Gusti și monștrii - Jaume Copons, Editura Paralela 45

Gusti și monștrii, de Jaume Copons

Au crescut copiii mei – cei de la școală – și i-am văzut că ajung să șteargă tabla până sus! Motiv pentru care și recomandările de lectură au început să fie un pic altfel, mai că ne străduim să ținem un jurnal (oftează adânc cu gândul la el)… E greu încă să le cer o hartă completă a textului la lectură, așa că am luat-o ușor și deocamdată scriu trei lucruri care le-au plăcut și trei care nu din ceea ce au citit.

Gusti a ajuns pe lista mea de lectură ca recomandare într-un pachet mai cuprinzător și cum am decis ca celor de sezon, adică de Crăciun, să le acord atenție mai încolo, în ton cu Adventul, prin eliminare primele au fost deschise cele două volume ale lui Jaume Copons traduse în românește, Bun venit, domnule Condei! și Salvarea restaurantului Naulilus.

Gusti și monștrii - Jaume Copons, Editura Paralela 45

Toate bune și frumoase. Mă abțin să citesc coperta patru și să aflu despre ce e vorba, chiar dacă sunt doar păreri ale criticilor. Prefer să le las ultimele. Răsfoiesc un pic, mă prind repede că e undeva între text și bandă desenată, așadar pe gustul de azi al copiilor. Nu știu de ce (ba știu, dar nu vreau să accept), dar romanele grafice fac senzație din ce în ce mai mult, însă aventurile lui Gusti sunt altfel.

Cele trei lucruri care mi-au plăcut în „Gusti și monștrii“…

Cel mai mult și mai mult mi-a plăcut senzația de păpușă matrioșca. Întâi, ai o poveste sub formă de jurnal, scris la persoana întâi de Gusti Pianola, un copil normal (a se înțelege dezordonat, amețit, iresponsabil, neglijent). Apoi, banda desenată care condimentează întâmplările povestite, reconstituind dialogurile dintre personaje. Și, în final, jurnalul de lectură recomandată pentru copii, cu titluri esențiale pentru cultura lor.

Apoi, am citit volumele chiar luni, înainte să-mi pregătesc lecțiile pentru a doua zi la școală. La dezvoltare personală aveam ca temă Igiena acasă și la școală. Erau și în manual două exemple așa da/așa nu referitor la cum trebuie să păstreze un copil ordine în cameră, însă imaginea din carte era cu mult mai bună. Ghinion, lăsasem volumul la atelier, dar noroc că este disponibilă imaginea în preview pe site-ul editurii și am putut s-o salvez pentru a doua zi. Altfel cred că făceam un mic ocol dimineață, cu noaptea în cap.

În pauza de dinaintea lecției, deschid imaginea. Înalț ochii spre tavan, mă rog să meargă proiectorul, căci în ultimul timp cam face figuri. Merge. Ei se uită… încep să răsfoiască apoi manualul, nimeresc lecția, dar, ce să vezi, nu găseau poza…

Doamna… la ce pagină e?

I-am mai certat nițel că mereu se grăbesc să afle totul înainte, n-au răbdare, și-am început să le povestesc despre cartea citită, despre cum doamna Pianola era complet nemulțumită de atitudinea fiului, a cărei cameră o admirăm, am cercetat împreună cam ce avea Gusti prin bârlog și pe unde ar trebui să stea fiecare lucrușor… i-am întrebat dacă văd ei cumva portofoliul lui, că are de predat un proiect și nu și-l găsește… 😀 S-a lăsat cu hohote de râs, că și ale lor sunt incomplete…

Ca o paranteză: Sigur are, Doamna, și gândaci, dacă are un sendviș de trei zile pe masă!

Ce nu le-am spus

Le-am ascuns faptul că îl ador pe Gusti pentru că citește în fiecare zi, chiar dacă el are un motiv foarte solid: numai așa își poate ține prietenii în viață, monstruleții de pluș, care sunt parteneri de joacă animați doar dacă le citești povești interesante. Cumva inventariază toate scenele remarcabile din lecturile pentru copii, de la Tom Sawyer la Comoara din insulă și la Charlie și Fabrica de ciocolată. Poți face o listă care să îți umple serile lungi de iarnă și să nu te simți nicicum singur.

Marea mea plăcere, în fiecare zi de școală „la școală“, este momentul în care vine câte unul să îmi ceară cheia de la bibliotecă. (Da, din nefericire, neavând o sală numai a noastră, stă încuiată, iar dimineața mai uit și eu să o descui). Azi lecția de la dezvoltare personală avea și o lungă listă de bifat referitor la organizarea clasei și, exceptând colțul verde, am fost încântați să le marcăm pe toate.

De bibliotecă… mă ocup eu, dar am stabilit că măcar se vor strădui să nu răvășească volumele și să le pună cât de cât la locul lor. Și când vor să împrumute ceva, îmi aduc dosarul să notez. Aștept momentul în care ei trec singuri și eu doar semnez.

Cât despre colțul verde, pentru că tot suntem la unitatea despre plante, am agreat că de la atâta online-fizic-online, plantele noastre ar muri de sete și de singurătate. Doamnaaaa, putem să ne luăm cactuși! Pfai, da, cum de nu mi-a trecut prin cap! Să vedem, i-am lăsat să-și pună ideile în practică. Eu aș vrea o mimoză, niște fasole pentru observarea ciclului complet și enorm de mult aș vrea să am din nou hamsteri (ca să devină colț viu, că hamsteri verzi n-am găsit)…

Revenind la Gusti, îl găsiți împreună cu prietenii în librăria Editurii Paralela 45, sau în alte librării online precum Libris, eMag, elefant, cărturești. Librărie.net, Delfin.

Gusti și monștrii - Jaume Copons

PS. Am găsit în volumul al doilea o scenă fabuloasă la pagina 92. Penelopa gătește și are la fel de mult talent ca mine. Cerând o părere avizată despre rezultatul efortului, acesta este întunecat. Vă las să ghiciți de ce. 😀

atelier copii Bucuresti

Tablou din discuri de hârtie – atelier cu copii

Vacanța de vară vine cu provocări și una dintre ele a fost să organizez un moment de neuitat pentru un grup vesel de prieteni. Cum pentru organizare am avut și libertate, dar și câteva limite, am ales în cele din urmă, dată fiind și vârsta mică a copiilor (8 ani) un tablou la alegere din proiectele propuse de Editura Casa în Figurine din cerculețe de hârtie, un volum pe care îl exploatez intens de câțiva ani.

Îmi place să aleg drumul mai dificil. Mi-ar fi fost foarte ușor, după ce am pregătit eu ramele din carton, să le perforez elementele pentru decor, să le pun ca la grădiniță în boluri și ei să le lipească. Însă nu mă interesează neapărat perfecțiunea produsului final cât vreau să ajungă încet, eventual și singuri, acolo. Așadar, care au fost obiectivele activității:

  • capacitatea de a alege și a lua o decizie. Și nu a fost deloc ușor, aflați în fața atâtor tentații – cele trei cutii cu perforatoare – să aleagă câteva pe care să le folosească. Să pui din toate sau să faci ceva mai simplu, dar mai aspectuos? Grea provocare.
  • utilizarea economică a materialelor – cum să decupezi un cerc din marginea foii, nu din mijlocul ei.
  • folosirea instrumentelor de măsură – dacă erau mai mari, mi-ar fi făcut enormă plăcere să le dau compas pentru a desena cercurile. Așa… am avut șabloane din plastic, pentru cercurile mici, iar pentru cele mai mari am predecupat eu discuri de carton.
  • menținerea organizării în spațiul de lucru – returnarea uneltelor după ce au fost folosite în zona de autoservire, pentru a fi disponibile și celorlalți.
  • urmărirea etapelor unui proiect și finalizarea acestuia.

Este primul atelier la care lucrez liber cu perforatoarele și vreau să spun că mă felicit de 1000 de ori când am decis să pun mochetă în cameră și nu gresie. Da, gresia se întreține mai ușor, accidentele de la pictură nu au urmări, însă în ritmul în care ajungeau pe jos perforatoarele, nu aș fi avut nici gresie și nici unelte după ceva timp. Plus că nu ne-am fi putut așeza cu atâta ușurință pe jos… deși cuburile din burete s-au dovedit oricum o mare atracție.

Am crezut că voi vedea prințese, castele, rachete și dinozauri, și am fost surprinsă de alegerile temelor. Față de atelierele din anii trecuți, nu am cum să nu observ o altă generație. Intervenția mea aproape că nu a existat, dacă nu mă băgam singură în seamă cu sfaturi și recomandări. După explicațiile inițiale, s-a trecut la treabă și timp de două ore s-a lucrat intens.

M-am amuzat când, observând colecția mea de obiecte realizate manual (aproape că mi-au luat interviu pentru unele dintre ele, cum se fac…), au întrebat, ca să se asigure, dacă pot lua acasă ceea ce lucrează. Normal, doar nu o să le păstrez eu, e munca lor. Cele pe care le văd ei acolo sunt realizate de mine, de copiii mei sau de elevii mei, primite cu diverse ocazii. E modul meu de a mă gândi la fiecare dintre ei atunci când trec pe lângă panourile expuse. Pentru restul, păstrez pozele ca amintire.

atelier copii Bucuresti

atelier copii - rama foto

Atelier pentru copii (mai mari)

Două zile m-a tocat Iris la cap că se apropie ziua lui F. și ele, cele două zuze invitate, vor să îi pregătească sărbătoritului ceva „altfel“, un cadou inedit. S-au vorbit, s-au sfătuit și s-au hotărât să îi ia o ramă foto în care să prindă amintiri de-ale lor din anul de neuitat petrecut online. Dar… rama foto nu putea fi una oarecare, trebuia să fie specială, modificată, să se vadă că s-a muncit din greu la ea. Una peste alta, mă trezesc cu întrebarea de baraj:

Mam, putem face la atelier rama??

Prin mintea mea s-au defilat repede toate cutiile și cutiuțele date jos de pe rafturi, deschise de nu mai știam apoi care ce conține și pe unde se află. M-am informat când e programat dezastrul  atelierul și de la școală am ținut de volan direct spre atelier, pentru a lua toate măsurile preventive necesare.

Fetele au venit cu o ramă luată din Pepco. Inițial ne-am panicat, n-am văzut demult în comerț rame cu sticlă și în niciun caz atât de subțire, căci foița a crăpat imediat. Noroc că nu ne trebuia. Apoi mi-au explicat ce vor să facă. Privind ce își doresc și ce materiale au, am intrat un pic în depozit la dulapul cu „astea sigur nu îți trebuie ție cu copiii“, luate de la Lidl pentru că mi-a plăcut cutiuța în care erau puse și m-am gândit că sigur le voi găsi un scop în viață 🙂 .

Și apoi a început „atelierul“, pe care m-am străduit să îl fac ca la carte, adică cam cum îl desfășor și cu copii care nu sunt din familie. Să plece de la mine cu ceva nou învățat. Le-am explicat, apoi le-am pus să măsoare, să pună semne. Le-am arătat ce faci cu o sulă, cum se fixează holzșurubul cu ochi, folosind o pârghie improvizată. În final, găurile le-am dat eu, ele au înșurubat cu rândul. Ața au pus-o cum au vrut ele, încântate că am verde închis, verde deschis și alb, fix cum își doreau. Clemele mele mici de lemn nu prea le-au fost pe plac, le-ar fi vrut colorate și mai mici. Proba cu fotografiile mele le-a arătat că pe cele pe care le voiau trebuie să fie mai mici, ca să încapă mai multe.

atelier copii - rama foto

Finalul

Încântate de rezultat, fetele mele au plecat ca florile la școală, aflată la doi pași. Știu că toate bunele lor intenții includeau să facă și ordine, să pună cutiile cu accesorii la loc, dar suna clopoțelul și trebuia să fiu îngăduitoare. Dar – bonus, mi-au dat voie să folosesc produsul muncii lor pe blog.

Aștept cu nerăbdare să aflu care a fost reacția la cadou, căci, trebuie să recunosc, le-a ieșit superb. Au deviat mult de la modelul pe care îl luaseră orientativ, dar în sensul bun, îmbinând firele cu mult stil.

Iar eu… m-am simțit bine să mai organizez la atelier și activități creative cu copii (15 ani tot „copii“ înseamnă), căci îmi era tare dor, asta după un an în care am dedicat spațiul activităților mai apropiate de școală, ca româna și matematica. Sper ca acesta să fie primul dintr-o serie de vară care să însuflețească spațiul creat special pentru copii.