Mic atelier de Crăciun

Acum ceva ani am ales să fac cadou activități de Crăciun. Nu a fost ușor să improvizez acasă, dar… a ieșit. Anul acesta am vrut să repet isprava și mi-aș fi dorit să fie „gata” și atelierul meu. Uneori nu e de ajuns doar să îți dorești, planurile mele nu au mers chiar cum voiam eu, așa că mai amân un pic. Nu am putut să mă abțin și tot am vrut să dau ceva înapoi celor care în această toamnă mi-au fost alături cu o încurajare și o vorbă bună. Am constatat cu tristețe că totuși e greu să strângi copiii luni, înainte de Crăciun, așa că, pentru anul viitor, poate mă organizez ceva mai bine și mai devreme.

Însă, chiar și cu trei, am petrecut două ore așa cum îmi place mie, la masă între hârtii și accesorii, nu între mațe și varză. Limbile s-au dezlegat cu ceai, prăjituri și cozonac, am mai aflat cu ce își umplu timpul copiii azi pe telefon, am și creat ceva. Am folosit ca model un număr vechi din colecția Idei creative, cu figurine de Crăciun, pe care le-am mai folosit la un atelier tare, tare demult.  Fetele s-au distrat, am stat la povești, ele au lucrat, eu pe lângă ele mai dădeam o idee, mai aduceam ceva de pus în practică sau mai finalizam un proiect început la început de decembrie și abia acum încheiat.

Locația le-a dat pe spate, cărțile, jucăriile, dar și colecția de perforatoare, când le-am spus să își aleagă fulgii… adică tot ce e lipit pe cutie e înăuntru…? Pentru mine a fost ușor, căci orice idee putea căpăta contur, față de alte activități la care te duci pregătit pentru ceva și nu poți improviza sau lăsa libertate copiilor. Faptul că aveam la doi pași cam tot ce îmi trebuia a fost minunat.

Un alt subiect de discuție au fost creațiile mele realizate în această toamnă. Erau relativ la curent cu puținele proiecte de care am avut timp și postate public, au fost analizate, din ce au fost făcute, cum, ce necesită și cât de bine s-au descurcat piticii cu ele. Dacă de blog nu am mai scris așa cum mi-aș fi dorit, pe instagram am încercat să supraviețuiesc și să nu las să se piardă nimic. Îmi povesteau cu tristețe cum pe la școală nu prea fac nimic și îi invidiau pe copiii mei, așa mici, câte vor învăța să facă până în clasa a patra, dacă vor!

Atelier 23 decembrie

Crini origami – idei creative nr. 75 – editura Casa

Crini origami, Editura Casa

Dintre apariţiile de vară de la editura Casa face parte şi Crini origami, numărul 75 al colecţiei Idei creative, lucrare ce vine să completeze numărul 48, Flori origami. Despre acest număr am vorbit deja, şi găsiţi detalii aici. Numărul dedicat crinilor porneşte de la o altă formă fixă decât numărul precedent, asemănătoare cu cea a cocorilor.

Ca materiale necesare aveţi nevoie de hârtie origami de 10 şi 15 cm, eu am avut doar de 10 şi nu am putut testa toate modelele. În schimb după câteva flori realizate am reuşit să memorez paşii necesari. Floricelele pot fi simple, cu petale ascuţite, sau rotunjite. Rezultatele pot fi flori independente, dar şi globuri decorative. Îmi plac foarte mult florile realizate din hârtie de împachetat, cu diverse modele imprimate, dar la fel de interesante sunt şi cele realizate din hârtie de calc, delicate prin transparenţă.

Recunosc că nu am răbdarea necesară pentru a realiza un glob. Ar fi însă o variantă pentru o şesătoare, în care fiecare participant să pregătească 1-2 elemente şi să fie asamblat globul. O idee de final a volumului este folosirea unei instalaţii cu leduri, intruduse ca pistil de floare, şi strânsă sub formă de glob. Poate de Crăciun, cine ştie, vom lucra şi un astfel de ansamblu.

Crini origami, Editura Casa

Sunt prezentate 14 modele, iar primele 10 pagini sunt dedicate paşilor de urmat în realizarea florilor.

Crini origami, Editura Casa

Cartea este disponibilă în librăria editurii Casa, sau în librăriile online: elefant, libris, librarie, emag

Alte carti din colectia Idei Creative

crini

O mana de ajutor pentru Mos Craciun

Anul acesta spiriduşii au rămas în urmă cu lucrul, şi Moş Crăciun a primit destul de târziu rapoartele privind meritele copiilor. Aşa că, dacă pe ici pe colo mai trebuie compensat (căci, în restul cazurilor, dacă tot a luat cadoul, de ce să nu-l dea, nu?!), îi facem câteva sugestii. Lista este lungă… opţiuni cu duiumul. Şi mai toate magazinele oferă reduceri înainte de sărbători.

Din toamna aceasta Elefant.ro are şi magazin de jucării. Dar nu la jucării m-am uitat, ci la artă şi creativitate. Am găsit un set superb pentru colaje, cu de toate în el, mai ales din categoria "materiale rare pentru lucru manual", adică sârme pluşate, pompoane colorate, glitter… Apoi mi-au plăcut seturile de pictură pe numere, am văzut şi în oraş, este planşă mare, cu casete numerotate, dar care trebuie pictate cu mare atenţie. Cam ca vechile jocuri de colorat după legendă, pe care sigur le cunoaşteţi. La fel de interesant mi s-a părut un ierbar de lemn şi seturile de colaje cu paiete.

Set Pictura pe numere - Junior, Tigri Set Pictura pe numere - Junior, PinguiniSet Pictura pe numere - Junior, ZaneKit creatie - Stikere din spuma, OceanKit creatie - Stikere din spuma, PrinteseKit creatie - Stikere din spuma, Gradina Sequin Art - TrandafirSequin Art - PesteSequin Art - Fluturi

BestKids. Cu produse mai mult pentru 0-3 ani, se găsesc şi pentru cei mai mari câteva. Pe cele din seria Marble Run le avem deja, dar sunt minunate pentru un cadou, cristalele le-am încercat iarna trecută, şi chiar funcţionează minunea. Cine stie câştigă l-am primit şi noi cadou, este ideal pentru nivelul unu de grădiniţă, chiar şi doi.

Lexibook Junior - Primul meu Joc ABC

Nichiduta.ro e specializat mai mult pe produse pentru 0-3 ani. Cărucioarele pentru păpuşi arată foarte bine, că tot a venit primăvara şi ieşim la plimbare.

EK-Servicegroup Set de jocuri 9 in 1 - Jocuri de societate

Dinoland.ro : Gama de jucării este largă, de la cele interactive, laptopuri pentru copii, până la jucării de exterior.

101jucării.ro are jucăriile clasificate după personajele din filme sau animaţii. Inutil să spun că jumătate din listă îmi este necunoscută, dar dacă pe scrisoarea moşului apare vreun personaj mai ciudat, neidentificabil, verificaţi meniul.

Sper că v-am ajutat :).

Dacă jucăriile nu sunt suficiente, vă recomand şi:

Concursul Pulbere de bruma, etapa a doua

Continuăm săptămâna aceasta cu cea de-a doua probă a concursului, desfăşurată între 24-30 octombrie. Şi pentru că pe 31 octombrie ne jucăm de-a carnavalul importat, încercăm şi noi să pregătim câteva decoraţiuni dedicate. Pentru a participa la tragerea la sorţi trebuie să realizaţi două dintre temele solicitate în concurs, aşadar, dacă aţi ratat prima probă, următoarele două teme devin obligatorii. Săptămâna următoare temele vor fi diferite pentru fiecare grupă în concurs.

Piticii (3-5 ani) vor pregăti două fantome din hârtie, realizate după conturul picioruşului. Modelul şi indicaţiile le găsiţi aici.

Năzdrăvanii (5-7 ani) vor confecţiona un păianjen pe pânză, alegând orice model disponibil aici sau aici.

Şcolarii (clasa I-IV) vor construi un cort cu indieni. Modelul este aici, şi trebuie să realizaţi cel puţin un indian.

Fantome din hartie, cu amprenta piciorului Paianjen pe panza Paianjen pe panza Vaduva neagra, paianjen prin quilling Idei creative. Figurine hazlii din hârtie Indieni din dopuri de pluta

Inspiraţie maximă şi spor la lucru! Tot ce pot să reamintesc este că trebuie respecţi cerinţele, să lucrezi singurel şi să nu trişezi!

Realizează o fotografie, de preferat la lumina zilei, fără bliţ, şi trimite creaţia ta până la 30 octombrie 2011 la adresa
participanti @ talentedenazdravani.eu (de preferat in format .jpg). Nu uita să adaugi numele complet, localitatea de domiciliu şi vârsta/clasa. Dacă fişierul este prea mare pentru mail, foloseşte www.transfer.ro pentru a-l trimite. Vor intra în concurs creaţiile care respectă cerinţele de execuţie, iar imaginea are o calitate suficientă pentru a expune corect creaţia. Participă la toate probele concursului şi acumulează puncte la fiecare etapă, căci pentru stabilirea câştigătorului final punctele obţinute la fiecare probă se cumulează.

Creaţiile participante vor fi afişate aici, în pagina dedicată concursului.

Concursul "Pulbere de brumă" se desfăşoară între 17 octombrie şi 13 noiembrie şi include 3 probe săptămânale, 17-23 octombrie, 24-30 octombrie, 31 octombrie – 6 noiembrie. Participarea presupune rezolvarea temelor în intervalul stabilit. Proba este anunţată lunea, şi trebuie trimisă pe mail până duminică seara, ora 24. Pentru cei care nu cunosc jocul nostru săptămânal, le recomand regulamentul. Participanţii vor decide ocupanţii podiumului, şi vor primi o diplomă specială. Toţi copiii vor primi pe mail diploma de participare.

Toti participanţii care vor rezolva la timp cel puţin două dintre cele trei cerinţele concursului vor participa la o tragere la sorţi, iar norocoşii vor fi recompensaţi cu 16 numere din colecţia "Idei Creative" publicată de Editura Casa. Acestea vor fi oferite prin tragere la sorţi, pentru fiecare grupă de vârstă aflată în concurs. Copiii care participă la cel puţin două dintre cele trei probe ale concursului vor avea o singură şansă la tragerea la sorţi, pentru a câştiga unul dintre cele două premii oferite la fiecare categorie.

În cazul grupurilor de copii care participă sub coordonarea unui cadru didactic, şi nu a părinţilor, numărul de lucrări ce pot fi înscrise este limitat la 3 pentru fiecare cadru didactic.

Figurine din baloane - Idei Creative 53Figurine hazlii din hartie - Idei Creative 52Ornamente şi jucării din foi gumate - Idei Creative 51Pictură pe sticlă şi porţelan - Idei Creative nr. 49Flori origami - Idei Creative nr. 48Zâne şi flori din şnururi şi panglici de hârtie - Idei Creative nr. 46Animale exotice din mărgele - Idei Creative nr. 45Vaporaşe din hârtie - Idei Creative nr. 44Ornamente din hârtie şi mărgele termo-adezive - Idei Creative 42Brăţările prieteniei - Idei Creative 41Figurine şi ornamente din aluat - Idei Creative 40Quilling - tehnica spiralării hârtiei - Idei Creative 38Ghirlande vesele din hârtie - Idei Creative 37Figurine din hârtie. Motive de Crăciun - Idei Creative 34Obiecte decorative din hârtie - Idei Creative 28Avioane de hârtie - Idei Creative 26

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 7 zile de la anunţarea câştigătorilor, acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Editura Casa decide, în funcţie de recomandările de mai sus şi stocul disponibil, premiul fiecărui câştigător.

Concurs cu premii de la Editura Casa

Nici nu am încheiat bine concursul special de toamnă, căci o nouă provocare bate la uşă. De data aceasta este vorba despre unul din concursurile lunare desfăşurate pe site, la care participă, chiar dacă nu sunt premii, copii cu chef de joacă. Îi încurajează de cele mai multe ori părinţii, şi, uneori cadrele didactice de la grădiniţă sau de la şcoală. Acestora din urmă le mulţumesc pentru dăruirea de care dau dovadă, mai ales pentru că suplinesc un pic din timpul pe care fiecare părinte ar trebui să-l petreacă cu copilul său. Ştiu că această muncă nu le este recompensată decât cu satisfacţia de a-i vedea pe cei mici fericiţi.

Începem de mâine un nou concurs, "Pulbere de brumă", ce se va desfăşura între 17 octombrie şi 13 noiembrie. Concursul include 3 probe săptămânale, 17-23 octombrie, 24-30 octombrie, 31 octombrie – 6 noiembrie. Participarea presupune rezolvarea temelor în intervalul stabilit. Proba este anunţată lunea, şi trebuie trimisă pe mail până duminică seara, ora 24. Pentru cei care nu cunosc jocul nostru săptămânal, le recomand regulamentul. Participanţii vor decide ocupanţii podiumului, şi vor primi o diplomă specială. Toţi copiii vor primi pe mail diploma de participare.

Toti participanţii care vor rezolva la timp cel puţin două dintre cele trei cerinţele concursului vor participa la o tragere la sorţi, iar norocoşii vor fi recompensaţi cu 16 numere din colecţia "Idei Creative" publicată de Editura Casa. Acestea vor fi oferite prin tragere la sorţi, pentru fiecare grupă de vârstă aflată în concurs. Copiii care participă la cel puţin două dintre cele trei probe ale concursului vor avea o singură şansă la tragerea la sorţi, pentru a câştiga unul dintre cele două premii oferite la fiecare categorie.

În cazul grupurilor de copii care participă sub coordonarea unui cadru didactic, şi nu a părinţilor, numărul de lucrări ce pot fi înscrise este limitat la 3 pentru fiecare cadru didactic.

Figurine din baloane - Idei Creative 53Figurine hazlii din hartie - Idei Creative 52Ornamente şi jucării din foi gumate - Idei Creative 51Pictură pe sticlă şi porţelan - Idei Creative nr. 49Flori origami - Idei Creative nr. 48Zâne şi flori din şnururi şi panglici de hârtie - Idei Creative nr. 46Animale exotice din mărgele - Idei Creative nr. 45Vaporaşe din hârtie - Idei Creative nr. 44Ornamente din hârtie şi mărgele termo-adezive - Idei Creative 42Brăţările prieteniei - Idei Creative 41Figurine şi ornamente din aluat - Idei Creative 40Quilling - tehnica spiralării hârtiei - Idei Creative 38Ghirlande vesele din hârtie - Idei Creative 37Figurine din hârtie. Motive de Crăciun - Idei Creative 34Obiecte decorative din hârtie - Idei Creative 28Avioane de hârtie - Idei Creative 26

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 7 zile de la anunţarea câştigătorilor, acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Editura Casa decide, în funcţie de recomandările de mai sus şi stocul disponibil, premiul fiecărui câştigător.

Săptămâna aceasta avem o probă practică, dar sper că va fi foarte amuzanţă.

Învăţăm de mici că ambalajul unui produs contează, şi învăţăm acest lucru fără să vrem. Ambalajul cel mai frumos ne atrage… Dar aţi confecţionat vreodată un ambalaj? Imaginaţi-vă că aţi pregătit împreună cu mama sau bunica dulceţuri, murături sau compot pentru iarnă. Trebuie să "vindeţi" un borcan celui mai bun prieten, dar trebuie să îl ambalaţi corespunzător.

Pentru această probă este nevoie de un borcan – cu dulceaţă sau compot (să nu fie gol). Trebuie să îi confecţionaţi o etichetă şi un capac de hârtie (aici un exemplu), în aşa fel încât borcanul să fie deosebit, iar prietenul să fie convins că doreşte să-l cumpere. Puteţi folosi orice material, orice tehnică. La această probă libertatea este totală. O singura condiţie importantă, eticheta va trebui să apară într-o singură fotografie! Nu acoperiţi borcanul integral, doar partea din faţă, vizibilă, a acestuia.

Piticii (3-5 ani) vor pregăti un borcan, Năzdrăvanii (5-7 ani) două, iar Şcolarii (clasa I-IV) trei.

Inspiraţie maximă şi spor la lucru! Tot ce pot să reamintesc este că trebuie respecţi cerinţele, să lucrezi singurel şi să nu trişezi!

Realizează o fotografie, de preferat la lumina zilei, fără bliţ, şi trimite creaţia ta până la 23 octombrie 2011 la adresa