atelier copii Bucuresti

Tablou din discuri de hârtie – atelier cu copii

Vacanța de vară vine cu provocări și una dintre ele a fost să organizez un moment de neuitat pentru un grup vesel de prieteni. Cum pentru organizare am avut și libertate, dar și câteva limite, am ales în cele din urmă, dată fiind și vârsta mică a copiilor (8 ani) un tablou la alegere din proiectele propuse de Editura Casa în Figurine din cerculețe de hârtie, un volum pe care îl exploatez intens de câțiva ani.

Îmi place să aleg drumul mai dificil. Mi-ar fi fost foarte ușor, după ce am pregătit eu ramele din carton, să le perforez elementele pentru decor, să le pun ca la grădiniță în boluri și ei să le lipească. Însă nu mă interesează neapărat perfecțiunea produsului final cât vreau să ajungă încet, eventual și singuri, acolo. Așadar, care au fost obiectivele activității:

  • capacitatea de a alege și a lua o decizie. Și nu a fost deloc ușor, aflați în fața atâtor tentații – cele trei cutii cu perforatoare – să aleagă câteva pe care să le folosească. Să pui din toate sau să faci ceva mai simplu, dar mai aspectuos? Grea provocare.
  • utilizarea economică a materialelor – cum să decupezi un cerc din marginea foii, nu din mijlocul ei.
  • folosirea instrumentelor de măsură – dacă erau mai mari, mi-ar fi făcut enormă plăcere să le dau compas pentru a desena cercurile. Așa… am avut șabloane din plastic, pentru cercurile mici, iar pentru cele mai mari am predecupat eu discuri de carton.
  • menținerea organizării în spațiul de lucru – returnarea uneltelor după ce au fost folosite în zona de autoservire, pentru a fi disponibile și celorlalți.
  • urmărirea etapelor unui proiect și finalizarea acestuia.

Este primul atelier la care lucrez liber cu perforatoarele și vreau să spun că mă felicit de 1000 de ori când am decis să pun mochetă în cameră și nu gresie. Da, gresia se întreține mai ușor, accidentele de la pictură nu au urmări, însă în ritmul în care ajungeau pe jos perforatoarele, nu aș fi avut nici gresie și nici unelte după ceva timp. Plus că nu ne-am fi putut așeza cu atâta ușurință pe jos… deși cuburile din burete s-au dovedit oricum o mare atracție.

Am crezut că voi vedea prințese, castele, rachete și dinozauri, și am fost surprinsă de alegerile temelor. Față de atelierele din anii trecuți, nu am cum să nu observ o altă generație. Intervenția mea aproape că nu a existat, dacă nu mă băgam singură în seamă cu sfaturi și recomandări. După explicațiile inițiale, s-a trecut la treabă și timp de două ore s-a lucrat intens.

M-am amuzat când, observând colecția mea de obiecte realizate manual (aproape că mi-au luat interviu pentru unele dintre ele, cum se fac…), au întrebat, ca să se asigure, dacă pot lua acasă ceea ce lucrează. Normal, doar nu o să le păstrez eu, e munca lor. Cele pe care le văd ei acolo sunt realizate de mine, de copiii mei sau de elevii mei, primite cu diverse ocazii. E modul meu de a mă gândi la fiecare dintre ei atunci când trec pe lângă panourile expuse. Pentru restul, păstrez pozele ca amintire.

atelier copii Bucuresti

atelier copii - rama foto

Atelier pentru copii (mai mari)

Două zile m-a tocat Iris la cap că se apropie ziua lui F. și ele, cele două zuze invitate, vor să îi pregătească sărbătoritului ceva „altfel“, un cadou inedit. S-au vorbit, s-au sfătuit și s-au hotărât să îi ia o ramă foto în care să prindă amintiri de-ale lor din anul de neuitat petrecut online. Dar… rama foto nu putea fi una oarecare, trebuia să fie specială, modificată, să se vadă că s-a muncit din greu la ea. Una peste alta, mă trezesc cu întrebarea de baraj:

Mam, putem face la atelier rama??

Prin mintea mea s-au defilat repede toate cutiile și cutiuțele date jos de pe rafturi, deschise de nu mai știam apoi care ce conține și pe unde se află. M-am informat când e programat dezastrul  atelierul și de la școală am ținut de volan direct spre atelier, pentru a lua toate măsurile preventive necesare.

Fetele au venit cu o ramă luată din Pepco. Inițial ne-am panicat, n-am văzut demult în comerț rame cu sticlă și în niciun caz atât de subțire, căci foița a crăpat imediat. Noroc că nu ne trebuia. Apoi mi-au explicat ce vor să facă. Privind ce își doresc și ce materiale au, am intrat un pic în depozit la dulapul cu „astea sigur nu îți trebuie ție cu copiii“, luate de la Lidl pentru că mi-a plăcut cutiuța în care erau puse și m-am gândit că sigur le voi găsi un scop în viață 🙂 .

Și apoi a început „atelierul“, pe care m-am străduit să îl fac ca la carte, adică cam cum îl desfășor și cu copii care nu sunt din familie. Să plece de la mine cu ceva nou învățat. Le-am explicat, apoi le-am pus să măsoare, să pună semne. Le-am arătat ce faci cu o sulă, cum se fixează holzșurubul cu ochi, folosind o pârghie improvizată. În final, găurile le-am dat eu, ele au înșurubat cu rândul. Ața au pus-o cum au vrut ele, încântate că am verde închis, verde deschis și alb, fix cum își doreau. Clemele mele mici de lemn nu prea le-au fost pe plac, le-ar fi vrut colorate și mai mici. Proba cu fotografiile mele le-a arătat că pe cele pe care le voiau trebuie să fie mai mici, ca să încapă mai multe.

atelier copii - rama foto

Finalul

Încântate de rezultat, fetele mele au plecat ca florile la școală, aflată la doi pași. Știu că toate bunele lor intenții includeau să facă și ordine, să pună cutiile cu accesorii la loc, dar suna clopoțelul și trebuia să fiu îngăduitoare. Dar – bonus, mi-au dat voie să folosesc produsul muncii lor pe blog.

Aștept cu nerăbdare să aflu care a fost reacția la cadou, căci, trebuie să recunosc, le-a ieșit superb. Au deviat mult de la modelul pe care îl luaseră orientativ, dar în sensul bun, îmbinând firele cu mult stil.

Iar eu… m-am simțit bine să mai organizez la atelier și activități creative cu copii (15 ani tot „copii“ înseamnă), căci îmi era tare dor, asta după un an în care am dedicat spațiul activităților mai apropiate de școală, ca româna și matematica. Sper ca acesta să fie primul dintr-o serie de vară care să însuflețească spațiul creat special pentru copii.