Exact ghetuţa vor realiza năzdrăvanii săptămâna următoare. Vor pregăti pentru Moş Nicolae o ghetuţă specială. Mă rog, cizmuliţă, că ne-am gândit să fie mai încăpătoare. Primul pas va fi printarea pe un carton colorat a şablonului (click şi se va deschide într-o pagină nouă). În următoarea etapă, vor decupa ghetuţa, şi cu ajutorul unui creion bine ascuţit, sau a unei forfecuţe, vor decupa orificiile pentru şiret.
Adăugaţi un şiret, ca şi cum ar fi o cizmuliţă reală (dacă nu se descurcă, pot ajuta părinţii, dar menţionaţi în descriere), şi faceţi-i fundiţă. Năzdrăvanii care nu ştiu să lege singuri şiretul, vor lăsa şiretul fără fundă!
Urmează ultima etapă, decorarea cizmuliţei, unde fiecare poate da frâu liber imaginaţiei. Eu abia aştept, peste o săptămână, să văd rezultatele!
Mulţumim ArtBook pentru ajutorul dat în realizarea modelului.