Brad de Crăciun din catifea

Azi am încercat o altfel de activitate la grădiniță. Acum ceva vreme am mai realizat un brăduț, cu ramurile franjurate, pe același suport. Îmi era ușor să repet activitatea, însă… nu-mi place. Așadar, am pornit, din nou, de la coiful de carton de la petreceri, care așteaptă să fie reciclat. L-am desfăcut, și l-am întins pe catifea. Am lipit catifeaua și am decupat pe contur, apoi am „refăcut” coiful, de data aceasta din catifea. Nu stă prins cu clama lui din fabrică, așa că e nevoie de un capsator care să fixeze lucrurile cum trebuie.

Am decupat apoi din cutia de ambalaj de la tort (ador cofetăriile cu ambalaje aurii și argintii, sunt perfecte!) o steluță, care avea și „mâner”; pe acesta l-am înfipt în brad și am capsat. Această ultimă etapă am făcut-o eu. Catifeaua au lipit-o singuri, și s-au descurcat și cu decupajul. De aici însă creația le-a aparținut în totalitate. Le-am dat panglicile – alb și roșu, organza – și le-au lipit ca beteală, apoi au folosit confetti și decorațiuni din spumă eva, predecupate, ca globulețe și steluțe, unele chiar autoadezive.

Distracția lor a fost maximă. A mers un pic mai greu cu silipiciul, că se tot „întindea”, dar s-au convins că nu merg lipite pe textil cu altceva, mai ales bulinele de confetti. Am analizat, din nou, diversele tipuri de lipici, cu ce materiale se potrivesc, care e pentru hârtie, care pentru textil… am încercată să nu ne lăsăm stăpâniți de „sclipici”, dacă ați lucrat vreodată cu glitter știți ce înseamnă 🙂 .

brad craciun catifea

Brăduții sunt fotografiați față și spate.

Copiii au 5 și 7 ani, și s-au distrat de minune. Este o satisfacție enormă să auzi „chiar mi-a plăcut azi”, „activitatea aceasta e minunată”. Știu că nu se poate întâmpla mereu (ca de exemplu la țesut cu fâșii de hârtie, e un coșmar pentru ei), dar sper să am cât mai mult feedback de acest gen. Vă recomand să încercați brăduțul, cu orice materiale, dacă aveți la îndemână un coif de petrecere.

Spor la lucru!

 

Bradut cu franjuri

Ideile de Crăciun sunt multe, dar din păcate timpul este puţin. Cred că singura şansă de a munci aşa cum trebuie pentru a surprinde atmosfera de sărbători este să o faci vara. Liniştit, fără stress, fără să numeri zilele până la Crăciun.

Ce îmi place mie acum e faptul că la şcoală ambele doamne învăţătoare i-au cooptat pe copii în realizarea decoraţiunilor. Ceea ce, sincer, mi se pare ok. E clasa lor, ei să o înfrumuseţeze. Acum nu ştiu ce fac ceilalţi, ori dacă piticii mei fac exces de zel şi vor să iasă în faţă, dar amândoi au lucrat luna aceasta din proprie iniţiativă. Iris e încântată că e pe uşă coroniţa făcută de ea, iar Andrei a vrut şi el să facă "ceva". A realizat două decoraţiuni, azi v-o arătăm pe prima: brăduţ franjutat.

Materiale necesare:

  • un coif de petrecere. Îl desfaceţi şi îl montaţi pe dos, cu desenul pe interior. Un motiv ar fi că se lipeşte mai uşor pe carton decât pe partea lucioasă. A doua, dacă se vede un pic cartonul nu este deranjant.
  • benzi de hârtie albă, cam 3x5cm; franjuraţi cu foarfeca, lăsând o margine de 1cm, care se va lipi.
  • lipici, multă răbdare

De ce benzi mici de hârtie? Pentru că pe suprafaţă curbă nu veţi reuşi să realizaţi rânduri paralele cu o bandă mai lungă. Pe masură ce înaintaţi spre vârf va fi nevoie să le tăiaţi chiar mai mici.

Modelul pe care l-am văzut noi avea şi rânduri verzi, intermediare. Dar cum la hârtia verde stăm prost cu stocurile, am ales alb. În vârf este o steluţă din staniol răsucit. La final i-am dat cu spray argintiu, străluceşte foarte frumos, dar din păcate nu se vede în poză…

Ca timp de lucru nu i-a luat mai mult de 40 min. Iar acum cred că e deja suspendat pe undeva prin clasa.

Atelierul de creaţie