agamograf marea unire

Activități de Centenar

Săptămâna aceasta a fost plină de surprize… În primul rând, luni-marți eram ușor dezamăgită că organizasem concurs de postere la școală și prezența era slăbuță. Trebuia să aștept ziua de vineri, ca să văd cum întreabă cei de la gimnaziu de „doamna de la a patra” pe la cancelarie. Săptămâna viitoare jurizăm, dăm premii și abia aștept să vă arăt câteva dintre creații, foarte frumoase!

Apoi, miercuri, o colegă vine să mă întrebe, având în mână un agamograf, cum se face, căci a văzut anul trecut la mine. Îi explic, îmi lasă și mie un model și cum chef de felicitări cu brăduț chiar nu am avut azi la arte, le arăt copiilor. Vai, doamna, dar e mult mai ușor decât am făcut noiDe acord cu ei, chiar era doar de colorat și îndoit, așa că trebuia să complic un pic modelul. M-am gândit olecuță… și le-am transformat în bibelouri. Adică spațiul de jos și de sus, care normal se detașa, l-am franjurat și le-am lipit între ele, două câte două, în unghi drept, apoi am adăugat un suport de carton.

A fost WOW când și-au dat seama ce facem… iar cele care au fost gata au început să decoreze dulapul meu din cutii.

agamograf marea unire

Tot săptămâna aceasta, pe unul din grupurile pe care stau de obicei a cerut cineva un contur de hartă a României, cu liniaturi diferite. Mi-a luat puțin să le fac, dar dacă tot le-am făcut, le-am folosit și eu. Am văzut toată săptămâna că ai mei au dezvoltat în pauze o pasiune pentru colorat paternuri pe pătrățele, iar când le-am arătat hărțile, erau în extaz. Am printat fără număr, au tot cerut, nu mai știu cine a cerut mai multe sau cine deloc (există și categoria aceasta). I-am rugat să apară și un „100” în modelul lor… Isteața de mine le-a prins la panou pe cele gata și… a plecat acasă! Așa că am apelat la varianta „sună un prieten”, adică pasionații proiectului. Ce bine că am pus în funcțiune din vacanța de vară comunicarea pe whatsapp (da, nu-mi place, dar era cam singura pe care o știau elevii mei ca să-mi trimită poze cu temele…) și am dat mesaj. Dacă primesc ajutor în seara aceasta, voi adăuga imaginile.

În încheiere, vă invit ca săptămâna ce urmează, când dați „share” proiectelor realizate, să folosiți în descriere și hashtagul #CentenarLaPas . Luna aceasta m-am străduit să îl populez cu ce mi-a ieșit în cale, sigur veți găsi ceva ce nu știați, mai ales pe instagram. L-am folosit și pe facebook.

Regina Maria a României. Încoronată la 15 octombrie 1922, la Alba Iulia. A murit la Sinaia, la 18 iulie 1938 (62 de ani)

Poveste de seară: Un secol de la Marea Unire din 1918

Sărbătorim centenarul în luna noiembrie. Eu am clasa a IV-a. Conform planificării, înainte de 1 Decembrie abia dacă încep lecțiile despre daci… a vorbi despre Marea Unire fără să știi mai nimic despre istoria neamului nostru este misiune imposibilă. Am încercat anul trecut, de câte ori s-a ivit ocazia, apoi pe 24 Ianuarie, 9 Mai, să mai legăm câteva verigi în acest lanț complicat. Ceea ce știu elevii mei seamănă foarte bine cu harta Africii în secolele XVIII-XIX – erau desenate țărmurile, dar înăuntru era o mare pată albă.

M-am străduit, cât de simplu am putut, să las istoria să fie „cea mai frumoasă poveste”. Fragmentele de mai jos le-am printat și le-am afișat în așa fel încât toți să le citească și – sper eu – să înțeleagă mai bine ce anume sărbătorim peste nici o lună.

Profit de această ocazie să vă relansez provocarea #CentenarLaPas , despre care am povestit deja.

Să începem și să…

Ne uităm împreună la harta României de astăzi. Ne imaginăm că, în urmă cu un secol, în toamna lui 1917, aceste graniţe erau încă un vis al tuturor românilor. Aflat în plin război, îngenuncheat, Regatul României era departe de a mai spera la constituirea unui stat al celor care vorbeau şi simţeau româneşte.

Să călătorim în timp, ceva mai departe, în vremea marilor voievozi. Ţările locuite de români – Moldova, Transilvania şi Ţara Românească – nu au fost unite sub un singur conducător decât o singură dată, la 1600, în vremea lui Mihai Viteazul. Apoi, din nou despărţite, s-au aflat sub influenţa marilor puteri vecine: Transilvania sub cea a austriecilor, Ţara Românească – a turcilor şi Moldova – a turcilor şi a ruşilor. Niciunii dintre aceştia nu îşi doreau formarea unui stat românesc, aici, în estul Europei.

Portretul lui Alexandru Ioan Cuza, Ulei pe pânză, 59,5 x 48,5 cm, Nesemnat, Nedatat, Nr. inv. 72, Muzeul de Artă din Brașov

Portretul lui Alexandru Ioan Cuza, Ulei pe pânză, 59,5 x 48,5 cm, Nesemnat, Nedatat, Nr. inv. 72, Muzeul de Artă din Brașov. 1881. Sursă foto: Muzeul de Artă Brașov, p.33.

La mijlocul secolului al XIX-lea (adică pe la 1850), conflictele dintre ruși şi turci au făcut posibilă discutarea, în cadrul tratativelor de pace, atât a situației Moldovei, cât şi a Ţării Româneşti. A fost un moment mult așteptat de români, de care au profitat din plin. Li s-a permis să-şi aleagă domni noi, iar ei au ales aceeași persoană. Alexandru Ioan Cuza a devenit în ianuarie 1859 mai întâi domn al Moldovei, apoi domn al Ţării Românești. Timp de șapte ani cât s-a aflat la conducerea statului, numit încă „Principatele Unite”, a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a realiza unirea în fapt a celor două ţări, nu doar pe hârtie.

În 1866, oamenii politici ai vremii l-au îndepărtat pe Alexandru Ioan Cuza şi au reuşit, prin iscusite negocieri cu familiile regale din Europa, să aducă la conducerea tânărului stat un prinţ de origine germană, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Acest act politic urma să întărească statul român, încă supus Imperiului otoman.

File:Stamp 1933 Turnu Severin 1 leu.jpg

Timbru poștal emis în 1933 care marchează intrarea lui Carol I în țară, la Turnu Severin, după o călătorie incognito pe Dunăre. Două zile mai târziu, la 10 mai, ținea primul discurs la București. Sursă foto: wikipedia

Imediat după venirea sa în ţară, la 10 mai 1866, a fost adoptată o nouă Constituţie, prin care „Principatele Unite Române se constituie într-un singur stat indivizibil sub numele de România”. Pentru prima dată numele statului apărea, oficial, în această formă, pe harta Europei. Însă istoria zbuciumată a românilor a continuat. Carol, domn al românilor sub numele de Carol I, nu putea accepta mult timp ca țara sa să fie supusă unei puteri externe. De aceea, a început să se pregătească de război, așteptând momentul prielnic pentru a cere și a obține Independența României.

Principatele Unite ale lui Cuza și apoi România lui Carol I, aflate sub suzeranitate otomană (1859-1978). Sursă foto: wikipedia

Principatele Unite ale lui Cuza și apoi România lui Carol I, aflate sub suzeranitate otomană (1859-1978). Sursă foto: wikipedia

Momentul a sosit în 1877 când a izbucnit un nou conflict ruso-otoman. Carol a decis să participe, alăturându-se taberei rusești. La 9 mai 1877, în Parlamentul de la Bucureşti, era proclamată Independenţa României, însă aceasta trebuia câştigată pe câmpul de luptă. Românii au luptat eroic la sud de Dunăre şi s-au remarcat, alături de domnul lor, în bătăliile de la Griviţa, Plevna şi Smârdan. La încheierea conflictului, România a fost recunoscută de Marile Puteri europene ca stat independent şi a adus între graniţele sale şi Dobrogea, teritoriul aflat între Dunăre şi Mare.

Atacul de la Smârdan, ulei pe pânză, 75.5x142cm, Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti, 1885. Sursă foto: wikipedia. Nicolae Grigorescu a participat la Răboiul de Independență, surprinzând admirabil în schițele sale imensul sacrificiu al ostașilor români.

Formarea unui stat românesc la est şi sud de Carpaţi a dat speranţe românilor din celelalte provincii. În jurul României locuiau mai mulţi români decât înăuntrul său: în Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, peste tot erau români care doreau să trăiască într-un stat românesc. Din punct de vedere politic era complicat să fie îndeplinit acest vis, căci la începutul secolului XX, aceste provincii se aflau între graniţele a două mari imperii, rus şi austro-ungar, iar România era prea „mică” pentru a le revendica.

România, stat independent, în timpul lui Carol I. Sursă foto: tehnocrati.ro

După recunoașterea Independenţei, în 1878, Carol I a realizat un amplu proiect de consolidare şi modernizare a ţării. A proclamat Regatul României, în 1881 devenind primul rege. Conflictele din Europa arătau, pentru un om politic abil şi priceput, cum era tânărul monarh, că un mare conflict nu este departe şi e bine să fii pregătit. De aceea Carol a început să caute aliaţi şi s-a îndreptat, cum era firesc, către rudele sale germane. A încheiat astfel un tratat secret cu Austro-Ungaria şi Germania, alături de care se angaja să lupte într-un eventual conflict, dacă acestea vor fi atacate. În acelaşi timp, o altă alianţă se forma în Europa: Anglia, Franţa şi Rusia (Antanta).

Secolul XX găseşte Europa împărţită în două tabere şi dornică de a declanşa un nou conflict pentru reîmpărţirea teritoriilor. Lipsea doar scânteia care să aprindă „butoiul cu pulbere”. La 15 iunie 1914, la Sarajevo, într-una din provinciile Imperiului Austro-Ungar, prinţul moştenitor al tronului este asasinat de un luptător sârb. A fost pretextul pe care Austro-Ungaria îl aştepta. A declarat război Serbiei și a atacat-o la 15 iulie 1914.

Începea astfel Primul Război Mondial. Alianţele militare au fost activate: Franţa, Anglia şi Rusia (Antanta) au venit în ajutorul Serbiei, Germania în ajutorul Austro-Ungariei, formând Tripla Alianță, şi s-a cerut şi României să intervină în această tabără, conform tratatului secret existent.

Nu era însă o decizie simplă pentru România. Serbia era stat prieten, îşi cucerise independența odată cu noi de sub dominaţia otomană. Să luptăm alături de austrieci însemna şi să renunţăm, pentru totdeauna, la speranţa de a aduce alături de România teritoriile de dincolo de Carpaţi. Aşadar, la Consiliul de Coroană din 21 iulie 1914, deşi regele Carol I a cerut respectarea tratatului încheiat, s-a decis, prin vot, neimplicarea României în conflict, pentru că Austro-Ungaria nu fusese atacată, ci declarase ea război.

Aici introduc o paranteză, pentru a se înțelege că, indiferent de decizia ce urma a fi luată, un stat unic al tuturor românilor era imposibil de proiectat. Provinciile românești din afara granițelor se aflau sub dominația unor mari puteri aflate în tabere diferite. Dacă mergeam cu Antanta, renunțam la Basarabia. Dacă mergeam cu Puterile Centrale, renunțam la toate celelalte. Marea Unire a fost din acest motiv un miracol. Ea nu se putea realiza decât în 1918, în condițiile politice de atunci.

File:King Carol I of Romania with his nephew and great nephew.jpg

Carol I, rege al României. În stânga fotografiei, Ferdinand I, nepotul de frate, care îi va urma la tron, în dreapta, fiul acestuia, Carol al II-lea. 1905. Sursă foto: wikipedia.

Înfrângerea în Consiliul de Coroană a fost o grea lovitură pentru rege, boala de care suferea s-a agravat, şi la 27 septembrie 1914 s-a stins din viaţă la Peleş. Urca pe tronul României Ferdinand, nepotul său, pe care îl desemnase moştenitor al tronului. Alături îi stătea soţia sa Maria, rudă apropiată cu regina Angliei şi ţarul Rusiei. La conducerea statului ajungeau aşadar două personalităţi care nu mai doreau vechea alianţă militară.

Timp de doi ani România a negociat cu Antanta intrarea în război şi s-a pregătit pentru acest moment. La 15 august 1916, trupele române treceau cu entuziasm Carpaţii pentru a elibera Ardealul şi a-i uni pe toţi românii. Însă această dorinţă de secole care înflăcăra luptătorii nu a fost suficientă. Atacul a fost respins, germanii şi austriecii s-au reorganizat şi au cucerit treptat Oltenia, Muntenia şi capitala, Bucureşti, urmând o grea perioadă de ocupație germană în partea de sud a țării.

Calea Victorie, în fața Cercului Militar. În spate, Casa Capșa. În 1917, trupele germane defilau, pe cal alb se afla generalul Mackensen, comandantul trupelor de ocupație în Muntenia. Sursă foto: Alex Gâlmeanu.

Anul 1917 găseşte micul stat România redus la mai puţin de jumătate, familia regală se afla la Iaşi, iar ceea ce rămăsese din armată menţinea graniţa de sud a Moldovei pe linia Galaţi-Nămoloasa-Focşani. Visul nostru de secole pâlpâia stins, însă speranţa încă exista. Situaţia se complicase şi pentru că am pierdut aliatul din Răsărit. Rusia, cuprinsă de revoluţie, se dezmembra, armata se retrăgea în dezordine de pe front.

România a primit sprijin francez, prin misiunea generalului Berthelot, armament nou intrând în dotarea sa. Micuţa armată română, decimată în anul precedent, a reuşit astfel să respingă eroic încercarea germanilor din vara 1917 de a ne scoate din război. Bătăliile cumplite de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz au păstrat vie speranţa românilor, armatele germane fiind respinse. Ieşirea din război a Rusiei ne-a obligat însă şi pe noi să încheiem o grea pace la începutul anului 1918.

7 mai 1918. Alexandru Marghiloman, primul ministru al României, semnează tratatul de pace de la București. Sursă foto: wikipedia.

În timpul conflictului, pe lângă eroismul soldaţilor, alte două legende s-au scris pe câmpul de luptă. Prima, Maria, regina românilor, care n-a ezitat, în ciuda pericolului şi a bolilor, să meargă între soldaţi, mai ales cei răniţi. Le era alături celor suferinzi, îi îmbărbăta pe cei care se aflau departe de casă şi de cei dragi. A fost numită „mama răniţilor” şi, văzând-o alături de ei, greutăţile erau parcă mai uşor de suportat.

Regina Maria pe timpul vizitei într-un spital în anul 1917. Imagine reprodusă din lucrarea "Fotografii din Războiul pentru întregirea neamului 1916-1919" publicată în 1924 de Muzeul Militar Naţional din România. Sursă foto: wikipedia.

Regina Maria pe timpul vizitei într-un spital în anul 1917. Imagine reprodusă din lucrarea „Fotografii din Războiul pentru întregirea neamului 1916-1919” publicată în 1924 de Muzeul Militar Naţional din România. Sursă foto: wikipedia.

A doua, Ecaterina Teodoroiu, cercetaşă, simbol al eroismului pe câmpul de luptă, sublocotenent în Armata Română, fostă învăţătoare lângă Târgu-Jiu, a fost decorată pentru eroismul său de Casa Regală a României cu „Virtutea Militară”. A fost prima femeie-ofiţer din armata română şi a murit pe câmpul de luptă la 22 august 1917.

Ecaterina Teodoroiu în costum de cercetaș. 1916. Muzeul Militar "Regele Ferdinand". Sursă foto: wikipedia.

Ecaterina Teodoroiu în costum de cercetaș. 1916. Muzeul Militar „Regele Ferdinand”. Sursă foto: wikipedia.

Toate aceste evenimente, care păreau să stingă speranţa românilor de a trăi într-un singur stat, s-au dovedit în cele din urmă a avea un final fericit. Revoluţia din Rusia a avut ca rezultat destrămarea Imperiului ţarist. Provinciile acestuia au început să devină state independente, şi acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Basarabia, în ianuarie 1918. Aflat în imposibilitatea de a se apăra, la 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău hotărăşte Unirea Basarabiei cu România (redusă acum doar la Moldova), iar regele Ferdinand I a promulgat actul Unirii. Graniţele României se întindeau acum până la Nistru şi includeau primii români ce reveneau la patria mamă. Nimeni, în 1914, apoi în 1916 și 1917 nu a îndrăznit măcar să creioneze unirea Basarabiei, care s-a realizat numai datorită ieșirii Rusiei din război și recunoașterii unirii de către germani prin pacea separată din 1918.

Palatul Sfatului Țării de la Chișinău, unde s-a semnat Unirea cu România. By Unknown author (http://www.basarabiaveche.com/tag/glasul-tarii/) [CC BY 3.0 (https://creativecommons.org/licenses/by/3.0)], via Wikimedia Commons

Vara lui 1918 este agitată şi pentru celelalte imperii. În Austro-Ungaria, provinciile locuite de alte popoare doresc fie să se conducă singure, fie să se desprindă din imperiu. Bucovina, provincie aflată în nordul Moldovei, se afla într-o situaţie complicată. Noul stat format prin destrămarea Imperiului țarist – Ucraina – dorea să includă această provincie în graniţele sale, însă majoritatea românească de aici a luptat pentru menţinerea identităţii naţionale.

La 28 octombrie 1918, în condiţiile complicate din Europa (destrămarea a două mari imperii), regele Ferdinand a ordonat reintrarea României în război, finalul conflictului – 11 noiembrie 1918, găsindu-ne pe front, cu armele în mână.

În aceste condiţii, la 15/28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei votează Unirea cu România, hotărâre susţinută şi de minoritatea germană şi poloneză din provincie, nu şi de cea ucraineană şi evreiască. A doua provincie se alătura statului român.

Palatul Mitropolitan din Cernăuți – Sala Sinodală, unde s-a votat Unirea cu România. Sursă foto: Basarabia-Bucovina.info.

Transilvania a urmat acelaşi drum. După o încercare eşuată a împăratului Carol I de a menţine Imperiul Austro-Ungar, românii şi-au declarat independenţa la 18 octombrie 1918. Consiliul Naţional Român Central, care conducea Transilvania, a decis să supună aprobării populare documentele unirii. A fost convocată o Mare Adunare Naţională la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918, la care au participat 1228 de delegaţi aleşi ai locuitorilor Transilvaniei. Afară, peste 100.000 de oameni susţineau Unirea cu România.

Fișier:Drapel CNRM1.jpg

Alba Iulia, 1 Decembrie 1918. Fotografie realizată de Samoilă Mârza, una din cele câteva pe care le-a imortalizat în această zi istorică. Sursă foto: wikipedia.

Actul Unirii, adoptat acum, prin care se hotăra unirea „românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească cu România” a consfinţit realizarea statului naţional unitar român. Născut din tumultul unui război cumplit, statul român a trecut în anii care au urmat prin negocierile de pace care au marcat încheierea conflictului, fiind astfel recunoscut de noile state vecine.

Regatul României a fost consfinţit la Alba Iulia, la 15 octombrie 1922, când, în Catedrala Încoronării, Ferdinand şi Maria au fost încoronaţi rege şi regină ai tuturor românilor. Devenea realitate un vis de secole, şoptit reginei de un soldat rănit, cu câţiva ani în urmă, aşa cum ea l-a notat atunci în jurnal:

„Dumnezeu să te apere şi să te ţie, ca să ajungi Împărăteasă, Împărăteasă a tuturor românilor!”

România între 1918-1940. By Andrei Nacu (English Wikipedia [1]) [Public domain], via Wikimedia Commons

România între 1918-1940. By Andrei Nacu (English Wikipedia [1]) [Public domain], via Wikimedia Commons

Se împlinesc curând o sută de ani de la acest mare eveniment al istoriei noastre, celebrat în fiecare an, cu ocazia Zilei Naţionale a României, 1 Decembrie. Data a fost aleasă tocmai pentru a marca importanţa momentului pentru ceea ce suntem noi azi, o ţară independentă pe harta Europei.

Ferdinand I și Maria, încoronați la Alba Iulia. Cele două coroane se află acum în colecția Muzeului Național de Istorie a României din București, sala Tezaur. Sursa foto: UnStory.com

#centenarlapas

Provocare: #CentenarLaPas

Mă gândeam în urmă cu ceva vreme ce șansă au unii să prindă momentele acestea aniversare, cum a fost cu serbările memorabile de la Putna. Sau cele pe care le-am trecut aproape fără să le simțim căci, oricât mă străduiesc, 400 de ani de la Unirea lui Mihai Viteazul nu-mi amintesc să se fi celebrat cumva. 2000 de ani de la cucerirea Daciei de către Traian vor prinde poate nepoții mei… dar, printr-o coincidență uimitoare, suntem contemporani cu aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire.

Poate că 100 de ani sunt puțini dacă discutăm la scară istorică… însă epocile tind să descrească. Nu mai putem spune că „epoca contemporană” a început la 1918, pentru că nu prea mai suntem noi contemporani cu aceasta. Epoca contemporană se referă acum mai mult la rachete și cucerirea cosmosului… Mâine se va referi poate la teleportare și colonizarea planetei Marte. Cert e însă că momentul celebrat anul acesta a marcat o schimbare a cursului istoriei noastre, o „confluență” a tuturor istoriilor provinciilor locuite de români într-o repede-schimbătoare istorie comună. 20 de ani și un pic a durat această realizare de proporții a regelui Ferdinand și a reginei Maria, la care nici chiar ei nu au îndrăznit să viseze, o efemeridă raportată la aceeași scară istorică… Poate tocmai de aceea ar trebui să înțelegem mai mult din evenimentele de acum 100 de ani, căci nu se știe când se repetă istoria. De data aceasta să ne prindă cu lecția învățată, să nu ne mai repetăm greșelile.

Nu am idee ce se pregătește pentru sărbătorile Centenarului, a se citi că n-am apucat încă să studiez serios problema. Nu știu dacă cei care vor învârti sume fabuloase vor fi la înălțimea momentului, sau doar vor număra panourile și evenimentele cam cum număra Pristanda steagurile în Scrisoarea lui Caragiale. Pentru că dincolo de cei care sunt la putere este datoria noastră de cetățeni să ne respectăm trecutul, vă propun ca în luna care urmează să populam un hashtag cu ceea ce vedem/descoperim, interesant sau nu, despre centenar. Eu sunt în București, unde până acum n-am văzut mare lucru, dar voi fi mai atentă. Ideea mi-a venit când am văzut la metrou panoul de mai jos, o idee bună, dar cu un fragment trunchiat de declarație, fără detalieri, fără citare corectă, fără ancoră cronologică…  După mine, pus „să fie”, nu să învățăm ceva din el!

#centenarlapas

#centenarlapas . Panou suspendat în stația de metrou Piața Victoriei 2.

Am căutat imaginea și am aflat, dintr-un anunț publicitar, că a fost folosită pentru o carte postala din 1921, realizata de Atelier Gust Kronstadt, Brasov. Dimensiuni: 13,5 / 8,5 cm. Nu mai zic prețul, probabil colecționarii adevărați nu se cramponează de atât!

Textul este un fragment din Proclamația către țară din 15/28 august 1916.

Haideți să facem acest centenar al nostru, al tuturor, să fie un moment pe care să ni-l amintim și să-l povestim generațiilor viitoare prin ceea ce învățăm despre istoria noastră și nu prin ceea ce înțeleg alții. Indiferent că folosiți facebook, instagram sau alte rețele, folosiți hashtag-ul #centenarlapas și să vedem cum se sărbătorește în toată țara, indiferent că sunt panouri oficiale sau realizări individuale. Lăsați politica de-o parte, nu are nicio legătură, țineți cont că e de datoria autorităților, indiferent de culoare și IQ, să organizeze acest eveniment. A noastră este să respectăm cum se cuvine memoria înaintașilor și să nu terfelim acest moment unic doar pentru că cei care vor sta de 1 Decembrie în tribuna oficială sunt deja umbre stinse (de tristă amintire mai avem) în ceea ce va însemna memoria poporului nostru.

România Mare harta de colorat

România la ceas aniversar – activitate cu copiii la școală

Școala mea este o școală mică, învățăm într-un singur schimb. La parter e câte-o clasă de primar, la etaj câte una de gimnaziu. Copii avem puțini, căci suntem plasați între școli de fițe și la noi „nu dă bine” dacă vii. Ba folclorul din cartier ne-a lipit atâtea etichete că la noi parcă e școala groazei. La primar lucrurile nu sunt deloc așa. Puțini copii la clasă – 20 la mine, fix cum prevede legea, sunt atmosfera de vis. Apuc într-o oră să-i scot la tablă, să le văd caietele, în clasă nu ne călcăm în picioare, dacă vrem facem chiar ring de dans.

Normal că nu puteam rata nici noi manifestările de Centenar, trebuia să marcăm momentul. Cum la primar eu am clasa a IV-a și sunt singura care „face istorie”, nici n-a fost nevoie să întreb cine se ocupă, mi-am luat rolul în primire. Am discutat cu profesorul de istorie de la gimnaziu și pe 5 noiembrie dăm startul unui concurs de postere prin care să celebrăm evenimentele din urmă cu 100 de ani. Am ales o listă de teme, am discutat cu doritorii și am stabilit criteriile de evaluare. Sunt foarte curioasă cum vor arăta și dacă tot ceea ce am discutat cu copiii mei la clasă, la fiecare proiect, se va vedea acum. De copiii de la gimnaziu se ocupă colegul meu. Și pentru că este concurs, vor avea parte și de premii, pentru că școala are asociație de părinți pe care încercăm să o implicăm să schimbăm puțin lucrurile.

Pe lângă acestea m-am hotărât să fac și ceva „practic”, dar și util pe viitor. Am așteptat cu nerăbdare volumul al II-lea al seriei pe care Editura Litera tocmai a scos-o la chioșcuri din „Istoria ilustrată a României și a Republicii Moldova”, deoarece promitea harta României Mari. În naivitatea mea, nici nu mi-a trecut prin cap că nu va fi măcar A3, sau 50x70cm… nu visam mai mare. Inițial nici n-am observat insertul, m-am întors la chioșc să întreb dacă nu aveau hartă separat cumva… Harta mult trâmbițată e un A4, așa că, dacă o cumpărați, să luați fix pentru volume.

Planul meu de a avea o hartă la clasă a picat. Am trecut la planul B. Folosind orice aveam la îndemână pe net (aici este una destul de ok la rezoluție pentru print), să construiesc ceea ce aveam nevoie pentru activitate. Cum m-am priceput, am redesenat contururi, am șters ce era în plus, și am ajuns la următorul suport de activitate:

România Mare harta de colorat Se vede că nu sunt cartograf, nici măcar pricepută în grafică de acest gen, dar mă va ajuta să duc la capăt ce mi-am propus: întâi de toate, să realizeze care sunt și unde se situează provinciile istorice ale României. Apoi, care erau granițele Regatului înainte de Primul Război Mondial și cum s-a dublat suprafața la 1 Decembrie 1918. Intenționez să colorez harta, cu creioane. Fiecare grup va primi o provincie de care se va ocupa, eventual să ne și jucăm – culori reci pentru Vechiul Regat, culori calde pentru provinciile care se alătură. Construim astfel România Mare așa cum și-au dorit-o, secole de-a rândul, românii, și pe care și-o vor dori mereu, chiar dacă această dorință e adânc îngropată în suflet de tratatele între state. Îmi tot spun că istoria are „prostul obicei” să se repete. Poate că data viitoare când vom fi din nou în fața unui miracol vom ști ce avem de făcut ca să nu-l pierdem. Pentru mine, Marea Unire a fost și va rămâne un miracol, unul dintre acelea rare de care poporul român a avut parte și care ne-au marcat cursul istoriei.

Pe hartă intenționez să prindem mici fotografii (urmează să văd cât de mare pot printa harta, e pregătită în format A0) care să amintească de acei ani zbuciumați: la Târgu-Jiu, Ecaterina Teodoroiu, mausoleele de la Mărăști, Mărășești, Soveja, Regele Ferdinand la Iași, Regina Maria în ținută de infirmieră pe front, Castelul Peleș, Palatul Cotroceni, Sala Unirii la Alba-Iulia, Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuți, unde s-a semnat unirea Bucovinei,  Palatul Sfatului Țării de la Chișinău… Fiecare cu o poveste pe care sper să o cunoască deja din posterele care le abordează.

Harta o voi trimite mâine, prin newsletter, tuturor abonaților, nu e nevoie să o cereți. Dacă vi se pare utilă și nu sunteți înscriși pe lista de newsletter, vă puteți abona aici și urmează să o primiți.

Voi cum sărbătoriți Centenarul?


Edit: începând cu data de 4 noiembrie 2018 materialul este disponibil doar la cerere persoanelor care au realizat în ultimele trei luni o donație către site  pe PayPal,  reveniți cu comentariul și specificați adresa de pe care ați donat pentru a primi harta.

View this post on Instagram

#CentenarLaPas #centenarmareaunire #istorialascoala

A post shared by Talente de Năzdrăvani (@talente_de_nazdravani) on