Cum sa construiesti mobila pentru papusi

Căsuţele pentru păpuşi sunt, după mine, cea mai faină jucărie pentru fetiţe. Când nu le ai, le construieşti. Păcat că aparatul foto eram acum 30 de ani un gadget pe care nu mulţi şi-l permiteau, ca să am amintire măcar complexul de locuinţe făcut din carton. Aveau tot ce le trebuie: uşi mobile, ferestre, perdele, mobilă, toate din hârtie sau carton, colorate, pictate, lipite… şi nuu… nu exista imprimantă. Doar riglă, echer, şi creioane. Când am văzut prima mobilă pentru păpuşi, aproape că îmi era frică să o ating. Era un set superb de bucatarie, cu scăunele tapitate cu roşu…

Acum, normal, suntem în alt secol. Căsuţa piticilor vine complet echipată, de la mobilier la veselă. Jocul e amuzant, deşi mie mi se pare că îi lipseşte "ceva", acea provocare, improvizaţia în momentul în care ai nevoie de ceva şi nu găseşti… iar soluţia nu e să scormoneşti, ci să construieşti.

Ei bine, varianta noastră de căsuţă este cea mai veche, fără etaj, şi fără dormitorul piticilor, lucru complet "inacceptabil" pentru Iris. Piticii, după ce mănâncă la prânz, trebuie să doarmă, nu? Pătuţuri de-a gata n-am găsit… De curând s-au mutat în casa piticilor şi doi bebeluşi, înregistraţi în "evidenţe" ca fiind copiii pe care Albă ca Zăpada în are cu prinţul. Ca o paranteză, prinţul parcă avea castel. Şi-a luat nevastă, au urmat doi copii, şi ei se mută toţi în casa piticilor… dar nu am gândit cu voce tare, nu de alta, dar nu vreau plânsete după castel…

Patut pentru papusi confectionat din polistiren

Să revenim. Copiii aveau musai nevoie de pătuţ, căci nu merg în picioare. Problema am rezolvat-o cu un cutter şi câteva bucăţi de polistiren. Din materialele pe care le-am avut, au ieşit trei bucăţi. Acum suntem în cautare de polistiren subţire, căci pe comandă mai sunt 6 pătuţuri. Albă ca Zapada nu e pe listă. Probabil ea nu doarme. La atâţia copii şi pitici… nu mai are timp sărmana… şi asta e viaţă de prinţesă!?

Patut pentru papusi confectionat din polistiren Aşadar, când nu găsiţi o variantă de-a gata, improvizaţi. Polistiren, un cutter, multă multă atenţie, şi câteva ace cu gămălie. Spor la joacă!

PS: e trecut pe comandă pat cu etaj şi pat cu baldachin. dacă îmi ies, revin cu imagini 🙂

Atelierul de creaţie

Casuta gandaceilor, Editura Teora

Casuta gandaceilor, Editura Teora

Am dat în gândăceală… în mania insectelor, sau cum vreţi să-i spuneţi, şi acesta e abia primul episod, va mai urma cel puţin unul, să vedeţi că atunci când te prinde flama, te lasă greu… ba mă bate gândul să le pregătesc şi Năzdrăvanilor o probă cu gândăcei!

Aşadar, Căsuţa gândăceilor (Editura Teora). Am depistat-o scormonind prin depozitul de carte… avantajul la depozit e că la orice carte ai reducere 20%. Ei, e drept, mă dusesem după caiete şcolare, dar… socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Trecusem deja prin febra chenille, cu păpuşelele, acum când am văzut gândăceii îmi tremurau antenele. Aşa că am dat altele jos din coş, şi am pus gândăceii, cu care am venit victorioasă acasă. Iris, mai ceva ca mine, sărea de pe un picior pe altul… dar fă-i odată poză, că nu mai am răbdare!!! Deja s-a obişnuit şi ea cu "ritualul", întâi poze, apoi joacă (bine că aveam acumulatorii încărcaţi). Devorat este puţin spus ce a făcut Iris cu cartea. I-am arătat doar cum să se uite pe planşele explicative, să facă gândăceii. Apoi ea s-a ocupat de ei. Mai venea… să întrebe cum cred că i-ar sta mai bine, cu aripe loz sau albastle? În final i-a terminat, cu chiu cu vai a lăsat unul şi pentru Andrei. Căci sunt cinci.

Casuta gandaceilor, Editura Teora

Sunt extrem de uşor de făcut. Ai nevoie de două bile şi trei fire chenille. "Picioarele" şi "antenele" se prind una de cealaltă ca două cârlige. Bila "cap" se trage până peste îmbinare, apoi adaugi aripi, mâini şi corp. Foloseşti abţibildurile pentru decor… şi gândacii sunt gata.

Casuta gandaceilor, Editura Teora

Dar nebunia nu se opreşte aici… ci la căsuţa gândăceilor. Cartea se deschide la 360′, şi se formează o secţiune într-un trunchi de copac, cu patru camere. De fapt trei camere şi grădină… Mobila se asamblează foarte uşor, mai ceva ca la Ikea… Nu mi-a venit să cred când am văzut totul gata. Şi s-a descurcat singurică…

Casuta gandaceilor, Editura Teora

Partea bună e că se pot strânge complet. Gândăceii în cutiuţă, mobila în pliculeţul de la sfârşitul cărţii, şi ocupă apoi 20x20x2cm în bibliotecă. Cartea se prezintă într-un format grafic deosebit, cu file groase şi lucioase. Pe lângă cele 6 file cu explicaţii şi cele cinci care alcătuiesc coperta, există şi 3 file cu şabloane detaşabile şi o folie cu autocolante diverse. Iar reacţia nu a fost numai a piticei mele, prietena ei a venit în vizită… şi aproape că nu pot descrie cum vreo 2 ore au schimbat gândacii de haine, i-au pus să citească poveşti sau să doarmă. Cea mai bună parte a jocului a fost că am putut să-mi văd de ale mele, fără niciun "maamiiii" la orizont :).

Info preţ: eMAG.ro , Elefant.roBiblioteca Năzdrăvanilor