cizme cauciuc oldcom

Pregătiri pentru iarnă

Anotimpurile mai friguroase sau mai umede înseamnă pentru spațiul nostru mioritic o întoarcere la evul mediu… fără pic de civilizație. Ape, noroaie, iar în Capitală, ceva de speriat. Canalizări înfundate, bălți negre al căror fund nu îl poți estima, trotuare la care nu poți ajunge de pe trecerea de pietoni… Când am ajuns acum 20 de ani prima dată aici, mi-am cumpărat niște cizme cu talpă de 5-6 cm, plus toc. Aduceau a șenile, dar mi-au salvat viaț picioarele de la îngheț. 

Lucrurile însă stau din ce în ce mai rău, și primarii de la Cișmigiu, din ce în ce mai lăudăroși, sunt din ce în ce mai incapabili să rezolve problema circulației (rutieră sau pietonală), mai ales în condiții de vreme rea. Și cum „iarna nu-i ca vara”, iar prima ninsoare va însemna jumătate de oră de contemplare și apoi aproape o săptămână de mocirlă și mizerie, anul acesta am pus pe lista de iarnă neapărat „cauciucuri”, nu doar pentru mașină, ci și pentru noi.

Alegerea unor cizme de cauciuc nu e însă lucru atât de ușor. Iris e mofturoasă, ce voia ea nu se găsea la numere mari, eu nici atât, nu știu cum se face, dar de câte ori căutam, nu ni se aliniau planetele. Problema însă s-a tranșat săptămâna trecută, când ploile ne-au cam ajuns la os, și la propunerea Oldcom, ne-am ales din magazin cizme noi. „Ne” este un fel de a spune, pentru că, de când ne-am sincronizat anul acesta la numărul de la pantofi, Iris se auto-servește liniștită. Iar acum, când stătea să-și aleagă, și nu putea, că erau prea multe, a eliminat variantele până i-au rămas două. Încercând să mă bag în seamă, cum că durează și vreau și eu să aleg, mi-a comunicat candidă că ea nu se poate hotărî care între cele două, și că… asta e, le vom lua pe astea două, oricum e același număr, și ea poate să le încalțe după cum are chef. Oricum se încalță cu șosete groase, că nu sunt căptușite, și se pot schimba, vorba ei, „ca fetele”.

Partea bună e că avem gusturi destul de asemănătoare (bine că la Oldcom nu aveau totuși cu cranii, că pe-alea le-ar fi luat!), și eu aș fi ajuns la aceeași dilemă ca și ea, tot aceleași două modele. Și pentru a marca cum se cuvine schimbul, pentru momentele în care nu ne vom împăca cu perechile, cine ce alege, am găsit soluția:

cizme cauciuc oldcom

Omul gospodar își face vara sanie, sau își ia cizme pe vreme frumoasă…

Celelalte modele disponibile la Oldcom le puteți vedea aici, iar dacă aveți băieți dornici să încerce, există variante și pentru ei. Deși azi e zi cu soare, așteptăm potopul anunțat în zilele următoare, să putem proba cum se cuvine noile echipamente de iarnă. 

 

 

Atelier – duminică, 13 noiembrie: Coroniță decorativă de toamnă

Dacă toamna se numără bobocii, toamna aceasta eu număr atelierele creative. Primul din serie, despre care vă povestesc astăzi, are loc duminică, 13 noiembrie, începând cu ora 10.30 lângă parcul IOR, în București, și mi-am propus ca, împreună cu copiii, să realizăm o coroniță de toamnă, căci anotimpul se apropie de sfârșit, și parcă ar trebui să păstrăm puțin din explozia de culoare ce-i e caracteristică.

Vârsta căreia îi sunt adresate activitățile se încadrează în intervalul 4-7 ani. Ca de obicei, pentru cei care au mai lucrat cu mine, îmi doresc ca la finalul activității copilul să fie cel care acumulează un plus de valoare și îndemânare, motiv pentru care proiectul va avea de atins câteva obiective. 

Copiii sunt obișnuiți, de la școală și de la grădiniță, cu proiecte de acest gen, însă îi voi încuraja să lucreze independent, urmând instrucțiunile mele, fără a interveni dacă nu este cazul. Un proiect nu trebuie să corespundă 100% modelului, trebuie să respecte tehnica și să-l reprezinte pe autor. Imaginea de mai jos este, în acest sens, cu titlu de prezentare, chiar dacă coronița va fi decorată cu modele la alegere de frunze, fructe și legume de toamnă. Nu le voi arăta copiilor decât pașii de realizare, și materialele disponibile pentru decor. Decizia de asamblare le va aparține. Pentru dezvoltarea coordonării și mușchilor mici ai mâinii, le-am pregătit o etapă de lucru cu șnur de hârtie, cu care sunt sigură că nu s-au mai întâlnit până acum, și vor descoperi un nou mod de a-l folosi.

Așadar, dacă programul de duminică vă permite, vă aștept împreună cu GoKid la Clubul de Arte Plastice – Cu ochii pe culoare (Bucuresti, Sector 3, Str. Rotundă nr. 4, bl.Y1A, Sc. 3, zona Parc IOR – Nicolae Grigorescu – metrou Nicolae Grigorescu, ieșirea Ilioara sau Autobuz 102). Sunt disponibile 12 locuri.

Prețul atelierului este de 50 lei/copil, (frații beneficiază de 20% reducere). 

Pentru detalii și înscrieri apelați 0728 188 256.

14963547_1549606445053309_1800900074_o

Aija Mayrock - Ghid de supravieţuire pentru adolescenţi. Scris de o adolescentă - The Survival Guide to Bullying.

Drumul spre raiul școlii e lung și spinos

S-ar fi potrivit mult mai bine articolului „drumul spre iad e pavat cu intenții bune”, pentru că e mai cunoscut. Dar nu spre iad intenționez s-o iau, așa că am căutat ceva mai potrivit în cuvinte. Tema însă e atât de generală, încât trebuie s-o restrâng cât mai repede… și să ajung la bullyingul la școală, temă despre care am (tot) scris și cu siguranță nu se va epuiza prea curând. Sunt, totuși, optimistă… (a se vedea titlul).

Printre provocările pe care începutul de an la gimnaziu mi le-a adus (prin copil) este și aceea a relațiilor din interiorul clasei. Știa de destulă vreme că va părăsi colectivul pe care l-a iubit din toată inima în clasele primare, și ruptura de ei a venit oarecum natural. N-a fost singura care a plecat, și-au luat la revedere și și-au promis câte în lună și în stele… I-am spus că prieteniile adevărate supraviețuiesc peste timp și tuturor încercărilor vieții, și sunt mai mult decât fericită că am putut să-i arăt ce înseamnă o prietenă adevărată: aceea pe care, după 36 de ani de când v-ați cunoscut, îți e tot ca sora pe care n-o ai.

A pășit la gimnaziu cu destul entuziasm și teamă. Urma să intre într-o clasă în care se păstrase un nucleu central, 2/3 din vechiul colectiv, la care s-au mai adăugat alți copii din școală, sau de la alte școli – și cazul nostru. S-a perpelit zile la rând referitor la profesori, cerințe, pretenții, și cu acestea avem de furcă, ca toți cei care sunt în sistemul public de învățământ. Avem preferințe, profesori adorați, ore care n-ar trebui să se mai termine… și ore care mai bine n-ar veni. Însă aceasta este altă poveste.

Aija Mayrock - Ghid de supravieţuire pentru adolescenţi. Scris de o adolescentă - The Survival Guide to Bullying.Lovitura neașteptată a venit din altă direcție: colegii de clasă. Am, și mă mândresc cu ea, un copil sociabil. A trecut peste „Eu sunt Iris, vrei să fim prieteni?”, însă nu îmi fac probleme că rămâne izolată într-un grup, pentru că face tot ce poate să anime atmosfera și să se integreze. Nu s-a așteptat însă la izolare impusă, pe motiv că „e nouă”. La fel cum nu m-am așteptat nici eu la o astfel de atitudine din partea unor fetițe de 10/11 ani; mi se pare mult, mult prea devreme să practici astfel de răutăți.

N-am făcut psihologia grupului, și nici facultatea, care se presupune că prin managementul clasei ne pregătește pentru astfel de situații, nu mi-a dat o soluție. Înclin să cred că nucleul vechi se simte cumva amenințat, și refuză, pe linia „noi și voi”, să îi integreze pe cei noi. „Noi nu ne jucăm cu voi”, „noi nu ne jucăm cu ăștia noi”. Am stat mult de vorbă, am întors problema pe toate părțile. Uneori e greu să fii acceptat, toleranța nu este calitatea forte a românilor astăzi, și din ce în ce mai puțin a bucureștenilor. Dar dacă ai clasa fix lângă ieșirea în curte, și mai toți ies și aleargă, și se întreabă… cine se joacă?,  spui și eu! Dar ești respins, pe motiv că… ești nouă, nu ne jucăm cu tine. Acesta este bullying. NU este fizic, însă este emoțional. A decide că tu, Popescu Ionica, nu te joci cu Georgescu Rodica, este alegerea ta. Dar a le impune, sub amenințarea excluderii din joc, lui Gigica, Domnica și Sofica să nu se joace cu Rodica – este clar bullying.

Am aplicat atunci soluțiile pe care le știam – prima, apelezi la autoritate. A apelat la mine, am întrebat-o dacă este nevoie să merg cu ea la dirigintele clasei, sau se descurcă cu asta. A conștientizat că va fi numită „pârâcioasă”, a răbdat mai bine de o lună, încercând, după ce a identificat cei doi „lideri”, să discute cu aceștia. Nu s-a putut. Așa că suntem în stadiul în care ea a vorbit cu doamna, liderul 1 a aflat, a informat liderul 2, frontul de luptă se încinge… amenințările curg… dar susține că se descurcă, că probabil va trebui să discute cu doamna între patru ochi, și să se găsească o soluție.

Eu stau pe scaun în fața ecranului, revăd filmulețele din campania de anul trecut de la Cartoon Network, și mă întreb dacă va fi bine. Dacă doamna se va descurca cu asta, sau va ignora problema. Și îmi dau seama că paginile nesfârșite de teme sau profesorii cu cerințe aberante (na, că nu mă pot abține: de ce ai desenat tastatura de acasă? trebuia pe cea de la școală!) nu sunt nici pe departe problema ei cea mai importantă. Iar la 10 ani nu ți se rupe atât de ușor că se uită unul la tine pe sub sprâncene…

O singură luminiță s-a aprins în toată amețeala de evenimente. Eticheta de bullying a pus-o ea! Cel puțin știu că, pe viitor, are șanse să nu fie călcată în picioare, pentru că știe cu ce și cum să riposteze.

Revedeți filmele… ar trebui să nu le închidem în cutiuțe, copiii cresc, sunt mereu alții care nu le-au văzut! (va urma)

Petronela Piure-de-Mere, de Sabine Stading

Petronela Piure-de-Mere, de Sabine Stading

Simțeam nevoia să mă relaxez, să nu mă mai gândesc la nimic după prima săptămână de școală. A început tare bine, și s-a sfârșit tare prost, sub așteptările mele – nelegate însă de copii, și dându-mi ceva proiecte peste cap… așa că mi-am propus să mă tratez în altă dimensiune, a copilăriei, și am ales din raft o poveste suficient de lungă ca să-mi abată gândurile negre…

Petronela Piure-de-Mere, de Sabine StadingPetronela Piure-de-Mere părea exact ceea ce căutam, și nu m-am înșelat. Povestea dă impresia unui roman pentru micii cititori, care se sperie de obicei când văd cărți groase, chiar dacă ilustrațiile mai îndulcesc din „șoc”. Însă fontul relativ mare și spațierea rândurilor încurajează lectura, iar de la primele pagini, povestea te prinde…

Personajele nu sunt multe, ci într-un număr suficient pentru ca povestea să poată fi ușor urmărită de copii, și îmbină simplu și cu un umor fin planul real al poveștii unei familii cu copii, cu dificultăți în urma disponibilizării tatălui, cu cel fantastic al vrăjitoarei Petronela, ce locuia în mărul din livadă, și avea grijă de pomi și de toate viețuitoarele de aici. Copiii – o fetiță și un băiețel, gemeni, sunt deosebit de isteți și curioși, pasionați de monștri și roboți, dar în același timp gata să creadă în magie la primul semn al acesteia. Nu le este greu să se infiltreze în lumea miniaturală a Petronelei, și să-i devină dragi, apoi prieteni buni, și, împreună, să lupte împotriva nedreptății din lumea reală, și să așeze lucrurile în ordine.

Am râs… și dacă lectura îți dă o stare de bine, cititul devine o plăcere. Dacă pe mine m-au amuzat dialogurile dintre frați, văzându-i pe-ai mei, ei doi împotriva celorlalți, stăpâni pe sine și încurajându-se reciproc la nevoie, pe copii cu siguranță că i-ar bine-dispune strategiile pe care cei doi le-au pus în aplicare. Iar dacă le mai plac și poveștile cu vrăji și vrăjitoare, atunci… Petronela Piure-de-Mere ar putea fi exact volumul de care aveți nevoie. În puteți găsi în librăria online a editurii Univers Enciclopedic Junior, sau în alte librării online, Libris (transport gratuit la orice comandă), Elefant (transport gratuit la pick-up point), Librărie.net, Cărturești, eMag. Volumul are un aspect plăcut, copertă cartonată, lăcuită selectiv, iar la interior, ilustrații în creion pe file din hârtie groasă, nu file subțiri, ce se pot rupe ușor.

Petronela Piure-de-Mere, de Sabine Stading

Lea și Luis, premiați la concursul de prăjituri.
Familia Kurchenbrand, zgribulită în stația de autobuz, dar fericiți că au salvat găinile.
Locuitorii livezii – omuleții de măr, Lucius-rădașca și Petronela, în Salcia bătrână.
Lea și Luis, în prima vizită la Petronela – ora de magie.

Dar ce e mai fain e faptul că aventura nu se termină, ea continuă. Pentru cei care pot citi în germană, următoarele trei episoade sunt disponibile. Pentru ceilalți… urmează să așteptăm împreună traducerile.

 

muscata

Să crești o floare… un copil

Între flori și copii există o legătură: în momentul în care îi vezi „înflorind”, ai un sentiment unic de reușită. Nu se compară cu nimic altceva.

muscataN-am mai avut mușcate de când eram copil. Aveam din cele clasice, roșii-portocalii, și făcusem rost, nu mai știu cum, de o „bulgăroaică”. N-am idee dacă așa se chema, dar era mov și foarte frumoasă. Anul acesta nu știu ce m-a apucat, și-am vrut să am, din nou, mușcate. Era simplu să le iau de la florărie, se găsesc pe toate drumurile, dar nu sunt omul care să o ia pe calea cea ușoară. Din vorbă-n vorbă, o colegă ce stă prin preajma capitalei, s-a oferit să-mi aducă niște altoi. Au ajuns la mine într-o zi toridă, după drumuri de kilometri, și cu mențiunea nu știu cât de bine le-a făcut!

Lecția era simplă, le pui în apă, aștepți câteva zile, le dau rădăcinuțele, le pui în pământ. Însă, precum ursul cu coada în baltă, așa au stat și mușcatele mele… degeaba. Au trecut zile, au trecut săptămâni, s-a făcut luna… și nu dădeau semne nici că renunță la luptă, dar nici că le crește ceva. Metodele clasice n-au dat rezultate. Nimic din ceea ce știam nu mergea. Și, dacă ele n-au renunțat, n-am făcut-o nici eu. Am decis să încerc altceva. Le-am înfipt direct în pământ și le-am udat bine. Am privit mugurii de creștere cu disperare în primele zile, apoi prima săptămână; mângâiam frunzele și le simțeam viguroase, până s-a văzut clar că le e bine: cresc. Una a abandonat lupta, era cea mai mică și mai firavă. După primele frunzulițe, au apărut primii muguri de flori. De o săptămână îl pândesc, ieri i-am zărit culoarea, și azi am atins-o… am reușit!

Mi-am dat seama că munca mea cu mușcatele seamănă foarte mult cu cea de la catedră. Când primești o clasă, n-ai nici cea mai mică idee de unde vin, ce știu, ce pot, ce traume au suferit copiii deveniți acum „ai tăi”. Îi tratezi pe toți la fel, așa cum știi sigur că ar trebui să dea rezultate. Și pare să meargă. Totuși, la un moment dat constați că nu e așa. Că lucrurile nu sunt ceea ce ar trebui să fie, și vine momentul deciziei: ce faci? Continui cu aceleași metode, pentru că experiența îți spune că așa trebuie făcute lucrurile, și cu siguranță vor da rezultate, pentru că au mai făcut-o în X cazuri, sau schimbi macazul și încerci altceva, nou, diferit. N-ai idee dacă va merge, dar ar putea. Nu merge pentru toți, și e un semn că trebuie să lucrezi diferențiat.

Muncești, pui suflet, vezi reacții, și te trezești într-o bună zi că ai ajuns acolo unde ți-ai propus inițial, doar că pe un drum mai lung, mai greu, cu totul altul decât îți ți-ai planificat la început. Și mai constați un lucru: satisfacția reușitei este mult, mult mai mare decât îți imaginasei. N-ai avut nevoie decât de puțin curaj să ieși din tipare și să încerci altceva.

Dragă profesore Einstein - editura Humanitas

Dragă profesore Einstein – editura Humanitas

Dragă profesore Einstein - editura HumanitasȘtiați că, acum 137 de ani, pe 14 martie 1879, se năștea Albert Einstein? Ei bine, nici eu nu știam, am aflat acum câteva zile, când Andrei îmi povestea ultima sa lectură: Dragă profesore Einstein. Din corespondența lui Albert Einstein cu copiii… O lectură ce i-a schimbat cumva modul de a-l privi pe ilustrul savant. Mi-a povestit, pe larg, ce-a citit, însă nu faptul că a aflat mai multe despre o mare personalitate mi s-a părut interesant, ci faptul că a descoperit latura sa umană.

În cunoaștem toți, dintr-o singură imagine, savantul cu părul vâlvoi, și privire mai presus de noi, muritorii de rând. Însă nu știm că a fost evreu, în perioada nazistă. Nu știm că, de exemplu, în școala primară s-a luptat cu dislexia, nu știm că avea un enorm de fin simț al umorului, care a ajuns, peste veacuri, până la noi…

Volumul lui Alice Calaprice adună, pe lângă eseul despre viața savantului, scris de Robert Schulmann, scrisori pe care Einstein le-a primit de la copiii din toată lumea, multe dintre acestea având în carte și replica omului de știință. Pe lângă acestea, volumul este ilustrat cu un mic album foto, instantanee din viața cercetătorului, începând cu copilăria. Descoperim aici un om jovial, iar în cele în care apare alături de copii, în ciuda calității de tipar a fotografiilor, și nu foto, figura lui radiază alte sentimente.

Trecând apoi la scrisori, acestea sunt uimitoare. Copiii îi scriau să-l întrebe lucruri banale, de la „de ce cade un pom”, „când s-a născut”, sau pur și simplu să-i ceară o fotografie cu autograf! Ori să-i trimită un desen cu un tort, la aniversare… Și copiii erau de ciclu primar, sau mai mari… Einstein era „celebru” în epocă. N-am putut să nu simt un gust amar. Oare dacă i-aș întreba azi, la școală, pe copii… ce savant în viață cunoașteți? și ce întrebare i-ați pune? ce s-ar întâmpla? S-ar bloca?

Dragă dr. Einstein, 

Aș vrea să știu ce e dincolo de cer. Mama mi-a spus că dumneavoastră mi-ați putea spune. 

Al dumneavoastră devotat, Frank (p. 180)

[…]În urma unui vot, ne-am luat numele de „Juniorii Einstein”, deoarece vă admirăm cu toții foarte mult. Și am vrea să mergem pe urmele dumneavoastră. Ne permiteți să vă folosim numele?[…]

N-am să comentez mai mult decât o fac fragmentele de mai sus. Însă mă bucur enorm că această carte a ajuns în mâinile noastre. Întâmplarea a făcut așa, căci probabil altfel nu i-aș fi acordat prea multă atenție.

Volumul are 240 de pagini, copertă cartonată, și este disponibil la librăria Humanitaselefant (transport gratuit în punctele de ridicare menționate în listă, în București la Universitate-Metrou și Piața Unirii), eMag,  Libris (transport gratuit la orice comandă), librarie.net.

Cum să îmbunătățim disciplina copiilor la școală – Ross W. Green

cum_sa_imbunatatim_ross_greenScriind titlul, mi-am dat seama că mai am o serie de articole care încep cu formula „Cum să…”, deși acum nu este vorba despre abilități practice. Însă aceste două cuvinte au de fapt alt înțeles: ca să faci ceva, trebuie să te implici tu, nu să aștepți să-ți pice din cer.

Cartea despre care am ales să vă povestesc azi a poposit acum ceva vreme în bibliotecă. Era la ofertă cu „Gazeta sporturilor” într-o marți (au mai urmat și alte două în serie). Mi-am închipuit că a fi dascăl e ceva sport extrem, presupune talent, dacă nu geniu, și în mod clar un spirit de aventură, combinat cu inconștiență… căci, să recunoaștem, se uită lumea la tine ca la urs când spui că lucrezi la catedră… de parcă în România actuală în bancă stau mici monștri gata să te devoreze la cel mai mic semn de slăbiciune. (Afirmația nu este general valabilă.)

În ciuda copertei care ar aduce cu o metodă învechită (zău că nu pricep de ce „doamna” are rigla aia în mână, mie îmi trezește coșmaruri din clasa I, când „tovarășa” a bătut la noi ca la sare, cu orice îi pica în mână, pe toți la rând, cu sau fără vină), cu copilul care are o expresie unică de nevinovat, picat din cer în bancă și neînțelegând ce-i cu el, ei bine, cartea este cu totul altceva decât pare! Noroc că nu mă influențează prea tare aparențele, și am citit-o pe nerăsuflate.

Față de alte lucrări de gen, care se vor teoretice și atotcuprinzătoare, aici se discută efectiv un caz concret. Autorul, psihologul dr. Ross W. Green, abordează cazul unui copil „problemă”, privindu-l atât din perspectiva școlii ca instituție, a profesorului care pune suflet în procesul de educație, cât și a familiei, dispusă aproape să încerce orice. Ideea pornește de la afirmația că orice copil s-ar comporta bine dacă ar putea. Dacă nu reușește e rolul adulților să identifice capacitățile lipsă, și să-l ajute să dobândească aceste aptitudini care să-l ajute să se integreze.

Problema copiilor cu tulburări de comportament nu e că nu știu cum am vrea să se comporte, ci pur și simplu nu posedă aptitudinile necesare pentru a pune în aplicare ceea ce știu. Așa că data viitoare când sunteți pe punctul de a spune „De câte ori trebuie să-ți repet”, poate vă veți stăpâni și, în loc de asta, veți încerca să identificați aptitudinile lipsă care îl împiedică să facă asta, evidențiind totodată și problemele nerezolvate. (p.60)

Se așadar un băiat care refuză să se supună autorității profesorului, care îmbrâncește un director, amenință cu moartea un copil și fuge din clasă. Se adaugă o conducere de școală bine ancorată în norme și regulamente de aplicat, o mamă singură și aflată dincolo de resemnare și disperare, o învățătoare care încearcă să afle cu ce anume a greșit ea înainte să judece copilul, și un psiholog nou în școală care vine cu o idee trăsnită: soluții colaborative și proactive. În esență, un plan de acțiune în care copilul are rolul principal, în care adulții se gândesc la modul serios cum îl pot ajuta să depășească momentele în care își pierde concentrarea, devine irascibil sau își pierde controlul.

Nu are sens să încerc eu să explic cum anume se aplică SCP, însă este nevoie de câteva lucruri:

  • în primul rând, lipsa de prejudecăți, să fii un bun ascultător și să scapi de obiceiul prost de a pune etichete și a găsi soluții rapide. Suntem înnebuniți de una din strategiile umane de apărare, raționalizarea, aceea de a găsi repede o cauză care explică problema, și a o considera „rezolvată”.
  • timp investit inițial în problemă, care se întoarce cu „dobândă” reală. E nevoie la început de timp petrecut cu copilul, cu familia, cu psihologul, timp dedicat special pentru a pune tot mecanismul în mișcare. Însă în momentul în care toate rotițele funcționează, cursurile se desfășoară lin, problemele dispar, și ajungi să „economisești” timp.
  • suflet. Mult suflet, trebuie să-ți pese de ceea ce faci, să vrei tu în primul rând, ca om aflat la catedră, să te auto-depășești. Să vrei să-i ajuți pe toți, și nu doar pe cei care pot.
  • o relație funcțională între părinți și profesor, în care cele două tabere nu se luptă ca în arenă pentru „dreptate”, învinuindu-se reciproc, și aruncând de fapt pisica moartă peste gard.

Sper să nu se înțeleagă greșit, cum că este o carte doar pentru cadrele didactice. Este o carte mai ales pentru ele, însă o recomand și părinților care au ajuns, cel puțin odată, la dispute cu copiii. În fond, cui să-i pese mai mult de copil, dacă nu lor? Dacă citiți cartea, și considerați că sfaturile ar putea funcționa în clasa din care copilul face parte, folosiți-o pe post de carte de vizită la un buchet de flori.

Transformarea disciplinei școlare nu va fi ușoară și nici rapidă. Noi, oamenii, avem tendința să fim rezistenți în fața schimbărilor, iar modelul SPC cere o schimbare. Ne place să fim comozi, iar un nou mod de a face lucrurile nu e pe placul nostru. Suntem foarte ocupați și avem priorități care ne asaltează. Ajutarea copiilor cu probleme trebuie să devină o prioritate în fiecare clasă, în fiecare școală, în fiecare sistem școlar. Milioane de copii se pierd, dar nu trebuie să se mai întâmple așa. 

Potențialul pierdut, prețul plătit de atât de mulți copii, profesori, părinți – de noi toți – este prea mare și greu de înțeles. Durerea, deși uneori greu de recunoscut, nu poate fi negată. Sunt vieți în joc.

Copiii vă așteaptă. Acum e rândul vostru.

cum_sa_imbunatatim_ross_green2

Din colecție mai fac parte și:

Cartea a apărut la editura Orizonturi, și o găsiți în librăriile online: elefant, (săptămâna aceasta și cu reducere, iar transportul este gratuit dacă sunteți din București și solicitați pachetul în librăriile din centru) librarie.net, libris (transportul este gratuit la orice comandă), AdevarulShop, BookCity.

Atelier gratuit pentru copii: String Art pe carton

Cum v-am obișnuit deja, săptămâna aceasta, la târgul de carte Bookfest 2015, editura Casa v-a pregătit o surpriză din seria atelierelor organizate sub tutela Ideilor creative. Colecția a crescut anul acesta cu încă căteva numere faine, despre unele am vorbit deja, despre celelalte voi vorbi cu siguranță.

Recunosc că din seria aceasta favoritul meu este numărul 109, de aceea l-am și ales ca activitate pentru atelierul de la târg. Poate nu ați pus demult mâna pe ac, căci îmi vine greu să cred că generația 30+ nu știe ce e acela. Dar sunt aproape sigură că mulți dintre dumneavoastră nici nu le-ați arătat copiilor această unealtă. Sper să nu îi creștem ca pe Aurora, prințesa adormită, să afle la 16 ani ce e aceea o înțepătură…
Cusăturile sunt introduse în programa școlară începând cu grupa mare de la grădiniță, însă extrem de puține cadre didactice și execută concret acest capitol, iar când se întâmplă, preferă un ac de plastic… Acul, prin definiție, înțeapă. Acul de plastic… nu este ac, după părerea mea.
Așadar, sâmbătă, începând cu ora 13, timp de o oră și jumătate, vă aștept să faceți cunoștină cu micuțele și drăgălașele mele ace de oțel. S-au mai jucat cu copiii, nu sunt sălbatice, merg săptămânal cu mine la grădiniță de vreo 4 ani, pentru activitatea opțională, dar este posibil ca, până se împrietenesc cu un nou copil, să aibă nevoie de supraveghere.
Vom coase o secțiune din coronița oferită ca model. Copiii vor primi suportul gata perforat. Exercițiul acesta este foarte util pentru educarea musculaturii mâinii, însă i-am scutit de data aceasta, deoarece timpul nu este foarte generos cu noi. Părinții sunt de asemenea rugați să rămână cu copilul pe durata atelierului, mai ales dacă va fi prima dată când coase. Nu pentru că s-ar putea răni, ci pentru că în general mai au nevoie de ajutor cu nodurile și încurcăturile.
bookfest-fb
Activitatea se desfășoară la Clubul Șoriceilor de Bibliotecă, sâmbătă, 23 mai, ora 13:00-14:30, Pavilionul C1, la etaj, în cadrul Salonului Internațional de carte Bookfest, din complexul Romexpo. Locurile sunt limitate (16, pentru copii de minim 6 ani), vă rog să folosiți formularul de mai jos pentru rezervări. Acestea vor fi confirmate pe mail. Dacă doriți, puteți face rezervări și prin sms, la numărul 0722-955-103, dar specificați vă rog și adresa de mail pentru a vă putea trimite confirmarea.
Vă așteptăm!

Copiii si Facebook-ul

fb

Ieri ar fi trebuit să abordez acest subiect, într-o manieră mai publică decât sunt obişnuită aici pe blog, însă timpul nu mi-a permis. M-am gândit însă toată ziua la acest subiect, şi încercam să mă gândesc de ce tocmai acesta a fost ales?! Am reuşit în cele din urmă să leg cap la cap câteva elemente… Zilele trecute primesc un link cu o „invitaţie” pe facebook, la „ziua Izabelei”, considerat în categoria celor amuzante. Văzând pozele şi porcăriile postate acolo, nici măcar nu i-am dat atenţie. Seara, la o discuţie, Izabela revine, şi aflu detalii: au scos evenimentul. Ce nu înţelesesem eu, în graba mea de a-mi scoate din program toţi devoratorii de timp: Izabela era o fetiţă de 11 ani, din Constanţa, care a decis să-şi sărbătorească ziua acasă, şi să facă invitaţiile „modern”, pe facebook. Numai că… evenimentul a fost postat public, oricine putea da Join şi comenta, s-au strâns mii, comentarii care treceau de limita imaginaţiei. Ca lucrurile să fie frumoase, Izabela postase şi adresa, undeva în Constanţa, cu stradă şi număr. N-am văzut, dar am auzit că a ajuns şi la ştiri… A mai fost se pare un asemenea caz, când mulţi nebuni chiar s-au prezentat la eveniment, încât a fost nevoie de intervenţia poliţiei.

Ieri ar fi trebuit să vorbesc despre copiii mei şi conturile lor de facebook. Da, au conturi de facebook, şi avem şi reguli. Însă mă întreb, uneori cu groază, câţi părinţi intră pe contul de facebook al copiilor lor… şi câţi ştiu exact la ce să se uite?

Regula 1. Parola contului de facebook nu poate fi schimbată fără acordul meu. Îmi pare rău, dar asta e realitatea. Dacă are nevoie de intimitate, există jurnalul din bibliotecă. Pe net nu. Regula se extinde pentru orice activitate online, trebuie să ştiu toate parolele de acces.

Regula 2. Prietenii de pe facebook sunt persoane pe care le cunoşti în realitate, sau pentru care mi-ai cerut acordul. Andrei s-a jucat destul de mult online, şi până să aibă în listă colegii, jocurile l-au presat să-şi lărgească lista. Însă pe vremea aceea nu avea telefon, intra doar să se joace. Când însă a început să folosească contul pentru comunicare, am luat împreună lista, am şters în masă toate persoanele necunoscute, am triat, am făcut „cercuri”, am stabilit cine poate şi cine nu să-i vadă postările.

Regula 3. Cine sunt adulţii din lista copilului? – Răspuns: rude şi prieteni, dar sunt adulţi, şi dacă analizaţi ce shăruiesc adulţii… începeţi să bifaţi „Nu-mi arăta postările lui X”. Sau, dacă persoana are simţul umorului mult prea liber şi fără constrângeri, cereţi-i să treacă copilul pe lista lui de restricţionări. Şi dacă poate, să-şi revizuiască comportamentul „Public”, să-l facă doar „Pentru prieteni”. Nu merge să le daţi „unfriend”. Copilul este şi el parte a societăţii în care trăieşte, are nevoie să-i vadă în jur.

Regula 4. Pentru cine postezi pe facebook? – pentru prietenii tăi şi atât. Nu este la vârsta la care să-şi facă un cont public. Nu adaugi însă poze din casă, poze indecente, în general eviţi să pui poze pe facebook (gândeşte-te că un coleg arată poza unui profesor!). În niciun caz nu te lauzi unde eşti şi cu cine. (Aici e tare greu!) Foloseşti corect limba română, căci mă ia durerea de cap instant dk sunte-ţi purta-ţi de val. Un mesaj pentru toţi adulţii online. Dacă vedeţi un copil care scrie greşit, corectaţi-l!! Profitaţi de mijlocul acesta de educaţie, scrierea corectă nu se învaţă doar la şcoală. Dacă tot avem şansa unei educaţii informale, să profităm de ea!

Regula 5. Cum comentezi pe facebook? Civilizat, coerent, şi mai ales în discuţiile cu cei de vârsta ta, nu în discuţiile adulţilor. Andrei ştia foarte bine că nu are voie să intervină pe contul Năzdrăvanilor. Însă cu Iris nu lămurisem regula, şi mă trezesc, a doua zi după ce îi făcusem contul, cu un comentariu total nelalocul lui. M-am supărat şi pe Andrei, căci a lăsat-o (normal, surioara trebuia să primească botezul ecuatorului!), şi am stabilit că, în aceste cazuri, au cel mult voie să dea like, pentru mai mult au nevoie de permisiune.

Neapărat, specificaţi regula 6: aceste reguli pot fi oricând modificate, înmulţite, până la vârsta de 18 ani.

Acum – realitatea: Iris are cont de câteva luni. A plâns şi a muncit ca să-l obţină, pentru a se juca cu prietena ei. Intră rar amandouă, dar au cont. Acum vrea telefon cu touch şi facebook. (E bine că până la ziua ei mai e un an, şi poate la vară reuşesc să sparg şi-o bancă). Au discutat amândouă regulile, şi postează una poze cu hamsteri, una poze cu pisici. Îmi dă like pe Talente, când intră, la toate postările… şi cam atât. Andrei are facebook pe telefon, accesibil doar acasă, pe wifi. Abonament cu net nu-mi permit nici eu, aşa că în reţea nu e non-stop. Îl foloseşte în discuţiile cu colegii, utile în proporţie de … 5% (optimist 🙂 ). În rest mi se face părul măciucă când văd ce-i pe-acolo. Respectă în schimb regulile, şi copiii, chiar dacă scriu, folosesc conversaţiile private de grup. Nimic public. Însă au doar 11 ani, şi, chiar dacă îmi mănâncă timp, stau şi citesc. S-ar putea să descoperiţi că aveţi, când stă în faţa ecranului, un cu totul alt copil. Bănuiesc că nu e cazul să vă întreb dacă aţi auzit de Woody Allen şi Everything You Always Wanted to Know About Sex * But Were Afraid to Ask. Aveţi grijă, google ştie să răspundă rapid la orice întrebare!

O discuţie şi mai lungă decât cea a regulilor a fost însă cea despre importanţa respectării lor. Ce pericole ascunde internetul, de ce trebuie să ne ferim. De ce nu trebuie să vorbeşti cu necunoscuţi (iar la Andrei a fost un mesaj, acum vreo 3 ani, când facebookul îl afişa cam având 14 ani). Discuţia s-a extins şi în viaţa reală, unde lucrurile sunt de un cenuşiu închis. Am ajuns la discuţii generale, de ce e bine să respecţi regulile. Pentru că altfel te expui pericolelor.

Să fac o paranteză, aveţi grijă cum încurajaţi copiii să ia decizii. O prietenă, învăţătoare, îmi povestea că a venit în clasă o fetiţă nouă. Mama, foarte mândră de ea, spunea că fetiţa ei gândeşte, ia decizii, şi să nu-i impună să respecte reguli, că aşa a fost crescută. Să nu ne îmbătăm cu apă rece. Copiii au nevoie de reguli, mai ales acolo unde capacitatea lor de analiză şi anticipaţie este redusă. Nu treci strada pe roşu. E o regulă. Nu furi. Altă regulă. Nu bântui de capul tău pe net… altă regulă.

Voi aveţi reguli pentru copii? Se numără printre ele şi cele de mai sus?

Ce aţi face dacă aţi descoperi că sunteţi părinţii Izabellei?

Edit: Multumesc celor care comenteaza mai jos, si celor care imi completeaza, chiar cu mesaje private, articolul.
Iata unul dintre comentarii aici.

Subiecte de gândire – cum văd altii prezenta copiilor pe internet:

Anul acesta, la Gaudeamus

Uneori am impresia că rămân fără timp, şi nu ştiu cum să-l împart. Alteori am impresia că „pierd timpul”, sau că aş putea face alte lucruri mai bune cu el. Sunt şi dăţi când am impresia că timpul e împotriva mea… şi cam aşa a fost anul acesta la Gaudeamus. Mi-am dorit enorm să ajung miercuri. Însă şcoala, programul, temele, m-au dat peste cap… miercuri nu am putut ieşi din casă, mai ales că era singura zi în care mai puteam pregăti materialele pentru atelierul de sâmbătă, de la târg. Aşa că m-am consolat cu ideea că oricum ajung sâmbătă.

Am ajuns, direct la atelierul organizat împreună cu editura Casa şi magazinul online Mustash. A fost primul meu atelier de origami. Ca niciodată, din punct de vedere al atelierelor, organizatorii târgului s-au întrecut pe ei înşişi de data aceasta. N-am alergat după mese, n-am plâns după scaune, nu ne-am întâlnit (şi disputat locaţia) cu cei care organizau următorul eveniment. Lejer şi relaxant! Origami 3D… o muncă grea, chiar dacă modelul părea simplu. Am avut şi ceva discuţii cu vreo doi părinţi, care ţineau musai ca piticii – aşa, de 2-4 ani – să participe. Nu voiau să priceapă şi pace că exerciţiul nu este de copii mici… Chiar şi cei înscrişi, trebuie să spun, s-au descurcat singuri şi încadrat în timp cei de 9-10 ani.

Uite fac aici o paranteză, atât de drăguţă a fost doamna de la Gaudeamus care se ocupa de spaţiu, că mi-a servit toţi participanţii cu bomboane… moment în care sper că nu mi-a surprins privirea. Nu a existat moment mai prost, copiii tocmai îşi intraseră în mână, se concentrau, iar farfuriile cu bomboane i-au rupt de ritm. Mda, recompensele se dau la final… dar cine să se gândească?

gaudeamus2014

Revenind la activitate, pentru cei mai mititei, 6-8 ani, mămicile au susţinut din plin efortul. Erau aşa nerăbdători să ajungă la partea de pus clopoţel şi decorat că nu ştiau cum să atingă mai repede limita minimă de 30 de piese. Au avut la dispoziţie fulgi de nea, paiete colorate, steluţe, şi ciucuraşi sclipitori, iar de lipit am lipit cu silicon. Poate că ar fi stat paietele şi cu lipici normal, dar nu am riscat pentru materialele de plastic, mărgele, paiete.

gaudeamus2014-1

Poze am doar câteva, nu am reuşit să ţin pasul şi cu aparatul de fotografiat, şi cu explicaţiile, mai ales că îndoiam şi eu piese cum nu aveam nimic de explicat, să îi ajut totuşi să termine. Am reuşit să fotografiez aproape toate coroniţele, căci i-am rugat pe copii să nu plece fără să mă atenţioneze să le fotografiez. Dacă vă plac, puteţi confecţiona una şi pentru concursul ce începe săptămâna viitoare, şi ale cărui premii sunt oferite de editura Casa.

gaudeamus2014-5

După atelier am vrut să plec în târg… deşi aglomeraţia era înspăimântătoare. Jos în centru lumea se călca pe picioare, aşa că am rămas un pic de vorbă cu Adina, la standul Usborne, aflat chiar lângă spaţiul rezervat pentru atelier. Adina are o mulţime de cărţi frumoase, şi puteţi completa cadourile de sărbători cu cărţi de poveşti, craft, interactive, în funcţie de vârstă şi dorinţe. Le găsiţi aici, alături de o selecţie pentru cărţi de Crăciun, pentru a uşura căutarea.

gaudeamus2014-3

Am reuşit cu chiu cu vai (îngrozitor de aglomerat!) să ajung la editura Gama – v-am spus că vreau memoratorul de istorie de-a cincea. Joi seară, când am ajuns terminată acasă după 12 ore, de la facultate, iar Andreiul meu avea pentru a doua zi Cultura în Orientul antic, am cedat nervos. În caiet erau – s-o spun româneşte – făcute varză! „Ramaigana la egipteni, Testamentul la fenicieni”, şi uite-aşa am ajuns eu să predau lecţia… să fac repede din google suport vizual – că, deh, la şcoală nu le-a arătat nicio imagine, iar în capul lui fi-miu templul de la Luxor era totuna cu piramidele. Aşadar am ajuns la Gama, am deschis memoratorul, şi când am văzut că schema era fix ce muncisem eu jumătate de oră joi, l-am luat. În plus, ca să nu se plictisească copilul, i-am luat şi două cărţi SF, cu reducere specială la târg: Darul lui Mibs şi Adăpostul.
DSC_0113
Am răsfoit şi colecţiile pentru cei mai mititei, şi în special am vrut să văd Atinge copacul, apariţia nouă de care am legat şi concursul de săptămâna aceasta (dacă nu aţi participat încă, aveţi detalii aici, premiile sunt 6 seturi IQ Fun.) Cartea este recomandată pentru trei ani, şi ilustrează minunat tema timpului şi a anotimpurilor, concept foarte greu de asimilat la vârstele mici. Printr-un joc aproape imperceptibil vine primăvara, vara, culegem merele toamna şi apoi aşteptăm bucuroşi prima zăpadă. La grădiniţă cartea ar fi minunată într-o aplicaţie, să transformi acel „atinge” în ceva real. Finalul – bate din palme şi începe să ningă – mi-a adus un zâmbet larg.

gaudeamus2014-4

Următorul punct pe harta mea – editura All, şi în mod special, Galaxia Copiilor, unde colecţia începută anul trecut, cu Trolul fără inimă şi Prinţul dorinţă este completată acum cu două poveşti foarte frumoase, Zăpezica şi Piticul Nas Lung. Editura nu are reduceri doar la târg, ci şi pe site-ul propriu, iar cărţile le puteţi găsi aici. Pentru cititorii mai mari, începe o nouă serie – Pisicile războinice, despre care voi reveni cu detalii imediat ce le citesc. Împreună cu Galaxia Copiilor v-am pregătit şi o surpriză, despre care veţi afla detalii mâine. 🙂

gaudeamus2014-2

Am mers apoi la Polirom. Am sperat să aibă ceva lădiţă la reduceri cu apariţii mai vechi, sunt câteva de care am nevoie la şcoală, şi nu sunt reeditate. N-a fost, aşa că, până se va inventa ebook-ul şi pentru cărţile de acum 10-15 ani, mai folosesc xeroxul. În schimb nu m-am lăsat până n-am răsfoit şi cărţile pentru care domnul profesor Pânişoară ne-a convocat special în amfiteatru, Medaliile succesului. Am citit prezentările de pe ultima copertă, şi mi-am cam dat seama de ce ni le-a pus nouă pe lista de lectură obligatorie :). Mă bucur însă de un lucru: nu se încearcă doar transformarea viitoarelor cadre didactice, a şcolii, aşa cum ne-o dorim, ci se „atacă” cumva şi din spatele frontului. Degeaba pui la catedră un om dezgheţat la minte, dacă părinţii şi copiii au aşteptări ca acum 100 de ani, cadrul didactic nu a „făcut nimic” dacă s-a jucat toată ziua cu ei şi nu le-a trântit şi o căruţă de teme. Şi despre acestea, într-un episod viitor. Nu le-am cumpărat pentru că reducerea nu mi s-a părut satisfăcătoare, plus că verificasem pe elefant – există în format ebook, mai ieftin, şi la promoţie (sau le pot citi şi la bibliotecă).

DSCN2685

Ce vă spuneam mai devreme? Că se călca lumea pe picioare… la propriu? Ei bine, „ghinion de neşansă”, un bocanc 45, (ne)stăpânit de un domn pe măsură, care probabil de la cei 2.20 metri ai lui nu vede şi piticaniile de 1.60 pierdute în mulţime, mi-a aranjat ghetuţa… şi m-am văzut brusc cu o „deficienţă”, transformată în incapacitate de mers şi apoi în handicap de a-mi face loc prin mulţime. M-am gândit cu groază la lungul drum către casă, la bagajele pe care le trăgeam după mine… noroc că am mai avut două panglici iar lipiciul cu silicon de la atelier şi-a făcut treaba, cât să mai apuc să ies din târg. Aşa că am lucrat creativ într-un colţ, am improvizat şi am luat-o spre casă, aproape plângând că nu pot continua vizita prin târg. Nedrept, dar anul acesta atât a fost. Socoteala mea de-acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. 🙂

Profitaţi însă de reducerile din acest weekend, răsfoiţi librăriile online începând cu rubrica de carte pentru copii, sau porniţi de la programul târgului – pentru a vedea noutăţile lansate. Orientativ, am pus zilele trecute şi un articol cu informaţiile oferite de edituri, îl găsiţi aici.