Cartea în așteptare, la standul editurii ALL de la Gaudeamus

Afis_Cartea_in_asteptare-L1 Una dintre inițiativele mele preferate la târgul de carte este (anul acesta a doua ediție) campania Cartea în așteptare, o campanie socială și culturală a Grupului editorial ALL. Așadar, la Târgul Internațional Gaudeamus 2015, cu sprijinul Rock FM, bookblog.ro, Revistei LZR și al Universității din București, elevii și studenții care vizitează expoziția vor avea parte de surprize.

348 de cărți au fost donate la Bookfest 2015 în cadrul primei ediții a campaniei Cartea în așteptare, și mai multe sper că-și vor găsi anul acesta destinatari. La această ediție, din partea Năzdrăvanilor, veți găsi la raft două recomandări: Fedelinii și Grammaton. Despre ultima am vorbit deja, aici, iar Fedelinii este o poveste cu zâne, cu mai puțin praf magic, dar cu mai mult realism într-o lume fantastică a viețuitoarelor care aparent nu cuvântă. Este de fapt povestea copilului care se simte diferit, care vrea să creeze, și care nu-și găsește locul într-o lume prea închisă în reguli. Este o poveste despre creativitate, despre imaginație și puterea de a-ți hotărî singur destinul, despre puterea de a înfrunta lumea în spiritul dreptății și al adevărului.

Cartea în așteptare este un proiect care încurajează lectura și cultivarea interesului pentru cărți în rândul tinerilor. Nu toți cei care vor să citească au bani de cărți. De aceea, Grupul editorial ALL le oferă cititorilor darnici prilejul de a-i ajuta pe elevi și studenți să descopere bucuria lecturii. Cei care vizitează standul ALL de la Gaudeamus pot cumpăra o carte care le place, plătind doar jumătate din preț, cu condiția să o lase la raftul special amenajat, în așteptarea cititorului potrivit.

Dăruieşte bucuria lecturii @Gaudeamus!

  1. Alege o carte care îţi place din standul ALL @Gaudeamus.
  2. Plăteşte jumătate din preţul de stand la casă.
  3. Las-o în raftul Cartea în aşteptare special amenajat în standul ALL.

La finalul Târgului, cărțile rămase în raftul Cartea în așteptare vor fi donate bibliotecii Colegiului Național “Gheorghe Lazăr” din București.

Cartea în așteptare, o campanie socială și culturală a Grupului editorial ALL

Ei bine, încep să primesc și noutățile legate de târgul de carte. Una din inițiativele foarte frumoase, la care mă bucur că pot lua parte, este campania Cartea în așteptare (#carteainasteptare).  Dacă ar fi fost să aleg eu, aș fi ales pentru acest raft special Oksa Pollock, preferata mea. Ar fi fost o mulțime de cărți pentru studenți sau elevi de liceu în colecțiile editurii, de citit… Însă nu uit că am un blog destinat celor mici, și aș vrea ca și ei să găsească acolo ceva potrivit vârstei. Recomandarea noastră de lectură vine de la un mic cititor.

Chiar înainte de a accepta implicarea în campanie, Andrei a terminat de citit „Pisicile războinice”, o aventură care va continua, susținută de editura Galaxia Copiilor. Cum el a fost încântat de poveste, și nu mai prididea cu exemplele (în curând va fi gata și recomandarea lui scrisă), am ales-o pentru campania Cartea în așteptare la standul editurii ALL.

Așadar, nu uitați acasă carnetele de elev/student și vedeți ce anume vă place! M-aș bucura să aflu și dacă recomandarea noastră v-a fost pe plac!

donatie-cristina-talente-de-nazdravani

 Detalii utile:

Afis_Cartea_in_asteptare ALLÎn perioada 20-24 mai 2015, Grupul editorial ALL va fi prezent la cea de-a X-a ediție a Salonului Internaţional de Carte Bookfest. Cu această ocazie, va fi lansată campania Cartea în așteptare, o campanie socială și culturală inițiată de ALL cu sprijinul Rock FM, bookblog.ro, Revistei LZR și Universității din București.

Cartea în așteptare este un proiect care încurajează lectura și cultivarea interesului pentru cărți în rândul tinerilor.

Nu toți cei care vor să citească au bani de cărți. De aceea, Grupul editorial ALL le oferă cititorilor darnici prilejul de a-i ajuta pe elevi și studenți să descopere bucuria lecturii. Cei care vizitează standul ALL de la Bookfest pot cumpăra o carte care le place, plătind doar jumătate din preț, cu condiția să o lase la raftul special amenajat, în așteptarea cititorului potrivit.

Dăruieşte bucuria lecturii @Bookfest!

  1. Alege o carte care îţi place din standul ALL @Bookfest.
  2. Plăteşte jumătate din preţul de stand la casă.
  3. Las-o în raftul Cartea în aşteptare special amenajat în standul ALL.

Elevii și studenții se vor bucura de cărțile din acest raft.

S-au alăturat acestui demers de promovare a lecturii persoane publice, bloggeri, jurnaliști, critici literari. Cărțile donate de aceștia își vor aștepta cititorii începând de miercuri, 20 mai, la standul ALL de la Bookfest (Pavilion C1, Romexpo).

La finalul Târgului, cărțile rămase în raftul Cartea în așteptare vor fi donate bibliotecii Colegiului Național “Gheorghe Lazăr” din București. 

Mai multe detalii despre campanie gasiți pe allcafe.ro sau pe pagina de Facebook editura.all.