Dacă margaretele ar crește iarna: dăm teze, nu dăm teze

Vacanțăăăăăă!

Cere și ți se va da. Cu câteva zile înainte să se anunțe minunata vacanță neașteptată de toamnă, vorbeam cu o prietenă că noi, ca elevi, ar trebui să avem dreptul de a cere o săptămână liberă pe an, pentru a reduce stresul.

Bibilibabilidu!

Vacanță două săptămâni!

Nu știu exact cât de vacanță se poate numi, adică nu poți să faci extrem de multe lucruri din cauza pandemiei (chiar dacă ești vaccinat, tot în alertă rămâi). Apoi, deși temele de vacanță sunt interzise, normal că am avut teme de vacanță! (Le-am început sâmbătă și le-am terminat luni dimineață, liceancă adevărată, ce să mai!)

Cum am aflat că avem două săptămâni libere, toata clasa mai că a intrat în depresie. Șmecheria cu vacanța au făcut-o și anul trecut. Mai toți ne-am amintit ce a urmat după pauza de o lună. Vorba aceea, istoria se repetă. O colegă este destul de optimistă „ne-am descurcat anul trecut, ne descurcăm și anul ăsta“. Alții, mai negativiști, au început să înjure și să calculeze cam câte teste va trebui să dăm pe zi… colac peste pupăză, câteva zile mai târziu îmi spune mama că dăm și tezele.

Ghiciți cine a dat mesaj pe grupul clasei că se dau tezele? ^^

citez din grupul clasei: „mă omor“, „ce frumos!!!!!!!!!!!!! Chiar am chef să dau cinci teze în două săptămâni!!!!!!!“

Profesorii înainte de vacanță

În prima săptămână de vacanță ar fi trebuit să dau un midterm (dat fiindcă sunt pe profil bilingv). Aflând profesoara de engleză că avem vacanță, ne-a zis că o să dăm un test cum ne întoarcem, dar să ne relaxăm în astea două săptămâni, că avem nevoie. Plus că, dacă ne-au mai luat două săptămâni de școală, cu siguranță nu mai dăm teze! Bucurie mare! Până a deschis Cîmpie gura iar.

Image by Bessi from Pixabay

Cîmpie

Voiam să scriu săptămâna trecută un articol de la prima faza cu „vom recupera săptămânile de vacanță“ și „se dau tezele“. Nici nu mă apuc bine de scris, că se mai schimbă ceva. Dăm mai puține teze. Adică cei care ar fi dat patru, dau acum trei. No bine, eu trebuie să dau cinci, nenică (după logica cîmpeniană am să dau patru, dacă nu se mai schimbă ceva).

Tezele vor putea fi susținute începând cu 6 decembrie – aha. Atâta am de zis. Adică foarte bine, nu dăm cinci teze, pardon patru (mă tot încurc în ideile de la articolul precedent, csf… schimbările astea) în două săptămâni. Dar, explică-mi, din ce naiba îmi dai teză pe 6 decembrie? Din ce s-a predat până atunci, bănuiesc… Este mai bine pentru mine, sincer, adică aș da mai puțină materie la teză, dar câți profesori vor fi de acord să nu-și termine predatul și să ne dea teză? Ah, și să nu încep ca mama cu metodologia și fixarea cunoștiințelor…

Cireașa de pe tort

Cine nu va putea susține teza fizic, o va putea face după revenirea la școală, chiar dacă revenirea se va face în semestrul 2″, a precizat ministrul educației. – adică îmi lași ~~cinci~~ patru materii cu mediile neîncheiate…? Sau cum…? Și apoi, ce faci, mi le dai pe toate într-o săptămână în timp ce ceilalți probabil dau teste la alte materii, pe care eu, bineînțeles, va trebui să le recuperez? Pe scurt, aș rămâne mereu în urmă…

Vor să ne dea tezele fizic, perfect de acord (deși o parte din mine crede că cu ajutorul tehnologiei ne poți supraveghea destul de bine, trebuie doar să știi cum, dar pentru asta și profesorii trebuie să mai învețe și nu toți au chef). Dar dacă se dau, să se țină cont de toate restricțiile, cum ar fi distanțarea între bănci.

Nu spun că n-ar trebui să avem coleg de bancă, că tot cu colegul de bancă stăm și după ore, dar între mine și colegii din spate/față ar trebui să fie cel puțin un metru și jumătate distanță. Apoi, să le facă ceva nebunilor care nu vor să se vaccineze, ca să nu-i mai menționez și pe cei care nu poartă masca cum trebuie, sau chiar deloc.

Confuză

Sunt foate confuză. Nu am nici cea mai vagă idee, la jumătatea semestrului, câte note trebuie să am și pe ce primesc notă, dacă dau teză sau nu, sau poate se mai schimbă ceva. Ca să știu dacă aș putea să mă bazez pe faptul că iau o notă măricică în teză care să-mi crească media sau nu…

Bineînțeles, acum probabil vă gândiți că, din câte știți dumneavoastră, am nevoie de două note pentru a avea o medie, dar la câte s-au schimbat, îmi puteți garanta asta? Nu mai știu nimic cu siguranță și totul este mult mai confuz decât anul trecut (atunci nu mă așteptam să se poată și mai rău).

Am fost prea optimistă cu anul acesta școlar. Mi-am zis: anul trecut a fost o zăpăceală imensă, dar a fost primul an (școlar, mă refer) de pandemie, anul acesta va fi decent. Mă bazam pe faptul că tu, ca om, înveți din greșelile pe care le-ai făcut… bineînțeles, nu toți sunt capabili.

Concluzia

Ca ministru, decalezi totul. Ca planul lui cu datul tezelor să funcționeze, ne-ar trebui noroc chior sau respectarea restrcțiilor de tot poporul. Cum a doua sigur nu o să se întâmple, ne bazăm pe noroc. Deci cu norocul la înaintare continuă educația mea.

În loc ca minunatul Cîmpie să ne strice mediile, viețiile și să ne de peste cap de fiecare dată când are el o „revelație“, ar putea să pună la punct programul de remediale. Ar putea să formeze o echipă de profesori (pe liceu?) care să ofere ore suplimentare (plătite!!) elevilor care au nevoie.

Să ne dea de completat un formular în care noi să specificăm ce nevoi avem: matematică – praf, biologie – acceptabil, franceză – je ne parle pas du tout français, informatică – treacă meargă ș.a.

Vă mai întreb un lucru și apoi am să vă las: Voi mai credeți că vom avea vreodată un ministru al educației care să gândească pe termen lung?

Nu vreau acum la școală nici vaccinat

Dumb Ways To Die este un joc destul de interesant (pentru un copil de 8 ani). Puteți să-l găsiți pe App Store dacă vreți să vi-l instalați. A trecut muuuultă vreme de când nu l-am jucat, la cel virtual mă refer, căci în ultimul timp simt că-l joc în realitate.

Pe scurt, în jocul virtual trebuie să ai grijă de acești dumbs (idioți), să nu moară din cauza unor situații extrem (dar extrem) de cretine și fără sens. Pe lung, în jocul real trebuie să te ferești de unii dumbs care sunt supuși unor idei cretine și fără sens.

Să ne uităm la un număr: 1383 de români au decedat în ultima săptămână din cauza virusului, mulți alții au rămas cu sechele destul de serioase după ce au trecut prin boală. Când apărut vaccinul, am fost extrem de fericită, am zis că ne vaccinăm toți repede și gata, într-un an revenim la normal, devine covidul un fel de varicelă dispărută… DAR NU. Vaccinul nu a omorât pe nimeni, nu dă infertilitate (la trei generații, cum am mai auzit), singurul lucru pe care-l face este să-ți strice o zi-două că ai puțină febră. Asta pentru 99,99% din cazuri, depinde și dacă ești ghinionist de fel.

Revenind la Dumb Ways To Die, ideea este că, virtual, dacă făceai niște alegeri din prostie, mureau pe-acolo creaturile. Trebuie să se creeze o variantă de joc și cu un virus și să te întrebe: Will you wear the mask? Will you go to a party? Will you get vaccinated or not? ș.a.m.d., iar cu cât alegeai tot mai multe răspunsuri prostești să „die in a dumb way“, pe românește, să mori ca prostul. (Jocul nu este chiar atât de macabru, dar pe-aproape. )

Mergeți la școală! – îndemn de început de an

În primele săptămâni de școală, rata tot creștea, iar clasele tot dispăreau. Vorbeam cu prietena mea că mai închid o clasă și gata, ne bagă în online. Asta era pe la finalul primei săptămâni de școală. Pam-pam! Țeapă. Am aflat că nu se mai ține cont de prevederea aceea cu trei cazuri pe liceu, mergem în continuare la școală indiferent că rămânem singura clasă prezentă fizic (să nu mai vorbim de rată).

Și asta nu e tot! Nu am avut dirigintă în prima zi, deoarece este în concediu medical (îmi lipsește destul de mult), așa că nimeni nu ne-a zis noile reguli până mai târziu. Cei vaccinați pot merge la școală, chiar dacă a fost un caz confirmat în clasă. Mi se pare complet aiurea. Este, într-adevăr, mai puțin probabil să-l fi luat pe coviduț dacă ești și vaccinat și porți și mască, dar măcar ar trebui să ne testăm rapid (obligatoriu) dacă tot vor să ne cheme la abator/școală*.

Până vinerea trecută eram doar revoltată de faptul că cei vaccinați sunt priviți ca niște supermen și wonderwomen care sunt imuni la virus și nu-l pot transmite.

Ce s-a întâmplat vinerea trecută:

Apare un mesaj pe grupul clasei de la diriga că stăm toți online în acea zi, deoarece o colegă așteaptă rezultatul de la testul PCR, iar cine a stat cu ea este recomandat să se testeze urgent.

Panică generală: era colega care stătea în spatele meu. Și eu și colega mea de bancă (da, nu suntem distanțați) ne gândeam ce să facem, să intrăm în izolare??? Dar uite că de luni ne-a chemat la școală, că suntem vaccinate…

Am început să analizăm și cam când putea să ne transmită virusul, ținând cont că săptămâna a decurs în felul următor:

Luni, colegul din spate se simte rău, se duce la cabinet și este trimis acasă.
Marți, colegul tot vine la școală, eu și M. ne mutăm pe alt rând, că prea strănuta acest coleg al nostru.
Miercuri, colegul este în online deoarece se simte rău, iar colega lui de bancă, care a venit la școală, tușește și ea.
Joi, amândoi sunt în online.
Vineri, panică. Ea e pozitivă, de el nu știm nimic. Toată clasa e online.

După această schemă, am zis să o luăm cu pași mici.

Ne facem test rapid vedem ce și cum, apoi decidem cu izolarea. Cu un test negativ te mai calmezi un pic, apoi realizezi că ai stat cu geamul deschis și că ai purtat mască KN95, pe care n-ai dat-o jos, și că s-ar putea să fie doar paranoia din tine. După ce reușim să ne liniștim, vedem pe un grup cu cei din clasă că o colegă care a stat cu cea care era în așteptarea rezultatului PCR (fără mască, bineînțeles), merge așa, cu nonșalanță, să-și ia o cafeluță.

Dacă ar fi purtat măști mereu toți cei care au și stat de vorbă cu colega confirmată, nu ne-am fi agitat atât de tare. Ținând cont că această colegă face parte din jumătatea fumătoare a clasei, care merge în pauze în spatele liceului la o țigară (făcută și poștă uneori), cum să nu faci crize? Iar cei care au stat cu ea nu aveau nicio treabă, merg la cafea, ce naiba!

Drept urmare, cum rata tot crește și vor să ne cheme la școală, cei vaccinați (sau măcar o parte dintre noi) ne-am decis să stăm acasă cât mai mult, deoarece ne este destul de frică să nu-l luăm acum, după ce am stat cam doi ani cu restricții. Căci nu e vorba doar de mers la școală, ci și de transportul public… că doar nu ne teleportăm acolo!

Și-n plus, avem și profesori destul de în vârstă, care nu știu să interacționeze cu clasa în hibrid. Gândiți-vă: care este șansa să fii scos la tablă din cei 9 copii prezenți în 40 de minute?

Nu suntem nici măcar 30% vaccinați în toată țara, dar facem proteste că, vezi doamne, ni se iau drepturile! Momentan stăm online și așteptam a new way to die survive.

Photo by cottonbro on Pexels.com

Scenariul meu de toamnă

Din fericire, cazul meu e o excepție. Am o clasă cu 20 de elevi și un spațiu generos la dispoziție, cum rar găsești. Pentru mine, să desfășor lecția cu toți prezenți în clasă este o variantă ce poate funcționa, dacă mi se va da voie, căci în cei 90mp aflați la dispoziție pot așeza băncile în așa fel încât să păstrez distanța regulamentară între copii. Însă dilemele sunt altele. Pentru ce anume păstrez distanța, chiar și cu ferestrele larg deschise, dacă cerințele clasei întâi îmi impun mie să trec cel puțin de două ori într-o oră pe la fiecare copil? Și nu doar atât, să iau cu mâna mea fiecare mânuță și să arăt cum și ce trebuie corectat… Dacă vine dispoziție ca profesorul nu se apropie de elevi, păstrează distanța, toată povestea asta cu școala va avea un final trist. Adică părinții vor fi fericiți, au unde trimite copiii de acasă, are cine să stea cu ei și teoretic vor face lecții. Practic, dacă doar se uită la mine, e cam același lucru cu a mă vedea pe un ecran.

Bineînțeles că pot exista și soluții, profesorul să aibă ca accesoriu la clasă o centură din aceea ca meșterii de pe șantier, de care să aibă agățat dispenser cu dezinfectant. Am scris cu mâna lui Gigel, mă dezinfectez, sucesc clepsidra, aștept 20 de secunde să își facă efectul, apoi trec la Costeluș. Și toate cu mască pe față și vizieră, aplecări și ridicări, nici nu te ia amețeala de la lipsa de oxigen și vaporii de dezinfectant! Și în ritmul acesta chiar e ușor să rezist de la 8 la 12, e o nimica toată! Fără glumă acum, dacă doctorii pot, pot și eu.

Dacă vom avea de ales, probabil că mulți oameni ai școlii vor spune că nu cred în reguli și își vor vedea de treabă. Probabil că destui nu vor păți nimic. Dar nu aș vrea să știu cum e să fii în pielea profesorului care nu a respectat regulile stabilite atunci când o clasă întreagă va fi diagnosticată pozitiv, căci la capitolul căutat vinovați noi suntem experți. Din experiența mea, toți oamenii sunt revoluționari până dau ei de greu: Lăsați, doamnă, ce atâtea măști, se sufocă copilul! Și când copilul tău ajunge pe pat de spital sufocându-se de boală, cine e vinovat că nu a avut grijă să poarte copilul masca? Așa că, dacă normele vor veni, va trebui să le respect, fie că sunt sau nu de acord cu ele. Și tare aș fi curioasă ce idei geniale au unii de a determina un copil care oricum îmi întoarce spatele și îmi spune nu vreau să stea pe scaun și să nu se ducă la joacă cu ceilalți!

Numărul de copii la clasă

Sunt niște ani deja de când tot scriu că nu e ok ce se întâmplă cu clasele mult prea numeroase, însă acum buba s-a spart. Oricum ar da-o, ministerul nu are de ales decât să recunoască problema: clasele supradimensionate nu sunt sigure. Nu erau oricum eficiente în procesul de învățare (de asta nu le păsa), dar acum problema s-a complicat și ei habar nu au cum să o rezolve, eventual fără să își taie craca de sub picioare. Indiferent ce se decide legat de întoarcerea la școală, e clar că a pune copiii grămadă, lipiți unii de alții, nu mai e o variantă care merge și așa. Soluția ar fi recuperarea școlilor de cartier, reconfigurarea circumscripțiilor școlare și respectarea acestora, construcția rapidă de școli, dar mai ales formarea profesorilor necesari. Toate acestea, puse pe hârtie, înseamnă bani și investiții pe care nu are cine și cu ce să le facă.

Așa că iar cârpim sistemul, pentru că nu suntem în stare să facem ce e de făcut. Lasă că îi împărțim în două cete și îi chemăm pe rând la școală, în grupe de 10-15 elevi! Mno, și când dă cu minus, că jumătatea clasei e 17, ce faci? Păi, simplu, ca până acum, te faci că nu vezi! Să înveți în grupe mai mici poate fi o soluție. Însă nu când timpul se reduce la jumătate, chiar la sfert, dacă stăm bine să ne gândim! Elevii vor fi prezenți fizic la școală jumătate din timp, iar ora se reduce și ea la jumătate, deci timpul dedicat efectiv învățării este un sfert din cel real. Și în condițiile acestea, vrem reușită și performanță…?

Tu ce vrei, ca părinte?

Toamna aceasta va fi un moment de sinceritate cu tine însuți. Va trebui să decizi ce vrei tu să faci, ca părinte, pentru copilul tău. Variante sunt destule: îl lași să se descurce singur, tu nu ești plătit să-i fii profesor, așa că nu e treaba ta să îl ajuți la lecții. Poți pune la dispoziție ce trebuie, să se descurce profesorul, ori te dai peste cap și faci tot ce poți, ca să compensezi ceea ce sistemul este incapabil să facă pentru copilul tău. Unii vor lecții, alții nu vor să audă de lucru suplimentar, și să nu uităm de cei ahtiați după merite pe hârtie, care fac temele copiilor.

Într-o discuție avută acum ceva vreme, o colegă povestea despre nemulțumirea unor părinți foarte ocupați: de ce trebuie să se implice? Nedumerirea ei era alta: oare cum de și-au găsit timp între atâtea ocupații să facă un copil? Nu asta e oare menirea ta? L-ai adus pe lume, până îl pui pe picioare, ești responsabil de soarta lui? Dar… într-o țară needucată ca a noastră, copiii vin de la Dumnezeu, doriți și mai mult nedoriți, părinții nu simt pentru unii dintre ei decât fiorul dat de încasarea alocației, așa că responsabilitatea trece toată în sarcina statului și a agenților săi, profesorii, dacă ne referim strict la educație. Așadar, ce pretenții să ai?

Planuri peste planuri

Normal că nu pot face niciun plan pentru la toamnă, cât timp nu știu în ce mod se vor desfășura lucrurile. Dacă trebuie să îi împart pe grupe, deja cam știu care va fi repartizarea, căci așa am lucrat și online, când mi-am urmat instinctul și am lucrat diferențiat. Însă îmi este destul de clar că nu este o soluție transmiterea lecțiilor de la școală și că cea mai bună variantă ar fi stabilirea priorităților, acele etape ale procesului de învățare care nu se pot desfășura decât față în față. Adică vor fi lecții pe care trebuie să le parcurgă obligatoriu cu mine și altele pentru care învățarea la distanță va rămâne o soluție posibilă. Însă în oricare variantă pe care eu o consider aplicabilă, munca mea nu se va rezuma la cele 3-4 ore petrecute la școală, ci se va extinde, după-amiaza, cu alte lecții față în față. Și dacă eu voi munci în plus, reușita are nevoie și de suportul părinților, altfel…

La CLR, clasa întâi pune bazele învățării scrisului și a cititului, completat de dezvoltarea capacității de exprimare orală. Dacă o grupă va veni o dată la două săptămâni, înseamnă că, cel puțin în ceea ce privește scrierea, eu trebuie să fac cu ei literele pe care le-aș fi parcurs în două săptămâni, față în față, păstrând parțial pentru întâlnirile online partea de citit și comunicare orală (care a funcționat destul de bine astfel în anul precedent). În săptămâna în care stau acasă vor avea de exersat scrierea și cititul, cu verificări rapide din partea mea prin intermediul platformei online.

La MEM experiența anului precedent îmi spune că flipped-classroom (clasa inversată) este o soluție. Pentru matematică am înregistrat lecțiile și feedbackul primit a fost extrem de încurajator. Copiii au reluat explicațiile de câte ori a fost nevoie, au exersat cu materialul concret după indicații (riglete, numărătoare, trusă logi) și este o variantă prin care lecția să fie parcursă după film, urmând ca la școală să lucrăm doar pentru consolidare de priceperi și deprinderi. Nu mă mai gândesc câtă muncă înseamnă pentru mine…

În ceea ce privește lecțiile de științe (explorarea mediului), internetul s-a dovedit extrem de generos. E altceva să înveți despre organele interne uitându-te la o poză din manual față de a te juca pe o aplicație 3D. Sunt copii care vor să afle mai multe, care învață descoperind singuri, cu puțin ajutor și îndrumare, care studiază o temă atât cât simt ei că au nevoie să o epuizeze. Aici cred că se pot utiliza foarte bine metode alternative de evaluare și sunt sigură că vor accepta repede posterul, lapbookul sau alte tipuri de prezentare vizuală a unui subiect, inclusiv cele digitale. E drept că e nevoie pentru aceasta de niște ore de TIC adaptate nevoilor imediate ale copiilor și care să nu înceapă cu istoria calculatorului.

Lecțiile de dezvoltare personală cred că vor avea cel mai mult de suferit. Erau momentele cele mai plăcute – o disciplină la care nu primești calificativ, la care lucrul în grup era principalul mod de interacțiune. Cum să le mai desfășori acum? Nu mi-am făcut curaj de a lucra cu toată clasa și de a o sparge în grupe, în primul rând pentru că Google Meet nu oferea opțiunea și nu am dorit să accesez Zoom. De la toamnă însă se pare că Meet-ul va avea și această posibilitate și, cine știe, va fi soluția care va salva aceste lecții. Până la urmă, dacă e să alegi și să nu tai copilul în două, iar unele lecții să treacă în online, cele de dezvoltare personală se pot preta binișor.

Muzică și mișcare a fost disciplina cea mai provocatoare online, în primul rând pentru că era exclus să cântăm împreună cu succes. Nu știu dacă ați încercat, am vrut să le spunem sărbătoriților „La mulți ani“ și a ieșit un balamuc incredibil. Ei cântau fiecare din tot sufletul, însă eu lăsam căștile mai jos, căci era prea mult pentru urechile mele. Din cele două ore alocate, una ar trebui să se desfășoare la școală. Cealaltă poate e o soluție de învățare la distanță, audiții muzicale, dans…

Artele vizuale și abilități practice, cu sprijinul părinților, se pot realiza ușor online. Sunt deja 10 ani de când încerc aici, pe site, să încurajez aceste activități acasă și știu că se poate, dacă găsim înțelegerea necesară. Și nu vorbesc doar despre implicarea părinților în organizarea activității, ci și despre asumarea rolului de monitorizare a activității și neamestec în execuție. Sunt sătulă, sincer, de părinți care nu înțeleg care le e rolul în procesul de învățare al copilului, care scriu teme sau realizează desene în locul lor. Când vom fi cinstiți cu noi înșine și să acceptăm ce putem face și ce nu, fără să trișăm?

Referitor la celelalte discipline – educație fizică, limba străină – prima este accesibilă în aer liber, a doua, tot pe grupe, la școală sau online, în funcție de posibilități.

Oricât m-aș strădui însă, matematic vorbind, să condensez două săptămâni într-una, să hotărăsc ce și cum fac la școală și ce anume online, tot nu pot să ajung la o variantă în care tot efortul meu să se încadreze în cele 18 de ore de lucru cu copiii și cu siguranță pregătirea tuturor scenariilor și materialelor va ocupa mai mult de 5 ore pe zi, timp în care vor trebui integrate și celelalte activități online.

Profesorii se vor găsi astfel în fața unei alegeri – aș vrea să spun – dificile: faci ce trebuie, indiferent de sacrificiu, faci atât cât poți, în timpul dat sau consideri oricum că e inutil și nu te agiți prea mult, te faci că muncești. Alegerea va fi una pe care fiecare o va lua împreună cu propria conștiință, însă va atârna foarte greu și suportul și atitudinea părinților, dacă sunt sau nu dispuși să intre în această echipă.

Să mă reîntorc la școală… să nu mă reîntorc…

Circulă (iar) variante despre reîntoarcerea la școală și unele ar candida cu succes pentru rubrica „Un zâmbet pe 16mm“, dacă ar mai fi de actualitate. Adică (tot) mi se pare incredibil cum nici în al 13-lea ceas cei care se fac că ne conduc nu vor să recunoască realitatea din școala românească: nu suntem capabili să deschidem în siguranță! Putem deschide doar din inconștiență… ca să nu-i zic din prostie.

Sunt însă câteva probleme care se pot rezolva și românește, fără să ne batem cu pumnul în piept că suntem minunați. În străinătate s-ar numi fraudă, dar dacă noi atât putem…

Clasele terminale

Reîntoarcerea copiilor de clasa a opta și a douăsprezecea la școală seamănă cu imaginea câinelui care se învârte în jurul cozii. Dacă se întorc și se îmbolnăvesc, ratează examenul. Dacă aleg și nu se întorc, nu li se încheie situația și nu pot intra în examen. Oricum o dai, tot nu pică bine…

Întâi să meargă la școală profesorii, o săptămână. Clasele sunt libere, distanțare socială câtă vrei. Să ia la puricat cataloagele, să facă un efort de memorie, să vadă cine are deja două note, cine nu, să comunice cu clasa și să ia o decizie. Hai să fim serioși, cine nu a trecut măcar o dată prin „Gigeluș, ai un 7. Ți-l dublez sau te ascult?“ Acum ne-am găsit să fim corecți? Faci situația, le-o comunici copiilor și cine e nemulțumit sau nu are ce dubla să vină la școală în ziua X, ora Y, pentru rezolvarea situației la disciplina ta… 15 discipline, în 3-4 zile terminăm. Dacă te ambiționezi nițel, dublezi și media de pe primul semestru.

Normal că onor ministerul nu va aproba în veci oficial astfel de practici. Dar cum le tolerează de atâția zeci de ani, incapabil să reformeze eficient sistemul, să plutească în continuare pe norișorii roz, să viseze unicorni și să închidem anul acesta cum o fi, dar sănătoși!

Alte clase…

La alte clase se poate aplica cu succes aceeași rețetă. Chemați și ei pe rând, ca să nu se aglomereze sălile, azi a cincea, mâine a șasea, mai un proiect, mai un desen și un referat și, dacă vrei, poți. Stau 10 în clasa asta la geografie, 7 dincolo la istorie, și tot așa, până toată lumea are mediile cu roșu trecute în carnet.

La cei mici e chiar mai ușor, oricum la ei moda cu „Fb pe linie“ poate continua. Și cum media de pe semestrul al doilea e și media anuală, tot poporul o să fie în extaz, ca niciodată. Sau dublezi media de pe primul semestru, ca să fie mai aproape de realitate, ori o poți mări, dacă ai constatat o evoluție pozitivă în lunile de școală de la începutul anului sau, cine știe, s-a remarcat printr-un efort deosebit la activitățile online. Oricum, poți lua o decizie care să nu implice riscuri inutile pentru copii. În fond, îi ai și anul viitor, recuperezi din mers sau, după o practică iarăși bine înrădăcinată, în orele de arte și muzică…

Dilemă:

De ce se reîntoarce la școală clasa pregătitoare? Ce are de încheiat?? Doar de dragul de a plimba inutil niște copii? Oricum au făcut bună parte din alfabet, oricum îl reiau în clasa întâi, la matematică au ajuns sigur până la 20 și oricum până la 31 era forțat, mai bine mergi direct până la 100, tot în clasa întâi. Ceea ce pierd cu adevărat la capitolul rutine și adaptare nu vor recupera în niciun caz la doi metri unul de altul și cu cineva pe capul lor să nu se atingă și la toate să se adauge regulile pe care, cu siguranță, nu le pot respecta la 6-7 ani.

Și ca să fie cu totul inutil, imaginați-vă piticii aceștia, la 30 și ceva de grade, în săli fără aer condiționat, vara, încercând să… facă lecții! Să stai cuminte pe scaun, să nu te joci, să fii atent, când picăturile se scurg una după alta pe spate, pe burtă, pe față. Dacă mai au și măști, e perfect! Ce joc amuzant: să poți imita tot felul de păsărele și să nu vadă doamna cine „face“, nu? Dar ține orice copil mic în căldură, cu un grad ridicat de disconfort, și cere-i să-și facă „datoria“. Ți-ai găsit!

Realitatea…

Realitatea e că, dacă vrei, poți. Poți închide anul închizând ochii. La ce dezastru e în învățământul românesc, ne-a găsit tocmai acum să ne consultăm conștiința.

Realitatea e că trebuie să organizăm evaluarea națională, e exclus să dai de-acasă. E un examen cu o miză atât de mare încât la un popor așa needucat ca al nostru și lipsit de valori, să vorbești despre corectitudine e… de râsul curcilor. Cam la fel și cu bacalaureatul.

Revenind la curățenie & dezinfecție, nu avem suficient personal auxiliar; în ianuarie și februarie ștergeam eu băncile dimineața, cu cif adus de-acasă; nu are cine să spele toaletele, darămite să dezinfecteze toată școala de câteva ori pe zi… Măști vom avea, probabil câte una de persoană pentru toată perioada. Adică, așa cum am primit un săpun lichid abia în semestrul al II-lea, vom primi o cutie de măști în cancelarie. Își va lua fiecare câte una, poate două, cu care va trebui să ne descurcăm cât o dura școala. Că… ni s-a dat, nu? Și dacă nu ne convine, să ne cumpăram singuri. Care drepturile angajaților? Că tu, angajator, trebuie să îmi pui la dispoziție tot ce e necesar ca să îmi fac treaba? Așa cum venim de-acasă cu materiale, suntem destul de fraieri să o facem în continuare. Dar avem curajul să nu ne ducem la ore dacă nu găsim în școală măști și dezinfectant? Să nu intrăm dacă nu e iz de clor? Părinții au curaj să își ia copiii acasă sau disperarea îi va face să îi lase, în orice condiții?

Prea multe întrebări și prea puține răspunsuri!