semn carte racheta

Semn de carte din hârtie

1 septembrie azi, ziua în care, oficial, am revenit la școală, ca profesor. Sau, în traducerea liberă a tuturor celor din afara școlii, ziua aia în care profesorii iau banii degeaba și nu se duc la muncă. Deh, e la modă să spui așa! Oare chiar, de ce sunt plătiți profesorii  până pe 14, că doar nu „muncesc“, ba chiar 8 ore pe zi, să își merite leafa!

Mi-am început dimineața mai lejer, așa, precum corporatiștii, pe la 9.30, nu cum va fi peste două săptămâni, de la 6. M-am apucat să fac un pic inventarul materialelor și să pun în practică o idee de cadou pentru copii. Habar n-am dacă ne vom vedea toți sau pe rând sau nu ne vedem deloc, dar eu le pregătesc ceva: un semn de carte cu o urare personalizată, scrisă de mână, un banal „Succes în clasa întâi, Gigeluș!“. Nu am ales întâmplător o rachetă, deși le puteam personaliza mult mai repede cu orice altceva din colecția de perforatoare decorative, am vrut ca mesajul ascuns să fie „Sky is the limit“ pentru tot ceea ce urmează să se întâmple de acum înainte, atât cu noi toți, dar și cu învățarea, ca proces individual.

Cum ziceam, m-am apucat de treabă, până pe la 12 eram gata cu semnele în varianta origami de bază și formele geometrice necesare. Lăsasem ultimele hublourile, eram aproape convinsă că am un perforator de dimensiunea aceasta și când am văzut că e prea mic, un atac de panică amenința la orizont. Era exclus să decupez atâtea cerculețe. Mi-am amintit însă de punga cu confetti și până la urmă m-am declarat mulțumită de ce a ieșit, reflexiile chiar dau un farmec aparte.

semn carte racheta

Cele două ore de „școală online“, cu toți colegii în conferință, despicând în 5, în 7, în fără număr firul organizării începutului de an, l-am petrecut cu urechile și coada ochiului la laptop și mâinile potrivind și lipind. Pe la 3 eram gata cu toate. Normal, m-am apucat să mă laud cu ele și mi-am dat seama că ar trebui să completez poza cu ceva animație. Dar deja nu vedeam decât triunghiuri, pur și simplu nu am mai avut chef de încă o rachetă și pentru filmul de mai jos am folosit altceva. Pentru că este un proiect simplu, ușor de realizat de copii, m-am chinuit să pun camera între ochi și mâini, să vezi exact cum manevrez.

Aveți nevoie de un pătrat, îndoit pe diagonală, apoi de elemente decorative sau orice altceva doriți. Pe net, dacă dați căutare cu „paper bookmark“ descoperiți o mulțime de variante creative pentru a-i încuraja pe copii să facă orice altceva.

Dacă îl decorați cu elemente plane (să nu iasă în relief precum castelul meu), îl puteți folosi și la caiete pe post de colțar, să nu răsucească colțurile paginii cu antebrațul. Țin minte că aveam când eram mică, părinții mei erau obsedați de cum arată „tema“ mea (și nu era niciodată impecabilă), iar colțurile îndoite erau parcă marca autorului.

La final, pentru că eram la atelier și trepiedul pentru filmat era acasă, am improvizat pentru telefon un suport, apropo de ce se află „în spatele“ obiectivului când te străduiești să realizezi, pentru elevi, un material util:

Cu ocazia aceasta urez elevilor și tuturor celor care în acest an vor sta la catedră mult succes! Să avem un an școlar în care să dovedim că merităm respect din partea părinților și apreciere din partea decidenților!

proiect confectioneaza o carte

Am o temă, cu o carte…

În vacanța de toamnă recuperam lecții cu fetița unor prieteni. Printre altele, îmi spune chiar în prima zi de vacanță „Cristina, trebuie să mă ajuți cu tema asta!” Tema nu era una nici grea, nici ușoară – clasa a treia, trebuia să confecționeze o carte. Întâi am stat de vorbă cu ea, să văd dacă își învățase lecția și nu cumva striga după ajutor înainte să fi citit măcar despre ce este vorba. Știa foarte bine din ce e compusă o carte, cum se numesc toate elementele… și, în plus, știa clar despre ce trebuie să fie cartea. „Vreau să compun eu poezii despre toamnă.”

Ei bine, planul suna minunat. Așa că ne-am revăzut miercuri, să verificăm stadiul proiectului. Din păcate, planurile nu au mers, poetul a avut trac și nu a compus nimic, dar voia neapărat să fie o carte cu poezii de toamnă… așa că m-am apucat și am căutat în toată biblioteca de la atelier și i-am dat poezii de toamnă din literatura noastră. Imagini pentru stampila rola dacoAm pregătit împreună filele cărții, în stil medieval, cu o ștampilă-rolă. Ca temă – trebuia să citească toate poeziile și din fiecare să aleagă acele două strofe care i-au plăcut cel mai mult și să le transcrie. Sâmbătă a venit cu ele și ne-am ocupat, încet, de celalte elemente. Zâmbeam la entuziasmul ei – „aici la tine mă gândesc la ceva și tu ai cu ce să pui în practică!”, și la cum anticipa reacția celor de la școală, unde „n-am fost niciodată cu așa ceva”.

Ce-i drept, nu mi-a fost deloc ușor să stau de-o parte, să privesc și să dau doar sugestii de unelte. Dar altfel cum ar mai fi fost tema ei?

Undeva pe parcurs am reușit să includ totuși un pic și veșnica mea obsesie cu reciclatul, să dai lucrurilor aparent pierdute un sens nou. Și pentru că se consumase că de la botoși îi picase panglica cu ciucurei, i-am dat până la urmă o idee… dacă îi plac atât de mult, putem lega cu ei cartea. Proiectul includea și o parte de ilustrație, pentru fiecare poezie scrisă, pe pagina de stânga, să deseneze. Sâmbătă, când am finalizat împreună volumul, a rămas ca până luni, la predare, să deseneze câte ceva. Din păcate nu a mai ajuns și la etapa aceasta, din ce mi-a povestit ulterior, dar chiar și fără ilustrație proiectul ei a făcut senzație. Mai mult, faptul că până la urmă a lucrat singură a ajutat-o să povestească etapele de lucru.

proiect confectioneaza o carte

Pentru mine cea mai interesantă experiență a fost aceea că am întâlnit, după multă vreme, un copil care să citească, de plăcere, poezie. O surpriză mai mult decât plăcută! Poate că se spun multe despre generațiile actuale, poate că pentru unii copii chiar nu există speranță, dar cred că trebuie să avem mare grijă cum încurajăm și susținem pe cei deosebiți, care încă au idei, se implică și cred în ceea ce fac. De dragul lor, nu-i putem judeca la grămadă.

Minunea Palacio film Julia Roberts

„Minunea” unui film

Am acceptat vineri seară invitația primită de la Itsy-Bitsy de a vedea în avanpremieră specială filmul „Minunea”, realizat după cartea cu același nume de R.J. Palacio. Deși programul era mai mult decât dat peste cap, copiii erau în colțuri diferite ale orașului, ne-am sincronizat și am pornit toți într-o singură direcție.

„Minunea” este una din cărțile pentru care nu am ezitat să contrazic un profesor. Mi s-a părut aberant să susții, de pe o poziție superioară, că singura „salvare” a copiilor de azi este revenirea la literatura clasică pentru copii, că tot ceea ce se publică acum este prost. Da, ok, se publică și prostii, nu zic nu. Dar să respingi TOT? Să nu fi citit tu Roald Dahl? Michael Ende? Nu mai zic de Palacio…

Dacă copilul nu se regăsește în ceea ce citește, nu va citi niciodată de plăcere. Va citi pentru că trebuie… și atât.

Minunea Palacio film Julia Roberts

Despre „Minunea” am scris deja, și mai mult decât am adăugat în acel articol nu am de spus. Acum a venit rândul filmului. M-am dus mai mult decât pesimistă. Îmi aminteam cu ce entuziasm am alergat la „Jocul lui Ender”, cu scenariu după altă carte favorită în copilărie, iar vizionarea a fost o dezamăgire de proporții. Vineri seară chiar am sperat ca filmul să fie la înălțime. Nu știu ce ordine veți decide, însă dacă nu citiți cartea înainte, musai să o citiți după.

Deși ca orice film nu poate surprinde toate detaliile din carte, este însă la înălțimea subiectului. Da, am plâns – iar – când este eutanasiat cățelul, mi-am amintit replica Irisucăi, că era oricum suficient de trist, nu mai era nevoie și de acest detaliu. Mi-a plăcut Julia Roberts. Am remarcat și decizia de a realiza totuși o față mai umană a lui Auggie care, cel puțin pentru noi, care ni-l imaginasem citind cartea, era aici mult mai plăcut.

Mi se pare totuși că scenaristul putea insista mai mult pe termenul de „bullying” în momentele în care analiza scenele. Îl pronunță totuși o singură dată și vizionarea ar trebui însoțită de explicații în acest sens. Pentru că ceea ce se întâmplă aici se întâmplă peste tot, dar asta nu înseamnă că e ok. Pentru a înțelege însă cu adevărat aveți nevoie de al doilea volum, Cartea lui Julian. Am sperat ca filmul să abordeze și această perspectivă, dar probabil ar fi fost prea mult pentru două ore.

În curând filmul va rula în cinema. Era poate mai bine să fi fost creat ca film didactic, pe care să îl poți vedea cu clasa… Este o temă inepuizabilă pentru discuții despre ceea ce simt toate personajele implicate în acțiune. Cum relua și Nadia Tătaru, fondatoarea Itsy-Bitsy, „bullyingul începe acasă și se continuă la școală”. Nu prea ai cum să te porți frumos, respectuos, dacă tu nu ai parte de așa ceva. Am scris mult despre bullying și sunt sigură că vor mai multa multe rânduri pe acest subiect. Programele de combatere susținute de Salvați Copiii în colaborare cu posturile de media văd doar vârful aisbergului. Ceea ce se întâmplă în realitate în școlile românești ne depășește demult și încă suntem extrem de nepregătiți și înceți în a lua măsuri și a interveni eficient. Însă doar pentru că avem impresia că orice am încerca e doar o picătură într-un ocean, asta nu înseamnă că trebuie să ne oprim.

Exemplul din film este grăitor. Abaterile sunt sancționate imediat. La noi însă… Nu poți face mai nimic să aperi victima, fie că agresorul este un coleg sau, mai grav, un profesor. Pentru că la noi – de ce să nu recunoaștem – tocmai unii dintre cei care ar trebui să-i apere îi lovesc mai tare și mai adânc.

Însă până atunci, dacă sunteți la grădiniță, vedeți ceea ce și-a propus Itsy Bitsy în programul Grădinițe fără bullying, iar până la apariția filmului în cinematografe, citiți cartea!

semn de carte din fetru

Semn de carte din fetru

Am pornit de la coadă spre cap… întâi am văzut unealta, apoi materialul, am căutat o idee și am asortat o tehnică și am ajuns la rezultat: un semn de carte, pe cât de simplu, pe atât de solicitant. Poate vi se pare un banal semn de carte, fără nimic extraordinar. Însă, pentru copii de 5-8 ani, sau chiar mai mici – de ce nu –  poate fi o provocare lansată de părinți, căci e nevoie și de puțin ajutor.

Întâi de toate aveți nevoie de fetru. Când sunt necesare cantități mari, pentru mulți copii, prefer fetru cumpărat la metru, din magazinele de textile. Altfel, dacă lucrați cu unul singur, vă este suficient și un pachet cu petice asortate. Coșmarul lucrului cu fetru, dintotdeauna, a fost decuparea acestuia. Să tai drept nu a mai fost o problemă, când am început să folosesc ghilotina. Doar că am încercat să tai cu model… și aici au apărut problemele. Micuțele foarfeci decorative existente pe piață nu făceau față, materialul se destrăma inestetic. Am vrut o foarfecă de croitorie, cu zimți. Doar că atunci când am găsit, mi s-a părut cam scumpă, și am preferat să nu o iau.

Soluția acestei vechi probleme a fost rezolvată parțial, acum câțiva ani, de un trimmer ondulat. Doar că l-am scăpat, l-am spart, și am rămas iar în „pom” cu tăieturile mele de efect. Asta până în vara aceasta, când am descoperit trimmerul multifuncțional de la Daco. Nu doar că aveam din nou o soluție, dar e ca și cum mi-ai pus pe automat tot setul de foarfeci decorative! Gata cu chinul, alegi, răsucești, potrivești, apeși și problema e rezolvată.

Știam că urmează să sosească coletul, dar nu i-am spus nimic Irisucăi. Îmi pare rău că am ratat să filmez reacția ei când l-a scos din cutie, o încântare maximă presărată cu exclamații la fiecare model identificat. Apoi a trecut la „joacă”, a testat fiecare cuțit. Am descoperit cu mare plăcere că are și variantă de tăiere parțială pentru rupere, în același timp decorativă cât și practică.

La ce poate fi folosit trimmerul multifuncțional?

… Aproape la orice presupune să tai o coală A4, atât pe lățime, dar și pe lungime, și o coală A3 pe lățime. Dacă nu vă deranjează îndoitura, o puteți tăia și pe lungime. Puteți tăia margini felicitări, ori cartoane aplicate pe felicitări, benzi multifuncționale cu margini tăiate în orice model, și îl puteți folosi la orice proiect ce necesită o foarfecă decorativă în linie dreaptă. Și, dacă v-ați chinuit să realizați mici tablouri cu ramă decupată pentru decorurile din clasă, acum le puteți tăia rapid și mai ales drept. Carton (nu am încercat peste 160g/m3) și hârtie taie oricum. Merge și pe hârtie buretată (spumă), iar pe fetru aveți deja demonstrația. Menționez că este un fetru fără puf, mai subțire.

După ce am  tăiat benzile de fetru, le-am găurit și apoi am strecurat panglica. Pentru un copil mic acest exercițiu de șnuruire ordonată nu este deloc ușor, și îl recomand printr-o singură foaie, sau lipiți cele două bucăți între ele. În funcție de modelul de perforare, puteți alege modelele de aranjare a șireturilor, sau altele mai simple. Pentru că părea cam golaș, i-am adăugat niște nasturi. Era prea ușor să îi lipesc (depinde de vârsta copilului ce alegeți), așa că am rugat-o pe Iris să-i coasă și să încheie proiectul.

semn de carte din fetru

Deși este recomandat de la 6 ani, sub supraveghere puteți lăsa copilul să experimenteze. Nu are acces la cuțit, să se rănească, însă este posibil să aibă o problemă în a gestiona corect forța de apăsare pe butonul de tăiere. Dacă nu apeși suficient, ai parte de o tăietură incompletă și inestetică, și este destul de greu să completezi. Însă cei mici sunt maniaci în a toca hârtia, așa că până se dezvoltă suficient latura artistică, poate învăța să stăpânească mai bine uneltele.

 

Vise plăcute - Carte de colorat pentru adulţi

Vise plăcute – carte de colorat pentru adulți

Vise plăcute - Carte de colorat pentru adulţiDeja la modă acum sunt cărțile de colorat pentru adulți. Nu știu de ce această nouă pasiune cuprinde încet – poate din nevoia de relaxare, de regăsire… Dacă ați citit continuările la „Jocul lui Ender”, era într-unul dintre volume o fetiță care se concentra urmărind în lemnul din podea și pereți fibrele. O ajuta să persevereze în munca sa de cercetare, și este și comportamentul care i-a garantat reușita. Am primit cartea de colorat în toiul sesiunii, când numai la distracție nu-mi stătea mintea, și am testat-o în condiții de stres. Așa relaxant a fost să colorez pene… până a apărut Iris. Vreau și eu. Normal, i-am dat și ei. Crezi că e mai bine așa ori așa? Și de aici eu am abandonat. Am lăsat-o să coloreze ea. Dar când prindeam cinci minute singură, mai coloram un pic.

Acum s-ar putea ca, delectându-vă cu coloratul în preajma celor mici, să le faceți și lor „poftă”, că doar vine mâncând. Ce au ei de câștigat: în primul rând, un model, e mult mai ușor să-l convingi să coloreze. Mulți dintre copii consideră plictisitoare activitatea, dar dacă văd ce rezultate minunate poți avea când nu te grăbești, ții corect creionul, ba mai îmbini și nuanțele, s-ar putea să remarcați o schimbare. Dacă mai împărțiți și fișele, va ieși o activitate foarte plăcută.

Eu în schimb… nu prea mă împac foarte bine cu activitățile migăloase. Adică mi-au plăcut mult, foarte mult desene cu spații mici de colorat. În schimb, când am ajuns la planșa cu fluturi am înnebunit. Mi-aș fi dorit 10 nuanțe dintr-o singură culoare, nimic din ce făceam pe hârtie nu se potrivea cu ce era în mintea mea. Creioanele mele erau insuficiente. M-am dus mi-am luat un set de carioci noi – 24 de bucăți, și m-am enervat și mai tare, căci unele dintre ele erau deja uscate (Auchan, Pelican…). Apoi am căscat gura prin oraș, am văzut seturi de creioane de câte 36 de bucăți, curcubeul în toate nuanțele îl făceai cu ele! Doar că nu aveau nimic în comun cu bugetul meu pentru activități extra, deși uneori îmi spun că, dacă tot nu fumez, și nici cafea nu beau, mă pot răsfăța… Bun, deocamdată am pus pe listă. Am zis că mai studiez, poate găsesc unele care să împace și capra și varza.

Vise plăcute - Carte de colorat pentru adulţi

Așadar, ca să mă liniștesc, și să-mi dovedesc că poate ieși într-adevăr ceva fain, am scanat fluturii și i-am colorat cu tableta grafică. Nu, n-am trișat să folosesc „găletușa”, cum spune Iris. Am folosit creionul grafic, și am colorat bucățică cu bucățică. E drept că acum am avut mai puțin de furcă… creionul se subțiază și se îngroașă din taste, nuanțe la discreție, și n-am mai avut decât de colorat, calm, liniștit, aripă cu aripă. Pentru mine efectul a fost același. Relaxare totală, și acum am un desktop decorat după sufletul meu.

Vise plăcute - Carte de colorat pentru adulţi

Am mai răsfoit și alte cărți de colorat pentru adulți. Ce mi-a plăcut aici e că sunt multe, multe tipuri de desene, nu neapărat mandale, ori cu module repetitive. Foarte mult mi-a plăcut un dream-catcher, care e pe listă, la colorat. Gâze, flori, ierburi diverse și valuri… multe valuri, pentru care cred că încerc cu acuarele, căci altfel nu văd cum să am atâtea nuanțe.

Cartea o puteți comanda în librăriile online: editura Casa, elefant.

Utile:

Set creioane colorate hexagonale Carioca, 24 bucati Set creioane cerate Colorino triunghiulare, 24 bucati

Joc si miscare. Ailincai Elena, culegere de jocuri pentru invatamantul primar

Joc și mișcare – materie nouă, pretenții noi

Am intrat în cel de-al patrulea an al ultimei reforme din învățământul românesc, cu bunele, dar mai ales cu relele pe care le aduce. Și, dacă cele bune sunt la nivel de intenții și planuri, cere rele le-aș pune mai ales în seama excesului de zel sau a extremei – nepăsarea – care ne caracterizează pe noi. Două dintre lucrurile „bune” pe care le văd eu sunt clasa pregătitoare și „materiile” noi – muzică și mișcare, la pregătitoare, clasa I și a II-a, și joc și mișcare, la a treia, și anul viitor și la a patra.

Trecem peste abrambureala cu „cine face aceste ore”, dacă profesorul de educație fizică sau profesorul de ciclul primar, căci până la urmă s-a lămurit. Ce se face la aceste ore… ei bine, cred că aceste cursuri, făcute așa cum trebuie, vor urca în topul motivelor pentru care copiii vin la școală. Am căutat programa pentru clasele aIIIa și aIVa, am găsit-o pe site-ul Institutului de Științe ale Educației. Nu știu câți dintre părinți au văzut în viața lor un astfel de document școlar, însă n-ar fi rău să aruncați un ochi, nota introductivă este relativ pe înțelesul tuturor. Poate că vom scăpa, în cele din urmă de ideea preconcepută că la școală mergi ca la tăiere, că acolo totul e serios, și că gata cu joaca. (Apropo de asta,  îmi permit o paranteză, care spune multe despre mentalitatea populară… când am mers la școală am avut o poezie de învățat. Dacă mă chinui cred că o scriu toată, însă mă urmăresc câteva versuri… Cu păpuşile, cu joaca / Timpul a trecut grăbit. / În sfârşit, pot spune astăzi, / Şcoală, bine te-am găsit!. )

De ce văd aceste cursuri ca extrem de bine-venite pentru copii: pentru că „afară”, la „joacă”, ceea ce se întâmplă (în orașe cel puțin) seamănă cu a-ți scoate copilul la aer, ca pe cățel, în parc. Nu are voie să alerge, nu are voie să se cațere, nu mai există chemările de sub balcon …mama lu’ Costel, îi dați voie afară…?; copiii noști au un deficit de joacă. Cu mingea știu să joace fotbal, dar nu picata, castelul, țările, rațele și vânătorii și multe altele. Nu știu să sară coarda, nu știu elasticul. La ce folosesc? Coordonare, anticipare, viteză de reacție, concentrare, planificare… Așa că ne handicapăm încet și sigur viitoarea generație, cu cele mai bune intenții.

Nu vor fi ușor de pus în practică la școală. De cele mai multe ori aleargă bezmetici, nu știu să se joace, nu știu să respecte adversarul, nu știu să piardă la joc (un handicap major mai târziu!), nu știu să respecte regulile. Acest curs nou nu se va putea face în clasă, poate cu mici excepții. Va fi nevoie să ieși în curte, sau să mergi la sala de sport. Va fi nevoie să renunțe la pantofi cu pietricele, și să vină în adidași la școală. Va fi nevoie să învățăm că, dacă bate un pic vântul afară, putem ieși, e OK! Dacă ninge, cu atât mai mult! Nu când plouă… însă oare câtă distracție ar fi pentru ei ca, în pelerine și cu cizme de cauciuc, să-i lăsăm să sară în toate bălțile? Ascult mereu cu plăcere povești despre sistemele de educație din alte țări, și acum ceva vreme, cineva care a fost în Danemarca, pe educație timpurie, ne spunea că, indiferent de vreme, copiii sunt scoși afară zilnic, și că doar la noi există aberația asta de a-i ține închiși în clase toată ziulica… mai ales cu scuza „să nu se murdărească”!

Joc si miscare. Ailincai Elena, culegere de jocuri pentru invatamantul primarCe iarăși nu este ușor este să găsești materialele pentru ca tu, profesorul aflat la catedră, să poți pregăti ora. Vara aceasta am descoperit cu plăcere curajul unei colege din Galați, profesor Elena Ailincăi, de a pune pe hârtia de tipar o sută de jocuri păstrate cu grijă din anii liceului pedagogic. Este un material pe care îl salut, pentru inițiativa de a ajuta nu numai profesorii tineri, aflați la început de carieră, ci și ca un nou mod de a ne pune în valoare munca și contribuția la catedră. Sper ca lucrarea doamnei să nu ajungă fotografiată pe nicăieri, și toți cei care doresc materialul să îi achiziționeze direct de la dânsa. Sunt sigură că nu se va îmbogăți, spre a fi invidiată, dar cred că e momentul să începem să ne respectăm reciproc și la nivel de drepturi intelectuale.

Le-am citit, și sunt jocuri care corespund competențelor vizate de programă, și exemplelor de activități de învățare menționate acolo. Am recunoscut, după reguli, multe din jocurile copilăriei mele, chiar dacă aici apar cu alt nume. Nimeni nu a reinventat jocul, dar trebuie redescoperit împreună cu cei mici. Este momentul să-i învățăm și să-i lăsăm din nou să se joace.

Recomand cartea și părinților, mai ales celor din categoria „plecăm în vacanță cu un grup mare de copii, ce facem cu ei”. Veți găsi aici o mulțime de idei, doar să fiți dispuși să vă puneți adidași în picioare, să lăsați telefonul de-o parte și să vă jucați până nu mai puteți.

În încheiere, „dau cuvântul” autoarei:

Fiind o disciplină nouă, bazată pe mișcare, mi s-a activat dorința de „a-mi mișca” elevii într-un alt fel. Întotdeauna mi-a plăcut să-mi fac meseria conștiincios și am susținut mulși ani și orele de educație fizică. Aveam din anii de liceu un caiet, scris de mână, cu 100 de jocuri; era o temă la metodica predării educației fizice. Le-am trecut prin filtrul minții de acum, le-am tehnoredactat, le-am ilustrat. Îmi doream un material la îndemână pentru aceste ore. Având anul acesta clasa a III-a, elevii mei vor organiza și ei unele jocuri. Pentru dezvoltarea simțului estetic al elevilor materialul trebuia sa fie adecvat. O colega, dragă mie, care a văzut-o tipărită, m-a îndemnat să o postez pe pagina mea de facebook. Nu am postat-o decât pe paginile destinate clasei a III-a. Deja s-au scurs două săptămâni de școală și primele ore de Joc și mișcare. Pregătirea organismului pentru efort o realizez cu mișcări variate cu panglici sau cu cercuri. Apoi aleg o temă, creez o povestioară și îmbin două-trei jocuri. Ultima dată, de exemplu, ne-am încălzit cu panglicile. Apoi am pornit spre podgorii: „am carat bagajele” la gară, „trenul a trecut prin tunel”. „Am cules struguri” și i-am transportat la zdrobitor cu „roaba”. Prin vie am făcut minunate pânze de păianjen din panglici multicolore. Elevii mei sunt foarte încântați. Jocurile cuprinse în culegere pot fi adaptate și folosite în foarte multe variante și la orice clasă din învățământul primar. Cartea poate fi utilă și în taberele școlare în timpul rezervat activităților la alegere.

Cartea costa 6 lei. Se comandă prim mesaj privat (aici), și se expediază prin poștă.

Anul acesta, la Gaudeamus

Uneori am impresia că rămân fără timp, şi nu ştiu cum să-l împart. Alteori am impresia că „pierd timpul”, sau că aş putea face alte lucruri mai bune cu el. Sunt şi dăţi când am impresia că timpul e împotriva mea… şi cam aşa a fost anul acesta la Gaudeamus. Mi-am dorit enorm să ajung miercuri. Însă şcoala, programul, temele, m-au dat peste cap… miercuri nu am putut ieşi din casă, mai ales că era singura zi în care mai puteam pregăti materialele pentru atelierul de sâmbătă, de la târg. Aşa că m-am consolat cu ideea că oricum ajung sâmbătă.

Am ajuns, direct la atelierul organizat împreună cu editura Casa şi magazinul online Mustash. A fost primul meu atelier de origami. Ca niciodată, din punct de vedere al atelierelor, organizatorii târgului s-au întrecut pe ei înşişi de data aceasta. N-am alergat după mese, n-am plâns după scaune, nu ne-am întâlnit (şi disputat locaţia) cu cei care organizau următorul eveniment. Lejer şi relaxant! Origami 3D… o muncă grea, chiar dacă modelul părea simplu. Am avut şi ceva discuţii cu vreo doi părinţi, care ţineau musai ca piticii – aşa, de 2-4 ani – să participe. Nu voiau să priceapă şi pace că exerciţiul nu este de copii mici… Chiar şi cei înscrişi, trebuie să spun, s-au descurcat singuri şi încadrat în timp cei de 9-10 ani.

Uite fac aici o paranteză, atât de drăguţă a fost doamna de la Gaudeamus care se ocupa de spaţiu, că mi-a servit toţi participanţii cu bomboane… moment în care sper că nu mi-a surprins privirea. Nu a existat moment mai prost, copiii tocmai îşi intraseră în mână, se concentrau, iar farfuriile cu bomboane i-au rupt de ritm. Mda, recompensele se dau la final… dar cine să se gândească?

gaudeamus2014

Revenind la activitate, pentru cei mai mititei, 6-8 ani, mămicile au susţinut din plin efortul. Erau aşa nerăbdători să ajungă la partea de pus clopoţel şi decorat că nu ştiau cum să atingă mai repede limita minimă de 30 de piese. Au avut la dispoziţie fulgi de nea, paiete colorate, steluţe, şi ciucuraşi sclipitori, iar de lipit am lipit cu silicon. Poate că ar fi stat paietele şi cu lipici normal, dar nu am riscat pentru materialele de plastic, mărgele, paiete.

gaudeamus2014-1

Poze am doar câteva, nu am reuşit să ţin pasul şi cu aparatul de fotografiat, şi cu explicaţiile, mai ales că îndoiam şi eu piese cum nu aveam nimic de explicat, să îi ajut totuşi să termine. Am reuşit să fotografiez aproape toate coroniţele, căci i-am rugat pe copii să nu plece fără să mă atenţioneze să le fotografiez. Dacă vă plac, puteţi confecţiona una şi pentru concursul ce începe săptămâna viitoare, şi ale cărui premii sunt oferite de editura Casa.

gaudeamus2014-5

După atelier am vrut să plec în târg… deşi aglomeraţia era înspăimântătoare. Jos în centru lumea se călca pe picioare, aşa că am rămas un pic de vorbă cu Adina, la standul Usborne, aflat chiar lângă spaţiul rezervat pentru atelier. Adina are o mulţime de cărţi frumoase, şi puteţi completa cadourile de sărbători cu cărţi de poveşti, craft, interactive, în funcţie de vârstă şi dorinţe. Le găsiţi aici, alături de o selecţie pentru cărţi de Crăciun, pentru a uşura căutarea.

gaudeamus2014-3

Am reuşit cu chiu cu vai (îngrozitor de aglomerat!) să ajung la editura Gama – v-am spus că vreau memoratorul de istorie de-a cincea. Joi seară, când am ajuns terminată acasă după 12 ore, de la facultate, iar Andreiul meu avea pentru a doua zi Cultura în Orientul antic, am cedat nervos. În caiet erau – s-o spun româneşte – făcute varză! „Ramaigana la egipteni, Testamentul la fenicieni”, şi uite-aşa am ajuns eu să predau lecţia… să fac repede din google suport vizual – că, deh, la şcoală nu le-a arătat nicio imagine, iar în capul lui fi-miu templul de la Luxor era totuna cu piramidele. Aşadar am ajuns la Gama, am deschis memoratorul, şi când am văzut că schema era fix ce muncisem eu jumătate de oră joi, l-am luat. În plus, ca să nu se plictisească copilul, i-am luat şi două cărţi SF, cu reducere specială la târg: Darul lui Mibs şi Adăpostul.
DSC_0113
Am răsfoit şi colecţiile pentru cei mai mititei, şi în special am vrut să văd Atinge copacul, apariţia nouă de care am legat şi concursul de săptămâna aceasta (dacă nu aţi participat încă, aveţi detalii aici, premiile sunt 6 seturi IQ Fun.) Cartea este recomandată pentru trei ani, şi ilustrează minunat tema timpului şi a anotimpurilor, concept foarte greu de asimilat la vârstele mici. Printr-un joc aproape imperceptibil vine primăvara, vara, culegem merele toamna şi apoi aşteptăm bucuroşi prima zăpadă. La grădiniţă cartea ar fi minunată într-o aplicaţie, să transformi acel „atinge” în ceva real. Finalul – bate din palme şi începe să ningă – mi-a adus un zâmbet larg.

gaudeamus2014-4

Următorul punct pe harta mea – editura All, şi în mod special, Galaxia Copiilor, unde colecţia începută anul trecut, cu Trolul fără inimă şi Prinţul dorinţă este completată acum cu două poveşti foarte frumoase, Zăpezica şi Piticul Nas Lung. Editura nu are reduceri doar la târg, ci şi pe site-ul propriu, iar cărţile le puteţi găsi aici. Pentru cititorii mai mari, începe o nouă serie – Pisicile războinice, despre care voi reveni cu detalii imediat ce le citesc. Împreună cu Galaxia Copiilor v-am pregătit şi o surpriză, despre care veţi afla detalii mâine. 🙂

gaudeamus2014-2

Am mers apoi la Polirom. Am sperat să aibă ceva lădiţă la reduceri cu apariţii mai vechi, sunt câteva de care am nevoie la şcoală, şi nu sunt reeditate. N-a fost, aşa că, până se va inventa ebook-ul şi pentru cărţile de acum 10-15 ani, mai folosesc xeroxul. În schimb nu m-am lăsat până n-am răsfoit şi cărţile pentru care domnul profesor Pânişoară ne-a convocat special în amfiteatru, Medaliile succesului. Am citit prezentările de pe ultima copertă, şi mi-am cam dat seama de ce ni le-a pus nouă pe lista de lectură obligatorie :). Mă bucur însă de un lucru: nu se încearcă doar transformarea viitoarelor cadre didactice, a şcolii, aşa cum ne-o dorim, ci se „atacă” cumva şi din spatele frontului. Degeaba pui la catedră un om dezgheţat la minte, dacă părinţii şi copiii au aşteptări ca acum 100 de ani, cadrul didactic nu a „făcut nimic” dacă s-a jucat toată ziua cu ei şi nu le-a trântit şi o căruţă de teme. Şi despre acestea, într-un episod viitor. Nu le-am cumpărat pentru că reducerea nu mi s-a părut satisfăcătoare, plus că verificasem pe elefant – există în format ebook, mai ieftin, şi la promoţie (sau le pot citi şi la bibliotecă).

DSCN2685

Ce vă spuneam mai devreme? Că se călca lumea pe picioare… la propriu? Ei bine, „ghinion de neşansă”, un bocanc 45, (ne)stăpânit de un domn pe măsură, care probabil de la cei 2.20 metri ai lui nu vede şi piticaniile de 1.60 pierdute în mulţime, mi-a aranjat ghetuţa… şi m-am văzut brusc cu o „deficienţă”, transformată în incapacitate de mers şi apoi în handicap de a-mi face loc prin mulţime. M-am gândit cu groază la lungul drum către casă, la bagajele pe care le trăgeam după mine… noroc că am mai avut două panglici iar lipiciul cu silicon de la atelier şi-a făcut treaba, cât să mai apuc să ies din târg. Aşa că am lucrat creativ într-un colţ, am improvizat şi am luat-o spre casă, aproape plângând că nu pot continua vizita prin târg. Nedrept, dar anul acesta atât a fost. Socoteala mea de-acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. 🙂

Profitaţi însă de reducerile din acest weekend, răsfoiţi librăriile online începând cu rubrica de carte pentru copii, sau porniţi de la programul târgului – pentru a vedea noutăţile lansate. Orientativ, am pus zilele trecute şi un articol cu informaţiile oferite de edituri, îl găsiţi aici.

 

 

 

 

Semn de carte din pânza de sac

Am povestit un pic săptămâna trecute despre aplicaţii din pânză de sac. A doua idee este un semn de carte, cusut simplu. Anul trecut am lucrat cu fetele semne de carte pe etamină, dar experienţa nu a ieşit foarte bine, în sensul că proiectul s-a întins în timp pe o durată foarte lungă. Aşa că anul acesta primul proiect cusut trebuia să se încadreze într-o singură oră ca execuţie.

Nu le-am cerut să realizeze şi puncte, ci doar liniuţe, cu aceeaşi ritmicitate. Însă regulile mele sunt doar puncte de la care se porneşte. Mara – căci al ei este semnul ales pentru a ilustra acest articol, a combinat modelul cu ceea ce îşi amintea de anul trecut.

Am folosit pânză de sac, cca 30x6cm, şi am început cusăturile cu linia din mijloc, completând apoi modelul alternativ pe stânga şi dreapta. Am folosit fir de goblen, culori mai închise, pentru a obţine un pic de contrast.

semn_carte_panza_sac

Jocul lui Ender – cartea bate filmul

jocul-lui-ender_1_produs

Întotdeauna am avut dilema aceasta. Ce alegi, filmul sau cartea? Sau amândouă? Şi cum se face că întotdeauna cartea învinge? Ender… Ender e dragostea mea din liceu. Am citit atunci pe nerasuflate cele trei volume apărute atunci la Nemira. M-am bucurat când au reeditat de curând seria, şi mai să-mi sară inima când am văzut că iese şi film! Aşa că înainte de film, am mai citit odată toată seria, ca să fie proaspătă. Ba l-am convins şi pe Andrei să citească. I-a plăcut la nebunie.

Ne-am dus la film. Îl aşteptam amândoi cu sufletul la gură. Părţi bune: ne-a plăcut la modul general. Dar… amândoi am fost nemulţumiţi. Au tăiat… în carne vie cum se spune, scenariul seamănă mai mult a rezumatul pe care îl pui în faţa articolelor în publicaţiile de profil. Tot farmecul cărţii, lupta interioară, relaţia cu sora şi fratele lui, antrenamentul de la Şcoala de luptă, lipsesc… Eu şi Andrei am putut urmări uşor, căci aveam în spate lectura. Dar Iris a fost ameţită complet. Ne-a terorizat la final cu întrebările, o sumedenie de „de ce”-uri, ocazie cu care ne-am dat seama că s-a tăiat esenţialul. A decis să citească şi ea cartea.

În plus, m-a enervat că au găsit o motivaţie pentru venirea Gândacilor (chestia cu Formics nu e pentru mine, vor rămâne mereu Gândacii din carte, care apropo, în volumele următoare sunt descrişi şi nu au nimic de-a face cu imaginea de acolo).

Nu au venit să caute apă… erau pur şi simplu o specie în expansiune. Lipsa de comunicare a avut ca rezultat exterminarea… Iar el nu s-a întâlnit niciodată cu un gândac până nu a eclozat matca…

Cum arată de fapt Gândacii…
Îmi pare rău că nu am găsit pe net o imagine din film cu realizarea, mai a fluturaş simpatic, a unei Formic…

În clipa aceea, călăuza sosi. (…) braţul subtire şi negru, ce avea
la capăt doar două degete, în timp ce-i atingea mâna lui Ender. Imediat, Ender prinse un deget în mâna sa stângă; celalalt deget se închise ca un cleşte peste mâna lui. (…) trupul gândacului caruia îi apartinea membrul cu pricina
(…) o umbră de înălţimea unui copil şi parcă lucirea slabă a carapacei. (…) Lucrătoarele mişunau peste tot, dar acum, în plină lumină şi în prezenţa Mătcii păreau toate foarte mici şi fragile. Cele mai multe nu aveau mai mult de un metru înălţime, în vreme e Matca însăşi măsura cu siguranţă trei metri lungime. Elitrele ei imense, grele, aproape metalice, reflectau lumina naturală într-un curcubeu de culori. Avea abdomenul suficient de lung şi gros pentru a cuprinde în întregime corpul unui om. (…)

(Fragment din volumul Xenocid)

Cu alte cuvinte, puteţi vedea filmul. Dar pregătiţi-vă pentru un pic de dezamagire. Şi citiţi cartea. Cărţile, mai corect. Sunt minunate! Le găsiţi şi pe Elefant, dar şi la Nemira.

Umbra uriasuluiUmbra marionetelorUmbra HegemonuluiUmbra lui EnderCopiii mintiiVorbitor in numele mortilorXenocidJocul lui Ender

Notă: În perioada 20-24 noiembrie 2013 lumea cartii va fi cucerita de o noua editie a Targului Gaudeamus. Ca de fiecare data, Nemira aduce reducerile de la targ mai devreme cu o saptamana.
De aceea, saptamana aceasta ai o reducere de 35% pentru toate noutatile editoriale Nemira. Volumul Gradinile lunii de Steven Erikson, Craciunul in cele mai frumoase povestiri (cartea perfecta pentru sarbatorile ce urmeaza), Jocul lui Ender de Orson Scott Card si multe alte titluri asteapta sa fie descoperite de catre cititori.

 

Craciunul cu Norocel, Editura Curtea Veche

Craciunul cu Norocel, Editura Curtea Veche

Una dintre cărţile cu care am plecat acasă de la târgul de carte este Crăciunul cu Norocel, pe care am găsit-o la standul editurii Curtea Veche. O ştiam de pe net, îmi plăcuse prezentarea şi o inclusesem pe lista de lectură pentru Crăciun. Dar nici nu mi-a trecut atunci prin cap că mă voi îndrăgosti de carte la prima vedere.

În primul rând, este imensă, 30x30cm, colorată, şi toate paginile sunt din carton embosat. Ilustraţiile sunt fantastice, realizate de Susanna Ronchi, şi sunt în totalitate embosate (în relief). Imaginaţi-vă toată familia de şoricei, în relief, brăduţi, globuleţe… o nebunie! Cartea are 11 file, şi aflăm povestea lui Norocel, o pisicuţă de pluş, care a căzut din sania Moşului. Are "noroc" cu animalele şi păsările pădurii, care îl găsesc pe Tudor, băieţelul la care trebuia să ajungă cadoul.

Este o poveste minunată despre prietenie şi generozitate, pe care o putem citi în Ajun de Sărbători. Noi am luat-o pentru a o face cadou, sperăm ca fetiţa la care va ajunge să o citească cu plăcere!

Singurul lucru pe care l-aş reproşa lucrării este fontul folosit, atipic pentru copiii care abia învaţă să citească. Aş fi folosit un font clasic, sau ceva ce imită corect scrierea "de mână", pentru a nu exista dificultăti de lectură.

Craciunul cu Norocel, Editura Curtea Veche

Am răsfoit la stand şi "perechea" lui Norocel, Cum şi-au petrecut jucăriile Crăciunul. Este realizată în acelaşi mod, în relief. Pozele pe care le am sunt de la târg, realizate cam pe genunchi, dar asta e… Povestea porneşte de la ideea că şi jucăriile ar trebui să primească daruri de la Moş Crăciun.  Clovnul Jack invită toţi copiii în lumea lui magică, unde totul este posibil.

Cum si-au petrecut jucariile Craciunul, Editura Curtea-Veche

Sărbători fericite!

Craciunul cu Norocel, Editura Curtea Veche Cum si-au petrecut jucariile Craciunul, Editura Curtea-Veche
 Craciunul cu Norocel
Elefant.ro
Editura Curtea Veche
Cum si-au petrecut jucariile Craciunul
Elefant.ro
Editura Curtea Veche

Biblioteca Năzdrăvanilor