Sunt departe de a spune că am vizitat cetățile din Dobrogea, însă de la an la an lista mea crește încet. Anul acesta s-a adăugat Halmyris, și le-a surclasat imediat pe toate celelalte. Nu este cea mai mare, nici cea mai bine păstrată, însă este cea care mi-a plăcut cel mai mult, fiind îngrijită și bine semnalizată. Nu cred că am văzut zonă din cetate care să nu aibă panoul ei cu explicații, chiar și fotografii detaliate acolo unde accesul nu era permis. Ba chiar sunt și zone acoperite, pentru a le feri de ploaie, cum sunt termele și bazilica.
A fost prima dată când nu am orbecăit prin cetate. Ba chiar am avut ocazia de a admira săpături recente, foarte ordonate – am înțeles că un grup de studenți străini tocmai își încheiase stagiul aici. Din investiții – cetatea aparține de muzeul din Tulcea – se va ridica aici și un mic muzeu (deocamdată se turna fundația, dar anul viitor ar trebui să fie gata.)
Cetatea Halmyrs era ultimul punct fortificat al limes-ului dunărean. De aici începea salba de cetăți pe care romanii au întreținut-o din epoca de aur a imperiului până când au cedat în fața invaziilor barbare. Am intrat în cetate prin poarta de vest, deschisă accesului carelor cu cai, dar și pedestră. De la acces simplu, poarta a evoluat, ajungând ca la momentul final să aibă și o curte interioară de acces. Nu mai era deja sigur să deschizi oricui porțile, se impuneau noi măsuri de siguranță.
La poarta de vest a cetății
Am explorat în continuare barăcile, păstrate parțial, au fost folosite continuu până în secolul VI, când cetatea a fost puternic afectată de un cutremur. Între barăci și basilică, aflată în imediata vecinătate, se afla o stradă, care pe la mijlocul secolului VI a fost blocată cu dolia – vase de depozitare de mari dimensiuni.
Vase de depozitare de mari dimensiuni (dolia)
Basilica datează încă din epoca lui Constantin cel Mare și a Conciliului de la Niceea, și a fost destinată încă de la început să devină un edificiu creștin. A fost extinsă în mai multe etape, spre sfârșitul existenței sale (secolul VI d.Ch) fiind centrul episcopal al provinciei Scythia. Basilica adăpostește și o criptă martirică, construit se pare odată cu aceasta. Sunt două încăperi, la care se coboară pe o scară din 8 trepte. Din păcate accesul publicului nu este permis, probabil pentru a păstra cât mai bine frescele de aici: una cu motive vegetale în prima încăpere, o a doua – mult mai bine păstrată – în camera mortuară. Cripta adăpostea doi martiri, unul fiind Astion, cum menționează inscripția, textele hagiografice relatând despre tortura și supliciul final de la Halmyris, la 8 iulie 290 d.Ch. (împreună cu Epictet). O colecție foarte frumoasă de fotografii, inclusiv fresca păstrată, sunt disponibile aici.
Basilica, acum acoperită. În mijloc – cripta martirică, acoperită cu trestie.
Zidul de nord – apărat de Dunăre, era prevăzut cu turn de apărare, și tot în această zonă erau construite barăci pentru soldații aflați aici. A fost descoperit un altar închinat lui Hercules, dar și amenajări inginerești pentru a împiedica umezeala să se infiltreze în zidurile de calcar. Poarta, destinată accesului pietonal, a fost modificată, lărgită, întărită în timpul lui Aurelian, pentru a fi la final de secol VI complet blocată, deoarece accesul spre Dunăre era dificil.
Poarta de nord
Termele au fost construite spre sfârșitul secolului IV, în formă de L, cu fundația formată din hypocaust (un sistem ingenios de încălzire prin podea), în spatele turnului nr. 1. Existau trei încăperi – caldarium, trepidarium, frigidarium, iar legătura cu bazinele de apă se făcea prin țevi de lut și plumb. Sălile erau probabil placate cu marmură, iar descoperirile monetare din edificiu atestă folosirea acestora până spre sfârșitul secolului VI.
Thermae
Săpăturile proaspete din zona porții de vest nu erau încă semnalizate. Poate sunt locuințe… dar aceasta vom afla ulterior. Însă, privind zona, curățată de vegetație, mi-am imaginat cum ar arăta cetatea, toată, în această formă. Acum, privind fotografiile, am făcut involuntar comparația cu situl de la Sarmizegetusa, unde totul era curat, iarba tunsă, ba chiar și bazele coloanelor erau măturate de praf. Cred însă că visez prea frumos…
Săpături recente la Halmyris
Ne-am îndreptat spre ieșire tot pe la poarta de vest, mergând pe lângă zidul de incintă. Am admirat cu această ocazie turnul 12, care apăra colțul de NV al fortificației. Avea 14m lungime, 10m înălțime, iar zidul are grosimea de 2m. Central se pare că a existat un pilon ce susținea structura din lemn prin care se ajungea pe platforma superioară, fiind vizibile în zidărie punctele de sprijin ale acestora. Se pare că a avut utilizare mixtă, civilă și militară, până la sfârșitul secolului VI.
Nu știu cât de curând vă vor purta pașii prin acest colț de țară, însă nu ratați cetatea de la Halmyris.
Prețul biletelor era modic, cred 4 lei/adulții, și 2 lei/elevi, studenți. Când va fi gata muzeul, sunt sigură că locația va deveni din ce în ce mai atractivă.
