Impresii de toamna, la final de concurs

Luna octombrie a fost dedicată unui concurs special, primul în care am avut alături echipa Cărţile Lucia Muntean. Temele rezolvate de năzdrăvani nu au fost deloc uşoare, mai ales ultima dintre ele, o temă de cusături. Puteţi vedea creaţiile în pagina concursului.

Strugure. Cusaturi.Strugure. Cusaturi.

Concursul s-a încheiat, dar săptămâna aceasta copiii mai acordă puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului. Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite de Cărţile Lucia Muntean.

Concursul a fost alcătuit din trei probe, desfăşurate în perioada 7-27 octombrie 2013, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Pentru fiecare temă rezolvată, copiii au primit o şansă la extragerea celor cinci premii oferite de Cărţile Lucia Muntean, constând în cinci seturi a câte două volume „Rime pentru cei mai mici”. Premiile beneficiaza de livrare gratuita.

Din colecţia editurii:

28.10.2013

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile prin adăugarea unui comentariu la acest articol, acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj la acest articol care să conţină numele câştigătorului, numele părintelui care ridică premiul, adresa poştală de expediţie, inclusiv codul poştal, şi un număr de telefon de contact. Aceste date nu vor fi vizibile pentru public, şi vor fi transmise sponsorului.

Câştigătorii sunt:

7 Amalia A., Iasi, 4 ani 
42 Laura Ioana H., Iasi, clasa a IIa
38 Ioana Maia H., Iasi, 4 ani 
55 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 6 ani
54 Sandra Mihaela V., Rosiorii de Vede, clasa I

Participanţii la extragere au fost:

1 Alexandra Mariana P., Gaesti, 6 ani 23 Eduard A., Campeni, 5 ani 45 Maia M., Satu Mare, 5 ani
2 Alexandra Mariana P., Gaesti, 6 ani 24 Flavia N., Navodari, clasa I 46 Maria O., Ocna Mures, 4 ani
3 Alexandra Valentina C., Negresti-Oas, clasa I 25 Flavia-Maria N., Navodari, clasa I 47 Maria Ruxandra F., Bucuresti, 6 ani
4 Alexandra-Valentina C., Negresti Oas, clasa I 26 Gabriel L., Costeiu, clasa a IVa 48 Maria Ruxandra F., Bucuresti, 6 ani
5 Amalia A., Iasi, 4 ani 27 Gabriel L., Costeiu, clasa a IVa 49 Maria Stefania T., Petrosani, clasa I
6 Amalia A., Iasi, 4 ani 28 George Alexandru M., Tinca Bihor, 4 ani 50 Maria-Rita L., Costeiu, 5 ani
7 Amalia A., Iasi, 4 ani 29 George Alexandru M., Tinca-Bihor, 4 ani 51 Maria-Ruxandra-F., Bucuresti, 6 ani
8 Ana B., Gaesti, 4 ani 30 Horia H., Iasi, clasa I 52 Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa a IVa
9 Anca S., Campeni, 5 ani 31 Horia H., Iasi, clasa I 53 Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa a IVa
10 Andreea Alexandra C., Bucuresti, clasa a IIIa 32 Ilarie G., Câmpeni, 6 ani 54 Sandra Mihaela V., Rosiorii de Vede, clasa I
11 Andrei D., Bucuresti, clasa I 33 Ilinca P., Campina, clasa I 55 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 6 ani
12 Andrei Damian B., Brebu, clasa a IIIa 34 Ilinca P., Campina, clasa I 56 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 6 ani
13 Andrei Horia H., Iasi, clasa I 35 Ilinca P., Campina, clasa I 57 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 6 ani
14 Costin Eduard C., Brebu, clasa a IIa 36 Ioan A., Videle, 5 ani 58 Sara Gerlinde S., Osorhei, 6 ani
15 Costin Eduard C., Brebu, clasa a IIa 37 Ioana Maia H., Iasi, 4 ani 59 Sara Gerlinde S., Osorhei, 6 ani
16 Cristina R., Botosani, 6 ani 38 Ioana Maia H., Iasi, 4 ani 60 Sara Gerlinde S., Osorhei, 6 ani
17 Cristina R., Botosani, 6 ani 39 Larisa Oana C., Baia Mare, clasa a IVa 61 Silviu I., Valenii de Munte, clasa a IIIa
18 Cristina R., Botosani, 6 ani 40 Laura Ioana H., Iasi, clasa a IIa 62 Silviu I., Valenii de Munte, clasa a IIIa
19 David N., Oradea, 5 ani 41 Laura Ioana H., Iasi, clasa a IIa 63 Silviu I., V?lenii de Munte, clasa a IIIa
20 Denisa Maria H., Iasi, 5 ani 42 Laura Ioana H., Iasi, clasa a IIa 64 Teodora C., Cluj-Napoca, clasa I
21 Denisa Maria H., Iasi, 5 ani 43 Maia H., Iasi, 4 ani 65 Valentin Gabriel C., Gaesti, 4 ani
22 Denisa Maria H., Iasi, 5 ani 44 Maia M., Satu Mare, 5 ani 66 Viviana Elena P., Vulcana Pandele, clasa a IIIa

Mulţumesc Editurii Cartea Copiilor pentru susţinerea concursului şi felicitări tuturor participanţilor!

Impresii de toamna – ultima etapa a concursului organizat impreuna cu Cartile Lucia Muntean

Am trecut cu mari emoţii şi de cea de-a doua săptămână a concursului. Tema pe care le-am dat-o copiilor a fost una medie, care făcea apel mai ales la răbdarea participanţilor. Recunosc că aş fi vrut ca tema aceasta de mozaic să „sune” un pic altfel… dar am pus în balanţă timpul pe care îl investesc adulţii.

Aşadar, varianta iniţială a concursului trebuia să fie aceasta: coloraţi cu diferite nuanţe pătrăţelele de pe o foaie de matematică, apoi decupaţi fiecare pătrăţică. Folosiţi piesele obţinute pentru a alcătui un mozaic, lipindu-le cât mai aproape una de cealaltă. Rezultatul trebuie să fie un covor de frunze, aşa cum îl vedem dacă am zbura.

Cerinţa s-a transformat, am sărit peste decupaj, am păstrat doar pătrăţelele şi covorul. Am avut însă şi participanţi care au cerut voie să-şi crească gradul de dificultate al probei, ba chiar au intuit ceea ce aş fi vrut eu să cer iniţial. Unii au avut mai multă răbdare, şi au realizat creaţii impresionante, alţii mai puţină, s-au grăbit şi au „executat” proba.

Covor de frunze. Mozaic. Covor de frunze. Mozaic.

Puteţi vedea întreaga colecţie accesând a doua etapă a concursului.

Pentru săptămâna aceasta – ultima a acestui concurs, am ales o probă de cusături. Nu este uşoară, dar nici grea. Rezultatul va fi un strugure, despre care puteţi citi aici. Creaţiile copiilor vor fi afişate în pagina concursului.

Concursul se încheia în 27 octombrie 2013. Tema poate fi realizată şi trimisă până duminică seara. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului (detalii solicitaţi pe mail, la prima înscriere, dacă nu le cunoaşteţi). Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite.

Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!

Concursul Impresii de toamnă beneficiază de 5 premii oferite de Cărțile Lucia Muntean, constând în cinci seturi a câte doua volume „Rime pentru cei mai mici”. Din colecția editurii:

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.  

Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pot înscrie un singur copil din clasă.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea „Din culisele concursurilor„), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat, când sunt anunţaţi câştigătorii, care să conţină adresa şi datele de indentificare.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 28 octombrie. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile următiţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.

Pentru cadrele didactice care doresc să încurajeze participarea copiilor împreună cu părintii la astfel de exerciţii, am pregătit separat un banner al concursului, care poate fi afişat pe blogul grupei/clasei, în cazul în care acesta există. Codul este:

<a href=”http://talentedenazdravani.eu/promo.htm” target=”_blank” title=”Talente de Nazdravani”><img src=”http://talentedenazdravani.eu/img/promo/concursuri160x160.gif” alt=”Talente de Nazdravani” border=”0″ title=”Talente de Nazdravani” /></a>

Mulţumesc anticipat pentru susţinere şi mult succes tuturor participanţilor!

Cartile Lucia Muntean – o altfel de copilarie

Acum ceva vreme am descoperit cu plăcere un alt mod de a scrie cărţi pentru copii, cel al Luciei Muntean. Peste 30 de ani de activitate, 24 de cărţi, se adaugă la ceea ce o defineşte pe autoare: mamă, bunică, şi o educatoare foarte pasionată de munca ei.

Toamna aceasta echipa Cărţile Lucia Muntean a pornit în turneu de promovare a ultimelor apariţii, Povestea prietenilor din pădure şi Rime pentru cei mici, vol. II. Pe 28 septembrie la Cluj, 5 octombrie la Timişoara şi 12 octombrie la Bucureşti, unde m-am străduit să ajung pentru a-i cunoaşte pe cei care ne arată că şi la noi poţi pune calitatea mai presus de orice. Participanţii la eveniment – foarte mulţi – au avut parte de o oră de copilărie, de teatru cu marionete pentru copii şi de un atelier creativ, în cadrul căreia au realizat un arici. Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de autografe oferite de doamna Lucia Muntean şi Livia Coloji, ilustratoarea volumelor.

Pe tot parcursul evenimentului am privit-o pe doamna Muntean. Am văzut în ochii dânsei acea lumină deosebită, pe care numai dasclii adevăraţi o au. Cei care îşi ştiu menirea şi reuşesc să dăruiască şi parte din suflet. Am ascultat-o vorbind, şi mi-am amintit cu drag de cei câţiva dascăli pe care i-am avut la catedră, şi care aveau pe faţă aceeaşi linişte dată de satisfacţia împlinirii unei misiuni.

dsc_0962

Dacă nu v-aţi început încă minunata carieră de cititor, o puteţi face folosind cele 17 titluri educative ale colecţiei. Sunt recomandate copiilor între 2 şi 7 ani, aş spune şi celor care abia încep să citească singuri, căci textul este pe placul lor. Le găsiţi aici, pe www.luciamuntean.ro, sau puteţi câştiga două volume participând la concursul „Impresie de toamnă”, acum în desfăşurare.

Impresii de toamna- etapa a doua – concurs organizat impreuna cu Cartile Lucia Muntean

A trecut prima săptămâna de concurs, săptămână în care răbdarea a fost ingredientul principal. Nu suntem pictori, dar ne dăm silinţa să înţelegem. Fără a fi profesor de istoria artei, le explicam odinioară copiilor de unde vine numele curentului „impresionist”. Dacă priveşti cu atenţie, de aproape, tablourile, vei vedea că nu sunt decât o mulţime de puncte colorate. Priveşte-l de departe, şi spectacolul oferit ochiului este unul unic. Ce-am încercat noi? O impresie de toamnă, natură moartă, un fruct pe farfurie. Am pictat cu beţişoare de urechi, ca să fiu sigură că ne ies puncte, altfel cu pensula sigur făceam exces de zel.

Pentru a evita confuziile, am limitat fructele la măr, pară şi gutuie. Intenţionat nu am cerut strugure, şi tare rău mi-a părut pentru năzdrăvanii care nu au citit cerinţa cu atenţie şi au realizat acest fruct. Iarăşi, o greşeală pe care am aceptat-o, grupele 5+ aveau ca sarcină şi realizarea decorului. Dar… nu s-a întâmplat chiar în toate cazurile, sper ca copiii să ţină cont de acest lucru când acordă punctele.

O interpretare originală a cerinţei a avut-o Gabriel şi sora sa, Rita. E drept, am cerut un fruct pe farfurie, şi exact asta am primit…

Puteţi vedea întreaga colecţie accesând prima etapă a concursului.

Concursul se va desfăşura în perioada 7-27 octombrie 2013 şi este alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Tema este anunţată luni dimineaţa, şi poate fi realizată şi trimisă până duminică seara. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului (detalii solicitaţi pe mail, la prima înscriere, dacă nu le cunoaşteţi). Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite.

A doua probă trebuie finalizată până la data de 20 octombrie. Este o probă mozaic. Mai multe detalii despre participare găsiţi în pagina dedicată probei.

Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!

Concursul Impresii de toamnă beneficiază de 5 premii oferite de Cărțile Lucia Muntean, constând în cinci seturi a câte doua volume „Rime pentru cei mai mici”. Din colecția editurii:

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.  

Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pot înscrie un singur copil din clasă.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea „Din culisele concursurilor„), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat, când sunt anunţaţi câştigătorii, care să conţină adresa şi datele de indentificare.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 28 octombrie. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile următiţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.

Pentru cadrele didactice care doresc să încurajeze participarea copiilor împreună cu părintii la astfel de exerciţii, am pregătit separat un banner al concursului, care poate fi afişat pe blogul grupei/clasei, în cazul în care acesta există. Codul este:

<a href=”http://talentedenazdravani.eu/promo.htm” target=”_blank” title=”Talente de Nazdravani”><img src=”http://talentedenazdravani.eu/img/promo/concursuri160x160.gif” alt=”Talente de Nazdravani” border=”0″ title=”Talente de Nazdravani” /></a>

Mulţumesc anticipat pentru susţinere şi mult succes tuturor participanţilor!

Impresii de toamna alaturi de Cartile Lucia Muntean – concurs

Începem să simţim toamna din ce în ce mai aproape de inimi. Nostalgie, culoare, dar şi vânt, şi ploaie, şi zile minunat de călduţe şi plăcută. Luna aceasta vom pune sentimentele pe hârtie, iar efortul copiilor va fi răsplătit de echipa Cărţile Lucia Muntean.

Concursul se va desfăşura în perioada 7-27 octombrie 2013 şi va fi alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Tema este anunţată luni dimineaţa, şi poate fi realizată şi trimisă până duminică seara. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului (detalii solicitaţi pe mail, la prima înscriere, dacă nu le cunoaşteţi). Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite.

Prima probă trebuie finalizată până la data de 13 octombrie. Este o probă de pictură, cu tendinţe impresioniste. Mai multe detalii despre participare găsiţi în pagina dedicată probei.