Ana. Sau cum a venit iarasi barza la noi

Complet off-topic, dar nu mă pot abţine, dedic acest subiect finuţei mele, Ana. Tocmai ce a venit pe lume, dupa ce a făcut hău-lupul cu noi trei săptămâni! Aşadar sunt fericita năşică a unei mici mogâldeţe, pe care o aştept de… mulţi ani!

Aseară am fost în vizită, s-o convingem să iasă din burtică. Irisuca mea, care la 4 ani nu are nici o noţiune despre "vine barza", stătea cu o oiţă de pluş lângă burtică, şi tot spunea… "hai Ana, ieşi afară să ne jucăm"… apoi venea plângând că Ana nu vrea să se joace cu ea. Sper să suporte încă 2 ani până se va putea juca cu ea…

Acum m-a auzit vorbind la telefon, i-am spus ca a scos-o doctorul pe Ana din burtică. A sărit din pat, să mergem s-o vedem. Greeeu am convins-o că nu ne primeşte la spital…

Nu-mi pare rău că nu i-am spus poveşti despre berze. La nivelul de informaţie pe care îl au acum copiii, mi s-ar părea stupid. Graţie enciclopediilor pentru copii, reproducerea nu mai are aşa mari secrete pentru ei. Noi am prins volumul din enciclopedia Disney, pentru copii, "Corpul uman". Am explicat rând pe rând fiecare sistem, fiecare aparat, şi, normal, pagina cu bebeluşi în uter nu puteam s-o rup.

Aşa că am adaptat. Mami a avut în burtica două ouă. (A se vedea schema cu aparatul reproducător feminin… cele două ovare.) Ea şi fratele ei. Pentru că aşa mi-am dorit când eram mică. Apoi, când l-am cunoscut pe tatăl lor, mi-am dorit să înceapă să crească…

Andrei: Dar de ce n-ai vrut să crească amândouă odată? Să fim gemeni?
Mami: Pentru că nu aveam loc în cameră de două pătuţuri! (explicaţie validată) Şi n-am adăugat… că-s tare fericită că măcar atunci au fost ascultători 😀

Şi au pornit pe tubuleţ în jos (trebuia să explic tot, la ce foloseste…), apoi au căzut în cuib, numit uter, aşa cum îşi ţin şi păsările ouăle în cuib şi le clocesc, aşa au stat şi ei la mine. Acolo au stat până când au crescut suficient de mari (noroc cu pozele, au stat până le-au crescut mânuţele, picioarele, guriţa…), apoi am mers la spital. Doctorul a făcut o taietură, i-a scos, şi m-a cusut la loc.

Iris: Şi ce făceam eu toată ziua la tine în burtică? Şi unde era capul? şi cum stăteau mâinile? şi ce făceam cu picioarele? Şi vorbeai cu mine?
Mami: Este interogatoriul la care mă supune frecvent. Are o plăcere deosebită să-i povestesc despre ea, la mine în burtică. Nu stiu de ce, partea cu tăietura şi cusutul nu-i place… nu-i place, căci are impresia că a fost dureros. Dar i-am spus că o iubeam atât de mult încât n-am simţit nimic.

Partea cea mai grea a fost când a văzut filmul cu "Elefănţelul Dumbo". Nu pricepea şi pace de ce nu erau la mămica lor în burtică… Aşa că am decretat că numai în poveşti, îi aduce barza.

Cam aşa ne-am pregătit noi să înţelegem de unde vin copiii. Simplu, nu?

În încheiere, nu pot să mă abţin să nu râd când îmi aduc aminte feţele câtorva apropiaţi care au fost obligaţi de copii să asiste la o lectie de anatomie pe tema "Cum am venit eu pe lume". Erau foarte nedumeriţi, cum am putut să le povestesc… dar aveam oare de ales?

Adevaruri despre Mos Craciun

Vin sărbătorile, vin sărbătorile, E minunat, da, e ca-n poveşti, Ce minunat e să dăruieşti, Sărbători fericite Coca Cola vă urează!

Parcă îmi sună în urechi reclama de la coca-cola, şi nici nu stiu dacă au început deja s-o ruleze. De aceea poţi spune cola în mai toate limbile, şi să stii exact la ce te referi. Pentru că în câteva secunde comerciale, cei de la coca-cola au reuşit să strângă rezumatul întregului Spirit al Crăciunului. Pentru că Moş Crăciun sunt toţi cei care au ceva de dăruit. Dacă nu mă înşeală memoria, tot coca-cola l-a înventat şi pe moş crăciun în roşu, cu barbă şi zâmbitor. Aşa că trebuie să le fim recunoscători (şi să le consumăm cât mai rar produsele, nu sunt totuşi prea sănătoase…)

Dar să revin la oile mele. Am auzit o discuţie între parinţi, care m-a şocat. A şocat copilul din mine. "Le mai spui dragă şi anul asta de Moş Crăciun? Ai mei parcă s-au făcut mari, e timpul să afle adevărul!"

Pentru asemenea aberaţii, expresia <a rămâne ca la dentist> nu reuşeşte să descrie reacţia. Mi-au dat lacrimile. Cum adică, să te chinui să construieşti atâţia ani o lume perfectă, şi apoi s-o dărâmi?

Încă de când am făcut prima dată pe Moş Crăciun, când am luat primul cadou şi l-am ţinut ascuns, apoi m-am furişat noaptea cu el, m-am simţit datoare să apar din toate puterile acest vis frumos. Şi când eram copil, vreo doi ani m-am prefăcut că Moş Gerilă încă există, până şi-a dat mama seama că ştiu. Şi chiar dacă ştiam, era atât de frumos să-mi văd părinţii cum de chinuie să menţină spiritul. Şi acum, ceva din magie rămâne când găsesc un pacheţel cu numele meu sub brad.

Aşadar, de câţiva ani îmi fac tot felul de planuri şi strategii de a-l resuscita pe Moş Crăciun la nesfârşit dacă e nevoie (aşa sunt eu, să am cincinalul stabilit). Băieţelul meu e acum mare, şi probabil prima întrebare va fi "Există, mami? Că X-ulescu a spus că nu!" Normal că există. Şi X-ulescu ar face bine să nu fie un adult, şi nici să-mi fie prin apropiere, ca să nu-l strâng de gât: ce caută el cu nasul în oalele altora. Aşadar, varianta pentru X-ulescu copil. X este un copil obraznic, şi Moş Crăciun l-a anunţat că nu-i mai aduce nimic anul ăsta. X s-a suparat, şi acum spune tuturor că nu există, ca să nu râdă copiii de el că nu a primit nimic. Şi cum orice poveste se explică tot printr-o poveste, facem apel la Peter Pan şi Tinker Bell. "De câte ori un copil spune că nu crede în zâne, undeva o zână moare". Aşa şi cu Mos Crăciun. El există, pentru cei care cred în el. Normal că la cine nu crede, nu vine. Şi nici nu va muri, pentru că an de an se nasc copii care cred în el. Eu nu mă văd în stare să-i spun copilului meu că Moş Crăciun nu există, este o invenţie comercială…

Varianta 2, părintele surprins asupra faptului. Aici e mult mai greu, şi trebuie să fii tu însuţi convins de ceea ce vei spune. Cei mici au aşa un simţ dezvoltat de a depista minciunile… că detectoarele de minciuni sunt "mici copii" pe lângă ei. Aşadar, aşezi cadourile frumos sub brad, şi cea mai dezamăgită voce pe care o poţi auzi în viaţa ta te întreabă "Ce faci ACOLO" Calm, fără tremur în voce, îi spui cu nonşalanţă că-ţi căutai cadoul. În cazul în care te-a văzut şi aducându-le, îi spui ca Moşul n-a mai avut timp să intre în casă, căci unul din reni şi-a scrântit piciorul la aterizare şi a plecat cu el la doctor. Ţi-a lăsat ţie cadourile, căci ai auzit renul când plângea şi-ai ieşit la geam. El a plecat, tu le puneai sub brad.

Asta îmi aduce aminte de Crăciunul de anul trecut, când în Ajun am ieşit să ne plimbăm prin parc. Tati a "uitat" banii de acadele şi de vin fiert, s-a întors să-i ia. Am ajuns în parc, ne-am plimbat, şi uite, ce ghinion, se vedea cum sania lui Moşu ateriza la noi la bloc. Aa, n-au văzut-o? Hmmm, păi dacă sunt mici, n-au văzut din cauza copacilor. Ioi, ce ghinion! Ne-am grăbit acasă, căci, dacă începea cu copiii de la etajul nouă, până ajungea la noi poate reuşeam să ne şi întâlnim cu el. Ghinion curat, Moşu a fost mai rapid ca noi. Rezultatul – de nota 10, pentru tati.

Varianta 3, când te prinde şi pregătindu-le: o adaptezi pe cea cu renul, a dat cadoul spre păstrare când am dus gunoiul. Dacă în schimb le găseşte înainte de sărbători, inventează repede ceva, o aniversare, şi spune-i că le luasei pentru X sau pentru Y. Visul merită efortul unei a doua investiţii. Sau, o altă variantă, că tu ştii că-şi dorea respectiva jucărie, dar că Moşul e cam supărat pe el (căutaţi repede cele mai mari obraznicii din ultimele 3 luni) şi a zis că nu-i aduce, o să vadă ce jucării rămân pentru el. Şi cum mami îl iubeşte foarte mult, şi l-a iertat (acum na, trebuie şi sacrificiul ăsta) a vrut totuşi să-i îndeplinească dorinţa, în ciuda Moşului. Căci, dacă nu ştiaţi, Moşul îndeplineşte dorinţele din scrisori numai copiilor foarte cuminţi. La ceilalti, ori nu le indeplineşte pe toate, ori le aduce altceva, după cum consideră el de cuviinţă.

Sunt sigură că există o mulţime de variante pentru a nu recunoaşte, când esti prins asupra faptului. Mai ales dacă e înca mic. Şi mai ales dacă vrea din tot sufletul să creadă. Cred că la şcoala părinţilor, pe care o facem toţi la FF, (nu ne-a spus nimeni înainte, când nu aveam copiii, să mergem "la zi"), ar trebui introduse şi câteva lecţii de actorie.

Gripa porcina se trateaza cu Domestos

Dădeam azi la baie cu domestos în toaleta… Iris: <mami, ce faci acolo?> uite dau cu dezinfectant, să se curete şi să miroasă frumos. <aaaa, ca la gradi, să nu facă microbi şi să nu se îmbolnăvească!> [na.toaleta]

Mda, cam asta reţine un copil de 4 ani care e dat zilnic pe mâini cu dezinfectant. Păcat că nu-i pune să facă şi gargară cu apă sărată la fiecare două ore, pentru mai multă siguranţă, căci mă îndoiesc că tifoanele odinioară umezite cu spirt şi puse pe clanţe mai sunt de vreun folos…

Am şi versiunea de 6 ani. Îşi pune la gură o batistă albă, şi vine să mă sperie… buhuhu… vine gripa! <cine vine???> Gripa!! <unde ai auzit tu aşa ceva?> la gradi, umblă doamnele îngrijitoare cu măşti, că au gripă, şi să nu ne dea şi nouă…

Sper doar ca toată nebunia asta să treacă, până nu traumatizăm copiii.

Vezi continuarea…

Sa ne jucam de-a concursul!

Ieri am avut o zi de-a dreptul minunată. Am sim ţit pentru a doua oară că jocul de-a concursul este perceput corect de cei mici. (Prima dată am văzut pe-ai mei, dar nu se pune). şi ieri am găsit de la mămica Andrei (Năzdrăvană de-a noastră) următorul mesaj:

„În altă ordine de idei, Cris ne-ai dat de lucru rău de tot
Jocul preferat al Andrei a devenit: să ne jucăm de-a concursul…aşa că-si inventează singură teme şi pe post de năzdrăvani sunt pluşurile ei favorite. Stau toţi în semicerc şi „doamna” fii-mea le explica ce au de facut… apoi tot ea face câteceva pentru fiecare în parte, le expune şi apoi mi le prezintă mie pentru notare. Deci… toată casa sunt hârtii-hârtiuţe, ba cu presupuse lucrări, ba cu foi de punctaj…”

Am pus mâna pe telefon… căci nu-mi venea să cred. Normal, ştiam că cei mici au tendinţa de a imita comportamentul celor mari, mai ales la activită ţile de grup. (Mai fac o paranteză, fii-mea adoră s-o imite pe doamna de la grădi, şi să se joace „de-a prezenţa”). Dar Andra deja e mult avansată. Mă bucur că am putut să le ofer piticilor un joc pe măsura a şteptărilor, şi sper şi de-acum încolo să fiu la înăl ţime.

În continuare, vă las să vă delectaţi cu câteva poze pe care mama Andrei a fost atât de draguţă să mi le trimită.

Concursul Copii Fermecatori. Moderat de Andra

Concursul Copii Fermecători. Moderat de Andra

Concursul Copii Fermecători. Prima probă este să faci din plastilină copii care se joacă cu jucării, fetele cu păpuşi, băieţii cu maşini. Ne vedem! Pa!

A doua probă, de desen

A doua probă, de desen

A doua probă este să desenezi pinguini cu familie cu căciulă cu jucării şi cu mâncare şi apă!

A treia probă este să faci un lucru cât mai frumos dar deja desenat modelul de pe foaie. Tu trebuie să decorezi.

A treia proba

A treia probă este să faci un lucru cât mai frumos dar deja desenat modelul de pe foaie. Tu trebuie să decorezi.

Modelaj din plastilina

Modelaj din plastilină

… şi rezultatele concursului. Aveţi creaţiile şi numele participanţilor.

Dragă Andra, eşti nemaipomenită! Aştept cu nerăbdare să colaborăm.