost decorate.

O cariocă neagră a rezolvat problema ochelarilor, apoi ochii mobili a fost accesoriul hotărâtor.

Nu știu exact ce vom face cu ei, mă gândesc la ceva în care să-i integrăm, deocamdată îi văd lipiți pe o felicitare… sau poate, dacă facem mai mulți, poate ne mai vin și alte idei.

Bețele late de lemn folosite sunt abeslanguri medicale (cele folosite pentru examinarea gâtului), sau, dacă le căutați la articole de craft, le puteți găsi la Daco. Ochii mobili, la set cu mai multe dimensiuni, i-am cumpărat tot de la ei. Despre proiectele cu bețe și ce se poate face cu ele am mai povestit, le puteți găsi aici.

Suport pentru creioane – sau orice alte obiecte

Suportul de mai jos intră la categoria „reciclate”. Îl foloseam deja ca să păstrăm toate ștampiluțele noastre tușate, cu care Iris își decorează coperțile caietelor (le-am îmbrăcat în alb), dar așa, transparent, nu avea niciun farmec. (În caz că nu v-ați dat seama, este un capac de la o cutie de 100 de cd-uri.)

Am căutat ce aveam la dispoziție, și am găsit un autocolant negru din pvc, cred că de prin Brico… Iris voia să folosim floricele și fluturași, dar „noaptea” nu mai sunt nici deschise florile, nici nu zboară fluturii. Ne-am oprit la punga cu steluțe, și ne-am împiedicat și de cea cu smiley.

Am început să corectăm întâi autocolantul. Poate l-am lipit și noi strâmb, poate a fost tăiat strâmb și n-am observat, cert e că marginea de jos avea zone în care se vedea „calitatea” muncii depuse. Nu a fost floare la ureche nici să-l lipim fără bule de aer, și l-am dezlipit de câteva ori. Am corectat partea de jos cu bandă decorativă, preferata ei, proaspăt achiziționată din Jumbo, 3 bucăți la pachet, și care sper să-i ajungă în această lună (toate caietele au parte de fericire galbenă!) Steluțele sunt predecupate din spumă simplă, sau cu glitter, și nu sunt autoadezive, așadar le-am lipit cu silipici. Nu v-aș recomanda silicon fierbinte, căci topiți spuma, varianta aceasta utilizabilă „la rece” este cea mai potrivită, chiar și pentru copii. Pe locurile goale am lipit smiley, câți mai aveam, mai mult triști, căci cei veseli s-au consumat demult.

Muchia de sus – de unde am tăiat urechiușele cu care se închidea cutia – am acoperit-o cu bandă neagră (cea folosită la izolațiile electrice), și care s-a potrivit foarte bine cu autocolantul, abia se vede.

La ce se poate folosi? Aproape la orice are nevoie de depozitare pe birou. Ursulețul nu face parte din proiect, doar căutam ceva ce să facă contrast, căci se vedea tot negru înăuntru. Cu copiii mai mici se poate acoperi suportul cu hârtie glasată autocolantă, și apoi pe aceasta se poate lipi aproape orice.

Spor la lucru!

Felicitare aniversară cu fluturași

Momentul în care Iris află de aniversarea prietenilor este urmat imediat de un zâmbet lung: facem felicitare! Încercăm să nu ne repetăm, deși o rețetă care a avut succes e greu de abandonat. Deocamdată mai avem dantelă adezivă, așa că încă putem realiza felicitările pe aceeași linie decorativă…

Am folosit cartoane speciale pentru suport. Le-am primit cadou, cu mențiunea „sigur faci tu ceva fain cu ele”. Și mă străduiesc. Pentru partea de sus am lipit hârtie imprimată, cu unul din modelele mele preferate din setul Prin grădină (Daco, HR930), apoi perforatoarele decorative de margine, bandă dublu-adezivă buretată (Daco, BA318), pangligă albastră, fluturi 3D realizați cu perforatorul, flori pentru decor.

Cartonul crem a fost tăiat oblic, decorat cu perforatorul. Banda albastră a fost tăiată în același unghi, pe o parte am pus același model, cu inimioare, pe cealaltă – pentru că am pus greșit modelul, am îndreptat cu trimerul, ondulat. A fost suspendată cu banda buretată, și peste am adăugat dantela.

Trandafirii și fluturii au fost prinși cu pătrățele dubluadezive (Daco, AD001), pentru a sta „în aer”. Normal aș putea tăia din bandă bucățelele mici necesare, dar dacă tot există de-a gata, nu mai reinventez roata.

La fiecare proiect lucrăm împreună. Mie îmi revine cel mai des partea de tăiat/potrivit cu ghilotina, Iris potrivește elementele și vine cu idei, iar eu mă străduiescă să o las să hotărască ea. Și la fiecare exercițiu mai adaugă pe listă… ne-ar trebui și ceva de genul… Deocamdată a mai pus niște modele de perforatoare, hârtie imprimată – și încă n-am depistat o sursă de modele faine și mai mărunțele în ilustrație, pixuri care să scrie cu pastă în relief… buget să avem!

Sperie-ciori din bețe de lemn

La începutul lunii am adăugat aici un proiect cu brățări realizate din bețe de lemn. Eu le-am procurat de la materiale medicale, sunt acelea cu care doctorul examinează gâtul pacienților. Proiectele cu acestea sunt nelimitate, numai nivelul imaginației este limita a ceea ce poți face cu ele.

La sugestia editurii Casa, am realizat împreună cu Iris două sperie-ciori. Am lucrat fiecare la a ei, după cum ni le-am dorit, și iată ce-a ieșit:

Etape de lucru:

Am luat 6 bețe de lemn, 5 le-am așezat unul lângă celălalt, și cu ajutorul celui de-al șaselea am tras o linie oblică, pentru a delimita pălăria.
Am pictat (cu acril, căci arată mai fain decât tempera, „strălucește”) fiecare băț până la linie, și pe cel de-al șaselea integral. Am început cu al șaselea, l-am pictat jumătate, apoi pe celelalte, timp în care s-a uscat, și am putut picta apoi și cealaltă jumătate.
Am întors bețele invers, și am lipit pe spate câteva benzi adezive transparente.
Pe cel de-al șaselea băț am lipit bandă dublu-adezivă, atât cât se suprapunea cu cele cinci. Am așezat pe capete șnururile de hârtie, apoi am atașat „borul pălăriei” peste limita de culoare.
Am desenat cu un creion conturul ochilor mobili, apoi am realizat un triunghi în jurul acestuia, pe care l-am pictat cu acril negru. După uscare, am lipit ochii cu lipici cu silicon.
Am terminat de decorat fața. La Albăstrica am lipit un triunghi de spumă și am pictat gura. La Roșioara, Iris a pictat nasul și gura, și a „îmbujorat-o” cu creioane cerate, iar la pălărie a pus pene.

Încă nu ne-am hotărât la ce să le folosim. Le-am pus suport, poate le facem decorațiuni pentru ghivecele cu flori. Iris le-ar vrea fără, și să le lipim pe perete. Sau pe ușa dulapului de la școală. 🙂

Dacă doriți să realizați proiectul, găsiți la Daco toate materialele necesare. Pentru că site-ul este în refacere, nu știu dacă sunt vizibile toate produsele, și am dat codurile (se pot folosi apoi în câmpul de căutare).

bețe late lemn – AD208
bandă dublu-adezivă – BA325
ochi mobili – AD006
șnur hârtie – AD070
pene colorate – AD007
acrilice – CU312
silipici – LC050

Spor la lucru!

Decorațiuni cu zâne pentru pentru pereți

Setul cu zâne de la Daco mi-a oferit, în lucrul cu copiii, cele mai mari surprize. Mai am încă câteva seturi, și Iris a plecat în vacanță cu ele, hotărâtă să le lucreze cu verișoara ei…

Dar nici prin cap nu mi-a trecut că zânele vor ajunge să fie decorațiuni pentru perete! Mustăcesc, acum când scriu, căci mă gândesc la bunica, persoană cu mania pereților intacți. Doamne ferește să apară pe ei o pată (nu vreți să știți cu câtă grijă trebuia să pocnim țânțarii bine ghiftuiți…), căci izbucnea. În momentul în care am deschis pozele de la bunici m-am amuzat copios, căci Iris îmi povestește cum că Ami n-a vrut să lipească zânele pe foaie, și cum nu erau și cu baza autocolantă, le-au dat cu lipici cu silicon și le-au lipit pe perete (să-i explic bunicii că se vor da jos cu tot cu var?!)… Cred că, dacă avea la îndemână mai multe materiale, decorul ar fi fost impresionant. Au dibuit prin oraș la un butic și setul de floricele din spumă, și am înțeles că nu le-au lipit pe toate, căci păstrează și pentru camera ei.

Se pare că „norocul” bunicii a atârnat de gradul de aprovizionare a magazinului din oraș, care nu avea prea multe din materialele cu care Iris era deja familiarizată. În schimb își face planuri pentru următoarea vacanță, și ce vor mai pune la cale, ele, fetele, pentru a-i da bunicii de lucru suficient pentru perioada în care ele nu sunt acolo. Cu siguranță buni are de zugravit, căci Alice, supărată că ei nu i s-a dat nimic de lipit pe motiv că e prea mică, a folosit creioanele și cariocile pentru un tablou în stil „mâzgălit”…

Album foto decorat

Uneori ce-și face omul cu mâna lui… se cheamă, normal, lucru manual. Ei bine, căutând o idee faină pentru a ilustra „altfel” articolul despre vizita la Hațeg, am imprimat două dintre fotografiile realizate acolo pentru a face o pagină de album cu materiale – cum s-ar putea altfel?! – tot de la Daco.

Atât mi-a trebuit. Momentul în care i-am arătat Irisucăi ce vreau să facem a fost decisiv. Parcă am băgat-o în priză. „Distracția” mea a fost aceea de a lipi trei dintre făgurele (autocolantele hexagonale de la colțuri) și benzile decorative galbene… în rest mi-a dat voie să fac arhitectura paginii, dar de lipit – a lipit ea. A, da, și mi-a dat voie se decupez o siglă de pe unul din ambalaje.

Ce mi-a plăcut e că, deși aveam suficiente variante din spumă și fetru pentru decor, mi-a zis că ar merge ceva mai „finuț”. Adică, cu alte cuvinte, deși m-am ținut departe de scrapbooking, ochișorii ei acolo sar… și am de rezolvat acum alte probleme: prima, vrea să facem câte-o pagină de acest fel pentru fiecare eveniment fain din viața noastră. Ceea ce – teoretic – nu e un lucru rău. A doua, vrea mai multe materiale, ceea ce practic înseamnă investiții, și, ooo, Doamne, un drum pe care n-am vrut s-o apuc până acum. Dar cine sunt eu s-o opresc pe ea?! A treia, vrea o cameră pentru lucru, cu dulăpioare, sertărașe, cutiuțe… și aici am oprit-o, chiar visează deocamdată cu ochii deschiși.

Cert e că și-a luat foarte în serios rolul de membru al echipei, iar eu mă simt minunat lucrând cot la cot cu ea. O văd ambițioasă, dornică să învețe, și mă întreb uneori cum de am crescut așa un copil minunat. Are uneori niște idei… de trebuie să mă așez jos, să o privesc, și să-mi țin inima să nu plesnească de mândrie: e fetița mea!

Am folosit: Bandă adezivă imprimată – AD209, diamante AD011, fluturi AD112, cleme cu fluturi AD107, frunze AD024, făgurele AB013, flori fetru AD025 și AD027. (Pentru identificare introduceti codul pe DACOmag.ro)

Adaconi și o vizită unică la Hațeg

Ori de câte ori aș ajunge la Hațeg, experiența pe care Adaconi ne-a oferit-o săptămâna trecută va rămâne mereu unică. În primul rând, pentru că o singură dată îți sărbătorești cea de-a 25-a aniversare. Mi-aș dori să fac poze și la a 50-a, dar cred că Iris are mai multe șanse decât mine, dacă rămâne pe linia pe care a început să meargă.

Adaconi este unul dintre primii parteneri pe care i-am avut pe site. I-am descoperit în urmă cu vreo 6 ani, când atelierele mele aveau nevoie de un furnizor de materie primă pentru activitățile de lucru manual, și care să îndeplinească două criterii: să fie de calitate și accesibilă la preț. Depozitul din București a devenit pentru mine punct de „pelerinaj”, m-am împrietenit repede cu toți cei de-acolo, și am fost „fata cu blogul” ceva vreme, până am devenit „Cristina de la Talente”. Au urmat colaborările de pe blog, concursurile și parteneriatele în realizarea articolelor, toate încercând să aducă cât mai multe informații despre adezivii, uneltele și materialele pe care eu le foloseam de la DACOart, sau despre produse noi pe care le-am încercat pentru prima dată.

Am susținut și susțin în continuare ideea că numai un copil care are ocazia să dea frâu liber imaginației se va dezvolta armonios, va ști mai apoi să gândească rapid, să găsească soluția potrivită, și în cele din urmă să reușească în tot ce-și va propune. Iar pentru preșcolari și școlari mici, activitățile creative sunt de bază. Însă acestea nu se pot desfășura numai cu o foaie de hârtie și creioane colorate. Ai nevoie de mai mult… Iar la DACO, copiii transformă joaca în artă.

Am început și eu de la zero și am învățat din fiecare experiență trăită. Sunt profesor de istorie, nu am făcut pedagogicul, și abia anul acesta îmi termin specializarea ca profesor pentru învățământul primar și preșcolar. Revenind la materiale, nu știu ce senzație ați avut voi când ați ținut prima dată în mână ochi mobili, însă pentru mine acela a fost un punct din care activitatea mea a intrat pe cu totul alt făgaș. Unul dintre cele mai reușite ateliere ale mele a fost cel în care m-am ambiționat să iau de-acasă aproape tot ce putea însemna material de craft, am făcut un imens bufet suedez, iar copiii s-au autoservit cu ce au dorit. Și nu creația în sine, rezultată atunci, a fost importantă, ci faptul că au luat la rând fiecare cutiuță, au atins și au studiat, au întrebat, s-au gândit… A fost experiența pe care am încercat-o la rândul meu weekendul trecut, la Hațeg, când am dat curs invitației echipei DACOart, și este și stilul de lucru pe care vreau să-l adopt și la clasă, cu copiii, dacă părinții mă vor susține.

În momentul în care ai un proiect de realizat, e simplu, faci planul și treci la acțiune. Dar când aterizezi pur și simplu între materiale, care mai de care mai atrăgătoare, m-am simțit copleșită. Am fost cinci hărnicuțe, fiecare cu „specializarea” ei, și, deși îmi făceau cu ochiul propunerile de scrapbooking ale Alinei, Anei și Mariei, am rămas la ceea ce știam eu mai bine: proiecte realizabile cu copiii. Seturile noi de accesorii auto-adezive erau foarte tentante, și o lume marină a luat naștere repede. Mi-am dat seama cât de distractiv e să lipești autocolante, căci, deși sunt client fidel, mereu le-au folosit copiii, eu nu le-am dezlipit niciodată. Am urmărit cu coada ochiului și bucuria copilului mic, la cumpăna dintre grădiniță și școală, care descoperea materialele, căci Alexia și Cristina ne-au dat cel mai bun exemplu la acest capitol.

A fost primul eveniment la care Iris m-a însoțit în calitate oficială, nu a fost „membru al familiei”. Ea este Năzdrăvanul crescut mare, și tot ceea ce știe să facă a învățat prin activitățile de pe site, la care a participat ani la rând. A primit propriul ei ecuson, și mai avea puțin să și doarmă cu el la gât, altfel nu l-a dat jos. Eu sunt Iris, de la Talente de Năzdrăvani, a devenit fraza ei de prezentare, și și-a îndeplinit cu succes misiunea. Tabloul ei – la care nu am intervenit deloc, decupat liber, are o poveste și o realizare. Apoi, pentru că a terminat, a studiat operele fetelor și a realizat primul ei săculeț.

Am ajuns și în depozitul cu materiale – de câteva ori și mai bine mai mare decât cel de la București. Acasă mi-am dat seama că poate o activitate de „ordine” în depozit, în care să luăm la rând fiecare unealtă, fiecare accesoriu, să le pipăim, ar fi fost la fel de indicată ca cea de la atelier. Am avut ocazia să testăm produsele care vor îmbogăți colecția din toamnă, și mi-au rămas bine fixate în memorie două dintre unelte: cleștii de perforat (ideali pentru activitățile de șnuruire) și plăcile de biguit, cele din urmă m-au ajutat enorm să recuperez timpul și precizia în realizarea proiectului.

Gașca veselă, lângă Balaurul bondoc

Vizita la Adaconi a fost, pentru mine, ocazia de a cunoaște oamenii cu care colaborez demult, și pe care i-am văzut punând suflet în ceea ce fac, implicându-se, și dorindu-și să facă lucrurile „altfel” pentru noi, utilizatorii finali. Am văzut, și la ei, pus în aplicare sfatul cu care eu am început: începi de la 0, muncești și iar muncești, îți găsești calea și apoi mergi pe ea, serios, original, fără compromisuri. Am aflat și originea numelui Adaconi, și mai ales, de ce toate produsele lor îmbracă o poveste amuzantă în numele cu care ies pe piață: pentru că veselia și relaxarea cu care am simțit viața abordată aici de toată echipa este contagioasă și transpusă în produse.

În curând site-ul magazinului online DACOmag.ro își va schimba înfățișarea, și voi putea prezenta cum trebuie noile produse, cu linkuri de recomandare. Până atunci, am pus în album încă o amintire faină, și ceva optimism, că în România lucrurile se pot face și altfel, trebuie doar să vrei.

PS: a fost primul atelier la care particip ca invitat, căci până acum eu eram organizatorul. A fost fantastic să fiu cea care cere și întreabă, și mai ales că am avut „colege” care lucrează în domeniul artistic, mult peste nivelul meu de „art&craft”, și a fost o plăcere să învăț de la ele!

Mulțumim, Adaconi, pentru invitație, a fost surpriza verii!

La concert, lângă Casa Vulcanilor. Ascultăm o drujbă și un cățel din satul de la poale.